1 aprilie 2015

Îți spun mâine...





Îți spun mâine, adică niciodată
Cum aș fi vrut în ochii tăi să scald,
Miracolul ce nu am fost vreodată:
Când tu fierbinte, când eu foarte cald.


Dar cum să fac? În mâine nu sunt ape
Și nu există poduri să sfârșesc,
Dorințele din noi să nu mai sape
Profunde maluri într-un te iubesc!

Și de aceea-ți strig acum: mă lasă!
Nu cenzura amorul meu mortal,
Nu-l împărții prin timpul ce apasă
Pe tâmpla zilei într-un mod fatal.

Când te vreau toată chiar în clipa asta
Nu pot să te amân nici un minut,
Și dacă tu mă vrei din toate astea
O să ne facem casă în sărut.

(Îți spun mâine..., Luciu Bujor)


***

A fost mereu preferata mea...Iubesc fiecare cuvânt din ea... Mulțumesc!

noapte în doi


când ne suntem prea departe şi nu ne putem atinge,
ne folosim de muzică. o lăsăm să curgă prin sânge
şi ne lăsăm gândurile libere ca şi cum,
am desena în noi o hartă a pasiunii
şi am descoperi-o încet,
ca o noapte în doi

o inimă cu licurici


mi-e dor de tine în toate clipele mele:
când visez, când umblu, când mă gândesc, când ascult muzică,
când dorm, când mă trezesc,
mai ales când adorm și mai ales când mă trezesc
e atâta minune cu tine în mine, în inima mea, în zâmbetul meu,
dar când întind mâinile să te caut, nu găsesc decât parfumul
gândurilor tale pline de drag, de dorință, de mine cu tine, de noi,
atunci, mă ia dorul și mai tare și mă strâng în brațe ca un copil mic,
dar știi, scumpule? nu mă doare inima de acest dor, nu e un chin,
nu e o anghină...e atât de multă fericire încât, în inima mea,
s-a născut o inimă cu licurici!

soarele meu


(Sursa: Ramona-Sandrina)


m-aş acoperi cu tine de ploaie
şi mi-aş dori să plouă mereu

soarele meu

dialoguri I


cum se poate aşa ceva scumpo?
cum poţi respira cu alt om în locul tău şi asta
să îţi fie pur şi simplu de ajuns?

nu ştiu, scumpule, dar eu când respir cu tine
îmi intră în plămâni atâta aer,
încât simt că zbor


trăiesc respirând prin tine! atât de mult tu în mine,
încât privindu-mi mâinile,
îmi vine să le iubesc!

scumpo, în pieptul meu se aude inima ta
atât de frumos, de adevărat şi cald
încât îmi vine să o iau în mâini şi să o sărut

iubitule! vino-mi! am să îţi ţin eu inima în palme toată viaţa
şi te voi iubi în fiecare zi cu alt dor
mai mare, mai altul, mai frumos!

Noi facem dragoste între cuvinte. Și dialog când tăcem!




(Inima are memoria ei
E bine că nu ascultă de noi și ne trăiește
Pe rând, deodată, separat, împreună
Și ne aduce mereu de oriunde ne-am fi)


- Iubito!? Vrei să bați pentru mine?

- Atâta timp cât mă vei purta și mult după ce nu vom mai fi! Mă simți? Ce gust am?

- Ești însuși gustul! Sângele! Viața! E ca atunci când am sărutat sânul tău și am devenit însuși sărutul!

- Și mă vei săruta toată?

- Da! Vei fi precum rozarul și nu mă voi grăbi deloc să îmi fac rugăciunile sufletului!

- Te voi purta pe piele iubite! Pielea mea își va aminti mereu mângâierile și sărutările tale! Va deveni însuși rugăciunea! Iubite...în lipsa ta, pot să-mi sărut căușul palmei?

tu îmi vei fi mereu altarul


nimic. nu mai vreau să pierd nimic din ce ne aparține.
atât de multe clipe ne-am fost plecați, uzi, goi și departe!
nimic. nu mai vreau să pierd nimic din ce putem trăi.
atât de multă viață am uitat să trăim, să murim, să existăm!
nimic!!!
vreau să vii acasă!
aici, în mijlocul brațelor mele care s-au născut să îți fie cămin,
în inima mea unde totul te cântă, te amintește și te primește,
în viața mea care te va trăi, povesti și iubi tot restul ei!


nimic!
nu mai vreau să pierd nimic din basmul nostru iubite
chiar dacă l-au tot scris și șters alții pentru noi, uneori anulându-ne
cuvintele ne-au găsit ca două inimi rătăcite, sângerânde și amestecate
și ne-au redat nouă. vino! să ne scriem viețile în dragostea noastră împreună
nu plânge...zâmbește-mi cu inima ta și bucură-ne. ce-a fost, e bun fost!
de azi, suntem doar noi și cartea asta ce se așterne în fața pașilor noștri!

nimic. nu mai vreau să pierd nimic din ce ne aparține.
nici măcar acest "Te Iubesc!" pe care am să ți-l spun
de câte ori nu ți l-am spus în această viață.
ți-l voi cânta în Biserica noastră pe care am ridicat-o împreună,
iar tu îmi vei fi mereu altarul!

Am multe pasiuni în viaţă, dar doar câteva mari iubiri...



(Sursa: Ramona-Sandrina)


Am multe pasiuni în viaţă, dar doar câteva mari iubiri. Îmi place să ascult muzică, să fac escaladă montană, să fotografiez tot ce simt că mă bucură, să ascult oamenii, să mănânc seminţe în vâful patului, să plâng la filme care răscolesc în noi precum escavatorul, să mă plimb seara pe afară...

Iubesc Crăciunul, copiii, oamenii în vârstă, păsările, dansul şi cititul! Îmi ador, îmi divinizez fetiţa şi scrisul! Nu am fost niciodată pasionată de bărbaţi! Nu în sensul de a cocheta. Le admir calităţile, prietenia sinceră, copilăria, dar nu am fost genul de femeie care să alerge după ei. M-am simţit foarte bine şi singură. În lumea mea. Cu lumea mea. În pielea mea.

Unii, numesc asta aroganţă. Plinătate de sine. Eu numesc asta încredere în ceea ce sunt, în ceea ce pot şi ceea ce simt că merit! Mereu mi-am dăruit chiar şi când am luat sau am eşuat. Pentru că am luat din ce a fost rău, doar miezul bun. Nu mai suport să stau în preajma celor cu care nu pot comunica şi nu pot face conversaţie. Simt că mă mint pe mine şi timpul meu, iar eu am o viaţă. Şi vreau să o trăiesc, nu să o pierd făcând compromisuri din care eu să ies pe minus. Am ieşit şi pe minus, deoarece altfel nu ajungeam pe plus, dar, am o vârstă şi simt să îmi ofer mai mult: de la mine, de la cei din jur, de la timp, de la viaţă!

Dar, am iubit mereu un singur bărbat! Iar dacă asta se poate numi pasiune, atunci el a fost, este şi va rămâne mereu cea mai mare pasiune şi dragoste a mea! Am multe pasiuni în viaţă, dar doar câteva mari iubiri: fetiţa mea, bărbatul din sufletul meu, familia şi scrisul!

ia acum acest suflet





te iubesc!
ia acum acest suflet, întoarce-l pe toate părţile, literele, emoţiile
şi ai să vezi că nu îţi va da cu rest, cu minus, cu neiubire!
te iubesc...
nu e cuvânt, nu e literatură...sunt eu - strict în acest context
de tu şi eu, eu şi tu, noi şi indiferent ce ai face cu mine
eu ...te iubesc!


te iubesc, este suflet
ia acum acest suflet...şi fă-l una cu al tău, căci din coasta lui
s-a desprins...

31 martie 2015

La Mulți Ani, Nichitule!!! Te iubesc și iubesc urma cuvintelor tale...



azi, s-a născut EL!!!
EL, Dumnezeul literaturii mele pe cord deschis
care îmi sângerează în cuvinte, în gând, în fiecare literă
EL, pe care îl urmez precum cânii de pradă după dârele de cerneală până în cer,
pe fundul oceanelor, de unde a pescuit toate sirenele cu litere mari
și le-a dat viață!!! le-a pus aripi de hârtie, apoi le-a vrăjit cu penița, iar ele
s-au dat peste cap lui și s-au transformat în poeme de sărbătoare tutror zilelor mele
EL a scris de suflet rănit, de suflet îndrăgostit, de suflet mort și viu, de suflet de om și sfânt
EL, cel mai sfânt dintre toți sfinții cuvintelor! Doamne! Doamne cum ne-ai îmbogățit Tu cu așa minunăție de om și ce goi am rămas, dar ce frumos a pictat lumea
în cuvinte ca să avem noi hrană din hrană zeilor!!!

(Dumnezeul literaturii mele pe cord deschis, Ramona-Sandrina)

"Azi, sunt ce iubesc! Iar eu, TE IUBESC PE TINE!!!"

La Mulți Ani, Nichitule!!! Te iubesc și iubesc urma cuvintelor tale...

30 martie 2015

sunt în tine dintotdeauna!


cum? cum se poate întâmpla asta? cum să iubești ceva ce nu ai atins?
ceva ce nu ai văzut? ceva ce însă e sub pielea ta, în carnea ta, în sângele tău
și te răscolește ca un vis, ca un gând, ca un fior ce ți se scurge până în suflet
învățându-te în fiecare zi despre tine, despre nelimite, despre pământ și cer,
despre a respira și când nu poți face asta, despre a avea credința aceea
care mută munții neîncrederii, ai neiubirii, ai distanței și încălzește
cum? cum se poate întâmpla asta iubitul meu? cum să ne iubim atât de mult?
cum, când nu demult am învățat că iubirea e doar o fata morgana, un derviș
care a învățat să fie criminal în serie de la distanță și că eu sunt ultima naivă?!
credeam că m-am îmbrăcat în atâtea zale și scuturi încât nimeni și nimic
nu va mai putea ajunge la mine, dar tu ai găsit crevașa și ai intrat. nu?
cum? cum se poate întâmpla asta? cum ai intrat tu în viața și sufletul meu așa?


"am fost mereu acolo iubito? de ce mă cauți în exterior? nu au existat crevașe!
eu te-am încălzit din interior către exterior! sunt în tine dintotdeauna!"

29 martie 2015

cuib la streașina cerului


Ramona Sandrina

așa sunt eu în preajma ta. locuiesc mereu într-o primăvară...
unde tu îmi ridici cât te-ai da peste cap de vreo trei ori,
copaci înalți, înalți - să mă ferești de restul lumii - pe care
îi îmbraci mereu în flori și frunze. pentru că știi să mă fardezi frumos,
îmi așezi cuiburi de cinteze pe ici și colo. doar atât cât să am de zâmbet larg.
îmi dăruiești o carte unde îmi scrii toate gândurile tale. gândite și negândite.
iar emoțiile ies din ea îmbrăcate în fluturi. îmi stau pe umeri, pe păr, pe suflet
și eu râd, iubitule!!! râd! larg, senin și cu tine! ești omul care îmi aduce zâmbetul
și râsul acasă! iar eu voi fi mereu casa ta! ce cămin cu noi, Doamne!
fă-ne cuib la streașina cerului...să te bucurăm...


hibernare


când nu ne putem rosti unul pe altul, e ca și cum ne-am înfășura
într-un cimitir de trăiri. și ne facem semn cu sufletul. de dor.
dar eu vreau să știi că mi-e dor și mi-e de tine. de noi.
haide să adormim înapoi până trece această hibernare a
depărtărilor


soarele meu


Ramona Sandrina

când tu taci până în adâncul pământului meu,
secundele par pietre de moară
ce nu mai trec, stau pe loc
și îmi curg toate în sânge
le simt și le aud pe fiecare
cum ticăie ținând timpul pe loc
atunci, undeva în mine se cutremură pământul
așezându-mi inima la loc cu tine, soarele meu


cu iubirea spre iubire călcând


Ramona Sandrina

să muști dintr-un măr interzis și să te înneci cu altcineva
care locuia în miezul mărului. și tu nici să nu știi.
dacă nu trăiesc doar eu în inima acestui fruct?
oare în a cui inimă sunt???


Doamne? de ce îmi dai voie să intru în grădini interzise?
știu...eu trăiesc cu iubirea spre iubire călcând...și,
uneori, mor pe la mijloc. dar nu e nimic.
am tot învățat să înviu!

codul meu genetic

Ramona Sandrina


Iubitule!?! Sunt aici. Mai femeie decât am fost vreodată.
Și îmi vine să mușc din mine. A dor. A tine. A noi. A "t-i-n-e"!!!!
Te silabisesc în gând, în suflet, ca un soldat rănit de timp
sau netimp. Pentru că noi nu l-am avut niciodată al nostru!
Pe pielea mea e impregnată pielea ta. Ca un cod genetic.
Până şi amintirile au acelaşi ADN cu al tău. Te port în sânge,
în pântec. Te nasc şi te renasc. Te recunosc oriunde şi oricum.
Până şi în moarte când deschid ochii te văd pe tine şi înviu.
Iubitule!?! Sunt aici. Mai femeie decât am fost vreodată.


Îți amintești cum îţi spuneam:
"Să ai grijă de mine iubitule, sunt şi eu din carne şi oase
pot chiar sângera! "

post mortem


Ramona Sandrina


sunt sirena apelor tale adânci în care mă arunc
de bună voie și nesilită de nimeni
cu toată dragostea și responsabilitatea mea
și las post mortem pe suflet tuturor care vor
sau vor vrea să mă salveze de tine, de noi:


sunt exact unde îmi doresc și simt să fiu.
înnot în apele cu cele mai vii și limpezi adâncuri
am toată libertatea în acest rotund în care mă învârt
și nu mă vreau salvată! e apa cu PH-ul sufletesc
cel mai potrivit sufletului meu!

27 martie 2015

oare dorul...


Ramona Sandrina

Oare dorul respiră? - Ramona-Sandrina

o galaxie a noastră


Ramona Sandrina

iubite, aș scrie atât de multe. atât, atât, de multe.
te-aș îmbrăca în toate cuvintele, dar de atâta drag le uit
sau mi se par mici. prea puține. prea goale. prea fără conținutul
care l-aș da eu. ți-aș pune luminițe în privire
îți stă așa de bine când mă privești cu tot cerul înstelat, iar eu râd
și tu mă alinți. apoi te alint și eu. ne alintăm amândoi până ies scântei,
iar cerul se mută cu toate stelele lui între noi. și uite așa, avem o galaxie
doar a noastră. se numește "Noi" și are mediu propice pentru viață bună,
fericită și plină de iubire până la adânci bătrâneți și mai departe


iubite, aș scrie atât de multe. atât, atât, de multe.
te-aș îmbrăca în toate cuvintele, dar de atâta drag le uit,
iar acum, cu toate acestea, m-a luat un dor de uit și să mă întorc la mine
sunt doar acolo...cu tine.

într-o întâia dată



când nu știam nimic despre tine, îmi tot spuneam:
ba că ești ireal, ba că ești un vis plămădit să mă răscolească pe mine,
câteodată, îmi spuneam despre casa ta că ar fi pe lună
alteori, că ai locui pe fundul oceanului cu sirenele
de geloasă, te scoteam de acolo și te făceam pustnic prin păduri
cu elfii nu am nimic și prea le semeni
când nu știam nimic, îmi închipuiam cum ne întâlneam prima oară
fiecare a nimănui, singuri, undeva într-o adolescență timpurie demult, demult
îmi văd strălucirea în ochi. te-aș recunoaște oriunde și oricum. și în alte lumi
m-aș prezenta cu o reverență și mi-ar înflori obrajii în maci, în timp ce mâinile
ar începe să se joace de emoție cu colțurile fustiței. tu te-ai uita zâmbind
în colțul gurii și al ochilor la gesturile mele copilărești și nu le-ai opri deloc
până înspre seară când m-ai învăța într-o întâia oară iubirea adevărată
așa, ca o pecete a trupului tău, pielii, până adânc, adânc în sufletul nostru: sufletul tău, amestecat cu sufletul meu . apoi, ne-am uita vreme de un somn.
ne-am trezi mirați ca și cum am fi în patul cui nu trebuie. doar după ce m-ai săruta și
mi-ai gusta buzele încet, încet, ne-am reaminti dragostea noastră
și am lua-o de la capăt cu îndrăgosteala.
până nu am știut nimic despre tine, îmi puteam închipui. acum, îmi închipui
că nu am aflat nimic. te iau așa ca și când ai fi doar suflet și ai putea oricând
să vii preț de o visare la mine...să ne iubim...ca atunci dragule, când eram
doi copii tinei și cruzi, cu buze rumene de dorință și inimi fără alte iubiri!