Bruno și Zuza

Prietenia este un sentiment nu un fapt. Este o stare. Un fel de a fi. Este sau nu. Ca în iubire. Uneori, ea este dincolo de cuvinte... Bruno și Zuza (iar afară plouă, plouă...)

Căminul fără iubire este ca Biserica fără Dumnezeu, WebCultura

 

 (Foto-text: WebCultura)

Toți pot avea o relație, o căsnicie, copii. Chiar și când nu iubesc. Există niște ingrediente necesare: prietenie, încredere și respect. Plus niște sentimente puternice. Nu neapărat iubire.
Totuși, lipsește ingredientul pricipal care transformă căsnicia în cămin. În credință. În rămânere. În înlănțuire. Căminul fără iubire este ca Biserica fără Dumnezeu. - WebCultura, Ramona-Sandrina

Și mamele singure sunt femei...

"O mamă singură trebuie să aranjeze pe umerii copilului ei încrederea în viață. Deși ea și-a pierdut-o. Trebuie să îi aranjeze zâmbetul. Deși zâmbetul ei este doar puiul său. Trebuie să îi aranjeze respectul față de oameni și să îi educe sufletul către bunătate. Deși ea nu a fost răsplătită astfel... - WebCultura, Ramona-Sandrina"

Mai mult, AICI: WebCultura,Și mamele singure sunt femei…

Augusta este 1 Martie și toate celelalte zile ale mele...

Nu știam de ce se grăbea în fiecare zi la școală. Era fericită și îi sclipeau ochii. Se grăbea să lucreze la un Mărțișor special...un mărțișor pe care ea l-a desenat, l-a decupat și l-a creat. Cel mai frumos cadou al meu în viața aceasta, este cu siguranță fetița mea și dragostea ei nemăsurată!

Mulțumesc, Puiuța Mamei! La mulți ani și ție, scumpa mea! Eu ți-am dăruit un hornar și un coșuleț de ghiocei să îi ai de primăvară frumoasă și plină de magia spiridușilor fericirii!

Te iubesc, Augusta mamei!

Instantanee într-o duminică seara fără cuvinte...

Instantanee într-o duminică seara fără cuvinte...

 

(Sursa imaginilor: internet)

Family is all... Love ya my kids! - Revelion 2013-2014

 

 

  Sunt o mamă mândră și fericită de copiii ei...Ei sunt lumea mea! Îmi dau un rost, mă fac un om mai bun, mai frumos și alături de ei sunt mereu invincibilă!

 

O prietenie dincolo de cuvinte...

Fotografii de arhivă sufletească...alături de Augusta și Diana Georgia — la Casa de Cultură Constanţa.

La mulţi ani, îngerul mamei!

În ziua în care tu mi-ai apărut în viaţă, Dumnezeu m-a binecuvântat a doua oară cu sentimentul de maternitate, de mamă. Mi-a dăruit un înger. Unul neaşteptat. Şi am să fiu mereu recunoscătoare vieţii şi Lui pentru tine. Atunci am învăţat că un copil poate veni pe lume în două modalităţi...prin naştere şi prin credinţă! Tu ai venit prin credinţă. Prin rugăciuni. Pe rozarul sufletului meu, până acum, am două boabe rupte direct din sufletul, iubirea şi credinţa mea: tu şi Augusta! Dacă ar fi să mi se ceară vreodată să scriu despre voi, să descriu această iubire...nu aş putea. Iubirea unei mame locuieşte în străfunduri de suflet, acolo în locul unde nimeni şi nimic nu o poate ydruncina sau atinge. E o iubire sfântă! Nu are nimic de-a face cu lumea rea de afară. Iubirea unei mame se desfăşoară doar între sufletul ei şi sufletului copiilor ei. Îţi mulţumesc, dragul mamei şi ţie şi surioarei tale că îmi existaţi, că Dumnezeu şi-a aplecat dragostea Sa asupra mea şi mi-a dăruit asemenea minuni! Îţi mulţumesc pentru bărbatul care înveţi să fii, pentru drumul frumos pe care l-ai ales, pentru că prin tot ce faci doreşti mereu să rămâi un om bun, cald, primitor, deschis şi frumos! Că te străduieşti să nu faci rău atât cât uman este posibil. Îţi mulţumesc că ai avut grijă de sămânţă minunată pe care Dumnezeu a sădit-o în tine şi deşi e greu...o creşti frumos! Îţi mulţumesc că deşi ai primit şi primeşti multe de la oameni, nu uiţi niciodată de familia ta. Nu uiţi să ne iubeşti, să ne fi şi să ne zâmbeşti! TE IUBESC, dragul mamei! Nespus de mult!!!

La mulţi ani, dragul meu copil!!! Să ţi le împlinească Dumnezeu pe toate! Să îmi fi mereu sănătos, zâmbitor, plin de viaţă, fericit şi iubit! Să fii apreciat şi preţuit, iar cei dragi să îţi rămână aproape până la infinit şi mai departe! Să nu cunoşti niciodată gustul trădării şi al despărţirilor! Să ai mereu alături oameni de calitate umană, morală, sufletească! Să ai numai împliniri frumoase, copilul meu... Tu şi Augusta sunteţi tot sufletul meu! Ce am mai bun şi nepreţuit în lume! Să ai o viaţă de poveste, iar eu să mă bucur de fericirea ta! Te iubim! La mulţi ani!!! :-* ♥ Augusta si mami...

Adrian Bogdan Cosmin...

 

♥ Simply...The Best! My son...

Just...Paul...

Scarry family miss you... by Slidely - Slideshow maker

Amintirile sunt stele căzătoare care își fac culcuș în sufletul nostru...pentru totdeauna!

Tu, Paul, ești o steluță "sclipicioasă" pe cerul inimii noastre...!

Te iubim mult!

Amintiri de la mare... Seria I...

La mulţi ani, Paul!

Astazi este ziua de Sf. Petru si Pavel, de aceea, m-am gandit sa ii uram impreuna lui Paul tot ce este mai frumos si mai fericit! Eu...am inceput prima, iar acum, va astept pe voi cei dragi :). Paul ne-a daruit...Paul ne daruieste... E randul nostru, nu e asa?

La multi ani tuturor celor care azi isi serbeaza ziua de nume!
Cuvintele m-au ajutat de cand ma stiu. Am alergat printre ele ca printr-un lan de flori mereu proaspete. Am zburat alaturi de ele si am adormit alaturi de ele ca intr-un cuib de linisti. Mi-au fost de toate in clipe de restriste. Nord si sud. Acum insa...tac. Desi intre noi cuvintele mereu se tes, se tin de mana si se rostesc frumos...acum, nu stiu ce sa iti doresc dragul meu Paul... Este ca si cum m-as fi aruncat intr-un ocean de cuvinte si in valtoarea acelor emotii nu gasesc calea de a le lega. Un roi de fluturi peste tot cerul. Si...cred ca am gasit calea. Cerul. Este o zi sfanta, iar eu am sa amintesc doar o "scrisoare cu lacrimi"...o epistola paulina. Una care este asemeni tie. Plina de daruire, de caldura, bunatate si frumusete umana.

"Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "

Asta esti tu, Paul! Dragoste. Dragostea in cele mai minunate, blande si neasteptate feluri in care ea te poate atinge. Si pentru ea ai suferit, te-ai ridicat si ai mers mai departe. Ai crezut. Ai crezut si mai mult de atat...nu ai incetat niciodata sa o daruiesti. Sa o daruiesti celor bolnavi de ea. Celor saraci de ea. Celor care o asteptau ca pe o paine calda la colt de viata. Vindeci si incalzesti. Iar dragostea te iubeste. Oamenii se lasa atinsi de tine. Nu se tem sa ii privesti pana adanc in suflet. Pentru ca oamenii raniti pot recunoaste asemeni pruncilor caldura unei priviri sincere.

Iti doresc sa nu uiti niciodata cat de frumoasa si darnica este inima ta dragul meu! Sa nu pleci sufletul in fata furtunilor din viata si sa nu uiti ca intotdeauna Dumnezeu ne deschide ferestre nebanuite catre noi, catre fericire si impliniri! Sa nu uiti ca oamenii se straduiesc mereu sa ne arate ca sunt rai, egoisti si lasi, dar defapt ei sunt plini de teama si de iubire neimpartasita. Sa nu uiti sa zambesti, deoarece zambetul este cheia catre sufletele oamenilor si calea ingerilor catre Dumnezeu. Sa stii ca esti un om deosebit chiar daca altii se vor chinui sa iti arate ca nu este asa! Sa nu uiti! Sa nu uiti ca oamenii ca tine au la baza lor o mare dragoste. Dragostea unei mame deosebite. Si...sa nu te schimbi. Imi doresc ca mereu sa pot gasi calea catre sufletul tau bun de unde sa imi iau gura de aer curat si lectia de cuviinta sufleteasca.

Sa zbori! Sa fii fericit! Sa fii iubit si sa iubesti... Sa ai o viata plina de bucurii. O poveste frumoasa scrisa intre copertile sufletului tau pe care mereu, mereu, sa o recitesti cu emotie alaturi de cei dragi...dragul meu!

La multi ani, de SF. Petru si Pavel! La multi ani, Paul!

Fiecare om are un loc al lui unde pleacă...

Fiecare om are un loc al lui unde pleacă în clipe grele sau fericite. Un loc unde simte că niciodată nu poate fi trădat. Un loc unde niciodată nu este în plus. De unde niciodată nu va trebui să plece. Un loc unde mereu găseşte zâmbet, senin, energie, dăruire şi multă, multă iubire. Un loc unde nimic rău nu se poate întâmpla. Pentru mine, acest loc este în braţele prietenei mele, Andreea. Singura fiinţă de care sunt mai sigură decât sunt de mine. Ea mă cunoaşte când eu mă uit. Ea mă găseşte când eu mă pierd. Ea mă aduce mereu acasă. Habar nu am cum. Bănuiesc doar că iubirea, prietenia şi preţuirea noastră funcţionează ca un GPS sufletesc. Nu ne putem pierde oriunde ne-am fi. Ea este căminul meu adevărat! Am să plec un timp la ea, pentru că am nevoie de mine înapoi. Nu ştiu cât va dura şi nici dacă am să mă mai întorc. Acum ştiu doar că vreau la prietena mea în braţe să mă vindece de mine, pentru că numai ea poate...numai ea mă iubeşte ca nimeni altcineva!!!

Iubirea nu înseamnă a face ceva extraordinar...

:) noi modelăm flori din hârtie igienică...printre altele fireşti... 

"Iubirea nu înseamnă a face ceva extraordinar, eroic, ci a face lucruri obişnuite, cu sensibilitate. - via Claudia Moldovan"

 

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine ... ~ Astăzi, despre căsnicii, divorţuri şi viaţă...

(Sursa foto: internet)

Azi am citit despre căsnicii eşuate şi am constatat că oamenii nu vor să evalueze corect şi în favoarea lor aceste situaţii. Preferă să se lamenteze decât să ia atitudine şi sunt învăţaţi să accepte mai mult decât să lupte. De aceea, am decis să scriu din propriile experienţe. Puţini sunt aceia care ştiu că eu am două căsnicii eşuate având doar 36 de ani. Mulţi ar considera că ar trebui să mă jenez de acest fapt şi să tac. Şi extraordinar de puţini sunt cei care înţeleg că eu sunt omul care îmi asum totul şi încerc să învăţ mereu să devin un om de care să nu îmi fie ruşine nici mie, nici celor care mă iubesc!

Şi, şi mai mulţi nu ştiu că defapt eu nu am să consider niciodată că a lupta pentru propriile valori şi credinţa nu mi se pare o ruşine! Am ales să fiu mereu un exemplu frumos pentru copilul meu. Am ales să nu îmi fie ruşine când copiii mei mă vor privi în ochi peste ani şi ani de zile şi să văd în privirea lor milă şi compasiune pentru omul slab care aş fi fost! Am ales să fiu o femeie puternică pentru copiii mei! Am ales asta ca să înveţe şi ei să devină puternici în viaţă indiferent de greutăţile care le vor întâmpina în cale. Nu am dorit să vadă în mine mamă care a acceptat orice tratment doar pentru că nu a avut încredere în forţele ei proprii!

Nu voi accepta niciodată să fiu un om notoriu, lipsit de valoarea proprie şi de dreptul la propria viaţă liniştită, pentru că "am dreptul să fiu excepţional", iar asta, pentru că AŞA am ales eu să fiu! Şi aşa îmi doresc să devină copiii mei! Să ştie că fiecare om e valoros doar pentru că este şi nimeni nu merită să fie lăsat să le demonstreze contrariul: NICIODATĂ!

Eu cred că orice ruptură produce o tristeţe şi ne bulversează în totalitate felul de a fi. Ne lasă fără direcţia în care obişnuiam să mergem. Restul este relativ în funcţie de fiecare. Depinde foarte mult de caracterul nostru, de cum am fost obişnuiţi să evaluăm şi să ne auto evaluăm, de cum ştim să ne dozăm sentimentele, trăirile sau întâmplările care ne-au format de-a lungul vieţii ca persoane. Un divorţ este cu atât mai dureros deoarece, din anumite motive ai ales să trăieşti cu un om în care ai avut încrederea atât de mare, încât să îţi pui sufletul şi viaţa la dispoziţia alegerii lui. Cu prezenţa lui te-ai obişnuit zilnic. Aţi trăit împreună anumite momente, aţi rezolvat împreună anumite probleme, aspecte, aţi avut împreună un timp. Obişnuinţa pe lângă sentimente este cea care defapt te sufocă după o ruptură. Simţi că ceva nu mai este la fel. Lipseşte. Veriga e ruptă şi şti că orice ai face nu are rost să o lipeşti la loc. Orice material pe care îl coşi, după o anumită vreme se va rupe tot prin acelaşi loc. Oamenii au imensa capacitate de a se alimenta din trecut, din negativism şi de aceea, oricâtă fericire am avea, mereu vom simţi în sufletul nostru că nimic nu mai poate fi la fel. Odată spulberată încrederea, nimic nu o mai poate aduce înapoi deşi mulţi se mint că da.

În momentul în care se petrece o ruptură nu poţi să te gândeşti decât la întrebarea: "Cum s-a întâmplat? De ce? Cine este vinovat cu adevărat? Se poate oare repara?". Întrebările acestea te urmăresc zi de zi o bună perioadă de timp. te năpădesc precum buruienile. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că nu mai are rost să căutăm vinovatul ci să ne împăcăm cu o situaţie, să învăţăm să ne luăm încetul cu încetul şi să urmăm cursul natural al vieţii - cu sau fără cineva! Să ne bucurăm de ce am avut frumos împreună, să păstrăm respectul cuvenit faţă de un om alături de care am trăit, indiferent de cum a devenit între timp sau ce s-a întâmplat, să ne dorim ca viaţa să găsească o soluţie fericită pentru fiecare.

Întâlnirile de după divorţ? Nu ştiu dacă sunt benefice sau necesare. Părerea mea personală rămâne aceeiaşi. Fiecare etapă din viaţa noastră trebuie să rămână acolo unde este: trecutul în trecut, prezentul în prezent, iar viitorul în viitor. Nu cred că sunt benefice şi nici corecte mai ales când fiecare şi-a refăcut rostul în viaţă. Nu cred că o relaţie frumoasă din prezent ar trebui să stea sub semnul uneia din trecut. Chiar dacă oamenii pleacă, sufletul nostru va fi mereu cuibul în care sentimentele rămân şi se nasc! Acolo în el, mereu vom regăsi ceva pentru cineva care ne-a părăsit. Şi e normal. Şi uman. Dar consider că orice etapă din viaţa noastră trebuie încheiată atunci când se ia o decizie.

Rămâne însă ideea în care între cei doi există copii. Atunci, întâlnirile sunt oarecum necesare, iar cei doi trebuie să înţeleagă că de ei depinde fericirea şi armonia sufletească şi morală al copiilor. În acest sens, cei doi trebuie să înveţe să treacă peste propriile lor trăiri şi să pună în faţa lor copilul. Dacă ei au eşuat în ceea ce au avut, copilul nu are nici o vină şi nu ar trebui să suporte consecinţele unor oameni care nu ştiu să aibă o conversaţie frumoasă, nu ştiu să păstreze o relaţie de prietenie şi de bun simţ. Vor sau nu, părinţii trebuie să lase deoparte totul şi să rămână măcar părinţi! Căsnicia este una, relaţia părintească alta. Copiii trebuie să înveţe puterea unui exemplu frumos, iar pentru asta noi trebuie să le dăruim mereu aceste exemple, începând cu noi înşine!

Ceea ce cred eu că ar trebui să înţeleagă oamenii este că o căsnicie este o relaţie ca oricare alta, care are la bază aceleaşi valori: respectul, încrederea, sufletul, implicarea şi dacă unul din ingrediente dispare, relaţia începe să şubrezească. Dacă în acele clipe nu observăm asta la timp, relaţia se poate rupe. Aici, intervin sentimentele, iubirea...pe care căsnicia le are într-o doză mult mai mare decât alte relaţii. Dacă acestea nu mai sunt, din anumite uzuri interne ale căsniciei, atunci aceasta va rămâne doar o relaţie între doi prieteni care pot decide ori să se despartă, ori să rămână împreună până la capăt ridicând mereu fundaţii peste fundaţii ca să nu li se prăbuşească relaţia. O chestie obositoare, care va provoca frustrări, stres, neîmplinire, iar la capăt în loc să aibă strânse amintiri frumoase, vor avea doar o valiză plină de cărămizi. Şi totuşi, oamenii se încăpăţânează să facă din căsnicii şi din anii în care acestea au rezistat acte de eroism şi nu de iubire, de exemplu. Toate acestea pentru că societatea impune o moralitate falsă şi ne obligă să clădim o altă societate bazată pe o fundaţie a legii şi nu a sufletului! Societatea care se va forma astfel, va fi una şubredă deoarece e clădită pe ceva şubred şi nu va învăţa să se evalueze corect, se va subestima mereu, nu va şti să lupte pentru respectul de sine şi va accepta mereu orice tratament aplicat. Femeile vor accepta să fie tratate ca nişte marionete, bătute, puse la cratiţă şi lipsite de gradul de erspect cuvenit...deoarece societatea secolului 21 asta le învaţă ÎNCĂ arătând cu degetul către cele care luptă pentru a depăşi această stare de legumă, iar bărbaţii, vor accepta să revină mereu într-un cămin care demult nu mai este al său, unde nu se simte iubit, apreciat,respectat, deoarece aşa au fost învăţaţi...că femeia iartă şi rămâne alături, iar el poate face orice. Deşi nu ne place să recunoaştem asta, în mare parte aş şi este: ne batem joc unii de alţii şi nu acceptăm că mai sunt variante, iar la sfârşit ne plângem că viaţa noastră nu a fost ceea ce ar fi trebuit să fie. Viaţa este însă o carte în care scriem noi înşine, iar de regulă este alcătuită din alegerile pe care a trebuit să le facem pentru ca viaţa noastră să poată avea cursul firesc!

Eu sunt omul, mama, femeia care nu am acceptat niciodată un cămin în care eu nu îmi găsesc locul, în care dăruiesc fără să primesc nimic în schimb, în care să ştiu că doar voi clădi pe ceva ce deja e distrus. Eu am luptat mereu până în ultima clipă pentru relaţiile mele, dar am refuzat mereu să accept să fiu marioneta cuiva, să nu am minimul de respect faţă de mine şi să ajung în ipostaza în care nu mai ştiu cine sunt pentru că alţii s-au străduit să mă schimbe, să îmi impună sau să mă facă să cred că nu însemn nimic şi tot ce fac este prost şi rău! Eu am luptat mereu pentru fericirea celor care mi-au fost alături şi nu am avut altă pretenţie decât să fiu iubită şi apreciată: nu bogată! Iar când acestea nu au fost apreciate, când eu nu am fost apreciată pentru grija mea, pentru implicarea mea, pentru sentimentele mele şi încrederea acordată într-un moment ce se vroia a fi unul unic şi singur...am plecat!

Nu mi-a fost teamă să iau viaţa de la zero la 28 de ani şi nu mi-a fost teamă să iau viaţa de la zero la 35 de ani, având şi o fetiţă. Nu mi-a fost teamă deoarece mereu am reuşit să mă evaluez corect. AM ştiut că pot să mă bazez pe mine la bine şi la greu, iar mai mult de atât, am ştiut că hăţurile vieţii mele sunt la mine. Eu impun direcţia, nu cei care m-au părăsit! Aşa că, mi-am folosit inteligenţa, puterea sufletească, credinţa şi am mers încotro am simţit să o fac!

Consider că nimănui nu ar trebui să îi fie. Viaţa trebuie acceptată, iar lucrurile care ni se întâmplă la fel. Nu trebuie să luptăm contra curenţilor deoarece vom pierde clipe importante din viaţa noastră şi nu vom înainta deloc nici pentru noi, nici pentru copiii noştri. Că nu este uşor? Nu este! Dar viaţa nimănui nu depinde de o relaţie ci de el însuşi! ASTA trebuie să înţeleagă orice om indiferent de ceea ce îi oferă viaţa!

Mie mi-a oferit o mare surpriză. O altă şansă. Că mi-a fost teamă să accept o a treia oară? Da, mi-a fost! Am avut momente în care mi-a fost mai teamă că voi pierde decât că voi putea fi fericită cu adevărat! Mi-a fost mai teamă că voi fi din nou tratată cu nepăsare decât că voi fi apreciată! Mi-a fost teamă mai tare că încrederea mea va fi din nou călcată în picioare decât că îmi va fi preţuită! Apoi, m-am gândit că şi persoana care mi-a oferit şansa este în aceeiaşi situaţie oferind. Atunci am înţeles din nou că niciodată nu vei putea şti cu adevărat ce poate aduce viaţa dacă nu încerci şi nu oferi şansa ca ea să îţi înşele temerile şi să recompenseze ceea ce cândva nu ai ştiut doza corect :)! Decât să trăieşti mereu cu teama că vei fi din nou înşelat, rănit, părăsit, mai bine inspiri viaţa în piept şi înveţi să trăieşti propriile alegeri scriind emreu o filă neaşteptată în cartea ta proprie! Să stai o vreme în genunchi, să plângi, să urli, să suferi este bine. Este necesar să scormonim în noi, să ne bălăcim în propriile tristeţi, deoarece asta ne ajută să ne regăsim, DAR trebuie să învăţăm să nu stăm aşa prea mult, deoarece aş cum spun eu viaţa este făcută să o trăieşti, nu să o mori pentru că la un moment dat te-ai simţit cel mai nefericit om din lume!

Trebuie să dăm vieţii şanse mereu!