Deşi e atâta plinătate, de ce uneori simţi că
lipseşte ceva? De ce când întinzi mâna ca şi cea mai sinceră reverenţă a
sufletului în faţa cuiva....totuşi nu ţi-o reţine nimeni, iar oamenii
te abandonează atât, atât de simplu în lume ca şi când...nu ţi-ar fi
fost nimic, niciodată? De ce? Am crescut mare, dar parcă tot nu am toate
răspunsurile şi uneori mă simt atât, atât de copil mic...
Si nu tocmai in asta consta frumusetea vietii: ca, desi crestem, tot nu aflam toate raspunsurile si avem mereu de invatat? :)
RăspundețiȘtergere