Remi - sau eu la persoana a treia....

O bucatica de suflet scrisa mai demult. Viata are cotituri. Uneori neasteptata de dureroase, aleori neasteptat de fericite. Din aceasta cauza, Remi inca exista si tot din aceasta cauza, eu am decis sa mai adaug o fraza compozitiei, fara de care viata ar fi stearsa, fara culoare, fara gust si inconsistenta!
Uneori un om, poate sa devina dintr-o culoare oarecare, un adevarat curcubeu!

...................

sa-ti povestesc atunci...
cum pandindu-ma dintre ganduri, soimii mei imi ciugulesc din suflet

incet-incet
pana raman oarba de mine - mai repede decat as fi crezut ca se poate...

sa-ti povestesc despre Remi :).
un altfel de Remi nu cel al lui Hector Malot.
Remi al lui a fost singur multi ani - o vesnicie de copil as spune, dar a ajuns sa culeaga iubirea si linistea ridicandu-se mare, mare pe varfuri - si-a pus cireasa coapta la suflet si acolo i-a ramas.

ea este un Remi pribeag.

cireasa ei e coapta-amar.
e plina de amintiri dulci, senine si taioase, de copaci niciodata prea infloriti..., de pasi cu urme adanci, de un zambet cu ochi a caror culoare i-a prins radacini in ochi pana in irisi, pana in suflet..., de prietenii asemeni ploilor de vara, de tradari si stilete inca infipte intre coastele ce tin inima in palme

...si picura rosu cu lacrimi - ploilor tarzii...

inima amara a amaruiei a iubit si iubeste - niciodata indeajuns, niciodata prea mult...mereu pana la capat, profund si neconditionat - niciodata iubita prea mult - poate doar ingeresc cand s-a vrut a fi doar o femeie simpla...cu doruri, cu lacrimi, cu dorinte...

cu piele fina si carne, cu ochii adanci si luminosi...

Remi a fost iubit - ea iubeste.
nu e mare diferenta - depinde cu ce fel de ochi privesti...

copilaria i-a fost o valiza.
mereu pregatita sa plece de ici-colo cu pasi prea repezi si prea mari pentru o fetita firava cu doruri adanci de bunici cu ochii calzi si brate pline de grija si iubire - singurele brate care au crescut in ea fara sa o raneasca... - o ajutau sa se prinda de ele, cu ele, prin ele, prin ea...

de viata, de soare, de cer...

adolescenta - o casa inchisa cu trairi privite si simtite prin vizor.
cine trece dincolo e un tradator al viselor celor mari...
doi copii mici, excursii , prieteni, vise...visate in nopti tarzii.

poate le-ar fi trait si mai mult daca nu ar fi cazut franta de oboseala de om mare intr-un trup prea ingust atator griji...

tineretea o colivie inchisa cu lacrimi incremenite.
doua maini stranse, lipite pe gratii de suflet: "sunt si eu aici! nu ma vezi?" - era un ecou deja prea obosit.

niciodata nu i-a revenit tinandu-se de mana cu zambetul sau cu ... el. el nu-i mai era. nu-i mai era nici ea - demult, cred.
era o liniste respirata in doi, unde unul era mereu plecat momentului...cand ar fi trebuit sa stea, sa ramana, sa inspire adanc...clipa.

clipa de multe ori salveaza. ale ei au ucis - sau s-au lasat ucise, asfixiate...
apoi...a imbatranit.

o tinerete carunta.
nu mai stie sa lase nimic deoparte. toate o ingeuncheaza - mai repede decat ar vrea, mai adanc decat si-ar fi putut inchipui.

singura data cand sunt Remi la persoana intai...este cand vorbesc despre EA!!!

atunci nu-mi permit sa visez alte vise si nici sa tradez cele ce inca mai pot fi!
singura aripa ce-mi creste din fiecare celula si zboara si rade si e deplina si e fericita si ajunge pana la Dumnezeu...mi-e copila si dragostea infinita pentru ea - si a ei pentru mine.
sunt singura data Remi - iubita sublim si deplin!
acestei aripi ii traiesc si pentru ea nu vreau sa-mi uit puterea ce m-a tinut mereu copac batran, dar inflorit...clipei ce nu se stie ce aduce...

singura data cand sunt Remi  la persoana intai ca si femeie...este cand tac alaturi de tacerile LUI, iubind deplin si cu incredere!!!

atunci, este a doua oara in viata cand nu-mi permit sa visez alte vise si nici sa tradez cele ce inca mai pot fi!

cum spuneam...eu sunt Remi.
un altfel de Remi nu cel al lui Hector Malot.
eu sunt Remi intr-o viata care nu mi-a daruit un Capi sa-mi tina de frig, dar m-a daruit pe mine, iar eu pot fi oricine vreau eu sa fiu!

colibri

când mă strigi, lumea mea tremură
începând de la inimă
sufletul mi se deschide asemeni unei colivii
cu fluturi

când mă chemi, gândurile mele înghit
toate tăcerile
şi mi se întind peste lume să nu mi te strecori
printre degete

când mă atingi, eu nu mai exist
sunt doar răsuflare,
o floare cu emoţii
din pieptul cărei ţâşnesc zeci de colibri

Paharul cu lapte

 

(Sursa foto: internet)

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 centi si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.

Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.

El il bau incet si dupa aceea intreba:

-Cat va datorez?

-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..

- Si el raspunse: va multumesc din suflet...!

Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.

Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.

Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.

Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…

Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa..!

Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.

Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate...

In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte...

“Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte - Dr. Howard Kelly”

două aşteptări

nu ştiu să iubesc apusurile - simt cum îmi sfâşie privirile

ascunse în spatele irişilor plini de visare

corbii îmi ciugulesc din ochi lumina - miroase a început de iarnă - simt cum două mâini culeg ultimul boboc de trandafir

de pe rugul cu spini

inspir adânc - e încă răsărit în mine şi îngerii de zăpadă se mai pot vedea chiar dacă sunt atât de departe - îi pipăi încet cu sufletul - sunt încă acolo

în timp ce iarna cade asemeni unei avalanşe din cer - ţipătul din mine a scuturat norii

zăpada doar...uneori mă pătrunde - fulgii au ajuns să cadă adânc în stâncă sfărmând-o până la sânge

întind palma din care mi-au crescut două aşteptări şi tac în

mijlocul unui alb perfect

eu doar...sunt singura eroare ce stă şi plânge în timp ce în mine şi în afara mea ninge atât de frumos

ceasornic

 

(Sursa foto: internet)

ceasornic. aşa pare viaţa uneori. un ceasornic îmbătrânit şi ruginit, inexact. nu arată nimic clar. nu i se mai mişcă nici măcar limbile precum altădată. peste frunte simt broboade grele de apă. de la o vreme le simt tot mai apăsate. recunosc că mi-e teamă. mi-e teamă pentru toţi cei dragi.
uneori, în clipele grele, când mă gândesc şi mă întreb cum s-a ajuns aici şi plâng, le uit la toţi...toate - chiar de a doua zi le vor începe din nou ca şi când, eu nu aş fi trup firav de om.
mă întreb uneori ce îndepărtează oamenii astfel? cum poate îndepărta viaţa asta oamenii care altădată se iubeau? cum poate să îi facă să devină doi străini plini de reproşuri şi uitări?
îmi privesc mama. dintre toţi ea mă doare cel mai mult. oarecum pentru ea mi-aş dori să reuşesc cel mai mult. pentru ea şi pentru copila mea care mi-e totul - inclusiv iertarea tuturor uitărilor şi amărăciunilor. poate tot pentru ea mi-s iertată şi eu uneori ca fiică pentru toate cele ce le fac cu voia sau fără voie, din prea multă "mamă" sau prea puţină putinţă. nu ştiu...
ceasornic. da. aşa e viaţa mea. un ceasornic îmbătrânit prea curând. am început să bat inexact. câteodată încep să amorţesc. din ce în ce mai des, din ce în ce mai mult. recunosc că mi-e teamă.