26 iunie 2015

Eu nu am dezbinat nimic. Am găsit totul așa. - Catchy

Era într-o seară de vară când a apărut S. în viața mea. Viața mea era perfect aranjată. Îmi propusesem să deschid acea sală de balet împreună cu prietena mea și să mă concentrez asupra fetiței mele și a vieții noastre fericite în două. Noi două ne-am avut doar una pe alta de prima dată. Ne-am fost Alpha și Omega una, alteia. E frumos să respiri prin copilul tău. Uneori, uiți de faptul că și tu, și viața ta proprie aveți nevoie să respirați ca să trăiți cu adevărat. Uneori e bine că se întâmplă asta, dar de cele mai multe ori, nu este. Vă întrebați de ce? Simplu! Pentru că viața este făcută să o trăiești. Cu cineva! Alături de cineva. Singur o poate trăi oricine. Ce mare scofală este în a ne descurca singuri? Vă spun eu: niciuna! E bine că poți, dar doar atât!

***

Pe C. , tatăl fetiței mele l-am cunoscut în 2004. În 2005 ne mutam împreună, iar în 2007 a venit pe lume fetița noastră. Primii trei ani au fost deosebiți. Poate chiar prea frumoși. Ne țineam de mânuțe seara înaine de a adormi, ne povesteam toate din timpul zilei, râdeam, ne spuneam multe. Ne plimbam pe străduțele cu case din Adjud, prin parc, și învățam împreună să trecem peste toate greutățile. Pentru că au fost. În viața noastră, uneori, cred că au fost cât în o mie de alte vieți. Nu ne găseam joburi. Nu puteam locui singuri. Nu aveam bani să mergem aproape nicăieri. Dar nu conta. Ne aveam pe noi. Apoi, într-o zi, cam pe când avea fetița noastră un an și jumătate, am început să învăț cum e să fii singur în doi. Nu m-am lăsat însă. Am învățat să fiu mamă și tată. Bărbat în familie. Am adus bani în casă pentru chirie, pentru traiul zilnic, pentru ca fetița mea să nu ducă lipsă de nimic. Îmi doream pentru ea să fie copil, să crească armonios și să fie fericită! Sănătoasă și fericită! Când toată lumea dormea, eu mă așezam la calculator. Nu să stau pe chat sau pe facebook, ci să muncesc. Scriam articole și eram plătită. Munceam toată noaptea. Până amorțeam și mă simțeam cumva în reluare. Dar trebuia! Undeva, pe la 5 dimineața, după ce îi făceam pachetul lui C. și cafeaua, ca să le aibă proaspete și calde, mă așezam în pat.

Ziua începea pentru mine cu adevărat pe la 9 dimineața. Mă trezeam, făceam micul dejun, mă bucuram de el cu Augusta, ieșeam la piață, ne întorceam, iar în timp ce ea dormea de amiază, eu găteam, spălam. Când se trezea, ieșeam afară. Știam ca un ceasornic când vine C. acasă. Puneam masa și ne așezam și noi lângă el. Să nu uite fata cum arată tatăl ei. Cum este să îl aibă în preajmă. Cum este să îi audă vocea. Eu i le uitasem. Le uitasem după ce ani de zile am tot încercat să îl readuc cumva acasă… cu noi. Nu acasă, fizic. Acasă, sufletește, psihic, moral. A fost în zadar. În C. s-a rupt ceva. Poate greutățile. Poate viața. Nu știu. Știu doar că în timp ce el se îndepărta tot mai mult, eu am învățat să repar canapele, ferestre, uși, robinete, să pun baterii la cadă, să chituiesc unde era nevoie. Uite-așa, ca să nu depind de nimeni, deoarece cel mai rău lucru în viața asta este să te obișnuiești cu cineva și să te trezești singur, doar tu cu tine, în mijlocul lumii, al milioanelor de oameni și al vieții. Măcar, dacă te ai pe tine, nu ești lăsat baltă! Nu de tot. Că uneori mai cazi și tu. Și nu poți să îți lingi rănile când vrei. Le lingi noaptea, când adoarme copilul. El nu are voie să știe că tu suferi, că tu plângi, că îți este greu. Nu este vina lui de nimic ce tu nu ai știut alege sau face bine în viață. Și ca să poată crește armonios, m-am despărțit de C.


Nu mi-am dorit să crească mare într-o familie de formă, unde mama și tata deveniseră un fel de chiriași ai aceluiași spațiu de locuit. L-am sărutat pe frunte, mi-am șters ochii, l-am îmbrățișat și i-am mulțumit pentru fetița noastră și cei opt ani trăiți împreună. Pentru răbdarea care a avut-o cu mine și pentru că nu a cedat greutăților fugind. A înțeles. Ne-a sărutat și el pe frunte și-a făcut bagajul și a plecat. Ne sunăm când avem probleme, vorbim și am rămas foarte buni prieteni. Când îi e dor vine și o vede pe Augu, iar când îi e dor ei, o duc să îl vadă pe C. Nu i-a spus tată niciodată. Mereu spune că C. este un fel de frate mai mare, deoarece nu a fost tatăl ei niciodată. Un tată îți citește de noapte bună, se joacă cu tine, te duce în parc, vine la spectacole. El nu a făcut așa ceva niciodată. Ca atare, ea îl iubește doar ca pe C. Și, uneori, când ieșea afară să se joace sau meregam împreună prin parc, la mare, Augusta făcea pe agentul de matrimoniale. „Uite mami, ce frumos este domnul acela și ce frumos se joacă cu copilul lui!” sau câteodată mă certa: „Nu înțeleg de ce ești așa! Nu îți place de nimeni! La toți le cauți defecte! Să știi că și tu ai!”. Știam! Și știu! Dar mai știu că trebuia să simt și să gândesc de două ori înainte de a mă arunca în față într-o relație. Era și ea! Așa că, îi spuneam că eu sunt de vină, deoarece încă sunt defectă ca păpușa ei căreia i-am cusut mânuța, doar că eu îmi cos acum inima și viața. A înțeles! Nu a mai căutat de atunci „tătici”. A înțeles că familia este un cadou care se întâmplă exact la timpul său potrivit. Ca de Crăciun! Nu poate veni moșul vara, dacă el trebuie să vină iarna. Și am tot așteptat. Ierni peste ierni. Câteva relații eșuate. Două. Nu mai caut demult vinovați. Am învățat de când cu C. să iau viața exact așa cum este. Fără caiet de sarcini, fișa postului etc. Viața e ca și iubirea: este sau nu este! Doar de noi depinde. Așa că, am trăit-o la maxim alături de Augusta. Ne-am mutat doi ani în Constanța lângă prietena mea. Am trăit cele mai frumoase clipe. Am făcut scufundări, ne-am plimbat seara pe faleză, am făcut mii de fotografii, am fost în satul de vacanță, am luat un locul II internațional la balet, am strâns foarte multe amintiri. Apoi, am simțit să ne întoarcem în orașul unde noi două ne simțim mereu acasă. Nu ne întrebați de ce! Noi două funcționăm după simțuri și iubiri. Așa că ne-am întors în Focșani și am deschis sala de balet. Între timp am cules vreo nouă diplome de excelență și premiul I în clasa pregătitoare și ne-am bucurat de plimbările și discuțiile noastre. De iubirea noastră unică! Eu chiar respir prin copila mea!

***

Bun! Acum vă veți întreba unde e S.?! S. a apărut în viața mea în urmă cu 2 ani. Cum spuneam, vara. Postam ceva pe facebook și am văzut o cerere de prietenie. Viața mea fusese numai bine făcută praf și o reglasem. Eram ferm convinsă că am devenit un zid impenetrabil. Dar cred că niciodată nu voi fi. Nu am setările de rigoare. Când i-am văzut avatarul am știut că este cineva deosebit, care va avea un rol marcant în viața mea. Toate astea, după un avatar?! Da! Și așa a fost. Am început să navighez pe pagina lui. Sensibil, misterios, inteligent. Scria dumnezeiește poezii și răspunde dumnezeiește în comentarii. La mine nu contează frumusețea, dar contează să am cu cine vorbi câte în lună și în stele. Îmi plac bărbații inteligenți! Asta este! Apoi, ne-am cunoscut mai bine. Stăteam ore întregi de vorbă pe chat. Într-o noapte însă mi-am dat seama că e prea frumos să fie adevărat. Ca și cu C. Am realizat că dacă S. e real, ceva trebuie să fie cu el: ori e departe, ori e însurat, ori e vreun nebun care se joacă cu mintea mea. Bingo! Și am aflat. Avea familie. Și ce frumoasă familie.

Și așa am învățat din nou să tac. Să mă retrag. Să răspund în dodii. Să nu mai răspund cu lunile. Să mă arunc cu capul în față într-o relație toxică și foarte toxică. Din care m-am retras deoarece mi-am dat seama că înainte de a fi femeie sunt mamă-femeie! Noroc că în timpul acesta am scris. De jale, de jelanie, de negru, de gri. Poezii, povești, romane. E bine când poți să te ascunzi în spatele unor texte. Nimeni, nu poate ști vreodată dacă ești tu cu adevărat sau acel personaj, iar tu, te poți fofila de fiecare dată. S. mă tot întreba dacă cel căruia îi scriu există. Apoi, m-a întrebat într-o zi de ce nu e cu mine, dacă există?! Dacă a văzut că răspund în slalom sufletesc mi-a zis că el papă un măr. Eu i-am zis că pap o portocală. Am împărțit-o. Jumi-juma! Și uite așa au trecut anii. Am tot împărțit și el nu a bănuit nimic niciodată. Eu, nici pe atât! Mă bucuram să îl citesc, să mai comentez la ce scria, să îl alin când îl simțeam trist, să fiu fericită când era fericit, să îi admir fetele, să le iubesc în inima mea și să le doresc fericite și sănătoase. Ca pe Augu.

Într-o zi însă, că așa e în viață, s-a întâmplat inevitabilul. Am aflat. Nu am să spun ce. Din respect și iubire. Dar am rămas acolo. Umăr, prieten. Am fost. Mi-am mușcat limba și am oferit soluții. Pentru că eu sunt o femeie cu principii, iar cel mai de neclintit părea a fi acesta: nu vei fi niciodată cu un bărbat căsătorit! Însă, ce spuneam eu mai sus de viață? Că nu vine cu notificări ca pe facebook, că nu vine cu friend-unfriend, love-unlove, nici cu reguli, nici cu fișe ale postului. La naiba! Mai bine ar veni uneori! Măcar am ști și noi de unde, ce și cum ne trăsnește. Mi-a zis că nu se mai poate. Că nu eu sunt motivul deciziei. Eu sunt motivul faptului că el a trăit în anii ăștia frumos. Motivul pentru care a exista zâmbet, soare, drum înainte, speranță. Atunci i-am zis: „Vino acasă, prea mult ai fost plecat!”. Și a venit. Eu am devenit evident femeia scoasă din societate cu pietre. În situațiile acestea niciodată nu contează adevărul. Contează doar statutul. Nu contează de ce exist eu în viața lui, contează doar că exist!

Adevărul este însă că nu eu am dezbinat familia. Nici relația. Eu nu am dezbinat nimic. Am găsit totul așa. Am vrut să repar. Din păcate, unele lucruri nu sunt ca păpușa Augustei… le coși mânuța și totul se poate reface la loc. Așa că, am luat păpușa și am iubit-o. Cu tot ce sunt! Atât am putut face! Și să sper! Să sper că viața poate repara măcar ce a mai rămas între doi oameni care au împreună un trecut și copii. Așa ca mine și C. Frumos, fără traume și înțelegere! Că îl iubesc? Da! Iremediabil și ireal! Atât de mult încât aș putea trăi oricând și fără el, dacă el ar fi fericit în altă parte. De ce? Pentru că dragostea mea nu e condiționată de nimeni și nimic. Nici măcar de dragostea lui! Sau de prezență!
 
(Ramona-Sandrina, Catchy)

25 iunie 2015

Să vorbim azi, despre IA de ieri!

Să vorbim azi, despre IA de ieri , pe care eu aș promova-o tuturor zilelor noastre, deoarece este frumoasă, elegantă și dă o notă de rafinament și demnitate oricui o poartă: femeie sau bărbat! Decât cămăși de la turci, polonezi, chinezi, mai bine aș merge la braț cu un bărbat îmbrăcat într-o cămașă românească țesută. Așa sunt eu. Trăiesc în suflet cu iz de altădată! Iubesc vremurile boeme și pur românești. Sau măcar chiar dacă au fost importate unele, măcar au fost cele ale bunului gust!!! Nu ca azi! Prostituție intelectuală, psihică, morală, socială la greu! Promovăm numai siliconae, divorțuri, fufe și papițoi de doi lei.

De ce nu am vorbit ieri despre IE? Pentru că așa cum m-am așteptat, toată lumea a vorbit ieri despre ea, iar azi au uitat-o. Cum se va întâmpla pentru tot restul anului. Că așa fac oamenii. Au nevoie de o zi specială: a iei, a iubirii, a mamei, a tatălui, a copilului, ca să își amintească despre faptul că anumite persoane, lucruri, sentimente sunt mai speciale și astfel, sărbătoresc într-o zi pentru tot restul anului.

Vreau să fiu clar înțeleasă de la început. Eu nu promovez orice IE! O promovez DOAR pe cea românească! Nu cea importată de la chinezi sau turci sau alte popoare migratoare de locuri de muncă și importatoare ale spiritelor naționale. E drept că e mai ieftină, dar e de duzină.

Nu are sufletul țesut în fiecare model, bobiță. Nu are culoarea aceea ruptă din tradiții, din istoria acestui neam, din zâmbetul româncuțelor și privirea oacheșă a românașilor noștri.

Este drept că nu ne-o permitem atât de des cum ne-am dori-o, dar ce farmec ar avea?

Acolo este multă artă, muncă, migală, bun gust și bun simț! Este tradiție de zeci, sute de ani de zile! Este moștenire din mamă în fiică, din bunică în nepoată, din strămoși nouă! Este carne din carnea spiritului nostru național și sânge din sângele nostru ca neam românesc!

Dacă mă întrebați pe mine, nici un lucru sau act de cultură și artă nu ar trebui să fie ieftin! Înseamnă dăruire, muncă și implicare! Înseamnă ne-renunțare! Înseamnă atitudine! Înseamnă eforturile remarcabile de a rămâne în viață într-un secol și eră a vitezei, a prostului gust, a superficialității, unde tot ce este frumos moare, ucis fiind de buruiana Kitsch-ului și a unei societăți care face din educație, artă și cultură niște Cenușărese ale acestor timpuri!

Cândva, o Regină purta IE și se mândrea cu asta! Noi de ce nu mai știm să ne mândrim cu nimic din ce înseamnă tradiția românească???

Mi-a spus cineva într-o zi că rochițele de tutu pe care le-am făcut fetițelor noastre la balet pentru spectacol au fost scumpe și că nu și le poate permite toată lumea. I-am răspuns că este vorba de balet, de artă. Arta, frumosul, munca ar trebui să fie prețuite. Nu să se vândă la același preț cu spoerturile de întreținere corporală sau să fie mai ieftine decât un parfum, un rimel, o ojă de marcă!!! La fel este și cu IA!

Ni se pare scumpă o IE, dar cunosc persoane care își cumpără rimel de 200 ron, parfum de 500 și tot așa. În acest context, de ce aș accepta ideea că un lucru născut, creat și lucrat cu mâna, mintea și sufletul tău trebuie să fie mai ieftin numai ca toată lumea să și-l permită? Cine înțelege drumul iei și al artei, înțelege că nici un preț nu este prea mare pentru a trăi bucuria de a-l vedea, avea, păstra, promova și iubi!


La mulți ani, IE! La mulți ani, păstrători de valori naționale și tradiționale! La mulți ani, artă!











12 iunie 2015

Bună, Baby...


Ramona Sandrina

Toți avem un dor care doare la care ne oprim din când în când ca la o răscruce cu noi unde ne tragem sufletul ca să putem merge mai departe. Când pornim de acolo, drumul duce mereu în același loc de unde a pornit. De unele doruri nu scăpăm niciodată. Le iubim! Indiferent de: ce, cum, când, unde... - Bună, Baby, Ramona-Sandrina

program prescris



am în fiecare zi un program special
mă trezesc cu sufletul la tine
ca și cum m-aș roti mereu după soare
apoi, amestec în mine ingredientele
din care tu mă alcătuiești: dragoste,
emoții, zâmbet, frumos, bunătate, căldură,
copilărie, mai ales copilărie, strălucire, zbor,
iar la sfârșit, îmi iese mereu aceeiași rețetă
pe care doresc să ți-o dăruiesc: fericirea ta, Baby!

(program prescris, Ramona-Sandrina, din volumul, "Bună, Baby!")

Balet clasic "Coppelia", pe scena Teatrului din Focșani


Retro Dance Studio cu Lucian Ionescu şi alţi 8

După un an de zile de dăruire, muncă, învățare,dar și distracție, Școala de Balet Clasic și Micuțele Lebede, vă invită Duminică, 14 Iunie 2015, orele 18:00, la Teatrul "Gh. Pastia" din Focșani, pentru a viziona Baletul "Coppelia", în coregrafia Profesorilor și Balerinilor: Polesmic Angie și Mircea!

După mai bine de 30 de ani, în orașul nostru, renaște din nou un act de cultură și anume, Baletul Clasic!

"Micuțele Lebede" sunt talente autentice vrâncene, alese și educate în spirtul acestei arte minunate, într-o Școală de Balet Clasic, născută pe plaiuri vrâncenești, din Iunie 2014!

Biletele le puteți găsi la sediul nostru din Republicii 67, etj.2 sau le puteți reține telefonic la telefonul: 0763-40.29.28

Costul unui bilet este de:

30Ron - Adult
15Ron - Copil

VĂ AȘTEPTĂM!

11 iunie 2015

copyright sufletesc


Ramona Sandrina

cum am mai scris cândva:
a nu se uita că aceasta este o pagină de scriitor,
a unui visător cu texte în regulă
a nu se lua omul cuvânt cu cuvânt din cele scrise


omul din mine este dincolo de cuvinte. nu mă căutați între ele.
veți găsi o himeră. ca mine. uneori, cuvintele nu duc nicăieri!
nici măcar la noi. darămite la cei ce sperăm?!

am însă ceva numai al meu. sufletul meu are drepturi de copyright
și le folosește iubindu-te, Baby!

(copyright sufletesc, Ramona-Sandrina, din volumul, '''Bună, Baby!')

apă vie și moartă

când mă gândesc cum se moare,
mă gândesc la tine
la cum apari de niciunde și îmi iei de fiecare dată
orice șansă de a fi fericită,
de a mă bucura de un început,
de un om,
de viața asta unde mă condamni să stau departe de tine
și singură, lângă oricine aș fi
și totuși,
fără tine nu pot să trăiesc,
nu am o viață,
sunt condamnată la iubire pe veci,
iar eu, duc asta, sperându-te
așa, când mă gândesc cum se trăiește,
mă gândesc la tine
apa mea vie și moartă. asta îmi ești, Baby!

(apă vie și moartă, Ramona-Sandrina, din volumul "Bună, Baby!")

fonetica inimii


Ramona Sandrina

tu ești tot alfabetul meu
te cunosc pe litere, pe silabe, despărțit, legat
circumstanțial, necircumstanțial, predicativ, subiectiv
inima mea nu mai bate
cum bat toate inimile oamenilor din jurul meu. ea bate fonetic,
articulându-te cu tot sângele


tu ești tot alfabetul, muza și cerneala mea
te scriu în fiecare zi în tot ce sunt, în mine, în gândurile mele,
în inima, sufletul și viața mea - împletesc din mine o frânghie,
trasez o cale, nasc o altă stea polară doar ție. poate vei găsi totuși calea.
te scriu în fiecare clipă în sângele și carnea mea, ca pe o hartă
o hartă, care mereu mă va aduce acasă la tine, Baby
nu vreau să te pierd, nu vreau să mă pierd, nu vreau să ne pierdem
în această puzderie cu oameni, destine, ne-viață, nenoroc
și singurătate

vreau să te scriu cât mai adânc în mine
să te pot trăi ca pe un personaj dintr-o carte pe care mi-a dat-o
Dumnezeu să o tot rescriu cu tine să nu mă plictisesc de viață,
să nu uit că sunt vie, că din mine curg lacrimi depărtărilor tale
pe care eu le culeg și le pun semn de capitol nou și vechi,
luând-o apoi de la capăt

am ajuns să ne trăim între litere, pe litere, pe silabe, despărțit, legat
circumstanțial, necircumstanțial, predicativ, subiectiv
inima mea nu mai bate
cum bat toate inimile oamenilor din jurul meu. ea bate fonetic,
articulându-te cu tot sângele

(fonetica inimii, Ramona-Sandrina, din volumul, "Bună, Baby!")

Nu există moartea iubirii!





Ba da, moarte există dragul meu. Așa cum există și viață. Există tristețe, așa cum există fericire. Și există noapte, așa cum există zi. Dar nu există moartea sufletului! Nu există moartea iubirii! Nu a mele pentru tine. Niciodată. Nu știu cum a fost viața mea fără tine, dar cu siguranță a fost mohorâtă și pustie. Știu a muri, dar nu știu cum ar fi să nu te mai iubesc! Nu aș ști să nu te iubesc! Eu sunt, iubindu-te! ♥~♥ - Ramona-Sandrina

Nici măcar moartea nu mă va face să te iubesc mai puțin, Baby!



Nici măcar moartea nu mă va face să te iubesc mai puțin, Baby! Ea nu știe. Nu știe că pe noi ne leagă eternitatea și iubirea. Nu știe că sufletul meu mi-a promis că te va găsi dincolo de orice granițe. Fie ele și ale vieții! Să nu mă cauți. Te voi găsi eu de oriunde aș fi! E o promisiune! - Ramona-Sandrina

8 iunie 2015

prescripție



și cum ai vrea să îți răspund, Baby?
toate drumurile îmi sunt închise până la tine
aș scrie pe ziduri, pe cer, direct pe inima mea,
dar nu cunosc codul morse care să îl poți auzi
cum să îți spun eu Baby? sunt bolnavă de viață,
mă doare capul până la orbire. doctorii îmi cer un RMN,
eu cer o amânare. poate mai mor puțin. sau poate mor de tot.
mă doare inima. bate când prea tare, când prea încet,
iar sângele se joacă mereu cu leucocitele. eu m-am obișnuit.
viața mea însă nu. cei iubiți nici atât. sunt condamnată să trăiesc!
iar tu, dintre toți mă vrei cel mai mult vie și fericită!
ce pot să spun, Baby? o să trăiesc după prescripția iubirii tale!


(prescripție,Ramona-Sandrina, din volumul, "Bună, Baby!")

călătorind cu iubirea





te iubesc cât în lună și în stele,
până sus la cer, prin tot universul,
la Doamne-Doamne și înapoi, aici,
la mine în suflet
etern
te iubesc cum nu credeam a se putea iubi,
dar sunt fericită că se poate,
că exiști, că îmi exiști, că ne suntem
dincolo de toate
Baby.....


(călătorind cu iubirea, Ramona-Sandrina, din volumul "Bună, Baby!")

P.S. - I Love You, Baby! ♥~♥

***

Bine vă regăsesc! O zi plină de zâmbet, soare și iubire vă doresc!

Îmi cer scuze de absență, dar se întâmplă că sunt și nu sunt bine, dar mă fac eu bine și atunci să vedeți postări.

Vă îmbrățișez!

6 iunie 2015

Amanta tatălui meu a fost mama mea, Catchy, Ramona-Sandrina

Din când în când, ne vom citi și pe Catchy! Hai să spunem: să ne fie într-un ceas bun! Mulțumesc Catchy! Mulțumesc, Ioana Duda de primire și citire!


"Am scris asta, deoarece foarte multe femei se pot regăsi în Ioana. Sau în Miruna. Sau chiar în prietena mea. Multe femei fac aceeași greșeală. Să uite! Să uite că într-o căsnicie nu contează să rămâi sau să fii mereu soția perfectă. Nimeni nu are nevoie de asta! Putem greși. Putem fi noi însene. Cel de lângă noi, pentru asta ne-a ales. Pentru că suntem noi! Pentru ce am fost noi la un momentdat, iar el regăsește în noi, în fiecare clipă sau zi, sau doar atunci când el are nevoie să găsească acel ceva!
Eu sunt Miruna. Și în viața mea există o Ioana. Și două fetițe, precum prietena mea. Și încă una a mea. Găsesc în mine puterea de a le depăși pe toate, deoarece știu că iubirea învinge tot. Chiar și durerea și frustrarea. Știu că iubirea este cheia tuturor răspunsurilor din Univers, și nimeni nu mă poate convinge de contrariu! Și mai știu că iubesc ireal de mult omul de lângă mine cu tot ce este el și tot ce a înseamnat viața lui! Cu trecutul, greșelile și părțile lui bune. Chiar și cu Ioana. Mai ales cu Ioana. Asta, deoarece, în tot timpul acela, iubitul meu nu a fost singur. Chiar dacă nu perfect, cineva a fost acolo, lângă el, iar eu îi mulțumesc!

Nu a fost nimic plănuit… a fost doar… viața, așa cum este ea!"

Mai mult, AICI !!!

lecție

Fotografia postată de Din dragoste pentru Nichita.

Nu te voi învăța nimic din glasul plecărilor
eu te învăț doar să mă chemi
cu atingerea sufletului tău
mai mult decât albastru,
mai mult decât verde,
cel mai mult al meu
într-un grai al păsărilor
nestrămutate cerului
nostru, Baby

(lecție, Ramona-Sandrina, din volumul "Bună, Baby!") ♥~♥
 
***
 
"Nu te voi învăţa niciodată
nici un cuvânt din limba după-amiezelor.
Nu-ţi voi destăinui niciodată
nici un adevăr al nemişcărilor.
Rămâi deci cu mine, rămâi,
întruna curgând peste bolovanii albaştri
ai ochilor,
pe sub sălciile arămite de toamnă
ale coastelor,
şi-adormi tu, adormi
sub cortul şuierător al trupului meu,
visând că eşti trează."


(Eu te-am rupt.... Nichita Stănescu)
 

fără de sfârșit



îngerii mei, cu îngerii tăi, se iubesc
de aceea noi ne visăm mereu
și ne iubim fără de sfârșit, Baby

(fără de sfârșit, Ramona-Sandrina, din volumul, "Bună, Baby!")

Bruno și Zuza

 
Prietenia este un sentiment nu un fapt. Este o stare. Un fel de a fi. Este sau nu. Ca în iubire. Uneori, ea este dincolo de cuvinte... Bruno și Zuza (iar afară plouă, plouă...)

pământene, nepământene




Baby, mi s-a dăruit Pământul
și Universul în schimbul iubirii tale,
mi s-au dăruit iubiri și pasiuni,
mi s-au dăruit cerul și stelele,
dar ei nu știu...
că iubirea ta e axa pământului și
centrul universului meu,
că alte iubiri nu cunosc
deoarece ea e una pentru mine,
că fără tine nu e nici cer, nici stele,
iar Luna moare dând lumea peste cap,
că tu ești tot aerul pe care simt să îl inspir a viață
și toată apa mea vie, fără de care nu pot trăi
Baby, iubirea asta nu doar că nu se poate sfârși,
dar e tot mai mare, mai profundă, mai a noi
orice am face! ♥~♥

(pământene, nepământene, Ramona-Sandrina, din volumul "Bună, Baby")


O zi plină de zâmbet și frumusețe vă doresc!

P.S. - Love you, Baby!

WebCultura, Ana Blandiana, Descântec de ploaie





"Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie și știu să aștept
Și totuși aștept.


E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toți trecătorii sunt îndrăgostiți,
Și eu te aștept.

Doar tu știi..." ♥~♥
 

It's the first time, Baby... ♥~♥



It's the first time, Baby... ♥~♥! Our really first time...when you see who I am and I see who you are!

retorice



Baby, ce dor,
ce dor îmi e de tine și când îmi ești
când sufletele noastre se țin în brațe,
când respirația ta mă atinge pe umăr,
când umbrele noastre se înlănțuiesc


cât dor poate încăpea într-un suflet, Baby?
"cât îi e de mare iubirea pe care o poartă, Babytzo!"

(retorice, Ramona-Sandrina, din volumul "Bună, Baby!")