sufletar

 (Sursa: internet)

în fiecare zi,
mai moare o păpuşă în mine

vântul îmi suflă de pe suflet
ultimele şoapte ţie,

cuţitul se răsuceşte şi mai tare
sub piele

sunt un "sufletar"
unde visele stau ţintuite de aripi

păşesc în noaptea aceasta groasă
fără umbră iubite,

am închis şi ultima fereastră către tine
printr-un cuvânt

şi, 
mă zidesc,
mă zidesc,
mă zidesc

în iubirea mea precum Ana

Culorile lui Dungha

pendulul canta
verzi cu nopti cu stele moi
frunzele soptesc

Seara asta este mai altfel. Mai tăcută. Poate şi pentru că se apropie iarna. Ajunul Crăciunului. Poate şi pentru că mie îmi place seara în mod deosebit. Seara, totul devine mai frumos. Alte culori. Alte sunete. Din fiecare casă se ridică câte un firişor de lumină plăpând, iar de dincolo de ferestre, siluete stau la mese, dansează, râd. Totul devine un fel de film cu încetinitorul. Te poţi bucura de el. Maşinile şi zgomotul pare şi ele să adoarmă încet. Ici şi colo se mai aude câte o pasăre. Adierea vântului. Copacii care foşnesc. Iar aerul, aerul miroase a zăpadă. Seara aceasta însă, e altfel. Auziţi, de departe se aud sunete de clopoţei...Sau să fie doar un vis?

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha    

Inutilitate

 (Sursa: internet)

câtă zăpadă sub suflet
şi câţi nămeţi de teamă şi de frig
aduce vântul din direcţia nordului meu
steaua mea polară e doar în vise
inima mea, adună încă o iarnă,
încă un ţipăt nerostit vreodată
am să adorm aici, în mijlocul acestui câmp
gol unde toate vrăbiile mi-au murit
voi rămâne aşa
sub gheţuri, nu se mai simte nimic
decât, cum îţi îngheaţă sângele
şi simţurile

(dar sufletul? sufletul iubeşte şi visează fără sânge!
transformă-te în tărâmul gheţurilor, dar el, el, tot va rămâne
să te încălzească toate eternităţile!)

...........

Ce vreau să spun este că sunt omul extremelor...cald-rece, entuziasm-tristeţe, cer-pământ, zâmbet-lacrimi, utilitate-inutilitate. La mine totul e la maxim sau nu este. Nu suport jumătăţi de măsură. Decât să fie doar de dragul de a fi, mai bine deloc. De aici şi toate sentimentele acestea care uneori înăbuşesc. Contradictorii. Antitezele din mine.

Nu prea am aşteptări. Poate e bine. Poate e rău. Nu ştiu. Ştiu doar că uneori mă simt om. Iremediabil om. Atunci îmi vine să urlu. Ca şi acum. Mă închid apoi în mine. Într-o cochilie a întrebărilor, a gândurilor. Un labirint în care uneori mă pierd. Când eşti atât de singur încât singurătatea te taie până la oase, totul capătă alt sens. Acum însă, mi-e atât de neclar tot. Confuz. Acum nici măcar nu pot fi o extremă. Asta mă face să mă simt inutilă. Nu pot fi nimic. Uneori, când suntem în astfel de stări aşteptăm un sunet, un gest mărunt, un zâmbet, un semnal de fum...cât un bob de nisip..., dar pentru noi atât de însemnat.

Am să lipsesc o perioadă de pe blog. Poate fi câteva zile, poate fi mai mult. Iubesc prea mult să scriu ca să pot sta departe prea mult. Altfel, probabil ar fi pentru totdeauna. Dar eu nu cunosc cuvântul, decât dacă e vorba să fiu lângă cineva. Ştiţi voi..., până la capătul capătului.... Defapt voi lipsi de pe internet. De tot ce a devenit o stare de a fi pentru mine. De prieteni. De, da. Oricum, pe 6 voi fi online. Este seara lui Ştefan, iar eu...nu cred că voi putea sta departe. Sau cel puţin nu am să pot sta departe de a-l asculta. regret doar că nu pot să-i ţin galerie. Eu stau doar aici, pe băncuţa sufletului, ţin pumnii şi strig tare: "Hai Ştefan! Hai Ştefan! Fi tu!".

Pe curând dragii mei...

azi nu pot să strig cuvinte

(Sursa: internet)

şi, din mine, tocmai au zburat cocorii
albaştrii spre un cer sângeriu
au ţâşnit din piept
ca şi când
eu nu aş fi fost acolo cu ţipătul
îngheţat în mine

şi nu,
nici azi nu pot să strig cuvinte
numai tăceri,
tăceri amare
şi,
atât

Brazi în Picătura de vopsea

Şi, câtă toamnă în jur! Câtă toamnă în mine. Sufletul se apleacă sub atât de mult ruginiu. Şi galben. A aminti, amintiri. Din suflet se ridică spre cer copaci goi. Şi tot de acolo, brazi. Brazi înalţi şi verzi. Speranţe. E ca şi cum te-ai găsi pe tine în tine. Arar, dar frumos. Brazii, îmi amintesc mereu de iarnă. Nu de cea geroasă. De cea caldă. De aia plină de lumină şi globuri. Chiar şi vara. Brazii sunt sufletul poveştilor mele. Din ei se nasc toate. Şi tot în ei adorm spiriduşi şi gânduri. Apoi, din nou galben. Să putem visa aproape în sepia...

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia