25 octombrie 2009

târziu, mult prea târziu


 (Sursa foto: internet)

Amintirea îmi atingea vârful plâns al genelor (du-te...îi cer eu plângând).
Mă durea furtuna din mine.
E oare chiar atât de târziu (sau poate doar teama de reîntoarcere...).
Umbrele dorului din ochii mei...erau prea adânci.
De ce mă trimiţi? (întrebă amintirea atingându-mă din nou).
Cât aş fi vrut să nu întrebe...
Pentru că mă dori! ( mă durea cu adevărat fiecare val din trecut care bătea la uşă )
Pentru că îmi cutremuri toată liniştea din mine şi...mă dori!
Am să plec atunci pentru că e prea târziu...,
mult prea târziu pentru noi...
Speram doar să mă laşi să te-ating cu un fir de nisip...
Am luat nisipul în palmă...plâng...
Până şi pentru un fir de nisip e mult prea târziu...

Niciun comentariu: