- Dragul meu, haide să ne scriem scrisori de dragoste în fiecare clipă, ca să ne amintim de noi și când ne suntem departe.
- Dar sunt doar la servici...
- Iar eu acasă...și nu știu să îmi îmblânzesc trupul, sufletul, să nu te mai dorească...Așa că, în timp ce tu muncești, mai trag și eu câte o fugă pe la bucătărie...pe la mașina de spălat...pe la tine prin brațe, prin suflet...
- Te simt!!! Să nu te oprești...simți cum se dilată timpul? Îmi placi jucăușă....într-o zi, o să te port prin jocul copiilor ce mută pietricele dintr-un loc în altul, de parcă întreaga lume ar fi a lor
- Este! Este deja a lor. Folosește mereu timpul prezent: acum și aici! Acesta nu îl poate lua nimeni. Știi iubitule, îmi place la tine jocul acesta al jocului. Nu dai mult, nu dai nici puțin, te avânți și te retragi, de parcă ți-ar fi teamă de ceea ce ai găsi în mijlocul lui, sau dincolo de el.
- Cred că jocul acesta de-a avântatul, e defect profesional. Construiesc și eu avioane de hârtie...
- Și la mine tot defect profesional este să le prind. Eu sunt femeia care le prinde cu sufletul...Iubitule?!
- Da, iubire...
- Vreau să îți spun ceva. Dacă eu mă tai la mână, mă doare cu tine. Știai? De aceea, vreau să te rog ceva. Orice ar fi, indiferent cum ne vom juca, cât ne vom iubi, îndepărta și apoi trage înapoi, cât și cât, vreau să nu ne rănim! Doar atât! Vreau să îmi promiți că nu ne vom minți și nu ne vom răni niciodată...Indiferent ce ar fi! Sau cine!
- Draga mea dragă...Aș putea să-ți promit un zbor sigur, dar orice centură de siguranță ne-ar îngrădi.
- Nuuu! Nu vreau astfel de pomisiuni!
- Vreau doar să știi că detest minciuna. Și da...îți promit...
- Vreau să fiu mereu copilul tău iubitule! Prietena ta! Cea mai bună prietenă a ta. Să ne respectăm, să ne prețuim, să ne bucurăm. Să ne înțelegem mici le defecte, greșeli, căderi! Tot ce va trece însă de pragul prieteniei...nu vreau să țină de promisiuni. Nu promisiunile împlinesc, iar tu, indiferent cât m-ai iubi sau cum, nu ai dreptul să îmi promiți nimic mai mult decât ne-am promis deja. Și nici eu!
- Și nici nu pot. Promisiunile au spațiul lor în viitor, aleargă neîngradite și de multe ori nu ne așteaptă. Dar pot să-ți promit că te iubesc acum cât pentru o viață întreagă!!!
- Nu...Mai bine iubește-mă fără promisiuni!!! Așa cum m-ai iubit când nici eu nu știam că mă iubești. Când nu mi-ai spus nimic, dar eu am simțit! M-ai făcut să plâng...
- Ce copil...Să nu mai plângi! Decât la mine în brațe! Doar așa, pot să le culeg și să le transform...
- Până la ele, o să plâng de multe ori! Vor fi și ele avioane de hârtie!
- Acelea sunt specialitatea mea. Sau defectul...
- Acum, au devenit a mea...
- Iubito...când vei fi în brațele mele, voi uita de tot. Voi fi plin doar de tine!
- Acum nu ești?
- Acum sunt în fața unui izvor desenat! Mi-e sete de mor și nu ajung să beaua apa aceea vie care să îmi răcorească sufletul! Spune-mi, draga mea...cum sunt buzele tale?
- Le vei degusta într-o zi cu buzele tale și vom afla ce gust au gurile noastre amestecate!
- Până atunci, spune-mi...Mușcă-te puțin...și spune-mi! Sunt dornice? Picură din ele dorul?
- E un gust nemaisimțit...Cred că au gustul dorinței, mirării, pârguielii. Sunt însă bosumflate ca un copil. Le e dor de tine de parcă te-ar cunoaște!
- Acum, am înțeles ce înseamnă setea iubito. Setea aceea de nestăvilit chiar și după ce bei apa.
- Am doar un suflet care ți-l fac cupă. Ia și bea din el...până ce trupul meu va fi cupa ta din care vei bea și în care vei adăuga sete...
- Într-o zi, te voi mânca de nu te vezi! Până atunci, te voi ține îmbrățășată toată noaptea! Să nu uiți!
- Tot ce-mi doresc să uit este că știu ceva despre tine! Preferam să nu cunosc detaliile, să fii ca un amant anonim care nu are altă casă decât sufletul și patul meu...
- Iubito...
- Noapte bună, iubitule! Și...să nu uiți...așa să mă ții!!!
- Așa am să te țin...
