asemeni unui stol de rândunici albastre în adâncul
unei fântâni cu şoapte
îşi fac cuib sub streaşina din partea stângă
a pieptului meu
ca şi cum ar vrea să-mi adoarmă acolo
toată copilăria
cuminţind-o
din ochi mi se prelinge încă
puf de păpădie,
iar pe degetul arătător ţin şi acum acuarelă
pentru a picta cerul în sunete
crude
dar, cine poate ţine în căuşul aripilor un copil
ce aleargă prin noi
ca şi-ntr-o mare de chemări,
de chemări,
de chemări...?
(Sursa foto: redbubble)
Frumoasă melodia lui Octavian Bud, nu prea se mai ştiu multe despre el... Metafora lacrimilor din fulg de păpădie este frumoasă tare...
RăspundețiȘtergereDa... îmi place Octavian Bud deşi de la o vreme nici eu nu am prea auzit de el. Păcat!
RăspundețiȘtergerePăi, copilăria este ceva frumos şi magic. Dacă am plânge-o de tot...am dispărea de tot odată cu ea! Aşa că...ne bucurăm pentru ce a fost şi a rămas pentru noi şi cei de lângă noi (cărora ne putem oferi tineri, nebuni şi frumoşi!) :)!