Afară din colivia propriului eu...

Pentru unii, o dimineaţă ca oricare alta. Pentru mine o dimineaţă în sfârşit mai liniştită. O dimineaţă acasă. Acasă în Focşani. Probabil între mine şi acest oraş nu a fost trasă linia şi mai mult ca şi sigur că aici vor fi multe întâmplări minunate...altfel nu îmi explic dorinţa aceea care aproape durea de a mă întoarce aici. Aici e casa mea. Aici sunt gândurile mele şi speranţele mele pe care le-am trimis undeva în timp să se întoarcă.
În dimineaţa asta, vântul nu mai adie răutăcios şi rece... Azi, vântul mângâie frunzele gutuiului din curte şi ia în zbor câteva frunze de la viţa de vie şi câteva vrăbiuţe ţopăiesc speriate şi curioase pe alee.
E toamnă. E toamnă şi e o toamnă în care parcă adie a bucurie, a speranţă, a soare. Poate într-adevăr ca să avem ce ne dorim trebuie să ne-o dorim suficient de mult ca să se împlinească.  La mine se pare că aşa a funcţionat. Am avut nevoie de clipe unde am fost doar eu cu mine...eu şi chipul adormit al fiicei mele, eu şi visele mele, eu şi luptele mele, eu şi revoltele mele, eu şi planurile mele şi...într-un final, după multe clipe şi nopţi am rămas eu şi liniştea. Atunci mi-am trasat drumul, atunci mi-am făcut planurile şi mi-am spus ce vreau să-mi fiu mie şi celor de lângă mine şi...încep să mă conturez încet.
Poate, toţi avem nevoie doar de asta...de câteva clipe de linişte în care să fim sinceri cu noi înşine şi în care să ne trasăm un ţel de care să ne ţinem fără să ne abatem din drum. Cred că am înţeles acest fapt doar după ce mi-am dat seama că degeaba mi-e Dumnezeu alături dacă eu nu am suficient d emultă credinţă să-L şi văd sau să îl şi înţeleg. EL ne dă, dar nu ne bagă în traistă...
Dacă mi-a dat mâini, suflet şi poate un anume har...nu trebuie să aştept de la EL să mă tragă de mânecă... trebuie doar să înţeleg că am instrumentele necesare pentru a deveni omul care îmi doresc să fiu, doar că e nevoie de timp, de răbdare, de credinţă şi de muncă... munca mea :).
Oricum...astea au fost doar câteva din frânturile ce mi-au trecut prin minte azi în timp ce Augusta se juca în nisip, iar cafeaua împrăştia aburi călduţi. Cred că îmi prieşte să stau pe terasă şi să îmi las gândurile să se zbenguie singure pe afară :)).

Cozonaci cu aromă de copilărie

Era vreo unşpe' noaptea. Mă foiam când în dreapta, când în stânga, când pe burtă, când pe spate. Nu puteam să mi-i scot din cap defel şi nici nu puteam să îmi imaginez cum nană Floriţă nu m-a îmbiat şi pe mine cu o felie de cozonac. "Doamne ce muiere zgârcită, gândi eu ". Cât pe ce era să îi urez să îi stea în gât, dar nu am făcut-o.
Biata bunica m-a răbdat cât m-a răbdat până într-un ceas:

- Da te pomeneşti că te-o luat râia căprească de la Puşa sau ce ai? De când te-ai pus în pat te foieşti că mă şi mir că mai avem aşternuturile sub noi. Culcă-te, Doamne fereşte...
- Nu pot să mă culc!
- Apăi să ştii că eu nu mă mai pun să îţi povestesc ca să adormi.
- Poţi să îmi povesteşti că tot nu dorm.
- Tulai Doamne, da ce s-o putut întâmpla dacă nu adormi tu nici cu poveştile mele? se minună bunica
- Apăi azi când m-ai trimis la nană Floriţă, darear puii în ouăle celea care i le-am dus...( mă răsuflai eu olecuţă la suflet de năduf), o scos cozonacii din cuptor şi erau aşa rumeni şi miroseau aşe' de frumos că numa acolo mă gândesc. Am păţât şi eu ca Bujoara măi bună, atunci când o fost a făta şi o dat iama în tenchiul (porumb) lu nană Lină.
Din camera de dincolo bunicul începu să râdă de se scutura patul. Mai un pic şi se înneca cu aerul. Tuşea într-una.
- Da nici tu nu dormi bufniţă, îl întrebă bunica?
Bunicul nu putea să îi răspundă. Când dădea să spună ceva, îl înfunda râsul.
- Tulai, da nici tu nu eşti normal Mitrule. Ai dat în mintea pruncilor. O să crepi de la atâta râs  îi zise buna cu lacrimi de râs în ochi.
- Râde ciob de oală spartă, răspunse într-un târziu bunu. Tătă te scuturi de râs şi minteni scoli tăt satu, dar te iei de mine. Doamne muiere, că nu am mai râs aşe de multă vreme. Auzi la ea...că o păţât ca Bujoara... Doamne, câtă minte au şi pruncii ăştia. Eu nu ştiu de unde îi născoceşte mintea atâtea bolunzănii (nebunii), dar mor să i le aud. Măcar ne mai trec gândurile cu ale ei.
Bunica îşi tot ştergea lacrimile şi din când în când şi pe ale mele.
- Da tu de ce râzi Mimoză? mă întrebă bunica pupându-mă toată.
- De voi! Cine poate să stea serios când vă aude aşa în ruptul nopţii? Şi tu ai un râs că nu pot să nu râd din cauza ta, îi zisăi eu ţinându-mă de burtă. Na, că mi-o trecut şi pofta de cozonaci de la râs.
Bunica îmi dădu o scatoalcă uşor peste spate şi începu iară să râdă.
- Du-te în amarul tău, că şoadă mai eşti draga bunicii. Lasă măi draga bunicii că o să îţi fac eu nişte cozonaci de o sta mâţa în coadă. Sau să zâc şi eu Bujoara?
Bunicul începu iară să râdă, bunica pufni şi ea, iar eu nu mă putui abţine...
Apoi, aşa râzând, bunica se ridică din pat, se duse după albie şi după făină în cămară şi se puse pe frământat.
 Aşa era bunica mea. Eu visam,...ea îmi împlinea visele. Eu mă loveam,...ea plângea în locul meu pupând să treacă. Eu râdeam,...ea strălucea de fericirea mea. Iar bunicul...era toţi sfinţii din iconostas pentru mine.
Când am văzut-o că se pune pe frământat i-am zis cu emoţie şi părere de rău:
- Nu bunică, lasă că nu oi muri dacă nu mănânc noaptea asta cozonaci. O să ne punem mâine..., i-am spus eu amărâtă că nu am putut ascunde că mă gândeam la cozonacii ăia afurisiţi. Ştii că eu nu îs pofticioasă, dar azi nu ştiu ce m-o apucat. Numa acolo mi-i gândul Doamne bate-i de cozonaci.
- Taci fată că le-or sta în gât, nu mai zi aşa, mă dojeni bunica. Nu cozonacii îs de vină ci capul ăla tont al Floriţ'. No' să mai vină ea la mine să îi bag pita la copt în cuptor?... că apăi îi zic eu una de îi sare baticul din cap. Sărăcea dacă îţi dădea un colţ de cozonac? Dar eu când fac cozonaci sau pită dau la toate vecinele câte o coardă (o bucată întreagă de cozonac). Doamne, da cum îi şi lumeaasta câteodată...
- O fi uitat şi ea măi muiere, zise bunicul împăciuitor. Am auzit că i s-a îmbolnăvit şi vaca şi viţelul. Poate avea gânduri. La toţi ni se întâmplă.
- Îi fi având şi tu dreptate Mitrule, îi fi având...murmură bunica în timp ce frământa.
O priveam şi nu mă mai săturam de ea. Cânta încet în timp ce focul trosnea în sobă, mâinile îi urcau şi îi coborau când repede, când încet, când aproape atingând aluatul..., baticul i se legăna uşor, firicele de transpiraţie i se vedeau pe fruntea ridată şi mereu bronzată de vânt şi soare. Clipele acelea şi alte câteva, nu le voi putea uita niciodată. Mi s-au întipărit pe retina sufletului şi acolo sunt şi azi spre marea mea fericire.

În noaptea aceea  a făcut cozonci şi pită, iar a doua zi nu s-a putut răbda şi i-a zis şi la nană Floriţă de la inimă, dar i-a trecut repede năcazul pe ea, iar nană Floriţă şi-o spălat păcatele faţă de mine cu nişte plăcinte bune, buneee cum numai ea le ştia face.
Îmi erau dragi, pentru că acolo am crescut împleticindu-mă între picioarele lor, iar ele mi-au aproape toate vecinele precum nişte bunici.

Din acelaşi "serial", povestirea precedentă: "Să nu uiţi niciodată cum ţi se zice" !

SEMNE DE CARTE PRINTRE BLOGURI REMARCABILE:

Cătălin, Cristian Lisandru, Dan, Iulia, Valy, Crengu, Geanina Lisandru, Nea Costache, Vania, Andi Bob, Ora25, Alexander, Flavius Obeadă,Matilda, Alice Năstase, Atingerea unui vis, Theodora, Isabelle, Tudor, Oana, 

Lansarea de carte va avea loc la Adjud, 31 Octombrie, orele 12-13, Biblioteca Municipală "Elena Lahovary"

V-am povestit cândva despre călătoria sufletului meu pe meleagurile vrâncene, despre dragostea mea la primii paşi pe aceste locuri şi de aceste locuri, de prima staţie unde am coborât şi am făcut cunoştinţă întâia oară cu aerul Moldovei, cu oamenii ei, cu străzile, cu aleile, cu parcurile, cu târgurile...şi cu o nouă viaţă.

V-am povestit despre un orăşel unde am învăţat din nou "să fac primii paşi în viaţă", în iubire, în "încrederea" în oameni, în prieteni, în dragoste..., un orăşel unde am cunoscut un soţ, o mamă, o bunică, o mătuşă care au ştiut mereu să îmi fie aproape, să îmi ia sufletul în palme şi să mă ajute să mă ridic iar şi iar.

În acest oraş despre care unii spun că nu au ce face deoarece este mult prea mic viaţa are un ritm alert, lucrurile sunt mereu în schimbare, oamenii muncesc şi sunt liniştiţi, copiii au un parc frumos unde se pot juca, au un club al lor unde îşi pot dezvolta talentele şi pot socializa, au cluburi de dans, fac karting din când în când, fac sport şi unii dintre ei ajung la performanţe deosebite, iar tinerii, mulţi tineri...mi-a şoptit Doamna Director Tatiana Valea, preferă să treacă pragul Bibliotecii Municipale "Elena Lahovary" pentru a citi, pentru a intra în lumea aceea magică a cărţilor unde fiecare putem fi ceva, cineva...un erou, o prinţesă, o mamă, un soldat...şi nimeni nu ne poate smulge aripile :).

Orăşelul despre care vă vorbesc se numeşte Adjud şi cineva mi-a spus că  "aceia care vor bea apă din Trotuş nu vor mai pleaca de aici"... Deşi am zâmbit când am auzit această vorbă...s-a dovedit a fi adevărată :) şi recunosc încă odată că acest adevăr este unul foarte fericit pentru mine.

Deşi iniţial mi-am dorit ca prima lansare să aibă loc în Focşani, se pare că surprizele se ţin lanţ şi, am deosebita plăcere să vă anunţ că lansarea cărţii "Farul de la capătul tuturor lumilor mele" va avea loc la Biblioteca Municipală Adjud, pe data de 31 Octombrie între orele 12-13.

Emoţiile vor fi şi mai mari deoarece alături de mine, va avea lansarea de carte cunoscutul scriitor de catrene, Domnul Ion Croitoru, iar în sală vor fi prezente persoanele cele mai dragi şi apropiate mie, prieteni pe care nu i-am văzut încă niciodată, prieteni pe care îi ştiu de o viaţă, cunoscuţi de care mă leagă multe întâmplări frumoase, tineri care vor să primească, iar de data aceasta eu va trebui să ştiu să dau mai departe...în aşa fel încât să nu dezamăgesc.

În sală se va afla şi o Doamnă cu un glas îngeresc pentru care biblioteca este o casă a ei unde îşi simte sufletul fericit şi liniştit, pentru care biblioteca este un copil pe care dumneaei l-a primit cu bucurie, l-a crescut, pe care îl îngrijeşte şi-l iubeşte şi pentru care îşi doreşte un viitor frumos şi deosebit. Această Doamnă se numeşte Doamna Tatiana Valea şi trebuie să recunosc că a trecut ceva vreme de când eu nu am mai simţit atât de multă gingăşie şi seninătate în sufletul şi vocea unui om. Am simţit cu adevărat că sunt binevenită şi aşteptată într-un loc unde cartea şi poezia este la ea acasă: într-o bibliotecă şi într-un suflet mare.

Îi mulţumesc pentru tot sprijinul, zâmbetul, seninul şi elanul pe care mi l-a dăruit mie, unui om pe care nu l-a întâlnit niciodată decât din carte!

În sală am înţeles că se vor afla şi câţiva reprezentanţi din presa şi televiziunea locală, dar sunt convinsă că adevăratul motiv al prezenţei lor acolo este faptul că bibliotecarii adjudeni sărbătoresc Săptămâna Bibliotecii care va avea loc între 28 octombrie-3 noiembrie, Biblioteca Municipală Adjud fiind la cea de-a 27-a ediţie.

Pe această cale, vă invit pe cei care doriţi şi puteţi, să veniţi Duminică, 31 Octombrie la Adjud pentru a-mi fi alături în acel moment atât de emoţionant şi deosebit mie. Această carte a luat naştere pentru că voi existaţi, pentru că voi mi-aţi dat puterea de a scrie, pentru că voi m-aţi făcut să găsesc în mine încrederea de a merge mai departe în lumea peniţei.

Vă mulţumesc şi vă aştept cu mare emoţie!

Din nou la taste!

Dragii mei..., vă mulţumesc din suflet pentru gândurile bune, pentru încurajări şi sprijin, iar acelora dintre voi care m-aţi contactat vă mulţumesc pentru posibilitatea de a vă auzi şi de a vă cunoaşte şi altfel :).

Vă rog să îmi iertaţi lunga lipsa de activitate, dar m-am ciocnit de un lung şir de probleme care trebuiau rezolvate urgent şi încă mai sunt câteva, iar internetul de abia astăzi am reuşit să îl instalez..., dar de azi sunt din nou în activitate :). Mi-aţi lipsit şi mi-au lipsit dimineţile în care intram pe blogurile voastre Crengu, Iulia, Valy, Cătă, Matilda, Lisandru, Dan, Nea Costache,  Patrick, Tudor, Cora, să vă citesc pentru a aduce soare pe parcursul zilei ...

Deci...m-am întors acasă şi sunt nespus de fericită să revăd toamna în Focşani, oamenii şi locurile mele dragi... Când toată nebunia se va sfârşi voi fi şi mai ferictă să pot să vă întâlnesc pe unii dintre voi, mă plimb liniştită pe străzile oraşului meu iubit, să admir toate colţişoarele de care mi-a fost atât de dor...

În câteva zile o să revin cu detalii despre lansarea cu care şi eu am emoţii...

Vă îmbrăţişez pe toţi şi vă doresc o toamnă liniştită şi frumoasă...

"Farul de la capatul tuturor lumilor mele" a aparut !!! - un vis implinit!

Deoarece am absentat destul de mult de pe Han, iar voi m-aţi aşteptat mereu la o cană de gânduri, de suflet şi bucuria de a vă avea aproape...aş dori să împart cu voi o bucăţică din lumina mea, din bucuria şi entuziasmul meu... -"Farul de la capătul tuturor lumilor mele", cartea mea de debut este acasă...

Ne-am cunoscut faţă în faţă după atâta şi atâta amar de timp şi sunt deosebit de fericită să o privesc, să o ating şi să o ţin în mână...

Nu cred că pot să exprim bucuria şi emoţia pe care am simţit-o în momentul în care am luat-o pentru prima oară în mâini.... E ... frumos :)...ca şi cum ţi-ai cunoaşte copilul :) după ce ai vorbit cu el ore, zile, luni şi chiar ani întregi...

Acest volum de poezii este dedicat unui suflet anume pe care l-am purtat în inima mea dinainte de a mă naşte şi am să îl port mereu...până a capătul lumii şi mai departe...spre infinit. El a fost singurul care mi-a atins inima în cel mai delicat, minunat şi frumos fel...Mi-a cutremurat lumile şi a rămas acolo asemeni unei aşteptări frumoase, a unei stări de fapt...Este ca şi cum dragostea mi-a intrat sub piele, în sânge, în aer, în inimă şi...acolo a rămas!

Când mi-a fost prea plin...am scris: de dor, de drag, din prea multă iubire, din prea multă tăcere, din prea multe aşteptări. Textele mele nu sunt altceva decât nişte răvaşe de iubire culese din adâncurile sufletului meu, puse într-o sticluţă şi aruncată în valurile vieţii să le ducă departe, departe...cu gândul poate într-o zi, sufletul meu pereche o va găsi şi mă va primi în inima lui !

El...a fost mereu farul de la capătul oricărui gând, oricărei emoţii, oricărei simţiri şi dintre toţi oamenii, chiar dacă nu este aici, lângă mine...el ştie şi poate să mă aducă mereu la mine, la noi, la iubirea noastră şi acasă...

Cei care îşi doresc un exemplar în bibliotecă, pot să o comande la numărul de telefon: 0763-402928, iar cartea va fi trimisă prin poştă, plata făcându-se ramburs. Preţul unei cărţi este de 20 RON+taxe poştale. Cartea mai poate fi comandată şi prin formularul de comandă aflat pe blog.

Vă mulţumesc din suflet pentru toată susţinerea şi încrederea cu care m-aţi primit mereu în inimile voastre! Rolul acestei cărţi nu este să facă tiraj mare ci să atingă sufletele care au aşteptat-o...

Vă mulţumesc, pentru aripile frumoase pe care mi le-aţi dăruit!

Îţi mulţumesc, sufletul meu, pentru că exişti...oriunde ai fi...!