rochie neagră

răscolesc în mine - ochii mi-s goi şi orbi de căutare
mi-a răsădit doar durerea în carne
şi încep să cresc către Cer copac de lacrimi
cineva m-a îmbracat într-o rochie neagră de amintire,
iar eu am înmugurit cu sufletul în jos
ca o aşteptare

în mine nu mai cresc furtuni şi întrebări
răspunsurile au înţepenit cristaline în ploi fără picături
doar căderea lor se aude asemeni unei vieţi de sticlă
sfărâmată înainte de timp - puf de păpădie între geruri de îngeri,
iar eu am înmugurit îngenuncheată
cu ţipăt mut

în cer mă ţintuieşte o gheară de sânge - ochii mi-s plânşi şi calzi
tăcerile şi răzvrătirile îmi sunt oloage şi cărunte,
iar in mine troienesc zăpezi înalte şi îngheţate,
iar eu aştept să înmuguresc din nou

în timp ce cineva mă îmbracă din nou ca o repetare
într-o rochie neagră de amintire!