12 iulie 2011

Nepăsare

Toţi trec cu nepăsare pe acolo. Trec cu nepăsare pretutindeni. Statuile nu mai spun nimic. Nici parcurile. Nici clădirile. Altă dată ne spuneau poveşti. Puteai jura că auzeai melodii, strigăte, şoapte, lacrimi. Acum, ... nimic. Toate tac şi ne privesc triste. Nu mai stăm pe bănci ca să ne şoptim unii altora, să ne îmbujorăm. Acum avem căşti în urechi şi scuipăm seminţe. Nu mai auzim lumea. Nu mai auzim parcul. Nu mai auzim păsările. Clădările par a vorbi prea bătrâneşte pentru noi. Vântul degeaba adie. Nu ne mai jucăm cu el în palmă. Toate tac. Numai în urechile noastre bubuie nepăsarea.


Niciun comentariu: