Spiritul Crăciunului nu stă doar în cadouri, globuri, ci în ceea ce dăruim

 

Spiritul Crăciunului îl regăsim în felul în care alegem să trăim. El nu stă doar în cadouri, globuri, lumini strălucitoare sau mese îmbelşugate ci în ceea ce dăruim!

Crăciunul este dragostea şi timpul pe care îl oferim celor dragi nouă, arătându-le astfel că ne pasă! Crăciunul trăiește în noi prin iubirea, compasiunea şi umanitatea pe care o oferim celor din jurul nostru, în fiecare zi a existenței noastre!

atât cât poate fi ea, eternitatea

Nu am pretins niciodată că ştiu totul despre iubire. Din contră aş spune. Sunt omul care ştie cel mai puţin despre ea. Dar cred în ea. Şi cred în faptul că ea ne schimbă din clipa în care ne-a atins. Eu, sunt doar femeia care iubeşte. Aşa cum ştie. Aşa cum îi cântă inima. Şi nu mă tem de cuvinte. Nu mă tem să vin aici...goală de mine în faţa voastră şi să spun: "Iubesc!". De ce m-aş teme? De ce ar trebui să tac? Nu am furat nimic. Doar simt! Simt... Simt că sunt vie! Simt că trăiesc! Simt cum inima mi-e cuprinsă de milioane de emoţii şi bate frumos. Uneori o ia razna ca o nebună. Alteori stă mică, mică...doar într-o bătaie. Atunci îi e dor. Şi, o ia razna din nou. Zboară! Iubirea crede. Nu se îndoieşte. Poate totuşi, uneori se ţine într-o zvâcnire de teamă. Teama că poate totul e un vis. Dar tot ea inima ştie. Ştie că dacă e iubire, nu e vis! E zbor. E căldură. E un cuib în care locuiesc două suflete. Din clipa aceea, nimic nu mai va fi la fel. Două suflete, vor merge mână-n mână şi se vor uni într-o bătaie de inimă pentru totdeauna...atât cât poate fi ea, eternitatea!

(atât cât poate fi ea, eternitatea - Ramona-Sandrina)

Mereu ţi-am scris...

Mereu ți-am scris. Nici nu știam de existența ta când ți-am scris prima scrisoare. Am rupt-o din sufletul meu și am pecetluit-o cu cele mai adânci gânduri și speranțe ale mele. Mereu ți-am scris. Până în clipa în care te-am găsit și încă sunt mirată că poți exista așa. Habar nu am cum a făcut Dumnezeirea, dar ești decupat exact după visele mele. După inima mea. Te potrivești perfect acolo. Acum, că știu că exiști, îți voi scrie în continuare. Toată viața mea. Ca să mă eliberez încet de tine. Sau de mine. Nu pot duce în mine atâta iubire. Și atunci, ca să nu mor, o scriu. De acum, cred că voi scrie de fapt pentru mine. Să nu te uit. Să mi te impregnez pe suflet. Să te iau cu mine peste tot ca să nu mă pierd. Să ne reîndrăgostim mereu unul de altul! Mereu îți voi scrie. Doar astfel vei putea fi al meu etern. Doar așa, iubirea mea nu va fi în zadar și se va scrie pe stele!

Iubesc viaţa! La nebunie!

Iubesc viaţa! La nebunie! Am acceptat ani de zile să trăiesc după diverse reguli. Rău. Omul trebuie să îţi traseze propriile reguli pentru că el este singurul care îşi cunoaşte viaţa, inima, pasiunile, visele, limitele. Şi uneori nici el. De aceea, de multe ori viaţa este un notes unde scriem, ştergem, rescriem, trasăm. Viaţa nu e un drum drept. Nici pavat. Este o multitudine de căi, de alei, de poteci pe care ni le facem noi singuri pentru a ajunge la...lumină! Cel mai frumos este când reuşim să lăsăm nişte marcaje în viaţă. Nişte felinare. De la un timp, încalc regulile. Multe. Am învăţat că viaţa ne aparţine, greşelile la fel. Fiecare o trăieşte pe a lui, deci nu ar trebui să o judece sau să vrea să o trăiască şi pe a altuia. Toţi ne asumăm viaţa de când venim pe lume! Nu toţi avem curajul să o şi trăim cum vrem. Eu însă am ales să trăiesc în sfârşit. Poate nu cel mai frumos. Nici cel mai corect. Dar am ales să îmi las inima să traseze limitele unde mintea va face restul aşa cum va şti mai bine. Voi păşi pe vârfuri însă. Să nu alung păpădiile de pe alte suflete!

Am multe pasiuni în viaţă, dar doar câteva mari iubiri...

(Sursa: Ramona-Sandrina)

Am multe pasiuni în viaţă, dar doar câteva mari iubiri. Îmi place să ascult muzică, să fac escaladă montană, să fotografiez tot ce simt că mă bucură, să ascult oamenii, să mănânc seminţe în vâful patului, să plâng la filme care răscolesc în noi precum escavatorul, să mă plimb seara pe afară...

Iubesc Crăciunul, copiii, oamenii în vârstă, păsările, dansul şi cititul! Îmi ador, îmi divinizez fetiţa şi scrisul! Nu am fost niciodată pasionată de bărbaţi! Nu în sensul de a cocheta. Le admir calităţile, prietenia sinceră, copilăria, dar nu am fost genul de femeie care să alerge după ei. M-am simţit foarte bine şi singură. În lumea mea. Cu lumea mea. În pielea mea.

Unii, numesc asta aroganţă. Plinătate de sine. Eu numesc asta încredere în ceea ce sunt, în ceea ce pot şi ceea ce simt că merit! Mereu mi-am dăruit chiar şi când am luat sau am eşuat. Pentru că am luat din ce a fost rău, doar miezul bun. Nu mai suport să stau în preajma celor cu care nu pot comunica şi nu pot face conversaţie. Simt că mă mint pe mine şi timpul meu, iar eu am o viaţă. Şi vreau să o trăiesc, nu să o pierd făcând compromisuri din care eu să ies pe minus. Am ieşit şi pe minus, deoarece altfel nu ajungeam pe plus, dar, am o vârstă şi simt să îmi ofer mai mult: de la mine, de la cei din jur, de la timp, de la viaţă!

Dar, am iubit mereu un singur bărbat! Iar dacă asta se poate numi pasiune, atunci el a fost, este şi va rămâne mereu cea mai mare pasiune şi dragoste a mea! Am multe pasiuni în viaţă, dar doar câteva mari iubiri: fetiţa mea, bărbatul din sufletul meu, familia şi scrisul!

Dragostea nu trebuie grăbită...

(Sursa foto: internet)

Dragostea nu trebuie grăbită. Ea găsește întotdeauna drumul către acel "acasă" pe care îl visăm și îl așteptăm fiecare. Sufletele, au un portativ al lor și numai al lor. Doar ele cunosc muzica și rezonanțele altui suflet pe care îl aud și către care croiesc o hartă din vise, așteptare și speranțe. Mergând pe drumul acela unic..într-o zi, se vor găsi. Nimeni nu poate ști însă cum vor reacționa oamenii la această întâlnire, deoarece nouă, nu ne este dat întotdeauna să înțelegem, să ne lăsăm atinși și să acceptăm voia sufletului nostru. Poate doar acolo, unde omul este reflexia sufletului său și crede cu adevărat în acel destin care se întâmplă numai o dată în viață! Și...îl împlinesc! - Ramona-Sandrina

De toamnă...

De toamnă, de gânduri, de tine, de mine, de cald, când sufletului îi e frig...!

Într-un câtva timp, nici prea mult, nici prea puțin, am cunoscut adevărata dragoste...

(Sursa: Hanul Poveștilor)

Într-un câtva timp, nici prea mult, nici prea puțin, am cunoscut adevărata dragoste. Are ochii cei mai frumoși din univers. Mâinile cele mai protectoare. Gurița cea mai vorbăreață și zâmbăreață. Gândurile cele mai năstrușnice. Iubește să danseze, să gâdile, să se bată cu pernele, să fie alintat. E un nebunatic :). E frumos în tot ce face. În tot ce spune. E minunat și când tace. Iar când doarme....am mereu senzația că este Dumnezeu acolo alături de mine în toate. E liniște! Cea mai curată și liniștită liniște!!! Știu...știu...și iubirea voastră e la fel. Pentru toți a lor e cea mai frumoasă și așa trebuie să fie. Doar că eu acum vorbeam de a mea. Vorbesc cu dor. Vorbesc cu melancolie. Vorbesc cu dragoste și niciodată cu regret. A fost ca o primăvară-vară în care am învățat să ies din pământ, să înmuguresc, să înfloresc și să trăiesc! A fost ca un anotimp unic ce nu trece. Nu există iarnă pentru iubire. Iubirea nu e o boală care trece. Iubirea e un sentiment care se naște în suflet și trăiește atâta timp cât trăiește sufletul. Sper ca al meu să fie nemuritor. Cumva, trebuie să găsesc cheia, pentru că nu am de gând să îl las niciodată să moară, iar el să dispară! Într-un câtva timp, nici prea mult, nici prea puțin, am cunoscut adevărata dragoste. Nu am cunsocut-o în adolescență. Nici în tinerețea crudă. Ci acum. Am cunoscut-o dinainte de a mă naște și am avut fericirea de a-l regăsi preț de ceva timp. Și a fost...extraordinar! A rămas...neprețuit! Nici nu mai contează acum numele lui, nu e așa? Contează doar că e scris în mine pentru tot restul eternității și eu îl rostesc clipă de clipă ca pe o ultimă rugăciune! ♥ ~.....~ ♥ - Ramona-Sandrina

"Lumina mea, îngroapă-te cu mine
La primăvară poate încolţim. - Adrian Paunescu"

7 mar. 2014

Femei veritabile... (reeditat)

Şi totuşi, uneori nu contează că suntem femei care au grijă de familie, de fericirea şi liniştea ei. Uneori nu contează nici măcar că suntem.

Mereu vor exista modele de comparaţie cu care niciodată nu vom putea concura, iar asta, pentru că lumea a ajuns atât de superficială, încât tratează oamenii ca pe nişte obiecte de decor fără suflet, fără conştiinţă, fără suflet şi sensibilitate.

Totuşi, cel mai frumos este atunci când în viaţa noastră apare cineva pentru care noi suntem modelul sublim după care este comparată întreaga lume şi se mulţumeşte să ne ştie acolo alături: fericite, liniştite şi...femei simple care transformă casa obişnuită într-un cămin!

Îţi mulţumesc, iubitule, că pentru tine sunt o astfel de femeie! ♥ - Hanul Poveştilor

(Sursa: Sufletulcunumesimplu)

(7 mar. 2013)

Dragostea nu dispare...

Dragostea nu dispare și nu părăsește niciodată sufletele ce au adăpostit-o! Rămâne acolo și...vindecă! - Ramona-Sandrina

Nu am avut niciodată suficient curaj să îmi închipui lumea fără tine...

 

(Sursa: Hanul Poveștilor)

 Nu am avut niciodată suficient curaj să îmi închipui lumea fără tine. Mi-am făcut între timp! Nu vei afla însă niciodată, ce există dincolo de curaj! - Ramona-Sandrina

am făcut din amintirea ta o inimă

pasul acela ultim iubite, a lăsat o urmă adâncă și rece în sufletul meu
îl tot simt cum merge, cum merge și se adâncește în mine ca într-o rană
cu tine - de care nu vreau să scap - îmi iubesc sufletul și așa
deoarece te păstrează în el ca pe cea mai de preț comoară și te trăiește

am făcut din amintirea ta, o inimă, iubite...
să bată pentru mine, până la sfârșitul zilelor mele!

(am făcut din amintirea ta o inimă - Ramona-Sandrina Ilie)

Și în uitare există iubire!

(Sursa: Hanul Poveștilor)

Când iubim și suntem părăsiți, avem senzația de sufocare. De apocalipsă. Nu mai vedem nimic luminos dincolo de durerea noastră profundă. Ne e teamă să mai credem. Ne e greu să zâmbim, să râdem, să ne bucurăm de tot ce este în jurul nostru. Oarecum e de înțeles. O jumătate din noi s-a destrămat într-o clipă. Va trebui cumva să găsim în noi puterea de a înainta doar într-o jumătate de suflet, de om, de viață, de aer, de...aripă. Cum scriam eu într-o poezie de a mea...atât de șchiopi de o aripă. Totuși, ar trebui să ne considerăm niște fericiți! Niște privilegiați! Nu toți au șansa în această viață să cunoască, să întâlnească adevărata dragoste! Să adune clipe alătuir de ea! Să rămână cu amintiri de neprețuit! Într-o viața care de cele mai multe ori e liniară, nu foarte spectaculoasă, în noi s-a născut un univers! Un univers de culoare, de emoții, de trăiri! Am reînvățat să trăim! Am știut că suntem vii! Am făcut lucrui nebunești! Am râs ca niciodată! Am simțit un dor nebun! Ne-am transformat în câteva clipe din ape line în ape înspumate, din jar în vulcani, apoi în liniște absolută oglindiți într-un alt suflet! Toate acestea nu sunt ceva care trebuies îngropate în noi alături de durere. Trebuiesc păstrate și lăsate să ne ajute să înaintăm în continuare. Trebuie lăsate să ne ajute să luminăm din nou! Pentru noi! Pentru acea iubire! Pentru cei care au nevoie de faruri în clipe grele! Indiferent de ceea ce s-a întâmplat, trebuie să păstrăm acele clipe nestemate pentru a fi aomeni mai buni, mai frumoși, mai plini de iubire! Le păstrăm de apă vie, de aer curat...de stea a nordului nostru și, poate într-o zi, vom învăța din nou să luminăm corect pentru ca dragostea să ne întâlnească din nou! Cine poate ști? Poate să apară de oriunde, oricum și total neașteptat! Așa că...nu fiți triști pentru că ați fost părăsiți. În viață se întâmplă de multe ori ca drumurile să fie o răscruce! Bucurați-vă de ceea ce ați trăit! Păstrați în voi floarea acelei iubiri și udați-o zilnic cu credință apoi...zâmbiți vieții. Într-o zi,nu foarte departe, dar nici foarte aproape, neștiută, dar deloc întâmplătoare...viața vă va dărui din nou magia! Nu regretați nimic! E mai greu să regreți ce nu a fost. Să trăiești mereu îndoiala a ce ar fi putut fi. Fiți ferestre deschise prin care să intre briza, soarele și iubirea! Întotdeauan va intra dacă stați deschiși! Și nu uitați...spuneam cândva:

Și sub gheață există viață! Și sub zăpezi tremură emoțiile! Și în uitare există iubire! - Ramona-Sandrina

Nu te-am iubit în cuvinte...

(Sursa: Hanul Poveștilor)

Nu te-am iubit în cuvinte. În ele doar am încercat să te îmbrac pentru a te arăta lumii cât de frumos ești. Poate nu ar fi trebuit, dar sufletul meu s-a bucurat ca un copil când te-a găsit. O nestemată rară. O floare frumoasă căreia îi stă bine acolo în grădina aceea mare și plină de culoare și nu ruptă și ascunsă în întuneric. Am vrut ca toți să vadă minunăția. Evident am greșit. Tu nu ai vrut. Nu să te vadă lumea pe tine ci...pe noi. Regret. Eu când iubesc nu mă ascund. Nu sunt o paria care să fie pusă în întuneric. Nu sunt Rapunzel căreia să îi aprinzi sufletul doar când simți tu să te bucuri de el și îi cânți iubirea. Sunt o femeie care iubește și vrea să fie iubită. Care vrea să se bucure de viață. De liniște. De stabilitate. De o relație normală. De un cămin. Care își ține iubitul de mână în văzul lumii, îl sărută și i se aprind ochii de fericire știind că el e acolo. Nu mai am 18 ani să mă țin de mână pe sub bănci și să fug în parc să mă sărut cu iubitul meu. Iubirea mea e responsabilă. Nu e subiect tabu. De ce ar fi? Ești tu. Dar eu nu sunt nici de ascuns, nici de ținut la tocmeală. Eu sunt sau nu sunt! De când ai ales...nu voi mai fi. Pentru că nu sunt gara nimănui. Nici băncuța pe care să se așeze toți să își plângă iubirea și apoi să dispară când o au. Am renunțat la tot și când am fost liberă...ai plecat. Să fii fericit și iubit! Când ne vom întâlni, voi vrea să știu însă cât ți-am lipsit și ce ți-a lipsit în viața asta fără mine. Pentru că îți va lipsi! Da. Am avut dreptate când am fost mică și am spus că nu vreau să cresc mare pentru că oamenii mari complică totul și uită să fie fericiți! Și nu zâmbesc decât foarte rar. Vreau să cresc mică! Și vreau să mai cred! Vreau să mai cred că iubirea sinceră și frumoasă...EXISTĂ! - Ramona-Sandrina

Visele dau dependenţă, dar viaţa dă fericire!

(Sursa: Hanul Poveştilor)

Știi ce ești tu? Îngerul care apare noaptea, mă ține în brațe, îmi arată cum e să fii iubită, dorită, alintată, iar ziua...dispari. Și eu, constat că ziua am cel mai mare nevoie de tine. Nu de îngerul tău. De tine. De tine cu mine. De tine lângă mine. De vorba ta. De ținerea ta de mână. De atingerea ta. De încurajări. De dragostea ta. De dorința ta. Şi nu e normal să simt aşa? Îngerii nu fac altceva decât să îmi arate că dincolo de ei există viaţa pe care vrei să o trăieşti. Îţi arată cât de singură eşti fără ei şi cât de nesingură vrei să fii! Nu am nevoie de îngeri protectori. Nu am nevoie de iubiţi din umbră şi de literaţi care mă ştiu scrie în cuvinte pe de rost până nici eu nu mai ştiu cine sunt. Am nevoie de un bărbat! Unul în carne şi oase pe care să îl iubesc de câte ori doresc eu noapte şi zi. Care să mă iubească de câte ori doreşte el noapte şi zi. Şi am nevoie să rămână. Mereu. Eu şi el. Pentru totdeauna. Unul lângă altul. Nu unul aici şi celălalt la preţ de o visare! Vreau să nu mai visez iubiri ci să le trăiesc. Aşa că...ai face bine să fii aievea deoarece eu nu mai visez! Visele dau dependenţă, dar viaţa dă fericire! - Ramona-Sandrina

Nu te-am iubit cu vorbe goale...

(Sursa: Hanul Poveştilor)

Nu te-am iubit cu vorbe goale. Nu știu să iubesc astfel, dar tu poți crede asta dacă îți e mai ușor așa. Poți pune toată vina pe umerii mei. Voi merge cu ea până la capăt. Dar cu fruntea sus. Voi duce greutatea acestei presupuneri, dar nu mă va încovoia. De ce? Simplu! Eu te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu cu sufletul și din suflet! Nu e vina mea că tu nu îl mai recunoști de o bună bucată de vreme. Nu eu m-am pierdut din noi doi. Eu am fost mereu acolo! Și sunt. Și cum am spus...pot duce multe pentru că granițele unui suflet sunt fără limită când e vorba de iubire! - Ramona-Sandrina

Zina Zen...unul din oamenii mei frumoși...

(Sursa: Zina Zen)

Oamenii nu ar trebui să renunțe când iubesc. Așa e logic. Logica sufletului. Doar că sufletul nu are logică și oamenii renunță. Caută nod în papură. Petec. Îl așează perfect peste rana lor și se îndepărtează. În urma lor însă rămâne un parfum. Un parfum pe care îl recunoști priubnde ai fi. Clipă de clipă. An de an. Până mori. Speri ca și după. E parfumul care te ține în viața și te reînvață să respiri. Vorba Zinei care scrie Dumnezeiește..."Cel mai mult l-am iubit. Cel mai ușor m-a dat.". Iar eu?! Respir. Nu am altă cale. Se învață. E ca mersul. Îl tot înveți dacă vrei să ajungi undeva. Iar eu vreau. Chiar și fără el. Doar că...nu va mai fi la fel. Asta e. End of Story! - Ramona-Sandrina

~~~

Cine m-a iubit mai mult, cel mai ușor m-a dat.
M-a dat cărților. Poeziei. M-a lăsat să calc în lumea nemărginită a rimelor frumoase, de unde nu am mai știut să ies.
M-a dat nopților. M-a dat unui pahar de vin. M-a dat unui reflex. Obișnuinței. Sunetului deșteptătorului de dimineață.
M-a dat vara, mării, și iarna, zăpezii. M-a dat unui pescăruș, odată. Și unui câmp de grâu m-a dat.
Noaptea, mă dădea nopții.
M-a dat întrebărilor lui vechi. M-a dat unei taine străine. M-a dat umbrei sale.
M-a dat geamului. Zile-n șir am stat cu fruntea lipită de geam, urmărind cum nu se întâmplă nimic pe locul nostru de parcare. Într-o seară, mi-a fugit privirea spre alte mașini, aliniate regulamentar pe locurile lor. M-am uitat mai departe - la stradă, la oamenii care mergeau, se intersectau, traversau, se împiedicau, se opreau să-și vorbească, își întorceau privirile, unul în urma celuilalt. Uneori, pe rând, alteori, în același timp. Zilele în care se întâmpla asta, îmi plăceau cel mai mult. Desenam inimi pe geamul aburit. Voiam să iasă egale, identice, suprapuse, dar una-mi ieșea tot timpul mai mare. M-a întrebat într-o zi, de ce stau atâta la geam. Abia atunci am înțeles că eu urmăresc Oamenii și Intersecția chiar și când el e în spatele meu.
.....
Cel mai mult l-am iubit. Cel mai ușor m-a dat. - Zina Zen

~~~

Recomand pagina Zinei din toată inima și cu tot dragul meu de ea și de toate textele ei de-a dreptul rupte din fiecare dintre noi și totuși cel mai mult din...ea... O iubesc !

Noapte bună, Îngerul meu ♥ ~ ♥ !

(Sursa foto: internet)

Mă simt în siguranță oriunde aș fi și oricât de adâncă ar fi noaptea gândurilor mele, deoarece din adâncul inimii mele mă iubește un înger. Doar al meu! Și știu asta după felul ciudat în care îmi bate inima când îi rostesc numele în tăcere! - Ramona-Sandrina

Noapte înstelată și îngerească vă doresc tuturor! pe mâine, sufletele mele frumoase...

Noapte bună, Îngerul meu ♥ ~ ♥ !

Când o femeie iubește...

Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va trăda omul iubit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va răni omul iubit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va simți să îl limiteze...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va simți să îl domine...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va simți să îl schimbe...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va dori să îl știe nefericit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va abuza emoțional de omul iubit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu își va verifica omul iubit...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va fi geloasă decât în măsura iubirii...
Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată va fi invidioasă pe fericirea celui drag. O va dori chiar și când ea nu va face parte din această fericire!

Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, niciodată nu va deveni obsedată de alte femei deoarece ea va ști mereu că este iubită, prețuită, protejată și respectată. Își va cunoaște adevărata valoare în inima iubitului său!

Eu nu vă spun decât să iubiți curat și veți fi iubiți curat! Altceva nu am să vă spun. Decât să nu murdăriți iubirea și amintirea. Într-o zi, vă va fi dor de ele și nu veți mai găsi acolo decât propriul noroi în care ați ales să vă scăldați. Vorba citatului.."Când plângi mult nu vei vedea soarele de lacrimi și nu te vei putea bucura de el!".

Când o femeie iubește cu ADEVĂRAT, iubește!

Aleg atunci să rămân o veșnică fericită...

"Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă eşti fericit. - Constantin Noica, Jurnal de idei"

***

Aleg atunci să rămân o veșnică fericită, deoarece și dacă o să mă despuiați de mine însumi, de trup, de gânduri, de minte și dacă o să turnați în inima mea venin și o să-mi amărâți zilele cu otrava gândurilor voastre, sufletul nu o să mi-l atingeți, deoarece acela nu e al meu, nu e al vostru...este al lui Dumnezeu și al omului pe care îl iubesc! Iar în sufletul meu nu e loc decât de el, de seninătate, de bucurie, de viață și de iubire! nemărginită! Deci urâți-mă, alungați-mă cu pietre și judecați-mă...eu tot fericită voi trăi, pentru că nu știu ce înseamnă să nu îl mai iubesc!

~ Te iubesc, pui! Dincolo de cuvinte și de oameni... ~