rugăciune

 (Sursa foto: internet)

mă rog pe rozarul lacrimilor mele şi-mi cad mătănii din priviri obosite.
ceara mi se scurge pe degete până în oase.
încă un pic şi din sânge îmi vor creşte dureri cu mireasmă de busuioc.
nici o rugăciune pare că nu ajunge la Cer. toate rămân aici închise în mine.
îmi rescriu visele în clopotnite împăienjenite.
fumul de tămâie se înnegreste în mine. sunt asemeni unor pereti de lămpi vechi.
mă mai aprinde doar câte o mângâiere.
mă clădesc de sus în jos. vreau să am rădăcini. simt cum în cap îmi pulsează inima.
mă întreb oare mă aude cineva cum tac?
D-zeu şi sufletul meu îndesat în D-zeu ca şi în ultima salvare.
a cântat cocoşul a treia oară. gândurile negre se risipesc.
îmi iau rugăciunea cu mine. acuma e ziuă.

foşnete de timp

sub pleoape cocorii ţipă ultima dată

zvâcnind

mi-a înflorit o noptiţă la colţ de ochi

şi-un zâmbet pârguit la celălalt

mi-am suflat în palme

în timp ce tu îmi curgeai rece pe şira spinării

de la o vreme te simt din ce în ce mai greu

în partea mea stângă

ca pe o apăsare

sau poate ca pe un vânt ce nu mai adie


uneori te obişnuieşti cu junghiurile

ca şi cu o ceaşcă de cafea aburindă

sub un soare nerăsărit


după multă vreme mi-am permis să te scot

afară

e zi frumoasă de toamnă

tu eşti la fel de tânăr şi frumos

cum te-am cunoscut

ce-ar fi să mă laşi să te respir

în timp

ce şi uitarea va fi la fel de firească


încercând aerul cu tot sufletul

toamna pleca

avea dalii prinse-n păr,

iar tu aruncai sclipiri negre de ochi iubiţi

sub foşnete de timp

În ochii tăi

în ochii tăi
ai mei au învăţat
să râdă cu mirare

în ochii tăi
ai mei se pierd,
dar se-ntorc minune

în ochii tăi
privirea mea e floare
deschisă către cer
lumină şi culoare

în ochii mei
ai tăi
vor învăţa să creadă
că-n viaţă mai nimic
nu poate-nvinge-o mamă
în suflet de copil!

scoică

(sursa foto: internet)

uneori, visăm
uneori, uităm să visăm
uneori, visăm poate prea mult

eu, azi am visat
visul meu era curcubeu
zâmbea şi râdea câmpii de maci
proaspeţi a speranţe
visul meu înălţa zmee sus, sus
printre nori din vată de zahăr
şi dansa desculţ în ploi
de fluturi

poate am visat prea mult,
poate prea departe,
poate...prea înalt

nu ştiu!

ştiu doar că visul meu a murit sub talpa cuvintelor
ce m-au spulberat în milioane de ceruri negre,
aşa, am murit eu, împreună cu visul meu

cât a durut
cât doare să mori din dragoste de vis

azi, am învăţat pentru prima oară să mor!

(se spune că scoicile pot şopti marea dacă le asculţi
eu sunt o scoică
pe mine însă nu m-a pus nimeni la ureche.
am să mor fără să scot vreodată vreun sunet)

Thomas Kinkade's The Christmas Cottage

(Sursa Foto: AICI )

"- Ai pictat vreodată ceva în care să nu crezi?

- E amuzant acum că mă întrebi. Defapt, mi-am luat o slujbă... Să fac o pictură prostească de Crăciun a oraşului Placerville, pentru 500 de dolari.

- Ridicol!

- Da, ştiu...

- O pictură a oraşului Placerville. E şansa ta să faci să strălucească locul în care trăieşti, să-ţi însufleţeşti vecinii. Consideri că din cauză că ei nu sunt sofisticaţi, nu merită şi ei arta ta cea mai bună?

- Nu...

- Acea pictură îi poate surprinde pe cei pe care-i iubeşti, pentru posteritate. Le poate schimba părerea despre ei înşişi. Arta traversează toate graniţele, depăşeşte toate limbile. E un loc în care suntem o singură familie. Şi dacă într-adevăr îţi doreşti să vezi cu ochii tăi şi inima ta, o imagine poate schimba vieţi. Oamenilor le poţi face cunoştinţă cu sufletele lor. Poţi face asta în oraşul ăsta. Ai acea putere! Întotdeauna să dai tot ce e mai bun din tine. Întotdeauna să dai tot ce are sufletul tău mai bun!

- Bine!

- E singura cale pe care un artist o cunoaşte!"

"- Să nu reduci arta la ce înseamnă să fii artist. În artă nu e vorba despre artist. E vorba de viaţă! Viaţă...! Frumuseţe...! Dragoste...! Emoţie...!!! Arta ar trebui să producă emoţia care să poată răsturna tirania! - Glenn Wessels (Glen Wessman in film )"