fără pretenţii de vedetă

cu mult timp în urmă, când încă mai alergai desculţ
ai văzut la televizor o imagine
ceva anume te-a făcut să te opreşti la ea
poate buzele,
poate umerii albi şi sidefaţi,
poate ochii mari,
poate zâmbetul
sau poate nimic din toate acestea

imaginea putea să dispără, dar acel ceva tot ar fi rămas
o urmă de parfum,
o zgârietură pe o placă de patefon
ce se repetă în mintea ta la infinit, la infinit

orice a fost ai cules-o din televizor atunci şi ai luat-o
în podul palmei înghiţind-o cu un pahar de apă ca pe un medicament,
iar imaginea, împreună cu alte imagini şi sunete au început să încolţească în tine, în nopţile tale albe
până când ţi-a răsărit de sub piele, din gură, din tălpi, din piept,
iar tu ai ţipat dându-ţi trupul la o parte:
"ieşi şi umblă femeie"

pe scena vieţii intră o tânără care pe trup, din loc în loc, avea încă lipite
bucăţi din placenta viselor tale,
în părul ciufulit îi erau prinse câteva stele
crescute de tine,
un ochi îi râdea, un ochi îi plângea,
pe colţul gurii avea o urmă de ciocolată la care nu vroia să renunţe,
iar pe buze îi stătea bine un zâmbet copilăresc

făcu primii paşi şi se opri
nu avea nimic din coperţile altor femei
nu avea silicoane,
nu avea botox,
nu avea păr blond,
nu avea nici măcar ochii albaştri
avea doar o imagine

ceva anume:
poate buzele,
poate umerii albi şi sidefaţi,
poate ochii mari,
poate zâmbetul
sau poate nimic din toate acestea

ţi-ai încheiat nasturii de la trup cu fineţe
acoperind locul de unde ai născut-o atâţia ani
te-ai ridicat şi luând-o uşor pe după mijloc ai lăsat-o pe spate
sărutând-o
ciocolata dispăruse. zâmbetul îi stătea la fel de bine pe buze
chiar mai bine aş spune pentru că i se îmbujorase
ai luat-o de mână şi ai iubit-o pentru toată viaţa
pe ea...o femeie simplă, fără pretenţii de vedetă

acasă

când mă voi întoarce am să ştiu
am să adorm undeva departe, într-o mare bleumarină aruncată de Dumnezeu
undeva în mijlocul unui coşmar
când mă voi trezi,
peste faţa mea va adia un vânt cu gene întoarse precum ochii florilor de cireş,
soarele va răsări albastru, iar cerul va fi de un verde crud
norii vor fi greieri micuţi şi firavi,
iar perdelele îmi vor gâdila privirea până în suflet de locul acela atât de firesc
denumit "acasă"

Un premiu speial de la un suflet special!

Deşi acesta nu este un blog de scriitor, ci blogul unui suflet simplu care încearcă să scrie, să exprime într-un mod cât mai natural ceea ce simte, ce îşi doreşte, ce visează...pentru acei dintre voi care treceţi pragul Hanului în căutarea a ceva..., Geanina Lisandru, o femeie deosebită, a simţit să împartă cu mine acest premiu special..

Pentru acest fapt, dar nu numai, îi trimit cele mai bune gânduri, cele mai calde îmbrăţişări şi îi mulţumesc din adâncul sufletului pentru ceea ce vede ea în "Hanul Poveştilor". Mulţumesc Geanina!

Premiul, îl voi împărţi cu cinci prieteni din blogosferă, iar premianţii au toţi nişte îndatoriri. Aceste îndatoriri sunt:


1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Acestea fiind regulile, cei cinci sunt: domniţele Loredana, Ioana, Nicoleta, Larisa si un cavaler de seamă...alexander.


Am socotit să împart premiul cu ei deoarece:

- au ceva de spus şi nu oricum: o spun frumos, sincer şi din suflet
- textele de pe blogurile lor sunt sensibile şi emană viaţă, căldură, soare
- de câte ori le calc pragul...îmi doresc să revin cât mai repede
- de câte ori îi citesc îmi dau seama că sunt un om fericit să îi am în linkurile mele ca şi o carte de vizită pentru sufletul meu

Vă Mulţumesc Tuturor celor care mă vizitaţi, celor care lăsaţi câte un gând să nu simt că sunt singură într-un colţ al blogosferei, celor care nu lăsaţi un gând, dar lăsaţi o urmă uşor de simţiti că aţi fost şi reveniţi, celor care sunteţi în blogrolul meu (şi nu doar) şi vă citesc aproape zilnic fără să mă mai satur de frumuseţea sufletului şi scrierilor voastre!
 

De ziua Augustei

de ziua Augustei,

atunci,
în clipa în care am stat
lângă Dumnezeu
de trei ori

sau poate a stat Dumnezeu lângă mine...
nu ştiu
de atunci însă, îmi simt umerii mai uşori,
iar uneori
pe dreptul îmi adie aşa, o bătaie ca din vârful
unor gene de înger

de ziua Augustei,

atunci,
în clipa în care am înghiţit secundele atât de greu,
iar părul mi-a crescut până în tălpi de aşteptare,
soarele a hotărât să răsară prima dată dintr-un pântec de femeie

raza lui ţipa asurzitor
peste orizonturi largi numai ochi şi mirare
iar căldura se revărsa peste tot
din mânuţe şi viaţă proaspătă
de copil

de ziua Augustei,

atunci,
am ştiut că m-am jucat de-a Dumnezeu
şi am născut în şapte ore
o fetiţă după chipul şi asemănarea mea,

iar de atunci,
ziua Augustei
este în fiecare zi, iar eu de atunci stau mereu alături de Dumnezeu
şi nasc răsărituri dintr-un copil numai ochi şi surâs

ce-a hotărât să se facă lumină
în viaţa unor oameni atât de simpli

>> Poezie dedicată fetiţei mele Augusta-Maria, cu toată dragostea mea<<

Scarlet

nu mă mai striga aşa, ca şi cum mi te-ai plimba pe şira spinării
strigă-mă ca pe o femeie
de azi spune-mi "Scarlet"

am să te învăţ să mă iubeşti şi-ai să mă iubeşti chiar dacă am să plec
ridicând din umeri
şi-ai să mă iubeşti chiar dacă am să dau cu tine de toţi pereţii dragostei
până când îţi vor intra sub piele, în carne şi ţi se vor impregna pe cord faţă-verso
să-ţi iasă pe ochi ca o chemare

am să te învăţ să mă rosteşteşti ca pe un crez, tare şi apăsat - literă cu literă
să mă scalzi pe buze înainte de a mă lăsa liberă asemeni unui ecou
şi să mă înghiţi în sec de teama
că azi m-ai stigat ultima dată

de azi spune-mi "Scarlet"
strigă-mă ca pe o femeie
chiar dacă am să plec ridicând din umeri, iar tu vei rămâne să priveşti
ce frumos mi te plimbi pe şira spinării