Hanul Povestilor

lacrimi de zăpadă

2012-02-17T15:44:00.000+02:00

(Fotografie realizată de Sorin Onişor. Sursa foto: Exclusiv news)

"Dă-mi Doamne zăpadă! Din cer fulgi mari să cadă
îngeri să fac, sania să trag, în alb să mă-mbrac!
Ore în şir la geam să visez, fulgii de nea să îi pictez
roiuri de alb pe obraji să-mi aşez! "

şi Domnul mi-a dat
mi-a dat zăpadă
şi mult, mult prea mult alb
mi-a dat ninsoare,
mi-a dat visare,
mi-a dat nămeţi
de-adunat în lopeţi
fluturi de gheaţă pe-obraz şi pe faţă
case-afundate,
morminte pe sate
oameni îngropaţi, îngeri de nea adevăraţi
şi neputinţă din multă voinţă
genunchi în pământ, adânc Doamne-adânc
aşa îi îngrop
la TINE mă rog
opreşte ninsoarea,
opreşte iarna,
durerea şi teama
sunt mame bătrâne troienite în case
şi n-au pe nime
de mâini să le ţie
să le-ncălzească, să le-ngrijească
şi să le spună,
o vorbă bună
când la fereastră viscol se-nalţă,
şi nimeni în casă
nimeni afară
doar de pe munte un urlet de boală
urlet de moarte
şi singurătate
urlet troienit
în inimi cuţit
opreşte zăpada,
opreşte, topeşte
din suflet amarul,
din oameni gheţarul
şi-adu primăvara în case bătrâne departe de lume
şi-adu iar la mame
o mână cuminte,
o rugă fierbinte,
un chip de copil,
plin de senin
soare de prunc ca un văl să-l arunc
un văl de căldură
pe pieptul de mumă!
şi-adu ghiocei cu oameni în ei
cu bunătate
şi cu iubire
cu drag de oameni
şi cu trăire
cu neuitare
fă omul om şi lasă-l aşa
că tare-i iarnă când viaţa-i grea
şi-oriunde mergi
din oameni culegi
doar nepăsare,
durere,
uitare
şi numai grabă
şi numai treabă
fă-l ca să stea Lumină să ia
Lumină să dea
nu doar de Paşte
ci-n tot ce face!

"Mă rog Doamne ţie...opreşte zăpada, adu primăvara!
Mă simt vinovată din drag de zăpadă!
În lacrima mea, fie prima nea ce dispare-n zare
cerându-şi iertare! "

Necondiţionare...

2012-02-16T18:29:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

Oarecum, cred că aşa ar trebui să ne acceptăm locul şi rostul pe care ni-l dăruieşte cineva în inima şi viaţa sa...necondiţionat!
Să dăruim celor pe care îi iubim din suflet. Deschis. Fără să avem aşteptări. Când le vedem privirea fericită, senină şi zâmbetul să...zâmbim. Să ne bucurăm. Să ştim, că într-un fel sau altul...sub o formă sau alta, un gest al acelui zâmbet însemnăm...noi! Fie şi cel mai mic.
Nu am intrat niciodată în sufletul cuiva cu forţa. Dacă locul meu a fost afară..am aşteptat acolo. În faţa sufletelor putem naşte grădini frumoase unde cel drag se poate relaxa. Şi noi, alături de el. Indiferent cum. Chiar şi ca simplu prieten. Sau mai puţin de atât. Ca şi o gură de aer curat şi atât. Important este când iubim să fim acolo. Să încercăm să fim umărul acela care ridică. Fereastra aceea care se deschide când lumea devine sufocantă. Sărutul de somn uşor în nopţile reci în care nimeni nu rămâne. Şi chiar uitare. Când nu suntem altceva decât greutate pe suflet. Uneori, adierea poate deveni furtună în viaţa cuiva. Atunci, trebuie să ştim să ne luăm rămas bun. La urma urmei, viaţa aceasta nu este decât o călătorie frumoasă care se sfârşeşte cu noi şi în noi şi pe care o ducem mai departe...în sufletul nostru. Acolo, ne locuiesc amintirile şi oamenii. Acolo...sălăşluieşte iubirea. Nimic, nu se pierde când ştii să dăruieşti, să aştepţi şi să primeşti. În fond, când facem lucurile din dragoste, nici unul nu este mai prejos decât celălalt, nu? Nici oamenii. Poate doar..iubirea e mai profundă. Aceea, nu va trece însă niciodată. Nici măcar atunci când noi nu ne vom mai fi demult, iar viaţa noastră se va transforma într-un basm cu praf de stele pe umeri...

Dedic...

2012-02-15T13:39:00.000+02:00

Dedic această melodie tuturor celor care iubesc să fie văzduhişti...să plutească printre nori şi să viseze...Celor care iubesc şi nu le este teamă să poarte iubirea în suflet pretutindeni cu ei ca pe un talisman la bine şi la rău...Celor care ştiu că iubirea nu poate fi comparată decât prin ea însăşi şi nu este altceva decât un sentiment care ne face mai buni, mai frumoşi, mai plini de senin şi zâmbet!
Dedic această melodie celor care privesc cu nostalgie luna şi găsesc în ea privirea persoanei iubite, iar dansând în ploaie nu este altceva decât un gest firesc...
Eu...visez şi sunt deja acolo pentru că...pot visa, nu e aşa?

La mulţi ani tuturor celor care iubiţi şi nu vă este teamă să iubiţi din tot sufletul până la capătul capătului...un singur om!

E oare atât de nefiresc?

2012-02-15T13:37:00.002+02:00

Aştept de la un timp vocea ta. Aştept de la un timp să îţi cunosc privirea. Altfel. E oare atât de nefiresc să îmi doresc să mă pierd în adâncul ochilor tăi? Să ştiu forma mâinilor tale peste mâinile mele? Să îmi doresc să simt respiraţia inimii mele în inima ta? E oare atât de nefiresc să îţi simt zâmbetul alunecând în sângele meu ca şi un vin cărunt ce poate trezi lumile ascunse din sufletul unui om?
Tu, dintre toţi, îmi dăruieşti atât de mult şi atât de frumos. Doar existând. Uneori, chiar mă gândesc că tot ce contează este visul meu în care îţi ţin fruntea obosită în căuşul braţelor mele şi te mângâi încet, în timp ce tu adormi. Acolo. Sub privirea mea. Alteori, îmi spun că îmi este şi teamă să te întâlnesc dincolo de visele mele. Iar din când în când, sper, croşetând mii de vise din dantela gândurilor mele...ţie.
Aştept, de la un timp prezenţa ta. Ştiu, ştiu, că mi-o dăruieşti atât de frumos, dar o vroiam pe cea dincolo de tăcere. Undeva în noapte, te aştept cu emoţie să-mi povesteşti despre orice, despre lucrurile tale mărunte care îmi fac viaţa atât de frumoasă. Te aştept să rosteşti..., să articulezi tăcerea...aşa cum doar tu ştii să o faci. În desenele tale pe sufletul meu, viaţa are alte culori...uneori se desprind asemeni unor fâşii cu aripi şi aleargă pe tot cerul...alteori, mă desprind eu cu tălpile de pământul greu şi plutesc aşa cum niciodată nu mi-a fost dat să plutesc. În lumea noastră înlănţuită, ironia este că am toată libertatea necesară pentru a respira iubire şi zâmbet. Câteodată, mă ridici pe braţele tale să culeg stele şi-mi împleteşti coroniţe şi salbe.
Nu mi-ai atins niciodată trupul, dar mi-ai atins sufletul mai adânc decât a ştiut cineva vreodată să o facă. Nu m-ai îmbrăţişat în mătasea nopţii, dar mă ţii mai aproape de tine decât aş fi crezut că pot aparţine cuiva.
În locul acela unde eşti tu, iarba e proaspătă, florile sunt vii...nu există nici o lacrimă, nici o urmă...e un pământ tânăr şi frumos. Nimeni nu şi-a şoptit şoaptele în lacurile unde tu îţi plimbi palma încet tremurându-le şi nimeni nu a auzit vreo şoaptă de acolo.
Aştept de la un timp vocea ta. Ştiu, ştiu, că mi-o dăruieşti atât de frumos, dar vroiam să o aud acolo...unde sufletul meu tace cel mai frumos. Să-ţi spun că mă bucur? E ca şi cum aş lua cuvintelor ce oricum nu ar putea exprima niciodată!
Mi-e dor. De un om pe care nu l-am cunoscut niciodată, dar pe care ea...îl recunoaşte mereu. Inima. Ai să îmi vii?...Îmi vei şopti vreodată numele aşa cum te recunoaşte inima mea?

Concert Stefan Stan, la Hollywood Multiplex

2012-02-09T18:35:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

Azi îi spuneam unui suflet minunat care crede la fel de frumos ca şi mine în succesul lui Ştefan că el, peste voce, fizic şi charm, mai are ceva...Ceva peste toate acestea...și cu acest ceva special debordează în tot ce face, în tot ce spune, în tot ce este...Este...sufletul lui!

De aici și le trage toate...toate! Și acela, acela îmi doresc să îl aibă mereu bine şi fericit...E culcușul lui de liniște :). Da, e bun în tot ce face. E Ștefan. Iar Ștefan, e perfecționist...Trage de el ca și când nu ar fi acolo...Iar dacă e să cadă, îi mai cresc mâini în plus să se ridice, să se țină acolo...în poziția aia și...să cânte...

Stefan îşi iubeşte publicul şi va fi mereu lângă el, chiar şi dacă în sală ar rămâne doar un singur om! Pentru că el cântă din plăcere. El iubeşte! Iubeşte muzica. Muzica este pentru el un fel de a fi. De a simţi. De a dărui. Muzica pur şi simplu curge prin Ştefan...de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna, iar el doar acum i-a dat drumul afară prin tot ce este el!

Şi, pentru că îşi iubeşte fanii...le va fi alături într-o zi extrem de specială iubirii...Valentine Day, când va susţine un concert la Hollywood Multiplex, în sala de cinema! Biletele le veţi găsi la casa de bilete încă din data de 4.02.2012. Grăbiţi-vă...locurile sunt limitate, iar Ştefan...vă aşteaptă să cântaţi cu el aşa cum numai voi ştiţi să o faceţi!

Eu, o să ascult din fundal...Uneori de acolo se aude cel mai bine...

Iubirea mea...

2012-02-09T14:53:00.001+02:00

(Sursa foto: internet)

Azi, voi încerca să vorbesc despre iubire...Nu e așa că e ciudat? Unii veți spune că vorbesc despre ea mereu. Că o împart. Că mă împart eu cu ea prin tot ce spun. Așa este oarecum. Doar că acum am să vorbesc despre inima mea. Eu nu știu să îi fac cântece frumoase. Știu doar să o rănesc. Mereu i-am dăruit vise despre lumi în care nu avea ce căuta. Despre oameni lângă care nu putea fi. Dar ea nu m-a lăsat niciodată la greu. Chiar și când tăcea încet, aproape insesizabil, având zi de zi același ritm monoton, chiar și atunci mă ajuta să visez. Avea o tresărire ciudată. O emoție. Îmi încălzea ochii, mâinile și mă amintea tremurat. Atunci, mai mult ca oricând, lumile mele tremurau în ochii mei. Totul devenea asemeni unui soare ce răsare într-o mare de apă...fără valuri. Inima mea se unduia..tăcând. Iar eu simțeam că nu mai am aer în timp ce-mi resuscitam toate visele din nou și din nou până când "el"...omul meu imaginar se modela din nou și îmi zâmbea de undeva de acolo...din ochii soarelui. Era ca și când mi-ar fi dansat în ploaie un Fred Astaire. Și ar fi fost acolo doar să îmi ia lumea de mână. Să o mângâie, să o liniștească, să îi așeze tâmplele peste palma lui și să îi murmure încet povești cântate despre atât de multe ce ar putea să fie. Iar eu adormeam încet din nou în lumea mea obișnuită unde nu am știut niciodată să fiu femeie. Nici iubită. Am fost doar mamă. Și am învățat să fiu una bună. Să fiu elf, prințesă, spiriduș, soare, lună, pământ. O punte între visul unui copil și viața pe care v-a trebui să o înfrunte într-o zi. Asta m-a ajutat să învăț imposibilul și invincibilul. În ochii sufletului unui copil, mama este centru Universului, punctul de echilibru și fundația care nu poate fi și nu are dreptul să cadă. Nici atunci, când lumea ei este o ruină. Am fost prietenă. Și am fost un post de avangardă. Am fost și fântână unde au poposit oameni. Și am învățat să uit. Să uit că inima are voie să zburde prin câmpuri întregi de maci. Că are voie să plângă. Să râdă. Să spere. Să modeleze vise. Altele. Eu am închis-o în mine mie. Dar, se pare că ea poate recunoaște iubirea chiar și așa...fără să o vadă, fără să o atingă. Doar...după o altă bătaie de inimă. Și bătaia aceea a venit atât de frumos. De nesperat. Ați simțit vreodată că vă dezghețați? Că mâinile încep să tremure în timp ce prin ele curg din nou emoții? Că ochii plâng și râd singuri? Că inima o ia atât de razna încât este peste tot: în obraji, în gât, în stomac, în privire? Și..., așa l-am recunoscut și eu pe el. Avea în sfârșit un chip și un zâmbet atât de senin. Zâmbetul...care îmi fusese de atât de multe ori soare și lună lumilor mele pierdute, închise, reci, ruinate. Zâmbetul care îmi adormise de atâtea ori inima în căușul privirii lui... Și...într-o singură clipă am învățat ceea ce uitasem de atâta amar de vreme. Să fiu femeie. Dar nu iubită. Să știu că voi iubi mereu fără să îmi fac vise sau să dărâm lumi. Și voi iubi mereu un om pentru că nu știu să fac altceva. Nu vreau. Nu pot. Decât să trăiesc din nou fără femeia aceasta vie din mine, mai bine să uit ce gust are aerul când îl inspiri dimineața. Nu știu cum se sfârșesc visele când nu mai sunt. Nici unde se duc ele. Bănuiesc că devin stele și le ulegem în suflet. Dar nu știu sigur. Nu mi-am împlinit nici unul. De aceea, nu am cum să știu cum se va sfârși acest vis al meu. Însă, știu că este frumos așa cum este. Acum știu că pot trăi cu oricine și să mă bucur de puțin. Pot să trăiesc și singură și să mă bucur de asta. Dar nu pot trăi fără acest sentiment. Nu mai vreau. Cum spuneam cândva, chiar și umbrele sunt frumoase. Ele arată că există lumină :). Pot face pașii să se vadă mai frumoși. Chiar și când nu îți sunt alături. Dacă nu aș mai putea atinge cu iubirea mea, pașii tăi...aș muri încet. Toată lumea mea s-ar transforma în fluturi fără praf pe aripi. Timpul ar îngheța, iar lumile mele ar ploua cu fluturi... Nu cer nimic. Și nici nu aștept ceva. Sunt omul care mă mulțumesc cu lumina ta în inima mea. Am totuși o dorință. Să fi! Să fi cu toată ființa ta! Și, să fi fericit!!! Și cum spuneam, iubirea nu se poate descrie. Locul ei este în inima noastră, iar când noi nu vom mai fi, ea se va transforma în stele...

Stefan Stan - Feeling Good

2012-02-09T14:46:00.000+02:00

Și, ca să ne începem ziua frumos...în ritmuri pline de emoție...sorbind dintr-o cafea plină de vise în timp ce inima o ia razna...vă recomand următoarea piesă...deoarece eu pur și simplu o iubesc... Are Ștefan un mod de a o cânta...cum numai el poate...cu tot sufletul, ochii, zâmbetul...Și, mă bucur de fiecare notă muzicală pe care o tremură atât de frumos în sufletul meu! Frumos, Stefan...Mă bucur pentru că te-ai simțit atât de bine :) și ne-ai zâmbit atât de frumos!

Scenariu de demult...

2012-02-07T17:26:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

Ştii tu cum era timpul când nu te-am cunoscut? Un film alb-negru. Un scenariu care se tot repeta obsesiv. Uneori noaptea, adânc, adânc în miez de lună, mă dezbrăcam de gânduri, de nelinişti, de neîmplinri, mă urcam ca şi de obicei pe pervazul de la fereastră şi...visam. Mă întrebam dacă am înnebunit sau cineva, acolo este numai şi numai pentru mine aşa cum simţeam eu. Mă întrebam dacă luna îţi zâmbea şi ţie aşa cum o făcea cu mine. Mă întrebam...oare cum priveşte el luna asta mare şi frumoasă? Din ce parte? Uneori te simţeam ca pe o chemare...departe. Te auzeam. Inima începea să îmi bată nebueşte. Nici să respir nu puteam. Şi cât de aproape erai. La o aruncătură de suflet. Nu ţi-am dat niciodată vreo asemănare. Nu te-am dorit cumva anume. Eu ţi-am conturat doar sufletul. Mi-am jurat că doar după el te voi recunoaşte în această viaţă şi toate celelalte. După bătaia inimii tale pe inima mea. După bătaia inimii mele pe inima ta. O mănuşă peste mâna perfectă. Singura căreia nu îi este nici mică, nici mare...care atunci când se închide nu devine strânsoare ci...căuş. Câteodată, atingeam fereastra cu palma. Încet. Tu coborai toate treptele gândurilor mele şi îţi aşezai palma încet peste a mea. Între noi doar o sticlă. Şi noi. Fiecare în colţul lui de lume. În colţul lui de viaţă. Răzbind. Traversând. Căzând. Ridicându-se. Căutându-se. Şi sticla aceea era atât de rece uneori. Mai ales când ploua. Lacrimi pe care nu le puteam şterge. Dar pe care le-am cules şi mi-am promis că ţi le voi dărui zâmbete. Să el ai o viaţă de drum bun şi frumos. Ştii tu cum a fost primul meu dans în liceu? Cu tine. Am închis ochii, te-am conturat şi tu ai fost acolo. Mi-ai pus mâinile în jurul taliei şi m-ai sprijinit. Aveai un costum negru, iar eu o rochiţă largă, sidefată ca de prinţesă. Nu îmi amintesc culoarea rochiei, dar îmi amintesc cântecul inimii tale. Uitasem toţi paşii, dar tu mi i-ai amintit pe toţi doar privindu-mă. Aşa ai făcut în toţi aceşti ani în care nu te-am cunoscut. M-ai învăţat să păşesc doar privindu-mă...de indiferent de unde ai fi fost. Ai fost întotdeauna prinţul meu. Iar eu Cenuşăreasa ta. Inima ta şi doar a ta este condurul perfect inimii mele!!! Fără ea, niciodată nu voi fi întreagă. Eşti jumătatea celeilalte bătăi de inimă...Când nu eşti...inima mea e şchioapă... Ştii asta, nu? Într-o zi, nu foarte departe ai să o auzi. Mâna ta se va aşeza peste pieptul meu, iar ea...te va plimba peste toată viaţa mea...liberă şi desculţă! Atunci, vei ştii mai multe şi vei cânta după ritmul ei, aşa cum ea a respirat mereu după ritmul tău...pentru că nu e aşa că nu am putea altfel?

Inima este casa tuturor emoţiilor...

2012-02-07T17:20:00.000+02:00

(Sursa foto: Stefan)

Când eram mică, obişnuiam să-l întreb pe bunicul...

"Bunicule, de unde vin oamenii şi când nu mai sunt, unde merg ei?", iar el îmi răspundea de fiecare dată la fel de frumos, calm şi plin de căldură...făcând rotocoale de fum, din ţigările lui Mărăşeşti...

"Zânuţa mea, oamenii vin din suflet. Acolo se nasc ei. Sunt aşa, asemeni unor licurici în noapte care încep să strălucească şi noi, acolo în sufletul nostru îi simţim pe toţi. Fiecare om e o scânteie în inima noastră, draga mea. Fiecare are un loc numai al lui şi pe fiecare îi simţim diferit, altfel. Când oamenii pleacă, lumina lor rămâne în noi, iar ei, devin stele! Uite, vezi, acolo sus, cerul e plin de oameni, iar ei strălucesc pentru noi..."

"Şi când ne e dor? Îi mai vedem?"

"Bineînţeles! Nu ţi-am spus că ei locuiec în noi? De acolo, nu îi poate lua nimeni. Când ni se face dor, ne atingem inima, închidem ochii, iar ei vor reveni de oriunde sunt...Doar pentru noi."

Şi atunci, am înţeles că în viaţă, cel mai important este să avem grijă mereu de casa în care ne locuiesc emoţiile, sentimentele, visele şi oamenii dragi. pe unii dintre ei, îi avem acolo dintotdeauna, iar pe alţii, îi descoperim în viaţă cu aceeaiaşi emoţie cu care ne-am regăsi pe noi înşine după mult, mult timp... Este ca şi când ţi s-ar ciocni sufletul absolut întâmplător de un alt suflet şi ai ştii, încă de la prima atingere că acel om se află acolo doar pentru tine...dintr-un motiv sau altul.

Şi, tot atunci, am ştiut că înainte de a simţi "să aştern" oamenii în cuvinte, am să îi scriu cu litere frumoase direct pe sufletul meu. Să nu mai treacă. Să îmi fie mereu aproape. Am să îi scriu cu emoţie, cu dragoste şi în culori diferite. Când nu voi mai fi, personajele acelea minunate din viaţa mea, vor fi spuse mai departe asemeni unei poveşti cu oameni frumoşi, iar eu voi zâmbi într-o stea oarecare.

De atunci, am scris destul de multe poveşti. Unele fericite, altele triste, altele pur şi simplu extraordinare. Fiecare unică în felul ei. Şi toate despre frumuseţe sufletească, despre calitate umană, lecţii de viaţă sau exemple despre oameni care au ştiut să îşi împlinească vise. Unul din aceşti oameni, este unul dintre cei mai frumoşi oameni ai sufletului meu. Un om care aşa cum a spus el a avut o viaţă agitată. Un drum pe care uneori l-a alergat cu avânt, alteori poate l-a stat îngândurat, singur, neştiind de unde să înceapă...de unde să se înceapă el, pe el. Este un om care a adunat în el atât de multe vise. Care poate a adunat frustrări, întrebări, dar care a ştiut să le depăşească, indiferent de poziţia sufletului său. Uneori, chiar dacă sufletul nostru stă în genunchi, noi trebuie să găsim în noi tăria de a ne ridica şi a merge mai departe, pentru a fi siguri că am scris tot ce s-a putu scrie în cartea noastră. A renunţat la multe şi a stat departe. A iubit mereu muzica. A iubit-o de mic, dar a trebuit să stea departe de ea. Totuşi, a purtat-o cu el peste tot, iar când a venit vremea...a lăsat-o afară din sufletul lui ca pe un cântec de lebădă care a strâns în el atâtea amar de trăiri şi emoţii. De atunci, el cântă. Nu are importanţă cum sau unde. El este în sine un cântec frumos. Se aude de oriunde ar fi. Chiar şi acum, când tace. Iar asta, deoarece aşa cum am spus...inima este casa tuturor emoţiilor, iar Ştefan este o emoţie frumoasă. Aş putea spune cu certitudine că este cea mai minntă culoare din inima mea :).O recunosc dintr-o groază de alte culori. Are ritmul ei. O emoţie colorată care are un ritm ca nici o alta.

Şi scriu toate acestea pentru că Ştefan, înaite de toate este un om ca oricare altul. Iar oamenii uneori au nevoie să ştie, să audă, să simtă. Scriu, pentru că el deja mi-a dăruit suficient pentru a umple coli întregi despre notele muzicale, despre melodiile unice, despre interpretările în care poţi jura că zbori, că este acolo, te ia de mână şi te plimbă peste tot cerul...Mi-a dăruit suficient frumos. Suficiente motive de a scrie. Nu am nevoie de nici unul în plus, pentru a-i spune că pentru mine este de departe cel mai minunat artist de pe scena sufletului meu, care nu va înceta niciodată să mă uimească prin frumuseţea sa, prin naturaleţe, prin simpla prezenţă, prin prestaţii şi zâmbetul său ... senin.

Scriu doar deoarece în inima mea simt că uneori, chiar şi artiştii au nevoie în anumite momente de cuvinte...în momentele în care noi, ceilalţi, uităm că ei, dincolo de scenă, când se dezbracă de imaginea..."Ştefannnn Stannnn" rămân doar ei...în esenţă, rămâne doar el...Ştefan...un om cu tristeţi, cu bucurii, cu nelinişti, căutări, singurătăţi, luptă continuă pentru a se autodepăşi, pentru a da ce are mai bun în el, pentru a nu rămâne doar un anonim căruia i s-a dat o şansă... Mai mult ca sigur, el se gândeşte la această şansă mai mult decât o facem noi...deoarece înainte de toate, şansa aceasta este visul lui...visul lui! A trebuit să depăşească atât de multe ca să ajungă aici. Poate să închidă ochii, urechile, să plece capul, sufletul..., dar a reuşit. Şi sunt convinsă că nu îi este uşor deloc. Chiar dacă îl vedeţi de fiecare dată zâmbind. Chiar dacă mereu vă va face cu mâna. va cânta. Va radia. Cine ştie cum tace sufletul lui în unele momente...Numai el ştie cum le poate duce şi face pe toate.

Şi da, categoric a ştiut ce va însemna pentru el viaţa de artist. A ştiut sacrificiile, nebunia, munca. Dar...şi noi trebuie să ştim ce înseamnă pentru el toate acestea şi să îi fim alături. Uneori acceptând chiar şi faptul că nu este super om, aşa cum ne-a obişnuit el să-l vedem... Se spune că uneori, tăcerile fac cât o mie de cuvinte... Eu cred că tăcerea lui din ultima vreme, chiar asta ne spune...o mie de cuvinte înmulţite cu o mie de vise...

" "Şi când ne e dor? Îi mai vedem?"

"Bineînţeles! Nu ţi-am spus că ei locuiec în noi? De acolo, nu îi poate lua nimeni. Când ni se face dor, ne atingem inima, închidem ochii, iar ei vor reveni de oriunde sunt...Doar pentru noi."

Şi atunci, am înţeles că în viaţă, cel mai important este să avem grijă mereu de casa în care ne locuiesc emoţiile..." :)...

Eu, între viaţa mea şi..."Eat pray love"...

2012-02-07T15:21:00.000+02:00

"E unul dintre locurile cele mai liniştite şi solitare din Roma. Oraşul s-a dezvoltat în jurul lui de-a lungul secolelor. Pare o rană frumoasă, ca o decepţie în dragoste de care te agăţi din plăcerea de a suferi.Toţi ne dorim ca lucrurile să rămână neschimbate, David. Ne conformăm şi trăim nefericiţi de frica schimbării, de teamă că totul o să se dărâme peste noi.
Apoi m-am uitat la locul acesta. La haos, acesta este cuvântul. La felul în care a fost adaptat, incendiat, jefuit, şi totuşi s-a găsit o metodă de a fi reconstruit. Am fost din nou convinsă că poate nu viaţa mea a fost atât de haotică, ci lumea, iar unica greşeală e să încerci să te ataşezi de ea. Ruinele sunt un dar. Ruinele sunt calea transformării. Trebuie să fim pregătiţi pentru infinitele căi de transformare."

Zilele trecute, m-am uitat prima dată la filmul "Eat pray love" cu Julia Roberts. Mi l-a recomandat draga mea, Adi, în mijlocul unei discuţii de-ale noastre. Una în care visam ca de obicei...împreună. Aşa cum doar noi două ştim. Avem o lume a noastră. Parcă mereu ar fi fost acolo. Ştiţi? Ca un glob din acela pe care îl primeşti iarna. Pe care dacă îl scuturi începe să ningă, iar tu începi să vezi ca niciodată...ceva :).

Trebuia să descopăr ceva anume şi cum să nu îmi fi dorit să caut răspunsul în acea minune de film? Totul părea că mă aminteşte. Zâmbeam mereu, deoarece m-am revăzut pe mine. Viaţa mea nu a fost mereu liniştită. A fost asemeni unei bule frumoase de săpun. Părea un curcubeu de culori, dar era defapt un vis care odată ajuns într-un punct anume...s-a spart. Atunci am realizat cât de efemere sunt lucrurile făcute în pripă. Fără profunzime. Din copilărie sau poate dintr-un sentiment ce pare profund, dar e defapt înşelător, dacă nu îl treci prin prisma inimii. Atunci, am ştiut că viaţa nu trebuie să fie o bulă de săpun ci o scară solidă din cărămizi de dragoste, înţelepciune, răbdare şi înţelegere. Viaţa trebuie să fie echilibru şi armonie cu tine însuţi. Şi totuşi, mi-am refăcut bula de săpun. Pentru că aşa sunt eu. Un om care nu învaţă lecţia durerii prea repede. Un om care se încăpăţânează să creadă că poate schimba oamenii. Destinele. Că poate face o relaţie să meargă şi când aceasta nu are cum...pentru că îi lipsesc pârghiile acelea care o clintesc din loc. Dar ce pot spune? Asta sunt eu :) şi mă iau aşa cum sunt. Mâ învăţ încet, încet şi mă repet ca pe o lecţie. Uneori îmi vine să dau cu mine de toţi pereţii. Alteori îmi vine să iau totul în spate ca pe o carapace de melc şi să plec. Departe. În alte cazuri, mă bucur de faptul că sunt cum sunt. Şi, de cele mai multe ori mi-ar plăcea să pot lua unele lucrui de la capăt. Şi, în momentul acela, chiar asta fac. Transform. Durerile, eşecurile, lecţiile prost învăţate în...altceva, în ceva luminos. Într-un far. Pentru mine. Pentru cei dragi mie. Pentru cei care întâmplător sau nu, văd lumina farului. Nimic în viaţă nu e zadarnic. Totul se reciclează din rău în bun, din lacrimi în zâmbet, din eşec în împlinire. Nici răul nu e absolut, dar nici binele omniprezent. fiecare suntem un pic din toate. Asta înseamnă echilibru defapt. Să fi om, dar în cea mai mare parte din viaţa ta să îţi doreşti şi să reuşeşti să rămâi un om bun...

„ Am fost înşelată, judecată, tatuată, dar sunt în picioare şi nu mă dau bătută.“

Asta a fost mereu călăuza mea în viaţă. Să nu fiu struţ. Să îmi înfrunt problemele. Să cad o vreme în genunchi, să plâng, să urlu, să strig, să mă răscolesc şi să adun pământul sub unghii, sub piele, iar apoi, după ce am făcut asta...să mă ridic. Să mă spăl de durere şi să zâmbesc. Zâmbetul este o cheie cu care putem deschide suflete! Chiar şi pe ale noastre!

„Nu tebuie să-ţi îngădui niciodată să te prăbuşeşti, pentru că dacă faci asta vei avea tendinţa s-o tot repeţi. Trebuie să te mobilizezi să rămâi puternic“

Astfel că, pe măsură ce mă uitam la film, am realizat că singurul răspuns la căutarea oamenilor (oricare ar fi asta...) este...IUBIREA!
Omul, doar atunci începe să caute! Când nu se simte iubit pe deplin, când simte că nu iubeşte deplin sau când pierde iubirea cuiva! Cei care nu au avut-o niciodată, nu o caută. Aceia o aşteaptă. Nu ai cum să cauţi ceva ce nu ştii să recunoşti decât după ce ţi se întâmplă cu adevărat. Sau după ce ai avut experienţe similare cu iubirea care îţi dau voie să recunoşti că ai greşit şi astfel ştii să porneşti în căutarea celei adevărate.

Şi, am mai descoperit ceva. Ceva uimitor. Că nu întotdeauna trebuie să pleci undeva anume ca să găseşti iubirea sau transformarea...deşi, majoritatea asta simţim...să evadăm din noi, din lumea noastră, in tot ce am ştiut până atunci. Înainte de toate, trebuie să te găseşti pe tine, iar tu eşti în tine. Şi Dumnezeu de asemenea. EL nu caută în noi pe altcineva sau altceva. EL ne ştie pe de rost pe toţi şi ne iubeşte. Simplu. Frumos. Dezinteresat. Noi suntem cei care dorim să ne schimbăm. Şi ca să fim sinceri, ar trebui să recunoaştem că dorim această schimbare pentru noi în primul rând. Pentru că nu ne mai placem. Ne dorim altceva de la noi. Acesta este pasul decisiv. Recunoaşterea. Recunoaşterea nevoii de schimbare. Cu noi. În noi. Trebuie însă să ştim că EL ne va iubi oricum. Probabil însă va fi mai fericit pentru noi ştiindu-ne împăcaţi cu noi şi viaţa noastră :).

“…Destinul e si el tot o relatie – o harjoana intre gratia divina si efortul dedicat al fiecaruia. Nu ai niciun control peste jumatate din el; iar cealalta jumatate e cu totul in mainile tale, iar actiunile pe care le intreprinzi au consecinte cuantificabile. Omul nu e nicio marioneta in mainile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e cate putin din fiecare. Galopam prin viata ca niste acrobati de circ, cu picioarele sprijinite pe spinarile a doi cai care alearga unul langa celalalt, un picior pe calul numit „destin”, celalalt pe calul numit „liberul-arbitru”. Si intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem in fiecare zi e: cum ii deosebim intre ei?Pe care din cei doi cai trebuie sa-l lasam in pace, nefacandu-ne griji din cauza lui, pentru ca oricum nu-l putem controla? Pe care trebuie sa-l strunim din toate puterile?

Cand vine vorba de soarta mea, sunt foarte putine aspecte pe care nu le pot controla; dar sunt foarte multe lucruri care-mi cad mie in grija. E de datoria mea sa cumpar anumite bilete la loterie, sporindu-mi in felul asta sansele de a fi multumita.
Eu decid cum imi petrec timpul, cu cine intreactionez, cu cine imi impart corpul si viata si energia si banii…si, cel mai important, eu imi aleg CE gandesc…”

Apoi...am ajuns la sufletul pereche, care nu e mereu persoana iubită. Sufletul pereche poate fi un prieten, o prietenă, un om oarecare. Ne regăsim în unii oameni uneori ca şi când ne-am scălda într-o oază de lumină.

„Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ţi-e dat să o întâlneşti în viaţă, pentru că-ţi dărâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti“

Vezi, Adriana mea? De asta ne-am întâlnit noi şi de asta ne vom rămâne. Pentru că suntem aripi ce nu pot zbura frumos decât împreună. Tu mă înveţi pe mine. Eu te învăţ pe tine. Tu mă ridici pe mine să privesc şi să nu uit soarele pe faţă, iar eu te ridic pe tine să îţi arat lumina de sub norii trecători. Ne-am întâlnit pentru că iubirea trebuie să fie rotundă. Tu, m-ai completat şi întregit pe mine. Cel mai frumos...

Şi în final, mă întorc de unde am pornit...

“Întoarce-te mereu în centrul inimii tale, acolo sigur vei găsi, de fiecare dată, pacea“.

Deci...inima este casa unde ne locuiesc toate emoţiile, trăirile, sentimentele şi oamenii frumoşi! Iar tu iubita mea Adriana...eşti cel mai în centrul ei...

Nu vreau să se piardă din acest cântec, nici măcar o notă muzicală...

2012-01-30T16:53:00.000+02:00

(Sursa foto: Stefan)

Mă tot gândesc cât eşti de cufundat în acele note muzicale. Cum le vei remodela şi reinventa pentru noua melodie...aceea, pe care ţi-o doreşti atât de mult pe sufletul tău...
Mă întreb cum va suna?! Nu îmi închipui nimic. Nu am cum. Pentru că nu te pot mula pe alţi cântăreţi cum am făcut-o la început. Acum, tu eşti tu. Muzica ta e a ta :). Era şi înainte, dar oarecum îi recunoşteam în acel vin vechi şi pe alţii. Au rămas. Sunt acolo marii mei, dar...tu i-ai făcut ai tăi. Vocea ta nu sună a Sinatra. Nici a Elvis. Nici a Etta mea dragă care a plecat să cânte îngerilor şi despre care eu încă nu pot a scrie... Tu, i-ai modelat pe toţi într-o voce. De aceea mă bucur eu atât de mult de tine Ştefane. Că atunci când "deschid sticla" muzicală, din ea răzbat miresme ale altor timpuri. Timpul stă în loc. Încremeneşte. Şi, tu ne plimbi peste tot. Uneori e atât de multă vară în muzica ta. Atât de mult Paris. Alteori, e iarnă şi suntem undeva în Louisville. Habar nu am cum e acolo. Dar e frumos. Uneori sunt în Spania. Pe vremea când existau bărbaţi îmbrăcaţi în costume, femei care aruncau de la balcoane răvaşe înmiresmate. Şi ştii? E frumos. Defapt, cred că acolo e timpul meu. Într-un Bucureşti boem. De altădată. Cu pălării, cu umbreluţe de dantelă, cu caleşti... Ce spui? Când mă iei la o plimbare muzicală într-un astfel de loc? Până acum...am străbătut o parte de lume. E bine însă şi acasă :).
Mă mai întreb...în timp ce eu visez şi scriu, cât d egreu se scrie însă muzica ta? Câte ore îi trebuie să sune aşa...cum te aştepţi tu să sune? Cald. Tremurător. Frumos. Cât de departe va răzbate ea de data asta? Câte ferestre va mai deschide? Câte petale de suflet se vor mai scutura pe acolo în inimile noatre?
Mă întreb...cum arată somnul tău în toată nebunia asta? Liniştea ta... Îmi închipui doar cum lumea are un buton mare. Magic. Pe care, uneori când vrei să respiri îl dai la minim. Şi taci. Taci lumii. Taci ţie. Şi îţi iei gura ta de aer...senin. Ştiu, că nu sunt departe...de aceea, am să scriu de câte ori voi putea despre aceste lumi. Şi despre tine...
Nu vreau să se piardă din acest cântec, nici măcar o notă muzicală...

Un cadou muzical...

Şoapte în dimineaţă...

2012-01-28T14:38:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

Dimineaţa îşi mijea răsăritul undeva departe. Melancolic, călduţ şi stingher. Ca o femeie care se ridică din aşternuturi învăluită în mătasea unor gânduri şi îmbrăţişări proaspete. În jurul ei, şalul stă pe jumătate căzut. Dimineaţa îi cade pe celălalt umăr. O umbră de lumină strălucitoare. Pe spate însă, îi coboară o privire cafenie şi adormită. Nu trebuie să se întoarcă. Ştie că e iubită în întregime. Aşa cum e ea. Femeie. Privirea îi încălzeşte spatele până în suflet. El zâmbeşte. Ea, se întoarce pe jumătate cu ochii mari şi îl acoperă din priviri. Peste el, soarele nu mai e mare şi portocaliu. E căprui. Toată lumina lui e căpruie. Şi vie. Cea mai vie. O poate atinge. O poate culege în privirea lui. Ea se ridică de pe şezlongul de lângă fereastră şi se apropie de pat. Paşii ei par ireali. El ridică pătura. "Haide, este încă atât de cald locul tău!". Ea se întinde alături şi îşi aşează mânuţa peste obrazul lui. Acolo, în căuşul palmei şi a privirii ei stă ghemuită toată lumea sa frumoasă. Aerul. Viaţa ei. Ea ştie. Când sub privirea ei nu va mai locui oaza aceasta de linişte şi de bine, ea va fi demult plecată. Nu îşi doreşte nici o secundă în plus lui. El îi sărută genele. "Sunt aici, draga mea! Nu plânge...". Iar ea zâmbeşte. Larg şi cald. "Aşa, vezi? Nici o lacrimă! Ia transformă-le aşa cum doar tu ştii în roua mea de dimineaţă! În apa aia vie din care eu îmi trag seninul!". Ea îl sărută pe frunte şi se ghemuieşte la pieptul lui. Mâna lui se ridică gingaş şi o cuprinde sub îmbrăţişarea sa bărbătească şi caldă. Acolo este casa ei! La pieptul lui. Iar liniştea e tot acolo. În cafeniul şi vocea aceea care cântă când o strigă şoptit pe nume.

Ştefan Stan - o lună de la câştigarea trofeului...

2012-01-27T12:14:00.001+02:00

Pe 27 septembrie, 2011, avea sa inceapa Vocea Romaniei!!!

Antrenorii au fost: Horia Brenciu, Loredana Groza, Smiley si Moga.

Primul concurent care avea sa inceapa concursul...a fost, Stefan Stan cu melodia "Bensonhurst Blues".

A cucerit atat publicul cat si antrenorii...dupa nici 34 de secunde. A interpretat melodiile: "One reson", "still got a blues", "Father figure", "Everything I do", "Fever", "Hai acasa", "My Way", "Satisfaction", "Vivo per lei".

Si astfel, azi, mi-am amintit de 27 septembrie. Asa ti-ai facut tu loc in sufletul meu. Ca o tresarire. ca un tremur frumos. prin vocea ta puternica, dar calda, puternica, dar asemeni unui caus de suflet unde ne tii si ne alinti. Mi-am dat seama ca orice vei canta...eu asa te voi recunoaste. Tarziu in noapte, privind cerul am sa "te pun" sa-mi canti Margherita, Bui Bui, One reson...si My way. Nu pentru ca altceva nu ti s potriveste. tie ti se potriveste orice, dar, acestea se potrivesc sufletului meu...

Asa, te recunosc eu pe tine suflete...

In piesa asta, recunosc in tine un Stefan pe care l-am auzit in trei piese la Vocea Romaniei. In: "Everything I do", "My Way", "Bensonhurst Blues"...
Stefan ia melodia, o asculta, o trece prin sufletul lui si o canta. iar daca nu ii place felul in care o percepe...o canta din nou si din nou pana cand...melodia devine una a lui. E cuminte, calda, plina de emotie, de...Stefan!
Si, se aude. Razbate. De oriunde ar fi.

Acesta e Stefan Stan!
Cel pe care il cunosc eu din muzica lui. Cel pe care il vad eu si il simt eu. si pe care ma voi incapatana sa il sustin si sa il arat oamenilor pana cand...vor fi in stare sa il recunoasca in orice limba a pamantului sau a sufletului...

Daca e nevoie...o sa i-o arat si lui...Artistului! Ori de cate ori va fi nevoie! Sa vada ce inseamna el pentru oamenii care chiar cred in el si in talentul sau.
Si, sa nu uite!
Sa nu uite ca asta vor oamenii de la el. Pe el! Pe Stefan Stan! Omul care a intrat in vietile lor printr-un Bensonhurst Blues, care a colorat si a reinventat muzica atat de frumos, alaturi de care am trait atat de multe trairi, bucurii...
Alaturi de care am ras, am plans, am legat prietenii si am invatat sa credem din nou ca visele se pot implini frumos! Ca stelele se pot atinge... Ca prieteniile pot trece impreuna prin orice...Ca oamenii frumosi chiar pot reusi alaturi...

Astfel ca, pe data de...26 decembrie 2011, Stefan Stan, primul concurent de la Vocea Romaniei, are sa isi inceapa cariera muzicala in... He's Way, cucerind in urma cu o luna...marele titlu, Trofeul Vocea Romaniei!

Povestea lui de abia atunci a inceput dar, iubind si iubit fiind drumul sau a continuat senin...fiind alaturi de noi, interpretand "Proud Mary" si lansand melodia "You give me love", alaturi de Alex Velea...

Bine ca ne-ai fost Vocea Romaniei si ne-ai daruit atat de multe emotii frumoase!

La cat mai multe vise implinite, Stefan!

Melodia: Margherita (cover)
Text si realizare clip: Ramona-Sandrina Ilie(Lady Allia)

Si, de la inceputul, inceputului au trecut patru luni..lungi, dar frumoase. Pline de emotii si de trairi. Tu, ti-ai implinit un vis rotund si frumos si alte cateva la fel de importante! Pe cerul tau se adauga mereu stele frumoase. Pline de sclipire si minune...

Si...a trecut o luna de cand Pavel bartos a citit castigatorul pe care eu deja il rosteam cu sufletul la gura: Stefan Stannnn!!! :) Nu ai uitat emotiile inca, nu e asa?

Si,...trofeul a mai crescut cu o luna Stef:)! Si alte bucurii se nasc incet, incet, langa el. In curand, acolo va locui un disc...cu primele tale melodii. A tale! :) Si, tu inca ne canti frumos. Noi inca asteptam. Eu inca scriu emotii si inca...na na na na na na naaaaa....:)!

lasă-mă nimănui...

2012-01-24T17:28:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

nu trebuie să spui nimic dragul meu
în această ecuație cu "n" necunoscute
mi-am învățat de foarte mult timp, locul
stau așa, tăcută, la colțul sufletului...așteptând
să treacă timpul peste mine,
iar din pământul lacrimilor mele
să răsară flori

(doare atât de tare să fi mormânt oamenilor
ei vin, lasă vorbe adânci, rup o floare și pleacă
în urma lor în carne îți rămân doar amintirile,
privirile în care te scalzi ca într-o mare de liniște
apoi, nimic
numai tăcere)

nici tu nu trebuie să spui nimic dragul meu...
apleacă-te și rupe din mine toate florile,
răscolește-mi pământul,
întoarce-mi apele pe dos și
rupe-mă,
rupe-mă iubitul meu,
IUBITULE
(iubituleee)
în mii de bucăți
aruncă-le în cele patru colțuri ale lumilor mele,
ale lumilor tale
aruncă-le câinilor,
lupilor,
corbilor,
taie-mă cu privirea ta frumoasă
ca pe o bucată de carne vie
țipă-mă,
țipă,
șoptește-mi,
dar spune-mi ceva...
orice
spune-mi să plec,
să dispar,
să mor în mine,
să mă îngrop la picioarele tale,
ca o tăcere adâncă,
adâncă,
dar vorbește-mi dragul meu
despre orice,
despre tine,
despre o altă femeie,
despre cântec,
despre un cer turcoaz,
despre un apus purpuriu,
despre orice..
așa cum numai tu știi să vorbești
chiar și atunci când privești zâmbind
în mine
dăruindu-mi liniştea unui cer
atât de senin și larg
dacă nu poți,
lasă-mă așa
femeia cuvânt, femeia fără chip
femeia tăcerii...
femeia ce o poți șterge cu radiera
oricând
și pleacă
deșiră-mă ca pe un șal de vise
și lasă-mă nimănui
iubitule...

Focşani, file de istorie - 24 Ianuarie 1859/24 Ianuarie 2011 (articol de an)

2012-01-24T10:50:00.000+02:00

Focşaniul, cândva propus capitală a României îşi sărbătoreşte astăzi istoria...aşa cum se cuvine! Cuza este din nou printre noi..., iar ARMATA este onorată de oamenii care mereu au iubit-o, au aşteptat-o şi s-au bucurat de ea!
Armata e a poporului, iar poporul sunt oamenii!

Îmi doresc ca astăzi, 24 ianuarie, politica să însemne mai puţin, deşi, chiar şi acest act a fost unul politic nu doar social.

Totuşi...azi, românii au nevoie de români, iar hora românilor trebuie să reprezinte mai mult decât oricând unitatea noastră şi solidaritatea...ideea că românul deşi e "neam de opincă" nu merită tratat ca atare!

(Sursa foto: internet)

"Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul ţărâi cel dintăi şi a neamului moldovenescŭ

Către cititoriu

Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu.
Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor.
Şi întăi unui Enea Silvie şi cu următorii lui; însă acesta istoric nu aşa greu nepriietin ieste, cât numai acest nume vlah de pe Fleac hatmanul Râmului că ieste, scrie, unde s-au lunecatŭ şi săracul Uréchie vornicul. Crédem neputinţii omeneşti.
Iară ieste altul, de neamul său leah, Iane Zamovschii, care orbŭ năvăléşte, zicândŭ că nu suntŭ moldovénii, nici munténii din râmléni, ci trecândŭ pre aicea, pre aceste locuri, Traianŭ-împăratul şi lăsândŭ slujitori de pază, au apucat o samă de dachi limba râmlenească. Vei vedea apoi şi a cuvintelor lui răspunsul şi ocara, nu de la mine, ci de la istoricii, povaţile méle, la rândul său.
Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.

De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ

Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova" - (Sursa: Wikisource)

File de istorie la Focşani - oraşul care putea deveni Capitala României

Focşaniul meu drag...un oraş din care istoria nu a dispărut, vechiul nu a fost înlăturat, iar noul se aşează cu sensibilitate alături conferind oraşului un aspect deosebit, cald şi primitor. Focşaniul vechi, trăieşte frumos alături de Focşaniul nou, iar oamenii îi sunt frumoşi, harnici şi primitori – ştiu să muncească şi ştiu să se veselească; ştiu să îşi vadă de ale lor, dar ştiu şi să se adune împreună la un sfârşit de săptămână pentru a discuta bune şi rele, pentru a se ajuta, pentru a-şi fi aproape.

Focşaniul este un oraş Familie – pare că toţi se cunosc şi îşi cunosc necazurile şi bucuriile, iar când cineva din afară se mută aici...devine de-al lor şi învaţă să simtă la fel de...focşanean şi frumos! (Eu, o orădeancă - cu suflet de Focşănean)

(Sursa foto: internet)

Focşaniul, este cunoscut din vremuri cărunte sub numele de „Oraşul de pe Milcov”, râul pe care Ştefan cel Mare a stabilit hotarul dintre Moldova şi Ţara Românească în anul 1482, localitatea a intrat în conştiinţa oamenilor drept „oraşul Unirii”.

Mărturiile arheologice atestă însă o vechime mult mai mare a oraşului, aşezarea de pe Milcov fiind mult mai veche. Săpăturile arheologice efectuate în anul 1977 în sudul Focşaniului atestă că vatra actuală a oraşului a fost locuită încă din neolitic, obiectele descoperite aparţinând culturii Cris (circa 5000 î.Hr.).

La 1 ianuarie 1848, domnitorul muntean Gheorghe Bibescu face primul pas spre unirea Principatelor, desfiinţând Vama din Focşani, care era cel mai important punct vamal între cele două ţări. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de "unificare al masurilor si greutatilor". Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu se oficiază la Focşani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan din Piaţa Unirii, lângă borna de hotar, naş de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.

De cîte ori se vorbeste despre Unire, nu se aminteste niciodata importanta masurii luate de Gh. Bibescu, masura care a deschis calea Unirii. Cladirea ultimei vami, situata linga sediul BCR Focsani, a avut un destin nefericit, astazi fiind in pragul prabusirii, adapost pentru pisicile, ciinii si boschetarii orasului. Prin ordinul lui Barbu Stirbei, în 1851, devine Scoala Nationala. Este transformata în hotel - Cimbru - si în cele din urma devine Posta ("Posta veche").

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanţia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinţa unirii, integrarea în graniţele Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigaţiei pe Dunăre, ş.a.m.d

Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, şi erau alcătuite din reprezentanţi ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, ţărănimii clăcaşe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române. Alegerile pentru Divanurile Ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Ţara Românească majoritatea covârşitoare a opiniei publice susţinea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalităţi ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în faţa ei opoziţia separatiştilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mişcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceştia doreau menţinerea separării, motivându-şi opţiunea prin posibila decădere a Iaşilor şi a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la Bucureşti.

Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria şi Turcia, precum şi pe cel al caimacamului (locţiitorului domnesc) Todiriţă Balş (înlocuit, după moartea sa, de Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei), separatiştii au reuşit, într-o primă fază, să câştige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857). În dorinţa de a-şi realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor. Această manevră făcea ca numarul reprezentanţilor celor care nu împărtăşeau idealul de unire sa fie majoritar în Divan. În mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondenţa secretă purtată de soţul ei cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reuşit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc.[2] Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromiţătoare au fost publicate în ziarul unionist "L'Etoile d'Orient", ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp şi în Moldova. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalţi supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia şi Regatul Sardiniei) au rupt relaţiile diplomatice cu Imperiul Otoman în 4 august.

Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, şi celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III şi Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate. În schimbul anulării alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri parţiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative (parlamente). Instituţiile comune urmau a fi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Comisia Centrală de la Focşani, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun pentru ambele Principate şi armata. Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, şi prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.

Politica României se făcea la Focşani

(Sursa foto: internet)

A fost perioada când Focşanii - încă două oraşe cu două administratii - au cunoscut gloria si politica României se facea si la Focsani.

Deputat de Focsani din decembrie 1858 era chiar Mihail Kogalniceanu - mai mult cu numele, ca si astazi - si Cuza gasea timp sa participe la lucrarile adunarii Comisiei Centrale.

Pe plan european a fost primul moment din istoria moderna a Focsanilor cînd acest punct vamal apare pe hîrtiile Cancelariilor europene. Putin a lipsit atunci ca Focsanii sa devina capitala României, dupa cum reiese din actele vremii. Acel putin era reprezentat de lipsa infrastructurilor si a unui lobby consistent al Focsanenilor la Iasi si Bucuresti. Chiar daca nu a devenit capitala Romanei, orasul si-a legat numele de acest act national pentru totdeauna.

În Moldova a fost ales, la 5 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza.
Pe 24 ianuarie 1859, la Bucuresti, membrii Adunării elective, numai sub ameninţare au decis să-l aleagă domn al Munteniei pe Al. I. Cuza.

Aceasta a fost posibilă prin folosirea unei greşeli generate de frazeologia juridică a timpului, (era impusă alegerea a doi domni, dar nu împiedica o persoană să candideze simultan în ambele ţări).

Primul proiect de Constituţie s-a făcut la Focşani

Conform deciziei Conventiei de la Paris, se înfinteaza la 15 mai 1859 Comisia Centrala la Focsani, ce avea ca scop redactarea primului proiect de Constitutie din istoria moderna a României si realizarea altor proiecte de unificare legislativa a Principatelor. Nu trebuie uitat ca existau înca doua Camere si ministere duble, la Iasi si Bucuresti.

La Focsani va functiona si o Curte de Casatie pentru prefecturile Putna si Rîmnicul Sarat. Proiectul de Constitutie nu a fost aprobat de domnitorul Cuza si Focsanii au ramas doar cu numele legat de istoria
Constitutiilor României. Pe de alta parte, Printul Cuza intra cu acest gest în etapa dictatoriala a domniei sale, departîndu-se de o parte din unionistii care l-au sustinut. Comisia Centrala din Focsani este
desfiintata în februarie 1862.

Marele perdant al Unirii au fost Focşanii, care au ramas pîna în 1862 cu două prefecturi, două poliţii, două judecătorii. Unirea la Focşani s-a făcut în 1862, iulie, 10, la intervenţia directă a Prinţului Al. I. Cuza. Culmea ironiei, pentru un timp, în 1862, semnul heraldic al oraşului a fost Bachus călare pe un butoi. Imaginea a fost catalogată prea vulgară pentru a rămâne simbolul oraşului de pe Milcov.

Simbolul heraldic al Focsanilor din 1862, o batjocura

Dupa Unirea Principatelor, Focsanii aleg ca sigiliu doua femei care îsi dau mîna, simbolizînd actul unirii. Pentru ca, administrativ, existau doua prefecturi la Focsani (a Rîmnicului Sarat si a Putnei) se decide
mentinerea de catre fiecare entitate a sigiliului de dinainte de Unire.
Dupa actul unirii oraselor, din 10 iulie 1862, sigiliul orasului unit are pentru un timp, ca simbol heraldic pe Bachus calare pe un butoi, iar garda unificata a orasului are ca simbol heraldic doua femei care îsi dau mîna. Exista mai multe legende ale aparitiei zeului Bachus ca simbol heraldic. Din decenta nu le amintim. Credem însa ca a fost o batjocura. La Focsani nu aveam podgorii pentru a reprezenta butoiul si cultural nu mostenisem nimic din misterele dionisiace pentru a-l cocota pe Bachus în vîrful "balercei". Poate cei care au decis aceasta reprezentare sa fi fost cu vreun picior în butoi si sa-l fi confundat pe legendarul ostean Focsa cu Bachus.

Focsanii moldovenesc si Focsanii muntenesc

La aflarea vestii dublei alegeri a lui Cuza, focsanenii au mers la hotarul de pe Milcov si au aruncat cu pietre în simbolul diviziunii orasului si în albia rîului. "Poporul din orasul Focsani ... in entuziasmului lui, facind sarbatoare din acea zi fericita, a mers cu pompa la hotarul care trecea prin inima acestei intinse si frumoase tari si au aruncat pietre intr-insul, dorind ca nici urmele lui sa se mai cunoasca in viitor", se arata intr-o scrisoare trimisa Printului Cuza de focsaneni. Unul din paradoxurile Unirii pentru locuitorii de pe Milcov a fost întîrzierea unirii oraselor de pe cele doua maluri. La trei ani de la Unire, Focsanii continuau sa traiasca, administrativ, ca înainte de 1859. Existau doua prefecturi, doua tribunale, doua politii, etc. A fost nevoie de memorii si plîngeri adresate direct domnitorului ca acesta sa-si aminteasca de focsaneni. Pe 6 iulie 1862, Printul Cuza semneaza decretul 482 ce prevedea unirea celor doua orase. La 10 iulie 1862 prin desfiintarea celor doua resedinte de judet si prin unificarea tuturor institutiilor, Focsanii devin un singur oras, resedinta a Prefecturii Putna.

Unirea a fost actul de nastere al gazetariei focsanene

Poate actul cel mai important din punct de vedere cultural a fost aducerea unei tipografiei de catre Comisia Centrala pentru a publica o parte din lucrarile acesteia. Este prima tipografie din Focsani si
spune mult despre viata culturala focsaneana care, la jumatatea secolului al XIX-lea, nu avea macar o tipografie.
Putem afirma ca anul de nastere al gazetariei focsanene este 1859, gratie Comisiei Centrale care publica periodic rezultatele muncii celor 16 delegati. «Protocoalele Comisiei Centrale a Principatelor Unite» au fost prima publicatie ce a vazut lumina tiparului la Focsani. A doua a fost «Gazeta de Focsani» ce a aparut în 1865 pe lînga Curtea de Apel. Nici una din cele doua publicatii nu apare Dictionarul
Literaturii Române de la origini pîna la 1900 (Bucuresti, 1979).

Satenii se aduna astazi la Casa lui Mos Ion Roata

(Sursa foto: internet)

Localitatea de bastina a lui Mos Ion Roata, Cimpuri, va sarbatori cum se cuvine ziua Unirii.

Dupa cum se stie, Mos Ion Roata a facut parte printre cei opt deputati de la Iasi, care au facut lobby pentru Unirea de la 1859. Mos Ion Roata s-a nascut in 1806 si a avut patru copii care n-au parasit niciodata satul. La 50 de ani, dupa dispute aprige cu boierii din familia Dascalescu, Ion Roata se vede nevoit sa-si paraseasca satul si se muta cu familia intr-un catun "peste riul Susita". In 1857, este ales deputat in Divanul Moldovei si are indrazneala sa se vaite Domnului ca boierul l-a scuipat in fata pentru ca si-a cerut drepturile. Legendara intilnire cu domnitorul Al. I. Cuza linga Adjud, a ramas in istorie, copii din Cimpuri fiind mindiri ca o invata la scoala. "Unde m-a scuipat boierul, m-a sarutat domnitorul" sint vorbele care i-au uns la inima pe taranii asupriti de boerii ciinosi ai locului. Desi era tinar, Ion Roata a ramas mos pentru ca era sfatos si i-a infruntat cu dirzenie privilegiatii vremii.
La Cimpuri, de la mic la mare, toti ii stiu pe de rost povestea.

Focşani dedică în totalitate ziua Unirii

(Sursa foto: mapn)

Ca şi de obicei, vrâncenii vor avea parte de manifestări deosebite: de marşul trupelor militare ale Garnizoanei, defilarea lui "Cuza", prezenţa la manifestare a Preşedintelui României şi a autorităţilor locale, concerte folclorice şi binecunoscuta horă în Piaţa Unirii, în jurul obeliscului Unirii.

Bineînţeles că manifestarea se va încheia prin focul de artificii pe care toţi focşănenii îl aşteaptă cu mare emoţie!

Simbolul Unirii

Obeliscul Unirii Focşani

(Sursa foto: PicasaWeb, fotograf Radu)

Obeliscul Unirii din Focsani Focsani, cu o înaltime de 20 de metri, infatiseaza 85 de personaje din istoricul act al Unirii din 1859, fiind realizat de un colectiv compus de sculptorul Ion Jalea. Monumentul a

fost inaugurat in ziua de 24 ianuarie 1976. Baza octogonala este inalta de 1,4 m, in trei trepte placate cu granit rosu, peste care se ridica un tor de bronz inalt de 2,24 m. Un basorelief ii infatiseaza in prim-plan pe Alexandru Ioan Cuza, inconjurat de Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, artizanii Unirii de la Focsani. In anii comunismului, femeia de serviciu de Prefectura avea sarcina sa curete aproape zilnic treptele monumentului din Piata Unirii.

Personalităţi ale Foşaniului

Gheorghe Tăttărescu (1820-1894), mare pictor român, fondator al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti Ion Mincu (1852-1912), arhitect, inginer, profesor şi deputat român
Duiliu Zamfirescu (1858-1922), avocat, scriitor, diplomat, ministru de externe, vicepreşedinte al Academiei Române
Anghel Saligny (1854-1925), inginer constructor, ministru al Lucrărilor publice, preşedinte al Academiei Române
Ştefan Gh. Longinescu (1865-1931), jurist, profesor de drept, membru al Academiei RomâneGheorghe Gh. Longinescu (1869-1939), chimist, profesor, membru de onoare al Academiei RomâneSimion Mehedinţi (1868-1962), geograf, geopolitician, profesor, membru al Academiei Române
Constantin C. Giurescu (1901-1977), istoric, profesor, membru al Academiei Române
Leopoldina Bălănuţă (1934-1998), mare actriţă a teatrului românesc
prof.dr Cameluta Beldie - fost rector al Institutului Politehnic Iasi
prof.dr. Elena Firea - fost rector al IEFS Bucuresti
prof.dr. Irina Mavrodin - de la Universitatea Bucuresti, membra a
Uniunii Scriitorilor din Romania
dr. Mihai Mihaila - membru corespondent al Academiei Romane
dr. Gabriel Marcu - coordonator de programe la Apples Computers
SUA
prof.dr. Dan Grobnicu - profesor la Universitatea din Montreal,
Canada
Eduard Koller - doctor in matematica si angajat al firmei Microsoft

(Sursa articolului: Ziarul de Vrancea, Enciclopedia României, Wikipedia)

LA MULŢI ANI FOCŞANI!!!

Noutăţi media şi pregătiri 2011 pentru 24 ian:

24 ianuarie 2011, Focşani - Oraşul Unirii

PROGRAM

Orele 11.00-12.00
Locaţie: Muzeul Unirii din municipiul Focşani
Eveniment : Portrete şi scenete evocatoare menite să marcheze aniversarea a 152 de ani de la Unirea Principatelor. Evenimentul va fi organizat în colaborare cu elevii Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” şi Colegiului Al. I. Cuza.

Orele 15.30-16.25
Locaţie: Piaţa Teatrului din municipiul Focşani
Eveniment : Moment artistic evocator Parfum de epocă la 24 Ianuarie 1859 ; Alocuţiuni

Orele 16.25-16.40
Locaţie: Piaţa Teatrului din municipiul Focşani
Eveniment : Hora Unirii

Orele 16.40-16.50
Locaţie: Piaţa Teatrului din municipiul Focşani
Eveniment : Defilarea militarilor din Garnizoana Focşani

La eveniment vor participa principalii lideri politici:

Din partea PSD - Victor Ponta însoţit de Ecaterina Andronescu, Ilie Sîrbu, Dan Nica şi Dan Şova.

Luni, 24.01.2011

10.00 – 12.00 – Participare la festivitatile ce se vor desfasura cu ocazia Zilei Unirii – Iasi
15.30 – 16.45 - Participare la festivitatile ce se vor desfasura cu ocazia Zilei Unirii – Mun Focsani, Pta Teatrului
18.00 – Conferinta de presa – sediul PSD Focsani

Din partea PD - Traian Băsescu

(Sursa: Realitatea net, Foto: Sebastian Oancea)

Stefan Stan...asa cum il simte sufletul meu...

2012-01-20T13:46:00.001+02:00

Pe data de 2 noiembrie, mi-am înmuiat inima în cerneluri și cu emoție, teamă, bucurie...am scris.

I-am spus...doar atât..."dictează'', iar ea, tremurând a dictat un text despre muzică, dragoste de oameni, emoții noi, zbor, artiști...despre Ștefan Stan și muzica lui care se poate auzi în culori.

Nu a fost nimic premeditat. Nu m-am așteptat la feed back. Nu m-am gândit că va citi atât de multă lume acel text. Nici nu m-am gândit că mulți dintre ei își vor face conturi pe facebook și îi vor fi alături. Nici nu am visat că Ștefan va zâmbi într-o zi de noiembrie, citindu-l. Cu atât mai mult nu aș fi mers până acolo cu sufletul și imaginația încât să prevăd că voi primi rânduri întregi scrise de el acestui text. A fost un moment pe care nu cred că îl voi uita vreodată. Un zâmbet scris și senin din partea „omului meu” care a reinventat muzica, a renăscut-o..., care i-a luat pe toți preferații mei din anii 30-90, i-a modelat prin vocea lui...dând sens, un nou sens notelor muzicale.

Și totuși...lucurile cele mai frumoase în viață se întâmplă când ne așteptăm cel mai puțin. Textul avea peste 1000 de vizite pe zi. Nu a scăzut niciodată sub 450 de vizite. Nici măcar acum...după ceva vreme de când Vocea României a luat sfârșit.
Mi-aș dori să cred că nu va scădea niciodată numărul vizitelor. Nu pentru că iubesc traficul pe site. Ci, pentru că vreau să cred că inima mea nu s-a înșelat nici o clipă. Deși, uneori tace. Deși uneori simte că viața artistică este mult mai mult decât ea poate înțelege. Dar știu un lucru. Când vizitele vor scădea, ea va dicta din nou. Probabil va face asta mereu. Pentru că iubește muzica acestui artist, artistul în sine, omul și pe prietenul ei, Ștefan.

Pentru că știe că Ștefan nu poate fi un artist mediocru. Și, sub nici o formă nu e artistul care să dispară odată cu această generație. Pentru că ea, când l-a auzit prima oară a înțeles că acest om poate cânta peste ani, poate să îi străbată și poate să rămână în inima generațiilor întregi. Nu e ușor să cânți. Să atingi. Să mângâi sau să plângi în sunete muzicale, dar el..., el, poate. Și poate să ia nota muzicală, să o pună în inima lui, să o înmoaie în toate trăirile lui și să ne-o dăruiască așa...ca și când nimic nu ar fi între noi și inima lui...decât o notă care plânge, trăiește, simte, se zbate, moare, învie, țipă, râde...!!!

Nu am nevoie să i se dea lui Ștefan Stan posibilitatea să ne arate că el poate cânta muzică disco, jazz, blues, reggae, rap, latino sau alte stiluri. Știu asta. Așa cum știu că dacă el ar vrea, ar putea să cânte orice melodie a oricărui artist. De ce? Pentru că pur și simplu asta știe el să facă! Să cânte! Pentru că e un perfecționist! Pentru că el ia melodia, o ascultă, o trece prin suletul lui și o cântă. Iar dacă nu îi place felul în care o percepe...o cântă din nou și din nou până când...melodia devine una a lui. E cuminte, caldă, plină de emoție, de ... Ștefan! Și, se aude. Răzbate. De oriunde ar fi.

Acesta e Ștefan Stan! Cel pe care îl cunosc eu din muzica lui. Cel pe care îl văd eu și îl simt eu. Și pe care mă voi încăpățâna să îl susțin și să îl arat oamenilor până când vor fi în stare să îl recunoască în orice limbă a pământului sau a sufletului. Dacă e nevoie...o să i-o arat și lui. Artistului! Ori de câte ori va fi nevoie! Să vadă ce înseamnă el pentru oamenii care chiar cred în el și în talentul său. Și să nu uite! Să nu uite că asta vor oamenii de la el. Pe el! Pe Ștefan Stan! Omul care a intrat în viețile lor printr-un Bensonhurst Blues și care a făcut un duet de excepție cu o copilă minunată interpretând One reson. Care și-a încheiat drumul la Vocea României și și l-a deschis pe cel în lumea muzicală prin My Way!

Deoarece l-am iubit de prima dată pe artistul Ștefan Stan, nu vreau să cred că el se va lansa într-o carieră balon...care e explozivă, dar doar atât. Vreau să cred că el se va lansa într-o carieră unde și el are ceva de spus. Pe el! Că nu va accepta melodii doar de dragul succesului aparent ci din dragoste pentru muzica pe care el o iubește atât, din dragoste pentru susținătorii lui, din dragoste pentru cei care peste ani de zile îl vor descoperi cu aceeiași emoție cu care l-am descoperit eu.
Despre primul single, eu mi-am spus deja părerea. Are ritm. Are culoare. Are și emoție. Dar nu are personalitate. Este balonul pe care l-am descris mai sus. Acum e tare în top. Va fi probabil câteva luni, dar apoi muzica va apărea cu o altă melodie comercială, iar Ștefan va ajunge undeva în ceața lumii muzicale. Se va pierde prin lumea comercială, superficială, prin muzica frumos fardată, dar care e doar o adolescentă plină de viață, nu o doamnă pe care să și-o amintească oamenii în timp!

Eu vreau ca într-o zi îndepărtată, când va veni un timp cărunt, iar eu voi sta într-un șezlong împletind botoșei, de undeva din casă să răzbată melodie, cu gust de vin vechi, dar ncă aromat...puternic, care să îți facă sângele să vrea să fie tânăr din nou, să zboare, să viseze, să danseze, să pângă de emoție! Vreau ca atunci să șoptesc încet...așa cum o fac și acum oriunde sunt și îl aud...: „Cântă Ștefan...” și să zâmbesc, deoarece el a rămas omul pe care poți să îl recunoști dintr-o mie, dintr-un milion...chiar și dacă ai fi la milioane de ani lumină depărtare, iar muzica lui ar încânta stelele...!!!

Ce melodie vreau eu pentru tine Ștefan? Una care să ți se muleze perfect pe trăirile tale, pe emoțiile tale, pe tristețile și bucuriile tale, pe iubirile tale, pe căderile și ridicările tale, pe...sufletul tău Ștefan!
Muzica adevărată este aceea...care se naște în inima noastră, care prinde ritm în inima noastră și răzbate de acolo direct în inimile celor care o ascultă!
Asta vreau și aștept eu de la tine Ștefan...

Mă iartă dacă am scris ceva greșit sau dacă nu am știut vreodată a fi un susținător bun...

Poate că nu ai interpretat-o perfect, dar te-am recunoscut în ea, am plâns când te-am auzit spunând „I die for you”...pentru că exact asta mi-ai transmis...că mori, reînvii și iubești așa cum nimeni nu o poate face...

2012-01-18T19:30:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

era atât de multă furtună în depărtare
şi atât de multă răceală
încât nu am ştiut nimic altceva
decât
să te iau,
să mă învelesc în iubirea ta
paravan celor ce vor fi să fie
morţii din mine
şi tăcerii!

Și povestea se numește...Ștefan Stan!

2012-01-18T12:41:00.001+02:00

(Sursa foto: internet)

În urmă cu patru luni, pe data de 27 septembrie, a început emisiunea de divertisment, Vocea României. Cel care a deschis acest concurs, nu a fost altul decât Ștefan Stan. În afara celor care i-am iubit vocea, căldura și emoțiile și am crezut în el din primele secunde, nimeni și nimic nu îl recomnda pentru marele titlu.
A cântat melodia "Bensonhurst Blues"..., melodie deja binecunoascută, dar a cântat-o în stilul său propriu, a cântat-o în stilul Ștefan Stan. I-a dat viață altfel. A remodelat-o și a reinventat-o. Și, a făcut-o într-o clipă fericită și deosebită.
Îmbrățișat apoi de încrederea susținătorilor săi, de talentul său unic și inconfundabil, de sprijinul antrenorului său Smiley care a știut cum să îl aducă în față și să îi dezvolte calitățile vocale și artistice, Ștefan a reușit să treacă de fiecare etapă fără nici o problemă.
A avut emoții, căderi, bucurii, tristeți, fericire, dar a știut să și le depășească pe toate! A urcat pe scenă și, de fiecare dată a dat ceea ce a avut mai bun în el! A fost ca și când ar fi cântat cu sufletul dezgolit de tot și toate...ca și când acolo și atunci, el ar fi vrut să ne arate că Ștefan nu este doar o voce deosebită, puternică, dar totuși sensibilă și plină de căldură care poate să răzbată de oriunde în inimile noastre ci, este și un om de o calitate umană și sufletească rară!
El a mers acolo cu gândul să învingă, dar a făcut-o frumos! Nu și-a făcut cale prin sentimentele și sufletulu celorlalți concurenți, dovadă prieteniile care au rămas și după acest concurs între ei...sprijinul pe care și-l acordă unii altora și dragostea infinită pe care doar un artist o poate dărui unui alt artist atât de frumos!
Pe data de 26 decembrie 2011, Vocea României avea să se apropie de final. După o perioadă plină de emoții, de entuziasm, de exubernță, de teamă, de bucurii nemărginite, Ștefan, Smiley și susținătorii acestora, aveau să trăiască un moment aboslut deosebit, unic și sărutat de succes...câștigarea concursului de către Ștefan Stan.
În finală, Ștefan a interpretat piesele finale: "My Way", "Vivo per Lei" și "(I Can't Get No) Satisfaction". Fiecare interpretare a fost defapt o transpunere a emoțiilor direct în inimile noastre. A fost o baie de căldură și frumusețe. Un regal de talent și suflet. Și, îi mulțumim de toate aceste bucurii p care ni le-a oferit, rămânându-ne aproape atât pe parcursul drumului său la Vocea României, cât și după finalizarea acesteia.
Ștefan și-a început în urmă cu câteva săptămâni..."His way"...și a pornit prin țară să le fie aproape celor care au creyîn el și l-au sprijinit. S-a bucurat de primiri emoționante și de dragostea acestora, așa cum, probabil nici el nu a prevăyut și nu s-a așteptat. Însă, dragostea are un singur răspuns...dragostea! Când cineva dăruiește iubire, iubire primește, iar el, cu siguranță merită toată dragostea, admirația și respectul celor care iubesc muzica lui și pe el ca și artist!
A înregistrat alături de Alex Velea un single, "You Give Me Love" în studiourile de la HaHa Productions și, deși a fost altceva decât poate s-a așteptat, Ștefan a spart audiența în momentul în care melodia a fost lansaternet. Acest fapt nu poate să arat un singur lucru...Ștefan este un artist iubit și așteptat de mult timp pe piața românească muzicală de către cei care iubesc muzica de calitate! Ștefan nu este artistul din umbră care va dispărea din lipsă de promovare sau de albume lansate!
Ștefan a fost, este și va rămâne un artist neașteptat, a cărui stea s-a născut cu un Bui Bui fericit și va străluci eternități în sufletele noastre!
Ca și susținător al lui am cunoscut emoții deosebite. Am plâns și m-am bucurat pentru el. Am fost fericită de fiecare moment pe care ni l-a dăruit prin muzică și nu numai! Și, am știut din prima clipă că el este Vocea. Nimeni și nimic nu m-a putut convinge de contrariu. Când o voce devine emoție transpusă și îți intră atât de adânc șîn suflet, nu poate fi decât o unică, de învingător! Când a luat trofeul m-am simțit mai mândră și decât niciodată! Și, am știut că Ștefan va porni pe un drum fericit șicces, deoarece el nu a clipă un artist ca oricare altul!
Am să scriu despre el mereu. Așa cum știu. Așa cum pot. Așa cum simt. Am să-l dau mai departe oamenilor care îl iubesc și îl admiră, deoarece asta merită orice artist frumos și valoros. El ne hrănește inimile și frumusețea muzicii sale, iar noi trebuie să nu uităm asta niciodată! Noi trebuie să îi rămânem și să îi fim alături în acest drum pe care eu îl prevăd a fi unul neașteptat de plin de succes și frumusețe!

Cum am spus cândva înainte de finală..."Twinkle, twinkle...little star!", iar strălucirea ta cu siguranță va lumina tot cerul emoțiilor noastre, iar inimile noastre te vor purta în ele mult, mult timp de acum înainte!

Felicitări și mult succes, Ștefan!

Stefan Stan feat Alex Velea - You Give Me Love - primul single

2012-01-17T13:47:00.002+02:00

(Sursa foto: internet)

Pentru toti cei ce doriti piesa in original, o gasiti aici:

http://www.getmusic.ro/produse/Melodii-mp3/p440751-Stefan-Stan-feat-Alex-Velea-You-Give-Me-Love.html

Stefan Stan feat. Alex Velea - You Give Me Love

Îi doresc să fie într-un ceas bun şi fericit! Îi doresc să lanseze cât mai multe albume şi să ne încânte sufletul mulţi, mulţi ani de acum înainte!

Cum am spus...zboară cât mai sus Ştefane...!

şi te-ai dus...

2012-01-12T20:36:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

în clipa aceea, nu mai vorbea nimeni
tu plecaseşi demult
nu mai vedeam în urma ta nimic
decât umbra groasă
asemeni unei ceţi
pe care nu o puteai tăia cu nimic
poate doar cu lama unei lacrimi
tăcute
precum urletul unui câine
rămas neurlat!

şi te-ai dus,
ţi-am pus doar pe umăr o clipă de senin
să o ai de răscruci grele

statică

2012-01-12T16:32:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

şi, te aştept...
nu contează timpul sau locul
din suflet îmi cad gânduri galbene
zimţi de dor adânc,
uneori, la asfinţit, când ies păsările
din mine
se deschid flori din colţ de privire
şi se apleacă peste pământ
peste tot pământul tău
treci săgeată prin mine
de la dreapta la stânga,
de sus în jos
nu ştiu unde eşti acum
ştiu doar că ea ştie
ea
cea care deschide şi închide porţi de iubire
sub sânul meu stâng
şi sângerează uneori
când nopţile cad asemeni unor cortine de frig
şi teamă,
iar pescăruşii îmi ciugulesc
şoaptele

pe unde-ţi porţi sufletul, dragul meu?
cât de mari sunt cerurile sub care te plimbi?
ştii tu, că eu pot încăpea sub o frunză?
mi-e dor...

Fanii bârlădeni ai lui Ştefan Stan sunt aşteptaţi la Restaurant Alona!

2012-01-11T16:52:00.002+02:00

(Sursa foto: Bârlad online)

În data de 12.01.2012, Ştefan Stan va cânta la Restaurantul Alona din Bârlad, începând cu orele 19:00. Spectacolul este unul care se vrea a veni în ajutorul micuţului Răzvan, care are să ştie că oamenii pot fi îngeri uneori pentru alţi oameni, îngeri care pot împlini vise şi şanse...! Răzvan are nevoie să creadă că va putea depăşi acest pas greu din viaţa lui şi va învinge!

Restaurantul Alona se va alătura prin acest spectacol, campaniei TV "De la suflet la suflet", iar Ştefan Stan ne arată încă o dată că artiştii au o inimă în plus...!

http://www.b-o.ro/Umanitar-508-Media_TV_-_Umanitar_Campanie_de_la_suflet_la_suflet.html

Un suflet cât o mie de suflete...sau pentru o mie de suflete... Aşa să rămâi...un om frumos!

Sunt un anticar de sentimente vechi....

2012-01-10T13:56:00.001+02:00

(Sursa foto: internet)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi plac "vechiturile"...cu gust de copilărie şi frumuseţe. Sunt ca şi un anticar. În sufletul meu adun mereu lucruri de altădată. În inima mea păstrez cufere cu miresme ce pot răzbate zeci de ani ca şi când acum le-ai scoate din cuptorul inimii ca şi pe o pâine caldă. Iubesc emoţiile vechi cu margini dantelate asemeni unei rochiţe de mac. Melodiile vechi asemeni unui disc de patefon care răzbate gălbui din noaptea anilor, o lună mare şi melancolică peste visele noastre. Mi-e dor de gustul dulceag-amărui al gândurilor şi simţurilor de altădată, al iubirilor şi sentimentelor cu tăria unui vin vechi, uitat undeva în raftul unui beci unde, dacă baţi de trei ori din călcâie totul se poate transforma în magie! În magia omului cu vise unde se regăseşte mereu mirosul unor cărţi îngălbenite de timp... În mine timpul e amorţit şi se poate simţi mirosul unei biblioteci în care totul e atât de relativ...

Diana Ionescu, balerina de porţelan a României...

2012-01-08T15:50:00.000+02:00

La vârsta de patru anişori, pe poarta Teatrului Oleg Danovski din Constanţa, intra o fetiţă cu vise frumoase, cu dragoste pentru dans, care nu peste mulţi ani, va ajunge să reprezinte România pe multe scene ale lumii.

Mulţi români cunosc cine le sunt sportivii de performanţă, muzicienii de elită, dar nu ştiu, că dincolo de cortinele scenelor, ţara aceasta este reprezentată de copiii cu adevărat talentaţi care îşi pun visele în vârfurile sufletului şi...plutesc!

Nu ştiu câţi dintre voi aţi auzit de Diana Ionescu, dar, ea cu siguranţă merită să fie văzută, admirată şi aplaudată de către mulţi oameni...atât aici în ţară, cât şi dincolo de graniţele ei.
Pe Diana am cunoscut-o aboslut întâmplător. Ne-a adus aproape dragostea faţă de muzică. De muzica lui Ştefan Stan. El este artistul care a adunat împreună mulţi oameni frumoşi şi i-a transformat în prieteni. Probabil prieteni pentru totdeauna. Muzica nu este doar o manifestare a emoţiilor şi sentimentelor este şi un alfabet comun, folosit de oamenii care vorbesc aceeiaşi limbă cu muzica...şi anume...iubirea, frumuseţea, melancolia, sentimentele.

Când am vorbit prima oară cu Diana, am avut impresia că ascult o tânără de cel puţin 20 de ani. Are o maturitate deosebită în gândire. Un bun simţ cum rar mi-a fost dat să întâlnesc şi o sensibilitate aparte.

Mi se părea că discut cu o micuţă balerină de porţelan care dintr-o dată a prins viaţă. Până şi cuvintele, rezonanţa lor mi se părea că pot să o transforme în ţăndări, dar...Diana este o balerină modelată dintr-un porţelan aparte, care nu se sparge greu. este un copil extrem de puternic, acre ştie să se concentreze, să îşi focalizeze emoţiile şi să scoată în evidenţă o artistă deosebită, o artistă deja formată...o tânără deja modelată de viaţă şi de o educaţie impecabilă. De multă dragoste!

Şi, pentru aceia dintre voi care nu ştiţi nimic despre Diana, am să vă spun despre ea câteva cuvinte...împânzite de premii şi realizări, iar apoi, am să vă las tot pe voi să vă răspundeţi la întrebarea "de ce o iubesc eu pe Diana..., de ce simt eu să scriu despre Diana"!!?

Diana Ionescu este o balerină din Constanţa care a reprezentat nu doar sufletul şi visele ei pe scenele lumii ci şi ale noastre. Ea a reprezentat România la diverse concursuri internaţionale, revenind în ţară cu premii deosebit de importante.

În presă s-au scris foarte multe articole de cancan, despre divorţuri penibile şi certuri politice de doi bani, dar despre ea s-au scris doar câteva rânduri...şi acelea...greşite! De aceea am simţit că este de datoria mea să oarat pe Diana românilor care mai au în ei un dram de dragoste pentru frumos, pentru talente adevărate şi frumuseţe sufletească. Pentru a-şi respecta şi iubi semenii, mai ales când aceştia sunt cu mult deasupra multora dintre noi...prin puterea lor de a visa şi a-şi împlini visele!

Anul ce s-a sfârşit a fost încărcat de concursuri dar şi de premii : în martie a participat la primul ei concurs important, la Bucureşti, unde a fost semifinala pentru European Star Dance Union. Diana a câştigat 2 premii importante ( II şi III ) şi s-a calificat în finala concursului internaţional care s-a ţinut în mai în Croaţia.
Pentru ea a fost o adevarătă provocare concursul din Croaţia , Dance Star World Tour 2011, Porec, unde au participat concurenţi din peste 40 de ţări .

A obţinut alte 2 premii ( I şi II ), iar juriul a răsplătit-o pentru talentul ei cu marele premiu : “Premiul Special al Juriului pentru cel mai bun Talent Feminin” al competiţiei.

Vara trecută, când toţi copiii erau în vacanţă, Diana era în sala de balet, muncind ore întregi pentru a putea să îşi continuie pregătirea şi a participat la Youth Fest Dance Mangalia, unde a fost primită în concurs cu dispensă de vârstă .

S-a prezentat pe scenă ca o adevărată artistă. O artistă care a ştiut să lase deoparte, în spatele cortinei toate emoţiile şi temerile şi care, în momentul în care reflectoarele s-au coborât asupra ei, a dat dovadă de multă, multă maturitate competiţională, câştigând în acest fel Marele Premiu al Festivalului.

Acum două luni s-a întors de la Paris unde a participat la Youth America Grand Prix , cea mai importantă competiţie de gen din lume, pentru elevi. Mulţi dintre noi, nici nu ştim că baletul este reprezentat în lume. noi ştim că baletul este doar o alră formă de a ne încânta sufletele şi ochii pe scene de teatru. Ştim doar că baletul înseamnă multă muncă, renunţări şi eforturi. Şi, atât!

Şi totuşi..., Diana Ionescu, a înfruntat în Franţa sute de tineri din Europa, reuşind să urce pe primul loc al podiumului, la categoria ei de vârstă, ceea ce înseamnă că va merge in primăvară la etapa mondială, de la New York.

Competiţia are loc între 22-27 aprilie 2012, termenul maxim de înscriere în concurs fiind 1 martie 2012.

A participat la numeroase spectacole pe scena Teatrului de Opera şi Balet Oleg Danovski, sub îndrumarea coregrafei Elisabeth Pandichi Lux din 2007 până în prezent, ultimul fiind în decembrie 2011.

Totodată, a câşstigat o bursă de studiu la Academia de balet “Princess Grace” din Monaco .

Banii necesari pentru ca Diana să ne poată reprezenta în New York sunt în jur de 2700 USD.

În această sumă constă reprezentarea României la acest nivel! Bineînţeles că România nu are nici în acest caz banii necesari pentru susţinerea tinerelor talente.

Eu sper din suflet ca acest copil să nu fie dezamăgit de către noi, iubitorii de artă şi frumos...,iar noi să îi fim aproape şi săi susţinem atât visul ei cât şi al nostru!

România are nevoie de talente, de artă ca să poată depăşi multe etape ale acestei perioade şi nu numai. România are nevoie de talenteiar ca ele să se dezvolte, să ne înfrumuseţeze, să ne dăruiască, iar noi trebuie să învăţăm să fim responsabili faţă de ele şi să le sprijinim pentru ca lumea noastră şi a lor să fie mult mai frumoasă!

Aşa cum am spus, artiştii au o inimă în plus! A lor pentru ei şi a lor pentru noi! Ca să poată zbura, artiştii au nevoie de aripi frumoase şi durabile. Ei sunt îngerii noştri pe scenă, iar noi suntem îngerii lor aici...pe scena vieţii!

Am ajutat muzica să zboare frumos! Haideţi să ajutăm împreună să zboare şi să plutească dansul! peste tot sufletul nostru, ca şi peste o scenă din Spărgătorul de nuci..., peste tot cerul emoţiilor noastre!

Zboară Diana! Desfă larg aripile viselor tale frumoase şi ia-ne sub aripile slendorii dansului tău şi pe noi!

Pentru cei care doriţi să o sprijiniţi pe Diana, datele de contact ale părinţilor ei sunt:

Ionescu Lucian Eugen: 0722679742, e-mail: lei70_ct@yahoo.com
Ionescu Andreea Marina: 0722695114 e-mail: marandion@yahoo.com
Adresa: Bld. Mamaia, Nr. 75, Bl. LS1, Sc. A, Ap. 28, Constanţa , Jud Constanţa

Ştefan Stan dincolo de Vocea României...impresii...

2012-01-07T18:04:00.002+02:00

(Sursa foto: Ştefan)

Pe 27 septembrie 2011, Pro Tv a început difuzarea concursului Vocea României, emisiune care mie, mi-a adus multe bucurii şi împliniri din foarte multe puncte de vedere.

Niciodată nu aş fi crezut că muzica poate să schimbe atâtea în sufletul unui om şi să aducă atât de multă mulţumire şi frumuseţe doar prin simplul fapt că o asculţi... O asculţi, iar ea răzbate de dincolo de orice închipuire şi...te ia la dans prin toată fiinţa ta.

Eşti, după mult timp o femeie care se dezbracă de cenuşăreasa din ea şi îşi pune condurii de cristal plutind peste tot cerul viselor ei alături de cineva anume care ştie să dăruiască atât de frumos bucăţi din sufletul şi talentul său. Eu, aşa m-am simţit...o femeie plină de zâmbet, care a încercat toate ritmurile muzicii lui Ştefan. Din 27 septembrie, muzica mea cunoaşte doar câteva ritmuri, câteva melodii, dar este atât de bogată...mă plimbă prin timpurile lui Cize, a lui Sinatra...unde dansez în ploaie pe calea aleasă de...Ştefan :). Sunt în timpul lui Bryan,încercând tot ce îşi doreşte inima mea, când simte să iubească fără de sfârşit. Încec ritmurile lui Elvis, Beatles, Chapman, Dean şi îi recunosc în el pe Billie, Ella, Louis, Ray, Burke şi uite aşa, sufletul meu este fericit.

Am cules într-o voce, un buchet de voci..pe care, din când în când, încerc să îl dau şi eu mai departe către voi...din gândurile şi sufletul meu...aşa cum l-am primit, cum l-am simţit eu.

Uneori, mă gândesc la cei care nu au reuşit să îl audă, să îl perceapă aşa ca şi mine şi alţii. Eu, chiar cred că au pierdut mult. Ştefan poate să dăruiască zeci de ani de muzică prin muzica sa. De la anii 30' până în prezent, el poate interpreta şi transpune orice..., iar atingerea vocii sale este inconfundabilă.

În concurs au fost foarte multe voci frumoase, calde, pline de emoţie şi este bine pentru muzica şi lumea muzicală românească. Etapele se schimbă, artiştii se schimbă şi ei, iar când în locul celor de altădată apar talente deosebite...este minunat!

Concursul Vocea României prima ediţie s-a sfârşit. Vocea României a fost aleasă. Nu m-a mirat deloc când am auzit că învingătorul este Ştefan.

Asta înseamnă că oamenii au simţit muzica lui aşa cum a încercat el să o transmită. A transpus mii de trăiri în vocea sa. Oamenii şi-au regăsit iubirile de altădată în muzica lui, tristeţile, bucuriile, emoţiile, lacrimile... Ştefan a râs şi a plâns prin note, prin acorduri, prin muzica sa!

Ştefan a înţeles de la început un lucru important...degeaba ai studii muzicale dacă nu ştii să atingi cea mai importantă notă de pe portativul muzicii...cea a sufletului, a inimii, a percepţiei emoţionale! oamenii vor să simtă ceva când ascultă...nu doar să audă o interpretare perfectă!

Ştefan, a urcat pe scenă şi a cântat din suflet, pentru suflete. Uneori a oscilat, dar oamenii au simţit în vocea lui căldura. L-au recunoscut chiar şi atunci când notele nu au fost perfecte. Şi, mai mult de atât, s-au bucurat de el, de vocea lui.

Mulţi l-au contestat. Foarte bine. Asta îi dă şi mai mult valoare artistică. Îl transformă într-un artist complex, care are multe de arătat oamenilor. Din punctul meu de vedere însă, vocea şi talentul lui Ştefan sunt incontestabile, iar faptul că are un charm aparte şi ştie să dea din el tot ce este mai bun când se află pe scenă, îl apropie foarte mult de un artist complet. Iar sufletul şi caracterul său, îl apropie de public, de oamenii pentru care el cântă...de prietenii săi, cum îi place lui să spună.

Ştefan este dincolo de toate un învingător. Ar fi fost oricum. A învins cu mult înainte de a i se decenra trofeul. A învins prin vocea sa, prin sinceritate, prin caracter şi mai ales prin atitudine. Chiar dacă şi-a dorit să câştige, nu şi-a dorit să ajungă acolo sus oricum. Şi-a apreciat colegii şi nu a subestimat nici măcar o voce din concurs. A încercat să preia orice sfat şi s-a folosit de el pentru el, pentru şlefuirea talentului său.

Deşi a fost de multe ori pus la zid, nu a ripostat. A fost mereu un om cu mult bun simţ şi a dat mereu dovadă de maturitate artistică. "Când ceva nu te ucide, te face mai puternic"...pntru el se pare că acest motto a fost perfect adevărat. I-a dat putere şi energie. S-a regăsit în toate melodiile, în oamenii care l-au susţinut, în familia sa de unde şi-a luat energia şi a demonstrat că el poate să revină mereu când poate nimeni nu se aşteaptă.

A dat startul la Vocea României prin "Bensonhurst Blues" unde după primele 34 de secunde a întors trei scaune şi alte câteva mii în rândul ascultătorilor...şi pe al meu. A dat startul acestui concurs plin de emoţie, de strălucire, de zâmbet, de atitudine frumoasă şi a încheiat concursul la fel prin interpretarea melodilor: "Vivo per Lei" alături de Andra, "Satisfaction", alături de Smiley şi "My Way"...în ritmul unui altfel de Sinatra...unul plin de căldură, de dăruire, de culori.

Muzica lui Ştefan este pe departe un concert de culori pe portativul inimilor noastre!

Felicitări Ştefan...! Pentru mine ai fost mereu vocea, dar mai ales, sufletul acelei voci :). Ai fost primul din primele 34 de secunde, când eu te-am declarat învingătorul, unicul învingător al muzicii mele. Ai fost şi vei fi mereu omul care îmi aduce multă, multă bucurie, fericire şi emoţii fără de sfârşit în suflet...ascultându-te sau...nu. Cum am spus mai demult, de când cu tine, inima mea nu mai are un ritm normal. Are ritmul notelor tale muzicale şi nu doar al lor...şi, îţi mulţumesc pentru asta.

Aşa cum ţi-am mai pus...am să scriu mereu despre tine. Nu doar în timpul concursului. Nu doar acum. Am să scriu mereu, deoarece nu aş ştii să nu scriu despre tine, nu aş ştii să nu mai fac asta... Nu aş vrea ca oamenii să uite repede de Vocea României sau de Vocea României mele... Tu trebuie să fi rezent mereu pe scena sufletelor noastre, iar eu...am să ţi-o deschid mereu prezentându-te:

"Urcă Ştefan...şi...uimeşte-mă! Uimeşte-ne! Uimeşte-te"

visez, să pot trăi...

2012-01-04T02:51:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

şi iarăşi cântă noaptea, iar stelele tresar
în timp ce luna toată de drag se înfioară
eu, te aştept să-mi vii, ca-n fiecare seară
pe pleoape să-mi cobori, în vise şi în suflet
tu' arcuş, iar eu vioară

tu mă priveşti în suflet, eu te cuprind în palme
şi lume nu mai este şi nu mai este teamă
sunt numai ochii tăi şi zâmbetul senin
mă chemi să-ţi fiu aproape, dar eu de-acolo vin
şi mă-nvelesc cu tine
să poţi să-mi fi, să-ţi fiu

în visul meu iubite, în fiecare noapte
de oriunde ai fi, tu vii să-mi stai aproape
şi mi te-ascunzi în sânge, în tot ce eu însemn
apoi mă cânţi încet, iar eu zâmbind te-ndemn
să ne dansăm iubirea

în vis sunt fericită, iar viaţa mi-este plină
de dragoste, de tine, de noi şi de lumină
nimic nu mai contează şi nu port nici o vină
căci te iubesc aşa cum nici n-aş fi crezut
a se putea iubi...
un soare cu o lună

în vise suntem doi şi doi mereu vom fi
când lumea iar adoarme şi stele vor sclipi
mă chemi să-ţi fiu aproape, te chem să pot trăi
şi mă-nvelesc cu tine să pot iar adormi
tu suflet şi eu suflet
altfel nu vreau a fi

când zorii se arată şi viaţa iar aleargă fără să-mi fi aproape,
eu, doar aşa răzbesc să o trăiesc frumos
te iau cu mine-n suflet, în paşi, în cer, în şoapte
în tot ce eu trăiesc, în tot ce eu cunosc
te las să ieşi în noapte

în vise suntem doi,
visez, să pot trăi...

De mână prin viaţă...

2012-01-03T01:40:00.000+02:00

(Sursa foto: Kinkade paintings)

Adrian, vrea să locuiască în Viena. Cred că îl înţeleg de ce. Acolo e capitala muzicii şi a luminii. O lume boemă. Care te trimite în timp. Mie mi-ar fi plăcut să mă nasc undeva în timp...departe...pe vremea când el, te plimba în parc, îţi citea pe o pătură sub frunzele copacilor, te ţinea d emână, se uita în ochii tăi ajungând până în inimă şi nimeni nu se grăbea să sară la cealaltă etapă atât de repede... pe vremea când femeilor nu li se părea demodat să poarte pălării, mănuşi şi rochii largi, să înveţe să cânte la pian sau să gătească pentru soţii lor. Să se nască pentru a fi femeie, soţie, mamă.
Însă, nu m-am născut atunci. De aceea, mi-ar plăcea să locuiesc într-un oraş mic. Nici nu mi-ar păsa dacă oamenii nu îi ştiu numele. Dar aş vrea să fie înconjurat de munţi, de ape, iar oamenii să se cunoacă toţi între ei. Să fie o familie care de Paşte ciocnesc împreună ouă, iar de Crăciun cântă colinde în mijlocul oraşului lângă bradul pe care l-au împodobit împreună.
Mi-ar place să mă plimb prin cimitir şi să pun flori pe mormintele celor de acolo, iar ele să nu îmi fie străine.

Mi-ar place să duc prăjituri la cei în vârstă care nu mai au pe nimeni şi să le citesc seara. Nu vreau o viaţă pompoasă...vreau o viaţă normală, dar care să nu mă priveze de oameni speciali. Însă, îmi doresc o viaţă de prinţesă pentru fetiţa mea. Eu, am ales să fiu o Cenuşăreasă care nu alege să meargă la bal. Oamenii mari fac alegeri ciudate, dar ştiu că e alegerea lor şi şi-o asumă.

Ea însă, îmi doresc să aleagă noaptea aceea magică şi balul. Şi prinţul perfect care să o ducă de mână prin viaţă ca şi când atunci ar fi mereu prima lor seară. Până la sfârşit...dacă nu vor fi trăind cu mult şi după...

Cum spuneam...sunt un om simplu, deşi mulţi se încăpăţânează să nu creadă asta. Singurul lucru care mă scoate din notorietate şi mă pune undeva într-un loc special pe cerul vieţii este...Augusta! Doar prin ea, sunt un om deosebit.

Visând, vise...

2012-01-02T03:24:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

Pornind de la ceea ce i-am spus prietenei mele dragi, lui Ramona...şi anume că "cel mai frumos lucru în lume după faptul că poţi visa, este că nimeni nu are dreptul să râdă de visul tău. Unii oameni visează ca să aibă ceva, să realizeze ceva. Eu, constat că visez ca să pot trăi."...am ajuns la concluzia că aproape toată viaţa ne este bazată sau porneşte de la vise.

Azi, am revăzut a nu ştiu câta oară filmul "Dirty Dancing" şi m-am simţit oarecum o persoană privilegiată, dar şi tristă. Am crescut cu Michael, cu Elvis, cu Sinatra, cu Billie, cu Etta, cu Ella şi Cize, cu Mel şi Patrick. Lumea mea avea chipurile lor şi vocile lor. Totule era culoare şi vise. Zâmbet. Iubire. Multă iubire. Cu ei, nimic nu se putea întâmpla. Iar dacă se întâmpla...erau acolo. Închideam uşa, puneam în casetofon o casetă cu Elvis şi ascultam..."Love me tender". Când se termina melodia se termina şi durerea. Sau tristeţea. Dacă era foarte mare o ascultam pe Cize. Ea m-a învăţat că totul e posibil. Doar că trebuie să ai un reper de unde ai pornit. Ea cânta desculţă. Eu, cred că ar trebui să visez desculţă. Să îi vorbesc desculţă. Să îl privesc desculţă. Să nu uit. Că sunt doar un om cu vise. Frumoase. Dar, vise.

Şi, multă vreme am uitat...chiar şi acum o fac uneori...că ei, oamenii aceştia frumoşi sunt doar oameni. Şi se duc. Se duc să fie stele. Şi mă înjumătăţesc. Mă înjumătăţesc apoi şi din acea jumătate care mi-a rămas. Şi tot aşa. Şi fac lumea mea mai săracă, mai goală fără ei. Când a murit Patrick...lumea mea s-a cutremurat. Mă învăţase paşii...Unii dintre ei mi-au folosit în viaţă.

Când am văzut prima oară filmul Dirty Dancing, am crezut că a fost filmat în întregime pentru mine. Copila aceea care iubea dansul. Care tot cu Patrick l-a învăţat. Privindu-l. Apoi, şi-a luat inima în dinţi şi a dansat pe scenă. Fără trac. Doar din suflet. Însă, nu am dansat desculţă şi visul de a deveni mare dansatoare nu s-a împlinit. M-am trădat pe mine, talentul meu şi visul. Totuşi, uneori mă îmbrac frumos, îmi pun săndăluţele, închid ochii, deschid braţele şi dansez. El e acolo. Un vis. Dar este. Şi când nu este...cânt şi eu..."Sylvia... Yes Mickey... How do you call you're loverboy...Come here loverboy...And if he doesn't answer...Oh loverboy...And if he still doesn't answer...I simply say...Baby, oh baby, my sweet baby, you're the one"..., iar el apare de fiecare dată. Zâmbind. Cântând. Dansând.

Noi oamenii, suntem uneori dependenţi de vise. Ne luptăm pentru ele. Ne hrănim din ele. Unii, trăim prin ele. Eu. Eu trăiesc prin visele mele. Cine va găsi sursa lor şi o va opri, îmi va stinge şi mie stelele şi luna şi cerul. Şi pe mine. S-a întâmplat oarecum de două ori în viaţa mea. Dar am avut în suflet visul de rezervă.

Şi, în afara faptului că simt că mi-am trădat un vis, mă regăsesc foarte mult în Baby. Doar că ea e mult mai puternică. Eu sunt mai normală. Un om cu o viaţă simplă, mediocră chiar. Care nu are curajul să o ia în mână. Să o pună la punct. Să o depăşească. Nu viaţa. Ea e importantă aşa cum e. Condiţia. Pe mine nu m-a învăţat încă nimeni prin iubirea sa omul care îmi doresc să vreau să fiu. Sau nu m-a iubit nimeni atât de mult încât să îmi arate cine sunt. Eu sunt doar femeia cu vise din care se hrănesc alte vise. Femeia aceea pentru care nimeni nu a luptat să scoată în faţa sa, a lumii, a iubirii şi să strige: "O vedeţi? Nimeni nu are dreptul să o pună la colţ!"...apoi să mă urce pe scena aceea a vieţii şi să fie mândru...să fie fericit pentru gestul său. Eu am fost doar...tăcere. În toate formele posibile.

Şi ştiu, că sunt mulţi care se regăsesc în ce scriu eu. Şi acum. Şi altă dată. Sunt o carte fără coperţi care vă împarte şi vouă uneori din gustul amar sau dulce, pentru că aşa simte...

Acum însă, mă tem de un singur lucru. Iubesc desculţă. Toate emoţiile sunt desculţe. Sufletul mi-e la fel. Tristeţea. Bucuria. Exuberanţa. Toate sunt desculţe. Şi, nu am nici un vis de rezervă. Nu aş fi crezut niciodată că omul poate depinde chiar şi de un singur vis.

Ştefan Stan a avut primul concert live aseară, pe scenă în Piaţa Revoluţiei...

2011-12-31T05:00:00.010+02:00

Aseară, în Piaţa Revoluţiei, Ştefan a avut primul său concert live. A cântat melodia "Proud Mary". A urcat pe scenă cu emoţii, dar a cântat minunat. După o vreme şi-a amintit că printre oamenii aceia sunt mulţi pentru care a mai cântat deja. Care au crezut în el cu mult înainte ca el să fie acolo. Sunt mulţi care îl iubesc şi îi sunt aproape. A fost un sfârşit de an frumos. Am trecut în 2012 ascultând Ştefan Stan, o voce minunată care va deveni cu siguranţă una foarte cunoscută şi apreciată.

Pentru el, acest sfârşit de an aproape adormit i-a împlinit un vis şi i-a adus aproape de inima lui multă iubire! Mulţi oameni care îl vor bine, fericit şi...cântând cât mai mult!

La mulţi ani, Ştefan...

Nu am ştiut că emoţiile pot fi liniştite...

2011-12-29T02:35:00.002+02:00

(Sursa foto: Stefan)

"Cum aş putea să descriu? Mâncarea bună este ca muzica pe care o poţi gusta, ca o culoare pe care o poţi mirosi. Sunt lucruri minunate peste tot în jurul nostru. Trebuie doar să ne oprim şi să le savurăm. - Gusteau, Ratatouille"

Sau altfel spus..., muzica bună este ca şi o culoare pe care o poţi auzi, pe care o poţi lua la dans printre mii de emoţii...artificii pe un cer doar al nostru...

Asta e muzica mea..., iar muzica mea este Ştefan...

Câtă linişte se aşează în sufletul meu acum când îl ascult. Nici măcar nu am ştiut că emoţiile pot fi liniştite..., dar acum, cred că pot fi oricum...., oricum nu m-am aşteptat să fie...

tăcerea

2011-12-28T23:46:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

nu cred că mai ştiu drumul
de una singură
este din nou răscruce de vânturi
văd doar turla bisericii undeva departe
peste trei coaste de gheaţă
nici o umbră de om în jur
în oraş cântă cocoşii zăpezilor
nici un suflet la colţ de privire
sunt doar eu şi seara rece din mine
o pojghiţă atât de groasă
încât nu ştiu cum am să aplec
speranţa peste ea să o rupă
într-un singur drum
sau în mii
sau poate doar într-un pas
înainte de a mă înghiţi
pentru totdeauna
tăcerea

în aer, pluteşte praf de stele

2011-12-28T03:31:00.000+02:00

(Sursa foto: internet)

şi cum le mai tăiem noi fluturilor aripile
cu zborul nostru vertical
în timp ce noi doar zburăm ei fac magie
atingând pământul

în aer, pluteşte praf de stele

Şi, Vocea României este... Ştefan Stan!

2011-12-27T14:58:00.002+02:00

Nu demult m-am trezit :). A fost printre puţinele dăţi în viaţa mea când m-am răsfăţat şi am dormit mai mult. Şi mai frumos. Şi mai liniştită. Nu vorbesc de cât de fericită!

Astăzi, muzica este mult mai bogată. Cel puţin pentru mine aşa este. Era oricum, dar nu poţi să nu te bucuri când se împlineşte un vis. Visul cuiva drag. Nu ai cum să nu te bucuri câns ştii că alte mii de oameni îl iubesc, îi apreciază şi îi susţin muzica, sufletul, visele! Este minunat să ştii asta. Să te uiţi la un om şi să vezi în el mii de oameni radiind! Ca un foc de artificii... El e miezul, iar restul suntem noi!

Ca şi în orice, şi ca şi întotdeauna, se vor găsi oameni care să îl conteste. Foarte bine. Asta înseamnă că îi recunosc valoarea mai mult decât vor ei să o spună. Şi, ce e cel mai satisfăcător pentru mine este că se şi tem de ea. Iar asta e iarăşi bine, deoarece noi nu numai că vom mai auzi de Ştefan peste un an sau zece, dar vor auzi mult mai mulţi, iar muzica lui va fi una de care vor vorbi cu siguranţă până şi nepoţii mei.

Apoi, cineva m-a întrebat ce îl văd eu cântând pe Ştefan peste ani de zile? Orice! orice îşi doreşte el să cânte. Ştefan poate cânta orice...blues, jazz, rhythm and blues, rock, reggaeton... Orice! De ce poate? Pentru că el iubeşte muzica şi a înţeles perfect faptul că ei doi fac un cuplu perfect! Că locul ei e în inima lui! În viaţa lui! Că nu are limite! Ştefan nu vede limitele în muzică şi le întinde...peste tot ce înseamnă ritm şi note muzicale. Nu are nevoie de studii muzicale ca să ştie reda, transmite, interpreta..., recunoaşte o melodie!

Inima lui e un portativ de pe care muzica...zboară natral, dezinvolt şi frumos!

Tot aceeiaşi persoană m-a mai întrebat cu cine îl aseamăn? Şi am spus cu Sinatra. Are aceleaşi atuuri. Acelaşi charm, carismă, căldură a vocii, trece de orice barieră. Dacă i-ai spune lui Ştefan despre bariere, el ar zâmbi şi ar spune: "eu nu văd niciuna! Muzica este o fereastră către oameni şi inimile lor!" ...

Este un gentleman al scenei. Când este pe scenă, nu poţi să vezi altceva decât Ştefan şi nu poţi auzi altceva decât muzica sa...! Cucereşte doar pentru că este el. Nu are nevoie de lumini, de reflectoare, de orchestră... El este toate într-unul singur.

Altcineva, a spus că Ştefan este mai bun ca Sinatra. Mai bun ca Dean. Eu spun că el nu este mai bun...În muzică, artiştii nu pot fi comparaţi...fiecare au ceva unic, însă...pot fi recunoscuţi în vocea cuiva.

Ce a fost şi este însă Ştefan? Pentru mine cu siguranţă a fost un Sinatra mult mai apropiat de sufletul oamenilor, care a înţeles un lucru...muzica nu se face prin octave...muzica se cântă cu ajutorul lui, dar se face prin inimă pentru inimi...!!!

Şi, aşa cum ţi-am spus ieri...visele, dragul meu Stefan...sunt aripi cu care zburăm cât mai sus, către cer!

La mulţi ani încă o dată, dragă Ştefan!

You did'it in YOUR way...!!!

Stefan Stan - Prestatiile de la Vocea Romaniei...

2011-12-27T01:08:00.006+02:00

Ştefan Stan - Bensonhurst Blues

Ştefan Stan&Florina Niţulescu - One reason

Ştefan Stan - Still got a blues

Ştefan Stan - Father figure

Taxi&Echipa Smiley - Cele două cuvinte

Ştefan Stan - Fever

Ştefan Stan - Everything I do

Ştefan Stan - Hai acasă

Ştefan Stan&Smiley - Satisfaction

Andra&Ştefan Stan - Vivo per lei

Ştefan Stan - My Way

Citirea câştigătorului de la Vocea României

Şi, povestea lui, de abia acum începe!!!

~~~

Finala de la Vocea României, 26 Decembrie - Vocea mea e Ştefan Stan!

2011-12-26T21:01:00.001+02:00

Stefan,...mă gândesc cum ar fi fost dacă nu deschideam atunci...în primele momente la Vocea Romaniei... Îmi amintesc cât eram de pornită să nu mai urmăresc nici o emisiune de divertisment. Îmi doream atât de mult o emisiune bună. De calitate. În care să aud cu adevărat oameni cântând. Să îi simt cum ating. Mă gândeam că e doar un alt show superficial. Mă atrăgeam doar formatul emisiunii, juriul şi, de ce să nu recunosc faptul că era Smiley acolo. pentru mine el este nu doar un artist deosebit de talentat, care dă viaţă la tot ce cântă. Este un om absolut minunat. Un om pe care te poţi baza. Omul pe care îl iubesc eu. Acela care ştie să îţi rămână, când toţi ceilalţi te părăsesc. Şi totuşi, ceva îmi spunea să las televizorul pe ProTv câteva clipe...Şi mi-am ascultat insintinctul. Dar, am ieşit din cameră. În hol. Făceam ceva. Şi s-a auzit tare...Vocea Românieiiiii! Era Bartoş. Frumos om. Emană bunătate şi frumuseţe umană prin toţi porii lui. Am zâmbit. Apoi, mi-am văzut de treaba mea.

Şi, spectacolul a început. Cu un concurent. Ştefan Stan. Am zâmbit şi atunci. Apoi, nu am mai zâmbit. Am rămas aşa. Şi inima la fel. De obicei nu ne prea coordonăm noi două. Când vreau să o ia razna, ea bate cu încetinitorul. Iar când vreau să bată încet...o ia la galop. Cred că era prima dată când ne-am înţeles. Ritmul ne-a pus pe aceleaşi coordonate. Ritmul tău. E uimitor cum poţi să îţi fixezi ceasul biologic după ritmul cuiva. Şi cât de frumos atingeai cu fiecare notă...cum îţi trimiteai tu emoţiile să ne ţină de mână, să ne zâmbească, să ne întristeze, să ne şoptească, să ne trimită undeva departe...în lumea unde doar muzica te poate reîntoarce. Şi au trecut 34 de secunde. Părea o veşnicie. Simţeam că am stat de multe ori cu tine de vorbă deja. Că ne-am pierdut ore în şir la cafea povestind. Părea că te ştiu demult. Am intrat repede în cameră. Brenciu se întorsese cam deodată cu mine spre tine. Eu am fost prima care am întors scaunul. Şi m-am bucurat de omul pe care l-am ales. De Vocea pe care am ales-o! Ştiam că voi mai auzi voci frumoase. După ce te auzisem pe tine, nu mă mai îndoiam de calitatea consursului, doar că, eu mi-am făcut alegerea după primele 34 de secunde.

Şi, mâine, am să aştept ora 20:15 să înceapă spectacolul ...pe care ştiu că ai să-l oferi. Şi ştii ce mai ştiu? Că nu ai de ce să îţi faci griji. Toată scena e a ta. Şi spectatorii. Tu stai ca de obicei pe un scaun, aştepţi să îţi selectezi melodia următoare, în sală se aud murmure, unii te strigă, tu le faci cu mâna, le zâmbeşti...Nu e aşa Ştefan că e o zi oarecare în care tu vei cânta pentru dragii tăi? :)

Să nu uiţi tactul cel mai important...când te pierzi, când îl pierzi...pune mâna pe inimă Ştefan...acolo suntem noi...acolo ne eşti tu! Şi, după ce totul se va fi terminat, să nu spui că nu am avut dreptate...încă de atunci, din prima clipă...

Demonstrează ceea ce este cel mai important în muzică. Faptul că ea se naşte, trăieşte şi se manifestă acolo...în inimă!!! Orice tact şi ritm e al ei. Orice notă. Orice octavă. Cine uită aceste lucruri importante probabil că face orice altceva, numai nu...cântă. Doar redă nişte semne de pe un portativ.

Pe 26, întoarce toate cele patru scaune, Ştefan! Ceşe patru şi pe alte câteva milioane care poate au stat doar într-o parte. Lasă scena. Cântă pentru prieteni, într-o zi de Crăciun, pe când afară se vor aşterne probabil nişte fulgi de nea. Sau nu. Dar ce importanţă are când noi îi putem auzi?

Mult succes, Ştefan!

Ştrudel cu mere în Ajun de Crăciun...

2011-12-25T04:54:00.001+02:00

Demult vroiam să îţi spun că îmi eşti încă pe aici. Că din cuptor răzbate mireasmă de ştrudel cu mere în Ajun de Crăciun. Nici mai sărac. Nici mai bogat acest Crăciun. Doar mai gol. Oarecum. Încă îţi mai mângâi în gândul meu umărul de la palton în timp ce ţi-l pun pe umeri şi-mi şterg ochii pe furiş ca ţie să ţi-i dau luminoşi. Dar tu ştii. Dintre toţi oamenii pământului, tu mă cunoşti cel mai de aproape. Din suflet. M-am întrebat de multe ori. Uneori m-am revoltat în mine. Dar de fiecare dată am iubit. Mai mult decât oricând. Şi nu am condamnat. Nu m-am supărat. Am înţeles. Că în fiecare an voi face prăjitură cu mere şi scorţişoară. şi am să ţi-o strecor încet în buzunarul de la suflet. Să o ai acolo. Caldă şi de drum frumos şi liniştit, dragul meu drag. Şi, ştii că ştiu. Şi ştiu că ştii. Dar atât este să fie. Şi aşa a fost a se întâmpla. Iar eu îţi mulţumesc că mi-ai fost soare deşteptător dimineaţa şi lună senină seara. Gând bun în ziuă. Căldură în zile grele. "Farul de la capătul tuturor lumilor mele", când toate lumile s-au stins...sau se vor stinge... Dacă ştiam că am scris acea poveste "Miresme de mere coapte" pentru noi...mi-aş dori să nu o fi scris niciodată. Nu ştiu dacă sunt atât de vitează să aştept atâta amar de ani. Uneori privesc în gol departe atât de mult. Tot aştept, deşi ţi-am dat drumul când am ştiut că trebuie să pleci. Şi totuşi, poveştile care nu au sfârşit sunt cele mai greu de scris...E ca şi cum ar începe literele să plângă şi tot scrisul devine un amalgam de cuvinte. Şi totuşi am sperat. Pentru că era iarnă. Pentru că era anotimpul nostru. Deoarece se apropia Crăciunul. M-am gândit că magia poate exista. Şi cât de puţin a fost nevoie să faci un om să fie viu şi complet din nou. Acum însă, ia bucata de ştrudel. E caldă. De abia scoasă din cuptor. Nu e ca la patiseria aceea. Dar e cu suflet. Să o ai. Până va fi să fie din nou. Crăciun fericit, suflete...

Povestea mea pe portativul muzicii şi al inimii, se numeşte, Ştefan Stan...

2011-12-23T08:25:00.003+02:00

(Sursa foto: prelucrare proprie)

Fiindcă azi vorbim de poveşti, aş putea să îi spun chiar "Povestea unui concurs ", doar că, el mai are o etapă. Una frumoasă şi, să sperăm fericită.

Pentru mine, va fi oricum una fericită. Aşa am ajuns să ascult voci absolut minunate şi să cunosc talente autentice şi veritabile. Departe de lumea prelucrărilor de voce, a sintetizărilor, a punerii lor într-un background cu clip. Mi-a plăcut. A fost un concurs frumos. Fiecare dintre concurenţi mi-a dăruit ceva. O emoţie. O trăire. O bucăţică dintr-un vis. Şi, le-am primit pe toate simţindu-mă oarecum privilegiată că mi-au dat voie să intru în lumea lor cu atât de multe culori şi sunete.

Şi, din atât de mulţi, au ajuns să rămână patru finalişti. Patru oameni frumoşi. Deosebiţi. Fiecare în felul lui. Unii, sunt la început de drum, de viaţă chiar. Alţii, au adunat experienţe ami multe în cartea lor, dar tot la început sunt într-un fel sau altul.

Am să încep cu micile, dar marile voci ale concursului... Iuliana Pușchilă - Vocea României şi Cristian Sanda. Doi copii :). Doi tineri deosebit de talentaţi şi frumoşi. Ambiţioşi. Nu. Greşesc. Ambiţia e o trăire ce ţine de răutate. Orie ei, nu au nimic rău în ei. Au doar strălucire şi minune. Ca o corolă a celor de vârsta lor. Doi tineri...perseverenţi. Iar vocile lor indiferent cât ambitus au, dincolo de toate, cunt nişte voci calde. Profunde. Când mă uit la ei zâmbesc. Sunt mamă şi mă gândesc câtă fericire poate fi în sufletele părinţilor lor. Şi câtă fericire poate fi în sufleţelele lor. Au reuşit. Indiferent de rezultat, ei au reuşit. Să ofere foarte mult publicului. Şi, le mulţumesc!

Am să continui, cu o altă voce remarcabilă. Caldă şi ea. Frumoasă. Pătrunzătoare. Un om care a oferit momente deosebite în acest concurs. O voce despre care unii spun că este "vocea perfectă", iar eu nu am să îi contrazic. Cine sunt eu să spun că Dragoş nu este vocea perfectă? Este. Pentru aceia care s-au regsăit în sentimentele oferite de el şi se regăsesc în muzica sa, Dragos Chircu este vocea cea mai frumoasă, cea mai bună, iar el este concurentul cel mai talentat. Pentru Dragoş însă, totul este un întreg mult mai mare. Este reprezentaţia visului său. Şi eu cred, că a făcut un spectacol de voce pe care nu îl vom uita. Indiferent dacă l-am votat sau nu pe el. Dincolo de aceste voturi, rămâne respectul şi consideraţia pentru artistul Dragoş Chircu. Şi, îi mulţumesc de asemenea! I-aş spune chiar, auzind în interviu, că a vrut să se retragă din muzică...să nu mai gândească aşa. Ar fi o mare pierdere pentru cei ce iubim muzica.

Şi, am să închei, începând aşa..."A fost odată ca şi niciodată o voce magică"...vocea pe care am ales-o eu să-mi fie la vreme bună şi la vreme rea. O voce despre care unii spun că nu e perfectă. Nu e! Dar este singura imperfecţiune care bate după tactul inimii. Acolo e născută vocea lui. În inimă! De acolo curge. De acolo răzbate. De acolo ţâşneşte ca un strigăt, ca un râset, ca o lumină, ca o bucurie, ca o tristeţe. E vocea care poate plânge în note muzicale. Şi atinge.

Stan Stefan, nu este un om al concursurilor. Aşa cred eu. De ce spun asta? Pentru că acolo, pe scena aceea, de unde prieteni de ai lui, oameni de care s-a ataşat...sunt eliminaţi...el nu se simte în largul lui. Este ca şi o pasăre ce îşi închide aripile pe dinăuntru şi îl doare cerul albastru. El îşi doreşte să câştige, dar nu să triumfe! Iar asta îl face să simtă totul la altă intensitate dintr-o altă perspectivă. Cea a omului care iubeşte oamenii foarte mult.

Opriţi-l pe Ştefan pe stradă. Sau în parc. Sau abordaţi-l într-o cafenea. Puneţi-i un microfon în mână şi cereţi-i să cânte orice melodie. Nu are importanţă genul. Ştefan poate cânta orice. Poate fi oricine vrea el să fie din lumea muzicii. Şi se va ridica, va zâmbi senin, detaşat...va radia pur şi simplu şi va cânta cum nu foarte mulţi ştiu că o poate face. Iar asta, pentru că scena lui Ştefan este oriunde, unde se cântă fără ca muzica să însemne descalificări. Acolo, el este în elementul lui. El, iubita sa muzica şi noi...publicul.

Unii, i-au reproşat lipsa studiilor muzicale. Asta denotă carenţă în ale muzicii. Sunt foarte multe voci remarcabile ale lumii care nu au avut şi nu au aşa ceva. Singurul care ne poate promova în viaţă este Dumnezeu când ne dăruieşte acest talent: vocea! Studiile, ne pot doar perfecţiona, ajusta sau uneori...depersonaliza. Depinde. Cunosc voci remarcabile, care se joacă, pur şi simplu cu notele, cu octavele. Fac din ele tot ce vor ei. Dar, sunt personaje mediocre pe scena muzicală. De ce? Nu atacă portativul cel mai important în muzică. Sufletul celui care ascultă! Nu îşi fac culcuş în inima publicului. Ei cântă doar impecabil!

Ştefan însă deschide sufletul ca pe o carte şi scrie acolo tot ce vrea el. Tot ce credem că avem, dar constatăm că ne lipseşte cu desăvârşire când îl ascultăm. Ştefan este magicianul meu preferat. Mereu scoate ceva nou din mâneca vocii sale şi o dăruieşte...ca pe un trandafir dincolo de timp şi cadru!

Ştefan este povestea mea muzicală preferată! Povestea mea de om preferată! Şi, doar de acum, a începit el să se scrie în această aventură frumoasă, delicată, deosebit de generoasă...muzica!

Îi mulţumesc şi mă bucur că ştie asta. Pentru Ştefan, susţinătorii lui nu sunt nişte anonimi, nişte taste de mobil, nişte numere 1276. Pentru Ştefan suntem fiecare un nume, un chip şi uneori o voce. Un om de al cărui zâmbet se bucură întorcând mii de zâmbete înapoi!

Pe 26 Decembrie, va fi un spectacol minunat. Ştiu. Toţi ne veţi dărui minuni. Dintre toate minunile, fără să îmi doresc a răni pe cineva, o aştept cel mai mult pe a lui Ştefan. Şi-mi doresc ca viaţa să îi dăruiască şi lui una. Aceea de a câştiga! Să sperăm că Moşul va veni de două ori la el. O dată cu daruri de la cei dragi, iar a doua oară cu o steluţă...aceea a unui vis împlinit!

Să cânţi pe scena aceea ca şi cum obişnuieşti să o faci oriunde te opreşte cineva! Cântă aşa cum cântă Ştefan...băiatul care îngâna fără nici un complex "Enigmatici şi cuminţi"!...şi transformă-i pe toţi cei care te ascultă în acel bătrân care ţi-a spus: "Măi băiete, tu vei ajunge mare!" :)!

Mult succes tuturor concurenţilor! Mult succes antrenorilor! Mult succes Ştefan!

Ajun de Crăciun cu miresme de copilărie...

2011-12-21T17:49:00.000+02:00

(Sursa: internet)

Şi ninge. În sfârşit ninge şi la mine. Ştie Dumnezeu când să trimită gânduri bune oamenilor de acolo de sus din Cer. Ne zâmbeşte. De aceea se topesc fulgii. De drag. Şi sute de amintiri mă năpădesc. Frumoase. Dar pline de miresmele copilăriei mele.

Pe vremea aceasta la bunica se tăia porcul. Atât de dimineaţă încât nici "puricii de pe Rio nu se trezeau". Aşa spunea bunica. Ca să zâmbesc. Şi ca să ştiu că nu am de ce să îmi fac griji. Niciodată nu am să-mi văd vreun purcel murind. Am să-l văd doar alb gălbui, ridicat între patru cărămizi şi pe tata în jurul lui curăţindu-i şoriciu. Ce mai alergam. De la bunica şi mama din casă afară la tata. Bunicul bietul de el stătea pe prispă. Să se simtă şi el util în lumea lui aproape oarbă, tata îl mai ruga să îi aducă apă sau câte ceva din casă. El se ridica bucuros şi, pipăind cu mâna lui bătrână, dar frumoasă căuta ce trebuia să aducă şi aducea. Mai punea câteodată mâna pe purcel. "Ce zici Nelule (ăsta era tata), l-am îngrăşat destul?". Tata răspundea mereu la fel: "Da tată! Nici prea gras, nici prea slab. Numa bun de făcut cârnaţ!". Şi bunicul radia. Tata îl bătea pe umăr. Nu înţelegeam eu bătăile astea pe umăr ale băieţilor, dar îmi dădeam seama că sunt importante. Zâmbeau mereu. Apoi, am aflat că o bătaie pe umăr face mai mult decât o mie de cuvinte. Un fel de zâmbet între băieţi.

Eu, aşteptam să mă strige bunica. Curăţam maţele. Pe atunci nu erau de cumpărat. Nici nu trebuia. Era mai bun cârnaţul şi caltaboşul după ce munceai la el. Şi joaca avea alt rost. De abia aşteptam să ies cu tuşa Mariană în grădină să le spălăm. Era mereu pusă pe şotii. Mă lovea cu câte unul peste nas. Ce urât miroseaaaa, dar ce aşteptam să facă gestul. An de an. Până când ziua de tăiat porcul a devenit mai săracă. Tuşa murise. Tânără. În urma ei rămăseseră nouă copii. Din care patru perechi de gemeni. Dar au crescut frumos. Toţi oameni de omenie la casele lor.

Apoi, o ajutam pe bunica la caltaboş. Ăla era al meu. Mereu îmi umplea bunica unul al meu. Şi îi făcea semn. "Ăsta e al fetei mele. Să dea Dumnezu să se atingă careva de el că jar mâncaţi.". Şi nu se atingeau. Că ştiau că bunica e om bun şi zâmbitor până la mine. Ferească Dumnezeu să îmi fi întunecat cineva faţa zâmbitoare. Mama o tachina. "Doamne mamă, dar matale ai fi în stare să îl aduci şi pe Dumnezeu dacă ţi-l cere.". Bunica râdea: "Crezi că nu ar coborî dacă L-aş chema? Om bun Dumnezeu! Cel mai bun." şi începea să colinde încet ca pentru ea..."O , ce veste minunată!, În Betleem ni s-arată, Astăzi s-a născut, Cel făr' de-nceput, Cum au zis prorocii....", iar eu auzeam îngeri! Încă îi mai aud şi azi. De fiecare dată când ninge. Bunica mă colindă. Şi bunicul zâmbeşte.

După ce terminam toţi munca, ne adunam. Nu ne mai dunăm acum. De multă, multă vreme. Bunica a fost ca şi cheagul de la unt. Ne-a unit prin iubirea ei. Suflet. Toată suflet. De aia iubesc eu oamenii frumoşi şi cu suflet. Că am fost a Jenichii Gheorghii Vălcanului...aşa trebuia să zic. Şi toţi ştiau a cui îs. Iar eu ziceam cu capul sus, cu pieptul scos, de parcă ar fi ieşit din mine un batalion de oameni. Eram mândră. Nu era femeia ca bunica în tot satul. Defapt nicăieri. Nici nu va fi. Eram mulţi la masa porcului. Unchiu şi tuşa. Celălalt frate a lui bunica şi soţia lui. Cel puţin câte cinci verişori. Mama. Tata. Eu. Bunicii. Pe masă era vin roşu, friptură, cârnaţ, caltaboş şi toroş. Ăla era al meu. Cum spunea bunica. "Tu varză să ai că ai mâncare!". Toroşul e varză acră cu carne. Se pun toate într-o cratiţă mare, se amestecă. Se adaugă un pic de boia, sare, piper, foi de dafin, un pic de apă şi se lasă la fiert. Mănânci să te îmbolnăveşti şi tot nu te saturi. Bun. Dar ca al bunicii, nu mai este. Ea îl făcea cu mult suflet. Pun şi eu, dar nu cred să am vreodată atât de mult ca al ei.

Apoi, colindau. Cei mari. Noi cei mici ne ascundeam sub mese sau în cealaltă cameră şi ne jucam. Moară cu boabe de fasole şi porumb. Sau cărţi. Şeptică. Şi câte râsete şi cât tămbălău. Dar ei nu ţipau pe noi să facem linişte. Nu îi durea capul. Nu se simţeau obosiţi. Bunicii mei nu au spus niciodată să fac linişte. Mereu m-au pus să fac gălăgie să simtă că sunt acolo.

A doua zi veneau verişorii mei. Copiii fratelui lui mama. Surorile mele. Eu aşa le-am considerat mereu. Când ştiam că se apropie din sat ieşeam în poartă şi mă uitam după ei până departe. Veneau cu viscolul. Iar eu ţipam cât mă ţineau plămânii. "Bunicăăăă!!! Uite-i! Îi văd! Îs pe lângă nană Lină! Fug la ei!". Şi fugeam că nu mă putea ţine o armată. Să mă fi legat şi tot scăpam. Claudia, Ghiţă, Jeni, Dana, Simi... Ce bucurie. Claudia şi Jeni însă au fost mereu a mele. Copilăria mea frumoasă. Şi acum le văd zâmbetul. Albastru al lui jeni. Şi negru ca murele a lui Clau. Era atât de frumoasă! Şi plină de viaţă. De iubire. De căldură. Cânta la chitară. Şi eu o sorbeam. Nu cred că i-am spus niciodată îndeajuns cât o iubesc. Dra ştiu că ştie. Ştiu că ştie. Fiindcă şi eu ştiu că ea mă iubeşte.

După ce ajungeau în casă, mâncau şi ieşeam afară. Mergeam la tuşa Livie. Acolo erau ceilalţi: Marius, Mirela şi Alina. Fiecare aveam câte unul după vârstă. Ne alipeam şi mergeam la săniuş în capătul satului sau la vale. Acolo ne dădeam pe gheaţă. Nu aveam nevoie de patinoare. Câteodată gheaţa se sătura de noi şi crăpa. Căutam alt loc. De câte ori ne-am dus sub gheaţă şi am ajuns acasă ca o tablă de sac numai noi ştim. Şi cum mai dădea bunica din cap. "Doamne, dă-mi putere şi sănătate şi lor minte!". Atât spunea în timp ce ne dezbrăca repede, repede, ne freca, ne înfofolea şi ne lipea de sobă cu spatele. Dar noi nu ne îmbolnăveam niciodată. Măcar atât. Că neastâmpăraţi eram ca nişte spiriduşi.

Când ieşeam la colindat, umpleam tot satul de lălăiturile noastre şi de veselie. Nici că ne trebuia nouă altceva numa să mergem. dar mereu primeam. Cozonac, cârnaţi, nuci, dulciuri, bani. Nouă ne plăcea să colindăm. Să râdem. Să ne bulgărim. Să avem obrajii roşii ca focul şi nasul mai vânăt. Ce mai iubeam oamenii din sat. Frumos e omul simplu. Frumos ca neaua.

Şi, asta a fost o parte din copilăria mea. O să mai o spun. Dar acum...ninge! Şi aud îngeri cum colindă... Niciodată nu m-am simţit mai iubită ca atunci...când dormeam cu o mână peste buna i cu capul îndesat în pieptul ei. Să simt că miroase a bunică bună. Încă mai simt. Doar că mi-e dor de trupul ei sub mâna mea.

Sărbători Fericite tuturor! Cu miresme de copilărie şi cozonaci! Şi, nu uitaţi să fiţi copii! Măcar acum! Colindele să vă umple sufletul de bucurie, iar Crăciunul să vă aducă zâmbetul pe buze!

De ce taci Cize? De ce taci?!!!

2011-12-19T21:42:00.000+02:00

(Sursa: internet Prelucrarea: proprie)

De ieri, din lumea mea a plecat un înger... Cesaria a fost un înger prin tot ce a însemnat ea...de la om la muzician, iar acum, acolo sus, Dumnezeu se va putea bucura de cântecele ei minunate. A fost un mesager frumos al iubirii şi bunătăţii. Am iubit-o şi o iubesc atât, atât de mult! Ea şi Ella au avut mereu grijă de visele mele. Să cred în ele. Să plutesc în ele. Să ştiu că niciodată nu vor dispărea. Lumea mea a devenit mai goală cu un om, iar cerul mai plin cu o stea...
Nu am să o uit niciodată...cum trecea direct prin sufletul nostru...ca un fior...dincolo de graniţe, de timp, de ecrane...şi ne lua de mână, făceam piruete, zâmbeam şi dansam desculţe...aşa ca ea...

Te iubesc draga mea Cesaria Evoria şi nu am să te uit niciodată doamna sufletului meu !!!

Un ultim cântec aici...un început pentru toate celelalte...?! De ce taci Cize??? De ce taci???

Semifinala Vocea României, 16 decembrie - Stefan Stan sau "shining, shining little star ..."

2011-12-16T07:05:00.001+02:00

Azi, nici măcar nu ştiam ce să îţi spun. Uneori, cuvintele îmi tac. Încurajările la fel. Ştii tu Ştefan, momentele acelea când nu ai încurajări pentru nimeni. Nici măcar pentru tine. Şi te frămânţi. Şi ai emoţii. Şi te gândeşti doar la ce poate nu ar trebui să te gândeşti.
Şi,... mi-am amintit. Mi-am amintit când ai spus că este un vis al tău. Nu mare, nu mic, nu unul oarecare, dar nici unul foarte important pentru care să calci alte suflete în picioare ci..., un vis. Singurul lucru care însă e altfel la acest vis, este faptul că el e ascuns adânc, adânc în inima ta. Ţi-l doreşti frumos. Aşa, ca o bătaie de inimă caldă.
Şi, am zâmbit. Mi-am amintit când eram eu mică şi întâmplător sau nu, am avut şi eu un vis. Şi nu ştiam unde locuiesc visele. Şi bunica, mi-a spus că ele locuiesc în stele. Dacă îmi doresc una, va trebui să cred cu sinceritate că o voi avea.
Azi, îmi doresc să îţi dau steaua mea ţie. E aceeiaşi. Probabil foarte mulţi vor face la fel ca mine. Oamenii care te iubesc Ştefan. Ştiai că sunt? Sunt mulţi. Ştii câte stele vei avea? Vei umple tot cerul sufletului tău şi în seara asta vor fi toate una.
Să o culegi, Ştefan. Să o culegi... Pentru tine. Pentru cei dragi ţie care cu siguranţă şi-au pus şi ei stelele acolo încă de când te-ai născut. Pentru mine. Pentru toate aceste fete minunate. Pentru toţi aceşti băieţi. Pentru miile de susţinători ai tăi.
Urcă acolo, pe scena aia, ca şi cum ai urca pe un cer de vise şi împlineşte-ţi dorinţa Ştefan! Străluceşte. Aşa cum ai făcut-o când după primele 34 de secunde trei te-au ales. Azi, întoarce-i pe toţi patru. Cucereşte-i. Tu ştii că poţi. Noi doar suntem cu tine. Câţi? Cât tot cerul...

Eu l-am votat încă de prima dată pe "Bui Bui" :)...şi tot cu Ştefan voi vota şi acum! Pentru că iubesc vocea lui şi tot ce transmite el dincolo de tot şi toate. Vocea lui se potriveşte cel mai bine pe sufletul meu!

Mult succes suflete! Şi nu uita..."când crezi în steaua ta, nu contează cine eşti, orice îţi doreşti se poate împlini! Nici un vis nu e prea mare sau prea departe atâta vreme cât crezi în ea! Destinul este la fel. Dacă iubeşti ceea ce faci, el îţi îndeplineşte orice...!"

Votaţi şi voi Ştefan, dacă simţiţi la fel...

Cămăruţa lui Ştefan Stan sau despre oamenii din umbră

2011-12-15T15:25:00.002+02:00

(Cămăruţa pe Facebook)

Azi, am să scriu despre susţinătorii lui Ştefan, deoarece în spatele oricărui învingător sunt nişte oameni. Oamenii din umbră, dar care aduc strălucirea şi ajută ca visele să se apropie de realitate. Oamenii despre care unii vorbesc fără să îi cunoască. Jignesc fără să ştie pe cine. Cel mai uşor este să etichetezi un nume fără chip. Cel mai uşor este să loveşti în oameni deoarece nu îi cunoşti.

Astăzi am să vorbesc despre ei...oamenii plini de suflet despre care nimeni nu ştie decât că votează. Şi am să vorbesc cu mare drag şi emoţie!

"Cămăruţa lui Ştefan", este un grup în care s-au strâns persoane din toate colţurile ţării, dar şi ale lumii. Persoane care au în comun un singur lucru: susţinerea lui Ştefan! Nu pe Ştefan cum le place altora să spună în comentarii răutăcioase. Ştefan nu este al cuiva anume. El este al tuturor oamenilor care îl iubesc şi simt să îl voteze. El este al celor care iubesc muzica. Muzica lui. Iar aceşti oameni sunt mult mai mulţi...trec dincolo de Cămăruţă. Unii dintre ei nici măcar nu au internet. L-au auzit cântând şi au decis să-l susţină.

"Cămăruţa" însă, este un cămin virtual unde fete şi băieţi se adună şi îşi împart gânduri. Bucurii şi dezamăgiri. Impresii de la întâlnirile cu Ştefan sau din platoul de la Buftea. Este un loc unde dimineaţa se împarte cafea cu aromă de zâmbet şi prietenie, iar seara se împart îmbrăţişări de noapte bună şi gânduri frumoase. Este un loc în care Ştefan se opreşte din când în când să îşi tragă aer în piept. Să lase din griji şi probleme şi să stea doar la discuţii şi la zâmbete. Acolo, e între prieteni. Între oamenii care nu cer nimic, doar se bucură să îl aibă alături, în preajmă şi să îl ştie bine şi zâmbitor.

În "Cămăruţă" este un adevărat laborator de idei. Idei de promovare a unui om extraordinar. A muzicii sale. A sufletului său. A lui în general.

Lumea ar rămâne surprinsă cât de puţin vorbesc susţinătorii lui Ştefan de fizicul lui sau de faptul că este un bărbat deosebit de frumos, cu prezenţă scenică şi mult charm. Susţinătorii lui Ştefan vorbesc în general de melodiile lui Ştefan. De faptul că este obosit sau fericit. De faptul că are o voce deosebit de caldă. De faptul că poate ar fi fost mai avantajat dacă tot aces concurs s-ar fi făcut în întregime pe nevăzute. Aşa, omul pe care ei şi eu îl susţinem, nu ar mai fi fost atât de etichetat că arată bine. Că are în jurul lui doar femei care îi votează muşchii şi imaginea de macho.

Susţinătorii lui Ştefan s-au adunat împreună sub impresia vocii sale minunate. În primul rând. Toţi iubesc vocea lui Ştefan! Toţi sunt impresionaţi de căldura cu care Ştefan cântă, de puterea lui de a trece dincolo de orice...de timp, de spaţiu, de ecarne şi ne răzbate până în suflet. Toţi discută interpretarea lui şi strigă, plâng, râd, ţipă, stau treji şi vorbesc când Ştefan are de susţinut o altă etapă la Vocea României. Toţi stau cu inima pe buze. Se sună unii pe alţii. Se adună în oraş. Se bucură. Şi nu se bucură numai de Ştefan. Vorbesc şi despre alţi concurenţi. Mai ales de echipa Smiley. Le pare rău când unul dintre ei este eliminat. La urma urmei, mulţi ne bucurăm de acest concurs ca şi cum ar fi un spectacol de voci deosebit de frumoase şi talentate.

În "Cămăruţă" fiecare aduce ceva nou. Face ceva nou. Bannere de promovare. Filmuleţe. Postere. Toţi pun umărul ca Ştefan să poată să îşi împlinească visul lui şi al lor. Acela de a demosntra că este cel mai bun. Şi este! Dacă nu ar fi, în spatele lui nu s-ar afla atât de multă lume. O adevărată armată de oameni...care să depună atât de multă muncă zâmbind, sinceri şi fără vreo condiţie. Dacă nu ar fi cel mai bun, oamenii aceştia din spatele lui nu ar fi ajuns ei înşişi prieteni. Prieteni adevăraţi. Dincolo de facebook şi virtual. Prieteni care ei înşişi se suţin unii pe alţii. O familie mai micuţă cu bune şi rele. Cu tristeţi şi bucurii. Asta a făcut Ştefan prin muzica lui. A adus oameni împreună. Le-a deschis inimile şi i-a ajutat prin muzica lui să treacă anumite bariere. A născut prietenii frumoase. El cu ei. Ei între ei.

Acesta e defapt secretul din spatele lui Ştefan. Iubirea şi prietenia. Unitatea. Susţinerea aceea necondiţionată faţă de cineva pe care în primul rând îl respecţi ca şi talent, ca şi om şi doar apoi pentru tot ce este el.

Susţinătorii lui Ştefan au fost de foarte multe ori etichetaţi drept oameni superficiali, femei isterizate de fizicul lui, acest fapt lovind indirect în imaginea lui. Transformându-l în ceea ce nu este. Într-un om al cărui talent principal ar fi imaginea fizică şi nu vocea. Un om care este susţinut din orice alt motiv, dar nu vocea.

Nu mă interesează slalomul şi munca de subsol al mediei care prin munca lor de prezentare a articolelor favorizează şi defavorizează în funcţie de beneficiile proprii anumiţi concurenţi, pentru că ştiu că mai nou presa se vrea una de cancan şi vânzare pe bandă rulantă şi nu de profunzime şi reportaj. Ştiu doar că sunt dezamăgită de presă. Nu de acum. De mult, mult timp. De când a devenit o presă de best-seller şi nu de bun simţ.

Şi, oare este atât de grav ca un artist dincolo de talentul său deosebit, dincolo de vocea sa caldă, frumoasă, puternică, plină de emoţii şi trăiri...să arate şi bine? Ar trebui să se simtă ruşinat faţă de colegii săi de platou că este un bărbat frumos şi talentat? Nu este oare normal ca un artist să fie complet şi să ne bucure din toate punctele de vedere? Ar trebui să îşi facă operaţii estetice de urâţire pentru ca oamenii care îl contestă să îl poată auzi cu adevărat cum cântă?

Nu înţeleg de ce în momentul în care participăm la un concurs trebuie să uităm de calitatea principală...omenia şi bunul simţ. În loc să ne bucurăm de concurs, noi ne ocupăm cu lucuri slabe şi răutăcioase. Etichetăm concurenţii: sexi, arogant, gras, slab, ochelarist, negru, prea român, nu e român, amantă, plângăcioasă...etc Şi acestea sunt doar câteva din apelativele cu care aţi tratat unii dintre voi nişte talente reale care au mers la acest concurs să îşi urmeze visele şi să ne ofere fericirea de a ne bucura de vocile lor frumoase!
Din cauza faptului că nimeni nu a încercat să afle ci doar au aruncat păreri impertinente fără să se gândească la faptul că dincolo de fiecare articol de presă sau comentariu non-sens pe wall-urile de pe facebook şi nu doar...am simţit să vorbesc despre aceşti oameni. Oameni frumoşi. Cu gânduri. Cu vise. Cu tinereţe. Mă întreb, printre aceştia care susţin că fetele îl iubesc pe Ştefan pentru că arată bine, câţi nu au fost cândva fani? Câţi nu au visat la o scrisoare de la cântăreţii şi cântăreţele lor preferate de atunci? Câţi nu au plâns pentru Michael Jackson, pentru Freddie Mercury, pentru Bon Jovi, pentru Sandra, pentru alţii şi altele?! Câţi nu au trăit pasiuni adolescentine...vârsta aceea care face totul posibil şi frumos?! Şi, dacă majoritatea aţi trăit o astfel de emoţie, cum puteţi să judecaţi nişte tineri pentru că îşi permit şi ei să fie tineri şi să viseze? Nu este oare normal? Nu face parte din vârsta oricui? Cine are dreptul să îşi bată joc de visele oamenilor şi să le transforme în vânzări şi superficialitate?

Şi,...ca să revin la un loc unde aceste lucruri aproape că nici nu mai contează, Cămăruţa este un loc virtual şi nu doar unde oamenii învaţă frumos să se bucure şi să nu uite că sunt acolo din dragoste pentru o voce deosebită! Şi, am spus doar câteva aspecte din toate câte puteau fi spuse. Oamenii aceştia frumoşi, băieţii şi fetele de acolo...merită mult mai multe cuvinte, dar uneori, ele pur şi simplu nu se găsesc...

Cămăruţa poate crea dependenţă! Cămăruţa trebuie administrată zilnic într-o doză personală. Nu abuziv. Nu rar. Constant şi frumos. Dacă te regăseşti în acest context, nu vizita medicul. Nu are ce să îţi facă. Vizitează Cămăruţa. Altfel, nu scapi! :)))

Mă bucur că eşti Cămăruţă...! Te iubesc Cămăruţă!

Cămăruţa votează Ştefan Stan Vineri!

Şi votează Ştefan Stan mulţi ani după ce se va termina acest concurs!

Ştefan Stan, omul care cântă direct de pe scena sufletului ...

2011-12-12T03:46:00.002+02:00

(Sursa: Ştefan)

Mai este o zi...şi pe data de 13 decembrie, Ştefan va cânta din nou. Nu am nici cea mai mică emoţie la gândul că nu ar trece această etapă... Eu am crezut în vocea şi sufletul lui încă din 27 septembrie...când s-a strecurat pe sub pielea sufletului meu înăuntru şi...acolo a rămas. Sufletul meu merge cu muzica lui mai departe. Şi după acest concurs.

Pentru mine, el oricum a fost, este şi va rămâne tot ceea ce eu l-am descris până acum în toate celelalte postări...un suflet, un învingător. Nu are cum să fie altfel...aşa e el structurat. Pe coloana lui vertebrală scrie: suflet şi Ştefan :)! Atât!

Însă..., am emoţii! Multe emoţii.

Nu zâmbiţi. Chiar am. Şi dacă nu ştiţi de ce, ...ei bine..., am emoţii până să cânte. După ce o face, muzica lui îmi demonstrează mereu că nu mă înşel şi îmi dă răspunsul... Ştiu că totul e bine. A trecut. Nu se poate să nu fie aşa dacă oamenii l-au ascultat. Nu cred că poate să îl asculte cineva şi să nu îl simtă. Poate să nu rezoneze cu stilul lui, dar nu cred să nu îl simtă. După ce îl văd acolo pe scenă şi îl aud...trec toate emoţiile. Dar până atunci e vai şi amar :))...

Îmi trec prin minte mii de gânduri. Apoi altele vin şi le şterg pe celellate. Şi uite aşa, se anulează toate. Şi tot. Şi mă întreb...de ce nu poate Ştefan să tragă seara de marţi mai aproape...de exemplu...acum :)))...să urce acolo şi să facă tot ce vrea el din noi? Magician. Asta este el. Un magician de sunete şi suflete. Cântă şi noi plutim şi trăim toate acele stări...mai pe pământ, mai prin nori, mai atingând marea sau munţii, stelele...

Pentru cei care nu au urmărit vineri Vocea României sau nu aţi urmărit-o până la capăt, vreau să ştiţi că pentru mine momentul "Cele două cuvinte" a venit asemeni unui zâmbet...un moment neaşteptat de perfecţiune şi frumuseţe...o coregrafie atât de naturală, copilărească, firească...nişte..."ei" atât de...senini, copilăroşi, fireşti... Mulţumim Stefan, Anthony, Catalin şi Dan Teodorescu...

Aşa, aş vrea să îmi închipui ziua de marţi pentru Ştefan, pentru noi ceilalţi...firească şi relaxată...Mai ales pentru Ştefan. El a venit aici, pe scena de la Vocea României cu visele lui, cu trăirile şi emoţiile lui, cu sufletul la vedere şi pot să îmi închipui cum e să te prezinţi aşa în faţa atâtor oameni. Oameni de care a ajuns să îţi pese foarte mult. Oameni care deja te recunosc oriunde ai merge. Oameni care te apreciază. Care cred în tine. Oameni care nu vor să te schimbi. Oameni pentru care tu ai devenit un ideal. Un exemplu. Oameni care...te iubesc. Şi totuşi, pentru tine şi pentru ei, tu trebuie şi simţi să rămâi şi să fi mereu doar...tu...Ştefan.

Poate ar fi simplu...a fi tu...indiferent de toate, dar şi aşa...oamenii sunt construiţi din suflet şi carne şi nimic nu este atât de simplu şi firesc precum ne-am dori, iar emoţiile ne copleşesc atunci, când înainte de toate suntem oameni... oameni numai suflet..., iar Ştefan..., Ştefan este tot numai suflet!

Mult succes Echipă Smiley, mult succes concurenţi... cântă doar Ştefan...şi succesul va fi acolo lângă tine, cu tine, în tine... Tu eşti tot ce ai nevoie pentru a atinge visul tău...!

Cât despre mine...ce să îţi spun? :) O să fiu iar multi tasking! O să uit să respir! O să sar în sus şi în toate direcţiile posibile! O să îţi fac cu mâna! Cu una. Cu amândouă! O să gesticulez :)! O să stau cu fetele mai pe pagina mea, mai în cămăruţă...să treacă timpul...şi al meu şi al lor :)...! Şi, o să te votez ca şi de obicei...sperând că oamenii te vor auzi aşa ca şi mine şi nu mă vor dezamăgi...în acest vis...de a-l ştii împlinit pe al tău! Haide marţi odată!!!

Gust amar

2011-12-08T01:08:00.001+02:00

Mă uit de câteva zile pe pagina de la Vocea României şi nu numai şi trebuie să recunosc că am un gust amar..., amar. Mă doare destul de mult să văd cum oamenii etichetează atât de uşor, atunci când preferatul lor nu e cel ales. Când se întâmplă asta, ori e juriul de vină, ori celălalt concurent, ori susţinătorii...
Spectacolul, s-a transformat din divertisment în cameră de aruncat cu pietre. Nu degeaba săuneam într-un articol că sportul românilor ar trebui să se schimbe din oină în aruncatul pietrei. Devine din ce în ce mai evident.
Aproape pe nimeni nu mai interesează faptul că dincolo de acele cuvinte aruncate la întâmplare sau cu efect ...sunt oameni, vise, suflete. Sunt nişte persoane care au venit acolo să îşi reprezinte sufletul prin muzică. Ar trebui să ne bucurăm de ei. De toţi şi de fiecare în parte. Indiferent care, din ce echipă este, toţi fac spectacol în felul lor. Ne dăruiesc ceva. O parte din ei. Iar noi ce facem? În loc să ne simţim nişte fericiţi pentru că putem să ne mângâiem sufletul şi auzul cu ceva frumos, ne transformăm în judecători şi tăiem în suflet viu...că aşa e în tenis!
Le descoasem viaţa. Îi ridicualarizăm. Pe unii că sunt foarte susţinuţi. Pe alţii că sunt străini. Pe altele că nu sunt top model sau c[ nu dau dovad[ de maturitate la 18 ani ca şi la 30. Pe alţii că sunt aroganţi. Pe alţii că sunt îngeraşi. Pe unele că au sex apeal şi de aia au fost alţii descalificaţi.
Şi uite aşa, Vocea României a devenit un clasor de etichete...unde fiecare îşi permite să pună verdicte. Eu nu înţeleg...ce ar trebui să facă aceşti concurenţi? Aceşti tineri fără experienţă de imagine, de show, de emisiuni televizate? Să devină altcineva doar ca să placă? Să îşi ascundă trăirile şi viaţa doar ca să dea bine? Să fie nişte papiţoi care fac slalom printre cuvinte doar ca să fie toţi la indigo? Nu e mai bine când fiecare este cine este şi nimic mai mult? Şi, înainte de toate, nu e mai bine să le lăsm vocile să transmită ce au de transmis?
Toţi au ajuns să se priceapă la muzică. La talente. La show biz. Muzica, a devenit relativă, după preferinţele fiecăruia. E trist!
Nu se gândesc nici o clipă că nu îşi mai reprezintă preferatul cu o asemenea atitudine. Am tot citit comentariile şi am ajuns la concluzia că în loc să trăim spectacolul, ne place să împroşcăm cu noroi în dreapta şi în stânga, să etichetăm şi să conturăm idei false.
Gândim în locul juriului prin prisma propriilor alegeri şi aruncăm peste ei cu o umbră de neîncredere. Îi facem să pară incorecţi, doar pentru că nouă nu ne convine alegerea lor.
Ciudat este că eu, aş fi ales până acum aproape aceeiaşi oameni. Şi am şi eu favoritul meu. Şi îmi doresc să câştige. Şi cred în vocea lui. DAR, dacă ar fi să fie eliminat, nu cred că mi-ar plăcea să gândesc aşa. Aş face din el un învins! Ori el, oricum e un învingător! Dacă v-aţi pune câteva clipe în locul juriului, nu cred că aţi mai vorbi la fel de comod. Cum am mai spus, muzica, nu înseamnă doar note muzicale şi voce. E mult, mai mult! E a dărui căldura notelor mai departe...
Acolo, pe scena aia vin şi cântă voci frumoase şi foarte frumoase. Oameni talentaţi
care merită o şansă. Ar trebui să ne bucurăm de muzica lor. Nu e sintetizată. Nu e prelucrată. Nu e pe play back. E directă. De la suflet la suflet. Este dreptul lor să îşi urmeze visul de a fi acolo. De a ajunge cât mai sus. E dreptul nostru să îi reprezentăm frumos.
E chiar atât de greu să fim cu toţii galeria aceea plină de culoare, de entuziasm care face valuri de bucurie, care scandează frumos şi cu respect faţă de preferaţii lor şi faţă de noi...în loc să devenim galerii care aruncă unii în alţii cu fumigene şi înjurături?
Unde e respectul faţă de talentele şi frumosul din oameni? Cine crede că muzica se vede înainte de a se auzi, să închidă ochii, să ţină tactul pe inimă şi...să asculte. Rezultatul nu are cum să dea greş! Poate că ochii creează diversiune, dar sufletul niciodată! Ori muzica e a sufletului, nu a ochilor...

Felicitări încă o dată Stan Stefan! Felicitări încă o dată tuturor celorlalţi concurenţi! Felicitări Smiley, Lore, Horia, Marius...felicitări, Vocea Romaniei!

La mulţi ani, Oana!

Colinda Hanului

2011-12-06T18:03:00.000+02:00

(Sursa: Thomas Kinkade)

În Hanul Poveştilor, azi s-au adunat,
toţi aceia care cred în Moşul drag
hanul este plin de prinţi şi prinţese,
de muşterii dragi, miroase-a poveste

Stau pe la măsuţe c-un pahar de lapte
aşteptând pe Moşul ce vine în noapte
pe la fiecare să pună-n botină,
câte un gând bun, dulciuri şi lumină

Foşnind viscolit, vântul intră-n han
nu l-am mai văzut de acum un an
când la el pe trenă ne-a adus poveşti
de la oameni dragi de pe la fereşti

Şi în timp ce iarna se aşterne-afară
cu fulgi jucăuşi, draga sănioară
dă din clopoţei şi e-n sus şi-n jos,
iar Moş Nicolae ne face din mână
şi râde frumos

Mai mult de-atât ce pot să îmi doresc?
în jur am prieteni dragi şi buni,
iar sufletul mi-e plin de strălucire
vreau doar la toţi ca să vă mulţumesc
cu mai multă iubire!

.................

Deşi, ar trebui să fim mai buni în fiecare zi din an, să nu uităm să fim copii, să ne oprim din când în când din goana nebună a zilei să privim în jur la oamenii de lângă noi şi la noi... poate că, totuşi iarna, cu sărbătorile ei frumoase şi luminoase este cea, care ne ajută mai bine şi mai frumos să facem acest lucru şi, printre albul zăpezii, verdele bradului împodobit de poveste şi minunea Crăciunului să ne regăsim şi pe noi!

Vreau să vă mulţumesc celor care mi-aţi fost mereu aproape cu un gând bun, cu un rând, cu un zâmbet...uneori toate aceste gesturi mărunte fac mai mult decât orice altceva! Sufletul are nevoie doar de suflet..., iar eu vă mulţumesc pentru îmbrăţişările sufletelor voastre! Tare bine mi-au prins şi mi-au ţinut de frig, de drum greu şi teamă! Mi-au ţinut de iubire...mai mult decât mi-aş fi putut dori!

Vă mulţumesc prietenele şi prietenii mei şi sper să ne fim cât mai mult alături...clipe şi clipe...luni şi luni...ani şi ani...şi tot aşa, până când va fi să ne fim!

La mulţi ani, sănătate şi multe bucurii celor care astăzi îşi serbează ziua numelui şi un Sf. Nicolae Fericit tuturor!

O iarnă minunată vă doresc tuturor...căci e vremea ei de acuma...!

Poveste de Moş Nicolae...

2011-12-05T14:02:00.005+02:00

(Sursa: internet)

De la o vreme, cam îndelungată, nu prea mai am aşteptări. Se spune că noi ăştia fără aşteptări suntem fericiţi, pentru că nu putem fi dezamăgiţi, dar...nu e aşa. E chiar mai rău, când vezi că rămâi aşa, asemeni unui mormânt din care îţi pleacă toţi oamenii şi rămâi doar cu ecourile lor, cu locurile acelea reci şi goale.

Noi oamenii suntem nişte fântâni lângă care uneori se opresc alţi oameni. Unii se oglindesc în noi şi surâd sau plâng sau stau doar...aşa privind în gol. Alţii, revin şi îşi deapănă poveştile. Iau din sufletul nostru apă pentru clipa aceea în care simt nevoia unui gust de viu, de bun, de aer curat. Apoi, într-o zi, aproape oarecare, pleacă. Noi rămânem cu imaginea acelui zâmbet pentru totdeauna. Şi a buzelor deasupra sufletului nostru. Atunci când, din noi s-a mai smuls un vis, o trăire, nişte emoţii. Ar trebui să fim mai goi. Nu suntem. Oamenii iau forma amintirilor. Suntem goi doar de ei şi de nevoia de a fi sorbiţi de acelaşi om până la capăt. De toţi şi de fiecare în parte şi mai ales, de unul anume.
Sufletul, uneori mi-e şlefuit până la oase, alteori îl simt ca pe un bolovan zgrumţuros, alteori mi-e un fluture nebun şi străveziu...şi de cele mai multe ori e doar un alt suflet ce stă sub stele privind departe în noapte. Nu ştiu ce aştept de la Moşul. Poate pe el.

Mi-e dor să îmi amintesc copilul din mine, departe de lumea dezlănţuită a oamenilor mari. Mi-e dor de zâmbet ştirb, de mirosul cozonacilor ce răzbătea din cuptorul bunicii, de păpuşa aceea cu faţa de plastic şi două codiţe galbene pe care am descoperit-o într-o noapte geroasă în cizmuliţă.

Ştiu doar că m-am trezit şi focul arunca limbi jucăuşe pe pereţii casei. Pe gemuleţul mic, într-o cizmuliţă roşie cu puf alb, stătea ea...Gălbioara, cum i-am spus eu. O păpuşă din material umplută cu vatelină, cu o faţă de plastic tare, bujori în obraji şi două codiţe galbene de lâniţă împletită. Nu era cine ştie ce, dar pentru mine a fost cel mai frumos cadou. Nu voi uita niciodată cum a căzut lumina pe gemuleţ atunci. Cum a sclipit rămurica împodobită şi staniolul de pe cele câteva dulciuri care erau acolo. Inima. Inima nu mai bătea la fel. Defapt bătea atât de repede încât am simţit nevoia să o apăs cu mâna. Şi aerul. Aerul de pe buze. Şi, stăteam aşa.

Bunica se trezise şi mă privea. Nu am văzut în viaţa mea mai multă lumină în ochii cuiva. Sclipea. Codiţele negre şi grizonate îi cădeau pe cămaşa de noapte cu miros de buni, iar mâinile i se frâgeau ca mie de emoţie.

Bunicul pufăia Mărăşeştiul lui pe colţul patului în cealaltă cameră. După liniştea din camera noastră îşi dădu seama că noi nu respiram, nu ne mişcam, doar stăteam parcă dezlipite dintr-o poveste.

"- Parcă am auzit un foşnet la fereastră! Eu cred că Moşul a venit deja prinţesa mea!".

Am îngăimat doar:

"- Daaa..."

Bunicul auzindu-mă cât de încet şi lung şopteam s-a speriat şi a venit la noi. A tras aer în piept, a zâmbit larg şi a dat din cap.

Bunica plângea zâmbind.

"- Doamne femeie...E doar Moş Nicolae!".

Eu m-am întors brusc şi am spus:

"- Nu! Nu e doar Moş Nicolae! Acolo este un vis bunicule!".

Bunicul a râs. Atuni a ştiut de ce nu atingeam nimic. Îmi era teamă să nu dispară. Anii au trecut. Gălbioara s-a pierdut şi ea în timp. Eu mi-o amintesc însă şi acum. Şi momentul acela. Şi bunicii mei. Când am crescut, pe geam stăteau mereu trei cizmuliţe. În a bunicii mereu puneam o ciocolată mare, o cremă de mâini, pentru că ştiam cât de mult şi le-ar fi dorit fine şi frumoase..., o rochiţă când reuşeam. Niciodată nu le-am divulgat secretul. Mereu a fost doar Moşul :). Dar ei au ştiut mereu ce Moş crescuseră. Bunicului îi aducea Moşul Mărăşeşti, şosete de lână groase, mănuşi. Le purta pe toate, mereu. Ca să şti Moşul cât de mult însemna pentru el orice i-ar fi pus Moşul acolo. Aceea a fost necondiţia adevărată...bunicii mei!

Acum, sărbătorile trec prin sita sufletului fetiţei mele. Şi a ochilor ei mari şi miraţi de fiecare dată. E un copil bun. Şi sensibil. Se bucură de oricât de puţine îi pune Moşul în cizmuliţă. Râde, ţopăie, excalmă, bate din palem şi uneori...ca anul trecut de Crăciun, uită şi ea să respire... Atunci, zâmbesc eu şi plâng de bucurie. Fântâna din mine se umple din nou. Nimic nu se pierde. Nici măcar un strop de apă vie.

Şi atunci ştiu...îmi doresc o viaţă senină şi fericită pentru ea! Mult mai bună decât a mea. Mult mai împlinită. Şi plină de iubire.

Moş Nicolae Fericit tuturor!

Bunica - Ştefan Octavian Iosif

Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori şi până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la ţară...

Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...

visează cu mine

2011-12-04T23:24:00.001+02:00

(Sursa: internet)

aruncă-ţi o clipă pantofii şi cravata,
descheie-te la cămaşă şi scapă de bani şi maşină
în lumea mea oricum nu eşti decât tu
lasă-ţi gândurile o clipă în urmă şi zâmbeşte-mi
doar atât
priveşte ce lună frumoasă afară iubite
lângă ea am atârnat un gramofon ce ne cântă vise
albastre
nu a fost greu m-am ridicat un pic pe vârfuri,
iar iubirea ta mi-a dat aripi
sub tălpile noastre am desenat un câmp cu soare
să mi-l pui tu sub umeri când vom dansa
uite aşa...
lasă-mi palma să stea în palma ta şi priveşte-mă
în ochi
să-mi amintesc toţi paşii ce nu i-am făcut vreodată
în cealaltă mână lasă-mă să respir doar o clipă
lasă-ţi fruntea pe fruntea mea
închide ochii şi visează cu mine
atât,
visează cu mine
în timp ce paşii noştri vor ştii singuri să facă piruete
sub luna unde am agăţat un gramofon

Eu, nu pot..., dar câţi pot să îşi închipuie: O lume fără România!

2011-12-02T15:51:00.003+02:00

La mulţi ani, România! România, te iubesc...

2011-12-01T02:37:00.001+02:00

(Sursa: internet)

Nu e perfectă. E departe de a fi perfectă. Dar mie nu îmi place perfecţiunea. Nu mi-ar da şansa de a mă auto-depăşi. Aş lâncezi în mine fără un scop anume. Nu aş putea trăi aşa. De aia îmi place aici. Aici trebuie să te zbaţi. Să găseşti o linie de plutire. Nimeni nu îţi dă de-a gata. Trebuie să fi aproape ireal. Sau prost bâtă cu mult noroc. Dar astfel de situaţii le găsim şi în alte ţări, nu trebuie să aruncăm cu pietre în a noastră. Nici să ne plângem de milă. Trebuie să ştim că suntem buni şi să ne dorim mereu să fim şi mai buni.

O iubesc pentru că e o luptătoare. Nu se dă bătută. Are în piept oameni frumoşi care îi dă un puls unic. Când îl are prea mare, când aproape deloc. Este ţara extremelor. Constantele noastre sunt bătrânii şi oala de lut în care ne modelează. Portul popular şi doina. Munţii şi pădurile. Pietrele. Izvoarele. Babele şi Sfinxul. Zimbrii. Vrancea. Ţara asta ne iubeşte atât de mult, încât uneori şi inima îi plânge. Şi i se cutremură. Carpaţii noştri cei de toate zilele. Şi un soare mare şi frumos care peste peisajele acestea răsare cel mai frumos. Am fost în multe locuri în ţară. Am bătut-o cu piciorul şi am învăţat să o preţuiesc. Eu pe ea, ea pe mine. Este o dragoste reciprocă. Mi-a oferit mereu sprijin şi frumuseţe. Oameni frumoşi care au mereu o vorbă bună.

România este pâinea mea caldă de unde răzbate mireasma celor mai profunde emoţii. De multe ori m-am gândit că vreau să plec, dar niciodată nu m-am regăsit făcându-mi bagajele. Nu aş putea. M-ar sufoca cerul altor locuri. Eu pur şi simplu sunt român. Aşa mă simt. Nu mi-e ruşine şi mă simt bine în pielea naţiei mele. Ne place să facem totul altfel. Ne certăm ca la uşa cortului. Ne iubim în public. Ne respectăm. Ne ridicualrizăm. Ne demonstrăm mereu că suntem mai buni. Ne arătăm cu degetul. Dar, dacă o fac alţii, îi ia naiba. Ştim că putem mai mult, dar ştim că e timp pentru toate. Ştim că avem multe de făcut, dar le lăsăm pe ultima sută de metri. Ne furăm şapca, dar o patentăm de zeci de ori mai bine. Nu suntem foarte bogaţi, dar găsim mereu altenative. Alţii au inventat lucrurile, dar noi le adaptăm. Ei le stăpânesc, noi le redefinim. Şi uite aşa.

Suntem ca în bancul acela...: "un tip are ceva de făcut urgent şi opreşte trei persoane pe stradă. prima îi răsounde că poate sp îi termine ce are de fpcut într-o lună. A doua într-o săptămână. Iar un student îl întreabă: cât mai e până la sesiune?". Da, noi suntem studentul! Pentru români nu există imposibil sau irealizabil. Dovadă că avem oameni de excelenţă în toate domeniile şi colţurile lumii. Oameni fără de care medicina, astronomia, sportul, matematica, informatica, muzica, cultura, cinematografia, fotografia, literatura, arta...nu ar fi fost la fel de valoroase.

Îmi iubesc ţara pentru că o iubesc. Nu am nevoie de motive să iubesc ceva ce deja există în inima mea. O iubesc pentru că e veselă. Spontană. Frumoasă. O iubesc pentru că nu ştiu altfel. E frumoasă pe cerul sufletului meu!

Îmi iubesc ţara pentru că aici am văzut prima oară ochii mamei. Aici i-am auzit prima oară glasul. Aici m-a ţinut bunicul în braţe şi tot aici mi-a făcut bunica codiţe. Aici am învăţat să mă caţăr în copaci şi să mă julesc în genunchi. Aici am defilat şi am mâncat slănină prăjită cu colegii în practicile agricole. Aici am învăţat să scriu şi să folosesc scrisul ca şi mesaj al iubirii nu al destrămării. Aici m-am îndrăgostit nebuneşte prima oară şi am învăţat să zbor. Aici m-am sărutat prima oară. Aici am avut prieteni şi întâmplări de viaţă. Bune, rele...aici au fost.

Aici am devenit mamă. Aici mi-am auzit fetiţa plângând prima oară. Aici, pe acest pământ a păşit pentru prima dată. Aici am învăţat să fiu părinte. Atunci am înţeles România cel mai bine. Atunci am redescoperit-o.

A fost mama atâtor copii. Ne-a ajutat pe atât de mulţi să facem primii paşi. Să creştem. Să iubim. Ne-a pus aripi. Ne-a lăsat să zburăm. Indiferent dacă am părăsit-o...ea ne-a rămas.

Oriunde suntem, ne şopteşte pe toţi, iar noi...o auzim. O ducem cu noi peste tot şi ea vine cu noi oriunde. E o dragoste firească. Între o mamă şi copilul ei!

La mulţi ani România! La mulţi ani mamă ţară!

Sunt mândră că sunt român!

Vocea României, dincolo de aparenţe, direct de pe scena mea...

2011-11-30T15:18:00.004+02:00

(Sursa: internet)

Deoarece am tot citit alte păreri, comentarii şi tot felul de reacţii referitoare la Vocea României şi la unii concurenţi, am decis să scriu şi eu azi, câteva trăiri personale legate de acest concurs, pe care îl consider de departe cel mai bun pe portativul emisiunilor de divertisment în media.

Demult nu mă mai uit la tv decât la discovery, canale de muzică, desene animate, diva, axn. Sunt plictisită şi frustrată deoarece nu găsesc nimic de calitate, făcut din inimă pentru inimă. Reprtajele au murit...noroc cu emisiunea lui Carmen Avram. În rest, numai gâlceavă politică ieftină, divorţuri, certuri, şi non valori mediatice care pentru o sumă de bani sunt de acord să îşi pună viaţa şi sufletul pe tavă, de parcă nu le-ar aparţine lor şi unor persoane pe care cândva le-au respectat sau iubit. Tâmpenii. Mă rog. Nu judec, doar că am dreptul să mă simt dezgustată de ceea ce promovează azi televiziunea şi presa scrisă.

Revenind la Vocea României, nici la acest concurs nu voiam să mă uit. Totul a fost o întâmplare. Fericită pentru mine, dar întâmplare. Eram în hol şi mă pregăteam să spăl nişte vase, iar televizorul era pe pro tv. Întâmplător aş spune. Sau, nu. Deoarece eu nu cred în coincidenţe. Am auzit introul "Voceaaaa României" şi prima reacţie a fost să mut pe alt canal. Pe Kiss. Dar, am zis, lasă, după ce spăl vasele. Apoi, aşa a fost să fie şi Ştefan a deschis acest concurs. Bine a făcut. Dacă nu cânta el, mutam şi aflam despre Ştefan Stan doar din ziare sau de pe facebook. Şi de acolo ce puteam afla? Câteva rânduri fără culoare, fără suflet, ca şi cum "vremea trece, leafa vine, noi cu drrag muncim"., ca şi cum, dincolo de acele rânduri nu trăieşte, nu există un om, un suflet, un talent ci doar...era să spun o voce de două rânduri..., deoarece ei aşa se comportă. Aşa tratează ei talentele şi oamenii de mare calitate umană - în toate privinţele...cu două rânduri pe care apoi le preaiau toţi ceilalţi. Frustrant! Iritant! Enervant! Dacă nu din plăcere, măcar pentru banii aceia pe care îi primesc la fiecare sfârşit de lună şi din respect pentru intelectul cititorului ar trebui să se chinuie să scoată câteva rânduri originale fiecare presă scrisă din România. Dar la noi, dacă ai cumpărat un ziar, poţi considera că le-ai cumpărat pe toate. Ruşine!

Bun, am luat o gură de aer. Am expirat toate frustrările din ultima vreme legate de acest subiect pe care oricum l-am mai abordat de curând. Sper să fie mai senin o vreme.

Acum, legat de concurs, mie mi-a plăcut de la început. Mi-a plăcut juriul. Mi se pare unul de marcă. Reprezentativ pentru toate generaţiile. Fiecare din ei sunt artişti de mare fineţe şi adevăraţi profesionişti. Buni în tot şi toate. Îmi plac pentru că sunt compleţi.

Concurenţii, au fost şi sunt şi ei pe măsura juriului. Voci frumoase, bune şi care au exprimat muzica mult mai bine decât unii interpreţi de pe sticlă, care au ajuns acolo din orice alt motiv în afara muzicii şi totuşi...o reprezintă. În acest concurs am auzit mulţi concurenţi, tineri, copii talentaţi. Voci senine, clare. Un clinchet de rouă în dimineţile cenuşii. Fără sintetizări de voci, fără videoclipuri în spate, fără playbackuri...doar ei în vocea goală, cum îmi place mie să spun :). Şi ce voci! Chiar şi cei mai slabi mi-au părut mai buni ca mulţi consacraţi de azi.

De exemplu, mie mi-a plăcut mult Vlad Stoia şi Beatrice, care deşi au fost eliminaţi, eu m-am bucurat să îi aud şi să sper că poate într-o zi vor intra în industria muzicală spre beneficiul tuturor.

Mi-a plăcut mult de tot şi Max. Atâta bun simţ şi frumuseţe sufletească. Seninătate. Şi o voce...plină de gingăşie, de căldură.
Lucian. El mi-a creat cele mai reale emoţii. De el m-am temut. Regret că a ieşit astfel din concurs, dar Irina este o voce deosebită. Nu mă simt trădată ca şi ascultător de acest...schimb ca să spun aşa.

Îmi plac mulţi din cei care au rămas. Canaf, care a fost atât de discutat şi de etichetat, mi-a dat de la început senzaţia de mare artist. Se simţea ceva dincolo de el. Dar oamenii, preferă eticheta. Le place să se simtă mici Dumnezei care judecă tot şi toate ce contravin propriilor alegeri.

Marcel, o voce deosebită şi un om care mie persoanl îmi inspiră bun simţ şi modestie chiar dacă unora le-a părut arogant.

Cătălin...:). Când îl aud şi mă uit la el văd un tânăr pe care eu nu l-aş putea descalifica pentru nimic în lume. Are ceva atât de...ireal în el. Ochii ăia plini de sclipire, de seninătate şi de căldură. Un copil :) care se bucură la maxim de orice minut. Deşi am crezut că va ieşi data trecută, m-am bucurat tare mult să ştiu că a rămas.

Antony! Despre el toţi au considerat că nu meriăt să intre în concurs. Nu e român. Nu e corect. Dar, a fost corect ca alţi zeci de români să participe şi să câştige la alte concursuri internaţionale? Andreea Olariu, Costel Busuioc şi mulţi alţii au participat şi au fost respectaţi pentru talentele şi vocile lor. Nu a contat că sunt români. Oamenii i-au primit în inimile lor prin prisma talentului lor minunat! Noi de ce nu facem la fel? Antony e un om care cântă fenomenal. Are tot flerul necesar pentru orice astfel de concurs. Şi merită. Merită şansa ca oricare de pe scenă.

Mai sunt...Liviu, Sebastian, Oana. Defapt ştiţi ce? Mie îmi plac toţi :). De ce să nu îmi placă? Îmi oferă un tratament deosebit pentru suflet şi visare. Mă bucură. Mă emoţionează. Mă fac să trăiesc stări. Şi le mulţumesc tuturor şi fiecăruia în parte pentru asta.

Acum, deoarece la mine mereu există un "acum", un subiect anume în cele atinse de mine, ...am să vorbesc despre Dragoş Chircu, sau altfel spus, despre îngeraşul lui Lore, care m-a impresionat şi pe mine încă de la început. Dragoş cântă bine. Nu înţeleg de ce a creat atâtea "dispute" acest fapt. Suntem la un concurs. Toţi trebuie să aibă o şansă reală, iar vocile lor merită acest lucru. Dragos, are cu ce să se etaleze. Are ce arăta. Ce da mai departe. aseară a făcut-o remarcabil. Da, a uns pe suflet. Şi ce? Ar trebui să îi mulţumim, să ne simţim privilegiaţi pentru un astfel de moment şi, să ne vedem de favoriţii noştri.

Am citit azi nişte comentarii.pe facebook şi nu doar şi, recunosc că am rămas cu un gust amar. Cât de puţin avem nevoie ca să ne temem pentru favoriţii noştri... Doar un cântec interpretat bine şi deja am împărţit lumea în două tabere. E trist. Vocea României e un concurs unde, ne place sau nu sunt oameni cu vise şi trăiri. Nu ale noastre. Ale lor. Trebuie să le respectăm dincolo de ceea ce ne-ar place sau nu ne-ar place nouă.Vrem să recunoaştem sau nu, acolo sunt voci bune şi foarte bune. Ar trebui să ne bucurăm că avem ce auzi. Avem de cine ne bucura. Asta nu înseamnă să ne transformăm favoritul într-un pierzător...gândind că şi alţii au şanse. Toţi au şanse, dar doar una contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi. Acolo, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi sufletul. Să devenim din simpli fani, susţinători. Astfel, o simplă şansă, va deveni o şansă reală...
Chiar dacă suntem într-o tabără sau alta, trebuie să recunoaştem şi să apreciem valoarea, dar, mai presus de orice, indiferent cât de bine şi frumos, de "miere pe suflet" cântă cineva, nu înseamnă că ... unicul, singurul, primul intrat în suflet este periclitat, în dezavantaj, defavorizat de anumite momente anterioare prestaţiei lui.
Nu!
Doar gândind aşa îl transformăm într-un loser. Într-un concurent fără şanse egale. Ori, nu este aşa. Noi trebuie să fim mai mult decât nişte fani. Trebuie să fim susţinători. Să încercăm să ne dăm seama că prin noi, că din noi, din încurajări şi cuvintele noastre ei îşi trag aerul curat. Trebuie să ştim să îl oferim. Nu să punem la îndoială. Sau, mai rău. Să devenim dualişti cum am văzut că au devenit unii care au început să dea sms la două taste. Cum poţi spune că susţii un concurent din toată inima dacă tu promovezi şi alţi concurenţi în finală? Şi mie mi-a plăcut Dragoş. Mi-a plăcut şi Liviu. Şi băiatul acela de 18 ani care cântă minunat. Dar, nu am să votez niciodată pentru ei. Cum să fac asta? Vreau să spun că nu înţeleg această opţiune. Adică o înţeleg atâta timp cât nu eşti în grupul de prieteni al cuiva anume. Atâta timp cât nu spui că eşti susţinătorul unuia anume dintre ei. Obiectivitatea e bună, dar nu are de-a face în ecuaţia redată de mine mai sus. Cu alte cuvinte dacă l-am ales pe Ştefan, deoarece pe el l-a ales sufletul meu, cu el voi merge până la capătul capătului, indiferent de ce ar fi. Nu am să fiu eu cea care să îi diminuez şnsele doar pentru că un om a cântat foarte bine "unchained melody". Foarte bine! M-am bucurat de acel moment. DAR, nu am să uit cum a cântat Ştefan "still got a blues"...pentru mine, pentru noi! Nu am să îi uit acel "one reson"...

Ce vreau să spun este că eu nici o clipă nu cred că Ştefan nu va câştiga. Va câştiga. Şi nu pentru că alţii cântă mai prost. Nu pentru că are concurenţă slabă. Ci, pentru că el este dincolo de toate un învingător, un om care răzbate, care ştie să intre în sufletul oamenilor şi să facă tot ce vrea el cu ele. El îşi doreşte să câştige, dar ştie să respecte şi nu şi-a dorit să calce peste ceilalţi doar pentru acel trofeu. Trofeul lui Ştefan este el însuşi. El vrea să rămână el şi să nu devină un om care în afară de un trofeu să nu reprezinte altceva. Nu am să-l pot pune niciodată în balanţă cu cineva din concurs. Nici să îl analizez vs cineva.

El este cel mai bun pentru mine. Nu există altul. Pentru mine acest concurs îmi oferă voci foarte bune, prestaţii deosebite, revelaţii muzicale şi sufleteşti, dar numai una este mănuşa sufletului meu.

Indiferent câţi concurenţi îmi vor încânta sufletul, doar tu l-ai cucerit Ştefan!

Nu voi fi niciodată în primul rând pentru a te vedea ci, pentru a te asculta şi a simţi privilegiul de a trăi o clipă muzicală în toate stările posibile!

Fiţi susţinători, nu simpli fani şi doar atunci, favoriţii voştri vor avea o şansă reală...

sufletar

2011-11-30T12:57:00.000+02:00

(Sursa: internet)

în fiecare zi,
mai moare o păpuşă în mine

vântul îmi suflă de pe suflet
ultimele şoapte ţie,

cuţitul se răsuceşte şi mai tare
sub piele

sunt un "sufletar"
unde visele stau ţintuite de aripi

păşesc în noaptea aceasta groasă
fără umbră iubite,

am închis şi ultima fereastră către tine
printr-un cuvânt

şi,
mă zidesc,
mă zidesc,
mă zidesc

în iubirea mea precum Ana

Culorile lui Dungha

2011-11-29T11:05:00.000+02:00

pendulul canta
verzi cu nopti cu stele moi
frunzele soptesc

Seara asta este mai altfel. Mai tăcută. Poate şi pentru că se apropie iarna. Ajunul Crăciunului. Poate şi pentru că mie îmi place seara în mod deosebit. Seara, totul devine mai frumos. Alte culori. Alte sunete. Din fiecare casă se ridică câte un firişor de lumină plăpând, iar de dincolo de ferestre, siluete stau la mese, dansează, râd. Totul devine un fel de film cu încetinitorul. Te poţi bucura de el. Maşinile şi zgomotul pare şi ele să adoarmă încet. Ici şi colo se mai aude câte o pasăre. Adierea vântului. Copacii care foşnesc. Iar aerul, aerul miroase a zăpadă. Seara aceasta însă, e altfel. Auziţi, de departe se aud sunete de clopoţei...Sau să fie doar un vis?

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha

Tonka Soul Café - Evergreen Live Songs cu Stefan Stan

2011-11-28T14:24:00.002+02:00

Tonka Soul Café / Biserica Amzei 19 / Rezervari: 0723.44.80.80
www.tonka.ro

In fiecare Joi seara, de la ora 21:00;
"Evergreen Live Songs" cu Stefan Stan;
Intrare libera.

Inutilitate

2011-11-28T14:11:00.000+02:00

(Sursa: internet)

câtă zăpadă sub suflet
şi câţi nămeţi de teamă şi de frig
aduce vântul din direcţia nordului meu
steaua mea polară e doar în vise
inima mea, adună încă o iarnă,
încă un ţipăt nerostit vreodată
am să adorm aici, în mijlocul acestui câmp
gol unde toate vrăbiile mi-au murit
voi rămâne aşa
sub gheţuri, nu se mai simte nimic
decât, cum îţi îngheaţă sângele
şi simţurile

(dar sufletul? sufletul iubeşte şi visează fără sânge!
transformă-te în tărâmul gheţurilor, dar el, el, tot va rămâne
să te încălzească toate eternităţile!)

...........

Ce vreau să spun este că sunt omul extremelor...cald-rece, entuziasm-tristeţe, cer-pământ, zâmbet-lacrimi, utilitate-inutilitate. La mine totul e la maxim sau nu este. Nu suport jumătăţi de măsură. Decât să fie doar de dragul de a fi, mai bine deloc. De aici şi toate sentimentele acestea care uneori înăbuşesc. Contradictorii. Antitezele din mine.

Nu prea am aşteptări. Poate e bine. Poate e rău. Nu ştiu. Ştiu doar că uneori mă simt om. Iremediabil om. Atunci îmi vine să urlu. Ca şi acum. Mă închid apoi în mine. Într-o cochilie a întrebărilor, a gândurilor. Un labirint în care uneori mă pierd. Când eşti atât de singur încât singurătatea te taie până la oase, totul capătă alt sens. Acum însă, mi-e atât de neclar tot. Confuz. Acum nici măcar nu pot fi o extremă. Asta mă face să mă simt inutilă. Nu pot fi nimic. Uneori, când suntem în astfel de stări aşteptăm un sunet, un gest mărunt, un zâmbet, un semnal de fum...cât un bob de nisip..., dar pentru noi atât de însemnat.

Am să lipsesc o perioadă de pe blog. Poate fi câteva zile, poate fi mai mult. Iubesc prea mult să scriu ca să pot sta departe prea mult. Altfel, probabil ar fi pentru totdeauna. Dar eu nu cunosc cuvântul, decât dacă e vorba să fiu lângă cineva. Ştiţi voi..., până la capătul capătului.... Defapt voi lipsi de pe internet. De tot ce a devenit o stare de a fi pentru mine. De prieteni. De, da. Oricum, pe 6 voi fi online. Este seara lui Ştefan, iar eu...nu cred că voi putea sta departe. Sau cel puţin nu am să pot sta departe de a-l asculta. regret doar că nu pot să-i ţin galerie. Eu stau doar aici, pe băncuţa sufletului, ţin pumnii şi strig tare: "Hai Ştefan! Hai Ştefan! Fi tu!".

Pe curând dragii mei...

azi nu pot să strig cuvinte

2011-11-26T01:50:00.000+02:00

(Sursa: internet)

şi, din mine, tocmai au zburat cocorii
albaştrii spre un cer sângeriu
au ţâşnit din piept
ca şi când
eu nu aş fi fost acolo cu ţipătul
îngheţat în mine

şi nu,
nici azi nu pot să strig cuvinte
numai tăceri,
tăceri amare
şi,
atât

Brazi în Picătura de vopsea

2011-11-23T19:05:00.000+02:00

Şi, câtă toamnă în jur! Câtă toamnă în mine. Sufletul se apleacă sub atât de mult ruginiu. Şi galben. A aminti, amintiri. Din suflet se ridică spre cer copaci goi. Şi tot de acolo, brazi. Brazi înalţi şi verzi. Speranţe. E ca şi cum te-ai găsi pe tine în tine. Arar, dar frumos. Brazii, îmi amintesc mereu de iarnă. Nu de cea geroasă. De cea caldă. De aia plină de lumină şi globuri. Chiar şi vara. Brazii sunt sufletul poveştilor mele. Din ei se nasc toate. Şi tot în ei adorm spiriduşi şi gânduri. Apoi, din nou galben. Să putem visa aproape în sepia...

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia

Ştefan Stan - Still got the blues...for you...

2011-11-23T16:58:00.007+02:00

(Sursa: Ştefan)

Ştefan Stan - Still got the blues...for you...şi, aşa a fost :). Cum putea fi altfel? Cum putea cânta Ştefan altfel decât aşa cum a cântat pentru fiecare din noi aseară? Ne-a dăruit nu doar un blues, ne-a dăruit încă o parte din el...una adâncă, adâncă...de acolo din toate trăirile şi emoţiile lui de om atât de frumos!!!

A dansat cu fiecare suflet în parte. Ne-a ridicat deasupra norilor şi ne-a coborât uşor jos, lângă zâmbetul lui, lângă vocea lui. Iar noi..., i-am fost! Îi suntem!Noi ne lăsăm sufletul pe vocea lui şi mergem unde ne duce el şi cum socoteşte el să ne facă să simţim, să trăim!

Totuşi, recunosc că a fost una dintre serile cele mai pline de emoţii pe care le-am trăit. Ştiam că Ştefan va trece. Nu asta a fost problema. Dar, aşteptam atât de mult să îl văd, să îl aud. Şi...parcă am bănuit că va fi lăsat la sfârşit să tragă cortina de stele peste concurs...să ne lase gustul acela de gutui şi frumuseţe până în suflet. Să ne încânte. Vorba aceea, ce e bun e lăsat la urmă :).

Ştefan a venit în faţa noastră cu zâmbetul lui larg şi, ne-a dăruit atât de personal, de intim, de natural...încă un regal muzical. Ne-a dăruit încă o dată sufletul lui pe tavă.

A stat din nou...iar şi iar...în sufletul gol în faţa noastră şi DA...ne-a ridicat în picioare.

Ne-a ţinut cu aerul întretăiat. Eu am uitat să mai respir corect de când cu Ştefan :). Nici aerul, nici inima nu mai au ritmul corect. Ba au un..." reason", ba sunt într-un "Bensonhurst Blues", ba îşi urmează cursul în "My way" şi, toate sub tactul vocii, sufletului lui...

Nu am mai văzut în viaţa mea un om, o voce să aibă un astfel de impact asupra celor care o ascultă. Decât fără îndoială una de mare, mare excepţie! Şi, mă bucur că e lui! Cât de mult mă bucur!!! Şi cât de mult mă bucur că trăiesc în ţara asta, în aceşti ani, ieri, azi, acum...şi mi s-a oferit şansa de a participa la un astfel de eveniment, la lansarea sa certă şi incontestabilă ca şi artist! Nimeni nu poate să spună altceva despre el şi valoarea lui! Nimeni!

Ieri, toată seara s-a vorbit despre cum a cânta x, despre cum a cântat y. La Ştefan, însă, până şi cei din juriu au fost doar simpli ascultători în faţa unui spectacol oferit cu atâta naturaleţe de un om atât de talentat! Cuvintele nu s-au putut spune nici măcar de ei.

Azi, am citit că Ştefan, un concurent din echipa lui Smiley a ridicat în picioare toată sala şi...am zâmbit.

Ştefan a ridicat în picioare de la prima sa apariţie în acest show. Din clipa aceea în care sufletul meu s-a făcut mic şi a tremurat tot de emoţie şi plăcere, de bucurie, de atâta suflet... Din clipa în care am ştiut că Ştefan este concurentul cel mai bun, că el va face senzaţie şi că tot el va câştiga. Ştefan va mai ridica în picioare! Ştefan, asta ştie să facă! Să ridice oamenii în picioare! Să te facă să ţipi de bucurie! Să te inunde cu strălucire şi minune!

Nu cred că mă poate convinge cineva de contrariu. Sunt voci bune, dar a lui este unică. Ceea ce oferă el este unic. Fără precedent în lumea muzicală naţională şi internaţională...de mult, mult timp!!!

Eu, aşa am simţit de prima dată. Că el este VOCEA! Şi, tot de atunci am început să scriu despre el. Şi tot de atunci, Ştefan mă uimeşte şi mai mult...de parcă nu ar fi de ajuns cât îmi dăruieşte oricum... Şi, tot de atunci, mă bucur de fiecare clipă la intensităţi despre care habar nu aveam că pot exista. Parcă aş trăi în lumi paralele...pline de licurici, de emoţii, de mirări, de atât de multă viaţă...

Pentru mine iarna este anotimpul preferat. Cel care îmi adaugă mereu ceva. Aştept mereu iarna cu nerăbdare şi, în special Crăciunul. Ziua aceea specială când viaţa ne pune sub brăduleţ cadouri. Nu toate însă sunt împachetate. Nu toate se văd. Acelea sunt cele mai frumoase. Mai speciale. Acelea sunt împlinirile. Acelea sunt visele atinse cu sufletul.Acelea sunt emoţiile noastre cele mai adânci. Speranţele!

Anul acesta, sub brăduleţul meu va sta cu siguranţă un astfel de cadou şi va străluci atât, atât de frumos! Ce mai contează beteala? Ce mai contează luminile din brad? Sub el se va afla toată strălucirea necesară să dau "foc" unei lumi întregi să se încălzească!!!

De abia aştept ca Ştefan să îşi desfacă şi el cadoul din acest an de Crăciun :). De abia aştept să vadă cum viaţa i-a răsplătit fiecare aşteptare, tristeţe, lacrimă, revoltă sufletească. De abia aştept să simtă cum e să primeşti înapoi tot ceea ce a dăruit el de-a lungul timpului. Să culeagă. În acea seară, cu siguranţă va fi...Crăciun! Crăciunul cel mai fericit...

Şi, deoarece am spus că pentru mine aseară a fost o seară destul de grea...cel mai tare a apăsat acest moment... Nu e uşor să îl cunoşti pe Ştefan şi să îl vezi atât, atât de emoţionat...aşteptând.
Eu, trebuie să recunsoc că am plâns ca un copil. Dar, la mine acest lucru nu este ceva neobişnuit. Eu am mereu în buzunar un pachet de batistuţe. Dar aseară...a fost altceva. Să vezi un om care îţi dăruieşte atât de multe...care se dăruieşte pe el fiecăruia din noi atât de simplu, de necondiţionat...aşteptând înapoi dragostea pe care el a oferit-o...a fost răscolitor! Va trece mult timp până să îmi iasă din minte această imagine...

(Sursa: Ştefan)

Mă bucur că oamenii însă nu l-au dezamăgit! Că i-au fost, i-au rămas şi îi vor fi mult, mult timp încă!

Iar Ştefan, a zburat din nou...mai sus...aşa cum mi-am dorit să o facă. Îi doresc însă să zboare şi mai sus de atât. Şi, chiar dacă va câştiga acest concurs să nu se oprească aici. Şi nici la câteva CD-uri. Ştefan trebuie să fie al tuturor, nu doar al românilor ci al tuturor oamenilor care simt şi vorbesc aceeiaşi limbă...muzica!

Ştefan a adunat în jurul lui oameni, care în scurt timp i-au devenit prieteni şi, în şi mai scurt timp au devenit un fel de familie. A adunat cu iubire, iubire şi a transformat-o în dragoste sinceră. Şi atunci...cum să nu câştige un astfel de om? Cum să nu ridice săli pline de oameni în picioare? Cum să nu te facă să îl votezi? Cum să nu nască în tine valuri de emoţii?

Ştefan este mai mult decât un om care cântă şi are o voce de excepţie! Este un suflet de excepţie care nu ştie decât să dăruiască...atât cât poate un om să dăruiască în clipa în care îşi depăşeşte condiţia cunoscută de el până atunci...minunea din el!

Ştefan merită toată iubirea din lume...

Duşca - Picătura de vopsea

2011-11-22T07:05:00.000+02:00

blazon fluturat
adunare timida
doar noi printre noi

Şi aşa, în fiecare zi, nea Petre se oprea la birtul de lângă casă. Nu stătea mult. Doar cât să îşi înnece amarul şi frustrările. Dacă ar fi fost să le înnece pe toate nu ar mai fi ieşit, dar aşa, el amăgea sufletul. Măcar ieşea zâmbind. Tanti Ioana nu merita să îl vadă altfel. Ea îi dăruise patru prunci frumoşi şi mulţi ani de căsnicie. Unii nici măcar nu ştiu că o căsnicie poate dura atâta. Cât aproape o viaţă de om. Dar a lor dura. Mereu se vedea cu Vasile. Om bun. Îl cunoştea dinainte să ştie a vorbi. Petre fusese cândva om mare. Respectat. Avusese şi multe responsabilităţi. Şi mulţi oameni de făcut oameni. Dar cine îşi mai amintea? Nici măcar statul pentru care îşi rupse oasele şi sufletul în două, în trei, în zece, în sute. I-a luat de la o vreme şi picătra de onoare ce şi-o mai permitea. Mai dădu o duşcă pe gât. Mai bine nu ar fi ştiut nimeni vreodată că prin mâinile şi sub fruntea lui trecuseră cândva armate întregi de oameni. Se ridică. Vasile salută ca de obicei: "Sara bună să ai dom' Maior". Maiorul, zâmbi. O să aibă când o vedea ochii Ioanei.

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha

Votul la Vocea României se va face prin SMS - eu votez Ştefan Stan!

2011-11-22T00:10:00.001+02:00

(Sursa: Ştefan)

În seara asta, am să mă retrag mai repede la somnic. Sau în pătuţ, în timp ce o să mă uit a nu ştiu câta oară la "You've got mail" cu un pachet de batistuţe la mine :). Eu plâng la aproape orice film. Mai ales când sunt într-o stare mai de...suflet plin :). Emoţii. Melancolii.

Înainte însă, de a ieşi, vreau să vă spun că din păcate voturile de pe linkul online de la Vocea României nu se iau în considerare. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, nu e corect. E chiar aberant. Dar..., regulile sunt reguli.

Votul de care se va ţine cont este cel prin SMS! Numărul de SMS va fi dat mâine, în cadrul concursului!

Deci, dacă vă va face plăcere, dacă Ştefan a intrat şi în sufletul vostru atât de natural, sincer şi frumos ca şi în al meu...m-aş bucura foarte tare să ştiu că i-aţi oferit şansa de a merge mai departe, de a ne dărui în viitor muzică de calitate şi de a deveni...VOCEA!

Pentru că...merită. Pentru că toate îl califică să primească acest premiu, aş spune eu, mai mult sufletesc. Pentru că un om care a trecut prin atât de multe şi nu s-a dat bătut şi a rămas un om deosebit...merită şansa, merită să ştie cât de mult îl iubesc oamenii şi apreciază ceea ce este el înainte de toate! Pentru că Ştefan este muzica..., muzica pură, nealterată...muzica aceea din suflet pentru suflet!

Dacă eu nu v-am convins, aruncaţi în al doisprezecelea ceas un ochi peste muzica lui, peste pagina lui...@Stefan. Veţi putea vedea de ce fanii lui nu sunt fani ci prieteni şi de ce unele prietenii de ale lui s-au tranbsformat în prietenii comune, într-o familie mare, frumoasă, pusă mereu pe şotii, veselie şi zile de senin!

Aştept ca ziua de mâine să vină repede cu interpretarea lui Ştefan. Mi-e dor să îl aud cântând. Şi, aştept să decurgă aşa cum e normal şi natural să decurgă. Cu Ştefan în finală :). Deci, "ne vedem" la Vocea României. Sunt sigură că vom respira la unison, iar asta se va simţi.

O noapte frumoasă şi liniştită să aveţi!

Şi, vă las în compania lui Ştefan...încă odată şi încă odată şi...

http://www.trilulilu.ro/AlexDJay/fef298a400ab5e

http://www.vplay.ro/watch/1qxhnif4/

http://www.vplay.ro/watch/b8hqxhva/

Votaţi-l pe Ştefan Stan sau, altfel spus, votaţi-mă pe mine...

2011-11-21T07:50:00.002+02:00

(Sursa: Ştefan)

Nu va fi un articol lung. Tot ce am avut de spus despre Ştefan, am spus: Aici şi Aici... Ce aş putea eu să mai adaug în plus? Nimic. E inutil să descrii culorile din suflet. Nu se poate. Sper doar, că am reuşit să vă fac să îl percepeţi aşa cum l-am perceput eu. Un om minunat înainte de toate. Un prieten. Un zâmbet mereu pregătit pentru cei care au nevoie de căldura unui zâmbet. Un artist desăvârşit. Pentru mine el este toate la un loc şi, înmulţiţi apoi totul "cu un infinit, gândiţi-vă la eternitate şi de abia atunci veţi avea o idee vagă despre ceea am vorbit.", despre ceea ce am scris în toate articolele mele. Despre ceea ce este el, pentru sufletul meu.

Unii, s-au mirat de fiecare articol şi l-au înţeles exact aşa cum era el. Alţii însă, şi-au format diverse păreri. Consider însă, că aceia din urmă, nu mă cunosc. Nu de atâta vreme de cât mă cunoaşteţi voi. Ei nu ştiu că eu iubesc oamenii în general şi pe fiecare în parte. Nu ştiu că mie nu îmi e teamă să iubesc! Nu ştiu că eu iubesc mulţi oameni, iar pe unii, în mod deosebit. Sincer. Dezinvolt. Fără aşteptări. Îi iubesc doar pentru că sunt. pentru că există. Aşa îl iubesc şi pe Ştefan! Pentru că există atât, atât de frumos!

Iubirea e un sentiment nu doar pentru un om anume, deşi atunci este cel mai acasă dacă îl adăugăm alături de a fi îndrăgostit. El este însă un sentiment faţă de familie. Faţă de cei care ne îndrumă în viaţă. Faţă de copiii noştri. Faţă de oamenii frumoşi cu care ne intersecăm la un moment dat drumurile şi ne rămân alături sub diverse forme. Faţă de... A iubi, nu înseamnă mereu a fi şi îndrăgostit! Am simţit să vorbesc şi despre asta, deşi, sinceră să fiu, nici nu m-am gândit că ar fi cazul - până când a devenit cazul şi..., sper că am făcut lumină :).

Totuşi, în toată această ecuaţie, contează...Ştefan! Ştefan a iubit muzica de mic. Aşa cum am spus, unele iubiri se împlinesc mai greu. Viaţa lui a fost grea. A luptat pentru orice a visat. Nimeni nu i-a dat nimic. A perseverat singur pentru fiecare speranţă şi vis de al său. A fost un om puternic, încercat, dar care a ştiut să îşi rămână şi să rămână un om frumos. Ştefan cântă de o vreme pe la diverse cluburi, live. Visul lui însă nu e acesta. El doreşte să împartă muzica lui mai departe către noi. Doreşte să scoată un disc. Să aibă concerte. Să dăruiască bucăţi din el, nouă! Doreşte să ajute. A fost mereu alături de copiii încercaţi. S-a implicat în muncă voluntară şi de caritate. Ştefan este un om bun. Un om bun cu o voce absolut unică! Merită să îi daţi o şansă! Să îi dăm o şansă! Merită să îmi daţi şi mie o şansă. Vreau să cred că măcar o dată în viaţă se poate întâmpla un lucru cu adevărat bun şi frumos! Vreau să cred că oamenii buni pot fi la locul şi în momentul potrivit! Vreau să cred în şansă! Vreau să cred că şi cine luptă pentru idealurile sale începând de foarte jos poate să ajungă acolo unde merită!

Ştiu că sunt printre voi oameni neinteresaţi de acest concurs...Vocea României. De aceea, vă rog din suflet, cei care îmi susţineţi sufletul, gândurile şi alegerile, cei care mi-aţi fost mereu aproape şi m-aţi susţinut fără să întrebaţi, fără să vă îndoiţi, faceţi asta pentru mine acum. E foarte important pentru mine! Foarte important!

Susţineţi-l pe Stan Stefan, aici, printr-un vot aici:

http://www.vocea-romaniei-online.info/voteaza-vocea-ta-preferata

Daţi muzicii de mare calitate o şansă! Votaţi!

Vă mulţumesc!

construiesc mii de vise în care mă zidesc

2011-11-20T00:16:00.002+02:00

uneori, când afară e rece de plâng câinii,
închid ochii şi te conturez probabil aşa cum nimeni
nu a făcut-o
surâzând. frunte în frunte. mâinile ni se iubesc gemene
una în alta
buzele respiră împreună la distanţă de-un suflet,
tu,
tu zâmbeşti,
eu mă topesc încet, inima o ia razna,
parcă s-ar afla în mijlocul unui tango a lui Evoria
alunecând pe degetele unei luni purpurii,
aproape de pleoapele mele
în timp ce-mi aşezi o şuviţă de păr după ureche
îmi spui ceva
lumile mele, aerul, sângele se destramă
le înfăşori după fiecare notă, după fiecare cuvânt,
iar eu îmi sunt cum nu mi-am fost vreodată
poate nici nu ştii, poate nu vei afla
cum doar existând
îmi faci apele inimii să vibreze: cintezele se iubesc
în cuibul de sub sânul meu stâng,
iar mâna mea dreaptă le simte când adorme
peste visul cu tine,
iubite

fără tine, aerul intră doar când închid ochii
eu doar, construiesc mii de vise în care mă zidesc
pe dinăuntru şi rămân vie

Picatura de vopsea - 53 - FOCSANIUL Ramona Sandrina Ilie

2011-11-18T23:57:00.001+02:00

M-am născut la Oradea, într-o zi de iarnă, undeva prin februarie 1977. Nu aş fi crezut vreodată că voi iubi un alt oraş la fel de mult. Totuşi, s-a întâmplat. Focşaniul! Focşaniul a fost dragoste la prima vedere. Acum ştiu însă că mai mult nu se poate iubi un loc. Aici, pe aleile lui a făcut fiica mea Augusta-Maria, primii ei paşi. Aici mă simt acasă. Sufletul meu la fel. Astfel că, locuiesc în Focşani din 2006. Emoţiile mele locuiesc şi ele cu mine. Iar eu în ele. Nedespărţite. Am mai multe pasiuni, dar cele mai apropiate mie sunt scrisul, fotografia şi ascultatul muzicii. La scris, cred eu sunt mai pricepută decât la fotografie. Totuşi, fotografia e o altfel de iubire. Deci, am să vorbesc despre fotografie. Aici, la Dungha, este la ea acasă.

Fotografia, pentru mine, este o stare de spirit, o altfel de poveste pe care noi o ducem în timp şi chiar dincolo de el. Fotografia e cea care poate păcăli timpul. Îl fură şi îl întinde peste o bucată de hârtie, iar apoi ne-o dăruieşte nouă. Să vedem cine suntem. De unde venim. Ce am fost. Este aceea emoţie pe care sufletul nostru o simte, iar ea, fotografia poate să o redea. O formă de comunicare cu gândurile, simţurile, trăirile noastre. Cu noi înşine. Iubesc să fotografiez copacii, cerul, natura, păsările. Totuşi, pentru mine fotografia înseamnă oamenii. Cei din ea şi de dincolo de ea. Amintiri dragi, ipostaze, gesturi, mirări, zâmbete, lacrimi, culori, copilării, adolescenţe, naştere, bătrâneţe..., cum spuneam, amintiri.

Îmi amintesc că tata avea un aparat rusesc, negru. Era într-o husă neagră de piele groasă şi tare. Mi-a plăcut de prima dată când l-am ţinut în mână. Avea soluţii de developat şi extrem de multe fotografii alb-negru. Stăteam ore în şir şi le admiram. Le aranjam cerc în jurul meu şi ştiam totul despre fiecare dintre ele. Erau multe chipuri în acele fotografii. Oameni prinşi în timp. Oameni dăruiţi. Oameni daţi mai departe. Fiecare într-o anumită stare. Atunci am înţeles valoarea fotografiei, dincolo de sentimentul care ţi-l oferă. Fotografia este singura care, aşa cum am mai spus, poate să se joace cu valoarea temporală. Este singura care poate ţine timpul în loc sau poate să sară din trecut în prezent, din prezent în viitor. Atunci am înţeles că aşa o pot ţine pe bunica mereu aproape. Şi pe bunicul. Şi pe mama. Pe tata. Momentele alături de fraţii mei. Prin fotografie, bunicii mei nu au murit. Sunt mereu aici. Bunicii nu mor. Tot atunci mi-am dorit să am şi eu un aparat al meu. Cu care să fiu prietenă bună. Să ne cunoaştem şi să ne înţelegem.

Tot mai cred că Sony al meu mă cunoaşte mai bine decât îl cunosc eu. Reuşeşte să facă fotografiile ba mai înainte, ba mai târziu decât îmi doresc şi, de cele mai multe ori, mai bine decât le-aş fi făcut eu :). Am făcut multe fotografii împreună. Fetiţa mea a avut fotografii din fiecare săptămână a vieţii ei. I-am surprins orice mirare, orice zâmbet, orice pas. Pentru mine, acesta este punctul culminant al fotografiei. Al fotografiei mele. Îmi plac copacii. Defapt îi iubesc. Am fotografiat mulţi. Aşa ne apropiem noi unul de altul. Apoi, ne rămânem. Iubesc cerul şi norii, pentru că sunt o visătoare convinsă. Îi fotografiez în cele mai ciudate ipostaze şi mă bucur de fiecare pată albă pe o mare albastră. Mi se pare o tablă imensă pe care o mână de artist pictează cu vată de zahăr.

Iubesc Focşaniul. Şi el pe mine, deoarece îmi arată ceea ce alţii nu reuşesc să vadă la el. Sau nu pot. Sau li se pare prea banal. De câte ori ţin aparatul în mână am emoţii. Tot de atâtea ori îmi amintesc de aparatul tatei. De fotografiile mele stângace. De bucuria pe care o simt când le privesc de zeci de ori pe fiecare. Acum, timpul poate să zboare. Unde vrea şi cât vrea. Eu tot i-am furat câteva clipe veşnice cu ochiul unui aparat de fotografiat şi le-am aşezat frumos într-un album de suflet. De acolo, nu va mai putea zbura, iar eu am locurile şi oamenii mei dragi şi frumoşi alături, pentru totdeauna...cu aproape toţi paşii, toate zâmbetele, lacrimile şi mirările lor!

Ramona Sandrina Ilie
în Picătura de Vopsea la,
Dungha

Gânduri...

2011-11-18T01:48:00.000+02:00

(Sursa: internet)

Ce zi nebună. Am uitat până şi gustul culorilor. Al sunetelor. Câteodată, fără să vreau mă reântorc. Mereu acolo. În hăţişul acela groaznic unde îmi vine să urlu. Nici măcar în cuvinte nu mai cred. Până şi ele pleacă uneori. Pleacă şi tac. tac ca naiba. Şi dor în tăcerea lor. Aş vrea să plec. Undeva unde e multă linişte. Şi apă. Şi munte. Şi pădure. Doar eu şi Augusta. Uneori visez cpă nu suntem numai noi. E o siluetă. Care ştie zâmbi şi iubi până în adâncul oaselor. sau poate e doar închipuirea mea. Sau teama. Teama de a nu ştii cum e. Să nu fi singur. Când afară urlă câinii, iar frigul te taie în două. Citesc şi scriu. Dar totul e pe dos. Cum se face oare că eu sunt în cădere liberă şi nu e nimeni aici să îmi întindă măcar un zâmbet? Câteodată, chiar îţi vine să joci baseball cu tot şi toate.

Noapte bună...

Ştefan Stan, o poveste frumoasă...

2011-11-17T15:14:00.001+02:00

(Sursa: Ştefan Stan)

Am mai scris despre Ştefan, dar am promis că am să mai scriu. Mulţi dintre voi aşteaptă demult acest articol. Îl scriu acum, pentru că simt că atât Ştefan cât şi noi, avem nevoie de el. De un imbold. De zâmbet. De încredere. De invincibil! Totuşi, de fiecare dată simt că mă repet, simt că nu pot să exprim îndeajuns. Cuvintele mele tac. Nu ştiu cum să fac din ele o poezie frumoasă, o poveste, orice...doar să îl spună şi mai frumos de atât. Constat că nu prea sunt cuvinte când îl descriu. Nu poţi descrie emoţia în stare pură. Nici lumina. E ca şi cum ai vrea să scrii despre momentul în care înfloreşte o floare sau despre sunetele unei cinteze. Despre surâsul din ochii unui copil. Sau despre iubire. Indiferent cât încerci, mereu rămâne ceva nespus. Aşa păţesc eu, când vorbesc despre Ştefan. Am urmărit foarte mult ceea ce s-a spus şi s-a scris despre el şi, constat că mulţi vorbesc doar despre interpretarea lui într-o melodie sau alta, într-un loc sau altul. Eu am să vorbesc despre transpunerea lui. Despre el. El nu interpretează. El transpune. Şi pune atât de multă dragoste, dăruire şi emoţii încât nu mai există timp sau loc. Spaţiul se micşorează şi el este lângă toţi şi peste tot în acelaşi timp.Trece dincolo de orice. El este portativul. El este notele muzicale. El este sunetul. Este atmosfera de pe scenă, dar şi cea de dincolo de ea. Este muzica în starea ei cea mai pură, mai caldă, mai nealterată. Şi este un egoist. Cu el. Nouă ni se pune pe tavă. Ni se dăruieşte în întregime. Nu contează că este obosit, trist, că are momente în care simte că nu mai poate, clipe în care se simte nesigur, sau în care cade. Pentru noi, el este mereu un zâmbet în spatele căruia nu poţi ghici că s-ar ascunde şi altceva decât zâmbet. Decât rar. Când lasă garda jos. Mai mult ca şi sigur că şi atunci e o întâmplare. Ştefan este asemeni unui foc mare, mare. Un foc care însă nu arde. El doar încălzeşte, luminează, împarte scântei frumoase. Te dezgheaţă. Te face să simţi furnicături din degete până în cel mai adânc loc din suflet. Eu de exemplu, habar nu am avut că pot simţi atât de frumos. Hibernam. Îngheţam în mine. A fost ca şi o gură de aer curat. De apă vie. Da, Ştefan este apă vie. Acum, veţi spune că nu poate fi şi foc şi apă. Am să zâmbesc. Credeţi? Ştefan poate fi orice simte el să fie! Oricând. Regret însă că viaţa asta este cum este şi el a apărut în viaţa muzicală doar acum. Mi-am intoxicat sufletul cu atâtea non-talente promovate fără pic de ruşine faţă de auditoriu, încât nu pot să nu mă revolt în mine. A existat mereu o astfel de voce deosebită care a stat cuminte, încercată, undeva prin viaţă, deoarece... găsiţi voi o raţiune la asta, că eu nu pot. Da. Aţi văzut vreodată un curcubeu? Cred că aşa este Ştefan peste viaţa şi sufletul multora. Chiar şi peste al lui. După ploi a venit şi momentul acesta de...soare :). Ce să mai spun eu despre Ştefan? Că este un om de mare calitate umană? Un om căruia îi pasă? Un prieten pe al cărui suflet te poţi baza? Că el doreşte să fie el, indiferent cât de sus sau de jos ar ajunge? Este cineva care să nu ştie asta? Să nu o fi simţit? Este deschis tuturor celor care au să îi spună ceva. Nu are pic de trufie în el. Este plin de bun simţ şi modestie. Noi toţi vedem în el o vedetă. El vede doar un om ca oricare altul. Un om care vrea doar să stea la o cafea cu tine. La taclale. La un banc bun :). La distanţă de un zâmbet. Dacă nu aş ştii că există, cu siguranţă aş spune că e ireal :). Nu că nu ar fi într-un fel sau altul. Ştefan e muzică în tot ce face şi spune. Chiar şi când râde. Sau când priveşte. Trebuie să ştie că noi cei care îi suntem, îi vom rămâne mereu indiferent de ridicările sau căderile lui. Pe mine, nu mă interesează nici un premiu, nici un concurs ca să îl iubesc... În primul rând este...el! Mie nu trebuie să îmi confirme Vocea României, Loredana, Smiley, Marius, Horia că Ştefan este cel mai bun. Ştiu asta. Eu am ales deja: Ştefan este cel mai bun! Eu simt şi ... cu asta basta. E atât de simplu! Ei doar mi-ar face o mare fericire arătând întregii ţări şi lumi chiar o voce inegalabilă, de o valoare incontestabilă şi de o emoţie fără precedent. Ar pune doar premiul pe sufletul şi vocea celui care o merită cel mai mult, pentru că Ştefan a venit acolo fiind el însuşi. El şi vocea lui. Defapt, Ştefan a venit în faţa noastră absolut transparent. S-a dăruit. Şi-a dezgolit emoţiile în faţa noastră. Sincer. Dezinvolt. Natural. Total. În toată acea nebunie, nu a contat decât să se facă simţit, perceput, auzit. De asta, eu voi merge cu "Ştefan al meu"...(spun aşa deoarece sunt convinsă că e şi "al tău, al altui tău, al vostru, al nostru...")...până la capătul capătului, acolo unde va rămâne doar muzica şi zâmbetul unei călătorii frumoase. O să am o singură dorinţă la Doamne Doamne atunci...să schimbe ritmul muzicii de acolo cu Ştefan Stan, că altfel va trebui să mă lase să introduc pe sub mână... căştile :))). Defapt, sunt convinsă că şi Doamne Doamne îl iubeşte mult pe Ştefan! Cum să nu o facă? El e unul care de departe ar trebui să fie printre preferaţii lui. Îl rog să pună mâna să voteze şi EL la Vocea României :). Are mai multă putere de convingere decât noi :D.

Pentru mine Ştefan este Vocea României. A României sufletului meu. Este un câştigător doar pentru că are puterea şi emoţia de a sta în faţa oamenilor în...sufletul gol!

Ca să închei, pentru că eu îmi pot petrece întreaga viaţă scriind despre Ştefan...tare, tare mi-ar plăcea ca oamenii să îl simtă aşa cum îl simt eu, iar asta să se transpună în încrederea lui atunci când şi-o pierde. Să ştie că oamenii cred în el nu doar pentru că ne cântă frumos ci pentru că el este şi ne este...Ştefan!

Ştefan, în 22 tu doar...cântă. Aşa cum cântă Ştefan. Fii doar tu acolo. Tu şi noi. Noi te vom redona fiecare în suflet şi te vom susţine. Eu şi marţi am ţipat cât m-a ţinut sufletul când Smiley a spus: Ştefan! Ştiam că spune. Ştiam că vei fi ales. Dar a fost nebunia, exuberanţa, fericirea! Ştiu şi că tu vei învinge. Nu se poate altfel. Nu este vorba despre faptul că acolo nu sunt voci remarcabile. NU! Sunt. Dar tu eşti mult mai mult de atât! Când o să se spună că tu eşti finalistul...cred că o să surzească toată România! :)

Fi tu şi toate cele fireşti şi nefireşti se vor topi...

te vor iubi şi auzi aşa cum eşti defapt...numai suflet şi emoţie!!!

Şi, pentru că ţi-am promis o surpriză...ţi-o dăruiesc suflete şi, sper să te bucure...

~~{{~~

Uite cum deschideţi voi, cutiuţa Pandorei...

2011-11-12T03:19:00.000+02:00

(Sursa: internet)

Un prieten citindu-mă, mi-a spus că ultima mea poezie tace, dar sfâşie. E ca şi o rană deschisă peste care pui sare. Uneori, în viaţă, e bine să ai câte o astfel de rană deschisă. Simţi mereu viaţa mult mai intens. Şi emoţiile. Şi lacrimile. Sarea e bună şi ea. Ne ajută să nu uităm. Eu vreau mereu să îmi amintesc ce simt acum şi cum simt. Poate de asta sfâşie. În rest, e linişte. E multă, multă linişte. Iar, buna mea prietenă Crenguţa, îmi vorbea despre lupi. Lupii care urlă a regăsire, a respiro... Eu spun că uneori, lupii sunt buni. Când îi laşi să urle. În nopţile acelea când nu rănesc pe nimeni ieşind. Nici pe tine. Sunt o eliberare. În rest, sunt răni pe dinăuntru. Vor mereu să iasă, iar noi îi închidem şi mai adânc. Atunci aerul..., aerul se opreşte. Apoi expiri...te expiri ca să nu te mai simţi...să nu simţi cum în tine neputinţa se agaţă cu ghearele de suflet şi sfâşie. Când nu îţi mai eşti...nu mai doare. Rămâne doar el, sentimentul, emoţiile şi dragostea. Mai contează că nu o spui? Că nu e decât a ta? Că o şopteşti în gând să nu ţi-o audă cineva? Dragostea, tot dragoste este când se măsoară printr-o iubire..., iar când o duci până la capătul capătului se numeşte...veşnicie...unica dragoste. Iar tu, habar nu ai despre cine vorbesc eu aici, nu?...Nu-i nimic...afară încă este lună plină! Mai am lupi închişi în mine.

Melodia, am ascultat-o azi pentru prima oară. Spre ruşinea mea. Stefan e vinovatul :). Însă, nu cântă Adele. Am încercat altceva şi,...a mers :). :P

celui ce nu va fi să fie

2011-11-11T13:49:00.003+02:00

(Sursa: internet)

era o zi cu un cer amar
atunci
îmi luasem sufletul la plimbare
ca şi cum ai trage după tine
un câine
trebuia să înveţe odată,
odată,
o dată pentru totdeauna!
el însă căuta şi în clipele alea
printre fierea norilor
şi tăişul pietrelor
respira şi aştepta să se despartă
apele tristeţilor mele
şi să apari

când ai apărut,
nici măcar nu ştiam culoarea ochilor tăi,
(privirea aceea de unde a mea îşi va culege
toate dimineţile cu tine)
îţi auzeam doar vocea
mi-a fost de ajuns să simt sub inima mea
cum tremură pământul
şi vin în zbor de vise primăveri peste primăveri

nu am să te păstrez femeii din mine, iubite
am să te las lor,
tuturor anotimpurilor care-mi vor aduce sufletului
gustul tău, clipei neclipe
ar fi ca şi când aş vrea să închid cerul în colivie
cerul în colivie

eu doar te-am înrămat în mine
pentru totdeauna
şi te privesc cuminte în timp ce alte lumi tremură
sub ochii mei
olăresc clipe ce nu vor fi să fie vreodată
le trăiesc cu tine în toate câmpurile mele de maci
zidesc oameni în jur
să te pot ţine în braţe preţ de un gând cu noi

din când în când,
ies afară şi las toţi lupii din mine să urle
paşilor tăi,
apoi, mă învelesc în vocea ta şi adorm

E frumos prin oraşul sufletului, toamna!

2011-11-11T01:25:00.002+02:00

În seara asta am să mă plimb din nou peste tot cerul meu. Nu ştiu ce voi găsi. Nu caut nimic. Demult. Dar uneori descopăr noi lumi. Nu am să fac gălăgie. Nu am să strig. Nu am să plâng. Vreau doar să-mi iau gândurile la plimbare peste tot. Să le pierd. Să le regăsesc. Undeva, în mijlocul lui aş vrea să mă opresc. Să urc într-un carusel de vise. Desculţă. De tot şi toate. Gândurile vor fi departe. Se vor scălda în alte ape. Acolo, desupra lumii am să deschid larg braţele şi am să ating aerul. Cât de goale îmi sunt palmele fără atingerea ta. În ele ţi-as strânge mângâierea. Dar tu nu ştii. Eu strâng pumnul încet şi-i şoptesc numele tău. Nu îl aud decât îngerii. Aerul. Şi sufletul meu. El tresare. Se cutremură. Mâna mea închisă se aşează pe piept. Sufletul tace. Cum poate un om să-ţi adoarmă toate neliniştile doar fiind... Zâmbesc. Nu am să deschid pumnul niciodată. Mi-e teamă că ai să-mi zbori. Nu din pumn. De pe suflet. Caruselul se opreşte. Gândurile se întorc din apele lor. Nu mai sunt desculţă. Lumea a revenit. E atât de mult zgomot. Tu eşti acum acolo, în lumea ta în care eu nici nu exist. Doar în pumn strâng un vis şi în suflet. Şi lumea s-a liniştiti ca prin farmec. Zâmbesc. E frumos prin oraşul sufletului, toamna!

Visând, vise...

2011-11-10T07:26:00.001+02:00

Pentru că v-am obişnuit să visaţi alături de mine...

câte dimineţi goale am cules în suflet, câte seri şi nopţi
fără pasul cald al privirii tale peste toată fiinţa mea
pământ de gânduri şi apăsări
nimeni, nimeni să pună o haină de zâmbet peste umeri,
în timp ce lumea se crăpa în mii de bucăţi,
departe,

încă mă adun din toate colţurile lumilor mele
încă învăţ să strig dimineaţa pe nume
încă învăţ să mă las iubită
de tine,
omul care nu vei avea vreodată un nume

(Sursa: internet)

Bună dimineaţa oriunde aţi fi...

2011-11-10T07:24:00.001+02:00

(Sursa: Ştefan)

Bună dimineaţa tuturor! Vă dăruiesc un zâmbet, o cafea aburindă, biscuiţei, o muzică frumoasă şi soare! Să aveţi o zi minunată! Aşa cum se pare că a început şi a mea!

Şi, pentru că mai jos aveţi un clip cu Stan Stefan, vreau să vă spun tuturor celor care aşteptaţi un nou articol despre el, că scriu, lucrez momentan la el...după cum simt ideile şi, sper să fie ceea ce îmi doresc...şi ceea ce merită Ştefan. Aşa cum am spus cuiva special şi,...ştie el cine :), "nu aş vrea să mă repet" - deşi, scriind despre Ştefan, nu ştiu cum aş putea face asta! Aştept însă un gând să fie bine...

O zi plină de senin!

Ştefan Stan - This is a man's world - (Refresh)

2011-11-08T01:57:00.005+02:00

Mulţumesc Anonimului :), pentru că mi-a reamintit să pun linkul... Enjoy It!

Îmi cer scuze, pentru lipsa clipului, dar cine l-a adăugat pe youtube, a socotit să îl scoată. Probabil că e dureros să laşi oamenii să se bucure de cineva... Urât şi egoist comportament!

Pentru aceia dintre voi care nu aţi înţeles de ce alegerea mea a fost şi este Ştefan. Nimeni nu trebuie să simtă la fel. Nici măcar în muzică. Însă, eu aşa simt.

Mă întrebam şi îmi spuneam la un moment dat pe facebook..., de ce muzica ne poate spune totul mult mai frumos decât orice altceva?...Nimeni nu m-a întrebat niciodată de ce vreau să fiu pasăre! Toţi au bănuit că îmi doresc asta pentru zbor şi libertatea albastră..., dar nimeni nu a întrebat. Vreau să fiu pasăre ca să umplu dimineţile şi serile cântând...

Mâine, la ora 20:15, veţi putea urmări din nou emisiunea de divertisment, Vocea României. Am înţeles că Ştefan se pregăteşte să cânte din nou. Dacă o va face, sunt convinsă să va fi un nou regal muzical, o călătorie prin lumea emoţiilor şi a culorilor, cum deja ne-am învăţat să ne plimbe. Smiley, probabil se va întrece pe el ca de obicei prin show-ul pe care îl va pregăti, iar noi, vom uita câtva timp de toate...

Mult succes, Ştefan! Îţi ţin pumnii! Pentru mine, pentru noi cei care deja te-am ales, TU eşti cel mai bun!

Poemele mele, prin ochii ei...

2011-11-08T01:47:00.000+02:00

Aşa, mă bucură pe mine Blue a mea... Dăruindu-mi mereu nişte clipuri delicate textelor mele. Mulţumesc, draga mea...

Good Will Hunting

2011-11-08T01:44:00.000+02:00

(Sursa: internet)

Îmi place atât de mult acest film... Este deosebit. O lecţie despre prietenie, despre iubire, despre încredere. Iubirea lui Sean (Robin Williams) pentru soţia sa m-a bucurat şi m-a emoţionat. Mi-a confirmat ceea ce eu credeam deja. Să iubeşti înseamnă să poţi trăi alături de cineva cunoscându-i imperfecţiunile. Tu pe ale lui, el pe ale tale, dar totul să fie perfect. Da... Vă las în compania unui pasaj de suflet...

La mulţi ani, Radu!

2011-11-08T01:05:00.001+02:00

Îţi aminteşti cum ne-am cunoscut? Doi tineri atât de uimiţi într-o seară de vară. Era bal la Liceul IMA, Aiud. Nici măcar nu venisem acolo cu gândul de a cunoaşte pe cineva. Tu, terminai a XII-a. Eu, aveam doar 16 ani. A fost o întâmplare magică. Frumoasă. Am trăit-o de atunci, până nu demult, aproape în fiecare clipă a vieţii mele.

Învăţasem să te îngrop în inima mea, în tăceri. Să te duc cu mine peste tot fără să mai fi o apăsare. Nu mai dureai. Nu ma sfâşiai. Doar existai, iar eu învăţam să triesc cu tine frumos. Nu am crezut să îţi dau drumul vreodată. Până, nu demult. Toată nebunia şi frumuseţea aceea plină de exuberanţă, de extaz, de mirare, de emoţii, am lăsat-o să zboare. Sau să adoarmă cuminte.

Până nu demult, nu am crezut că voi putea iubi vreodată pe cineva la fel. Erai singurul reper pentru...perfecţiunea inimii mele! Eşti încă un reper. Ai fost dragostea cea mai dulce, mai crudă, mai nevinovată, dar, spre marea mea uimire...nu mai dori. Nu mai rupi. Nu mai frângi timpul în mii şi mii de bucăţele. Am învăţat să trăiesc cu tine ca şi cu aerul :).

Toamna doar...când e ziua ta mă doare în piept, apoi, durerea zboară asemeni unei rândunele...departe, departe. Rămâne doar ecoul frumos al unui cântec de demult...

Toamna aceasta însă...în pieptul meu s-a născut ceva imposibil! Imposibil de frumos! Imposibil de iubit! Imposibil de rostit! Imposibil de imaginat! Dar, eu..., EU... ,învăţ să respir din nou acest aer atât de curat! Chiar dacă e închis într-un loc de unde numai eu ştiu să-l găsesc, nu mă doare! Niciodată nu voi avea dreptul să-l rostesc..., dar...nu mă deranjează! E bine..., e cea mai dragoste, dragoste pe care am trăit-o! Poate, aceasta e ironia sorţii...să înlocuieşti toamna cu o infuzie de primăvară mereu proaspătă! Să anini de sufletul ruginiu...culoare!

Îţi doresc, tot ce e mai bun şi mai frumos în viaţă dragul meu! Fericire alături de familia ta şi multe împliniri! Nu am să uit niciodată, dar măcar am dezlegat lanţurile pe care le-am avut atâţia amar de ani pe viaţa şi inima mea! Mi-ar plăcea să ştiu că şi tu ai făcut asta cu mult timp în urmă, chiar dacă acest lucru înseamnă că tu m-ai uitat prea curând! Toate au stat în loc încremenite atâţia ani. Pur şi simplu nu înţelegeam "de ce?"!!! Acum înţeleg. Ai fost singurul om care m-ai iubit cu adevărat atât de mult încât să mă faci să simt asta ani de-a rândul. Îţi mulţumesc pentru asta şi, dincolo de toate, mă bucur că ai existat în viaţa mea! O poveste atât, atât de frumoasă...!

La Mulţi Ani, Radu S.!

O poveste de vară

era atât de multă plictiseală în jur

sunete peste sunete

neacordate,

iar apoi, timpul s-a oprit

nimeni nu mai vorbea. adică vorbeau

doar eu nu mai auzeam nimic

decât inima mea

şi aerul

lumina se îndreptase toată

către zâmbetul tău

am încercat să o ating

apoi, privirea ta, mi s-a răsucit după suflet

inel atâtor ani de atunci,

a fost atâta nebunie şi săruturi,

seri întinse peste tot sufletul

noi şi pământul

flori de pe margine de drum,

ploaie şi cuivinte

o poveste ca nici o alta

şi ca toate poveştile dintr-o seară de vară

când te trezeşti atât de rupt de tine,

în tine

încât nu mai găseşti nici o bucată la locul ei,

ţie
timpul trece, iar noi am devenit
atât de
"odată ca şi niciodată!"
aerul e mai uşor,
serile mai seri, iar liniştea a învăţat
să locuiască din noi
în noi
probabil am crescut mari
altfel nu înţeleg de ce nu am mai crede în poveşti
chiar şi când acestea dor!

Sufletul tău

2011-11-07T07:17:00.000+02:00

(Sursa: internet)

Sufletul tău se aşează perfect peste sufletul meu
aud acordurile fără seamăn când respiră împreună
sau separat
nu are importanţă, deoarece respiră trezind lumi
de emoţii
lumile din noi, lumile noastre,
lumi întregi din carne şi vise
oamenii din noi iubindu-se
ca într-un leagăn,
tu, leagănul fiinţei mele, de la trup la suflet
şi viceversa, cel care nu are nevoie de cuvinte
să-mi rostească şi să mă rostească şi totuşi,
când o faci,
vocea ta, mi-e dimineţi cu soare, mi-e soarele însuşi,
mi-e culoare şi linişte frumoasă
dragul meu,
câtă minune încape în ochii tăi chiar şi atunci
când nu mă priveşti decât de departe
printr-o dorinţă:
"să-mi fi!",
iar eu îţi sunt în toate cele câte stau în putinţă
unui om
imposibilă ţi-aş fi uneori şi aş rupe rândurile, gândurile,
lanţurile şi ţie m-aş da să mă duci acolo, unde
iubirea e doar la o respiraţie distanţă
de tine
m-aş da să mă îngropi ca pe ultima cruce de pe
sufletul meu să pot trăi cum trăiesc femeile,
iubită!
acum, e rândul meu să-mi pun o dorinţă:
"să-mi apari!
mi-e atât de dor de tine,
omul de la capătul tuturor gândurilor mele!!! "

Gânduri în noapte - Bileţelul al optulea...

2011-11-06T02:18:00.001+02:00

(Sursa: internet)

"Ceva în ochii tăi mă face să îmi doresc să mă pierd...în braţele tale. Este ceva în vocea ta care îmi face inima să bată repede. Sper ca acest sentiment să-mi fie până la capăt. ... Mă simt ca acasă,.. ca acasă pentru mine. Simt că m-am întors în întregime de unde am venit. Mă simt ca acasă... sunt din nou acolo de unde aparţin... ".

Şi zâmbesc. Şi eu mă simt acasă. Ori de câte ori aştept să apari. Aer. Atât de mult aer!!! Şi mă simt acasă când îţi simt privirea mângâindu-mă, alintându-mă, zâmbindu-mi,..., iubindu-mă. Aşa arată răsăriturile perfecte. Ca tine. Cu tine. Şi cine ar fi crezut că soldaţii răniţi ai iubirii se pot întoarce de pe fronturi reci? Cine ar mai fi crezut în minuni? În linişti?! Nu ştiu care pe care a vindecat sau doar s-a întâmplat să ne trezim fără răni. Ştiu doar că vocea ta întoarce cheia în inima mea de fiecare dată. Mă trezeşte. Mă simt vie şi fericită. Dezmiardă, cutremură, bucură. Inima ta este locul unde am găsit în sfârşit casa. După atâta timp. Începusem să cred că nu mai sunt poteci frumoase în viaţă pentru mine. Şi m-am nimerit în mijlocul celui mai neaşteptat drum. Acela către tine. Către "acasă"...acel loc unde sufletul meu e atât, atât de bine. Nu aştept nimic. Decât să fi! Şi, să zâmbeşti. Îmi e atât de cald în suflet când zâmbeşti. Atât de cald...

Gând rotund

2011-11-05T23:40:00.001+02:00

(Sursa: internet)

Nu ştiu, chiar nu ştiu ce se întâmplă, cu mine. Toate lumile mele se învârt şi dansează. Nu mă pot agăţa nici măcar de un cuvânt. Numai de stele. Sunt atât de aproape, încât le pot culege margarete de gânduri şi vise. Am să împletesc asemeni unei salbe, dragul meu. Am să mi-o pun apoi, la suflet şi am să alerg peste tot cerul!!! Liberă.

Când am să fiu aproape de fereastra ta am să intru încet. Salba era pentru tine. Eu doar am scăldat-o-n lumină şi drag de tine. Am să o pun pe pernă lângă tine cu toată iubirea mea. Şi, am să rămân şi eu un pic. Şi lumile mele peste ochii tăi adormiţi. Şi e linişte. Atât de linişte încât mă cutremur. Şi ştiu. Că niciodată nu mi-a fost mai frumos. Nu am să stau mult. Lumile mele şi lumea ta s-ar putea să se fi intersectat preţ de o atingere şi atât. Dar a fost bine. Momentul în care eu am aflat că inima mea poate fi completă de acum înainte. Că a cunoscut în sfârşit acel sentiment care te împlineşte şi cu care poţi trăi vieţi întregi fără să te simţi gol sau înjumătăţit. Eu sunt doar o femeie cu vise. Tu eşti mai mult de atât. Dar eu sunt o femeie care iubeşte, iar asta e de ajuns să fac Pământul să se oprească ori de câte ori vreau eu. Şi pe tine. Fie şi în gândul meu.

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine. Cuvintele-mi tac de minune. Ce ar putea ele defapt să spună din ce nu e de rostit? Nimic. Doar inima poate. Ea face totul să sune perfect. La unison. Şi ne cântă. Pe ea şi pe noi. Muzicianul perfect al vieţii. Şi nu, nu pot spune ce nu am mai simţit vreodată. Atât de nou. Simplu. Magic. Sau, să spun că eşti asemeni unor artificii iscate din senin, undeva, într-o seară aproape oarecare până la tine? Era atâta monotonie până atunci! Şi brusc cerul s-a umplut de culoare şi sunete.

Nu am înţeles nimic decât că tremurul sufletului nu e un semn de slăbiciune ci, de iubire!

Şi, de atunci, toate serile îmi dau un semn, iar eu, nu mă pot agăţa nici măcar de-un cuvânt!"

E bine doar că eşti

2011-11-04T15:05:00.000+02:00

(Sursa: internet)

Nu contează mâine când ai să-mi iei de pe umeri mantia
în care sufletul meu se înfăşura atât de frumos în vise
Nu contează nici măcar că nu vom mai fi.
Nici anotimpul în care pleci.
Visez de multe ori că e iarnă când îmi intri în viaţă.
Şi dintr-o dată se face atât de cald în mine.
Şi în jurul meu.
Şi în lumea mea.
Când pelci, visez că e primăvară.
Pentru că atunci vor înflori toate visele mele.
Iar şi iar.
Ca o repetiţie.
De fiecare dată cu acelaşi gând:
tu!
Contează însă înter aceste anotimpuri, anotimpul iubirii tale.
Acela când apari şi lumea mea se topeşte
într-un lac senin şi cristalin
în care totul devine atât de clar
când privesc şi mă arunc fără teamă!
Contează doar cum mă şopteşti.
Pieptul meu se sparge de emoţii.
Ca şi cum s-ar sfărâma un zid, iar apoi s-ar naşte-n loc o fereastră
mereu deschisă din care ţâşnesc atât de multe păsări
cu aripile larg deschise, cu ochii către cerul şoaptelor tale...
ţipând tăceri fericite!
Tot cerul ar fi plin de ele.
Stoluri de chemări şi culoare.
Un dans în sufletul gol!
Şi peste tot în mine sunt flori.
Deschise ţie.
Peste tot îmi e soare în mine cu tine.
Tu ştii? Ştii câte pietre s-au dezgheţat sub pasul inimii tale?
Şi ce drum cald îmi laşi în viaţă?
Vei ştii?
Dar ce contează?
E bine doar că eşti...

Gânduri în noapte - Bileţelul al şaptelea...

2011-11-03T02:16:00.002+02:00

Ştii tu cât îmi e de dor? De tine?! Atât de dor încât i-aş turna lunii o cană cu vinul care curge acum prin mine şi aş îmbăta-o. Aş trage-o aproape de mine...ştiind că tu eşti mereu de partea cealaltă culegându-mi flori de stele. Ea, ar adormi, iar noi am alerga desculţi peste tot pământul şi cerul şi ne-am iubi printre norii noştri de visători. Nici visele nu mai au rost dacă nu eşti tu. Ce rost ar avea să visezi alb? Tu eşti picătura care dai culoare. Culoarea sufletului tău. O întinzi peste mine. Ca şi peste un şevalet îngropat în uitare. Întunericul se dă deoparte. Peste mine curge lumina ca o lacrimă. Tremur. Nu ştiam să număr aşa. Din doi în doi mereu cu noi... Şi stai rezemat cu umărul de un vis privindu-mă. Corpul tău lângă al meu se bucură. Al meu ar vrea să fie o albie. Tu mereu apa lui. Sufletul meu ar vrea să fie o casă. Tu mereu pământul de sub ea. Fruntea ta lângă fruntea mea e fericită. A mea ar vrea să fie seninul ei mereu. Mâinile ni se înfăşoară una în alta. Şi stau aşa. Şal de emoţii una alteia. Nu vreau să-mi dezbrac niciodată mâna de a ta. Nici pe mine de tine. Cât de departe ar fi luna atunci şi cât de gol pământul şi cerul. Şi totuşi...mi-aş iubi inima veşnic. Acolo, te-am primit cândva. Acolo vei locui veşnic. Cum am spus, "eu probabil nu voi fi altceva decât un pod sau o luntre în care vei călători frumos, vei fi fericit, vei reînvăţa sa te vezi aşa cum eşti. Din luntrea asta
vei vedea mai bine răsăritul şi insula care va fi să fie a ta. Eu poate sunt doar un popas unde te încarci pe tine cu tine pentru zilele în care nu voi mai fi. Iindiferent însă de ce voi fi, voi fi fericită pentru drumul pe care o să mi-l dăruieşti alături de tine, iubitul meu!!!". Acum, lasă luna unde este. Şi peisajul. Şi haide să ne pierdem în el. Vreau să fim peste tot. Timpul zboară, iar eu vreau să culeg timp. Să-l pun la buzunarul sufletului. El va ştii mereu să ne aşeze la loc asemeni unor piese de puzzle. Noapte bună, iubire...

La nesfârşit

2011-11-03T01:38:00.000+02:00

(Sursa: internet)

şi fără tine ce aş fi?
nimic din ce-am fost pân'acum
mult mai frumoasă m-ai lăsa
şi mult mai plină de frumos
decât aşa cum m-ai găsit
dormind o viaţă fără rost
viaţa mea

de n-ai fi fost eu ce-aş fi fost?
un om cu visele-n pământ
ce nici să ceară nu-ndrăznea
nici să primească n-aştepta
n-aş fi ştiut s-aud culori
nici să privesc soarele-n zori
pe palma ta

de vei pleca eu ce rămân?
un om cu mult mai mult mai bun
un suflet ce-adunat în el
atâtea clipe de magie şi numai una
de-ar fi fost era de-ajuns să dea un rost
acelui timp şi-acelor ani
fără de tine

dar n-ai să-mi pleci
nu prea curând, iar când va fi
va fi demult peste-anotimpuri încă vii
din care eu deja-am cules atât de mult
că nu vom ştii cum a-nceput, cum s-a sfârşit
de s-a sfârşit, sau a-nceput
mereu vei fi!

iubitul meu cel mai iubit
la ceas de viaţă şi de gând
la nesfârşit!

Ştefan Stan sau despre cum se pot auzi culorile...

2011-11-02T17:12:00.008+02:00

Pentru mine acest fel de spectacole nu mai spun nimic, de foarte multă vreme. Vocea României însă este altceva. Îmi place juriul, îmi place formatul emisiunii şi calitatea concurenţilor. Sunt foarte mulţi concurenţi buni. Chiar foarte buni.

Totuşi, ştiaţi că urmează acest totuşi..., nu? :), alegerea mea a venit de la sine. La mine ori e, ori nu e. Şi a fost. Ştefan, desigur. M-am dat de gol cu titlul.

Acum o să întrebaţi: "De ce Ştefan?!". Iar eu zâmbesc. Pentru prima dată o să răspund fără răsuflare: "Pentru că e perfect!" :).

Pentru că de la prima notă muzicală am ştiut că dintre toţi concurenţii, el este cel care cântă doar pentru mine. Are un pic din toţi cei pe care i-am iubit eu de-a lungul timpului...Sinatra, Dylan, Dean, Evoria, Lionel, Ella, chiar şi din Billie. Şi...hmmm, simt că îmi scapă cineva anume. Îmi amintesc eu pe parcurs. Însă. Ştefan e toţi în unul pentru mine. O reverie. Magic! Nu aş fi crezut că se poate asta. Defapt nu aş fi crezut că voi putea vreodată să spun că îmi place cineva la fel de mult ca şi pe Dean de exemplu. Nu am putut vreodată să aleg între cei de mai sus, iar acum nici măcar nu mai este nevoie :).

Când l-am auzit cântând m-am bucurat atât de mult că în sfârşit, cineva, după atâta amar de timp şi atâţia amari de ani...cântă dincolo de ecran, de timp, de sunete..., ascultându-l pe Ştefan am realizat că până şi culorile se pot auzi din muzica lui. Mi-a tresărit sufletul. E frumos să simţi din nou. Să te simţi. Să simţi viaţa altfel prin tine. Şi să te bucuri atât de natural. Are atâta tandreţe, căldură, emoţie în glas. Dă atât de frumos mai departe ceea ce simte el. Răzbeşte. Cutremură. Te învăluie.

ASTA, e important şi esenţial în muzică. Să răzbeşti dincolo de orice imagine, de ecran, de timp...până în inima celui care te ascultă. ASTA, înseamnă muzică! Să nu vrei videoclipuri ci pur şi simplu să nu te mai saturi de un om ascultându-l. La mine e pe repeat de peste zece ore :))) şi jur că l-aş putea asculta o viaţă.

Dincolo de muzica lui absolut deosebită, Ştefan m-a ajutat să îl cunosc ca şi om. Staţi! Nu trageţi concluzii. Nu îl cunosc pe Ştefan mai mult decât voi. Nu l-am văzut decât la televizor. Din păcate. Probabil am fi fost prieteni buni, în altă ordine de idei :). Însă. M-a ajutat să-l percep. Cum? Ascultându-l. :) Mi se pare o persoană care are toate calităţile necesare de a fi: om! Poate de aici şi muzica lui atât de frumoasă. Un om cu suflet frumos, cum ar putea cânta altfel decât minunat? Mie mi se pare a fi un om căruia îi pasă de oameni. Un tip inteligent, spontan, plin de sclipire, romantic, carismatic, perseverent, caritabil. Se simte că îi pasă. Îi pasă de toţi şi de tot ce face. Oarecum, dincolo de toate zâmbetele lui minunate, largi şi pline de drag de viaţă, mi se pare că e multă tristeţe sau a fost. Nu ştiu. Dar mie aşa îmi răzbeşte. E ca şi cum din toate durerile, tristeţile şi greutăţile lui a strâns toată frumuseţea şi a lăsat-o să zboare. Măcar o dată în viaţă mi-ar plăcea să greşesc, iar el să fi fost fericit mereu. Chiar mi-aş dori asta.

M-am bucurat în mod deosebit când l-a ales pe Smiley! De ce? Păi, nu ştiu...e cineva care să nu îl iubească pe Smiley aşa ca mine? Eu nu pot concepe oameni să nu iubească nebunia, sclipirea, frumuseţea, spontaneitatea, doza de viaţă a lui Smiley :). E ca şi un Red Bull :))). Îţi dă energie şi zâmbet numai cum îl vezi. Cum îl guşti cu privirea şi cum îl asculţi.

Când Smiley l-a ales pe Ştefan, am ştiut că aici e mai mult decât alegere. E mâna altcuiva. Poate a destinului sau a şansei reale pentru Ştefan. Se potrivesc. Sunt aproape identici :). De aici nu poate ieşi decât ceva bun şi foarte, foarte bun! Adică, va ieşi Ştefan învingător. Oricum este. Şi oricum, pentru mine el a fost din prima clipă. Îmi doresc însă să câştige pentru ca el să aibă o şansă şi pentru ca noi toţi să avem o şansă. Şansa de a asculta multă vreme muzică de calitate. Muzica aia care linişteşte sufletul. Care îl alimentează.

Aseară, am mai aflat ceva despre Ştefan. Că e incredibil! A spus "Nu vreau să ies în faţă. Nu vreau să o pun pe ea în umbră. Nu. Vreau să iasă bine ca şi cuplu." El vrea doar să cânte... Să fie frumos. Şi, a reuşit. A dovedit că dincolo de toate el iubeşte muzica şi când aceasta nu e cântată doar de el. E o persoană matură şi corectă. Cu mult, mult bun simţ. Cum spuneam...,e perfect :).

Duetul dintre ei doi a fost o revelaţie muzicală pentru mine. O simfonie de emoţii, sunete, trăiri, senzaţii, culori. O infuzie de bine, linişte, dragoste, frumos! Mi-a părut rău când Smiley a fost nevoit să aleagă. Nu aş fi vrut să fiu în pielea lui. Cred că îi venea să îşi muşte din suflet sau din mână :), dar el şi-a făcut-o :))) când i-a pus împreună. Ştia că va fi ceva minunat. Ştiu. A dăruit o cutiuţă muzicală. Un cadou. Însă, dureros la sfârşit. Ceea ce îmi doresc eu, este ca pe viitor, undeva, cândva, să îi mai văd măcar o dată împreună cântând. Tare mi-au plăcut.

Acum însă, tot ascultându-l, nu ştiu de ce ajung la o melodie a adolescenţei mele...la "Cry to me" a lui Burke. Da. Pe Burke îl uitasem mai sus :))). Nu mă pot gândi deloc la Chapman. Iese din ecuaţie. Rămâne doar această melodie. Poate pentru că e foarte, foarte apropiată de sufletul meu? Poate pentru că îl văd cântând-o şi pur şi simplu mă bucur până în suflet? Nu ştiu.

Oricum. Eu mi-am găsit omul ca să spun aşa. Şi e un om frumos. Şi mă bucur că am lăsat tv deschis la Vocea României. Eram în hol. Televizorul mergea. Şi am auzit atât: "Bay Parkway wonder...". În clipa următoare am ştiut! Zâmbeam şi mă cutremuram în acelaşi timp. Îmi venea să plâng. Am intrat şi l-am ascultat până la capăt.

Îi mulţumesc pentru ceea ce mi-a oferit prin interpretările sale şi pentru că există atât de frumos. Îi doresc mult, mult succes şi ştiu că îl va găsi indiferent de situaţie, pentru că, altfel, viaţa m-ar dezamăgi. Şi credinţa mea la fel. De ce? Pentru că oamenii frumoşi nu merită să trăiască în umbră sau mediocritate ci merită să zboare cât mai sus şi cât mai frumos!

Deci...zboară Ştefan :)! Pentru tine şi, pentru noi toţi!

(Sursa: internet)

Săptămâna Bibliotecii Adjudene, Ediţia a XXVIII-a

2011-11-01T02:44:00.000+02:00

Aşa cum v-am obişnuit, am să vă ţin la curent cu toate manifestările Bibliotecii Municipale Adjud, la care, am marea bucurie şi onoare de a fi mereu prezentă şi invitată. Pe data de 31 august, biblioteca Municipală din Adjud îşi deschide din nou poarta către iubitorii de cultură în cadrul celei de-a XXVIII-a ediţii a „Săptămânii Bibliotecii Adjudene”. Evenimentul va fi debuta oficial la orele 10:00, ca mai apoi, la ora 11:00 să continue printr-o expoziţie de carte "Scriitori vrânceni în colecţiile Bibliotecii Municipale". Acest eveniment deosebit de important pentru Bibliotecă, dar şi pentru iubitorii de carte şi frumos, va continua până în 6 noiembrie. Pe parcursul acestei frumoase incursiuni în lumea minunată a culturii şi artei, bibliotecarii ne-au pregătit expoziţii, seminare, lansări de carte, lecturări de cărţi, dezbateri, concursuri, prezentări pro natura şi multe alte surprize.

Că vă aştept azi, marţi, de la orele 12:00, la Biblioteca Municipală Adjud, unde are loc evenimentul: "Săptămâna Bibliotecii Adjudene, Ediţia a XXVIII-a"...ştiţi. Mereu mi-am dorit să vă am alături pe cei care aţi simţit să îmi fiţi. Vă aştept şi acum cu emoţie şi drag să gustăm o felie mare de cultură şi artă, de frumos, de oameni şi suflet!

Eu, am să fiu acolo, pentru a le lectura celor mici, povestea scrisă de mine, "Povestea Micuţei Rămurici".

De la orele 12:30, vor avea loc lansări de carte, după cum urmează:

- ora 12:30 Lansare de carte:
* Versuri cu soare pentru Doamna Învăţătoare de GEORGE ZARAFU şi MARIANA CRISTEA
Editura Ametist ‘92, Bucureşti, 2008

- ora 13:00 GEORGE ZARAFU - membru a Uniunii Scriitorilor din România lansează cărţile:
* Zarafisme. Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale LIBRA, 2008
* Epigrame cu şi despre femei. Editura Grafit, Bacău, 2010 Ediţie îngrijită de RODICA HANU-PAVEL şi GEORGE ZARAFU

- ora 13:30 GEORGE CORBU - Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România lansează volumul:
* Corbigrame. vol. 2. Bucureşti, Editura Maşina de Scris, 2003

- ora 14:00 - Carnet pestriţ. Oradea: Cogito, 2005
Autor: Valentin Lipatti, Ediţie îngrijită de dr. LILIANA PAVELESCU şi GEORGE CORBU
Prezintă: GEORGE CORBU

Invitaţi: Beneficiarii Centrului comunitar pentru persoane de vârsta a treia, Adjud -Fundaţia Pro Armonia Focşani

Programul integral al manifestării:

LUNI, 31 OCTOMBRIE

- ora 10:00 - Deschiderea Săptămânii Bibliotecii Adjudene
- ora 11:00 - Expoziţie de carte: Scriitori vrânceni în colecţiile Bibliotecii Municipale
ora 12:00 - Bogăţiile toamnei - expoziţie de lucrări artistice - expun preşcolarii şi elevii de la Grădiniţele şi Şcolile adjudene
- ora 13:00 - Tabloul toamnei - expoziţie de lucrări din seminţe realizate de elevii clasei a IV-a de la Şc."Mihail Armencea", înv. Viorica Hîngu
- ora 15:00 - Parada costumelor de Hallowen - prezintă elevii Şc. "Mareşal Alexandru Averescu", înv. Adriana Bocman
- ora 17:00 - Artă şi speranţă - expoziţie de lucrări artizanale realizate de copiii de la C.H.A.R.T.A. Adjud - Fundaţia Pro Armonia Focşani

MARŢI, 01 NOIEMBRIE

- ora 10:00 - Sfinţii îngeri, prietenii şi ocrotitorii copiilor
- Expoziţie de icoane pe sticlă – expun elevii de la Cercul de pictură "Preot Alexandru Antoniu" de la Şc. Rugineşti, îndrumaţi de Protopop Preot Ion Ciobotea
- Concurs de creaţie creştină cu participarea elevilor de la Şc. Rugineşti, Şc. Angheleşti, Şc. Păuneşti, Şc."Mihail Armencea”, Liceul "Emil Botta" şi Colegiul Tehnic "Gheorghe Balş" sub îndrumarea Protopop Preot Ion Ciobotea
- ora 11:30 - Toamna târzie - moment artistic prezentat de preşcolarii Grăd. nr.1 şi Grăd. nr.4 îndrumaţi de doamnele educatoare Aurica Răuţă, Elena Năstac şi Tincuţa Trif
- ora 12:00 - Povestea micuţei rămurici în lectura autoarei RAMONA SANDRINA ILIE

MIERCURI, 02 NOIEMBRIE

- ora 12:00 - Contribuţii româneşti la dezvoltarea culturii europene
Expune: ION CROITORU - scriitor adjudean
- ora 13:00 - Lansarea volumului "Sub ploaia cepheidelor": mozaic umoristic. Focşani: Editura Pallas Athena, 2011
Autor: ION CROITORU
- ora 14:00 - Amintiri despre Sadoveanu - viaţa şi activitatea, concurs literar; Participă elevii cls. a X-a A, a X-a F şi cls. a XI-a C de la Colegiul Tehnic "Gheorghe Balş"
Expunere: prof. ANCA FERARU
ora 14:30 - Sfinţii sărbătoriţi în luna octombrie - expoziţie de icoane realizate de elevii Colegiului Tehnic "Gheorghe Balş", îndrumaţi de prof. ALINA ALBEIU
- ora 16:30 Audiţie - Sala Multimedia

JOI, 03 NOIEMBRIE

- ora 13:30 - Expunere - Dezbatere: Poezia viitorului şi viitorul poeziei?
Expune: poetul PAUL SPIRESCU - membru a Uniunii Scriitorilor din România

SESIUNE DE LANSĂRI DE CARTE

- ora 14:30 Lansarea volumului de poeme "PE PRAG (VALE- DEAL)" al scriitorului adjudean: LIVIU IOAN STOICIU - membru a Uniunii Scriitorilor din România
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010
- ora 15:00 Scriitorul şi criticul literar TUDOR CICU – membru a Uniunii Scriitorilor din România lansează volumul:
* Liviu Ioan Stoiciu -Poezia şi subteranele ei. Buzău: Editura Aldin, 2011
- ora 15:45 Lansare de carte:
LIVIU-IULIAN ROMAN - Păuneştii Vrancei, între pământ şi ape. Focşani,
Editura Terra, 2011
Invitaţi: Adrian Botez, Ion Croitoru, Gheorghe Neagu, Marin Moscu, Janine Vladislav, Culiţă Uşurelu, Virgil Panait, Ştefania Oproescu, Marin Ifrim, George Pătrăşcanu
- ora 16:00 - Toamna în sărbătoare - moment artistic prezentat de corul de elevi "Armonia" al Şc."Angela Gheorghiu" sub îndrumarea prof. IONELA CHIRIAC

VINERI, 04 NOIEMBRIE

- ora 11:00 Anul European al Voluntariatului
"Bibliotecar pentru o oră" (cititorii vor fi bibliotecari pentru o oră)
- ora 14:00 Seminar: "Pădurea - plămânul verde al Planetei" dedicat Anului Internaţional al Pădurii, cu participarea elevilor cls. a VIII-a de la Şc. "Mareşal Alexandru Averescu" îndrumaţi de prof. JOSEKPINI STRATULAT
- ora 15:00 ORA DE INFORMARE EUROPEANĂ cu tema "Eu şi Europa".
Participă elevii cls. a X-a şi a XI-a de la Liceul "Emil Botta" sub îndrumarea prof. LUMINIŢA LUNGU
- ora 17:00 Seara de film - Sala Multimedia

SÂMBĂTĂ;, 05 NOIEMBRIE

- ora 10:00 Prezentări proiectate: Adjudul în imagini
- ora 11:00 "Eu circul corect?" – teste de circulaţie pe calculatoarele BIBLIONET, participă elevii de la Clubul Copiilor Adjud, îndrumător, prof. PETRE VALEA

DUMINICĂ, 06 NOIEMBRIE

- ora 10:00 Expoziţie şi atelier origami, îndrumător bibl. CIPRIAN IRIMESCU
- ora 12:00 Biblioteca viitorului - expun utilizatorii de la Clubul de pictură al bibliotecii

olar de vise

2011-10-29T04:05:00.001+03:00

(Sursa: internet)

aş putea construi oameni din gânduri
şi oraşe întregi din visele lor
ţări şi lumi,
dar nu aş putea modela niciodată
un suflet ca al tău
mi-ar scăpa mereu printre degete
ca şi un zâmbet de copil
prin lumi de poveşti
aş putea ridica o nouă Atlantidă
din visele mele ruinate
şi din lacrimi,
dar nu aş putea nici măcar din cuvinte
să te conturez aşa cum
sufletul meu
luându-ţi forma mi te-a dat redându-mă
întruna
întruna
ţie!

Gânduri - Bileţelul al şaselea

2011-10-28T20:00:00.001+03:00

Nu ştiu zilele voastre cum sunt. Sau dimineţile. Sau serile. Nopţile. Dar ale mele încep, trăiesc şi adorm tare frumos. Liniştite. Liniştit. Am un om. Unul singur. Un suflet de care mă agăţ până la cer. Salcia mea care plânge cu ramurile în sus. Sau cerul meu care devine atât de pământ când trebuie să mă susţină. Sunt un om norocos. Şi fericit. Nu ştiu de ce uneori scriu într-un ton atât de trist. Nu ar trebui. Dincolo de toate şi orice e fericirea de a fi, de a trăi ceea ce e de trăit. Noi oamenii suntem egoişti şi mereu nemulţumiţi. Vrem mereu mai mult, dar mai multul e în toată clipa rotundă de...acum. Prezentul e cel mai important. Trecutul e făcut să ne trezească din când în când. Să ne arate albume din noi. Sau să ne tragă de mânecă. Trecutul nu trebuie ţinut la piept. Asta înseamnă să uiţi să trăieşti. Viitorul. Nu trebuie să îl lăsăm să ne acapareze prea mult. Îi vom deveni sclavi. Vom uita să zâmbim dimineaţa celui de lângă noi. Vom uita să ieşim cu cei mici în parc sau să îi întrebăm cum sunt...de ce nu mai zâmbesc. Prezentul însă...merită toată atenţia. Aşa perfect sau imperfect cum e. El rotunjeşte viaţa. El pune cărămida. El clădeşte cu adevărat. Şi cum spuneam. Sunt egoistă şi eu. De aia scriu ce scriu... :). Şi greşesc lăsând uneori trecutul să adoarmă în braţe la mine. Uit să trăiesc gândindu-mă prea mult la: "ce va fi! ce voi fi! ce vom fi!". La naiba! Pot fi orice dacă suntem doi! ORICE! Iar când suntem trei sau patru sau ... sunt de-a dreptul invincibilă! Sunt un om fericit, înconjurată de oameni frumoşi pe care îi iubesc. Pe toţi la un loc şi pe fiecare în parte... Ramona, Stanica, Adrian, Rareş, Razvan, Corina, Liliana, ... Augusta mea iubita, familia. Mulţi dintre voi cei de aici pe care vă apreciez şi vă respect... Da, peste toate şi tot, dimineaţa me răsare printr-un suflet şi apune prin el şi ştiţi ce? Cred că e cea mai potrivită clipă!

Scenariu cu linişte... II

2011-10-27T07:39:00.000+03:00

(Sursa: Thomas Kinkade)

O casă. Aceeiaşi. O casă albă de lemn. O terasă din podele obişnuite să scârţâie sub fiecare pas. Un balansoar scorojit de timp şi ros de carii. Un cer albastru, unduit deasupra unor dealuri nu foarte îndepărtate. Iarbă. Iarbă verde mirosind a reavăn. Flori. Flori de toate culorile şi mărimile. Ţârâit de greieri şi lăcuste. Păsări. Nu ştiu pentru voi ce înseamnă păsările, dar pentru mine înseamnă linişte..., multă linişte. Deci, linişte cu păsări.

Şi de la capăt. Un alt balansoar alături. Cerul rămâne unduit. Dealurile le trag mai aproape. Şi iarba. Între balansoare o măsuţă rotundă de cafea. Pentru tine. Când te vei trezi cafeaua va fi aici. Şi eu. Mai ales eu. Atunci, când vei coborî către mine, toate vor tăcea. Nu ştiu să aud nimic altceva când te văd. Doar pe tine. Şi privirea ta. Lumea spunea că tu nu ai ce căuta în acest scenariu. Nici eu. Că scenariul e cu susul în jos. Şi lumea noastră. Că noi călcăm pe nori, iar soarele răsare de la firul ierbii. Că eşti prea tânăr. Sau prea bătrân. Prea rar. Sau prea des. Că nici nu ai fi. Sau ai fi prea mult. Că nu sunt nimic. Sau sunt prea profund. Dar eu sunt singura care ştie. Eşti al meu. Nici mai mic. Nici mai mare. Nici mai tânăr. Nici mai bătrân. Eşti numărul meu firesc de suflet. Ştiu asta. Simt asta. Nu trebuia să bată toate inimile la unison ca să îmi confirme ceva ce eu trăiesc. E de ajuns inima mea. Inima ta. În iubire e nevoie de două inimi, restul sunt doar zgomote inutile într-o orchestră perfectă. Cât de frumos se unduieşte, se leagănă şi se învârte lumea meai! Cât de frumos se opreşte lăsând muzica să cânte. Încă. Şi nici nu ai ajuns aici. Lângă mine. Sau ai ajuns. E scenariul meu. Dacă vreau, tai şi lumea. Şi tot ce nu ţine de noi. Las doar greierii. Măsuţa de cafea. Balansoarele. Pe tine. Pe mine. Adaug un pârâiaş. Şi noi. Iubindu-ne. În timp ce pământul ni se unduieşte deasupra umerilor. Iar tu mă strigi pe nume. Eu te inspir. În suflet. Literă cu literă. Nimeni nu va ştii niciodată nimic. Vor ştii doar că în scenariul meu, un bărbat mă iubeşte, iar literele acelea nu se pot rosti decât de pe buzele mele. Deci, linişte. Linişte cu păsări. Cile doarme. Pentru cei care nu au citit primul scenariu, Cile e o bufniţă. Habar nu am de ce, dar iubesc bufniţa aia. Peste vise se aude cântând cocoşul. Îl auzi iubite? Trezeşte-te înainte să cânte a treia oară. Măcar, tu!

Sonet CXVI - W. Shakespeare

2011-10-27T02:59:00.002+03:00

(Sursa: internet)

Nu-i între inimi vreun zăgaz înalt
Spre-a le opri. Iubirea nu-i iubire
De-şi schimbă focul după celălalt,
Fugară ca fugarul în neştire;
O,nu ! iubirea-i far nezguduit
Ce străjuieşte-n pîclă şi-n furtună,
O stea ce-ndrumă năvi necontenit
Şi care nu se-ntîmplă să apună.
Iubirea nu-i paiaţa Vremii . Ci
O floare dată coasei ei ce-o curmă.
Dar nu păleşte-abia ce-mboboci,
Ea neschimbată şade pîn’ la urmă.
Şi dacă versu-mi minte şi-i greşit
Nimic n-am scris , şi nimeni n-a iubit