Ne revedem peste o săptămână...

(Sursa foto: internet)

În viaţă, sufletele noastre se ciocnesc iremediabil unele de altele. Uneori, ele devin inseparabile. Se caută. Alteori ele se regăsesc. Alte vieţi. Alte regăsiri. Mici particule prin Univers căutându-ne. Câteodată, din această atingere se nasc cercuri care se vor naşte în noi de fiecare dată când ne vom atinge sau ne vom aminti. O carte e un cerc mare în noi. Un vers. Un om. Alteori, din aceste atingeri se nasc prietenii nesperate, amiciţii sau călătorii de o viaţă. Sau de mai multe. Călătorii între stele.

Vă mulţumesc pentru fiecare atingere de-a voastră în sufletul meu. Pentru cercurile de emoţii pe care le treziţi de fiecare dată când îmi sunteţi...fiecare aşa cum simte să fie. Unii zâmbind, alţii tăcând, alţii lăsând flori de gânduri frumoase.

Vă mulţumesc pentru că simţiţi mereu să treceţi pragul Hanului pentru a gustai din cafeaua de dimineaţă, din gânduri şi suflet şi pentru că reveniţi mereu!

Voi lipsi din nou câteva zile. Poate o săptămână. Îmi veţi lipsi cu toţii cu siguranţă, dar am să vă duc cu mine peste tot, iar când voi reveni am să vă arat pe unde aţi fost cu mine. Seara veţi culege apusul în privire, iar dimineaţa răsăritul. Pentru că le iubesc şi pentru că ele îmi arată că viaţa este rotundă. Foarte rotundă.

O săptămână minunată vă doresc dragele şi dragii mei! Să nu uitaţi cât de minunaţi sunteţi! Nici o clipă! Şi...să zâmbiţi! Vă îmbrăţişez cu mare drag! 

 

Vor fi nişte zile tare lungi, departe de tine....

Mereu vei fi în sufletul meu. Oriunde aş fi şi orice aş face, eu doar pe tine te văd. Nimeni altcineva nu îmi bucură inima, viaţa şi ochii aşa cum o faci tu. Doar cu un zâmbet. Doar cu o privire. Doar pentru că eşti! Mi-e dor. Mereu mi-e dor. Îmi va fi şi când ai să fi la o privire distanţă, pentru că niciodată nu am să-mi pot lua privirea de la tine şi nici iubirea. M-am născut cu măsura exactă a lor! Te iubesc!



Vor fi nişte zile tare lungi, departe de tine....

Şi ştiu, ştiu că mă vei iubi ....

Şi ştiu, ştiu că mă vei iubi chiar şi în ziua când voi îmbătrâni, pentru că tu eşti cel care ai auzit de prima dată chemarea sufletului meu şi l-ai iubit din prima clipă când iubirile noastre s-au ciocnit devenind una...

Şi ştiu, ştiu că te voi iubi până când moartea ne va despărţi şi dincolo de ea, deoarece nu doresc altă iubire în sufletul meu. A ta se potriveşte perfect peste inima mea....

Aşteptam demult o melodie românească frumoasă. Şi a venit. - Cargo...

 

Aşteptam demult o melodie românească frumoasă. Şi a venit. Ca de obicei, ce este frumos, apre când nu te aştepţi. Şi a apărut tot din zona rock. Frumos! Felicitări, Cargo! Vă iubesc băieţi pentru toată frumuseţea din corzile sufletului vostru! Sunteţi minunaţi!

Viaţa ne adună ca pe mici piese de puzzle ...

(Sursa foto: internet - Calgary, Alberta, Canada...)

Viaţa ne adună ca pe mici piese de puzzle şi ne aşază la loc pe fiecare. Un suflet în alt suflet. Aşa ne rotunjeşte şi ne întregeşte viaţa pe noi. Uneori însă, viaţa naşte furtuni. Piesele de puzzle se rup şi sunt luate de vânturi neprielnice. Împrăştiate! Aruncate peste mări şi zări. Sufletele însă, sufletele rămân. Rămân ţesute în acelaşi puzzle. Pe ele nimic nu le poate înjumătăţi dacă îşi sunt unul altuia. Nici distanţele, nici vânturile, nici măcar rupturile. Singurii care pot desface un puzzle al iubirii şi aparţinerii suntem noi înşine. În locul acela, în viaţa mea nu s-a mai potrivit niciodată altă piesă. Erau ba prea mari, ba prea mici, ba total nepotrivite. Tabla mea de puzzle a sângerat şi lăcrimat mereu. Până într-o zi când acelaşi vânt, a aşezat frumos, natural şi firesc viaţa ta, lângă viaţa mea. Şi eşti departe, dar mai aproape ca niciodată! Eşti la o atingere de suflet distanţă. Îmi eşti...mereu! Acolo, undeva eşti tu şi ştii? Eşti tocmai în faţa privirii mele!

"A fost odată ca niciodată" ...

(Sursa foto: internet)

"A fost odată ca niciodată" .

Nu aşa încep şi se sfârşesc toate poveştile? Uneori pasul se opreşte la mijlocul ţărmului, pescăruşii înmărmuresc, timpul încremeneşte între pleoepele noastre, iar noi ne uităm mersul firesc. Nimeni nu ştie "de ce?". Defapt, de ce am vrea unii să ştim? De ce am vrea unii să spunem? De ce cuvintele ar avea un sens când plecăm dacă defapt toate sentimentele mari se ţin în tăceri adânci? Da... Mulţi nici nu nu vor să afle. Unii plecăm pur şi simplu, iar cineva în urma noastră trăieşte încremenirea.

Întotdeauna cineva!

Un soare amorţit pare să clipească din nou. Pescăruşii se trezesc, caruselele încep să se învârtă fără încetare. În jurul lor nori. Nori şi tăceri. Cu timpul devin obişnuinţe. Obişnuinţa cu care mergem mai departe. Şi norii. Şi tăcerea. Devenim morminte. Am mai spus-o. Oamenii sunt mormintele altor oameni. Diferenţa este că îi îngropăm de vii şi ne putem îngropa alături de ei şi pe noi. Într-o zi, deosebită sau oarecare, oamenii se trezesc din amorţire. Simt furnicături în degete. Parcă şi sângele curge altfel. Dintr-o dată lumea devine alta. Adevărul este că ea e mereu la fel. Noi ne trezim însă, din când în când. Învăţăm din nou să umblăm, să râdem, să simţim ploaia, să auzim dimineţile cum ni se strecoară sub piele până în suflet, să tresărim. Frumos... Apoi, gata. Ne tragem din nou pământul trăirii peste noi şi ne afundăm în amorţire. Totuşi, de fiecare dată murim altfel. Când o facem din iubire e cel mai frumos. Nu doare. Rămâne frumuseţea emoţiei. Speranţa. Eu cred în magie de exemplu. În magia lucrurilor simple şi frumoase. Cred că vremea magicienilor nu a trecut. Mireasma de mere coapte se simte cel mai bine acum. Şi plecarea. Şi rămânerea. Mereu se va simţi. Nu mai suntem singuri în noi. Mai e cineva acolo pentru totdeauna. Pentru asta trebuie să ne simţim fericiţi. Într-un fel, doar murind aşa, putem să ne rămân vii pentru totdeauna. Unii nu se trezesc cu adevărat niciodată. Unii nu se trezesc cu adevărat niciodată!!! De la o vreme, eu am murit frumos. Cu mult noroc, poate pentru ultima oară.

"A fost odată ca niciodată" . Nu aşa încep şi se sfârşesc toate poveştile?

Impresii România Dansează - Fraţii Adrian Cosmin şi Mihai vor fi mereu câştigătorii mei!

România Dansează s-a încheiat aseară, iar primul trofeu a mers către trupa Frequency, despre care nu pot decât să spun că îi admir şi eu foarte mult şi le apreciez mangementul care în finală a ştiut să pună punctul pe "I". Au avut o prestaţie impresionantă şi le doresc mult succes în tot ceea ce vor face şi vor reprezenta!

Concursul a fost unul deosebit de strâns care ne-a ţinut mereu cu inima la gură şi respiraţia tăiată. Talente peste talente, dansuri unul mai frumos decât altul, coregrafii remarcabile şi tineri de excepţie. Nu aş fi vrut să mă aflu în pielea celor trei juraţi. Nu cred că aş fi putut alege niciodată între unii şi alţii. Mie mi-au plăcut toţi. Au mers acolo cu inima deschisă, au dat tot ce au avut mai bun şi au demonstrat că în ţara asta măcinată de politic şi sărăcie, arta şi artiştii încă mai pot mângâia, săruta şi atinge frumos! Ştie ajunge în sufletele oamenilor şi produce schimbări!


Le mulţumesc tututror celor care au urcat pe secna România Dansează şi le mulţumesc celor trei juraţi pentru alegerile lor.

Toţi însă avem preferaţii noştri. Ai mei au fost Cosmin şi Mihai. Veţi spune că am ales aşa, deoarece sunt apropiată de Cosmin el fiind...copilul meu de suflet. Nu este aşa însă! Trecând peste toate sentimentele materne, eu am recunoscut în Cosmin strălucirea, talentul şi excepţia încă de la prima noastră întâlnire. Ochii şi atitudinea lui spun totul. Cosmin, deşi a dus o viaţă extrem de grea şi viaţa nu a demonstrat asta încă, s-a născut cu siguranţă sub o stea extrem de specială, având strălucirea geniului în inima sa de la priuml ţipăt!

Mă bucur că de-a lungul concursului el şi Mihai au fost puşi faţă în faţă şi au fost stimulaţi să lucreze împreună. Miracolul s-a produs, iar ei acum ştiu că familia trece dincolo de tot şi toate, iar atunci când într-o familie talentul există, acesta sudează prin performanţă şi suflet! Mă bucur că am putut să remarc şi să fiu prezentă prin intermediul acestui concurs în urcuşul frumos al lui lui Mihăiţă, în performanţele pe care le-a realizat şi la ceea ce a ajuns participând. Sunt convinsă că în inima şi spiritul lui s-au schimbat multe în bine, iar dansul va înseamna de acum mult mai mult şi...altceva! Felicitări mămică şi mult, mult succes copile!

Mulţumim tuturor susţinătorilor! Este un lucru deosebit ca doi tineri să ajungă într-o astfel de finală cu astfel de contra concurenţi şi aşa cum am spus, adevăratul câştig de abia de acum se va vedea! Câştigul sunt oamenii, admiraţia, susţinerea lor şi porţile ce se vor deschide!

Pentru mine însă, voi doi sunteţi cei care aţi câştigat!

Cosmin, tu ai fost câştigătorul meu de când viaţa te-a adus pe lume! Eşti cel mai minunat cadou pe care viaţa a putut să îl facă omenirii şi mie! Tu eşti cu siguranţă un mare talent, un balerin de excepţie, de care ne vom bucura cu toţii mulţi ani de acum înainte!

Te iubim cu toată inima: mami şi Augu!

Diana Ionescu, balerina de porţelan a României - 1-st and 3-rd place SOLO JUNIOR, Croaţia

În Croaţia, la Porec, a avut loc un mare concurs internaţional, denumit Dance Star Night Porec. România a fost reprezentată de câteva talente remarcabile printre care şi Diana Ionescu, una dintre balerinele de mare excepţie ale ţării noastre de care cu siguranţă vom mai auzi mulţi ani şi de care nu mă îndoiesc nici o clipă că va deveni una dintre Prim Balerinele nu naţionale ci internţaionale. Cine o vede pe Diana o dată dansând, nu va mai rămâne cu siguranţă acelaşi om!

Nici nu credeam că va fi altfel, draga mea dragă! Am ştiut de la prima atingere că în sufletul tău s-a născut o stea adevărată de strălucirea căreia cu toţii ne vom bucura! Felicitări, copil de mare excepţie şi talent!

Mândră şi fericită să te cunosc, Diana!

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...

(Sursa foto: internet)

De ceva vreme, urmăresc pe internet, la televizor un curent foarte periculos şi ciudat în acelaşi timp: extremismul şi etichetarea! Spun asta, deoarece tot ceea ce trece un anumit prag al normalului asta este,. iar noi trăim nişte vremuri periculoase. Începând de la extremism religios, naţional, politic şi chiar social...românii au început să le încerce pe toate. Este foarte clar că nu suportăm deloc schimbările şi ceea ce nu este aşa cum ne aşteptăm noi să fie! Când se întâmplă asta, întoarcem spatele oricărui om şi nici măcar nu mai contează faptul că acesta ar fi un român care ne reprezintă în ceva anume!

Azi, am citit cu mâhnire o postare a unui prieten...Istvan care a fost jignit doar pentru că se numeşte Istvan.

Aşa cum am scris şi în comentariul său, am să scriu şi aici...pentru că vreau ca oamenii să citească şi să înţeleagă, să drămuiască şi poate să cugete.

"Istvan, eu am un articol care se numeşte: "Românii ar trebui să îşi schimbe sportul naţional din oină în aruncatul pietrei" şi ştii de ce? Ne pricepem cel mai bine la datul cu părerea despre viaţa altora, la etichetare, la bătutul cu pumnul în piept, iar eu pur şi simplu detest aceste atitudini. Prefer să tac dacă nu am ceva bun de spus sau să nu fac nimic dacă ceea ce aş face ar însemna să fac ceva rău. Este un gest extrem de nesimţit ceea ce a făcut acest individ şi uneori mă întreb de ce se împart oamenii în naţii, rase, culori şi nu simplu în: oameni??? Pentru mine atât contează: ca interlocutorul meu să fie om! Eşti un om deosebit! Ignoră astfel de persoane!"

Mereu am crezut că problemele omenirii au pornit când a început marea scindare în: negri, albi, români, maghiari, americani, indieni, ortodocşi, catolici, reformaţi şi nu doar CREŞTINI, etc!

În momentul în care apare clasificarea, apare şi ideea de superioritate, de competiţie, de etichetare, iar asta, nu poate însemna nimic bun. De aceea, vreau ca toată lumea să înţeleagă că eu, nu am să îmi permit niciodată să arat pe cineva cu degetul numai pentru că nu cântă pe gustul meu, că nu are aceeiaşi culoare, religie sau naţionalitate cu mine! Eu mă voi întrista numai în momentul în care mi-am pus încrederea în cineva, iar acesta mă va dezamăgi ca OM!

A fi mai bun nu este atât de greu decât dacă nu încerci...Viaţa este cenuşie doar dacă nu încercăm să folosim culorile pe care Dumnezeu ni le-a pus în suflet ca să punem curcubeul în inimile noastre şi ale altora! Puterea schimbării începe cu noi înşine!

Vă doresc tuturor o Duminică liniştită, frumoasă şi plină de înţelepciune şi iubire!

Din nou despre oameni frumoşi - Gabriel Petru Baetan

(Sursa foto: internet)

" Când există cu adevărat dragoste între doi oameni ei vor găsi întodeauna un mod de a fi împreună indiferent de conjuncturile potrivnice sau de distanţa care îi separă. Adevărata dragoste este precum un iluzionist de geniu. Ea evadează mereu atât din lanţurile destinului cât şi din cufărul morţii."G Gabriel Petru Băeţan

~~~

Gabriel Petru Baetan a fost pentru mine o revelaţie! Poate una dintre cele mai frumoase revelaţii din ultimii ani în literatură şi nu numai. Regăsesc în versurile lui, în cuvintele lui, în sufletul lui o forţă uimitoare a cuvântului, a dăruirii şi iubirii! Gabriel pur şi simplu îmblânzeşte cuvinte. Le cuminţeşte! Le iubeşte! Iar cuvintele fac tot ce îşi doreşte el să facă: înfloresc în noi precum nişte salcâmi nebuni! Mulţumesc pentru că exişti om frumos! Eşti o oază de mare frumuseţe, sensibilitate, romantism iremediabil, umanitate şi cultură!

Cezar Ouatu reprezintă defapt o schimbare...

Cezar Ouatu, nu este printre cei mai iubiţi sau apreciaţi cântăreţi. Este non conformist şi abordează o zonă a muzicii mai puţin obişnuită la noi şi anume cea de contra-tenor. Recunosc că nu mă aflu printre fanii săi. Mie personal nu îmi transmitefoarte multe ca om deşi pare unul cu mult bun simţ, educat şi plin de căldură. Nu mă exprim însă deloc în defavoarea lui deoarece nu mă interesează şi nu mă va interesa etichetarea oamenilor niciodată şi nici nu găsesc vreun motiv anume să o fac!
Observ însă că unii oameni se pricep la etichetat şi nu au remarcat faptul că ştie să accepte un marketing care îl pune în valoare, iar apariţia sa scenică de aseară asta a fost: un marketing şi mangement bun! Felicitări lui şi managerului său! Cunosc mulţi artişti valoroşi, care stau cu vocea şi apariţiile scenice pe tuşă, din cauza unui manageriat prost şi foarte prost şi asta nu este deloc bine! De aceea, eu am să suţin România şi acest artist!
Nu îi sunt fan, dar ştiu să recunosc un management artistic bun şi o voce deosebită, pentru că vrem sau nu să recunoaştem, Cezar este un artist de excepţie!

"Cezar a dedicat atunci prestaţia sa familiei şi publicului. "Voi cânta pentru voi, pentru tatăl meu care nu mai este printre noi, dar care cu siguranţă zâmbeşte în colţul gurii de undeva de acolo sus, pentru mama mea, pentru toţi cei care mă iubesc şi pe care îi iubesc!"



Felicitări, Cezar! Felicitări România!

 ~~~

Am găsit pe blogul lui Liviu Perişan o abordare apropiată de ceea ce simt eu, dar mult mai frumos exprimată, spusă şi simţită! Vă invit şi pe voi să citiţi acest articol foarte frumos despre care eu nu pot decât să spun că mă bucur să citesc în sfârşit un articol de mare, mare carater uman şi suflet! Mândră că eşti în lista mea de prieteni, fie ei şi virtuali. Nu de acum, dar acum mai mult decât oricând! Mulţumesc, Liviu Perişan!

" Ca şi Ouatu şi România pare într-un fel şi sună în altul.
Ouatu chiar poate câştiga Eurovision 2013. Da! sunt convins că o să o şi facă. De ce cred asta? Deoarece Cezar Ouatu, reprezintă România într-un mod mult mai profund decât ne putem imagina. E ceva providenţial în poveste lui şi în alegoria între felul lui de a fi şi felul nostru de a fi ca ţară. Va câştiga Eurovision şi o va face cântând ceva total diferit faţă de presupusa noastră fibră naţională aruncată obsesiv pe tv sub titlu de manele, ţigăneală şi borfăială ieftină. Cântecul lui Ouatu are la fel de mult substrat etnic cât are şi o compoziţie de Porumbescu numai că încă nu ne dăm seama de asta. Ouatu este românesc nu prin ce cântă ci prin felul nesperat de diferit în care cântă şi pentru contradicţia pe care o zugrăveşte.
CTP - ul spunea că Ouatu cântă ca un bibiloi sugrumat o melodie coită. Eu spun că în cazul de faţă domnul CTP (pe care îl admir sincer) a coit-o sever împreună cu toţi cei care nu au înţeles povestea asta.
Oamenii ăştia nu au înţeles că Cezar Ouatu nu este o ciudăţenie scoasă de Dan Diaconescu din cine ştie ce ospiciu, nu este o ţâţoasă cu 400 Euro/oră de pe hepilica lui Măruţă, nu este o stradală nocturnă de la Capatos, nu e o clejancă doldora de şunci, tupeu şi fiţe, un salam de vară expirat, un guţă sau orice alt jeg media. Omul ăsta este un profesionist cu serioae concerte la activ. Ghinionul lui că stilul practicat de el ocoleşte YOUTUBE-le şi nu se dă pe ZU sau PRO sau Shit FM.
Ca să fi auzit de Ouatu înainte de Eurovision trebuia să asculţi posturi underground precum România Muzical sau să mergi la concerte de gen. Ori asta nu prea se face la noi."

Criticilor mei...

Criticilor mei...

"Nu recunosc alt semn de superioritate decât bunătatea. - Beethoven"

Pornind de la aceste cuvinte aş vrea să îmi exprim un gust amar, dacă pot să denumesc aşa anumite comportamnte umane care mie îmi rămân mereu o mare nedumerire şi un mare semn de întrebare. Un gust amar pe care nu îl servesc pentru prima dată şi mai mult ca sigur că nu îl voi servi nici pentru ultima dată. Voi mai degusta din el de multe ori. Oamenii îmbracă multe forme de-a lungul vieţii lor, dar cele mai nesemnificative şi egoiste mi se pare supra-aprecierea de sine, egoismul şi nevoia constantă de etichetare!

Ceea ce vreau să spun defapt este că niciodată nu mi-am găsit scuze când am greşit şi întotdeauna, dacă mi s-a oferit ocazia sau am găsit singură portiţa, am îndreptat ceea ce oricum mi-am asumat! Nu am fost niciodată de acord cu găsirea scuzelor deşi, de multe ori ele există şi sunt cu adevărat pertinente. Totuşi, eu cred că cel mai bine este să îţi asumi şi să corectezi, să nu arunci vina, deoarece singurul vinovat în tot ceea ce singur faci sau decizi eşti doar tu însuţi!

Cu alte cuvinte, eu mi-am asumat mereu greşelile nu doar în viaţă ci şi cele din textele mele: greşelile gramaticale, deoarece despre ele vorbim acum. Nu îmi caut nici aici scuze deoarece ştiu că de multe ori se întâmplă să le am. De aceea nu le numesc întâmplătoare ci le numesc greşeli. Nu mă aştept să mi le treacă nimeni cu vederea numai pentru că mă place sau îi place felul în care eu îmi exprim gândurile, dar, nu îmi place nici când apare o persoană care se bate cu pumnul în piept declarându-se marele apărător al limbii române şi în loc să spună frumos: "ai greşit aici şi aici, forma corectă fiind..." te ia la trânteală, te critică şi te face să te simţi cel mai incult, agramat şi josnic om din lume! De ce? Pentru simplul fapt că unii dintre noi aşa simt să se exprime sau să îşi exprime cunoştinţele avansate într-un anume domeniu.

Totuşi, eu nu recunosc "şefii" care arată cu degetul, care bat cu pumnul în masă ci, pe aceia care muncesc alături de angajaţii lor, arătându-le unde greşesc şi cum pot face din munca lor ceva frumos şi folositor lor şi societăţii!

Astfel că, nu îmi scuz greşelile! Nici nu ar fi corect. Le recunosc publi, dar, dacă mai aveţi obiecţii asupra acestora, prefer să mi le arătaţi textual ca să ştiu şi eu unde greşesc, cât de mare este greşeala mea pentru ca astfel să pot să mă corectez în această privinţă, iar pe viitor să nu mai jignesc pe nimeni prin proasta sau greşita mea exprimare!

Înainte să închei aş vrea să clarific faptul că titulatura de scriitor nu mi-am acordat-o eu, ci mi-a fost acordată de persoane distinse în literatură, scriitori de prestigiu şi oameni de mare caracter! Am aceptat deoarece nimeni nu are dreptul să judece neacceptând un semn de încredere şi iubire. Le mulţumesc încă o dată, iar ca respect faţă de încrederea, aprecierea şi respectul acordat, voi încerca să nu uit niciodată ceea ce ei mi-au încredinţat atât, atât de frumos!

Gânduri frânturi... - mă zidesc în mine precum Ana...

(Sursa foto: Soledad)

Dintre toate cele lumeşti, cel mai bine am învăţat să...tac. Să tac când plâng. Să tac când urlu. Să tac când zâmbesc. Să tac când sunt fericită. Să tac când iubesc. Şi să mă las tăcută. De parcă numele meu nu ar fi alcătuit din litere. De parcă în ochii mei nu s-ar regăsi nimeni într-atât încât să simtă să ţipe de bucurie. De parcă de inima mea nu s-ar simţi iubit nimeni într-atât încât să vrea să mă deseneze pe cer. De parcă eu nu aş fi alcătuită din carne şi emoţii să mă las cutremurată de un suflet care să vrea mă strige ca pe prima şi ultima literă din alfabetul inimii sale. Şi aşa...am învăţat eu să nu mai sper cuvinte ce nu vor fi rostite vreodată. Am să încep să învăţ să fiu o piatră pe care doar o iei să o arunci mai departe apelor. În cădere...pietrele "curg"...şi tac. Şi rămân. Oriunde le pui. Ţie. Devin albie. Devin potecă. Devin munte. M-am născut să mor în tine ca şi Ana lui Manole. Zideşte-mă de vrei în tăceri, dar de va fi să pleci bate-mi inima în ţăruşe să nu te urlu ca lupii în toate nopţile cu lună plină şi să zbor peste tot pământul de dorul tău!

am obosit să mă târăsc peste tot pământul şi cerul roşu
îmi sare inima din loc
probabil eu am înnecat visele albastre sub gene grele
şi iar m-am strivit
între mine şi tine
ce folos? învăţ să mor fără de rost,
fără de rost
uitată-n cuib de cuc

am atârnată de suflet o piatră de moară
şi mă scufund

 .............

Am găsit poate întâmplător sau poate deloc întâmplător, un blog în gândurile şi imaginile căruia mă regăsesc şi îl recomand cu drag şi plăcere... Soledad

Hanul meu este ... un loc în care poveştile sunt oameni

Hanul meu, este un loc în care mereu aştept oamenii mei frumoşi şi mereu mă bucur de cei care sunt. Este un loc în care poveştile sunt oameni, pentru că viaţa noastră este alcătuită din oameni. Inima noastră este o citadelă construită din oameni, întâmplări şi sentimente, iar noi ne rugăm în ea prin bătăile ei :)! Mereu am să scriu despre ceea ce mă bucură, mă întristează, mă revoltă, mă entuziasmează! Nu mă miră nimic, nu mă sperie. Eu sunt alcătuită să trăiesc viaţa aşa cum e ea: perfect neregizată! :)

Poezii şi imagini... - cuvintele tac

Citatul zilei - Teo Dor...

Citatul zilei, de la Dor... ^_^

" Dacă I-am mulţumi deplin lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem. - Richard Wurmbrandt (1909 - 2001)"

primul şi ultimul răspuns

(Sursa foto: internet)

inima mea nu cunoaşte războaie
de aceea, în orice lupte a fost prinsă, a pierdut
mereu o găseam sângerând în tranşee părăsite demult
de cei care le-au săpat la început pentru apărare,
apoi pentru bătălii în care nimic nu era de cucerit
decât de acceptat

- ucidem iubirea fără remuşcări, apoi o plângem ca pe un mort -

inima mea nu cunoaşte asedii
decât iubirea, iar pe acest câmp de sentimente
mă pierd în tine ca într-un lan de culoare şi frumos
nici prea mare, nici prea mic - numai bun mie
te iau peste umeri ca pe singurul şal ce-mi încălzeşte
viaţa cu viaţa ta!

- dar ea, iubirea ne rămâne totuşi, primul şi ultimul răspuns -

Hanul Poveştilor, din nou cu Rodion...

Recomand cu mare drag şi plăcere acest radio,. deoarece într-o eră a vitezei, a deculturalizării, aici veţi găsi cuvintele, literele, literatura şi oamenii de bun simţ la ei acasă! Mulţumesc pentru încrederea şi frumuseţea gândurilor voastre, Rodion! Acest lucru nu poate decât să mă responsabilizeze în cele ce le voi scrie şi mai mult decât până acum!

"Inițial vreau să-ți mulțumesc pentru activitatea ta internautică!
Cu plăcere lecturez articolele semnate de tine și recomand și altora același lucru.
Să știi că această postare a întrat în vizorul meu pentru revista blogurilor în cadrul emisiunii „Blogosfera Radio: Seara pe on-line cu Rodion” din 7 mai 2013.
În această ediție, împreună cu Eugenia Turculeț am fost inspirați de rîndurile semnate de tine.
Te invit pe tine și vizitatorii tăi să asculții discuțiile pornite de la lectura acestui articol acesînd link-ul : http://www.trm.md/ro/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion-si-eugenia-turculet/

Notă: Acest talk-show despre și împreună cu cei din lumea virtuală îl puteți asculta în fiece marți de la 20.15 la 21.00 on-line la Radio Moldova Muzical (http://trm.md/ro/radio-on-line-muzical/ )
Orice ediție înregistrată a emisiunii o veți găsi pe http://www.trm.md/ro/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion/

Cu gratitudine,
Realizatorul şi producătorul
Rodion Guștiuc"

punctul meu pe "i"

(Sursa foto: internet)

Tu,
dintre toţi oamenii pământului, numai
tu
ai fost mereu punctul meu pe "i"
pare mic nu e aşa?
nu este

un punct - doar un punct
.
poate fi soarele pe bolta sufletului
cu el adorm sub pleoape,
cu el mă trezesc
nu am altă direcţie în viaţă,
nici altă rămânere,
nici altă casă,
nici un alt nord
decât bătăile inimii tale peste cerul vieţii mele

Tu,
dintre toţi oamenii pământului, numai
tu
ai fost mereu punctul meu pe "i",
soare!

Pe 19 Mai, votaţi 1313 Cosmin si Mihai la România Dansează!

Noi suntem "Fratii Adrian Mihai si Cosmin" si dorim sa va multumim pentru promovarea si sutinerea Dumneavoastra de-a lungul acestei emisiuni si nu numai! Va rugam sa ramaneti in continuare alaturi de noi si sa ne dati sansa de a va demonstra ca meritam increderea si iubirea voastra!

Votati Cosmin si Mihai la 1313, Duminica 19 mai ora 20:30, pe Antena 1!

Cine ne sustine, poate prelua acest banner sa il distribuie mai departe sau sa il foloseasca drept cover!

Va multumim!

ACESTA este uni un banner de promovare si sustinere pentru cei care doriti sa fiti alaturi de ei! VA ROG sa preluati acest banner care are dimensiunile fixe de 670x250 pentru coverul FB si sa il distribuiti sau sa il puneti la voi pe pagina!

Va Multumim inca o data pentru toata dragostea, sustinerea si promovarea pe care o oferiti lui Cosmin si Mihai! Alaturi de voi, cu siguranta sansele lor vor fi o Romania Danseaza pentru toti!

Dacă doriţi banner pentru blogspot, acesta are 1024x335:

Daţi click pe ele, view image şi save!

Vă mulţumim!!!

Pentru cei care doriţi să îl cunoaşteţi mai bine, rămâneţi aproape...pentru că vă pregătim un Mini Interviu!

Doriţi să îl întrebaţi ceva...lăsaţi mai jos întrebarile :)!