Se afișează postările cu eticheta odaia cu proza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta odaia cu proza. Afișați toate postările

27 aprilie 2015

atât cât poate fi ea, eternitatea



Nu am pretins niciodată că ştiu totul despre iubire. Din contră aş spune. Sunt omul care ştie cel mai puţin despre ea. Dar cred în ea. Şi cred în faptul că ea ne schimbă din clipa în care ne-a atins. Eu, sunt doar femeia care iubeşte. Aşa cum ştie. Aşa cum îi cântă inima. Şi nu mă tem de cuvinte. Nu mă tem să vin aici...goală de mine în faţa voastră şi să spun: "Iubesc!". De ce m-aş teme? De ce ar trebui să tac? Nu am furat nimic. Doar simt! Simt... Simt că sunt vie! Simt că trăiesc! Simt cum inima mi-e cuprinsă de milioane de emoţii şi bate frumos. Uneori o ia razna ca o nebună. Alteori stă mică, mică...doar într-o bătaie. Atunci îi e dor. Şi, o ia razna din nou. Zboară! Iubirea crede. Nu se îndoieşte. Poate totuşi, uneori se ţine într-o zvâcnire de teamă. Teama că poate totul e un vis. Dar tot ea inima ştie. Ştie că dacă e iubire, nu e vis! E zbor. E căldură. E un cuib în care locuiesc două suflete. Din clipa aceea, nimic nu mai va fi la fel. Două suflete, vor merge mână-n mână şi se vor uni într-o bătaie de inimă pentru totdeauna...atât cât poate fi ea, eternitatea!
(atât cât poate fi ea, eternitatea - Ramona-Sandrina)

Mereu ţi-am scris...



Mereu ți-am scris. Nici nu știam de existența ta când ți-am scris prima scrisoare. Am rupt-o din sufletul meu și am pecetluit-o cu cele mai adânci gânduri și speranțe ale mele. Mereu ți-am scris. Până în clipa în care te-am găsit și încă sunt mirată că poți exista așa. Habar nu am cum a făcut Dumnezeirea, dar ești decupat exact după visele mele. După inima mea. Te potrivești perfect acolo. Acum, că știu că exiști, îți voi scrie în continuare. Toată viața mea. Ca să mă eliberez încet de tine. Sau de mine. Nu pot duce în mine atâta iubire. Și atunci, ca să nu mor, o scriu. De acum, cred că voi scrie de fapt pentru mine. Să nu te uit. Să mi te impregnez pe suflet. Să te iau cu mine peste tot ca să nu mă pierd. Să ne reîndrăgostim mereu unul de altul! Mereu îți voi scrie. Doar astfel vei putea fi al meu etern. Doar așa, iubirea mea nu va fi în zadar și se va scrie pe stele!

9 iulie 2014

Într-un câtva timp, nici prea mult, nici prea puțin, am cunoscut adevărata dragoste...




Într-un câtva timp, nici prea mult, nici prea puțin, am cunoscut adevărata dragoste. Are ochii cei mai frumoși din univers. Mâinile cele mai protectoare. Gurița cea mai vorbăreață și zâmbăreață. Gândurile cele mai năstrușnice. Iubește să danseze, să gâdile, să se bată cu pernele, să fie alintat. E un nebunatic :). E frumos în tot ce face. În tot ce spune. E minunat și când tace. Iar când doarme....am mereu senzația că este Dumnezeu acolo alături de mine în toate. E liniște! Cea mai curată și liniștită liniște!!! Știu...știu...și iubirea voastră e la fel. Pentru toți a lor e cea mai frumoasă și așa trebuie să fie. Doar că eu acum vorbeam de a mea. Vorbesc cu dor. Vorbesc cu melancolie. Vorbesc cu dragoste și niciodată cu regret. A fost ca o primăvară-vară în care am învățat să ies din pământ, să înmuguresc, să înfloresc și să trăiesc! A fost ca un anotimp unic ce nu trece. Nu există iarnă pentru iubire. Iubirea nu e o boală care trece. Iubirea e un sentiment care se naște în suflet și trăiește atâta timp cât trăiește sufletul. Sper ca al meu să fie nemuritor. Cumva, trebuie să găsesc cheia, pentru că nu am de gând să îl las niciodată să moară, iar el să dispară! Într-un câtva timp, nici prea mult, nici prea puțin, am cunoscut adevărata dragoste. Nu am cunsocut-o în adolescență. Nici în tinerețea crudă. Ci acum. Am cunoscut-o dinainte de a mă naște și am avut fericirea de a-l regăsi preț de ceva timp. Și a fost...extraordinar! A rămas...neprețuit! Nici nu mai contează acum numele lui, nu e așa? Contează doar că e scris în mine pentru tot restul eternității și eu îl rostesc clipă de clipă ca pe o ultimă rugăciune! ♥ ~.....~ ♥ - Ramona-Sandrina

"Lumina mea, îngroapă-te cu mine
La primăvară poate încolţim. - Adrian Paunescu"

7 mar. 2014

2 ianuarie 2014

Sunt oameni pe care îi așteptăm în inima și viața noastră mereu, dar care nu vor veni niciodată...

(Sursa: internet)

Sunt oameni pe care îi așteptăm în inima și viața noastră mereu, dar care nu vor veni niciodată. Ei iubesc, plecând! Sunt oameni care ne așteaptă ei în inimile și viața lor mereu. Și așteaptă. Și rămân. Și ne învață și pe noi să rămânem. Știm că vom aștepta mereu. Știm că vom iubi fără speranță, dar în toate acestea, vom învăța să trăim o viața liniștită de om. Nu vom avea viața aceea strălucitoare, plină de exuberanță, de nebunie, de scântei, de emoții și fluturi, dar suntem recunoacători că ni s-a oferit o iubire, un cămin, o inimă de împărțit și o viață de trăit. Nu spectaculoasă, dar viață și tot ce este viață înseamnă mulțumire față de Dumnezeu și recunoștință față de tot ce înseamnă ea. Și atunci știm că despre asta este vorba defapt când trăiești. Despre a împărtăși ceva cu cineva. De a duce în tine povești neterminate aici pe pământ, iubiri eterne pe care nu le poți descrie și nu ți se vor împlini și de a învăța că, uneori, viața este peste toate acestea o explozie de întâmplări, oameni, clipe. - Ramona-Sandrina

Undeva, pe acolo, din când în când, vor urla lupii din mine a negăsire! Toată celaltă jumătate de eternitate fără tine!

 

Plec. Plec şi tu ştii. Ştii de când am venit că voi pleca. Ştii că mă vei lăsa. Şi nu mă vrei rămasă. Am să dau cu mine de toate gândurile şi valurile, de toate tristeţile până nu o să le mai ştiu gustul. Învăţasem să sper. Degeaba. Îngerii, mor în mine din faşă. Omul nimănui. Femeia şi mai nimănui. Nu înțeleg de ce nu pot învăța lecția singurătății și sper. Dar, mi-e bine. Măcar nu mai plec singură. Voi avea în mine o iubire. O mare iubire. Singura! Cu ea voi trece munţii. Cu ea voi trece viaţa. Uneori, probabil am să mai tresar în sufletul tău. Uneori probabil, inima ta va mai bate cu mine. Din ce în ce mai rar. Din ce în ce mai încet. Până când, îmi va uita ritmul. Atunci defapt mor iubiţii. Când în inimile lor, unul nu mai bate! Aş vrea doar...să fii fericit chiar dacă asta înseamnă ca eu să nu mai mă întorc, iar tu să mă pierzi undeva pe la mijlocul eternității! Undeva, pe acolo, din când în când, vor urla lupii din mine a negăsire! Toată celaltă jumătate de eternitate fără tine! Dar, va fi bine. Măcar nu voi fi singură. Voi avea în mine o iubire. O mare iubire. Singura! - Ramona-Sandrina

27 decembrie 2013

scenariu cu tine, cu zăpadă şi vise...



ninge. inima mea stă pe marginea unei ferestre şi uită să bată. totul pare asemeni unui vis. un vis pe care l-am mai avut. se repetă. se repetă şi se face că eu dansez singură. nu ştiu unde. afară ninge. peste mine ninge. parcă ar ninge şi peste sufletul meu, pentru că îl simt tremurând. nu de frig. tremură de tine. cad fulgi. întind palma şi ei îmi intră sub piele. undeva, din mijlocul zăpezii se aud paşi. zăpada plânge sub ei sau râde. nu ştiu, cred că defapt plânge şi râde. paşii se opresc în faţa mea. nu văd decât urme în zăpadă. urme de paşi. paşi cu inimă, pentru că aud un ritm cunoscut. alături de paşi nişte puncte mici. cercuri de apă se formează în zăpadă. parcă ar ploua în jurul paşilor. sau parcă ar plânge. se aude doar cum tace zăpada. începe să se audă vântul. sau poate nici acesta nu e vânt. e o şoaptă. o chemare. sau doar o părere. clipesc şi mă răsucesc. fac o piruetă. mâna dreaptă o las încet pe lângă mine şi fac un semicerc spre dreapta. aşa se face la balet. aşa se face când înveţi să dansezi cu tine. mă opresc. parcă zăpada ar avea ochi. sau nu, nu zăpada. aerul. respir încet. nu pot altfel. închid ochii şi las obrazul să-mi atingă umărul. fac un cerc cu mâinile şi dansez. deschid ochii puţin. zăpada se mişcă. de jos în sus se ridică lacrimi. şoaptele se mişcă şi ele între braţele mele. uneori aş vrea să le înţeleg. nu e nevoie. simt doar cum braţele mele nu mai sunt singure. un tremur îmi coboară pe şira spinării. peste mâini. peste gât. ochii mi-au învăţat a nu ştiu câta oară să plângă singuri. ei nu ţipă. doar privesc cald către golul acela în care uneori locuieşte o tresărire. încă un pas. mai aproape. zăpada prinde contur. cred că mă ştie pe de rost pentru că are ochii tăi. ştie chiar să zâmbească la fel ca şi tine. i-am atins obrazul. s-a încălzit. ochii au strălucit preţ de o clipă apoi, paşi. undeva din mijlocul braţelor mele se aud paşi. conturul s-a topit. obrazul meu coboară cuminte din nou pe umăr. afară ninge. peste mine ninge. parcă ar ninge şi peste sufletul meu, pentru că îl simt tremurând. nu de frig. tremură de tine. cad fulgi. trupul meu îmi ridică umerii în sus, apoi îi lasă în jos. ştiai? sufletele oftează uneori fără noi. e o şoaptă. o chemare. sau doar o părere. clipesc şi mă răsucesc în mine ca un cuţit de dor. unde îmi eşti dragostea mea? sub ce ceruri îţi porţi zâmbetul şi privirea? oare viaţa pedepseşte atât de mult lipsa de decizie? am fost confuza. mi-a fost teama de atata iubire. sunt un copil care te iubește nebuneşte. sunt doar un copil...plin de teamă şi de tine.

De ce nu întinzi mâna iubite? Știu că ești în preajmă...Te simt! Te aud! Aud cum respiri înfundat de dor. Cum vrei să mă atingi, să mă iei în brațe, să alergăm ca doi copii, să ne sărutăm... Sunt aici...știi asta! Întinde-mi mâna iubite! Îți promit că va fi bine! Te iubesc...


(scenariu cu tine, cu zăpadă şi vise - Ramona-Sandrina)

9 decembrie 2013

Când o femeie iubește...



Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va trăda omul iubit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va răni omul iubit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va simți să îl limiteze...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va simți să îl domine...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va simți să îl schimbe...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va dori să îl știe nefericit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va abuza emoțional de omul iubit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu își va verifica omul iubit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va fi geloasă decât în măsura iubirii...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată va fi invidioasă pe fericirea celui drag. O va dori chiar și când ea nu va face parte din această fericire!

Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va deveni obsedată de alte femei deoarece ea va ști mereu că este iubită, prețuită, protejată și respectată. Își va cunoaște adevărata valoare în inima iubitului său!

Eu nu vă spun decât să iubiți curat și veți fi iubiți curat! Altceva nu am să vă spun. Decât să nu murdăriți iubirea și amintirea. Într-o zi, vă va fi dor de ele și nu veți mai găsi acolo decât propriul noroi în care ați ales să vă scăldați. Vorba citatului.."Când plângi mult nu vei vedea soarele de lacrimi și nu te vei putea bucura de el!".

Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, iubește!

8 decembrie 2013

Aleg atunci să rămân o veșnică fericită...




"Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă eşti fericit. - Constantin Noica, Jurnal de idei"

***

Aleg atunci să rămân o veșnică fericită, deoarece și dacă o să mă despuiați de mine însumi, de trup, de gânduri, de minte și dacă o să turnați în inima mea venin și o să-mi amărâți zilele cu otrava gândurilor voastre, sufletul nu o să mi-l atingeți, deoarece acela nu e al meu, nu e al vostru...este al lui Dumnezeu și al omului pe care îl iubesc! Iar în sufletul meu nu e loc decât de el, de seninătate, de bucurie, de viață și de iubire! nemărginită! Deci urâți-mă, alungați-mă cu pietre și judecați-mă...eu tot fericită voi trăi, pentru că nu știu ce înseamnă să nu îl mai iubesc!

~ Te iubesc, pui! Dincolo de cuvinte și de oameni... ~

28 octombrie 2013

Dialoguri cu un înger - Inima în cui


Nu știu ce cauți tu în viața mea. Evident, aparent ai fost un om în trecere. Unul care a intrat ca o șoaptă, a continuat ca o ploaie, ca o furtună, a rămas ca o umbră. Am încercat să îmi scutur umerii vieții și ai inimii de tine. Chiar am încercat să mă ascund în mine de tine. Tot evident este că nu am reușit. Am reușit doar să te afund și mai mult în mine. Nu știu până unde te vei înșuruba în gândurile și inima mea, dar voi lăsa firescul să rămână firesc și atâta vreme cât toate sunt trimise de Dumnezeu, înseamnă că știe El mai bine ca mine cum stă treaba cu tine. Și cu mine. Cu mine însă, a avut mereu de furcă. Sunt unul din copiii Lui neastâmpărați, visători, nebunatici, copilăroși care are mereu impresii. Impresia că poate salva oameni, suflete, iubiri, că poate planta semințe de suflet din care să răsară iubire, prietenie, oameni și zâmbete. Și uite așa, mereu mă trezesc plângând în pumni. Niciodată nu mă trezesc la timp. Nici măcar atunci când din acele semințe răsar plante țepoase, tăioase, mincinoase, dureroase. Pentru că nu pot înțelege...cum? Cum pot răsări dureri din iubire? Cum poate răsări neghină dintr-o semință perfectă: iubirea? Nu știu! Mi-e imposibil a înțelege. Posibil să fie bolnav pământul. Sau ploaia să fi fost cu mană. Sau eu prea naivă câteodată. Revenind la tine, mă simt ca o păpușă în mâinile unui copil mirat, jucăuș, frumos. Mă îmbraci și mă dezbraci în cuvinte. Faci dragoste cu mine. Mă pui la culcare și mă trezești. Mă lași și mă găsești unde mă pui. Iar eu stau. Stau a mirare și eu. Că nu știu ce se întâmplă. Până și gândurile și sufletul mi le răvășești. Eu le las la mine și le găsesc la tine. Parcă sunt nebune. Cai nărăvași. Erau atât de cuminți până la tine. Fluturi care zburau mereu deasupra unei flori. Aceeiași! Ce ai făcut tu cu fluturii, viața și sufletul meu? Ce le-ai dat ca să te urmeze așa? Nu pot înțelege! Înțeleg doar că este frustrant și totuși extrem de plăcut să fiu marioneta gândurilor tale. Nu știu de ce, dar iubesc să mă trezesc în mijlocul lor! Poate pentru că am fost mereu asemeni unui copil cuminte, care a făcut toate lucrurile cuminte, care a iubit cuminte, a gândit cuminte, s-a jucat cuminte, a desenat gânduri cuminte, a pieptănat păpușile cuminte, a scris cuminte și dintr-o dată...a devenit un copil exuberant, nărăvaș, sălbatic! Și îmi place. Îmi place gustul acestui vin care curge în mine înnebunindu-mi toate simțurile ca un vin vechi care îți strânge inima și stomacul încălzindu-le! Deci, așa cum am spus, nu știu ce cauți tu în viața mea. Evident, aparent ai fost un om în trecere. Evident trecerea a întârziat puțin mai mult decât era necesar în mine. Evident ceea ce simt eu nu e treaba ta. Nu este nici dacă m-am îndrăgostit pentru totdeauna! "Tu ești liber să pleci! Ai fost mereu. Încă din clipa în care ai apărut!" Totuși, dacă vrei să mai pleci cu inima ta la tine și cu a mea la mine, ar fi cazul să te grăbești! Altfel, cred că ai să îți pui inima în cui, iar cuiul va fi inima mea!

(Ramona-Sandrina - Te voi iubi, până eternitatea se va sfârși! ~~~ cartea va îngloba și "Dialoguri pentru un înger") ♥~♥

Să nu crezi că nu știu



Să nu crezi că nu știu. Nu că aș vrea. Uneori e bine să ne mințim. Dar simt. Ce vină are sufletul meu că simte când e iubit, înjunghiat sau părăsit? Să nu crezi însă că nu știu când calci peste sufletul meu sau pe el. Nu că aș vrea. Doar că el urlă în mine. Drept e că eu nu urlu cu el. Eu tac. Ca și când aș mai putea încă duce. Și mai pot. Totuși, să nu crezi că nu știu, chiar dacă mă mint. Știu! Acum, că știi și tu că știu, ai grijă cum pășești când mă sfâșii! Nu vreau să te rănești în spinii pe care îi împlânți în mine din când în când, când tu pari a mă iubi, iar eu accept să par iubită. - Ramona-Sandrina

18 octombrie 2013

Poveștile nu sunt decât vieți trăite - webcultura

Ea avea 16 ani pe atunci. El avea 18. Și se iubeau. Mult. Așa cum se iubeau oamenii la vârsta aceea. Pe vremea aceea. 

Își dăruiau flori, zâmbete, așteptare. Se plimbau prin parc și își scriau scrisori. Strângeau la piept o bucată de hârtie ca pe o bucată de cer senin și albastru doar al lor. Însă, orice iubire mare este încercată și are demonii săi! Ai lor au fost societatea cu regulile ei absurde, bolnave și inumane de cele mai multe ori. Reguli, care pe timpurile acelea, aveau o greutate. Ea provenea dintr-o familie cu un nume mai răsunător în acel oraș unde toată lumea cunoștea pe toată lumea. El, provenea dintr-o familie de muncitori în același oraș unde oamenii păreau a fi fluturi țintuiți în insectare cu oameni.

Nu avea ce să îi ofere. Era doar un alt bărbat tânăr care iubea. Și atât! Iubirea avea doar valoare. Nu greutate! Asta decise societatea trăgând între ei un zid greu, rece ca o piatră de moară mereu agățată de sufletele lor care și-au promis să se iubească etern. Și s-au iubit. Dincolo de toate. De timp, reguli, depărtări. Sau oameni. Prin viața fiecăruia au trecut oameni. Niciodată iubiri.

Ea, pentru a uita durerea a început să scrie. Și a scris zi de zi timp de 20 de ani. Gânduri, poezii. A lansat cărți, răvașe de iubire pentru el. El, pentru a nu înnebuni deschidea în fiecare seară portmoneul unde locuia frumos o fotografie îngălbenită de timp. A făcut asta timp de 20 de ani. Seară de seară.

Când au fost destul de mari să poată decide peste societate și familie s-au căutat. Nu s-au mai găsit. El a plecat. Departe. Ea s-a căsătorit. A avut o fetiță. Ca să aibă un motiv să înainteze. Apoi, a înțeles că nu îl uitase. Soțul ei la fel și a plecat. Ea a crescut frumos alături de fetița ei așteptând mereu un semn. Într-o seară de martie, semnul a venit. Cutia virtuală s-a deschis, iar din ea un chip cald îi rostea din privire: “Bună seara, iubito!”.

Asta nu este o poveste dintr-o carte. Este viață. Viața care nu regizează. Viața care bate filmul. Poveștile nu sunt decât vieți trăite. Cât de frumos să poți să îți scrii întreaga viață în viața și sufletul altui om și să dăinuiești! Iubirea lor se născuse pentru a face minuni.


 

(Auguste RodinCatedrala (1909); fotografie de Brent Danley.)

Articolul îl găsiți pe: WebCultura

12 septembrie 2013

Uneori, mi-aş pune mâinile pe suflet să nu mai aud...



Uneori, mi-aş pune mâinile pe suflet să nu mai aud...Vreau să fie linişte! În mine picură constant cu oameni, cu amărăciuni, că dragoste, cu tine. Ecouri şi neputinţe uneori. Paşi. Zgomot cu viaţă. prea multă viaţă! Prea multă fugă! Aş vrea doar să mă aşez pe piatra aia de acolo...sub copacul acela bătrân şi cărunt şi să stau. Să stau cu capul în braţele tale. Nu vreau să îmi spui nimic. Tăcerea ta îmi este suficientă. Tăcerea ta e plină de mine. De noi.Tăcerea ta este cea mai minunată declaraţie de iubire pentru că ştie cuprinde ceea ce în cuvinte nu mi-ai putea descrie niciodată. Vreau doar să îţi plimbi mâinile peste părul şi umerii mei şi să îmi zâmbeşti. E atâta linişte în zâmbetul tău. Reuşeşti atât de uşor să linişteşti furtunile din mine. Neliniştile. Valurile. Doar atingându-le. Vreau doar să mă priveşti. E atâta căldură în privirea ta dragul meu încât topeşti pe dată toate iernile şi gerurile din inima mea şi aduci primăvara. Aşezi mereu cuibul acela al nostru la locul lui, iar noi îl locuim. Viaţa mea nu va trăi niciodată fără tine în ea deoarece tu eşti rândunicul de la streaşina ei de când mă ştiu. Uneori, mi-aş pune mâinile pe suflet să nu mai aud...decât cum îmi vorbeşte liniştea ta!

4 septembrie 2013

Până şi cele mai mari iubiri se confruntă cu demonii lor

(Sursa foto: internet)

Până şi cele mai mari iubiri se confruntă cu demonii lor. Important este să ştim să ne rugăm sub acelaşi clopot de suflet şi în aceeiaşi direcţie ţinând împreună, nestinsă, lumânarea iubirii noastre. Numai aşa, Dumnezeu poate să ne audă cu adevărat şi să ne împlinească sufletele şi iubirea! - Ramona-Sandrina

- Ramona, eu uneori nu te înţeleg!

(Sursa foto: internet)

- Ramona, eu uneori nu te înţeleg! Te îndrăgosteşti atât de repede! Suferi, plângi, disperi, zbori, râzi, cazi şi te înalţi. Nu am văzut om care să se amestece astfel în emoţii şi să le trăiască până la epuizare ca pe tine! Deşi îţi cunosc povestea marii tale iubiri, uneori am impresia clară că iubeşti doi bărbaţi, două suflete. Pe unul îl ştiu, dar pe celălalt nu am să îl pot ghici niciodată!

- Ai dreptate! Iubesc două suflete! Nu ai cum să îl ghiceşti. Cel de al doilea bărbat pe care îl iubesc este Scrisul! În el îmi învelesc sufletul când mă simt a nimănui. Ştii, până şi cuvintele sunt iubiri! Uneori, fac dragoste cu ele, dar niciodată fără bărbatul pe care îl iubesc! El e întotdeauna acolo...în mijlocul lor! - Dialog, Ramona-Sandrina

1 septembrie 2013

niciodată nu mă veţi jefui de cuvintele mele de dragoste..

(Sursa foto: internet)

Mă puteţi jefui de toate. Inclusiv de orgoliul meu. De mine. Dar niciodată nu mă veţi jefui de cuvintele mele de dragoste. Când nu le voi mai putea scrie, am să le şoptesc! Când nu le voi putea şopti am să le suflu către cer să pâlpâie un curcubeu de iubire. Eu am să plec. Ele vor rămâne să dea mai departe ceea ce cândva a fost bogăţia mea: tu, dragostea pentru tine şi oamenii mei dragi! Atâta vreme cât am o inimă plină de tine şi un cufăr de cuvinte la îndemână cu care să construiesc nemurirea, nimeni nu va putea spune despre mine că sunt un om sărac! Acum...jefuiţi-mă încet şi de cuvinte! Împrăştiaţi-mi iubirea între cele patru zări şi mări ca şi cum eu nu aş mai fi printre voi! Când ele vor fi terminate, nu va mai rămâne pic de carne pe inima mea. Numai vise! Acelea, cum le veţi mai lua?!Mă puteţi jefui de toate. Inclusiv de orgoliul meu. De mine. Dar niciodată nu mă veţi jefui de cuvintele mele de dragoste. - Ramona-Sandrina

Gânduri frânturi...


Nu şiu cum să articulez cuvintele corect. Mereu mă opresc cu ele în faţa ta. Sunt timide. Speriate. Încurcate. Neputincioase. Copilăreşti.Nu ştiu cum să te privesc corect. Privirea mea te ocoleşte. Te îmbrăţişează. Te alungă. Te cheamă. Se poticneşte. Se împiedică în privirea ta. Se scufundă. Te-am luat în privirea mea însă pentru totdeauna. Îmi vei ajunge pentru eternitate, dar mi-e teamă să nu dureze eternitatea o eternitate fără tine!!!! Nu ştiu cum să respir corect! Nu ştiu cum să mai respir corect. Tot aerul meu eşti tu. Nu mai am aer. Nu mai am aer!!! Nu mai am... Aş vrea...să mă evapor, dar inima mea nu mă lasă. În ea locuieşti tu, iar ea vrea să bată până la infinit cu tine. Cine sunt eu să o opresc? Bate, inima mea...bate! Doamne???! Doamneee!!!

Tot ce putem spera este ca în cele din urmă să amorţim de durere...

(Sursa foto: internet)

Uneori, când viaţa pare frumos aranjată şi stabilită pe traseul său normal, apare un tren. Din direcţie opusă. Sau nu. Nici nu ştii defapt din ce direcţie apare. Apare însă atât de neaşteptat încât ai impresia că te-a împrăştiat în milioane de bucăţi. Nu mori. Eşti departe de acest sentiment. Te refaci. Te rescrii. Te regăseşti frumos. Aşa cum nu ai crezut că vei putea să o faci vreodată. Afli despre tine lucruri extraordinare care îţi sunt date numai atunci...o dată în viaţă a le afla despre omul care eşti şi vei fi de atunci înainte. Stai aşa, ca un copil mic să îţi şoptească viaţa despre tine prin acea întâmplare minunată ca şi cum ţi-ar citi dintr-o carte cu poveşti. Duci mâna la inimă şi nu te mai recunoşti. Dintr-o dată nu mai baţi a tine. Nu mai baţi cu tine. Nu mai baţi a nimic cunoscut şi totuşi în inima ta recunoşti pe cineva atât de familiar. Dar nu te sperie! Nu te sperie decât în măsura în care te gândeşti că acele bătăi vor înceta. Te vezi dintr-o dată asemeni unei încăperi cu multe, multe uşi şi stai pierdut. Nu sunt chei. Sunt doar uşi. Dincolo de uşa aceasta iubite eşti tu. Uşa mea nu are chei. Are doar un mâner. Atât ai nevoie să faci pentru a ajunge la mine. Să apeşi pe el. Dar nu. Nu vei apăsa. Ştiu. Stai acolo aşa...de deja destul de multă vreme să îţi cunosc răsuflarea peste umărul sufletului. Nu spui nimic. Doar stai. Te-aş întreba...cât mai ai de gând să stai aşa în prag, dar nu te întreb. Mi-e teamă. Teamă că ai să laşi şi pragul uşii gol de tine. Aşa că...hai să stăm o clipă aşa. Tu de o parte a uşii, eu de cealaltă. Nu va trebui să renunţi la crezurile tale. La lumea ta. La dorinţele tale. Nu mă vei atinge. Vei sta doar cu fruntea şi palmele apăsate pe uşă. Deoparte. Eu voi sta la fel de cealaltă. Apoi, după ce vom fi stat destul ca să ştim că ne poate trăsni de tot cu depărtarea şi dezrădăcinarea, poţi să pleci.Deja ai stat destul. Lasă-mă! Mi-am rupt de multe ori în viaţă visele, mâna, umărul, piciorul. O inimă, nu mai contează! Se va auzi doar o trosnitură. Ca de os frânt. Nu te speria însă. Aşa trosnesc sufletele se spune. Viaţa îmi spune că se va reface. Treptat. Totuşi, nu va mai putea aştepta trenuri. Gările vor fi închise şi sigilate. Altfel inima nu se mai reface. O vreme, preţ de o viaţă cică, va trebui să stea în carantină de tine. De mine. De noi. Va putea însă cunoaşte alţi oameni. Care nu o vor zdruncina. Alături de care nu va mai visa, nu va mai alerga după fluturi şi poveşti cu spiriduşi care intră în inimă şi o îmbolnăvesc. Viaţa o va ajuta astfel sigilând-o de toate să evite eforturile cu emoţii. Nu fac bine dacă vrem să nu sângerăm de moarte! Totuşi, pe vreme ca asta, nu ştiu cum să o numesc pentru că nu e comună...pe vreme de aşezat cuvintele şi speranţele alea fulgerătoare pe suflet, vom simţi din nou un junghi. Un junghi în locul acela de unde inima mereu va sângera a aşteptare. Şi ce putem face? Ieşim din nou afară din noi, în gara aceea pustie unde lupii mai urlă la lună a iubire, ne aşezăm pe o bancă şi stăm aşa, iar trenul...nu ne mai izbeşte. În afara aceluia, toate sunt doar nişte personale atât de încete încât nimic magic nu se mai poate întâmpla! Tot ce putem spera este ca în cele din urmă să amorţim de durere până în măduva sufletului... - Ramona-Sandrina
 

2 august 2013

Momentele mici

Momentele mici pe care le adunăm în inima noastră cresc relaţii frumoase şi iubiri mari!

Momentele mici înseamnă un zâmbet furat în bucătărie în timp ce gătesc, un sărut în fugă prin casă, un film la tv, o joacă împreună cu cei mici, o excursie, o carte citită cu capul în braţele tale în timp ce tu îmi mângâi părul, două mânuţe încolăcite în jurul meu când privesc pe fereastră, nişte perne aruncate în joacă unul spre altul, o plimbare seara prin parc, un gest firesc care să îţi dea o şuviţă de pe frunte, o plăcintă din care să te privesc gustând cu poftă, un bilet de dragoste lăsat pe pernă...

Momentele mici înseamnă să te bucuri când vezi în cuier atârnat hanoracul celui iubit. Să îi miroşi hainele şi să i le săruţi când le aşezi în dulap. Să te bucuri că îi găseşti aruncaţi papucii prin casă. Pentru că asta înseamnă că este acolo.

Momentele mici înseamnă să te aşezi la masă şi să te uiţi la cei dragi cum mănâncă cu poftă, cum râd şi îşi povestesc ziua. Să săruţi de noapte bună şi să simţi cum lumea ta stă adunată acolo...în braţele tale. Şi doarme cu capul pe umărul tău, iar tu poţi să îţi adânceşti faţa în părul lui şi să îţi apeşi buzele încet, încet să nu tulburi, sănu trezeşti. Şi să stai aşa...clipe, ore şi să te bucuri. Să spui: "Sunt cel mai fericit om pentru că acum mă aflu aici!". Şi să fii!

Momentele mici înseamnă să te tachinezi, să te alergi prin casă, să te prosteşti când mergi la cumpărături, să îi îndeşi îngheţata pe faţă ca apoi să o culegi râzând tot tu, să nu uiţi că îi place berea cu spum, iar ţie cafeaua dulce.

Fără momentele acestea, am deveni doar oameni care împart împreună o viaţă în care se întâlnesc numai în mijlocul unor întâmplări excepţionale.

Eu vreau ca toate momentele mele alături de tine să fie momentele mele excepţionale! Ale noastre. Pentru că sunt. Pentru că au fost mereu în inima și sufletul meu, de când mă știu. Toate. În toate eşti tu. În toate suntem noi, iar asta, nu poate fi decât ceva fericit şi frumos chiar dacă noi nu ne știm. Încă! Aşa cum este când plecăm la muncă şi ne trimitem după 5 minute mesaje pe telefon: "Mi-e dor de tine iubire!". Şi mi-e dor. Şi ţi-e dor. Şi ştim că aşa va fi mereu, pentru că înainte de toate suntem îndrăgostiţi... Două gânduri călătoare, unul în căutarea celuilalt!

(Momentele mici... - Ramona-Sandrina)


31 iulie 2013

Dialoguri cu un înger

(Sursa foto: internet)

Asta este lumea din care eu m-am desprins şi am căzut aici fără să ştiu sau să înţeleg cum. M-am obişnuit însă cu gândul că a trebuit să se întâmple ceva extraordinar ca eu să am un rost şi într-o astfel de viaţă şi societate care nu mă reprezintă defel. Dacă nu ar fi fost dragostea mea atât de mare, cred cu siguranţă că m-aş fi pierdut şi nu m-aş mai fi găsit niciodată între aceşti oameni pe care nu îi recunosc deloc în gesturile lor grăbite care uită orice intenţie de sensibilitate şi duioşie umană. Sunt convinsă că iubitul meu a fost cel care m-a salvat de la notorietatea de a fi şi eu un astfel de om şi mi-a dat sens într-o lume fără nici unul exact! Mi-a fost cale într-o viaţă plină de desişuri! Mi-a fost far pe o mare în furtună! Mi-a fost stea polară ca să găsesc întotdeauna un sens şi o direcţie pentru a ajunge la mine şi acasă la iubirea noastră! Cu o astfel de dragoste, acum ştiu. Ştiu că voi putea duce orice viaţă şi orice societate în care mă voi naşte. Fără ea însă, nu am să pot duce nimic. Nici măcar viaţa deoarece sunt convinsă că eu respir doar prin aerul dintre noi. Şi atât. Şi nu am nici cea mai mică teamă. - Ramona-Sandrina, Dialoguri cu un înger

30 iulie 2013

Dialoguri cu un înger

(Sursa foto: internet)

- Poate o inimă să iubească două suflete odată? Fără să aleagă, fără să rupă, fără să doară?
- Poate!
- Credeam că vei spune ca toată lumea iubite! Că...nu!
- Inima mea bate între mine şi tine! Cu noi! Deci poate!
- Dar iubite, eu vroiam să spun...
- Nu spune! Nu spuneai că nu trebuie să aleagă? - Ramona-Sandrina, Dialoguri cu un înger