3 mai 2010

Ne revedem de mâine în două săptămâni...

Deoarece soarele nu a uitat niciodată să apară după ploaie, chiar dacă uneori a apărut după multă vreme de ploaie..., de la o vreme şi-a arătat razele firave şi la fereastra sufletului meu. Niciodată nu mi-a fost teamă să sper şi să lupt pentru că asta am făcut mereu. Mi-am fost asemeni unui melc. Mi-am luat viaţa în spate ca pe o cochilie în care mi-am aşezat frumos toate bucuriile, amintirile, tristeţile, eşecurile, urcuşurile, coborâşurile şi...am continuat să merg. Trebuia să merg pentru a nu uita cum este! Când te opreşti prea multă vreme în tine, uiţi că mai poţi face paşi uriaşi, că poţi urca sau poţi alerga. Ai impresia că doar statul pe loc ajută şi...nu e aşa. Statul pe loc e ca şi cum te-ai opri în faţa unei fete morgana care îţi zâmbeşte şi te învăluie în vise, în speranţe sau în tristeţi până îţi ucide spiritul.

Eu mi-am pierdut odată spiritul într-un loc unde am crezut că voi învăţa să zbor, să mă bucur, să îmbătrânesc frumos. O vreme nu am înţeles de ce şi mi-am asumat toată responsabilitatea, dar...în doi greşelile şi reuşitele sunt de ambele părţi. Nu există niciodată unul...de aia există magia cifrei doi...şi din acest motiv există şi invincibilitatea ei când e să fie!
După ce m-am regăsit m-am bucurat nespus să mă revăd. Avându-mă din nou alături ştiam că poate să fie bine din nou. Şi a fost.
Am învăţat din nou lecţia încrederii, a necondiţionării, a zâmbetului senin, a locurilor ce aveau să devină "acasă", a oamenilor şi omeniei!

Pentru că în lume există încă oameni şi omenie soarele nu cunoaşte doar apusul şi nu uită niciodată să se arate după nori...să strălucească şi să ne umple sufletele cu credinţa că lumea asta încă nu este pierdută şi nici bătălia pentru mai bine, mai bun, mai frumos!

Iar eu..., pentru o vreme mă întorc acasă...în locul care m-a primit cu o toamnă de basm, cu un soare senin şi frumos, cu oameni calzi şi senini care îţi pot încărca sufletul de energie, de putere, de imposibil ce devine posibil...în locul de unde nu vreau să mai plec niciodată...pentru că aşa cum este este casa mea, oraşul meu minune, locul unde cu puţin zâmbet de la Dumnezeu pot să zbor!

 (Sursa: oasis site)


 (Sursa foto imagine unu: )

 Cum spuneam multora care nu pot înţelege ce iubesc eu la Focşani...frumuseţea oamenilor şi a locurilor stă în ochii celui care le priveşte, în sufletul său, iar eu privesc totul prin prisma faptului că lucuruile simple sunt cele care dau strălucire unei vieţi...: zâmebtul unui copil, o păpădie într-un parc, datul în leagăn cu fetiţa mea, un castan bătrân cu ramuri umbroase, o bancă sfredelită de timp în lumina unui felinar, glasul vecinei de sus care vorbeşte la telefon cu băiatul plecat în străinătate, lătratul unui câine, salutul de la balcon al doameni de vis-a-vis, o biserică de lemn înconjurată de trandfiri şi frumuseţe, o trâmbiţă de fanfară, o plimbare de seară în ţârâitul greierilor şi lăcustelor, o cafea pe care să o sorbi încet privind stelele în timp ce din cameră auzi respiraţia celor dragi, un fum ce iasă dintr-un coş de furnal, covrigii pe care îi cumperi în fiecare zi când mergi în parc, ochii vânzătoarei care devine o parte din viaţa ta, paşii săriţi ca un şotron pe dalele de la alee ca să râdă cea mică, primii paşi ai ei într-un parc, o stradă pe care o parcurgi ca şi un ritual când mergi la piaţă şi îi cunoşti fiecare grădină cu flori....şi ar mai fi.

Cred că fiecare ar trebui să privim astfel un oraş, iar dacă imaginea pe care ne-o redă sufletul după fotografierea lui nu ne oferă astfel de imagini, atunci, categoric nu aparţinem acelui loc şi nici el nu ne parţine nouă!


(Sursa ultimelor două fotografii: netlog)

Aţi privit vreodată aşa locul pe care îl numiţi..."acasă"?

15 comentarii:

Aimée spunea...

Iubita, ai pus de 2 ori poza cu bisericuta! :D Inteleg ca sunt vesti bune la orizont, poate imi povestesti cand poti. Astept sa-ti vad bucuria reusitei pe chip! :)


O imbratisare navalnica pentru luptatoarea din tine! >:D< Sa nu te dai batuta niciodata, oricat ti-ar fi de greu! Sa te ridici mereu, la acelasi gand care te-a facut acum sa te scuturi de praf!

Loredana spunea...

Sa te bucuri din plin de intoarcerea acasa! sa iti fie bine!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Emoţiile :D!

Veştile bune sunt că mâine merg către Adjud, joi merg către Focşani :), iar apoi...mai vedem noi restul veştilor :). Toate la timpul lor!

Sunt atât de nerăbdătooare încât mă uit din clipă în clipă la ceas!

Să mă dau bătută? Nuu, niciodată. Nu îmi stă în fire. Bag doar capul în nisipul vieţii câteodată, mormăiesc, mă înfuriu, plâng, ţip, urlu, dau cu mine de toţi pereţii (pentru că nu prea dau vina pe alţii...), apoi scot capul, scutur nisipul şi iau cochilia înapoi şi-mi văd de drum :)))!

Te îmbrăţişez cu drag Crengu şi...pe curând iubita! >:D<

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Mulţumesc din suflet Lore...!
Vă îmbrăţişez pe taote trei şi să ne auzim sănătoşi şi cu bine!

căpcă1 spunea...

joi is la buzau dar, vineri, daca vrei, ne putem cunoaste!daca vrei, intra pe mess si-ti las un numar de telefon!e o invitatie camaradereasca, nu-i nimic nepoliticos, crede-ma!

cherie spunea...

O vacanta care sa iti aduca bucurii!
Si daca te regasesti acolo, vino inapoi cu totul. Nicaieri nu merita sa lasi ceva din tine. Recupereaza repede tot "eul tau", asa cum a fost!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Cătă, nici nu credeam altceva :). O să stau vreo două săptămâni, deci, o să am timp să ne întâlnim la o cafea şi la un pahar de vorbe atât cu tine, cât şi cu ceilalţi care vor dori.

De abia aştept să vă văd!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Cher...eu vreau nu să mă regăsesc ci să găsesc o cale să rămân. Acelui loc îi aparţin şi acel loc îmi aparţine. Mulţumesc din suflet pentru urări! Cu siguranţă am să profit la maxim!

sunshine spunea...

Nu m-am indoit o clipa ca soarele va straluci mai frumos doar pentru tine . Sper din suflet sa -mi lumineze si mie , din nou, viata.Doua saptamani de noapte...mi se par o vesnicie . Nu stiu daca sa astept , sa plang sau sa zambesc noului inceput? E ingrozitoare de grea, sis, asteptarea asta. Cu siguranta cea mai dureroasa asteptare . Un nou inceput sau inca un sfarsit.Ce ar mai putea viata asta sa-mi ofere? Ti-am spus eu ca trebuie sa platesc intr-o zi toata fericirea din ultimii ani...Dar copiii mei de ce sa plateasca?
Sa nu ma uiti, Ramonica mea , in rugaciunile tale !
Te iubesc

danbrasov spunea...

Drum bun si rapid pana acasa! Poate Catalin ma va lua si pe mine de manuta, ca la scoala, la intalnirea cu tine. Asta daca nu-s out din oras. Sper sa fie intr-un ceas bun intoarcerea ta, stii la ce ma refer!

Ioana spunea...

E aşa ciudat modul în care fiecare îşi descrie ideea de 'casă/acasă'. Eu nu m-aş aventura niciodată să zic :„bai, aici vreau să rămân. să îmbătrânesc şi să mor”. Pentru mine, cea mai fericită viaţă ar fi cea pe drumuri. Fără o casă stabilă, mereu prin munţi şi locuri frumoase.
Eu cel puţin..abia aştept să scap de Focşani.

Aimée spunea...

Domnita, hai cu vestile, nu ne mai tine pe jar! :D Miss you much, hangita mea! >:D<

Lady Allia spunea...

Va multumesc la toti pentru griji...
Sunt INCA acasa...in Moldova si ma bucur de fiecare clipa aici. Multumesc inca odata pentru ca imi sunteti aproape si ma iertati, dar aici nu am acces la internet.

Va imbratisez pe toti!

Tudor spunea...

Ce rau imi pare ca abia acum am citit acest post :( Daca stiam ca esti in Focsani, te invitam la intalnirea bloggerilor vranceni de saptamana trecuta

Sincer, imi pare rau

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Tudor...inca sunt in Vrancea :). Din pacate, nu cred ca as fi putut veni la acea intalnire pentru ca sunt plina de probleme inca nerezolvate si sunt si cu pitica mea.

Totusi, am sa incerc sa ne intalnim macar in 4 sau 5 persoane saptamana aceasta.
O sa vorbesc la telefon cu Dan sau Catalin si...vedem ce si cum se va putea :).