©Sub zodia iubirii

Când Lea și Mara au coborât din avion, o boare caldă le-a atins fața și umerii. Nu va uita niciodată valul acela de aer cald și mirosul din aer. Nu poate nici acum să îl descrie perfect. Mirosea a nisip și ape. Era ca și cum de la primul ei pas în Egipt, i se așternea în față o parte din povestea pe care avea să o trăiască. Zâmbi. Nici nu își amintiră cum ajunseră la hotel, apoi în pat. Adormiră buștean. A doua zi, ieșiră la plimbare. Pas cu pas, trecând podul peste Nil, ajunseră într-o piață locală. Publică. Ridică din sprâncene și rămase așa preț de câteva clipe. Nu ajungi mereu într-un asemenea loc. Oameni, zarzavaturi, animale libere, țipete, forfotă, apă murdară, iar pe ici-colo resturile aruncate pe sub tarabele improvizate. Mara ridică ochii negri spre Lea. Începu să râdă cu poftă. Lea o urmă. Scoase aparataul din geantă și făcu fotografii. După jumătate de oră, se simțea ca și cum ar fi revenit într-o lume din care nu a fost niciodată plecată. În toată nebunia aia, fiecare om și lucru avea un scop precis, un loc al său. Telefonul sună. Era Ibrahim. Urmau să se întâlnească după câteva zile pentru a discuta despre documentar. Într-o oră, trebuia să fie la hotel, deoarece un anume Ahmed, urma să le conducă la locuința lor. Lea venise mai devreme ca să se familiarizeze cu locurile, cu oamenii. Să intre în peisaj. Și nu îi păru rău. Chiar avea peisaje la discreție. Doar că, o luă foamea. În drum spre hotel, își luară o șaorma. Nu își închipuia niciodată că ar fi putut să îi placă. De acum, nu doar că îi plăcea, dar devenise numărul unu pe lista mâncărurilor ei favorite.

– Hai, Mara! Trebuie să mergem să ne vedem căsuța! Taxiii!

Un taxi galben opri, iar un omuleț zâmbitor întrebă:

– Madame, urcați?

Lea îi zâmbi, urcă și până la hotel îl ascultă pe șofer povestindu-i aproape toată viața lui.

(©Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina)

© Sub zodia iubirii

Te caut în apele acestea albastre și te caut în ceruri. În vânt, în nisipul fierbinte, în praful care îmi inundă uneori plămânii, în frunze, în briză. Încerc să te reculeg de peste tot. Mă închin la Dumnezeu și tuturor zeilor egipteni, doar să trimită un semn care ar avea culoarea neagră a ochilor tăi. Azi, am fost la far. Cândva, tu erai farul meu. Luminai și eu găseam drumul către mine și către casă. Chiar dacă ea nu mai era demult. O găseam Mohamad! Și mă găseam. Acum, privesc la un far și nu mai găsesc nimic. Nici un drum. Nici o răspântie măcar. Nici o potecă. Aș vrea să găsesc desișuri, să le rup cu inima, să le frâng în mâini, să răzbat, dar nu găsesc. Găsesc doar țărmuri și ape care par că nu duc nicăieri. Decât la întinderi și mai mari pe care nu mai le pot străbate deloc și mă tem că dacă mă arunc în ele, ajung în abisuri și mai întunecate. Ai luat toată lumina lumii. Te caut mereu în ea. În diminețile în care soarele răsare. Îți amintești? Erai soarele meu. Ești. De aceea, îmbrățișez razele dimineții când se opresc uneori pe trupul, chipul și mâinile mele. Uneori plâng. Dar le las să mă mângâie, să mă sărute și să plece din nou în lumile acelea din care au venit. Ale noastre s-au închis pentru totdeauna. Le mai deschid eu uneori cu inima. Cu eroism. Și mor de fiecare dată și mai adânc. Dar nu de tot. Și mi-e dor să mor în brațele tale.

(© Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina)

De vorba cu Egyptul, Talking to Egypt, Ramona-Sandrina ©

Unora le place tehnologia. Le plac masinile. Le place sa inlocuiasca trecutul cu era vitezei. Unora insa, ne place asa. Ca timpul sa incremeneasca. In anul 2016, sa simt ca ma intorc undeva cu sute de ani in urma. Mii. Si raman acolo. In atat de multa liniste. Si umanitate. Si caldura. Ma uit la ei si realizez cat de de multe am pierdut noi oamenii, societatea, incercand mereu sa inlocuim firescul cu materialul. Ma apropii si ma pierd in ochii lor. In mainile lor. In calmul lor. Ajung in acel Egypt de dinainte de toate. Nu le e rusine de nimic. Aceasta e conditia lor umana, iar ei sunt mandri ca sunt negutatori ai Egyptului de Sus (Upper Egypt), fii de agricultori din tata in fiu. Asta stiu sa faca. Asta fac. Si o fac din dragoste si cu mandrie. Nu vor sa fie altceva sau altcineva. Ei sunt mandri ca sunt egypteni, ca au numele lor, al tatalui si bunicului si l vor da fiului sau fiicei. Ei insa nu stiu. Le-am spus eu. Ei sunt mai mult de atat. Sunt oameni frumosi, umani, valorosi. Sunt oameni simpli, dar inestimabili. Sunt niste exemple care ne intorc in timp si ne ajuta sa ne regasim in prezent. Au spus simplu: shukran (multumesc). Au zambit. Au ales cateva fructe, legume si mi le-au daruit alaturi de o fericire pentru o mie de ani (vorba lor). Mi le-au impachetat in suflet si le-au invelit intr-o privire plina de candoare, recunostinta si frumusete. In Egypt nu e frumos sa refuzi nimic de la nimeni. Am spus si eu: Shukran strangandu-le mana ca unor zei egypteni. Asta sunt ei pentru mine. Unele lucruri ar trebui sa ramana firesti. Asa cred eu. Sa inmarmureasca. Sa nu se schimbe. Sa ne umple cu umanitate. Uneori e bine sa nu alergam timpul. Asa cred eu. Asa simt.

(De vorba cu Egyptul, Talking to Egypt - Ramona-Sandrina)

De vorba cu Egyptul, Talking to Egypt, Ramona-Sandrina ©

Mă tot gândesc, că în ultima vreme, omenirea, societatea,oamenii, ne-am îndepărtat unii de alții, deoarece am uitat elementul esențial și fundamental care ne ține conectați: iubirea! Învățăm tot mai des lecția aroganței, a urii, a răutății, a judecății și etichetării. Religia nu ne mai unește, ci naște și seamănă ură, dezbinare. Religia și Biserica uită de menirea ei esențială: cea de a uni oamenii prin credință și iubire. Dumnezeu nu e împărțit pe culori, pe religii, pe naționalități. Dumnezeu ne-a învățat să ne iubim unii pe alții și a semănat asta în noi. Dar noi uităm! Toți! Uităm și ne lăsăm dezbinați. Ne lăsăm goliți de esența noastră umană. De frumusețea gesturilor simple. De frumusețea acceptării. De bunătate. Deși am fost de multe ori dezamăgită în viață de oameni, nu mi-am pierdut niciodată credința în frumusețea lor. Cred cu putere în om! În suflete! În bunătate! Dincolo de orice aparențe! Iubesc oamenii și în ziua în care îmi voi pierde încrederea în umanitate, voi muri de suflet amar. Cumva, cred că oamenii au puterea de a renaște oricum și oricând și uneori, din cele mai adânci depresii, nasc cele mai minunate sentimente, emoții și schimbări.


Să nu judecați niciodată, doar să dăruiți! Să faceți bine și dacă puteți să și iubiți...pe oricine, oricum, doar să iubiți!


© Ramona Sandrina, De vorbă cu Egyptul,

De vorba cu Egyptul - Turnurile de porumbei

Pe langa piscicultura, agricultura, pomicultura, egyptenii se ocupa cu cresterea animalelor si pasarilor. Printre pasarile favorite in gastronomia egypteana, sunt porumbeii.

Construite din chirpici şi acoperite cu ipsos şi var, turnurile erau cele mai bune hulubării din întreaga lume.

Turnul tipic pentru porumbei este cilindric şi construit din cărămidă din lut nears, var şi gips. Turnurile au diametrul cuprins între 10 şi 22 de metri şi înălţimea de 18 metri sau mai mare şi puteau găzdui până la 14.000 de porumbei. Deoarece există mulţi prădatori ai porumbeilor, turnurile au fost construite ca fortăreţe de nepătruns, pentru a pune la adăpost porumbeii de prădători. Dimensiunea redusă a intrărilor nu permitea pătrunderea înăuntru a păsărilor mari, cum ar fi şoimii, bufniţele sau ciorile.

Pereţii erau înclinaţi spre interior, pentru a permite ca găinaţul porumbeilor să cadă direct într-o groapă centrală de colectare, aflată la baza turnului, unde se usuca si se aduna pentru a fi vandu sau folosit in agriculura. Găinaţul de porumbei era utilizat în principal ca îngrăşăminte, dar se mai folosea, de asemenea, în industria prelucrării pieilor, unde era folosit pentru a da moliciune pieilor. Mult mai important, găinaţul a fost un ingredient esenţial în fabricarea prafului de puşcă.

Păsările nu erau capturate şi învăţate să ocupe turnurile, ci ele erau atrase instinctiv de turnuri, deoarece acestea semăna cu pereţii stâncoşi cu fisuri în care porumbeilor le place, în sălbăticie, să îşi facă cuibul, să se înmulţească şi să îşi crească puii. Păsărilor le era furnizată locuinţa, dar nu şi mâncarea. Stolurile de porumbei ieşeau să caute apă şi să se hrănească în timpul zilei. Noaptea, păsările se întoarceau în turnuri.

Photo: net

retorice cu voi.. ( pricepe-ma! )

Cand am fost mica, mama m-a invatat sa nu vorbesc cu strainii! Cand am crescut, viata m-a invatat acelasi lucru. La timp. Eu insa, m-am prins destul de tarziu. Cand am fost mica, mama m-a invata sa nu ma las amagita cu dulciuri, jucarii sau vorbe mieroase. Cand am crescut ca adult, viata m-a invatat sa nu ma las amagita cu zambete, iubire si cuvinte. Viata m-a invatat din nou la timp, dar eu m-am prins ca de obicei destul de tarziu, deoarece toti avem anumite repere in viata dupa care ne ghidam aproape cu sfintenie. Ale mele, au fost intotdeauna: increderea, onestitatea si bunatatea. Mi-am zis ca daca eu pot sa daruiesc tot fara sa pun la indoiala, asa vor face si ceilalti. Si m-au demonstrat ca nu e asa, dar eu m-am incapatanat. Si ei iar mi-au demonstrat ca nu e asa, iar eu iar m-am incapatanat sa cred. Pana am invatat! Am invatat ce sunt defapt strainii. Strainii nu sunt intotdeauna oamenii cu care nu ne-am vazut vreodata, nici cei pe langa care trecem pe strada, nici cei care ne zambesc in treacat sau ne ating cu un gest sau o vorba. Nu! Strainii, de cele mai multe ori stau cu tine la aceeiasi masa, impart cu tine sufletul, gandurile, patul, casa sau viata o lunga sau scurta perioada de timp. Uneori, se numesc familie, alteori prieteni, alteori iubit/iubita, sot/sotie. Si atunci stii! Atunci inveti! Inveti ca in viata, totul ramane ca in copilarie. Tu crezi in ganduri, fapte si oameni buni cu aceeiasi naivitate copilareasca, iar ei te amagesc cu dulciuri, jucarii si vorbe mieroase. Atunci inveti ca increderea, iubirea si prietenia sunt cele trei elemente esentiale si vitale care ne pot urca si cobori in proprii nostri ochi, in propriul suflet si ne pot schimba in altcineva. Cineva cu care nu suntem obisnuiti. Cineva care nu ne place, dar ne face bine sa stam in pielea lui. Cineva care ne tine "safe" intr-o carapace. Si totusi, nimeni si nimic nu are dreptul sa ne faca sa ne fie teama sa fim noi insine, sa zambim, sa daruim, sa avem incredere, sa stim ca in viata singurul reper dupa care trebuie cu adevarat sa ne ghidam suntem chiar noi insine! Putem alege orice si pe oricine, dar nimeni nu va putea vreodata sa aleaga si sa traiasca in locul nostru asa cum stim noi! Putem intreba, dar deciziile pentru noi si viata noastra, trebuie sa le luam mereu singuri. Nu din nepasare, aroganta sau lipsa de respect pentru ceilalti cu care ne-am sfatuit sau discutat ci, pentru ca, oricat de bine poate fi pentru cineva ceva, pentru tine poate fi total gresit. Viata este o manusa, o haina, un inel de logodna cu tine insuti. Nu se potriveste nimanui altcuiva la fel de "perfect" decat tie insuti! Tu te-ai nascut cu un scop: sa iti traiesti viata! Incepe sa traiesti! Nu te lua dupa mine. Eu doar am scris aici ceva. Ganduri, flash-uri, nebunie, zambete, bucati din mine, raze din sciliprea inelului meu de logodna. Sunt ale mele. Le poti potrivi pe tine. Le poti ajusta sa iei curba in viata mai bine, dar, totodata trebuie sa stii ca poti lua curba direct in zid sau prapastie! Eu expun din experienta mea de viata. Din experienta mea cu mine. Conversez cu mine in scris. Apoi, se face sa conversez cu voi cand ma cititi. Va multumesc! Dar retineti, acestea sunt doar niste retorice de ale mele pe care le auziti si voi! Va pup si va imbratisez!

(Retorice cu voi..., Ramona Sandrina)

Good morning, Egypt! ♥ Buna dimineata, Romania!

My beautiful home, Alexandria, Egypt

My beautiful Egypt, my sweet home, Alexandria