nopţile aveau forma braţelor tale,
mă ţineau lângă piept şi mă legănau încet
luna mă privea prin ochii tăi
intrând adânc în ai mei şi încălzindu-i
stelele îmi zâmbeau,
iar şoaptele din gând îmi cântau de noapte bună
temerilor din copilărie
mamă
alături de abecedar, nu uitam niciodată
să te aşez pe tine icoană
îmi murmurai din spatele fiecărei litere:
"A, un turn din castel, cu o fereastră micuţă,
B, un bunic burtos şi plin de zâmbet,
C, o jumătate de lună frumoasă..."
uite aşa am învăţat eu să cresc până la nori
fată
ploile aveau gustul lacrimilor tale când plecam
în vacanţe la bunica
sau mai departe pe drumul unde se duc copiii,
drumul paşilor: un pas, doi paşi, treizeci de paşi, patruzeci,
tu îmi rămâi undeva departe tresărindu-mi în suflet,
ori de câte ori privesc peste umăr
în locul unde îţi deschizi aripile
mamă
mi-a crescut numărul la pantofi, puloverele mi-au rămas mici,
rochiţele le-ai aşezat pe păpuşi,
tu eşti un pic mai mică, mai căruntă,
uneori aş jura că încapi în cămaşa mea de altădată
ştii tu, cea de dantelă în care mă îmbrăcai altar ţie
gândurile îţi sunt mai multe, dar mai aproape,
de mine, icoana altcuiva
fată-mamă
La Mulţi Ani, Mama!
