30 aprilie 2013

Sărbători de Paşte Fericite !


astăzi, îngenuchez şi mă rog
mi-am luat pe umeri toată Golgota
şi spinii,
crucile,
mi-am bătut toate nesperanţele
şi amărăciunile în palme şi în picioare
fără să mă ţintuiesc,

l-am pus pe Dumnezeu pe fiecare rană
şi-L plâng,
mă plâng pentru toate mamele
şi fiicele,
iar apoi tac şi aştept Cerul
ca o sabie
să taie în două lanţurile sufletului
sărutând

Doamne, iartă-mă pe mine păcătoasa
pentru toate slăbiciunile
ce stau între iubirile noastre
a TA de TATĂ,
iar a mea de fiică
iartă-mă şi rămâne-mi
pe umărul sufletului
să-mi fii:

Al tatălui şi-al Fiului şi-al Sfântului Duh,
Amin!

Hristos Va Învia!

Şi aşa pătimit-a EL pentru noi...



~~~

Vestirea cea din urma a Patimilor lui Isus. Ungerea din Bretania. Cina cea de Taina. Suferintele din Ghetsimani. Tradarea lui Iuda. Prinderea lui Isus. Infatisarea inaintea arhiereilor. Lepadarea lui Petru.

1. Iar dupa ce a sfarsit toate aceste cuvinte, a zis Isus catre ucenicii Sai:

2. Stiti ca peste doua zile vor fi Pastile si Fiul Omului va fi dat sa fie rastignit.

3. Atunci arhiereii si batranii poporului s-au adunat in curtea arhiereului, care se numea Caiafa.

4. Si impreuna s-au sfatuit ca sa-l prinda pe Isus, cu viclesug, si sa-L ucida.

5. Dar ziceau: nu in ziua praznicului, ca sa nu se faca tulburare in popor.

6. Fiind Isus in Betania, in casa lui Simion Leprosul,

7. S-a apropiat de El o femeie, avand un alabastru cu mir de mare pret, si l-a turnat pe capul Lui, pe cand sedea la masa.



Mai multe despre Săptămâna Patimilor şi despre cum a pătimitl EL pentru noi... AICI...!

Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului, să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi puterea de a dărui şi de a-i ajuta pe cei ce au nevoie de semenii lor!

Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul şi în inimile voastre bucurandu-vă alături de cei dragi, de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!


BUCURIA vine din lucrurile mărunte,
LINIŞTEA vine din sufletele noastre,
CĂLDURA SĂRBĂTORILOR vine din inimă!


PAŞTE FERICIT TUTUROR!

FIE CA TOŢI SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ FIM MAI BUNI,
MAI IERTĂTORI ŞI MAI PLINI DE IUBIRE!

Să ne amintim în fiecare an, în fiecare clipă...





articol de an...

29 aprilie 2013

La mulţi ani, cu ocazia Zilei Mondiale a Dansului...

(Sursa foto: internet)

Dansul nu este altceva decât evadarea sufletului din propriul trup! Un roi de emoţii care ne ajută să ne luăm zborul, să facem piruete şi să simţim cum viaţa curge prin noi asemeni unui râu năvalnic de fericire şi energie!

Dansul nu este altceva decât limbajul sufletului prin care acesta deschide prin noi lumi de culoare şi vis!

Astăzi, este ziua voastră păsări a căror aripi sunt o prelungire a sufletului, duioşiei şi emoţiilor din casa inimii voastre!

La mulţi ani, cu ocazia Zilei Mondiale a Dansului, tuturor celor care îmbogăţesc această minunată artă!

Citatul zilei - Nichita Stănescu...


În cazul acesta Doamne, unde se duc sufletele???

(Sursa foto: internet)

Doamne, oare oamenii vor mai fi oameni? Oare credinţa va mai fi credinţă? Oare iubirea va mai fi iubire? Vreau să ştiu, pentru că uneori simt că lumea uită de toate cele fireşti şi se leapădă de Tine înainte să cânte cocoşul a treia oară. Şi o fac atât de des, încât uneori nici nu mai e nevoie să cânte cineva. Doamne, toaca tot bate în noi...lung, prelung precum lupii în nopţile reci, dar în noi nu răsună nimic! Nici o emoţie. Nici o părere de rău. Iluzii a ceea ce ne-am dori să fim. Rar adevăruri. Oamenii ucid frumuseţea momentului, a umanităţii şi trăirilor dinainte ca ele să poată să se dezvolte! Doamne, umanitatea devine un avorton al oamenilor şi ne lepădăm de noi mai devreme de a ne naşte corect! Uneori ne naştem trupuri şi doar atât. În cazul acesta Doamne, unde se duc sufletele???

28 aprilie 2013

Cum spuneam, chiar nu ştiu cum funcţionează muzica...



Nu ştiu cum funcţionează muzica în Univers. Uneori, nici nu ştiu cum ia naştere muzica. Un gând. O emoţie. O tristeţe. Un ţipăt de disperare poate... Nu ştiu. Nu ştiu cum toate acele instrumente se adună la un loc atât de armonios şi nasc acorduri care îşi fac loc în sufletul nostru atât de frumos...rămânând. Cum spuneam, chiar nu ştiu cum funcţionează muzica. Ştiu doar că uneori răscoleşte, iar alteori plânge. Plânge în noi, plânge cu noi şi...plânge şi ea. Aţi auzit vreodată o melodie să plângă? Nu? Ia ascultaţi aici... Că plâng şi eu cu ea?! Asta este o altă poveste....

27 aprilie 2013

Te aştept...să faci dintr-o casă...un cămin cu noi...



Casa este locul acela între pereţii căreia te simţi în siguranţă. Unde ţi-e cald iarna şi răcoare vara. Casa este locul unde citeşti, stai şi asculţi muzică, unde îţi vezi copiii alergând, crescând, unde scrii sau visezi. Este locul unde împodobeşti bradul, unde găteşti mâncăruri bune de multe ori din ce nici nu te gândeşti, unde priveşti pe fereastră, unde eşti erou sau om cu gânduri simple. Este locul care oricât de primitor ar fi, uneori nu îl putem numi "acasă". Nici un loc din lume fără tine nu poate să îmi fie cămin! E doar un loc mare şi rece unde mereu aştept să te aşezi la masă să guşti din ce ţi-am gătit, să îmbraci cămaşa pe care ţi-am spălat-o, apretat-o şi călcat-o sau să adormi alături pe pernă lângă mine. Acum...îmi primenesc inima şi construiesc din dorurile noastre un cămin şi mai frumos şi te aştept...să faci dintr-o casă...un cămin cu noi! Atât, atât de dor...

În viaţă, trebuie mereu să ne uităm către soare şi lumină...

(Sursa foto: internet)

În viaţă, trebuie mereu să ne uităm către soare şi lumină pentru că astfel, umbrele vor rămâne în urma noastră! Trecutul ne-a construit, ne-a format, ne-a clădit, dar viitorul şi clipa actuală sunt cele care trebuiesc luate în seamă, respectate şi trăite. Altfel, nu ne vom bucura de un drum corect în viaţa, iar la sfârşit vom fi plini doar de regrete şi de paşi ascunşi în alţi paşi, ca şi cum ne-am fi trăit viaţa doar în cerc. Iar viaţa, este despre a trăi!

Un sfârşit de săptămână însorit şi cu bujori în obraji!

Mami, haide să ne zânim....

 
 (Sursa foto: internet)


- Mami, haide să ne zânim în seara asta din nou!

- Şi cum ajungem noi să ne zânim?

- Punem mânuţa stângă pe urechea dreaptă şi cu cea dreaptă, pe sub mâna stângă ne ţinem de nas şi strigăm tare: Ori-ori-orrriarrriiii!

Şi uite aşa, ne zânim noi două seara în timp ce eu îi citesc, iar ea îl ţine pe Ţurţur lângă ea. Ţurţur este un ursuleţ de pluş. Cuminte. Ca mai toate jucărioarele din pluş. Se lasă smotocit, aruncat în sus, în jos şi nu se plânge niciodată. Poate când e bolnăvior, dar atunci, scoatem trusa medicală şi îl facem bine pe loc. Noi îl vrem mereu plin de zâmbet. Ţurţur e o parte din universul nostru. Va fi mereu. Citim despre lumile acelea de poveste în care toate se pot realiza, unde mereu există o zână bună, prinţese, prinţi care ştiu să preţuiască frumuseţea inimii chiar dacă e ascunsă sub haine rupte şi murdare. În lumea poveştilor natura poate fi mereu reparată de elfii buni şi curajoşi, iar copacii prin viaţă. Povestitoarele ca mine sunt ajutate de Nenea Vânt, de Mama Bufniţă, de Brăduleţi, Bursuci, iar copiii pot privi de pe marginea coperţilor direct în inima poveştii, gâdilând-o de drag!
Şi uite aşa, încet, încet, glasul mamei adorme pleoapele curajoase şi ochişorii aceia mari, cafenii larg deschişi care nu vor să piardă nici o literă.
Buzele se apropie încet de fruntea fetei mele, ochii îmi strălucesc, spun o rugăciune în care îmi pun toată credinţa că îi va fi bine, de sănătate şi creştere armonioasă, apoi îi spun:

- Somn uşor, Puiuţa mamei! Să zâneşti frumos, draga mea în visele tale....

Şi niciodată, niciodată de o vreme încoace nu uit să spun:

- Somn uşor, Puiuţul mamei! Să zâneşti şi tu frumos, dragul mamei...

Rugăciunea unei mame e aceeiaşi mereu pentru fiecare copil în parte. O mamă nu ştie iubi mai mult sau mai puţin.

Apoi, mă aşez puţin pe marginea ferestrei şi încerc să adorm noaptea, să o îmblânzesc, să visez...E un obicei de când eram şi eu copil. Acela de a transforma fiecare lucru în ceva firesc şi a-i da viaţă în imaginaţia mea pentru că nu e aşa?...imaginaţia este cea care deschide cele mai ascunse porţi ale sufletului. Ea găseşte mereu cheia. Mă simt Belle. Mereu am fost. În jurul meu până şi ceainicele vorbesc, iar ceşcuţele aleargă râzând. Astfel, lumea este mult mai frumoasă şi neaşteptată!

Visaţi dragele şi dragii mei! Visele sunt mereu gratis şi pot să ne limpezească sufletele frumos!

...........

Mulţumesc, Zâna mea Bună şi Minunată pentru fotografia dăruită.... ♥!

26 aprilie 2013

Cu tine...



Tu, într-un capăt de lume, eu în celălalt. Ai spune că între noi au mai crescut munţi, ţări şi ape. Oceane. Între noi însă, a mai crescut iubirea. Timpul, poate fi duşman, numai acolo unde există gol în suflet, iar al meu...este plin! Plin de tine! Timpul, pe lângă doruri şi aşteptări, în mine adună clipe. Clipele noastre.
De când ai apărut în sufletul meu, mi-ai dat viaţa peste cap în cel mai fericit, neobişnuit şi minunat fel. De a fi frumos!
În toată aşteptarea aceasta, îmi doresc doar clipa când ai să fii lângă mine, în braţele mele ca să pot să mă văd în ochii tăi, sub mângâierea palmei tale.
Nu contează timpul, distanţa...contăm noi. Te voi aştepta aici, oricât va fi să fie. Uşor, sau greu...nu mai contează. Mai poate trece un timp. A trecut destul de când m-am născut și nu am obosit să te sper, să te cred, să te aștept, să te visez! De iubit, te iubesc la fel. Singura diferenţă este că acum...ştiu că vii ♥! Simt! Ştiu că nu te aştept în zadar şi nu scrutez depărtările fără rost. Acum, depărtările sunt calde, familiare şi mereu frumoase. Pentru că tu...le locuieşti! De undeva...

Cum spuneam, să fiu cu tine e ca şi cum aş respira...

25 aprilie 2013

verile...

 (Sursa foto: internet)

în vara aceea, ploua atât de adânc cu îngeri în mine
în fiecare lăcaş al inimii murea câte unul
rând pe rând, rămâneam a nimănui
şi învăţam să iau lecţiile în piept,
în suflet
să le duc pe umeri
călcând apăsat să ştiu pe unde am mai fost
deşi de multe ori m-am învârtit în cerc
precum păsările pierdute

în vara aceea, te-am cunoscut pe tine un altfel de înger
care m-a învăţat zborul, căderea, zborul
şi mersul în genunchi prin mine
de-a lungul şi de-a latul
inimii
încercând respiraţia precum pruncii
în timp ce aerul nu vroia să mai intre,
iar viaţa mă sufoca prematur

în vara aceea, ploua cu tine, cel mai înger al meu
în vara aceasta,
învăţ din nou să inspir, să expir
viaţa cu noi
şi...
nu mai plouă deloc. e numai soare cu tine!

Un fenomen rar - Luna Roz

Cred că nici eu nu aş spune mai frumos despre faptul că în această noapte, luna noastră mereu strălucitoare şi palidă precum o domniţă plină de dor va fi...roz! Urmăriţi fenomenul... Nu veţi avea parte prea des de el...



"...si va fi o luna roz...si va fi o luna indragostita...si va fi o luna ninsa cu petale de cires si flori de nu-ma-uita...si va fi o luna imbujorata si timida ca o domnisoara de pension saruta prima data sub castanii infloriti...dar mai presus de orice va fi luna mea patrata si perfecta pe care am s-o pastrez mereu in cel mai frumos colt de suflet...pentru mine luna va avea intotdeauna miros de vara tarzie si gust de iubire fierbinte...intr-o seara cu luna plina am invatat ca drumul pana la stele e doar la o aripa distanta de curcubeu...si n-am sa uit niciodata!!!...apropo!...stiti de ce va fi luna roz???...e indragostita!!! - Ramona Camelia D"

19 aprilie 2013

De ce scriu? De asta scriu...

 Astăzi, am primit un buchet de flori neaşteptat! Flori semănate dintr-o întâmplare aproape întâmplătoare, când sufletul meu s-a oprit pe un blog anume şi a citit ceva. O întâlnire a cuvintelor. A sufletelor între cuvinte. Flori născute, crescute şi îngrijite  apoi din atingerea aceea specială care naşte prietenia. Azi, prietenul meu a simţit să rupă din el un buchet mare şi să mi-l dăruiască... Îi mulţumesc!

Unii se întreabă mereu de ce insist să scriu. De ce cred în oameni. De ce vorbesc mereu despre iubire şi prietenie. De ce, de ce... Unii mi-au spus că sunt dăţi în care simt că tot ce scriu ar fi prea personal, ca şi cum mi-ar deschide scrisorile.

Eu, am ascultat mereu cuminte, am încercat să răspund aşa cum am crezut de cuviinţă în speranţa că poate voi fi înţeleasă.

Nu cred că a vorbi despre ceea ce simţi, despre dragoste sau prietenie sunt subiecte tabu. Cred însă că da, sunt lucruri care vor rămâne mereu între mine şi oamenii pe care îi iubesc, între mine şi bărbatul pe care îl iubesc. Sentimentele şi emoţiile noastre cele mai intime. Personale. Acelea mereu sunt între două suflete. Acelea nu mi le va fura nici măcar puterea cuvintelor!

Scriu pentru că multă lume se regăseşte în ceea ce eu scriu. pentru că primesc mesaje, telefoane şi mailuri în care aomenii mă roagă să scriu, să nu îii părăsesc, să nu le abandonez aşteptările. Şi nu o voi face, deoarece oricine scrie ştie că fără un ecou al cuvintelor sale, al sufletului său...scrisul nu are nici un rost. Ar fi doar o boabă de apă într-un lac adânc care niciodată nu naşte cercuri de emoţii!

Zilele trecute chiar mi-a spus cineva să scriu în continuare, deoarece sunt asemeni unei fântâni din care el vine să se adape când simte că nu mai poate. Că eu scriu despre ceea ce mulţi alţii se sfiesc a spune, a scrie, dar pe care toţi le simt. Eu aş spune că scriu doar cele fireşti. Cele naturale şi normale în inima şi viaţa oricui.

Totuşi...Cătălin, alias Căpcă...mi-a oferit din nou un motiv în plus să o fac.

Scriu pentru că scrisul îmi oferă mereu alte şi alte bucurii. Funcţionează asemeni unui boomerang de suflete. Scriu şi primesc înmiit, iar asta pentru că îmi permit să fiu eu însumi...fără perdea, fără teamă, fără inhibiţii. Scriu, deoarece aşa m-am "pricopsit" cu nu foarte mulţi, dar destui oameni frumoşi în viaţa mea pentru care merită să devin un om şi mai bun decât sunt şi un scriitor şi mai talentat decât mi-aş fi propus. Scriu, pentru că iubesc să scriu. Sper să pot face asta până în ultima clipă. Măcar aşa, m-aş despărţi d eviaţă în cel mai natural mod posibil. Unii respiră, eu scriu şi respir.

I-am răspuns şi pe blog, dar am să îi răspund şi aici...:

"Tu întotdeauna ai să-mi atingi inima aşa cum numai un om drag, un prieten de demult poate să o facă. Pentru că ai un mod al tău firesc, natural de a percepe şi de a fi. Puteai să taci la fel de bine cum ai scris, iar eu tot aş fi ştiut că unele legături sunt făcute să nu se deznoade niciodată. Pentru că sunt...fireşti şi din suflet. Din păcate...aşa a fost viaţa mea. Plină de tristeţi şi neprevăzut, dar nu mă plâng! Mă bucur că încă mai sunt sănătoasă pentru a mă bucura de fetiţa mea şi de cel pe care viaţa mi l-a luat în urmă cu 20 de ani. Indifernet însă de distanţă, eu voi fi mereu femeia îndrăgostită pe viaţă de Focşani şi Vrancea. Acolo, am trăit clipe frumoase, am legat prietenii şi mi s-a născut fetiţa. Pe străzile Focşaniului mi-am găsit mereu liniştea şi seninul. Mă simt acasă. Asta este. Cum am spus însă mereu...depinde de fiecare ce aşteaptă de la viaţă, ce îl bucură şi ce îşi doreşte de la un loc. Eu îmi doresc decenţă şi să mă regăsesc în acel loc. Clădirile frumoase, forma aparentă de civilizaţie din alte oraşe mai mari, mie demult nu îmi spune nimic. Las însă pe toată lumea să descopere. Spun doar că nimeni nu are dreptul să ceară de la un oraş şi nunumai ceva sau prea mult, atâta timp cât nu se implică şi nu oferă nimic. Nici măcar minimul de sentiment! Mulţumesc, Cătălin! Mulţumesc pentru prietenia ta, pentru înţelegere şi ceea ce eşti ca om! Să scrii mereu, deoarece deşi tu simţi că o faci fără talent, noi ăştia pe care tu îi consideri talentaţi, avem multe de învăţat de la tine! Să fii fericit, prietenul meu drag! Cu siguranţă ne vom revedea!

Aici mai adaug doar atât...te-am iubit ca om şi prieten d ela prima citire şi te voi purta cu mare drag şi dor în inima mea oriunde viaţa mă va purta! "

Cătălin a scris despre mine astfel...

"19.04.2013

Lady Allia

Uite, la postarea asta nu o să pun poze, aşa cum (m-am) (v-am) obişnuit.
Postarea , care va fi scurtă, este pentru o prietenă, îndrăznesc s-o numesc aşa deşi nu sunt sigur că şi ea mă consideră chiar prieten...oricum Ramona, să nu te ofensezi !
Ramona- Sandrina este cea care, acum vreo 4 ani, când am scris eu  prima oară pe blog, m-a încurajat atunci cînd mi se făcuse ruşine de ce am scris. Mi se părea, atunci ca şi acum, că textele mele sunt de-o stupizenie acută şi că, în cel mai scurt timp, urma să fiu batjocorit public, prin dare de şuturi în fund...
Ramona mi-a scris, atunci, că, dacă ceea ce scriu este decent şi exprimă trăirile mele, atunci merită să le fac publice...deci, din cauza ei, de 4 ani de zile vă toc nervii, pentru că, da, mereu am scris sincer, chiar dacă fără talent ! Vreţi talent, duceţi- vă la adresa de pe link !
Lady Allia scrie mai uşor decât respiră, are o sensibilitate a ei, pe care, probabil, puţini o vom înţelege, dar care ne va fermeca pe toţi. Mă includ aici şi pe mine, ca fiind cel care o înţeleg...s-ar putea să mă laud c-o înţeleg , dar, cert, sunt fermecat de cum scrie !!! Scrie atât de frumos că intru pe blogul ei cu sfială, ca atunci când nu vrei să deranjezi ceva ce-ţi este peste puteri să repari dacă strici!
 Cert este că face parte din oamenii despre care-mi face mare plăcere şi onoare să ştiu că i-am cunoscut!
Acuma, de vreo trei zile, am aflat că nu vom mai fi vrânceni; culmea, ea se consideră vrânceancă deşi e născută-trăită în Oradea !!! Este alegerea ei, o să i-o respect, deşi o regret !Viaţa ne duce ,de multe ori, în tot felul de locuri  !
Mai mult, înţeleg că în foarte scurt timp va emigra: din nou,. e alegerea ei şi o respect . Vreau doar s-o anunţ că, chiar dacă va trece balta, tocmai prin continentul ăla de-l găsi Columb, eu o s-o am la inimă, în cel mai decent şi prietenesc mod cu putinţă ! Şi o să-i urez, mereu, tot ce-i mai bun şi o să mă bucur dacă binele ăsta i se va împlini !
Sărut mâna, Ramona !
Cu respect şi prietenie, Cătălin"

Mă bucur că în viaţă mi-a fost dat să cunosc şi astfel de oameni care când te ating...schimbă ceva în mine pentru totdeauna! oameni de excepţie umană! :) Mulţumesc, Cătălin! Prietenia ta nu mă ofensează, ci mă face să mă simt deosebită şi privilegiată!


De aici, aş mai adăuga faptul că unii oameni, dacă au suficientă încredere, maturitate, pot depăşi ideea de virtual şi pot lega prietenii pe viaţă. Natural însă, că ele vor continua şi în real. Totuşi, rădăcinile unei astfel de prietenii mi se par mult mai puternice, deoarece citindu-ne unii pe alţii zi de zi, discutând, putem să aflăm detalii, putem să ştim cum gândeşte celălalt şi ne cunoaştem sufletul înainte de toate. Când ne vedem în real este ca şi cum ne-am întâlni cu un vechi şi bun prieten! Mie, aşa mi s-a întâmplat cu Cătălin!

18 aprilie 2013

Am să aştept cuminte sub florile inimii tale...

(Sursa foto: internet)

Am să aştept cuminte sub florile inimii tale. Am să mă bucur de ploaia lor peste anii mei. Ai noştri. Am să le culeg în inima mea petală cu petală şi-am să te refac în sufletul meu până la rădăcini. Să-mi fii! În viaţă şi dincolo de viaţă. Singurul copac în care am crezut de la prima adiere peste viaţa mea. Eşti singurul plăsmuit tot din iubire. Cu tine, pământul din jur e mereu verde precum dragostea la început de viaţă. O primă iubire fără de sfârşit. Şi vom fi stele, iubite, dar acolo, în jurul acelor rădăcini va creşte un codru frumos de emoţii şi suflete...

Ca într-o căsnicie a sufletelor!

(Sursa foto: internet)

"Te-ai gândit vreodată că nu îţi spun ce simt pentru că nu vreau să îţi umbresc sau să îţi împovărez fericirea şi sufletul?"

NU! Nu m-am gândit. Am crezut doar că suntem prietene. A fi prieten presupune să îţi fii alături şi la bine şi la rău. Să te susţii şi să te ridici unul pe altul. Înseamnă să simţi să împarţi cu celălalt toate. Ca într-o căsnicie a sufletelor! Asta văd şi înţeleg eu prin prietenie! Aşa cum înţeleg că tăcerea e doar tăcere şi nimic mai mult. Aşa cum înţeleg că uneori prea multă tăcere înseamnă timp aruncat peste noi, distanţare şi răceală! Iar uneori, înseamnă egoism. Egosim faţă de tine. Pentru că eu te voi iubi oricum. Sufletul meu aşa este construit. Cine intră în el, nu mai iese niciodată, chiar dacă a lăsat pâraie de lacrimi. A fi prietene înseamnă să nu menajezi. Să spui ce simţi, pentru că dacă prietenia e reciprocă, cealaltă parte va ştii de ce i-ai spus ce i-ai spus! Va înţelege că a greşit, iar dacă simte, va îndrepta. Ce să mai spun? Nimic! O să scriu până va curge tot sângele din mine afară prin cuvinte şi mă va lua vântul!
 

Stiu ca nu sunt perfecta...

 
 (Sursa foto: internet)
 
Stiu ca nu sunt perfecta. Nu am avut niciodata pretentia ca as fi. Mereu am spus despre mine ca sunt o femeie simpla cu ganduri simple, cu o viata simpla care uneori e plina de teama si greseli. Vreau sa fac lucrurile bine, dar nu mereu imi iese. Nu sunt mereu un om bun, desi mi-as dori sa fiu. Dau si eu cu bata in balta. Spun si eu lucruri pe care ar trebui sa le tin in mine, dar asa sunt eu. Spun mereu ce simt, cand simt, cum simt. Nu pot fi un perete vopsit de fatada numai ca oamenii sa ma vad cum vor ei sa fiu si nu cum sunt eu cu adevarat. Ma burzuluiesc. Sunt de multe ori nesuferita, enervanta, botoasa. Dispar. Ma inchid in mine. Socotesc ca am si eu acest drept, desi am invatat oamenii numai cu prezenta mea. Si totusi, am fost taxata. Nu stiu pentru ce. Asta ma omoara. Ma intristeaza. Sunt chiar asa un om rau? Cand am fost nefericita, singura, trista...am avut mai multi oameni alaturi. Cand mi-am gasit fericirea, simt ca mi-am pierdut pana si prietenii. I-am indepartat cu bucuria mea. Ce pot sa spun? Ca imi pare rau ca sunt fericita? Nu imi pare, la naiba! Am asteptat fericirea asta ani de zile. Socotesc ca toti oamenii merita sa fie fericiti. Scriu despre asta. Cred in asta cu toata inima. Imi doresc asta. Deci si eu merit. Nu? Nu credeam insa ca a fi fericit necesita si o plata in suflete. Acum, am aflat. Asta...ma amaraste nespus de mult...Viata te invata lectii nespus de dureroase, dar e bine sa ai puterea sa le duci. Pana si melcii plang in carapacea lor, chiar daca oamenii nu ii vad!
 

O zi plină de magie să aveți!

(Sursa foto: internet)

Bine v-am regăsit, dragele și dragii mei!

Afară, soarele e demult sus pe cer și ne zâmbește tuturor încălzindu-ne. Copacii sunt plini de flori mirate și frumoase, timide, care își leagănă pleoapele lungi privindu-ne din mijlocul vieții lor scurte, dar atât de frumoase și importante. Păsările ciripesc ascunse printre frunzele verzi și crude, povestindu-ne despre iubire, zbor și cer. Despre lumi nevăzute și uitate. Totul are mireasmă de reavăn. Simțiți și voi cum se apropie vara? Timpul ne ține inimile în palmele sale și noi batem a viață și senin!

O zi plină de magie să aveți!

Gândul de dimineaţă...


17 aprilie 2013

eu sunt femeia cu fluturii...

(Sursa foto: internet)

eu sunt femeia cu fluturii
îi prind în inima mea şi o las să zboare
când fluturii mor şi mă ţintuiesc în ace
inima tot bate,
tot se răsfrânge peste tot cerul ca o pată
de sânge şi te strigă
înţelegi iubite?
inima mea chiar şi în "flutureşte" tot pe tine
te ştie
oricum aş întoarce-o,
oricum aş răsuci-o,
oricum aş amuţi-o
sau aş ucide-o
ea are forma ta
etern

iubire cu aripi!

Clipul zilei...

Vă dăruiesc o melodie frumoasă pentru o zi care poate deveni minunată! Staţi mereu pregătiţi...niciodată nu se ştie ^_^ ! Viaţa este mereu cu un pas în faţa noastră. NU încercaţi să o surprindeţi. Primiţi-o şi trăiţi-o la maxim în fiecare clipă!

Gândul zilei - Valorile...

(Sursa foto: internet)

Copilul trebuie învăţat de mic că valoarea vieţii nu constă în bogaţie ci în fericire. În modul în care primim nu în ceea ce primim! Dacă va învăţa aceste lucuri, când va creşte va şti să aprecieze valoarea din orice lucru, faptă, om!

Gândul zilei - Meg Rosoff



 (Sursa foto: internet)

"Am aproape 100 de ani; îmi aștept sfârșitul și mă gândesc la început. Sunt lucruri despre care trebuie să-ți spun, dar m-ai asculta dacă ți-aș povesti cât de repede trece timpul? Știu că nu-ți poți imagina asta. Totuși, îți pot spune că te vei trezi într-o zi și vei afla că viața a gonit pe lângă tine cu o viteză imposibilă și nemiloasă. Momentele cele mai intense îți vor părea că s-au întâmplat abia ieri și nimic n-a șters durerea și plăcerea, intensitatea neînchipuită a dragostei și exaltarea fericirii, întunericul sumbru al pasiunilor neîmpărtășite, ori neexprimate, ori nerezolvate. Îmbătrânești și îți dai seama că nu există răspunsuri, ci doar povești... - Meg Rosoff "

Citatul zilei...


15 aprilie 2013

Tu eşti oaza sufletului şi trupului meu...




Doar într-un loc timpul se compresează, aerul nu există pentru a fi respirat ci pentru a se opri între două priviri, iar inima se aude precum un clopot din a cărui bătaie se nasc fluturi de emoţii ce umplu fiinţa! Acel loc, poate exista doar în braţele tale. Tu eşti oaza sufletului şi trupului meu. Nicăieri, nu simt liniştea şi iubirea mai frumos decât acolo...lângă tine! Când m-am născut, eu m-am născut cu mărimea exactă a sufletului tău! ♥ ~

Augusta şi Cosmin...

Când tu te-ai născut în inima mea, din Cer a căzut o lacrimă frumoasă! Cea mai frumoasă. Perfectă. Rotundă. Deplină. Dacă, Augusta, s-a născut din trupul meu, tu, te-ai născut cu siguranţă din inima mea. Mi-e plină inima şi viaţa de voi, dragii mei!

Perfectul mamei!

(Fotografie realizată de: Adrian Mergiani)

Perfecta mamei!


Minunile mele...


Mă întreb, ce poate cere un om pentru a fi mai împlinit de atât? Ce poate linişti apele din viaţa şi sufletul unui om mai mult decât...copiii?!
Nu ştiu pentru alţii ce înseamnă viaţa, dar pentru mine înseamnă...familia, copiii, iubirea! Înseamnă să fim împreună şi să ne bucurăm unii de alţii. Nimic nu poate face un om mai bogat de atât. Orice am realiza şi orice am dobândi în viaţă, doar ei sunt cei care ne împlinesc, ne rotunjesc vieţile şi ne fac mai frumoşi. Ei ne dau şi ne duc mai departe. Ei sunt aripile sufletului nostru.

Uiotându-mă la ei, sufletul meu zboară cel mai frumos!

Gândul zilei...


Oraşul pustiu (re-edit)


(Sursa foto: internet)

Un oraş nou. Pustiu. În jurul meu străzile pavate cu dale nu aveau nume. Nici eu nu aveam nume în oraşul în care peste copaci se împrăştiase o pânză de paianjen groasă. M-am cutremurat, dar apoi m-am liniştit. Păianjeni nu erau. Dar eu îi simţeam cum urcă pe mine asemeni unor umbre din trecutul meu. Temerile mele bolnave. Defapt, în oraş nu era nimeni. Nici măcar vântul nu mai bântuia pe acolo. Mi-am luat inima în dinţi şi am început să păşesc în lumea aceea îngheţată de timp. Peste tot case goale. Goale până şi de amintiri. Părea totuşi că odată, demult între pereţii lor se auzeau glasuri dar, poate doar părea, deşi pereţii sângerau cu lacrimi pe alocuri. În liniştea aceea sfâşietoare aş fi vrut să existe măcar o fantomă. Nu erau nici măcar fantome. De ce ar fi, dacă şi oamenii din ele le-au părăsit? Oamenii se tem de sentimente şi de ei însuşi mai rău ca de păcate. Mai rău ca de iad. Ar fi în stare să renunţe la sufletele lor să nu sufere. Suntem slabi şi păgâni de iubire şi sentimente. Varul părea smuls de gheare bătrâne - probabil vântul despuiase casele şi porţile de culoare. Nimic nu strălucea. Sub paşii mei scârţia timpul - îi încărunţiseră până şi secundele, iar orele i se întindeau lung ca o închipuire sub ochii mei. Părea că undeva se aude un balansoar mişcându-se în spate şi în faţă. Singur. Trist. Bolnav până în măduva lemnului de atâta singurătate. Nimeni nu stătea în el. Nici iarba, nici cerul nu i se întindeau înainte. Până şi timpul începea să alerge delirând. Bătrâneţea poate. Sper doar să nu uite. M-ar durea să trăiesc un timp amnezic. Unde aş fi eu atunci? Banda s-ar voala şi aş rămâne o notă goală pe portativ. Eu şi întunericul din mintea mea. Eu şi uitările. Un om fără reacţie. Ca şi cum doctorul mi-ar împlânta în carne ace, iar eu nici măcar nu aş clipi. Păşesc înainte. Unele dale lipsesc. Încep să sar şotron printre niciunde, nicicum şi nimeni. Izbucnesc în râs. Un râs isteric. Teama de a nu mă regăsi. Pe mine. Pe tine. Inima începe să îmi bată. O aud! O simt! Parcă întrevăd şi culoare acum. Să nu te mai găsesc pe tine??? ASTA e cea mai mare teamă a mea. Mi-am amintit de creta albă, de copilăria ştirbă unde zâmbeam larg fără să îmi pese, de cum m-ai privit tu prima oară până în suflet, de primul sărut, de cum nu ţi-am fost deşi m-aş fi dăruit pentru totdeauna. În capătul străzii era un copac de liliac alb. L-am strâns în braţe. Mi-e dor de primăvară. Dintr-o dată, copacul a început să respire. Să plângă cu flori şi să adauge amintiri peste amintiri. Miresme. Emoţii. Peste el, nu exista pânză de paianjen.Atunci am ştiut că oraşul era pustiu de uitare. Uitarea se uitase până şi pe ea când au murit toţi păianjenii rămânând doar mirajele şi bătrâneţea fricii din noi. Am început să plâng. Vroiam uitarea înapoi ca să pot naşte visarea. Liliacul mi-a lăsat în păr o floare. NU! Uitarea nu murise. Murise doar visul. M-am ghemuit în mine la rădăcinile copacului şi am închis ochii. Vântul a început să adie din nou. Copiii alergau pe străzi râzând. Câinii lătrau la trecători, iar florile de liliac aveau din nou mireasmă. Un bărbat cărunt s-a aplecat către mine şi zâmbind mi-a spus: "- Este seară draga mea...! Liliacul te-a nins destul, iar eu te aştept de secole să îmi sprijini sufletul ". L-am privit cu ochii mari şi am recunoscut iubirea chiar şi aşa deghizată în bătrâneţe. Am zâmbit şi i-am luat obrajii între mâini. Erau calzi, iar răsuflarea ardea de emoţie. Ochii îi străluceau a căprui, iar sufletul ne născuse nori de fluturi. Am ştiut că eram acasă. Oare unde am fost atâta timp? Te voi găsi. Fie şi să rătăcesc printre mine şi tine eternităţi. Te voi găsi şi te voi iubi aş cum nu te-am iubit niciodată. Tu îmi eşti nordul şi sudul. Dragostea mea are forma iubirii tale! În mine nu locuiesc uitări. Nu locuiesc fantome. Balansoarul acela nu este bolnav. Eu sunt bolnavă iubite! Din dor de tine şi negăsire! În mine, locuieşti doar tu şi miroşi încă a astăzi! Nu vei fi niciodată ieri! Vei fi doar eu, mereu! Când te voi găsi, mă voi dărui ţie pentru totdeauna, chiar dacă tu nu mă vei mai vrea. Eu oricum nu ştiu respira altă dragoste!

(Publicată la: 25 iun.2009, ora 15:00)

14 aprilie 2013

Ştefan Goanţă si New Force of Dance la România Dansează!


Ştefan Goanţă la Olimpiada de Coregarfie din Cluj Napoca, 2013!

Balerinul meu de excepţie care lucrează de dimineaţa de la 5 până seara târziu. Care ajunge acasă frânt şi nu se plânge niciodată. Un talent nativ pe care puţini îl cunosc, dar cei care am ajuns să o facem ne bucurăm de el şi de tot ceea ce el ne dăruieşte! Pentru Ştef nu contează genunchii juliţi, durerile de spate, coatele lovite sau faptul că de multe ori şi le masează singur, singurel...în tăcere, visând la o lume mai frumoasă şi mai bună. Ştefan nu recunoaşte sacrificiile. Nu recunoaşte durerile. Pentru el, toate sunt normale. Fac parte din viaţă şi din dăruirea sa pentru balet şi dans. Balerinii, aş cum am spus mor şi reînviu de sute de ori pe scenă, dar de fiecare dată o fac excepţional! Ei râd şi plâng dansând! Ei sunt lebedele adevărate, iar eu norocoasă să le pot privi plutind...

"- Ce faci mamă acum? îl întreb uneori pe Ştefan
- Visez cu ochii deschişi! Visez dans şi muzică! Visez oameni frumoşi şi viaţa aşa cum ar trebui ea să fie..."
Pentru mine Ştefan înseamnă însă mult mai mult decât un balerin talentat sau un talent deosebit! El este...parte din familia mea! Este, copilul meu pe care îl susţin şi îl iubesc din toată inima şi de care sunt deosebit de mândră!

Sper ca toată lumea să îl vadă măcar jumătate din cum îl văd eu şi să îl simtă după cum merită să fie simţit: cu toată inima!Nu e deloc greu să iubeşti când asta vine natural...direct din suflet!









Felicitări, dragul mamei! A fost un moment deosebit şi mi-a plăcut foarte mult... De abia aştept să vă văd mai departe. Emoţiile acum sunt duble pentru mine, dar mă bucur! Am să îţi ţin pumnii şi voi avea emoţii... Mi-ar fi plăcut să te văd şi individual acolo deoarece eu cred în talentul tău, dar sunt mândră de tine oricum, Stefan! Te iubesc, copile !


În Grădina Ghetsimani (re-edit)

(Sursa foto: internet)

Pentru mine, iubirea întotdeauna a fost sentimentul acela curat care te schimbă într-un om mai bun, mai frumos, într-o persoană care se vrea a fi altcineva nu dintr-un sentiment de sacrificiu sau depersonalizare ci din dăruire şi libertatea de a te dărui cuiva fără teamă, fără întrebări, fără reţineri... ca şi cum, ai ştii că doar acolo, în sufletul acela, sufletul tău se simte în sfârşit acasă!

Am vorbit întotdeauna deschis despre iubire, despre tot ce înseamnă a fi romantic, despre frumuseţe, despre dăruire, despre fidelitatea de dincolo de a te dărui, despre "până la capătul capătului" şi am avut surpriza să văd cum mulţi "atei în iubire" s-au convertit în iubiri frumoas, dar am avut şi nefericirea să văd cum mulţi "predicatori" au ajuns să o dea hrană temerilor, egoismului...au pierdut o dată şi s-au lăsat ei însuşi pierduţi...în detrimentul singurătăţii de ei înşişi. Au uitat că viaţa este un drum care merită parcurs mereu cu credinţă şi deschidere. Cu încredere şi frumuseţe. Altfel, nu poţi să ajugi să vezi seninul cerului de norii din suflet şi poţi trece pe lângă minuni ratând şi ultimele şanse.

Am încercat ori de câte ori am avut ocazia să le spun oamenilor că sunt frumoşi, că nu există om urât decât dacă noi înşine ne vedem aşa, decât dacă noi le permitem altora să ne facă să credem asta despre noi, dar, din păcate, unii oameni chiar nu vor să vadă partea plină a sufletului lor, iar ceea ce e mai rău se întâmplă când, deşi au medicamentul, preferă să îl arunce, să îl calce în picioare, ajungând să creadă într-o iluzie despre ceea ce ei nu au fost sau nu şi-au fost niciodată. Iluziile nasc monştri. Ne transformă în oameni de carton.

Unii, când le-am vorbit despre faptul că eu cred în filantropie sinceră, în iubire dezinteresată, în dragoste până la sfârşit...mi-au râs în faţă, alţii au vrut să mă convingă despre faptul că trăiesc într-o lume paralelă plină de fluturi roz şi de nori pufoşi, iar cei mai mulţi mi-au spus că fiind un astfel de om nu voi avea decât de pierdut, dar...da, am preferat să pierd fără să mă pierd pe mine însumi.Şi am preferat ca singurul meu câştig să fie o bucurie făcută la timp. Luaţi-o ca pe un cadou din care eu îmi hrănesc sufletul. Fără muguri şi flori nu există niciodată primăvară! Iubirea faţă de oameni este primăvara mea.

În Grădina Ghetsimani, de două ori mi-am întors sufletul pe dos  în clipe când cocoşii nu ştiau a cânta de trei ori trădarea ci doar o dată, prelung precum urletele de lupi, cu chip de om şi mâini întinse către cer a tăcere şi resemnare a faptului că viaţa nu e niciodată ceea ce pare şi niciodată nu pare ceea ce este.Şi totuşi am luat credinţa şi iubirea în suflet pentru mai departe.

În Grădina Ghetsimani, m-am dăruit de două ori în timp ce viaţa mă vindea ca pe o repetiţie, ca pe o banalitate, ca pe o eroare într-o matrice unde eu mă încăpăţânam să cred în oameni frumoşi, în dragoste sinceră şi dezinteresată, în atingerea aceea care te schimbă pentru totdeauna, în...iubire şi în mine pentru cel ce mă va iubi vreodată! Şi totuşi, a rămas atâta iubire cât să îmi arate că ea nu există decât prin ea sau printr-o alta la fel de mare.

În clipe grele am învăţat că iubirea nu se caută, nu se cere crezută, nu se întreabă, nu e egoistă...ea pur şi simplu este!

Iubirea nu înseamnă vorbe frumoase ţesute pe încrederea în oameni şi iubirea celuilalt, nu înseamnă sprijin doar înspre sprijinul tău, iar la nevoie să pleci lăsând umerii ce te-au sprijinit să cadă, să cadă, să cadă în mii şi mii de întrebări fără răspuns care te pun mereu la mijloc: "de ce? ce am făcut? cu ce am greşit?"...

Iubirea înseamnă să-ţi doreşti fericirea celuilalt mai presus de a ta, să-i doreşti zâmbetul mai senin decât orice închipuire, să-i doreşti binele chiar şi în împrejurări pe care nu ţi le-ai putut imagina vreodată. Iubirea înseamnă să laşi o anume privire să îţi intre în suflet şi să semene în tine un sentiment fără de moarte. Să semene în tine aşteptări, speranţă, bucuria de a fi, de a simţi. Să laşi un om să îţi atingi sufletul atât de rpofund încât să nu mai ştii unde începi tu şi unde se sfârşeşte el!

Iubirea eşti TU omule frumos care ai îngenuncheat alături de mine în umbră ca eu să nu te văd  şi te-ai rugat ca ochii mei să strălucească din nou chiar dacă nu te-aş fi zărit niciodată..., ca fruntea mea să fie senină chiar dacă tu nu ai fi atins-o vreodată, ca inima mea să bată chiar dacă nu ar fi ştiut cântecul numelui tău, dar..., pentru că iubirea nu are nevoie de cuvinte pentru a putea fi auzită...am învăţat că adevărata iubire se simte dincolo de orice cuvânt, de orice tăcere, de orice atingere şi..., pentru prima dată în viaţă mulţumesc vieţii pentru că nu m-a lăsat să mă pierd mie, pentru tine, pentru a putea să mă dăruiesc ţie cu tot sufletul şi dragostea mea fără teamă, fără întrebări, fără reţineri... ca şi cum, doar acolo, în sufletul TĂU, sufletul meu se simte în sfârşit ACASĂ!

Iubirea mea eşti TU...cel care mi-ai locuit inima de la prima atingere şi pe care te-am luat în toate bătăile ei, oriunde mi-am fost! Iubirea mea eşti TU, pentru că altă iubire, eu nu  cunosc...Până la tine, va trebui să mă trec pe mine. Şi viaţa. Să duc crucea până sus la cer şi să-l rog pe Dumnezeu să mi te aducă...
(Sursa foto: Thomas Kinkade)

(Publicată la 19.12.2009, 02:03)

Citatul zilei...


Un ultim cânt de chitară...



Azi, sufletul meu este o chitară. De ce chitară? Pentru că dintre toate instrumentele, ea știe să plângă cel mai frumos. Chitara este un instrument viu. Poate țipa, poate să se mire, să râdă, să plângă. Mai ales să plângă.
Când am multe întrebări sau nedumeriri, îmi amintesc că demult, știam să cânt frumos la chitară. Nu mai știu. Iubesc însă să o ascult. Îmi amintește de mine și uneori aduce amintiri cu mine. De demult.
Astăzi însă, deloc întâmplător, mă întreb...de ce unii oameni când te au nu știu să te respecte, să te prețuiască și să te iubească? Le dăruiești tot! Tot ce ești. Tot ce simți. Tot ce reprezinți, iar ei nu vor nimic. Vor doar să îți râdă în ceafa sufletului ca o respirație rece și crudă ce te urmărește apoi mulți, mulți ani ca o întrebare ce îți ajunge la osul sufletului sfâșiind continuu: "de ce?". Și nu știi. Nu afli. Nu ai cum! Bântui doar prin viață întrebându-te cum a putut sufletul tău să însemne doar ploaie în vânt, când ai pus în el toate nestematele ființei tale? Și îngenunchezi. Și plângi. Și urli. Și îți ștergi lacrimile. Și înaintezi. Pentru că așa fac oamenii de caracter. Pentru că așa fac cei care iubesc. Iau iubirea cu ei și merg mai departe chiar dacă aceasta e ca un cuțit care înjunghie mereu tot mai adânc. Merg mai departe ca să nu uite. Să nu uite că au iubit, iubesc, chiar dacă nu au fost iubiți. Apoi, după mult timp, în fața noastră apare acel om. Mai matur. La fel de frumos. Mai adâncit în el. Și în viață. Îți surâde și îți cere iertare. Și îți recunoaște iubirea. Și totuși, inima ta nu mai tresare. În fața ta se află doar un străin politicos și frumos pe care nimic din tine nu îl mai recunoaște. El nu știe, dar el a trecut cu timpul și cu toate lacrimile care au curs din tine precum sângele...până nu a mai rămas nimic! Așa însă am aflat cum este să iubești cu adevărat un singur bărbat. De atunci...viața și inima mea se petrece doar între mine și el. Și mă bucur nespus că nu mi-a fost teamă să mai cred în iubire și oamenii care o știu prețui. Mă bucur că am știut acorda din nou chitara pe care tu ai frânt-o lăsând-o fără aripi...

Astfel că, am să îți spun...nimic nu a fost iubire, dacă nu a fost ce trebuia să fie. În viața ta furtunoasă, eu nu am fost decât o altă femeie. Mult timp în viața mea tu ai fost un singur bărbat. Acum însă, nu mai ai nici o definție. Și nu te mira. Mi-ai stors sufletul de tine până nu a mai rămas decât un gust amar.

Drum bun și frumos în viață însă, îți doresc...

trubadur




sufletul meu a fost o chitară care cânta atât de frumos
până în ziua în care tu mi-ai luat dreptul
de a cânta

mi-ai rupt inima coardă cu coardă și ai lăsat-o așa
sângerând în ziua aceea fără îngeri,
fără tine

cântam atât de frumos în brațele tale când mă atingeai,
iar mâinile tale multă vreme mi-au fost stăpâne
inimii

inimii,
ce ție nu ți-a trebuit - trubadur - atât ai rămas
cântând sub alte inimi - a mea e demult goală de tine!

Un oaspete de seamă...

Ce frumoasa este...:)! Cred ca e tare emotionant sa ai un astfel de musafir dimineata... ♥!


Nu pare, dar jucam și eu NFS Underground....

Nu pare, dar jucam și eu NFS Underground și aveam o Mazda RX-7 cu care am terminat jocul. Nu BMW. De ăla au toți când ajung la bani. Nuuu! Eu am avut o Mazda. Frumoasă, delicată, micuță, dar puternică, iar ei...îmi sunau mereu în căști...

Adrian Bogdan Cosmin...

"În dans ne regăsim...este singurul mod în care ne exprimăm. Asta iubim! Asta ne place!" ... și o faci atât de frumos dragul mamei. Plutești peste toată scena, peste tot cerul și inima mea... Aș fi vrut, aș vrea...Doamneeee, cât aș vrea să nu văd niciodată lacrimi în ochii tăi! Sunt marea mea cea mai adâncă și mai sărată...



“Atunci când ești mamă, nu ești cu adevărat niciodată singură în gândurile tale. O mamă trebuie să gândească întotdeuna de două ori, o dată pentru ea și o dată pentru copilul ei. - Sophia Loren”

13 aprilie 2013

Vise în noapte...

(Sursa foto: internet)

ţi-aş scrie. ţi-aş scrie atât de multe. aş vrea să îţi spun că la mine noaptea nu mai e noapte de atâta amar de ani, iar tu nu mai ai un nume. în sufletul meu te strig altfel. te strig doar: "iubite". aş vrea să îţi spun că am reuşit să opresc timpul, iar acum în cameră e linişte. nici măcar nu mă simţi când mă strecor lângă tine, când îţi conturez chipul şi părul cu mâinile, când te sărut de noapte bună, te acopăr cu toate gândurile mele bune şi ies cu o lacrimă pe colţ de privire. aş sta mai mult să te privesc, dar mi-e atât de teamă să nu ni se întâlnească visele. nu vreau să mă trezesc! pur şi simplu nu vreau să mă trezesc. e atât de bine să te ştiu acolo, la capătul atingerii încât îmi doresc să fiu o veşnicie dependentă de tine. dincolo de ea, cu siguranţă am să ştiu să te recunosc. mereu ai fost şi vei fi unica mea iubire. trupul meu, inima mea şi se pare că nici visele mele nu cunosc o altă iubire decât a ta. dacă te întrebi de ce nu vreau să mă trezesc, nu vreau să mă trezesc deoarece mi-e teamă de rămâneri. rămânerile mele au fost întotdeauna cu ghinion. în vis toată lumea mă iubeşte, iar dincolo de el, mereu mă trezesc doar eu iubind şi deja îmi este atât de frig în nămeţii ăştia de singurătate. Îţi aminteşti iubite? până şi pentru noi realitatea a însemnat despărţire. chiar dacă noi ne-am iubit şi nu ne-am dorit asta. mi-e teamă iubite să mă trezesc. atât, atât de teamă! e atât de multă viaţă fără tine! ce să fac eu cu ea, dacă tu nu îmi eşti???
ţi-aş spune atât de multe, dar nu pot. pot doar să îmi închipui că îţi vorbesc. în rest...tăceri. când taci, inima ta spune atât de multe. e prima oară când tăcerile îmi vorbesc, iar eu nu mă mai tem de ele. dincolo de tăcere eşti tu, iar asta îmi ajunge pentru atât de multă viaţă în care tu poate nu îmi vei fi... noapte bună, iubite, oriunde eşti. inima mea e cu tine şi te sărută de noapte bună! te iubesc...

(Publicată la 1.11.2009, 03:51)

12 aprilie 2013

fără chipuri cioplite


(Sursa foto: internet)

în tine...
mă întorc

de fiecare dată
când mi-e prea frig în viaţă
sau mi-e prea greu cu mine

nu iau cu mine nimic
decât sufletul,
iar în palme,
o flacără ce nu se mai stinge

mă descalţ încet de tristeţi şi dureri,
de amăgiri şi abisuri deşarte,
îmi las lacrimile aninate pe gene
şi intru tiptil ca şi o adiere
sau ca o părere
în fiecare gând de al tău,
în fiecare răsuflare,
în fiecare murmur interzis

nu ştiu cum însă,
de fiecare dată tresari,
de fiecare dată fruntea ta se apasă
de atâta eu...
şi fără să ştii îmi iei mâinile
în mâinile tale
şi ţi le treci prin păr,
peste ochii încă atât de frumoşi,
peste buze
şi le afunzi în piept până în inimă,
iar apoi zâmbeşti amintiri...
amintiri nepârguite
şoptindu-mă atât, atât de aproape
de inima mea,
iar eu stau ghemuită în tine
şi te privesc

eşti primul şi ultimul meu templu
fără chipuri cioplite
unde
mă întorc

de fiecare dată
când mi-e prea frig în viaţă
sau mi-e prea greu cu mine
de-atâta tu
şi plâng o lacrimă căpruie

de fiecare dată ultima

11 aprilie 2013

În mijlocul unor suflete, mereu vom găsi o băncuţă...

(Sursa foto: internet)

Aşa este dragostea noastră. Şi sufletul tău. O floare roşie iubind cerul, pământul, vântul şi zborul. Plină de pasiune, de căldură, de soare, de noi. În mijlocul ei adună iubirea. Tandreţea. Sentimentele. Emoţiile. Pistile de trăiri iubindu-se între petale de mătase. Vântul adie uşor ducând iubirea mai departe, împrăştiind graţia frumuseţii, a dăruirii, a completării...polenizând suflete în suflete. Iubirea nu este numai a noastră. Este asemeni unei grădini în mijlocul căreia mereu se nasc alte flori frumoase, iar oamenii se pot bucura de ele şi de liniştea unui loc cald, senin şi liniştit. Astfel că, în mijlocul unor suflete, mereu vom găsi o băncuţă care ne va aştepta să ne luăm de acolo puterea de a merge mai departe, de a lăsa un zâmbet sau doar de ...a trece.

Sunt un gol niciodată umplut până la mine...


(Sursa foto: internet)


"Poate ca una dintre cele mai simple incercari ale vietii a fost sa ne pierdem de noi insine, sa dam o scurta vacanta eului, sa ne sufocam si sa ne dam seama ca nici sa murim unul fara altul nu putem, caci pana si moartea noastra e in doi.

Cand doua suflete se iubesc, Dumnezeu nu toarna apa doar unuia. Visele nu tin de sete. Doar ca, atunci cand doua suflete se iubesc, in adancul pamantului, acolo unde isi intalnesc radacinile, stiu adevarul. Pot sa se minta prin cuvinte, dar nu si prin respiratie sau prin privire sau prin gand.
Tot ce ni se intampla, frumos, urat, divin, diabolic, suntem noi. Vreau sa traiesc cu tine tot. Sa ma satur de tine, sa te vars si apoi sa o luam de la capat. Unul fara celalalt nu existam, oricat de mult am vrea asta. In momentul in care ne-am intalnit, ne-am amestecat sufletele.

Trebuie sa-ti desenezi un prezent al nostru. Ne iubim.Timpul nu exista. E doar inventia noastra.

Tot ce respir e legat de noi E atat de simplu incat nici nu stiu ce e. E atat de frumos ca nici nu are definitie. Nu numai ca nu ne-ar putea desparti nimeni niciodata cu adevarat, căci nu există nimeni care sa dezlege iubirea, dar noi doi nu ne-am putea desparti. In viata sunt lucruri care se intampla definitiv.

Chris Simion" (Textul acesta îl veţi putea citi în totalitate pe blogul: Lunapatrata )

...............


Cred că nimeni nu putea să îmi rostească sufletul mai adevărat ca acest text scris de Chris...


Fără tine nu însemn nimic! Nu pot fi nici măcar eu. Sunt un gol niciodată umplut până la mine, până la zâmbet, până la iubire. Fără tine, sunt ca un pământ roditor ce nu poate naşte nici măcar un fir de iarbă...din atâta sete de tine! Fără tine nu vreau să ştiu cum este viaţa, pentru că viaţa mea oricum s-ar sfârşi. Când nu vei mai fi, ia-mă cu tine. Inima mea, oricum îţi aparţine şi nu va mai bate nici un alt ritm. Nici măcar al meu! - Ramona-Sandrina

Doar într-un loc, timpul se compresează...


Gânduri în noapte - Bileţelul al şaptelea...


Ştii tu cât îmi e de dor? De tine?! Atât de dor încât i-aş turna lunii o cană cu vinul care curge acum prin mine şi aş îmbăta-o. Aş trage-o aproape de mine...ştiind că tu eşti mereu de partea cealaltă culegându-mi flori de stele. Ea, ar adormi, iar noi am alerga desculţi peste tot pământul şi cerul şi ne-am iubi printre norii noştri de visători. Nici visele nu mai au rost dacă nu eşti tu. Ce rost ar avea să visezi alb? Tu eşti picătura care dai culoare. Culoarea sufletului tău. O întinzi peste mine. Ca şi peste un şevalet îngropat în uitare. Întunericul se dă deoparte. Peste mine curge lumina ca o lacrimă. Tremur. Nu ştiam să număr aşa. Din doi în doi mereu cu noi... Şi stai rezemat cu umărul de un vis privindu-mă. Corpul tău lângă al meu se bucură. Al meu ar vrea să fie o albie. Tu mereu apa lui. Sufletul meu ar vrea să fie o casă. Tu mereu pământul de sub ea. Fruntea ta lângă fruntea mea e fericită. A mea ar vrea să fie seninul ei mereu. Mâinile ni se înfăşoară una în alta. Şi stau aşa. Şal de emoţii una alteia. Nu vreau să-mi dezbrac niciodată mâna de a ta. Nici pe mine de tine. Cât de departe ar fi luna atunci şi cât de gol pământul şi cerul. Şi totuşi...mi-aş iubi inima veşnic. Acolo, te-am primit cândva. Acolo vei locui veşnic. Cum am spus, "eu probabil nu voi fi altceva decât un pod sau o luntre în care vei călători frumos, vei fi fericit, vei reînvăţa sa te vezi aşa cum eşti. Din luntrea asta
vei vedea mai bine răsăritul şi insula care va fi să fie a ta. Eu poate sunt doar un popas unde te încarci pe tine cu tine pentru zilele în care nu voi mai fi. Iindiferent însă de ce voi fi, voi fi fericită pentru drumul pe care o să mi-l dăruieşti alături de tine, iubitul meu!!!". Acum, lasă luna unde este. Şi peisajul. Şi haide să ne pierdem în el. Vreau să fim peste tot. Timpul zboară, iar eu vreau să culeg timp. Să-l pun la buzunarul sufletului. El va ştii mereu să ne aşeze la loc asemeni unor piese de puzzle. Noapte bună, iubire...




 (Prima editare la 3 nov. 2011)

10 aprilie 2013

trebuie mereu să găsim un punct de echilibru...

 
 
Când iubim, iubim. Din tot sufletul. Când iubim, nu ar trebui să existe jumătăți de măsură. Eu nu cunosc astfel de iubiri. Ori îmi dăruiesc toată înțelegerea, atenția, grija și sufletul cuiva, ori nu. Astfel fac și simt și față de copiii mei. Nu contează dacă ei mă iubesc. Nu contează nici dacă vor simți vreodată să îmi scrie, să mă sune, să... eu îi iubesc, pentru că...nu știu altfel! Nu știu cum ar fi să nu îmi mai iubesc copiii, iubitul sau familia pe care eu am ales-o sau pe cea pe care deja o am! Pot însă să accept că alții nu simt așa. Sau accept și că unii nici nu mai știu ce să simtă. Uneori viața este un carusel, dar eu cred că în mijlocul ei trebuie mereu să găsim un punct de echilibru ca să putem rămâne cu picioarele pe pământ și să nu ne pierdem pe noi înșine,oamenii care ne iubesc cu adevărat și caracterul! Când totul se învârte, trebuie să știm că nu suntem buricul pământului ci aceeiași oameni care ar trebui să se bazeze pe aceleași persoane ca până atunci. Restul...apar doar pentru a profita de moment, ocazie sau clipe de slăbiciune! Tot ce simt eu acum este să opresc pământul puțin și să cobor. Mă simt tristă de parcă nu aș mai avea cuvinte în mine pe care să știu să le fac să exprime!

8 aprilie 2013

Aşa înfloreşte viaţa...

(Sursa foto: internet)

Ce frumuseţe! Uite aşa...înfloreşte viaţa cu alte vieţi mici, mici...muguraşi care apoi cresc flori frumoase! :)

două clipe vor face dragoste....

vor trece ani,
dar sufletul meu nu va cunoaşte alte clipe decât pe tine
cum treci, cum te aduni, cum te răsfiri prin toată fiinţa mea
tu eşti ceasul meu biologic
cu tine îmi iau ora exactă,
cu tine trec minutele
şi cu tine se vor sfârşi
în timp ce undeva în univers, două clipe vor face dragoste
una în alta eternităţilor!
 

.......................
ţie, suflete...

Viaţa îmi tot dăruieşte fără încetare...

 
 (Sursa foto: Thomas Kinkade)

De la o vreme, fără să îmi dau seama de când exact, viaţa îmi tot dăruieşte fără încetare. Clipe de frumuseţe, de linişte, de fericire. Mă recompensează aşa cum nu aş fi sperat vreodată. Mi-a umplut existenţa şi sufletul de oameni dragi şi frumoşi. Nu mai sunt singură. Nu mai suntem singure. Mereu mi-am dorit o familie de care să mă bucur şi pe care să o simt a mea. Acum, o am. Am nişte copiii minunaţi...de care sunt nespus, nespus de mândră şi fericită! Pe care îi iubesc din toată inima mea şi pe care nu am să îi părăsesc niciodată, nici când nu am să mai fiu, iar ei vor fi mari şi la caselele lor fiecare. O dragoste aşa cum le-o port eu...nu mai poate trece cu nimic! Iar ei...ştiu! ASTA mă face deosebit de fericită. Că ei ştiu! Nimic nu poate bucura o mamă mai mult. Am un om alături care mă iubeşte, mă înţelege şi în clipele în care sunt o pacoste şi nu e nimic de înţeles la mine şi pe care îl iubesc din toată inima mea de-o eternitate şi încă multe eternintăţi. Am o prietenă...care se gândeşte la mine şi îşi face grijhi pentru mine şi în toiul nopţii şi pe care eu o iubesc şi o visez mereu, mereu când nu suntem împreună...pentru că dorul de ea nu trece şi o vreau mereu aproape. Am în soţul ei cel mai bun prieten pe care nici nu l-am sperat şi de a cărui prietenie sunt mândră! Iar fiica lor...este soarele care răsare mereu în mijlocul inimii mele. De la zâmbetul şi minunea ei îmi iau eu mereu ora exactă şi aerul curat! Visez de când mă ştiu o casă de lemn albă, împrejmuită de flori de liliac şi iasomie, cu grădini pline de flori...bujori, crini, trandafiri, margarete...cu o curte mare, plină de iarbă şi copăcei din care să răzbată triluri de păsări. În timp ce copiii noştri "balerinează" prin curte...noi stăm toţi pe terasă bându-ne cafeaua, ceaiul, povestind, amintindu-ne şi râzând. De când i-am cunoscut şi i-am adunat în sufletul meu, dimineţile mele sunt altfel. Pline, întregi şi rotunde! Viaţa mea are un sens şi mă simt împlinită! Unii au nevoie de lucuri materiale care să îi completeze şi să îi împlinească...eu, am nevoie de ei ca să fiu întreagă! Fără ei, nu aş fi decât un om gol, singur, deprimat care ar căuta întotdeauna...acel ceva fără de care niciodată nu ar fi complet! Vă iubesc nespus de mult...Augusta, Cosmin, Andreea, Lucian, Diana, Stefan, Adi, Ramona, Aloma, Liliana...! Voi, sunteţi cu adevărat familia mea...şi, ştiţi la ce visez eu acum? La un Crăciun împreună.... ♥!!! 

 Bună dimineaţa, dragii mei... ^_^ !

7 aprilie 2013

Adrian Bogdan Cosmin şi Adrian Mihai Adelin...



 (Sursa foto: Adrian Bogdan Cosmin)

Vedeţi? De asta nu am să mă plâng eu niciodată de sărăcie. Nu voi fi niciodată un om sărac! De ce? Pentru că am în suflet numai oameni frumoşi!!!

Nu cred că aceşti doi copii mai trebuiesc prezentaţi cuiva. Ştiu singuri să se prezinte foarte frumos şi cu mult, mult talent, carismă şi bun simţ. Faptul că pe unul dintre ei îl cunosc nu poate decât să facă din mine o fericită!

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru Cosmin...pentru că mi-a înlesnit în această viaţă să îl văd dansând, să îi fiu aproape şi să îl susţin. Că va fi pentru pentru totdeauna...este inevitabil! El a intrat în sufletul meu şi este ca şi cum aş respira!

Pe Mihăiţă încă nu îl cunosc, dar mă bucur că l-am cunoscut şi prin intermediul acestui concurs. Aşa devin oamenii bogaţi! Prin alţi oameni. Prin suflete frumoase. Pentru mine, Mihăiţă a devenit "Piciul" cel mai drag...Am plâns alături de ei, am avut emoţii şi m-am bucurat!

Felicitări dragii mei copii...! Felicitări! Sunt tare, tare mândră de voi! Mândră şi fericită că existaţi atât, atât de frumos!

Mulţumesc tuturor celor care îi susţineţi şi care mi-aţi trimis mesaje de felicitări şi încurajare! :-* Fiţi alături de ei până la capăt şi iubiţi-i! Merită!




Un dans pe care Cosmin l-a susţinut la Olimpiada de la Cluj şi cu care a obţinut Locul I la Balet Contemporan!