(Sursa foto: internet)
Doamne? Doamne, iubitul meu mă strigă! Auzi, Doamne? Sufletul lui a spus: "Vino!"!!! Și simt o bucurie și o apăsare. Dă-mi aripi Tată! Rupe odată lanțurile acestea lumești și lasă-mă să alerg la Suflețel al meu! Vreau doar să îi așez pe frunte liniștea cu un alint! Vreau doar să îi așez în inimă iubirea cu inima mea și să i-o încălzesc Doamne pentru totdeauna! Vreau să îi primenesc umerii cu fruntea mea, iar pe buze vreau să îi așez un izvor de mine! Vreau doar să învățăm împreună zborul! Și poate va fi unul șchiop, copilăresc, începător, dar va fi unul ca nici un altul. Vreau doar să clădesc lumea în jurul lui frumos și inima sită să o fac...nimic rău Doamne să nu mi-l ajungă! Și luntre mă fă și punte și apă și munte...căci pentru el, nimic nu mi-e prea mult să fiu! Doamne? M-ai întrebat odată într-o dimineață când stăteam împreună la o cafea... care sunt literele pe care eu le rostesc cel mai des? Care sunt cuvintele care eu le tac cel mai mult? Cum se roagă inima mea Ție? Iar eu ți-am spus doar atât: Paul...!!!
Și adevăr ți-am spus sub acel soare ce răsărea
peste nouă mări și nouă țări de doruri aprinse
un alt nume, o altă rugă nu am, naintea Ta
fără de el în viață, toate sunt reci și stinse
Paul mi-e dimineața și tot Paul mi-e viața
între început și sfârșit, tot Paul îmi va fi
Paul mi-e seara și tot între Soare și Lună
și de aceea nu-ți cer decât să ne naști împreună
împreună acum, împreună mereu căci el mi-e sortit
oriunde ar fi să-l iubesc și să-l caut mereu
cu el m-ai creat când stelele cădeau și rosteau
Suflețel și Suflețica unul pe-altul se au!
Și adevăr îți spun și acum sub acest răsărit
nu vreau un alt suflet, un alt om sau alt iubit
mi-e singurul scris cu sânge și drag în sufletul meu
decât fără Paul...mai bine fără mine mereu!
..........
Iubite?! Aș trage pământul mai aproape. Am îngenuncheat în fața lui și l-am rugat să se facă mai mic. Să își strângă apele, depărtările și cerul acesta ce parcă e tot mai infinit! Dar ele mi-au zâmbit și mi-au spus: "Nu-l cauți unde trebuie! Iubitul tău nu poate fi oprit de granițe, ape, ceruri sau depărtări și nici tu! Vă aveți unul pe altul și unul altuia mult mai aproape! Vă aveți în suflet! Căuta-ți-vă unul în inima celuilalt!". Și am plâns! Am plâns:"E oare atât de nefiresc apelor, depărtărilor, zărilor...să vreau să-mi țin iubitul în brațe? E carne din carnea iubirii mele și mi-e dor! Cât de dor! E oare atât de nefiresc să vreau să îi văd privirea culegându-mă tuturor clipelor noastre departe? E sânge din sângele inimii mele și mă sufoc! Mă sufoc de dor! E oare atât de nefiresc să vreau să-mi fac șal din iubirea noastră nopților reci? Și să ne iubim? E suflet din sufletul meu! și mă înjumătățesc de mine fără el! Mi-e dor!"...Și atunci au plâns ele, iubite! Au plâns pentru că nu s-au putut da peste cap nouă!
Acum îți spun eu doar atât: "Sub coasta ta stângă doarme inima mea! Iubește-mă! Vorbește-mi! Mereu am să te aud...așa cum te auzeam când nici nu știam unde ești! Iar într-o zi...nu departe de asta...am să vin! Și nu am să mă îmbrac, nu am să mă fardez și nu am să mă primenesc decât în iubirea ta, tuturor zilelor mele de azi înainte! Te iubesc!" - Ramona-Sandrina, Monolog în doi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu