16 octombrie 2010

răscruci

 


a trecut ceva vreme
de când nu mi-am mai pus pe umeri mantia gândurilor tale,
 iar afară miroase a toamnă... iubite
a toamnă şi a depărtare


a trecut ceva vreme
de când nu mi-ai mai trecut pragul sufletului să aprinzi lumina,
iar în mine se adună frunze... iubite
frunze şi teamă


a trecut ceva vreme
de când nu mi-ai pus mâna adăpost în mâinile tale,
iar afară adie vânt rece...iubite
vânt rece şi tăcere


a trecut ceva vreme
de când nici eu nu ţi-am mai aşezat pe umeri mantia zâmbetului meu,
iar în tine mijea dorul de mine
de mine şi de noi


dar ştii iubite?
azi m-am îmbrăcat din nou în entuziasm şi copilărie
în zbor
să poţi să mă ţii pe pleoape când se închid obosite
peste răscruci în toate colţurile sufletului
fără mine

4 comentarii:

  1. Cât mai există speranţă şi visare totul poate renaşte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine te găsesc Cristian...
    Da, aşa cred şi eu...speranţa şi visarea sunt cele care pot muta munţii din sufletele noastre :).

    RăspundețiȘtergere
  3. ... a muta munţi, a topi gheţari ... scrisul e o binecuvântare! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere