31 iulie 2013

Dialoguri cu un înger

(Sursa foto: internet)

Asta este lumea din care eu m-am desprins şi am căzut aici fără să ştiu sau să înţeleg cum. M-am obişnuit însă cu gândul că a trebuit să se întâmple ceva extraordinar ca eu să am un rost şi într-o astfel de viaţă şi societate care nu mă reprezintă defel. Dacă nu ar fi fost dragostea mea atât de mare, cred cu siguranţă că m-aş fi pierdut şi nu m-aş mai fi găsit niciodată între aceşti oameni pe care nu îi recunosc deloc în gesturile lor grăbite care uită orice intenţie de sensibilitate şi duioşie umană. Sunt convinsă că iubitul meu a fost cel care m-a salvat de la notorietatea de a fi şi eu un astfel de om şi mi-a dat sens într-o lume fără nici unul exact! Mi-a fost cale într-o viaţă plină de desişuri! Mi-a fost far pe o mare în furtună! Mi-a fost stea polară ca să găsesc întotdeauna un sens şi o direcţie pentru a ajunge la mine şi acasă la iubirea noastră! Cu o astfel de dragoste, acum ştiu. Ştiu că voi putea duce orice viaţă şi orice societate în care mă voi naşte. Fără ea însă, nu am să pot duce nimic. Nici măcar viaţa deoarece sunt convinsă că eu respir doar prin aerul dintre noi. Şi atât. Şi nu am nici cea mai mică teamă. - Ramona-Sandrina, Dialoguri cu un înger

Niciun comentariu: