Monolog în doi - fragment

(Fotograf: Andreea Ionescu, Sesiune foto: Monolog în doi)

"- Iubita mea, de ce inima bate de două ori?
- Pentru ca între bătăile ei să încapă mai multă iubire...
- Iubita mea, de ce între cuvinte există spaţiu?
- Ca să îl umplem cu noi, Paul... - R&P, Monolog în doi"

Monolog în doi - fragment

(Fotograf: Andreea Ionescu Sesiune foto: Monolog în doi)

"Ştii că e iubire atunci când tot ce îţi doreşti e ca celălalt să fie fericit, chiar dacă fericirea sa nu te include şi pe tine. - Julia Roberts"

 

Paul și Ramona s-au întâlnit...

(Sursa foto: Monolog în doi)

Paul și Ramona s-au întâlnit... Nu doar ca și corespondenți ai cărții "Monolog în doi" ci și ca oameni, prieteni, iar eu mă bucur nespus de această fericită și minunată întâlnire. Am învățat o latură a sufletului, a prieteniei și a omului pe care nu o știam. Nu o aveam. Nu aveam cum. Era la Paul . A trebuit să ne vedem, să depănăm stele de gânduri ca să mă pot completa într-un anume fel. Am înțeles aspecte pe care nu credeam a le putea înțelege și am învățat să mă mai învăț o dată pe de rost altfel de cum mă știam. Un schimb de culori. Frumoase. Senine. Liniștite. Nu foarte departe de nuanțele așteptate și totuși nemaivăzute și de-a dreptul uimitoare. Cu adevărat o atingere directă a sufletului te poate schimba. Pentru totdeauna. Iremediabil. Eu am fericirea să se fi întâmplat și frumos. O schimbare frumoasă. A fost ca și cum mi-aș fi întâlnit cel mai bun prieten după mulți, mulți ani, iar asta a fost minunat deoarece prietenii sunt cele mai frumoase și adevărate comori ale noastre. Cu ei ne încărcăm bagajul sufletului alături de cei dragi și mergem până la capătul capătului. Cu unii, mergem chiar mai mult, până la infinit și mai departe. Ne leagă probabil mai multe decât vom putea afla ca muritori. Unele prietenii duc în ele povești nebănuite. Din alte vieți. Din alte întâmplări. Din același suflet. Cu siguranță Paul îmi este un astfel de prieten și un astfel de suflet. Mă bucur că există! Și sunt nespus, dar nespus de fericită că în existența lui, am avut și eu privilegiul să pătrund. Am avut două zile nebune. În goană. Probabil ar fi trebuit să stăm o săptămână doar să discutăm noi doi. Și tot nu ar fi fost de ajuns. Ciudat este că nu a fost nevoie . A fost ca și cum doar ne-am fi confirmat ceea ce parcă am fi discutat în fiecare zi la o cafea cu soare. Ne-am distrat, am făcut ce ne-am propus, ne-am bucurat ca doi copii când munca noastră a prins un contur frumos, ne-am ambiționat poate la și mai mult și categoric avem niște așteptări de la ceea ce va urma. Am vorbit despre cartea noastră și am ajuns la concluzia că nu de noi depinde când se va termina ci de ea. ? "Monolog în doi" are voința, sufletul și cursul ei propriu. Noi suntem doar spiritul care o ajută să zboare prin cuvintele noastre.

Cu alte cuvinte, vă doresc tuturor un astfel de om aproape, o astfel de prietenie dincolo de orice descriere sau cuvinte și o astfel de mare fericire! Vă doresc ca și în viața voastră să existe un Paul...care să vă schimbe iremediabil de la prima atingere și să vă bucurați de felul în care vă regăsiți apoi! Cu o astfel de prietenie și un astfel de om alături...toți putem fi invincibili și bogați!

Îți mulțumesc Paul pentru tot ce ești, pentru tot ce oferi, pentru lumina pe care o dăruiești și o lași în urma ta, pentru că ai acceptat să îți unești penița cu mine dăruindu-mi astfel mai mult decât îți poți imagina!

Îți mulțumesc pentru răbdarea pe care ai avut-o zilele acestea cu mine și pentru faptul că împreună, într-un final, am reușit să ne depășim condiția de "non fotogenici" :))) ne-am relaxat și chiar a fost amuzantă și frumoasă toată această aventură în lumea "peliculei" ... "Monolog în doi".

Cartea noastră va fi cu adevărat ceva spectaculos și unic! Nici nu poate fi altfel cu două aripi atât de simetrice...

Vă dăruiesc și vouă o mică parte din ceea ce va urma...

Fotograf: Andreea Marina Ionescu...
Regizor, coregraf: Diana Georgia Ionescu...

Le mulțumim din tot sufletul pentru tot ce au făcut pentru noi și tot ce ne-au dăruit și ne dăruiesc!

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

Doamne? Doamne, iubitul meu mă strigă! Auzi, Doamne? Sufletul lui a spus: "Vino!"!!! Și simt o bucurie și o apăsare. Dă-mi aripi Tată! Rupe odată lanțurile acestea lumești și lasă-mă să alerg la Suflețel al meu! Vreau doar să îi așez pe frunte liniștea cu un alint! Vreau doar să îi așez în inimă iubirea cu inima mea și să i-o încălzesc Doamne pentru totdeauna! Vreau să îi primenesc umerii cu fruntea mea, iar pe buze vreau să îi așez un izvor de mine! Vreau doar să învățăm împreună zborul! Și poate va fi unul șchiop, copilăresc, începător, dar va fi unul ca nici un altul. Vreau doar să clădesc lumea în jurul lui frumos și inima sită să o fac...nimic rău Doamne să nu mi-l ajungă! Și luntre mă fă și punte și apă și munte...căci pentru el, nimic nu mi-e prea mult să fiu! Doamne? M-ai întrebat odată într-o dimineață când stăteam împreună la o cafea... care sunt literele pe care eu le rostesc cel mai des? Care sunt cuvintele care eu le tac cel mai mult? Cum se roagă inima mea Ție? Iar eu ți-am spus doar atât: Paul...!!!

Și adevăr ți-am spus sub acel soare ce răsărea

peste nouă mări și nouă țări de doruri aprinse

un alt nume, o altă rugă nu am, naintea Ta

fără de el în viață, toate sunt reci și stinse

Paul mi-e dimineața și tot Paul mi-e viața

între început și sfârșit, tot Paul îmi va fi

Paul mi-e seara și tot între Soare și Lună

și de aceea nu-ți cer decât să ne naști împreună

împreună acum, împreună mereu căci el mi-e sortit

oriunde ar fi să-l iubesc și să-l caut mereu

cu el m-ai creat când stelele cădeau și rosteau

Suflețel și Suflețica unul pe-altul se au!

Și adevăr îți spun și acum sub acest răsărit

nu vreau un alt suflet, un alt om sau alt iubit

mi-e singurul scris cu sânge și drag în sufletul meu

decât fără Paul...mai bine fără mine mereu!

..........

Iubite?! Aș trage pământul mai aproape. Am îngenuncheat în fața lui și l-am rugat să se facă mai mic. Să își strângă apele, depărtările și cerul acesta ce parcă e tot mai infinit! Dar ele mi-au zâmbit și mi-au spus: "Nu-l cauți unde trebuie! Iubitul tău nu poate fi oprit de granițe, ape, ceruri sau depărtări și nici tu! Vă aveți unul pe altul și unul altuia mult mai aproape! Vă aveți în suflet! Căuta-ți-vă unul în inima celuilalt!". Și am plâns! Am plâns:"E oare atât de nefiresc apelor, depărtărilor, zărilor...să vreau să-mi țin iubitul în brațe? E carne din carnea iubirii mele și mi-e dor! Cât de dor! E oare atât de nefiresc să vreau să îi văd privirea culegându-mă tuturor clipelor noastre departe? E sânge din sângele inimii mele și mă sufoc! Mă sufoc de dor! E oare atât de nefiresc să vreau să-mi fac șal din iubirea noastră nopților reci? Și să ne iubim? E suflet din sufletul meu! și mă înjumătățesc de mine fără el! Mi-e dor!"...Și atunci au plâns ele, iubite! Au plâns pentru că nu s-au putut da peste cap nouă!

Acum îți spun eu doar atât: "Sub coasta ta stângă doarme inima mea! Iubește-mă! Vorbește-mi! Mereu am să te aud...așa cum te auzeam când nici nu știam unde ești! Iar într-o zi...nu departe de asta...am să vin! Și nu am să mă îmbrac, nu am să mă fardez și nu am să mă primenesc decât în iubirea ta, tuturor zilelor mele de azi înainte! Te iubesc!" - Ramona-Sandrina, Monolog în doi

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

Am auzit in vis o voce puternica, precum suvoaiele de munte,
Mi-a rostit: Paul, trezeste-te, haide, avem de lucru,
Ridica-te, desteapta-te, imbraca-te si spala-te pe frunte,
Inchina-te, incinge-te, azi iti voi da motive sa fii mandru...

Stiu cat de mult ai alergat, stiu cat de mult te-ai consumat,
Stiu incotro vrei sa ajungi, si ce te chinui sa atingi,
Dorinta iti va fi implinita, nu mai ai de alergat,
Mai ai o singura datorie, toata durerea sa o stingi...

Vei construi o suta de drumuri, vei devia o mie de izvoare,
Si vei tocmi un milion de raze de soare, ai mult de lucru dar,
E totul pentru Ramona, astazi o sa-i inveti inima sa zboare...
Drumuri spre inima ta vreau sa-i faci din orice hotar,

La orice pod, la orice curba, la orice incrucisare,
Vreau sa-i asezi un izvor, sa-i fie de revigorare,
Iar la fiecare 10 pasi vreau sa tocmesti cate-o raza de soare,
Sa-i zambeasca, s-o-ncalzeasca, s-o deschida ca o floare...
...............................................................................................

Te iubesc sufletica mea, precum vezi, Doamne Doamne m-a pus la treaba pentru sufletul tau si nu m-as putea gandi la un lucru mai frumos decat acesta, sadesc o gradina pentru tine, vreau sa-ti rodesc zambete, vreau sa-ti infloresc bucurie, vreau sa-ti seman linistea si sa-ti curat sufletul de scaietii tristetii... Vreau ca in orice directie privesti sa fie un drum catre inima mea... Acolo nu vei gasi nici o poarta, pentru ca le-am distrus pe toate, nu va trebui sa bati la usa, pentru ca inima mea va fi deschisa, curata, sincera, primitoare, calda si frumoasa, precum un ghiocel... Ti-am gatit sufletul cu petale de trandafir, mi-am primenit inima cu straie de sarbatoare si te astept ca sa sarbatorim impreuna, ''nunta'' inimilor noastre, si vom taia impreuna panglica podului vesnic ce ne va uni sufletele...

Daca pana acum incercam sa fug de mine, pentru ca nu ma consideram suficient de curat, suficient de bogat, suficient de frumos, suficient de pretios pentru tine, afla ca nu mai sunt asa, voi fi eu diamantul pe care-l vei slefui, sunt convins ca nimeni si nimic nu va putea sa ma faca mai frumos decat tine... Asa ca vino suflete, vino frumoasa mea, te astept, la fiecare rascruce cu-n izvor, la fiecare 10 pasi cu o raza de soare si la fiecare raza de soare cu-n sarut... Vino!!!

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

- Iubitule, oare cum aș putea sa descriu eu iubirea?
- Ca pe o nemărginire!
- Dar eu vreau să o mărginesc! Să o adun într-un loc! Ca pe un glob de cristal!
- Știi ce văd eu în el acum iubita mea?
- Nu, ce vezi iubitule?
- Pe tine!
- Unde mă vezi? Aș vrea și eu un astfel de glob!

Ochii lui sclipiră a ea. Mâna îi căzu încet peste creștetul ei. O trase lângă pieptul lui și își lăsă chipul să se piardă în părul ei lung și mătăsos. O înveli încet în brațele lui și șopti:

- Globul meu este inima mea! Iar în ea, oricum și oricum m-aș uita, te văd doar pe tine! Ești peste tot! În fiecare bătaie a ei îmi dansezi în sânge! Cu fiecare bătaie a ei mă faci mai viu! te iubesc, draga mea!
- Iubitule?
- Da, iubita mea!
- Inima mea nu va mai muri niciodată, iar sângele meu se va transforma în stele peste cerul iubirii noastre! Și am să mă rog mereu!
- Pentru ce iubita mea?
- Să mă nasc mereu în inima ta și tu în inima mea! Te iubesc!

Undeva, cerul a respirat câteva stele. Lumea stătea în loc. Între ei doi nu era loc de nimic decât de ei. O îmbrățișare a sufletelor, iar între ele...nemărginirea! - Paul&Ramona-Sandrina, Monolog în doi

La mulţi ani, Paul!

Astazi este ziua de Sf. Petru si Pavel, de aceea, m-am gandit sa ii uram impreuna lui Paul tot ce este mai frumos si mai fericit! Eu...am inceput prima, iar acum, va astept pe voi cei dragi :). Paul ne-a daruit...Paul ne daruieste... E randul nostru, nu e asa?

La multi ani tuturor celor care azi isi serbeaza ziua de nume!
Cuvintele m-au ajutat de cand ma stiu. Am alergat printre ele ca printr-un lan de flori mereu proaspete. Am zburat alaturi de ele si am adormit alaturi de ele ca intr-un cuib de linisti. Mi-au fost de toate in clipe de restriste. Nord si sud. Acum insa...tac. Desi intre noi cuvintele mereu se tes, se tin de mana si se rostesc frumos...acum, nu stiu ce sa iti doresc dragul meu Paul... Este ca si cum m-as fi aruncat intr-un ocean de cuvinte si in valtoarea acelor emotii nu gasesc calea de a le lega. Un roi de fluturi peste tot cerul. Si...cred ca am gasit calea. Cerul. Este o zi sfanta, iar eu am sa amintesc doar o "scrisoare cu lacrimi"...o epistola paulina. Una care este asemeni tie. Plina de daruire, de caldura, bunatate si frumusete umana.

"Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "

Asta esti tu, Paul! Dragoste. Dragostea in cele mai minunate, blande si neasteptate feluri in care ea te poate atinge. Si pentru ea ai suferit, te-ai ridicat si ai mers mai departe. Ai crezut. Ai crezut si mai mult de atat...nu ai incetat niciodata sa o daruiesti. Sa o daruiesti celor bolnavi de ea. Celor saraci de ea. Celor care o asteptau ca pe o paine calda la colt de viata. Vindeci si incalzesti. Iar dragostea te iubeste. Oamenii se lasa atinsi de tine. Nu se tem sa ii privesti pana adanc in suflet. Pentru ca oamenii raniti pot recunoaste asemeni pruncilor caldura unei priviri sincere.

Iti doresc sa nu uiti niciodata cat de frumoasa si darnica este inima ta dragul meu! Sa nu pleci sufletul in fata furtunilor din viata si sa nu uiti ca intotdeauna Dumnezeu ne deschide ferestre nebanuite catre noi, catre fericire si impliniri! Sa nu uiti ca oamenii se straduiesc mereu sa ne arate ca sunt rai, egoisti si lasi, dar defapt ei sunt plini de teama si de iubire neimpartasita. Sa nu uiti sa zambesti, deoarece zambetul este cheia catre sufletele oamenilor si calea ingerilor catre Dumnezeu. Sa stii ca esti un om deosebit chiar daca altii se vor chinui sa iti arate ca nu este asa! Sa nu uiti! Sa nu uiti ca oamenii ca tine au la baza lor o mare dragoste. Dragostea unei mame deosebite. Si...sa nu te schimbi. Imi doresc ca mereu sa pot gasi calea catre sufletul tau bun de unde sa imi iau gura de aer curat si lectia de cuviinta sufleteasca.

Sa zbori! Sa fii fericit! Sa fii iubit si sa iubesti... Sa ai o viata plina de bucurii. O poveste frumoasa scrisa intre copertile sufletului tau pe care mereu, mereu, sa o recitesti cu emotie alaturi de cei dragi...dragul meu!

La multi ani, de SF. Petru si Pavel! La multi ani, Paul!

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

Iubitul meu, am sa iti povestesc acum despre mine. Am sa te iau de mana si am sa te plimb prin viata mea. Sa ii cunosti toate strazile, toate cotloanele ei de frica si disperare, toate tradarile si bucuriile si mai ales, altarul acela la care ma opream mereu cand eram prea singura in mine. Un altar unde ma asezam la o cafea cu Dumnezeu si ii plangeam in brate intrebandu-l mereu de ce lasa oamenii schiopi de suflete in lume? EL mereu zambea si mereu ma apasa pe suflet amintindu-mi ca uneori in el se aude alt suflet...plangand, razand, cazand, ridicandu-se. In mine mai traia cineva a carui prezenta imi era atat de familiara, dar pe care nu il cunosteam. Ii stiam umbra umerilor, conturul chipului, a mainilor, a bratelor in jurul meu, dar nimic mai mult. Ca visul acela care se repeta la infinit, iar tu stii ca intr-o zi vei invata sa traiesti numai in el si pentru el, deoarece indiferent cata viata este afara...viata ta, toata este acolo! Te voi duce azi pe o strada unde cam pe la sfertul vietii am invatat sa ma prabusesc. Am invatat caderea ca nimeni altcineva. Si singuratatea. Atunci, iubitul meu, in abisul acela adanc si rece, Dumnezeu a suflat de trei ori cate trei cu tine peste mine. M-a resuscitat cu speranta si lumina. Lumina iubirii tale! Deodata nu mi-a mai fost atat de intuneric. Inima mea invata sa bata din nou. Corpul meu a invatat din nou pasii pana la zbor. Emotiile s-au intors precum pasarile calatoare in roiuri de fluturii stravezii. Se aruncau in mine, mureau si se trezeau nimfe de vise si dragoste pentru totdeauna. Si, in ziua aceea, am invatat sa ridic privirea. Era atat de frumos! Atat de multa lumina si culoare. Departe, pe cerul vietii mele se nastea un soare si crestea un cer senin, iar eu ma dezgoleam de toate lui. Nu am putut privi de prima data. Si teama doare. Si nelinistile. Si tacerile dor, iubitul meu! DOR! Dar m-am ridicat sprijinindu-ma de iubirea ta ca de un toiag, un talisman de vreme grea si buna, m-am invesmantat in privirea ta, mi-am pansat toate ranile vietii cu zambetul tau si mi-am asezat credinta si iubirea in suflet cu tine! Nu am alte puncte cardinale in viata si nici alta credinta. Nu vreau alt cer si nici alt soare. Nu vreau sa ma invete nimeni cum danseaza emotiile in suflet si pe sira spinarii cand seara adorame, iar iubitii raman treji. Nu vreau sa invat alte buze a ma rosti si nici ale mele nu vor rosti alt nume decat al tau! Si te-as canta! Si te-as rosti tuturor! Si te-as invata iubirea si pasii. M-as apleca sa ti-i asez la loc daca i-ai schiopata iubite, dar cum sa o fac? Cascada mea de adevar esti tu! IUBIREA mea esti TU! Acum, inchide ochii iubite si lasa-ma sa te invat un prim pas catre mine. Ma vezi cat de a ta sunt? Uneori imi vorbesti de iubire si te ascunzi in tine. Cum sa te gasesc iubite? In spatele carei usi stai? Am sa invat a le deschide pe toate doar da-mi un semn. Un semn ca ti-ai deschis pieptul sa pot intra in inima ta. In a mea...esti de cand s-au creat lumea, ingerii si oamenii. Si, si de nu ai fi, eu am sa ma opresc acum, aici, pe la mijlocul vietii si am sa te astept sa ma urci la cer. La cerul tau! Al nostru...

in inima mea

nu exista alta masura

in inima mea

nu exista alt acord,

iar de Dumnezeu m-ar aruca in lume fara tine

sa mor as vrea

sau sa nu ma amintesc

piatra sa ma fac

turla ce tipa la cer

zi si seara

numele tau

pana cand nu am sa mai fiu nimic

decat primul si ultimul gand

despre tine

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

Si am mers mai departe, cu inima cat un purice cu gandul si inima numai la tine... Cale de doua nopti am tot mers... cand de-odata, toata noaptea s-a stins, si mi-a aparut in fata o scara infinita care ducea catre un cer incredibil de stralucitor... Sa fie asta ceea ce caut? Sa fie o iluzie, sa fie un miraj, nu stiu, am pasit tiptil pe prima treapta si de-odata, ca un fior am simtit tamplele cum mi se incalzesc, iar picioarele au inceput sa nu ma mai asculte, si au inceput sa-mi ceara sa urc mai departe... Am continuat... De acum, sus este singura directie...

Zilele-mi toate-au fost doar intrebari,
Perindari, orbecairi, rataciri, dezamagiri,
False carari catre false dorinte, sperante,
Insa adevarul, in zare, departe, prea departe,

Dumnezeu mi-a sadit in suflet o sete enorma,
O foame infinita, o flacara nestapanita,
O minte poate prea ascutita, smintita, sucita,
Si o dorinta, sa-mi caut pacea, sub orice forma...

Si-am cautat-o crede-ma iubita mea, pretudindeni
Noapte si zi, la est la vest, la nord la sud,
Ma saturasem sa alerg, sa ascult fara s'aud,
Fara sa vad, sa strig far' sa'mi raspunda nimeni...

Atunci ai aparut tu, prima mea treapta spre rai,
Si-atunci inima mea a inceput sa svacneasca,
Naravasa precum un pur sange arabesc, si erai,
Prima gura de aer curat, prima picatura de sange adevarat,

Atunci am inceput sa urc, precum ingerii,
Desavarsirea mea a inceput cu tine, implinirea,
Trezirea, invierea, revigorarea, improspatarea,
Salvarea, fericirea, implinirea si mai ales, IUBIREA...

Asa ca lasa-ma sa te urc minunata scara spre rai,
Lasa-mi inima sa se scalde in cascada ta de adevar,
Invata-mi sufletul sa zboare, viata sa cante,
Invata-mi buzele sa fredoneze numele tau,
Sa te sarute... lasa-ma sa te urc iubita mea...

Sa te urc la cer! R&P Monolog in Doi

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

Atatea lumi paralele, atatea universuri paralele, atatea destine care traiesc contemporan. Cineva spunea candva... intregul univers si toate bogatiile din lume nu valoreaza cat un suflet... Iar cand salvezi o viata salvezi un intreg univers... Asta ai facut tu sufletul meu, m-ai salvat, si odata cu mine ai salvat un intreg univers, plin de stele care stralucesc pentru tine, plin de mari care te invaluiesc de mister, plin de cascade care revarsa peste tine elixirul iubirii ce ti-o port, plin de flori care-ascund sub fiecare petala sarutari, dezmierdari si alinturi, plin de nepatruns, plin de mistere, plin de tine, plin de mine... Ce frumos imi scrii tu acolo, si toate visele si dorintele tale le-am sadit frumos in inima mea si ti le voi implini, pentru ca fericirea ta este rostul meu de a trai...

Aseaza-te langa mine frumoaso,
Citeste-mi povesti de iubire,
Uita durerea, ingrijorarea las-o,
Lasa-ti dragostea sa respire...

Vreau sa-mi asez capul in bratele tale,
Sa ma alinti, sa ma mangai sa-mi soptesti,
Cuvinte sfinte ce numai tu le cunosti,
Ascunse bine sub mandrele tale petale...

Vreau sa ne unim intr-un prelung sarut,
Precum doua izvoare de munte,
Stiu ca suntem doua statuete de lut,
Dar comorile noastre sunt multe...


Vreau sa zburam pe cerul dragostei noastre,
Ca doi porumbei albi, imaculati,
Sa atingem su sufletul toate zarile-albastre,
Sorii sa ni-i facem veri, iar ingerii frati...

Sa curga iubirea, sa rasara sarutari,
Sa-nfloreasca fericirea, linistea,
Sa ne soptim in frumoase culori,
Cuvinte nemuritoare... in doi... - Monolog in doi, Paul Sorlopciu

Si cum sa nu iti scriu? Cum sa nu scriu cu suflet pe suflet dragostea mea cand tu-mi asezi atat de frumos lumea in mijlocul inimii si o lasi sa bata, sa danseze, sa traiasca, sa rada, sa spere, sa zboare atat de firesc? Sunt multe intre lumile noastre iubite... Multe...Uneori, simt ca unul e soarele, iar altul luna...ca toate sunt luntre si punte intre noi, dar eu oriunde sunt, te port cu mine si stii si stiu...stiu ca intre noi defapt nu este nimic...decat o mare iubire. O iubire mai libera decat pasarile cerului, pe care nimic nu ar putea-o lega vreodata. Nimic nu ar putea-o inchide. Ne suntem colivii cu usile deschise si zburam mereu unul spre altul. Imi spui ca eu te-am salvat. Eu doar te-am iubit nefiresc de cand ma stiu. Am intins catre tine punti de ganduri senine si drag. Am ridicat poduri si L-am iubit pe Dumnezeu pentru ca te-a plamadit si te-a daruit lumii acesteia. Te-am chemat de atatea ori in gandul meu si te-am stiut ca esti undeva...inima mea mereu scruta toate zarile ei...simtindu-te. In sufletul meu eu m-am nascut cu tine...singura cheie care te potrivesti tuturor usilor mele. Iti sunt carte deschisa, dar nu am nici o teama ca ma vei rupe corbilor. Stiu, stiu ca vei scrie mereu in mine cu tine, cu noi si ma vei iubi...cum numai tu poti si stii sa o faci...tulburandu-mi si linistindu-mi toate apele vietii! Imi esti mare si mal, cer si pamant, ploaie si soare...aer si suflet! Nu stiu cum a fost viata mea fara tine, dar nu vreau sa stiu cum ar putea fi daca tu ai disparea!!! Daca eu sunt salvarea ta...iar tu a mea...inseamna ca ingerii au stiut de ce ne-a invatat sa zburam doar impreuna. Aripile noastre nu se potrivesc pe alti umeri de suflet si nici in alte zboruri si ne-a binecuvantat...unul cu altul. De va fi vreodata sa raman schioapa de aripa ta nu vreau sa mai zbor. Vreau doar sa umblu apasat prin mine si sa privesc mereu spre raiul pe care mi l-ai daruit! In mine, TU...esti oaza mea de tot in care eu voi intra mereu sa-mi iau gura mea de viata, de liniste, de mine!


Ma asez langa tine iubite
sa pot sa-ti sarut fruntea,
sa-ti citesc, sa te-alint
mana ta draga in mana-mi
s-o culc

Si am sa-ti spun despre toate
ce-n suflet am strans,
iubirea-mi cuminte apoi
pe sufletul tau am s-o asez
cu-n suras

Cand inima ta tremurat iti va bate,
iar inima mea fara aer va sta
si intre noi cuvintele toate
sa se rosteasca nu vor putea
te voi iubi

Te voi iubi cum niciodata nu am iubit
si trupul tau cu trupul meu am sa-l alint
sarutul nostru va fi un zbor
tu-mi esti aripi si tu-mi esti apa
in care mor

si reinviu mult mai frumos si mai firesc
iubita sa-ti fiu, femeie sa-ti fiu,
iar tu in toate-mi
un dar ceresc! - Monolog in doi, Ramona-Sandrina

Monolog în doi - fragment

de la o vreme, diminetile sunt mai senine
viata mai asezata
nu mai valureste in mine ducandu-ma intr-un larg
unde nu ma gasesc
de la o vreme, inima mea bate cu inima ta
nici nu conteaza
daca intr-o zi se va opri si va muri in mine
de atata tine
de la o vreme, aerul meu nu se mai respira
esti tu, iar tu,
imi intri in suflet ca o raza de soare fara de sfarsit
diminetilor si noptilor
nu mai apui si nu te ascunzi dupa nori trecatori
incalzindu-ma de oriunde ai fi, de oriunde ti-as fi
intelegi?
poti sa dispari oricand. eu nu voi mai muri niciodata
si nici nu voi uita sa zambesc
inima mea s-a trezit si vrea sa traiasca a femeie,
eroic, imposibil, nestiut
pentru a te darui timpului si eternitatii...ei
elixir de nemurire
ce ma duce mereu, mereu catre nordul din mine,
tie!

Monolog in doi, P&R

Te voi scrie in nisip adanc, precum intr-un cuib de suflet...

Te voi scrie in nisip adanc, precum intr-un cuib de suflet si te voi da marii sa te cante asa cum eu nu indraznesc sa o fac desi tu-mi esti intreaga marginire!!! - Monolog in doi, P&R

Monolog în doi - fragment

Atatea lumi paralele, atatea universuri paralele, atatea destine care traiesc contemporan. Cineva spunea candva... intregul univers si toate bogatiile din lume nu valoreaza cat un suflet... Iar cand salvezi o viata salvezi un intreg univers... Asta ai facut tu sufletul meu, m-ai salvat, si odata cu mine ai salvat un intreg univers, plin de stele care stralucesc pentru tine, plin de mari care te invaluiesc de mister, plin de cascade care revarsa peste tine elixirul iubirii ce ti-o port, plin de flori care-ascund sub fiecare petala sarutari, dezmierdari si alinturi, plin de nepatruns, plin de mistere, plin de tine, plin de mine... Ce frumos imi scrii tu acolo, si toate visele si dorintele tale le-am sadit frumos in inima mea si ti le voi implini, pentru ca fericirea ta este rostul meu de a trai...

Aseaza-te langa mine frumoaso,
Citeste-mi povesti de iubire,
Uita durerea, ingrijorarea las-o,
Lasa-ti dragostea sa respire...

Vreau sa-mi asez capul in bratele tale,
Sa ma alinti, sa ma mangai sa-mi soptesti,
Cuvinte sfinte ce numai tu le cunosti,
Ascunse bine sub mandrele tale petale...

Vreau sa ne unim intr-un prelung sarut,
Precum doua izvoare de munte,
Stiu ca suntem doua statuete de lut,
Dar comorile noastre sunt multe...


Vreau sa zburam pe cerul dragostei noastre,
Ca doi porumbei albi, imaculati,
Sa atingem su sufletul toate zarile-albastre,
Sorii sa ni-i facem veri, iar ingerii frati...

Sa curga iubirea, sa rasara sarutari,
Sa-nfloreasca fericirea, linistea,
Sa ne soptim in frumoase culori,
Cuvinte nemuritoare... in doi...

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

Atunci voi zbura catre tine ca un gargarit, rosu cu picatele negre, vreau sa-ti aduc zambetul pe bunze si caldura in inima. Vreau sa ma plimb cu tine prin parc, vreau sa admir rasaritul, vreau sa merg la furat de cirese prin gradini pe la vecini, vreau sa alerg pe plaja impreuna cu tine. Vreau sa cresc alaturi de tine, vreau sa infloresc alaturi de tine, vreau sa simt, sa iubesc, sa citesc, sa invat de la tine... Vreau sa imbatranesc cu tine... Sa ma trezesc cu tine-n gand si sa trag plapuma noptii cu gandul la tine... Vreau atat de multe pentru noi sufletul meu, atat de multe vise am adunat in mine incat nu-mi ajung cuvintele sa-ti exprim... Dar nu vreau sa traiesc in viitor, nici sa-mi fac prea multe planuri, pentru ca de cand ma stii, spontaneitatea mi-a fost atu... si de ce nu... viata neplanificata este intotdeauna mai curata, mai frumoasa, mai surprinzatoare... Asa ca imi sorb elixirul de spontaneitate impreuna cu tine, caldura zilelor mele... Si zilele-mi sunt insorite, si noptile linistite, si toate sunt la locul lor, ca in a 6-a zi de creatie, asa cum le-a lasat Dumnezeu, curate, sfinte si nevinovate... Te sarut floarea mea!!! - Paul Sorlopciu, Monolog în doi

Iar eu te voi aştepta Gărgăriţul meu, indiferent cât va dura această aşteptare. Te voi aştepta eternităţi de va fi nevoie! Cu iubirea ta în suflet, nimic nu va fi greu. Nici o cădere, nici un zbor. Te voi aştepta să îmi aşezi zâmbetul pe buze şi să tragi peste noi plapuma nopţii sărutându-mă pe frunte. Şi, mai presus de toate te aştept să îmi aşezi în viaţă, viaţa mea... Viaţa mea, dragul meu eşti TU! Între atâtea urcuşuri şi coborâşuri, viaţa noastră niciodată nu a fost acasă. Niciodată nu a putut să înceapă. Ea doar...a existat. Fiecare aruncaţi pe alte mări, pe alte valuri. Izgoniţi dintr-un paradis liniştit pentru a se regăsi. Atâtea furtuni şi naufragii până când ne-am găsit. Atâtea insule pustii şi greşite. Mereu am scrutat zarea căutând, aşteptând ceva ce inima mea ştia. Ea...ea dintre toate a ştiut mereu că undeva, cineva mă cheamă şi ea chema. Ştia că rostul ei era acea unică barcă în care odată ajunsă va pluti până la capăt şi mai departe. Iar ziua aceea...ne-a ajuns, iubitul meu. Barca inimii tale a ajuns acasă la malul inimii mele...şi e bine! Atât, atât de bine! Şi este bine că nu avem planuri, că nu ne pecetluim viaţa cu promisiuni, că o vrem mereu alta, surprinzătoare şi curată. Că vrem să o curăţăm de ce a fost rău şi grea în ea...cu noi şi iubirea noastră. Că o construim şi reconstruim în noi pentru ca să putem să ridicăm din inimile noastre o cetate unde noi să ne fim mereu indiferent ce ar fi. Acolo...nimeni nu va bate, nimeni nu va intra şi de acolo nimeni nu ne va izgoni! Iubirea noastră e singura cetate care nu va mai cădea, pentru că are zid însuşi lacrimile şi zâmbetul lui Dumnezeu. În ele ne-am îmbrăcat când El ne-a îngrijit în palmele Sale şi ne-a trimis în lume..doi goi unul de altul, unul pentru altul, unul în căutarea celuilalt! Şi ai ridicat primul zid din cetate, iar eu acum pe al doilea. De azi, aşa cum ţi-am mai spus...voi fi Ana ta. Am să mă zidesc în tine şi în iubirea ta şi de alta nu mai vreau să ştiu, dragostea mea! Îmi toate-mi eşti şi îmi vei fi, mai presus de mine.Te aştept să îmi fi alături, să îţi citesc în timp ce capul tău va fi în braţele mele, iar mâna mea peste creştetul tău...Te aştept să învăţăm împreună, să zburăm împreună, să creştem împreună şi să nu mai ştiu cum sunt zilele în care zâmbetul tău e umbrit! Cred că menirea mea de când m-am născut a fost să fiu îngerul păzitor al zâmbetului tău...pentru că de acolo mi-am luat eu ora exactă a vieţii mele...din fericirea ta! Acum...doar vino acasă... Vino acasă să mă înveţi dansul şi iubirea sub glasul tău, sub privirea ta, sub iubirea ta şi...nu îmi mai da drumul, chiar dacă poate uneori ritmul îşi va uita notele! Tu eşti toată muzica de care am nevoie să îmi amintesc că trăiesc şi să iubesc! Te iubesc, Paul! - Ramona-Sandrina, Monolog în doi

Citate - Monolog în doi...

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

 

"- Am să plec! Am să plec departe!
- Cât de departe, iubito?
- Acolo unde există sfârşit! Acolo unde iubitele pot muri!
- Nu există un astfel de loc, iubita mea!
- Pentru orice există!
- Nu şi pentru tine! Iubirile se nasc şi mor în sufletul celui care le simte!
- Atunci, am să mor în sufletul tău!
- Sufletul meu nu te va ucide niciodată!
- Iubite, pot să merg la capătul pământului şi să te aştept? Poate acolo aşteptările îngheaţă!
- Dar vor fi tot aşteptări!
- Nu vor mai durea aşa! Eu am să fiu piatra, iar ele apele...
- Dar de ce mă aştepţi iubito?
- Pentru că mi-e dor de tine mereu...Aş vrea să ştiu cum sunt braţele tale în jurul meu! Nu ştiu unde să te mai caut! Răscolesc în mine cu fiecare şoaptă de-a ta şi mă agaţ de vise!
- Agaţă-te iubito! În ele suntem liberi! Dar nu uita! Eu sunt acolo iubito! Dincolo de ele! Nouă viaţa nu ne poate pune zăbrele...
- Eu mă simt în mine ca într-o închisoare! Zăbrelită peste tot cu dor şi lacrimi! Eşti departe! Departe..
- Deshide ochii iubito! Eu sunt acele zăbrele şi te iubesc! Eşti doar o colivie cu aripile deschise spre mine!
- Dar mi-e atât de dor că doare...Doare sângele şi inima!
- Eu sunt carnea ta şi sângele tău! Eu sunt inima ta! Apasă-ţi inima iubito şi ai să vezi cum te iubesc!
- Atunci, oriunde voi pleca, voi fi cu tine şi nici să mor nu am să pot! Am să-mi iubesc inima iubite mai mult decât pe mine!
- Atunci, sunt nemuritor! - Monolog în doi"

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

"Sfadis-au ursitoarele la al meu crestet,
Pana s-au inteles ce sa-mi urseasca,
Va fi un rege, va fi un destept,
Va fi un miliardar, va fi un poet,

Va fi un haiduc, va fi un cantaret,
Va fi un simbol, va fi un profet,
Va fi un lider, va fi un filosof,
Va fi un intelept, Va fi un scriitor...

Nu va fi nimic din toate astea una a spus,
El va fi unui suflet jumatate, e de-ajuns...
Ce folos trage omul din cele de mai sus,
De nu va fi gustat din fructul cel ascuns...

Din fructul zeilor, din elixirul ingerilor,
Din mandria universului, din esenta sorilor,
Din sangele lui Dumnezeu, visul profetilor,
Samanta tuturor minunilor, cununa sfintilor...

Va fi iubit, va fi visat, va fi privit,
Va fi sorbit, vrajit, momit, indragostit,
Va invata sa pretuiasca, darul prea sfant,
Far' de care n-ar exista fiinta omeneasca,

Va tocmi stelele cu inima sa,
Va imblanzi uragane, va dansa cu norii,
Ramona-i va fi lumina ochilor,
Penelul ii va fi sabie,

Si va ucide plictiseala, monotonia,
Grosolania, minciuna, prostia,
Desfranarea, gelozia, melancolia,
Invidia, lacomia si indiferenta...

Toate acestea va fi si va face,
Va fi un om... cu vino-ncoace,
Iar rostul sau pe-acest pamant,
Sa iubeasca, e tot ce va avea mai sfant... - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"

""Gărgăriţă-riţă,
zboară-n poieniţă,
zboară ca şi gândul,
ocolind pământul,
ca un paraleu
Pân' la iubitul meu"

şi pieptul meu s-a deschis larg
inima s-a făcut mică, mică
de teamă iubite!
teamă că nu am să te găsesc
oricâte lumi aş străbate,
că am să te pierd
chiar şi de mână
când ne vom ţine,
dar a zburat nebuna
a zburat un acrobat nebun de iubire
prin toată lumea şi s-a oprit
doar la tine
aghiasmă şi anaforă sfântă vieţii mele
atât de banală fără tine...

cum ştii tu dragostea mea
din depărtările tale
să-mi iei sufletul pe palme şi să-l
îngrijeşti tuturor zilelor mele
pe care le sfinţeşti
îmbrăcându-mă în cuvinte,
în visare,
în zâmbet şi atât de multă bunătate
mi le aşezi frumos
pe viaţă,
pe inimă,
în gânduri
mă săruţi cu tot dorul tău de om şi bărbat
şi mă trimiţi în lume
să se bucure şi alţii de mine,

dar ştii tu?
ştii tu că ei se bucură prin mine de darurile tale???
căci toată-ţi sunt îngemănată
şi de-ar fi să se termine lumea
şi viaţa
eu de tine nu am să mă pot dezlipi
şi-am să mă rog iubite, cum am să mă mai rog
lui Dumnezeu:
"Doamne! Doamne să nu mă mai laşi să mă nasc fără el!
Ucide-mi lumile toate şi aruncă-le în toate zările firii
şi nefirii, dar fără el...nu mă mai trimite în lume
că îmi voi goală precum bătaia unui clopot
în ţipătul pământului către Tine Tată!"

ştii tu, Paul...iubitul meu...iubite!?!
cum aştept seara?
seara când mă dezbraci de toate
gândurile-rândurile
şi-mi torni pe frunte,
pe buze,
în priviri

dragostea,
iar eu te gust de trei ori câte trei
cum mă învăţa bunica să iau anafora
şi îmi fac cruce cu iubirea-mi toată
pentru toate zilele în care nu îmi eşti
şi pentru cea în care îmi vei fi
la o aruncătură de mâna mea
altar,
ţie!

ştii cât de viaţă-mi eşti în toate
şi cum te iubesc, soare peste tot cerul sufletului meu???
 ŞTII?!?

(acum zboară gărgăriţa mea şi sărută-i ochii de dor şi drag,
fruntea de apăsări şi amărăciuni,
buzele de aşteptare,
inima plină de întrebări şi nerostite
şi vindecă-l de toate să nu mai ştie de tristeţe,
iar de altfel nu poţi...aruncă-te în el şi mori
căci...fericirea lui mi-e grijă-n toate!!!) - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

Vino acasă Iubite!!!
- Dar sunt acasă! Singura casă pe care o cunosc e inima ta!
- Şi atunci de ce mă doare inima atât de tare? Parcă ar fi o piatră!
- Deoarece şi pietrele uită uneori că sunt desprinse din cer. Şi plâng! Plâng în doruri adânci!
- Aşa plâng pietrele iubite?
- Aşa plâng eu!

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

(Sursa foto: internet)

" Iti trimit un sarut frumoasa mea, dintre stele... Mi-a venit in minte o poezie minunata, scrisa de Lucian Blaga:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

La fel si eu floarea mea, te admir, te iubesc, te traiesc, te sorb din priviri, te visez, dar nu vreau sa te descifrez, vreau sa te pastrez asa cum esti, misterioasa, frumoasa, minunata, dulce, aromata, perfecta si nevinovata... Pentru ca tu esti corola de minuni a lumii pentru mine, esti vraja mea si te iubesc...

Cat de pustii si lungi erau zilele fara tine,
Cat de intunecate si sterpe erau diminetile,
Aveam o boala in suflet, dar nu trecea cu pastile,
Tu esti ce-mi lipsea, soarele zilelor mele senine...

De cate ori imi ascultam inima, sarea o bataie,
Ma vedeam mereu scindat in oglinda,
Zambetul durerea nu putea sa-mi ascunda,
Chiar si-n zilele senine, percepeam numai ploaie,

De unde era sa stiu ca Dumnezeu imi sadise in suflet,
Dorul de tine, imi scindase inima in doua,
Imi legase fericirea de tine, orice vis, orice zambet,
Nu stiam ca-mi esti suflet, minune si roua...

Insa acum traiesc, fericirea e-n floare,
Sunt implinit si cant ca o privighetoare...
Te iubesc, te sarut din vis minune ce-mi esti,
De cand te cunosc, ma simt ca un personaj din povesti - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"

(Sursa foto: internet)

"Pentru o clipă, seara mea a tremurat. Stelele licăreau ciudat, ca printr-o ceaţă. Le priveam de pe cealaltă parte a lacrimilor, iar cerul nu mă mai putea alina. Nu mai găseam cuvintele dincolo de şoaptele lui. Nu mai auzeam şoaptele. Şi mi-am amintit iubitul meu! Mi-am amintit abisul în care m-am trezit când m-am născut. Un abis adânc şi greu în care uneori legam pietre de moară de mine şi mă aruncam vieţii ca pe un câine, dar nici viaţa nici corbii nu mă vroiau. În mine licărea mereu ceva! Ca un talisman. Ca un sărut de-al lui Dumnezeu peste inima mea bolnavă. Binecuvântarea cu tine! Ai fost mereu talismanul meu la drum greu în viaţă şi m-ai apărat, m-ai protejat la căldura sufletului tău şi m-ai iubit. Mi-ai oblojit aşteptările şi mi-ai dat sens zborurilor. Când cădeam şi genunchii sufletului îmi erau juliţi şi sângerau a răni deschise, mâna ta mereu îi spăla, îi vindeca şi îi săruta. le arăta din nou drumul...către lumina aceea de unde se întrezărea silueta unui bărbat ca nici un altul. În tot hăul acelesi disperării, mereu am ştiut că eşti undeva. Undeva şi mă strigi! Undeva şi mă rosteşti! Undeva şi mă aştepţi! Undeva şi mă aştepţi până în cele mai nesperate gânduri ale tale..., dar nici n-aş fi visat a fi tu! În viaţa noastră ne-am trecut de câteva ori prin preajmă. E drept că inimile au tremurat şi atunci, dar am crezut că e doar un vânt răzleţ ce trece. Acum ştiu că nu va trece niciodată iubitul meu. Nimic din viaţa mea nu va trece decât cu tine!

Aripile mele nu s-ar fi desprins niciodată de corp
nu aş fi ştiut ce să fac cu ele
nici la ce-mi folosesc
inima mea nu ar fi învăţat să bată în toate limbile ei
nici nu ştiam că vorbeşte
sau că poate să simtă aşa
ciudat însă, cum de la o vreme, aripile s-au deschis,
viaţa a început să cânte,
iar inima mea îi vorbeşte direct inimii tale
pe înţelesul nostru,

iar asta, asta pentru că TU mă iubeşti...,

iar eu, te voi iubi înmiit şi voi avea grijă de zâmbetul tău, de sufletul tău şi de toate florile ce le-ai sădit frumos şi cuminte în viaţa mea. Voia avea grijă să nu ucid fluturii ci să-i transform în coconi de unde să se nască clipe fără de sfârşit pentru noi! Te iubesc...cu toată viaţa mea! - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu