Discutie intre doi embrioni...

(Sursa foto: internet)

- Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

(sursa: internet)

Muzică în imagini şi poveste

(Sursa: facebook)

Când am găsit această minunată imagine distribuită pe pagina mea, primul gând care mi-a trecut asemeni unei săgeţi de emoţie prin suflet a fost melodia..."The last unicorn". Eu, am crescut cu ea. Unii dintre voi poate nici nu o cunoaşteţi adânciţi în atât de multă propagandă de artă fără valoare. Deci...vă las să plutiţi pe acorduri de poveste...

Griuri - Dungha

Toate par a fi cutii mici în care ne îngrămădim gândurile şi viaţa, de parcă am dori să le facem mereu un spaţiu mai mare. Defapt sunt cutiuţe muzicale. Locuri unde inima cântă melodii numai de ea ştiute. Casele noastre. Gri pe dinafară, pline de culoare pe dinăuntru. Nu totul este ceea ce pare. Viaţa blocurilor nu constă în felul în care sunt construite ci în cine le locuieşte. Oamenii sunt inima acestora, iar ele, blocurile sunt locurile acelea unde noi ne clădim speranţe. Aşa ca şi ele. Una peste alta, până sus la cer. Gri peste gri, gri peste roşu, gri peste alb, gri peste albastru, până ne desenăm paleta perfectă de culori. Blocurile par prea strâmte pentru noi când ne dorim să zburăm, dar defapt ele sunt locul ideal unde se pot construi aripile perfecte: "Mai departe şi spre infinit!". De pe acoperişurile lui ai cele mai frumoase panorame şi cele mai adânci prăpăstii. La mijloc eşti tu. Întotdeauna. Până când găseşti locul unde tu eşti răspunsul suficient.

Text: Lady Allia; Foto: Dungha     
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds ARTE Zinnaida