Hanul Poveştilor

mi-e dor

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Mon, 28 Dec 2009 09:46:00 +0000

Sammy Kershaw - You Are The Love Of My Life

mi-e dor
mi-e dor de mine ţie
de fruntea ta peste care a mea e sărut în timp ce genele noastre
mângâie secundele dintre noi
privirea mea se pierde în privirea ta, privirea ta se pierde în privirea mea...
alergând, alergându-mă până când uit să respir altceva decât pe tine
mâinile mele caută mâinile tale
când se ating
simt cum în piept îmi explodează mii de emoţii colorându-mi obraji
îmbrăţişând emoţiile din pieptul tău unde bate o inimă frumoasă ca o poveste
scrisă doar pentru mine...
doar pentru mine!

emoţiile noastre îşi vorbesc
nu am ştiut niciodată cum îşi vorbesc două emoţii, cum se ating, cum dansează,
cum râd şi se sărută, dar acum le aud

în inimă,
în gât,
în stomac,
în mâini,
în ochi,
în suflet,

în toate cuvintele mute de pe buzele mele

iubeşte-mă iubite şi culege-te de pe gura mea ce nu te poate rosti
decât asemenea unei şoapte,
iar apoi redă-mă zborului în care doar tu-mi eşti aripi...
aripi!

mi-e dor
atât de dor încât simt că timpul nu face altceva decât să-mi doarmă
în răsuflările oprite în capul pieptului ca o anghină
de aşteptare în clipele în care eu te visez atât de aproape!

Omul Meu Cer!

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Fri, 25 Dec 2009 23:50:00 +0000

(Sursa foto: internet)

King-Stand By Me

cuvintele se ţes între noi doi precum un giulgiu
de mătase străvezie
acoperindu-ne
în timp ce noi le auzim între

două priviri,
două răsuflări,
două atingeri

şi

un sărut

ce naşte cuvinte cu aripi şi sunete răsfrânte
în mii de zboruri pline de tine

Omul Meu Cer !

Un dar frumos sub crenguţă de suflet...

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Fri, 25 Dec 2009 22:38:00 +0000

Poate am fost puţin egoistă, deoarece am ţinut o vreme doar pentru mine cadoul primit de la două

Îngeraşe de Fete ,

dar...mi-a plăcut atât, atât de mult!

Am găsit în aceast acdou două frumoase coincidenţe...

Steaua Crăciunului, este una dintre florile cele mai dragi sufletului meu,

iar iarna este anotimpul meu preferat care nu mi-aş dori să se termine niciodată!

Când eram mică (şi chiar şi acum :D) visam mereu că o să mă mut în ţara zăpezilor şi...poate, printr-o minune, Moş Crăciun mă va găsi şi mă transforma în unul din elfii lui :)!

Îţi mulţumesc din suflet Loredana pentru cadou şi pentru minunata şi delicata ta prezenţă în acest Han!

Îţi doresc Sărbători de Vis, o Iarnă de Basm şi un 2010 plin de împliniri, fericire şi iubire...alături de îngeraşul tău de fetiţă şi de dragul tău!

Dau acest cadou mai departe dragei mele cher, căruia vreau să îi mulţumesc în acest fel pentru zâmbetele ei, pentru cuvintele de sprijin, pentru prezenţa ei mereu plină de căldură alături de mine şi pentru tot ceea ce înseamnă ea ca şi om!

Sărbători Fericite Tuturor!!!

Hanul Poveştilor şi Povestitoarea vă doresc Sărbători Fericite!

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Fri, 25 Dec 2009 14:31:00 +0000

Fie ca
Sărbătorile Iernii şi Anul 2010
să vă găsească alături de cei dragi vouă
mult mai liniştiţi, mai plini de fericire şi înţelegere,
iar sufletul vostru să aibă parte de toată magia iubirii!

inimă cu ritm de blues

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Mon, 21 Dec 2009 22:51:00 +0000

(Sursa foto: Jucoolimages)

am să te număr cu inima şi am să te şoptesc pe litere cu sufletul,
încet,
să nu îţi alung îngerii de pe umeri,
să nu îţi tresar numele meu de pe buze,
să nu fac valuri în sclipirea căpruie a ochilor tăi frumoşi
în care eu locuiesc cu toate stelele mele ţie
şi zâmbetele

(nu aş uita aici, nici copilăriile şi nici îmbujorările mele, - toate - care mi le
revăd pe colţul buzelor tale)

am să te chem cu răsuflarea mea şi am să te iubesc pe fiecare
boabă de rozar
unde te-am înşirat tuturor clipelor noastre şi zilelor în care nu îmi eşti,
dar în care eu mi te culc încet pe piept să simt cum iubirea ne face vii
prin fiecare picătură de sânge ce se transformă
în roiuri de fluturi diafani

(nu aş uita aici, nici cerul şi nici căuşul palmelor tale unde chipul meu
găseşte culcuş sărutului rămas nespus pe buze)

am să te număr,
am să te şoptesc,
am să te chem
încet,
să nu fac cercuri în liniştea dintre sufletele noastre
unde aerul se respiră din unu-n doi, din unu-n doi
asemeni unei inimi cu ritm de blues

În Grădina Ghetsimani

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Sat, 19 Dec 2009 00:03:00 +0000

(Sursa foto: internet)

Pentru mine, iubirea întotdeauna a fost sentimentul acela curat care te schimbă într-un om mai bun, mai frumos, într-o persoană care se vrea a fi altcineva nu dintr-un sentiment de sacrificiu sau depersonalizare ci din dăruire şi libertatea de a te dărui cuiva fără teamă, fără întrebări, fără reţineri... ca şi cum, ai ştii că doar acolo, în sufletul acela, sufletul tău se simte în sfârşit acasă!

Am vorbit întotdeauna deschis despre iubire, despre tot ce înseamnă a fi romantic, despre frumuseţe, despre dăruire, despre fidelitatea de dincolo de a te dărui, despre "până la capătul capătului" şi am avut surpriza să văd cum mulţi "atei în iubire" s-au convertit în iubiri frumoase şi am avut nefericirea să văd cum mulţi "predicatori" au ajuns să o dea hrană temerilor, egoismului...au pierdut o dată şi s-au lăsat ei însuşi pierduţi...în detrimentul singurătăţii de ei înşişi.

Am încercat ori de câte ori am avut ocazia să le spun oamenilor că sunt frumoşi, că nu există om urât decât dacă noi înşine ne vedem aşa, decât dacă noi le permitem altora să ne facă să credem asta despre noi, dar..., din păcate, unii oameni chiar nu vor să vadă partea plină a sufletului lor, iar ceea ce e mai rău se întâmplă când, deşi au medicamentul..., preferă să îl arunce, să îl calce în picioare, iar ei ajung să creadă într-o iluzie despre ceea ce ei nu au fost sau nu şi-au fost niciodată.

Unii...când le-am vorbit despre faptul că eu cred în filantropie sinceră, în iubire dezinteresată, în dragoste până la sfârşit...mi-au râs în faţă, alţii au vrut să mă convingă despre faptul că trăiesc într-o lume paralelă plină de fluturi roz şi de nori pufoşi, iar cei mai mulţi mi-au spus că fiind un astfel de om nu voi avea decât de pierdut, dar...da, am preferat să pierd fără să mă pierd pe mine însumi.

În Grădina Ghetsimani, de două ori mi-am întors sufletul pe dos în clipe când cocoşii nu ştiau a cânta de trei ori trădarea ci doar o dată şi prelung precum urletele de lupi, cu chip de om şi mâini întinse către cer a tăcere şi resemnare a faptului că viaţa nu e niciodată ceea ce pare şi niciodată nu pare ceea ce este.

În Grădina Ghetsimani, m-am dăruit de două ori în timp ce viaţa mă vindea ca pe o repetiţie, ca pe o banalitate, ca pe o eroare într-o matrice unde eu mă încăpăţânam să cred în oameni frumoşi, în dragoste sinceră şi dezinteresată, în atingerea aceea care te schimbă pentru totdeauna, în...iubire şi în mine pentru cel ce mă va iubi vreodată!

În clipe grele am învăţat că iubirea nu se caută, nu se cere crezută, nu se întreabă, nu e egoistă...ea pur şi simplu este!

Iubirea nu înseamnă vorbe frumoase ţesute pe încrederea în oameni şi iubirea celuilalt, nu înseamnă sprijin doar înspre sprijinul tău, iar la nevoie ... pleci lăsând umerii ce te-au sprijinit să cadă, să cadă, să cadă în mii şi mii de întrebări fără răspuns care te pun mereu la mijloc: "de ce? ce am făcut? cu ce am greşit?"...

Iubirea înseamnă să-ţi doreşti fericirea celuilalt mai presus de a ta, să-i doreşti zâmbetul mai senin decât orice închipuire, să-i doreşti binele chiar şi în împrejurări pe care nu ţi le-ai putut imagina vreodată...

Iubirea eşti TU omule frumos care ai îngenuncheat alături de mine în umbră ca eu să nu te văd şi te-ai rugat ca ochii mei să strălucească din nou chiar dacă nu te-aş fi zărit niciodată..., ca fruntea mea să fie senină chiar dacă tu nu ai fi atins-o vreodată, ca inima mea să bată chiar dacă nu ar fi ştiut cântecul numelui tău, dar..., pentru că iubirea nu are nevoie de cuvinte pentru a putea fi auzită...am învăţat că adevărata iubire se simte dincolo de orice cuvânt, de orice tăcere, de orice atingere şi..., pentru prima dată în viaţă mulţumesc vieţii pentru că nu m-a lăsat să mă pierd mie, pentru tine, pentru a putea să mă dăruiesc ţie cu tot sufletul şi dragostea mea fără teamă, fără întrebări, fără reţineri... ca şi cum, doar acolo, în sufletul TĂU, sufletul meu se simte în sfârşit ACASĂ!

(Sursa foto: Thomas Kinkade)

semne de cale

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Wed, 16 Dec 2009 12:00:00 +0000

ninge frumos între noi
din ochi de poveşti fără de sfârşit
în mine tocmai s-a trezit o sanie albastră uitată
undeva într-un colţ de gând
alunecând prin irişi căprui, mă fulguie făcând piruete
pe colţ de privire aruncată departe, departe
unde doar inorogii nechează iubire,
iar ecoul şoaptelor tale mă acoperă ca o avalanşă de dragoste

ca şi un ultim vis păstrat între pleoape o ultimă poţiune rară
s-a aşezat cuminte lângă genunchii mei
depănându-mi de tine câte-n cer şi câte-n suflet,
iar eu, am apucat-o încet cu vârful degetelor,
să nu-i rănesc firul de tors din foc nestins
şi scoţându-mi din inimă o pasăre de zăpadă cu aripi deschise
i-am spus să zboare pâna la tine
în lumea vrăjitorilor frumoşi unde iarna e dans de fluturi albi
printre flori de zăpadă

în drum spre tine am găsit miezuri de suflet semne de cale
nestinse paşilor mei pierduţi mie
i-am cules pe buze, pe ochi, pe obraji, pe frunte, pe palme
să te redau ţie când ai să te culegi dăruindu-mă
într-o îmbrăţişare peste care cerul plânge cu un ochi şi râde cu altul,
iar noi ne iubim în nămeţi calzi

vreau doar o clipă...

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Tue, 15 Dec 2009 12:45:00 +0000

(Sursa foto: internet)

cât de greu poate fi să opresc timpul în loc nouă?
am să-i dăruiesc o lacrimă picurată din suflet, două zâmbete şi o privire căpruie să o pună după urechea acelor sale mereu grăbite să fure din clipele celor care se iubesc şi-şi sunt departe unul altuia...

vreau doar o clipă - atât. clipa noastră. cea pe care Dumnezeu a clipit-o de două ori în şapte zări şi peste şapte mări de aşteptări, iar noi am găsit-o şi ne-am dorit-o nouă...deşi, deja era ruptă în mii de bucăţi de speranţe. din sacul cărunt de dorinţe şi întâmplări am căzut unul în sufletul celuilalt...ca şi un sunet mut într-o lacrimă. nu am ştiut că-mi eşti acolo până am simţit...că te simt cum te naşti a doua oară în mine...minunea mea, iubire..., iar eu aveam deja mai mult de-un an şi învăţam să umblu, să zbor, să silabisesc fericirea în sufletul tău!

eşti ca şi un picur de viaţă într-o apă care nu s-a mişcat niciodată. o apă ascunsă undeva într-un loc îngust, uitat şi părăsit. tu însă...ţi-ai lăsat sufletul să plonjeze liber în nemişcarea mea şi...am tresărit...un cerculeţ, alt cerculeţ, zeci de cerculeţe, mii...de cerculeţe de emoţii şi fericire şia-m învăţat să fiu o apă mişcătoare, cu valuri de speranţe şi dorinţe...acum trăiesc!

vreau doar o clipă - atât. clipa noastră. cea pe care Dumnezeu a clipit-o de două ori şi pe care eu promit că voi şti să o fac eternă trăind-o fie şi măcar o dată pentru toată viaţa!

ca şi într-o întâia dată...

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Sat, 12 Dec 2009 00:52:00 +0000

într-o lume în care iubirea noastră este cenzurată de împrejurări şi timp,
iar semafoarele vieţii vor arăta mereu culoarea roşie pentru noi,
noi ne-am încăpăţânat să credem unul în altul şi ne-am aşezat altarul
într-un loc unde Dumnezeu uitase să se mai roage, (dar nu să existe)

şi în timp ce toţi spuneau "nu", noi am învăţat să urmăm dâra de cer senin
de sub tălpile sufletului până când ea ni s-a încrustat sub piele
şi-am învăţat pe de rost paşii şi rostul zborului fără aripi în doi

într-o lume în care iubirea noastră nu are voie să se rostească
ochii noştri au învăţat alfabetul morse scris cu litere înmuiate direct în inimă
şi stau la taclale şi râd şi vorbesc, iar între noi tăcerea a devenit un rost,
o stare de graţie ce stă cupă celeilalte şi naşte lumi infinite fără coduri de bară,
fără etichete convenţionale, fără sunete surde şi tipare făcute pe alte suflete

în lumea noastră iubirea e doar iubire şi are dreptul să se nască şi să trăiască
iubind
într-un loc unde Dumnezeu uitase să se mai roage, (dar nu să existe),
iar noi ne-am aşezat altarul sufletelor pentru noi ca şi într-o întâia dată!

Cadoul de Crăciun

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Thu, 10 Dec 2009 00:24:00 +0000

(Sursa foto: internet)

Mariah Carey - Miss You Most (At Christmas Time)

Azi, după mai mult timp, am intrat pe Cafenea pentru a sta din nou printre prieteni dragi, pentru a mă bucura de feliile de cozonac ale Intrusului, pentru a-i citi, pentru a le răspunde pe ici pe colo, aşa cum o făceam odinioară.

Dintre toate conferinţele găsite, cel mai mult m-a răscolit conferinţa Anisiei..."Cadoul de Crăciun", unde această fată dragă mie, a pus întrebarea: "care dintre toate primite in toate timpurile fu cel mai indragit?", iar eu m-am trezit uitându-mă în gol şi în mine cu o oarecare fericire şi cu o oarecare tristeţe.

Cadoul meu mi-a rupt din el două aripi şi m-a lăsat să zbor, dar iubirea înseamnă zbor în doi, chiar şi atunci când în loc de aripi folosim paşi. Decât un zbor fără el, mai bine un pas alături sau o rămânere în anonimatul atâtor iubiri tăcute!

"A renunţa la ceva din lume sau din tine pentru persoana iubită nu înseamnă sacrificu ci…regăsirea de sine sau libertatea de a te dărui. Eu…, aşa simt!"...aşa am spus şi pe blogul lui Lisandru, la un post unde el vorbea atât de frumos despre iubire şi despre felul în care oamenii simt să păzească sufletul iubit cu sufletul iubind.

Cadoul meu îmi va pune strălucirea luminiţelor în priviri, îmi va dărui căldura acestei sărbători în suflet, îmi va aşeza betele de fericire în păr, îmi va aprinde artificii pe buze şi îmi va colinda încet în suflet...cu toată dragostea lui frumoasă, aşa cum nimeni nu o va face vreodată.

"Ajunul Crăciunului pentru mine este o perioadă ce trebuie preţuită, care nu poate fi mereu alături de mine, dar sentimentele pe care mi le dă pot dura o veşnicie. Spiritul Crăciunului îl regăsim în felul în care alegem să trăim. El nu stă doar în cadouri, în mese îmbelşugate ci în ceea ce dăruim! Crăciunul este dragostea şi timpul pe care îl oferim celor dragi nouă arătându-le astfel că ne pasă!"...am spus în ziua în care am fost din ce în ce mai convinsă că Moş Crăciun există şi ştie cu exactitate ce să pună sub brad.

Cadoul meu are miresme de mere coapte şi vraja veşnică a unui Vrăjitor de vise, singurul care a putut naşte din sufletul său o Fănuşă fericită şi iubită până în măduva sufletului!

Sub bradul meu se vor aduna toate şi lângă el toţi. Am să-i număr pe toţi în gând cu bucrie şi am să mă fericesc de fiecare în parte, mai ales de Gărgăriţa mea. Am să-i culeg în priviri ca să nu pierd clipele niciodată. Niciuna. Cadoul meu va fi şi el acolo. Mereu. Cadoul meu este un cadou în fiecare clipă a vieţii mele şi sper a fi până la ultima. Nu poate fi împachetat. Nu poate fi despachetat. El...este doar şi atât!

Cadoul cel mai îndrăgit dintre toate primite, în toate timpurile, este cel pe care nu o să mi-l deschid niciodată lângă brad, deşi ştiu ce are înăuntru.

Se spune că în Ajunul de Crăciun se întâmplă minuni!

Eşti una dintre cele două mari minuni împlinite...ale mele!

Pentru mine, Steaua Crăciunului a strălucit de două ori minunea :

când s-a născut Gărgăriţa şi când ai apărut Tu!

Sărbători Fericite Dragul Meu Drag şi ... Crăciun Magic!

TE IUBESC!

crucificarea clipelor

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Wed, 09 Dec 2009 10:38:00 +0000

(Sursa foto: Jucoolimages)

tu acolo, eu undeva în lumea asta
vom culege câteva momente pentru noi,
iar restul...le vom aştepta visând

dar ştii...?
sunt fericită fiecărei clipe pe care mi-o aşezi pe frunte
ca pe o coroniţă împletită din miez de suflet,
scufundat în atâtea tăceri

tăcerile tale sunt asemeni unei păduri cărunte de iubire
unde, din ramurile copacilor se preling şoapte
ce mă ţin în braţe
şi-şi pun fruntea pe umerii mei goi de lume
unde îmi eşti doar tu şi atingerile tale
ca dintr-o altă lume caldă...atât de străină mie
până la tine

prin tine îmi curg toate, iar tu îmi pui pe buze doar
viaţa strecurată de rău şi tristeţe
o picătură de apă vie...
îmi eşti mereuciur tuturor lacrimilor amare,
două aripi mari şi frumoase de înger din care picură
dragoste,
iar eu zbor atât, atât de aproape de tine

în lumea noastră îmbrăcată în cuvinte nerostite,
noi suntem iubiţii neinterzişi care pot râde, dansa,
care se pot ţine de mână
şi îşi pot iubi ochii, fruntea, mâinile, buzele
ca pe o carte din care sorb toate cuvintele

în lumea asta
noi nici nu ştim cum iubim dincolo de cuvinte
ştim doar să iubim
cum nu s-a mai iubit
şi să ţinem cartea sub inimă
ca să putem culege cât mai multe guri de aer
pentru toate clipele întinse pe cruce
sub care eu mă rog aşteptând o alta
şi o alta
şi o alta...

să-ţi fie

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Mon, 07 Dec 2009 08:58:00 +0000

(Sursa foto: Jucoolimages)

mi-ai luat sufletul de mână şi...am ştiut
că sufletul meu îţi va fi pentru totdeauna inel de logodnă,
mănuşă pentru clipe reci
şi casă

în prag, am să te aştept cu toţi anii mei lipsă ţie
şi-am să-i gătesc mereu ca pentr o zi de iubire
am să le pun o floare cu zâmbet în păr
să-ţi fie alături în zile grele
două stele niciodată apuse în priviri
să-ţi fie lumină în zile înnorate
doi maci bujori în obraji,
să-ţi fie de zbor
iar în palme voi avea mereu rămânerea
peste umerii tăi frumoşi,

unde degetele mele se vor odihni ca şi cum acolo
ar fi întâlnit infinitul
într-o îmbrăţişare

m-ai luat de mână şi...am ştiut
că mi-ai luat sufletul în sufletul tău pentru totdeauna
ca să-i fi casă

cadou

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Sun, 06 Dec 2009 01:06:00 +0000

e ger afara tare, iar frigul ne cuprinde
in casa este foc si-i vremea de colinde
bradutul este mandru ca printul din poveste
in suflet e caldura tristete nu mai este

cad fulgi frumosi afara se vede pe fereastra
zapada se asterne tu esti din nou acasa
zambesti frumos si tandru, caldura ma-nconjoara
si-as vrea sa te opresc a nu stiu cata oara

privirea-mi te atinge si te saruta dulce
si mana ta pe chip as vrea sa mi se culce
te-nchid in ochii mei ca pe o carte sfanta
ramai mereu aici dragostea mea carunta

adorm la tine-n brate si mana ta m-alinta
si glasul tau duios imi canta o colinda
o lacrima iti cade din ochii tai adanci
si trupul obosit tu langa mine-l culci

in soba focul arde si-mprastie mireasma
mii de sclipiri arunca parca e o fantasma
eu strang la mine-n brate cel mai frumos cadou
pe care Mos Craciun mi l-a adus din nou

e ger afara tare, iar frigul ne cuprinde
in casa este foc si-i vremea de colinde
bradutul este mandru ca printul din poveste
in suflet e caldura tristete nu mai este

Marea majoritate a oamenilor din noi...au murit - astăzi, femeia...

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Fri, 04 Dec 2009 23:54:00 +0000

(Sursa foto: internet)

Nu ştiu voi, dar eu simt de la o vreme că trăiesc într-un Mall imens, unde peste tot văd aceeiaşi marfă - diferă doar ambalajul, iar uneori, nici măcar acela. Oamenii au devenit nişte haine croite pentru croiul altor oameni. Au renunţat la ei în schimbul unor haine în care, cândva se vor simţi ori mult prea mici, ori mult prea mari, iar din manşete vor curge regrete tardive. Un astfel de schimb niciodată nu poate fi benefic!

Femeia... este cea care a căzut prima în acest troc de suflete, unde sufletul nu are nimic de-a face..şi bineînţeles a pierdut, s-a pierdut, pierzându-se...

Femeia, cea căreia nu îi este teamă să fie ea însăşi, nu îi este teamă să se îndrăgostească de un bărbat pentru suflet şi nu pentru bani, cea căreia nu îi este teamă să zâmbească, să îmbrace un decolteu fără să cadă în pornografie vizuală, cea căreia nu îi este teamă să nască, să alăpteze, să îmbătrânească, să aibă păr cărunt, riduri, ...este din ce în ce mai rară!

(Sursa foto: internet)

Mall-ul de suflete nu achiziţionează astfel de antichităţi! Nu dau bine şi nici măcar nu mai sunt la modă cu ochii în lacrimi şi batistuţele lor în timpul filmelor!!!

Femeia-accesoriu...are cota de cumpărare cea mai crescută, pentru că acceptă orice...inclusiv renunţarea la sine până la nulitate. Ea îşi poate schimba înfăţişarea şi aspectul după partener şi după locul din dreapta a maşinii!

Ele se poartă cu sâni sau fără sâni, cu buze groase sau subţiri, cu fese bombate sau plate...depinde de cerinţele celor din jur!

"Dragă, parcă mi-ar place mai mult să creşti un număr la sutien şi să scazi două la fese. Aaa, da...poate adaugi o jumătate de număr şi la buze!"

(Sursa foto: internet)

Şi uite aşa...ne ridicularizăm noi înşine fără ajutor din partea altora! Şi, uite aşa, devenim un fel de poşetă umblătoare, care este considerată (pe bună dreptate)...goală şi fără valoare interioară, chiar dacă undeva printre numeroasele parade de aspect exista cândva şi ... un suflet de femeie!

Femeia-bărbat...este şi ea destul de cotată fiind un fel de 3 în 1 pe care fiecare îl prepară după gust. Unii o preferă fără zahăr, alţii cu puţin zahăr, iar cei mai mulţi cu cât mai multă cofeină!

Femeia-bărbat...este cea care trebuie să bea cot la cot cu partenerul, să înjure şi să mănânce seminţe aruncând gunoiul în capul vecinei, iar uneori să-l pună la skandenberg sau să-l oblige să fie bărbat!

Ea ştie tot în casă şi le face pe toate, inclusiv barbarizarea ultimului gram de femeie din ea. Îl înţelege când merge la femei, când vine beat sau când îşi bate copii. Pe ea nu, pentru că ea ripostează pentru drepturile ei dormind prin şanţuri şi prostituându-se pentru bunul mers al familiei... către niciunde!

(Sursa foto: internet)

Probabil pare o ironie, dar...am remarcat faptul că oamenilor le este teamă să mai vorbească din suflet, să facă gesturi spontane, să zâmbească, să întindă o mână. Aproape nimeni nu mai face nimic fără a aştepta ceva în schimb, iar dacă primesc ceva...devin suspicioşi sau chiar răutăcioşi!

Începem să semănăm toţi între noi - nişte haine fără conţinut, fără strălucire. Stăm în vitrine şi privim în gol, ca şi cum nu ne-ar sta în putere să trecem dincolo de barierele autoimpuse.

Dacă unii îndrăznesc să fie plini de compasiune, de iubire şi vorbesc liber despre aceste sentimente...sunt luaţi de fraieri şi proşti, sunt consideraţi demodaţi deoarece ei încă mai cred şi luptă pentru convingerile, dorinţele şi ideaşurile lor.

Oamenii au renunţat din ce în ce mai mult la ei pentru a fi cum îşi doresc alţii să le fie... Nu le mai place să se uite către ei în oglindă...îşi doresc să fie altcineva, altceva...îşi creează nişte holograme depersonalizate şi le trimit în viaţă...fără ei!!!

Eu sunt o fire explozivă, copilăroasă, romantică, imprevizibilă, spontană...îmi place să râd, să visez, să spun oamenilor că îi iubesc pentru că simt asta şi nu mi-e jenă, îmi place să zâmbesc oamenilor, să mă joc cu copiii fără să mă gândesc că îmi şifonez rochia sau îmi rup ciorapii de mătase..., îmi place să fiu eu cu toate riscurile impuse de firea mea!

Uneori când mă uit în oglindă mă bucur de ceea ce văd. Nu sunt o frumuseţe, dar am privilegiul de a fi eu însumi şi de o parte şi de alta a oglinzii!

Nu-mi creez imagini despre mine şi nici nu îmi doresc să fiu altfel pentru altcineva, iar oglinda nu poate să mă mintă în aceste condinţii şi nici să mă deformeze în favoarea sau defavoarea mea!!!

Mă bucur de faptul că oglinda mea nu îmbracă o altă persoană în afara mea!

Îmi place să fiu feminină şi mă bucur că pot fi astfel, într-o lume care a împărţit femeia în trei: femeie, femeia-accesoriu şi femeia-bărbat!

Marea majoritate a oamenilor din noi...au murit, iar noi trecem peste ei fără să ne oprim o clipă!

exerciţiu de respiraţie

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Fri, 04 Dec 2009 22:40:00 +0000

(Sursa foto: SuperHotFile)

uneori, când mi-e dor de tine, te desenez
cu o lacrimă şi încă o lacrimă,
cu un zâmbet şi încă un zâmbet,
cu un sărut şi încă un sărut,
apoi te culeg pe buzele sufletului
să mă faci să tresar în mine
o emoţie şi încă o emoţie,
un vis şi încă un vis,
un dans şi încă un dans,
peste o îmbrăţişare ce respiră odată cu noi

în timp ce tu mă respiri pe mine,
iar eu te inspir pe tine
pentru tot restul vieţii şi ce va fi să fie după!

~~~ între atâtea picături rupte din noi, noi încă ştim să numărăm în doi din noi...Te Iubesc! ~~~

dincolo de cuvinte

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Thu, 03 Dec 2009 17:49:00 +0000

(Sursa foto: internet)

dincolo de cuvinte eşti tu

şi cuvântul însuşi dezgolit de cerneluri

într-un suflet de femeie...ţie

azi

şi în fiecare clipă,

m-am îmbrăcat în mătasea tăcerilor tale frumoase

şi păşeşc în vârful sufletului pe muchie de răsuflare

către locul unde între noi nu existăm decât noi

şi aerul de pe buzele

ce ne rostesc în bătăi de inimi-inimă: tu-eu-noi...TU!

(mi-e indiferent care este eu şi care este tu. amândoi suntem acelaşi în iubirea noastră.)

dragostea ta cuvânt

mă nerosteşte asemeni unui vis dincolo de orice visare

atingându-mi

fiecare surâs şi zâmbet,

fiecare privire,

fiecare cută a feţei, a ochilor, a gâtului,

a buzelor ...

singurele care te rostesc iubindu-te

în timp ce noi plutim în mijlocul unui sărut

pe umerii căruia tot tu îi eşti aripi de emoţii şi fericire

bărbat nesperat!

azi

şi în fiecare clipă...ţie,

dincolo de cuvinte eşti tu

şi cuvântul însuşi dezgolit de cerneluri

într-un suflet de femeie!

Citate despre dragoste

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Thu, 03 Dec 2009 16:00:00 +0000

Balzac: "A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile."

Frances Shaw: "Pe cel ce iubeste ploaia si o casa buna si priveste viata impacat, pe acela il voi urma prin furtuna, si la focul lui ma voi incalzi neincetat."

Johann Wolfgang Von Goethe: "Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi."

George Sand: "Nu exista in viata decat o singura fericire: sa iubesti si sa fii iubit..."

Margaret Atwood: "As vrea sa fiu aerul care-ti atinge trupul pentru o clipa. As vrea sa fiu acel ceva neobservat, dar necesar."

Dante Alighieri: "Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cat iubeste."
Seneca: "Daca vrei sa fii iubit, iubeste"

Emanuel Swdenborg: "Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta."

Platon: "Iubirea este pentru oameni si zei o mareata si minunata divinitate."

I. L. Caragiale: "O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere."

A. P. Cehov: "Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste."

Guy de Maupassant: "Inima are taine pe care nici o ratiune nu le patrunde."

John Fowles: "Dragostea este misterul intre doi oameni, nu asemanarea dintre ei".

Camil Petrescu: "O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei..."

Cioran: "Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete."

Octavian Paler: "Intr-o dragoste adevarata trebuie sa fii putin sclav pentru a fi liber, adica sa nu mai vezi nimic in jur."

William Shakespeare: "Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor para fi adormite in armonia raiului."

Pascal: "Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita."

Charles Baudelaire: "Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti."

John Gay: "Acela care nu a iubit niciodata, inseamna ca nu a trait niciodata."

Camil Petrescu: "Dragostea este frumoasa tocmai pentru ca nu cunoste nici o silnicie, e preferinta sincera."

Marcel Proust: "Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima."

Victor Hugo: "Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor."

Euripide: "Sa iubim nebuneste tot ce straluceste pe acest pamant, fiindca alta viata nu ne este cunoscuta."

margaretă cu bujori...

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Sun, 29 Nov 2009 23:55:00 +0000

(Sursa foto: internet)

într-o zi, în care ploua cu mine peste tot pământul,

iar viaţa mă învăţa să rezist cât mai mult cu respiraţia tăiată,

m-ai prins în palmele tale frumoase

şi mi-ai făcut culcuş între ele din tine şi clipele tale

atunci am învăţat prima oară să zbor fără aripi între două palme

fără să mă lovesc, fără să cad, fără să nu mă simt

cel mai mult a ta

şi...

tot atunci, am învăţat să-ţi iubesc mâinile - căuş pentru un suflet

şchiop

mi-ai zâmbit precum nimeni altul, iar pământul nu m-a mai putut întinde

viaţa nu a mai reuşit să-mi dea lecţii despre cum să mor clipelor

sufletul meu devenise o margaretă cu bujori,

tu-mi iubeai fiecare petală cu gingăşie şi emoţie

eu mă năşteam de fiecare dată altă petală

ca să te pot iubi şi să mă poţi iubi la nesfârşit

devenisem o peliculă peste care timpul a scăpat o lacrimă,

(o clipă, o clipă, o clipă...)
eternă de iubire!

~~~ ~~~ ~~~

Din tăcerile tale se nasc cele mai frumoase declaraţii de iubire şi tot din ele am învăţat
să mă las iubită.
Când mă taci...sufletul tău mă şopteşte cel mai frumos, iar al meu te aude cu toată iubirea lui!

>>>Cu nefiresc de multă dragoste...dragostei mele nefiresc de minunată!<<<

perete de sticlă...

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Sun, 29 Nov 2009 00:43:00 +0000

(Sursa foto: Jucoolimages)

E ca şi cum ne-am fi născut contratimp şi cu o parte din suflet lipsă.

Între noi, viaţa croşeta de zor un perete de sticlă în care dorinţele noastre erau una pe faţă, una pe dos. Nu a bănuit însă că atingerile rezonează...
Când tu atingeai peretele, în mine se năşteau cuvinte nebănuie, din ochi îmi răsăreau stele căţărătoare, iar inima îmi bătea precum Big Ben-ul.
Când eu atingeam peretele, în tine se năşteau tăceri nefireşti, din ochi ţi se întindeau mâini gata să mă prindă, iar inima ţi se deschidea în jurul meu ca o îmbrăţişare.

Din atât de multe şoapte crescute peste noi asemeni unor mângâieri, peretele a început să se topească, iar noi ne-am întâlnit în mijlocul unei crevaşe.
După felul în care m-am ridicat din mine asemeni unui zbor am ştiut că eşti tu. După felul în care te-ai ridicat din tine asemeni unei prinderi ai ştiut că sunt eu.
E ca şi cum ne-am fi născut contratimp, dar am învins timpul. Sufletele noastre sunt întregi acum.

Între noi, viaţa croşeta de zor un perete de sticlă în care dorinţele noastre erau una pe faţă, una pe dos. Nu a bănuit însă că atingerile rezonează...
Peretele a căzut, dar eu tot mă transform într-o picătură de iubire peste tine când taci şi mă surâzi departe, iar din noi cresc stele căţărătoare pe un cer de mâine.

străzile vieţii

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Tue, 24 Nov 2009 13:32:00 +0000

(Sursa foto: internet)

Te iau de mână şi te plimb pe toate străzile vieţii mele
fără ocolişuri,
fără colţuri umbrite de teamă

Sub paşii tăi,
frunzele anilor mei nu se rup,
nu se sfărâmă

Se leagănă pe ramuri de gene şi freamătă de drag
sub palma sufletului tău
în al cărui căuş adorm
în timp ce tu îmi şopteşti viaţa ca pe-o împlinire
fericită

fericind-o şi mai mult!

răvaş de iubire

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Sat, 21 Nov 2009 15:16:00 +0000

( Sursa foto: internet)

de atât de multă vreme am vrut să-ţi scriu un răvaş de iubire, dar indiferent cum aş fi făcut-o...mi se părea prea puţin. nu găseam cuvântul, nu găseam calea, nu găseam...hârtia.
mi-am dat seama însă, că am căutat greşit. cuvântul este..."nefiresc", calea este "privirea", iar hârtia este "sufletul"...

iubirea nu există decât prin iubire şi nu se poate scrie decât cu ea însăşi...

şi aşa..., acum, îţi trimit cu toţi fluturii mei frumoşi ... un răvaş prin care îţi spun că:

... te iubesc nefiresc de mult minunea mea de om cu privire caldă, iar dragostea mea, va fi veşnic scrisă în sufletul meu...cu însuşi iubirea ta...a noastră!...

îţi iubesc mâinile dragul meu drag şi ochii şi zâmbetul şi emoţia ta copilărească şi inima care ori de câte ori mă strângi la pieptul tău bate... bate atât de tare încât să o audă toată lumea... lumea mea, a noastră!
îţi iubesc glasul...care e asemeni unui ceasornic plin de magie ce anunţă zile pline de linişte şi iubire... niciodată nu întârzie, niciodată nu ratează, niciodată nu...uită.
în sufletul meu, clinchetul lui este precum cel mai dulce şi senin sunet...care mă atinge bucurându-mi fiecare celulă din mine...despre care nici măcar nu aş fi bănuit că există şi mă umple de fericire şi mulţumirea că-mi exişti atât, atât de frumos şi tăcut!

îţi iubesc ... totul, pentru că dai atât de frumos rost fiecărei clipe din existenţa mea uneori cenuşie şi cernită de griji şi tristeţi, pentru că transformi orice gest mărunt într-un roi de fericire şi zâmbete, de emoţie şi bucurii, pentru că dacă şchioapăt ştii să-mi araţi că acel "picior" va fi cel învingător sărutându-l şi redându-i pasul firesc... pentru că îmi araţi scările, dar mă susţii cu tot sufletul tău să le urc...păşindu-mi alături aşa cum nimeni nu mi-a păşit vreodată...

îţi iubesc umbra pentru toată iubirea gingaşă cu care mă înconjoară în fiecare clipă...şi clipă...în toate clipele mele...

te iubesc pentru tot ceea ce sunt şi-mi doresc a fi doar pentru că tu eşti...

te iubesc omule frumos...pentru că te iubesc şi atât, iar aici nu este loc de stipulări, de interpretări, de negocieri, de exagerări, de nimic...decât de... iubire!

Maria lui Pârvan...

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Fri, 20 Nov 2009 20:58:00 +0000

(Sursa foto: internet)

Maria lui Pârvan crescu şi deveni o fată frumoasă. Avea părul negru şi lung până la brâu, sprâncene tinereşti, ochi veseli şi strălucitori, iar gura pusă mereu pe zâmbet. Nu ieşea niciodată din vorba părinţilor, era săritoare şi harnică, iar la cei nouăsprezece ani ai ei ştia să muncească ogorul, ştia să ţină gospodăria şi să facă tot ce trebuia să facă o femeie măritată în casă.

Maria învăţase să tacă şi să accepte, aşa cum învăţase şi bunica ei şi mama ei şi aproape toate femeile din sat, în afara Ioanei.
Ioana era singura fată din sat despre care ea, auzise tot felul de bârfe când era mică.

"Aţi auzât de Ioana lu' Miroanea? Cică o fujit cu unu cu şcoli, dă pă la oraş. O s-o ţînă ăla cât o s-o ţână şi după ce s-o sătura de ea, o să-i facă desagii şi o s-o trimită la Doiniţa. Numa s-or trezi cu ea acasă şi mira-m-aş să nu fie deja cu burta la gură."

Dar Ioana nu s-a întors acasă. A avut şi are o căsnicie fericită, plină de cei patru copii ai ei şi de un soţ înţelegător, care a ajutat-o să îşi termine şcoala. Ioana a devenit învăţătoare şi, după cum era de aşteptat, Miroanea şi Doiniţa începură să se laude cu ea prin sat, după ce o porciră şi o alungară.

Maria zâmbi şi gândi a nu ştiu câta oară că dacă într-o zi va avea o fetiţă, o va numi Ioana.

Lui Maria lui Pârvan îi plăcea de Vasile cum întoarce fânul, cum repară toate prin sat, cum joacă mingea şi fetele la horă, dar ea-l îndrăgea pe Petruţ. Petruţ era înalt şi firav şi-i plăcea învăţătura. Nu era bun la munca pământului, dar ştia să înveţe pruncii în sat matematică şi română. Mariei îi era drag pentru că el avea vorba caldă şi privirea blândă, pentru că numai el ştia să-i iubească mâinile şi obrajii şi pentru că, numai el o întreba despre ceea ce îşi dorea ea.

Ea îşi dorea să facă şcoală şi să aibă o căsnicie din dragoste, dar părinţii ei vroiau doar ca ea să se alipuie pe la casa ei ca orice fată din sat.

"Ce-ţi trebuie ţie şcoli măi fată? Tu trebuie să ştii să lucri pământul, să ţii gospodăria, să faci prunci sănătoşi, să-ţi urmezi şi să-ţi respecţi bărbatul orice ar fi!"

Şi, într-o toamnă, Maria îşi luă rămas bun de la Petruţ şi se mărită cu Vasile. Maria muri oarecum în toamna aceea, dar pe nimeni în afara lui Petruţ nu interesa despre ceea ce-şi dorea ea.

După nuntă, Vasile o duse la părinţii lui acasă. O casă veche, cu două încăperi din chirpici bătut. Într-o cameră dormeau sora lui Vasile cu bărbatu-său şi cei doi prunci, iar în cealaltă cămăruţă dormeau ei doi şi părinţii lui Vasile. Uneori, în toiul nopţii, după ce venea de la câmp sau de la birt, Vasile îi spunea:

"Întoarce-te femeie că doar mi-s bărbat şi de-asta te-am luat printre altele, nu?"

...iar Maria se întorcea să fie iubită a nu ştiu câta oară asemeni unei bucăţi de carne fără dorinţe sau sentimente în timp ce de sub unghiile ei, din chirpiciul peretelui se năşteau vise care o ajutau să-i treacă nopţile...o noapte şi o altă noapte...ca şi o viaţă, iar ea, se întindea precum o liană de lacrimi şi durere până la cer...unde cerea pentru Ioana ei o viaţă frumoasă, liniştită şi fericită.

Uneori, când trebuia să meargă în sat după pită sau alte trebuincioase pentru casă, se întâlnea cu Petruţ. El nu uita niciodată să o întrebe de sănătate, să o privească frumos şi să-i vorbească blând şi cald. Era ca şi cum nu uitase nici o clipă să o aştepte.

(Sursa foto: internet)

"Ce mai faci Marie dragă? Eşti sănătoasă? Că altfel, tot frumoasă îmi eşti Marie! Ai sprâncenele la fel de tinereşti, părul la fel de lung şi negru, iar mâinile...la fel de frumoase şi gingaşe."

"Râzi de mine Petruţe..., râzi de mine! Nu vezi ce mâini crăpate şi pline de bătături am? Părul mi-e mai mult alb. Poate doar la sprâncene...ai nimerit-o..." zicea Maria surâzându-i, dar el, mereu îi spunea:

"Marie, eu mă bucur că am apucat să ţi-l văd şi aşa alb... părul, iar mâinile, tocmai de aia mi-s mai dragi..."

Ioana Măriei lui Pârvan se mărită într-o zi cu un profesor de matematică de pe la oraş şi avu trei copii.
Ea deveni profesoară, iar Maria putu să răsufle în sfârşit uşurată. Şi..., răsuflă într-o zi... într-o zi când merse după apă în capătul satului.

(Sursa foto: internet)

Acolo o găsi Petruţ căzută jos, cu găleţile de apă răsturnate lângă ea. Mai apucă să o întrebe:

"Marie, dar pe mine cui mă laşi?"

"Petruţ, tu nu înţelegi? În sfârşit sunt a ta...lasă-mă să mă duc Petruţe, lasă-mă!"

Şi Petruţ o lăsă. O strânse lângă el, o sărută, o plânse şi o legănă, iar apoi o duse în braţe până în ograda lui Vasile care spuse doar atât:

"Io nici nu m-am gândit că muierea asta se va duce înaintea mea că niciodată nu s-o plâns de nimica!"

Petruţ îşi înghiţi furia şi amarul, iar până sprea seară se stinse şi el singur singurel în bătătură. Petruţ ştiuse toată viaţa că nu trebuia să treacă o muiere peste prag ca să o aibă a lui pentru tot restul vieţii. O iubi singur şi tăcut.

La înmormântarea lor plânseră doar Ioana şi mama Mariei.

Fură îngropaţi unul lângă celălalt. Măcar acolo putură să fie aşa cum ar fi trebuit să fie. Între mormintele lor se legăna un tei frumos.

După şase luni de doilu, Vasile îşi aduse o muiere pe lângă casă spunând:

"Orice bărbat are nevoie de o muiere care să aibă grijă de el şi de gospodărie!"

Când venea prin sat, Ioana mergea doar la cimitir unde curăţa printre lacrimi şi zâmbete două morminte, punea flori, aprindea câte o lumânare şi povestea cum îi cresc copii şi teiul lor frumos!

(Sursa foto: internet)

cer de rouă

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Wed, 18 Nov 2009 09:38:00 +0000

(Sursa foto: internet)

cer de rouă...

cum poate exista oare un cer de rouă
din care să cadă albastru de cerneală
peste ochi verzi de aşteptări ruginii?

cum poate exista oare un cer de rouă
în care să conturezi cu degetul cerculeţe
şi să îţi auzi sufletul descântând amintiri?

dintr-un cerc în altul, gândurile se ciocnesc
se îmbrăţişează, se alungă către maluri liniştite
de care se agaţă ca şi de o ultimă lume frumoasă

dintr-un cer de rouă!

tăceri

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Thu, 12 Nov 2009 21:07:00 +0000

(Sursa foto: internet)

Cortina s-a înclinat până în poziţia de îngenunchere

în spatele ei,

sufletul şi-a dat masca jos

are mâinile afundate

peste faţă şi gură

a devenit

un strigăt

surd...

surd!

Lacrimile sunt cuvinte pe care sufletul nu le poate rosti şi...cum ar putea? CUM???

Rămâi frumos oraş cu păr toamnă, cu ochi azur şi inimă vară...

Să nu creşti niciodată om mare...e dureros şi total inutil

Rămâi...cu bine oraşul meu minune...

(Sursa foto: internet)

Adevăratele poezii

lady_allia@yahoo.com (Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia)) — Tue, 10 Nov 2009 22:49:00 +0000

(Colaj realizare proprie, Sursa foto: free template)

Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele...

te ridici puţin pe vârfuri şi, desenezi pe cer
o noapte frumoasă,
plină de stele
alături de o lună mare şi îmbujorată, aproape de inima ta

te ridici puţin pe vârfuri, sau nu...mai bine,
apleci cerul spre tine
asemeni unei crengi
şi-i culegi seninul pe care-l pui după ureche să-l auzi

te ridici puţin pe vârfuri, apoi, te apleci puţin în faţă
doar atât cât să poţi admira de pe marginea norilor
timpul...

(jos, sub tâmple, se întinde peste şapte clipe
şi şapte amintiri,
ca şi-ntr-o poveste despre tine,
un bâlci mare şi roz,
cu râsete şi sclipiri,
oameni şi paşi de dans,
arene de circ şi estrade,
surprize câştigate la ruleta de vise...

timpul este

un curcubeu învârtit pe degetul sufletului,
vezi doar fâşii de lumini
ca şi cum, te-ai afla într-un carusel spectaculos

cu siguranţă...aşa se vede viaţa
când îţi atingi umărul cu obrazul şi-ţi zâmbeşti
indiferent de cum a fost călătoria,
contează artificiile

pentru ca viaţa să fie şi mai intensă, recomand drumul
fără bilet printre nori
senzaţia aceea ameţitoare din stomac care te ţine mereu
treaz,
în caz că uiţi să trăieşti)

te ridici puţin pe vârfuri şi desenezi roiuri albastre
de fluturi,
iar cuvintele, capătă înţelesuri chiar şi în mijlocul tăcerilor
ce valsează între două priviri

cum am spus mai sus,

"Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele..."

sunt doar tablouri
pe care le înrămăm adânc în suflet,
iar apoi le pictăm pe o pânză sensibilă de emoţie