Bloggerii au pus de-un chef... - petrecerea surpriza! Rugam sarbatorita sa isi ridice cadoul...

Astăzi, bloggerii şi viaţa
au decis să
"o pună de-un chef",
pentru că este o zi specială...
aşa că:

şi-au împodobit blogurile cu baloane




şi-au adus sampania...fara ea nu se poate si..., pentru că internetul ne pemite, ne-am ales şi marca :))) :D


şi-au făcut rost de ceva mâncare...
defapt au adus mâncare din abundenţă...
pentru că largi sunt căile netului
şi multe delicatese sunt expuse :D :))))))
în el...



au făcut şi un tort pe gustul lor:
mare, cu multă frişcă
(poate o punem şi de o bătaie ca între bloggeri nebuni...)
cu multe fructe...miamiiii...


După ce au pregătit totul,
au decis:
să se îmbrace în cele mai elegante haine,
să îşi aşeze cel mai frumos zâmbet
pe chip,
să îşi umple sufletul de entuziasm, veselie şi fericire
să se bucure,
pentru că astăzi,

30 MARTIE

CEA MAI FRUMOASĂ DOAMNĂ,
şi
CEA MAI DRAGĂ PRIETENĂ

îşi serbează ziua de naştere!!!

SĂ NE TRĂIEŞTI MULŢI ANI FERICIŢI ISABELLE LORELAI!

SĂ AI PARTE DE FERICIRE, SĂNĂTATE, ÎMPLINIRI, BUCURII, ZÂMBETE,
OAMENI DRAGI ALĂTURI!

SĂ AI O VIAŢĂ FRUMOASĂ ŞI SENINĂ
ŞI SĂ ÎŢI DEA DUMNEZEU
ÎNMIIT
TOT CEEA CE FACI TU PENTRU OAMENII DIN JURUL TĂU!

LA MULŢI ANI, DRAGA MEA ISA!!!

na...că m-am luat cu vorba,
cu emoţiile,
cu lacrimile Isa...că...aşa sunt eu, o plângăcioasă,
dar tu mă ştii şi mă iubeşti şi aşa :)
şi...era să uit de cadou...


Apasa pe imagine ca sa poti sa vezi ce este inauntru!!!


P.S.: Rog bloggerii să îşi ridice fiecare felia de tort până mai au de unde :D!

joc în doi - cuvinte învălmăşite

"Un om… Un drum… O viaţă…
Omul merge cu paşi măsuraţi,
Lăsând amprenta gândurilor
Pierdute în ţărână de amintiri
Din care s-ar desprinde
Ca un Icar ce zboară spre topire de aripi…
Drumul îl conduce pe om
Din bornă în bornă, din răscruce în răscruce,
Către actul final ale piesei în care se regăseşte
În postura de scenarist, regizor şi actor…
La dreapta şi la stânga,
Copaci vii cu crengile întinse a chemare,
Înfipţi iremediabil în margine de drum,
Spectatori condamnaţi să nu părăseacă niciodată
Sala unui teatru al cărui tavan este chiar cerul…
Viaţa îi oferă omului
Pustiu şi pădure, câmpie şi munte,
Secetă şi apă izbăvitoare,
Dor de ducă şi lipsa de odihnă
A mirajului care macină muşchi şi voinţă…
Lipit de drum, cu viaţa la purtător,
Căutându-şi locul printre copacii vii,
Spre linişte definitivă,
Omul merge mai departe, din ce în ce mai departe,
Ca un Icar cu aripi topite
Pentru care nu mai există decât
Linia orizontală…

(Un om… Un drum… O viaţă… - de Cristian Lisandru)"

..........

“Un om… Un drum… O viaţă…
Omul merge cu paşi măsuraţi,
Lăsând amprenta gândurilor…”

din care unii îşi fac drum prin alte vieţi
strângând iîn pumni aceeiaşi ţărână
şi în suflet aceleaşi marcaje

azi am gustat un om
ascuns între căuşuri de vise
o umbră în iris de cuvânt
tăcea,
iar sufletul i se desprindea de trup
un fluture,
iar el a zburat
preţ de câteva gânduri, speranţe
mai departe

mâine,
omul va fi mai departe
pentru că a îndrăznit să viseze,
iar într-o zi
va atinge cerul cu buzele
pentru că a învăţat într-o noapte
să zboare!

O viaţă… Un drum… Un om…
Omul zboară uneori fără aripi măsurate,
Lăsând amprenta gândurilor

(Lady Allia - omul meu zboară)

……….

cum îţi spuneam...

îţi mulţumesc pentru amprentele gândurilor Cristian. caprifoi. da…, mulţumesc şi atât.

scrisoare către Dumnezeu

Fotografia nu îmi aparţine. Sursa - internet

am scris o scrisoare către Dumnezeu
în care i-am cerut
să anuleze toţi îngerii

am obosit să adun praf de stele
şi pene din colbul sufletului
le întind pe rozar şi nu răspunde nimeni

uneori doar, se aud fâlfâiri,
iar din lacrimi îmi cresc aripi
ce-mi străpung credinţa
întinzându-mă ca pe o bucată de unt bătrân
până la cer
durere pe degetul LUI mic
murmurând rugăciunea
mai aproape de gânduri

poate...

si pentru ca...

undeva, cineva, cu ganduri frumoase...aparut parca din adancul cuvintelor care ating, cu randuri pline de suflet, cu versuri care dor de atat de multa minune...ma inspira si, azi, a reusit sa imi readuca un zambet si o lacrima floare pe care am aninat-o cu duiosie de suflet.
mi-a amintit de muntele meu, de copilarie, de ramaneri si de plecari.

firesc ca, nu imi pare rau. ma bucura nespus pentru ca am reusit sa mai deschid inca o data fereastra fara sa simt aerul imbacsit de indiferenta, de plumb si de oameni grabiti...

pornind de la "Muntele" lui Cristian Lisandru...

"Întotdeauna mi-am dorit
Să trăiesc la munte
Pentru a avea certitudinea
Că sunt insignifiant…
Într-o casă din bârne
Viaţa miroase a… ceva pierdut de multă vreme,
Care nu mai poate fi reprodus
Nici chiar de marile parfumerii ale lumii…
Într-o casă din bârne
Eşti mângâiat de mirosul dulce al amintirilor
Ascunse cu grijă într-un loc
În care de cele mai multe ori
Nici chiar proprietarul lor nu mai are acces…
Prăvălit peste mine,
Muntele mă năuceşte, mă răstoarnă,
Îmi distruge sistemul de valori,
Oferindu-mi, în schimb,
În clipocit de pârâu nebun,
Posibilitatea de a trăi ca un munte…
Iar eu, insignifiant, refuz…

(Muntele - de Cristian Lisandru)"

mi-am amintit...

cand imi era dor de munte, de mainile batrane , dar frumoase, de oamenii simpli, dar intelepti, deschideam fereastra larg si inspiram adanc.

ignoram claxoanele, ignoram oamenii grabiti, ignoram cerul cenusiu si inchideam ochii.

pe prispa batrana si scorojita de timp si vreme, mereu ma astepta un zambet larg, un par albit acoperit cu naframa si un chip frumos care orice ar fi fost radia.

in spatele casei se ridica muntele, iar eu ma pregateam sa-i fac o vizita. nu de alta, dar tare mai vroiam sa culeg norii si sa mi-i pun dupa ureche asemeni unor cirese dintr-o vara inca necoapta.

nu puteam sa merg mereu unde ar fi vrut sufletul, dar puteam sa aduc la mine intotdeauna ceea ce sufletul isi dorea atat de mult.

....

muntele meu e carunt,
precum iubirea
ma face sa ma simt frumoasa
pentru ca nu ma intreaba
ma face sa ma simt iubita
pentru ca ma tace
ma face sa ma simt femeie
pentru ca-mi sustine umerii
cand ii apas de tarana
si plang

(Muntele meu - Lady Allia)

linistea

e liniste
atat de multa liniste
incat simt ca ma sufoc
ca si cum m-ar inchide cineva
intr-un cub
fara ferestre si sunete

linistea
are gustul acela de praf si nisip
pe care il simti
pe limba,
in gat,
in nas,
in ochi
si orice ai face, gustul ramane

e linistea
dinainte de furtuna
cand vantul rascoleste adanc,
aerul e cald,
iar in noi, este atat de frig
incat am vrea sa ne imbracam
in orice strain
sa-l jupuim de sentimente,
de zambet,
de caldura,
de iubire
nemaicontand faptul ca hainele
in care si-au imbracat sufletul
ne sunt mai mari sau mai mici
la marime,
iar din maneci ne cad lacrimi
si nerosturi nespuse
cercuri, cercuri in mijlocul tacerii
ca si cand
aruncam o piatra intr-un lac linistit


ce sentiment...
ca si cum lumea ar sta in loc, ar incremeni, iar ticaitul ceasornicelor s-ar opri brusc pe colt de privire.
nu se mai aude nimic, decat inima batand. ce nebuna! ea nu vede lumea prin ochii mei, iar durerea o percepe prin alta prisma. ce fericita...
o simt in maini, in gura, in ochi, in tample. strang din pumni si din buze ca si cum as vrea sa o fac sa taca.
inima m-a ascultat si s-a oprit zambind.
nu mai bate la mine. s-a mutat.
acum locuieste in tacerea ta, in privirea ta, in mainile tale, in pieptul tau. nu stiu de ce, dar cred ca la inceput ai urat-o pentru ca te-a facut sa iti simti mainile calde si sa zambesti oriunde...asa, ca si cum din inima ta ar tasni un copil nazbatios, descult si razator, iar lumea il priveste cu un ochi pe jumatate inchis si un colt de gura ridicat a mirare.
dupa ce a trecut ura, te-ai obisnuit sa ai mainile calde de parca altcineva ar curge prin tine ca un vapor de entuziasm.
te-ai obisnuit sa lasi copilul razator sa alerge liber din cand in cand printr-o lume curcubeu.
ciudat este ca desi la mine inima s-a oprit, tot o mai simt batand: in maini, in gura, in ochi, in tample.
ce sentiment!?! ca si cum lumea ar sta in loc, ar incremeni, iar ticaitul ceasornicelor s-ar opri brusc.
nu se mai aude nimic. decat o tacere care urla atat de multe taceri.