Despre iubire sau cum ştiu cuvintele să atingă...

(Sursa foto: cinexcepcion)

"- Il iubesti pe Drew ? Nu va obtine o oferta mai buna.

- Adica, asa cum ai iubit-o tu pe mama ?

- Uita de mine si mama. Te vei marita cu el ?

- Nu fi indiscret. Probabil.

- Asculta,imi place la nebunie de el. E destept. E hotarit. Ar putea duce Parrish Communications in secolul 21 si pe mine odata cu el.

- Deci, ce e rau in asta ?

- Asta e din punctul meu de vedere. Eu vorbesc de tine. Nu e vorba de ce spui de Drew. E vorba despre ceea ce nu spui.

- Poate ca nu ai ascultat.

- Ba da, am ascultat. Da-i inimii ceea ce vrea. Aici nu este nici un pic de emotie, nici un fosnet de soapta... Aceasta relatie are toata pasiunea unei perechi de capuse. Vreau sa te lasi dusa de val. Vreau sa simti ca zbori. Vreau sa...cinti de fericire si sa dansezi ca un dervish.

- Doar atit?

- Da. Fii peste masura de fericita, sau cel putin ramai deschisa si la altceva.

- Bine.'' Fii peste masura de fericita. '' Voi face, tot posibilul.

- Stiu ca e cam greu. Dar dragostea e pasiunea, obsesia, ceva fara de care nu poti trai. Sa iti dai drumul de pe inaltimi. Gaseste pe cineva pe care sa-l iubesti la nebunie si care sa te iubeasca la fel. Cum il vei gasi ? Pai, uita de cap, si asculta-ti inima. Eu nu aud inima la tine. Adevarul e ca dragostea, e adevarul si nu are rost sa traiesti fara ea. Sa faci calatorii si sa nu te indragostesti, inseamna ca nu ti-ai trait viata defel, dar trebuie sa incerci, pentru ca daca nu incerci, inseamna ca nu ai trait.

- Bravo !

- Esti dura.

- Scuza-ma. Bine. Spune-mi din nou, dar versiunea scurta de data asta.

- Bine. Stai deschisa. Cine stie ? Iepurele poate sari de oriunde.

- Da ?

- Da. "

(Citat din "Meet Joe Black")

(Sursa foto: cinexcepcion)

nici nu stii

(Sursa foto: internet)

mă plimb pe poteci
în zig-zag,
în răscruci,
drept
mă opresc uneori
ghemuită
în palme

(nici nu ai gândi
cum poate un om
să încapă
în palme)

gândurile îmi zboară
în sus,
în jos,
vertical,
orizontal,
cruciş,
şubred,
crud

sunt singură
nimeni!

(nici nu ai gândi
cum pot gândurile
unui om
să urce până la Dumnezeu,
iar apoi
să coboare
până în genunchi
când le pun jos în rugi)

caut
ce caut?
pentru Dumnezeu ce tot caut?
ce nu am şi aş putea avea?
cuvântul? mi-e aici
pitit după o lacrimă şchioapă
iubirea? e toată a mea
fără cuvinte - doar ea
plinătatea? mi-e divină
cu ochi mari şi frumoşi

ce nu am şi aş putea avea?
poate...spun poate...
liniştea?!
liniştea aceea rotundă
fără ecou,
fără crevaşe,
doar rotundă şi plină?

(nici nu ai gândi
cum poate un om
să încapă
într-un bob micuţ
de linişte)

...........

printre gânduri îmi curgi încet în suflet
eşti aici şi nu eşti
nici măcar nu ştiu ce culoare au ochii tăi
când îi sărută soarele
ştiu doar cum zâmbeşti în versuri
şi cum iubeşti
printre rânduri te găsesc îmbrăţisând
o idee de mine
care pare demult a nu mai fi
mi-s fericită uneori, iar alteori plâng
tu nu ştii,
iar dacă ai ştii...ce ai face???

fără să vreau
te-am zărit conturând o idee de fată
zâmbind
acum ştiu - cum se unesc rândurile
între oameni

Like A Sunset Dying With The Rising Of The Moon Gone Too Soon... - Gone Too Soon !!!

Copilăria fiecăruia dintre noi are un nume.

Numele copilăriei mele era Michael...!!!

(Sursa foto: personală)

Era un nume frumos, plin de strălucire, de ambiţie, de perseverenţă, un nume care ştia să umble pe Lună aşa cum nimeni nu o va mai putea face vreodată şi ştia să cânte cât tot Pământul la un loc...

Numele meu avea o voce minunată, caldă, ochi blânzi şi suflet bun!

În copilărie toţi avem o cameră plină de chipuri, de zâmbete, de stele ce ne-am dori şi noi să fim într-o zi!

(Sursa foto: personală)

Unii...reuşim,
alţii rămânem oameni obişnuiţi,
iar câţiva se nasc pentru a rămâne mereu stele!

Cineva spunea că adevărata cheie a ceea ce suntem sau putem fi stă defapt la noi...în alegerile pe care le facem de-a lungul vieţii...

Probabil, nu mai ştiu ce să cred!
Uneori însă, am impresia că deşi noi avem cheia, altcineva are yala, lacătul...

Cei mai mulţi uită când privesc aceste chipuri că dincolo de ele trăiesc oameni cu sentimente, cu lacrimi, cu tristeţi, cu probleme, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu deznădejdi, cu iubiri, cu ... oameni!

Pe noi însă nu ne interesează sau ne interesează cel mai puţin aspectul sufletesc al oamenilor de scenă!
Lovim în ei cu neruşinare şi răutate ...

Noi, oamenii pe care EI ne încântă... ştim să fim cruzi, ştim să punem etichete şi să dăm verdicte pe sufletul unor vieţi ce nu ne aparţin...

Dincolo de scenă, VIAŢA E A LOR!!!


Doar pentru că ei sunt cine sunt oamenii îşi asumă dreptul să îi critice, să îi arate cu degetul, să îi facă responsabili pentru alegerile lor!

Oare...avem însă acest drept???
NU!
Nimeni nu are dreptul să judece decât propriile alegeri, reuşite sau neputinţe!

Înainte de toate ar trebui să ne bucurăm de ceea ce ei au să ne ofere: strălucire într-o lume cu atât de multă violenţă, moarte şi durere!

Cred că aşa ar fi trebuit să ne comportăm şi cu Michael... omeneşte, plini de înţelegere şi recunoştinţă pentru frumuseţea pe care el a adus-o în această lume, pentru talentul inegalabil pe care l-a împărtăşit cu noi, pentru minunea vocii sale şi pentru dansul pe care ni l-a oferit mereu cu atât de multă pasiune şi splendoare!!!

Fericiţi sunt aceeia care îşi mai păstrează în suflet câte un nume ca şi exemplu, ca o strigare, ca un zâmbet dintr-un trecut ştirb!

Eu l-am păstrat şi, indiferent de alegerile sale,
ÎI MULŢUMESC pentru CEEA CE A DĂRUIT LUMII ŞI MIE,
PENTRU CEEA CE VA RĂMÂNE MEREU
ŞI PENTRU TOT CEEA CE A FOST...

MICHAEL JACKSON!

(Sursa foto: internet)

Fie ca de acolo de unde eşti să ne cânţi mereu în nopţile întunecate!
Oamenii au pierdut un înger, iar Cerul a câştigat o STEA!

Dumnezeu să te sărute şi să te îmbrăţişeze cu toată dragostea SA!

(Sursa foto: internet - colajul e realizat de mine)

Odihneşte-te în pace suflet frumos şi străluceşte aşa cum doar tu ştii!

Ştiaţi că şi stelele au un nume?

Una dintre stelele mele se numeşte...Michael!

cand moare un om se tace
se tace atat de adanc incat doar ochii pot ajunge pana acolo
in mijlocul tacerii

cred ca doar florile ar putea vorbi,
dar mai cred ca pana si ele tac
tac si raman albe

abis

(Sursa foto: Visualize)

viaţa mi-e-ntoarsă pe dos ca o mănuşă
din cer îmi cresc copaci de toamnă,
iar din ramuri îmi cad flori cenuşii

pamântul mă stoarce asemeni unui nor
pâna la ultimul bob de ţipăt

la colţ de viaţă ascult
muzica sacadată a unei adieri de vânt
printre gânduri îngălbenite şi răvăşite,

aud doar scârţâitul bătrân al unei uşi de suflet
ce are intrare doar pe dinăuntru

îmi îndes palma pe gură să nu urlu,
dar gura strigă singură fără mine

în ce abis de suflet să o arunc
să înveţe să tacă când oricum e tăcere???

condurul de cristal

(Sursa foto: Glass of Fashion)

dragostea mi-e atât de simplă
o femeie dezgolită
în mijlocul unui lac de maci roşii
dansând cu mâinile întinse către tine
să te strângă la piept
unde te potriveşti atât de bine
în locul inimii
ce nu o mai am de când ni s-au ciocnit
iubirile
deloc întâmplător:
a mea o aştepta pe a ta
a ta o aştepta pe a mea
aşa am aflat de ce eram gătită mereu în vise
cu rochii lungi şi transparente de mătase
cu petale de trandafiri pe buze
în sala de dans unde doar tu puteai să îmi
potriveşti condurul de cristal
m-am născut în suflet cu mărimea exactă
a sufletului tău!