Spiritul Crăciunului nu stă doar în cadouri, globuri, ci în ceea ce dăruim

 

Spiritul Crăciunului îl regăsim în felul în care alegem să trăim. El nu stă doar în cadouri, globuri, lumini strălucitoare sau mese îmbelşugate ci în ceea ce dăruim!

Crăciunul este dragostea şi timpul pe care îl oferim celor dragi nouă, arătându-le astfel că ne pasă! Crăciunul trăiește în noi prin iubirea, compasiunea şi umanitatea pe care o oferim celor din jurul nostru, în fiecare zi a existenței noastre!

atât cât poate fi ea, eternitatea

Nu am pretins niciodată că ştiu totul despre iubire. Din contră aş spune. Sunt omul care ştie cel mai puţin despre ea. Dar cred în ea. Şi cred în faptul că ea ne schimbă din clipa în care ne-a atins. Eu, sunt doar femeia care iubeşte. Aşa cum ştie. Aşa cum îi cântă inima. Şi nu mă tem de cuvinte. Nu mă tem să vin aici...goală de mine în faţa voastră şi să spun: "Iubesc!". De ce m-aş teme? De ce ar trebui să tac? Nu am furat nimic. Doar simt! Simt... Simt că sunt vie! Simt că trăiesc! Simt cum inima mi-e cuprinsă de milioane de emoţii şi bate frumos. Uneori o ia razna ca o nebună. Alteori stă mică, mică...doar într-o bătaie. Atunci îi e dor. Şi, o ia razna din nou. Zboară! Iubirea crede. Nu se îndoieşte. Poate totuşi, uneori se ţine într-o zvâcnire de teamă. Teama că poate totul e un vis. Dar tot ea inima ştie. Ştie că dacă e iubire, nu e vis! E zbor. E căldură. E un cuib în care locuiesc două suflete. Din clipa aceea, nimic nu mai va fi la fel. Două suflete, vor merge mână-n mână şi se vor uni într-o bătaie de inimă pentru totdeauna...atât cât poate fi ea, eternitatea!

(atât cât poate fi ea, eternitatea - Ramona-Sandrina)

Mereu ţi-am scris...

Mereu ți-am scris. Nici nu știam de existența ta când ți-am scris prima scrisoare. Am rupt-o din sufletul meu și am pecetluit-o cu cele mai adânci gânduri și speranțe ale mele. Mereu ți-am scris. Până în clipa în care te-am găsit și încă sunt mirată că poți exista așa. Habar nu am cum a făcut Dumnezeirea, dar ești decupat exact după visele mele. După inima mea. Te potrivești perfect acolo. Acum, că știu că exiști, îți voi scrie în continuare. Toată viața mea. Ca să mă eliberez încet de tine. Sau de mine. Nu pot duce în mine atâta iubire. Și atunci, ca să nu mor, o scriu. De acum, cred că voi scrie de fapt pentru mine. Să nu te uit. Să mi te impregnez pe suflet. Să te iau cu mine peste tot ca să nu mă pierd. Să ne reîndrăgostim mereu unul de altul! Mereu îți voi scrie. Doar astfel vei putea fi al meu etern. Doar așa, iubirea mea nu va fi în zadar și se va scrie pe stele!

Iubesc viaţa! La nebunie!

Iubesc viaţa! La nebunie! Am acceptat ani de zile să trăiesc după diverse reguli. Rău. Omul trebuie să îţi traseze propriile reguli pentru că el este singurul care îşi cunoaşte viaţa, inima, pasiunile, visele, limitele. Şi uneori nici el. De aceea, de multe ori viaţa este un notes unde scriem, ştergem, rescriem, trasăm. Viaţa nu e un drum drept. Nici pavat. Este o multitudine de căi, de alei, de poteci pe care ni le facem noi singuri pentru a ajunge la...lumină! Cel mai frumos este când reuşim să lăsăm nişte marcaje în viaţă. Nişte felinare. De la un timp, încalc regulile. Multe. Am învăţat că viaţa ne aparţine, greşelile la fel. Fiecare o trăieşte pe a lui, deci nu ar trebui să o judece sau să vrea să o trăiască şi pe a altuia. Toţi ne asumăm viaţa de când venim pe lume! Nu toţi avem curajul să o şi trăim cum vrem. Eu însă am ales să trăiesc în sfârşit. Poate nu cel mai frumos. Nici cel mai corect. Dar am ales să îmi las inima să traseze limitele unde mintea va face restul aşa cum va şti mai bine. Voi păşi pe vârfuri însă. Să nu alung păpădiile de pe alte suflete!

Ce face durerea dintr-un om care scrie?

(Sursa foto: internet)

Ce face durerea dintr-un om care scrie? Dă naștere unei cărți de succes între coperțile căreia sângerează un suflet la scenă deschisă! - Ramona-Sandrina

Femei veritabile... (reeditat)

Şi totuşi, uneori nu contează că suntem femei care au grijă de familie, de fericirea şi liniştea ei. Uneori nu contează nici măcar că suntem.

Mereu vor exista modele de comparaţie cu care niciodată nu vom putea concura, iar asta, pentru că lumea a ajuns atât de superficială, încât tratează oamenii ca pe nişte obiecte de decor fără suflet, fără conştiinţă, fără suflet şi sensibilitate.

Totuşi, cel mai frumos este atunci când în viaţa noastră apare cineva pentru care noi suntem modelul sublim după care este comparată întreaga lume şi se mulţumeşte să ne ştie acolo alături: fericite, liniştite şi...femei simple care transformă casa obişnuită într-un cămin!

Îţi mulţumesc, iubitule, că pentru tine sunt o astfel de femeie! ♥ - Hanul Poveştilor

(Sursa: Sufletulcunumesimplu)

(7 mar. 2013)

În fiecare femeie există un vis... (reeditat)

În fiecare femeie există un vis care nu va muri niciodată şi mai multe care şi le-a îngropat de mai mult în sânge, în carne, în suflet. Femeile când devin mame sau soţii uită de visele lor, de speranţele lor, de năzuinţele lor. Nu pentru că se ignoră. Nu pentru că nu se respectă ci pentru că iubesc prea mult. Femeile nu se nasc niciodată pentru ele şi uneori se nasc de mai multe ori într-o viaţă!

Tuturor femeilor din lista mea de prieteni şi nu doar... Cu tot dragul!

( 31.05.2013 )

Noapte bună, Îngerul meu ♥ ~ ♥ !

(Sursa foto: internet)

Mă simt în siguranță oriunde aș fi și oricât de adâncă ar fi noaptea gândurilor mele, deoarece din adâncul inimii mele mă iubește un înger. Doar al meu! Și știu asta după felul ciudat în care îmi bate inima când îi rostesc numele în tăcere! - Ramona-Sandrina

Noapte înstelată și îngerească vă doresc tuturor! pe mâine, sufletele mele frumoase...

Noapte bună, Îngerul meu ♥ ~ ♥ !

Sunt oameni pe care îi așteptăm în inima și viața noastră mereu, dar care nu vor veni niciodată...

(Sursa: internet)

Sunt oameni pe care îi așteptăm în inima și viața noastră mereu, dar care nu vor veni niciodată. Ei iubesc, plecând! Sunt oameni care ne așteaptă ei în inimile și viața lor mereu. Și așteaptă. Și rămân. Și ne învață și pe noi să rămânem. Știm că vom aștepta mereu. Știm că vom iubi fără speranță, dar în toate acestea, vom învăța să trăim o viața liniștită de om. Nu vom avea viața aceea strălucitoare, plină de exuberanță, de nebunie, de scântei, de emoții și fluturi, dar suntem recunoacători că ni s-a oferit o iubire, un cămin, o inimă de împărțit și o viață de trăit. Nu spectaculoasă, dar viață și tot ce este viață înseamnă mulțumire față de Dumnezeu și recunoștință față de tot ce înseamnă ea. Și atunci știm că despre asta este vorba defapt când trăiești. Despre a împărtăși ceva cu cineva. De a duce în tine povești neterminate aici pe pământ, iubiri eterne pe care nu le poți descrie și nu ți se vor împlini și de a învăța că, uneori, viața este peste toate acestea o explozie de întâmplări, oameni, clipe. - Ramona-Sandrina

Gusturi amare - "Închiriem Moș Crăciun"

(Sursa foto: internet)

Citesc de câteva zile niște oferte: "Închiriem Moș Crăciun". Mi-e amar. Mi-e foarte, foarte amar. Am ajuns în graba noastră să anulăm încet, totul: vise, oameni, iubire...pe noi!

Oare ce vom ajunge să mai închiriem după ce ne închiriem copilăria, visele, poveștile? O mamă de închiriat? Un tată? O bucurie?

Cât de ocupați putem deveni în cariera noastră sau împlinirea propriilor vise, țeluri încât să uităm să le dăruim copiilor noștri această fericire???

Trist... Uităm de tot și devenim tot mai goi. Vom fi o bucată de tablă în care nu va mai răsuna nici o emoție, nici un vis, iar sângele va fi înghețat. - Ramona-Sandrina, Gusturi amare

Zile fără cuvinte...

Marţea fără cuvinte. Din dor de tine.....

(Sursa foto: internet)

Dacă m-aţi întreba în ce timpuri m-am născut ...

(Sursa foto: internet)

Dacă m-aţi întreba în ce timpuri m-am născut şi cum mi-ar place să fie moda mea, asta ar fi: cu sufletul la purtător, visătoare, zâmbitoare şi îmbrăcată elegant, nu dezbrăcată în trend. A fi femeie frumoasă nu înseamnă a te ascunde după fard, a-ţi modifica micile imperfecţiuni chirurgical, a te modela cu silicon de teama de a nu fi admirată ci, a-ţi recunoaşte defectele şi părţile pozitive, a găsi în tine încrederea şi puterea propriei feminităţi şi inteligenţe şi a scoate la iveală prin tot ce faci şi eşti...personalitatea şi sufletul. Acestea din urmă sunt cele care fac o femeie să fie cu adevărat femeie, care transformă banalul în unic şi dă strălucire! Când frumuseţea se va fi dus demult, omul de lângă noi ne va rămâne pentru femeia care suntem şi îi suntem! Pentru cea a cărui frumuseţe radiază a ea însuşi! A te simţi cel mai bine în pielea ta este fardul cel mai ieftin şi mai la îndemână! - Ramona-Sandrina

Tu, te-ai născut sub zodia iubirii mele

(Sursa foto: internet)

Tu, te-ai născut sub zodia iubirii mele. Când vrei să zbori îţi deschid tot cerul iubirii mele şi te las să faci norişori de fericire peste tot! Picaje, piruete, dansuri nebuneşti de emoţii. Când vrei să înoţi, îţi arat apele sufletului meu şi te las să înoţi peste tot în mine. Mă dezbrac de toate, iar tu faci cercuri de dragoste, tulburându-mă până în adâncurile ce nici nu ştiam a le avea! Când vrei să te alinţi îmi deschid viaţa ca două braţe şi te îmbrăţişez în ea cu tot ce sunt eu! Apoi, sper...să te afli sub zodia perfectă şi să rămai! ..... - Ramona-Sandrina

- Ramona, eu uneori nu te înţeleg!

(Sursa foto: internet)

- Ramona, eu uneori nu te înţeleg! Te îndrăgosteşti atât de repede! Suferi, plângi, disperi, zbori, râzi, cazi şi te înalţi. Nu am văzut om care să se amestece astfel în emoţii şi să le trăiască până la epuizare ca pe tine! Deşi îţi cunosc povestea marii tale iubiri, uneori am impresia clară că iubeşti doi bărbaţi, două suflete. Pe unul îl ştiu, dar pe celălalt nu am să îl pot ghici niciodată!

- Ai dreptate! Iubesc două suflete! Nu ai cum să îl ghiceşti. Cel de al doilea bărbat pe care îl iubesc este Scrisul! În el îmi învelesc sufletul când mă simt a nimănui. Ştii, până şi cuvintele sunt iubiri! Uneori, fac dragoste cu ele, dar niciodată fără bărbatul pe care îl iubesc! El e întotdeauna acolo...în mijlocul lor! - Dialog, Ramona-Sandrina

"În aer pluteşte a viaţă!!!"

 

Dacă nu te-aş fi cunoscut, poate nu aş fi învăţat gustul tristeţii! Dacă nu te-aş fi cunoscut, poate inima mea nu ar plânge! Dacă nu te-aş fi cunoscut, poate nu m-ar durea viaţa astfel! Dar, dacă nu te-aş fi cunoscut, nu aş fi ştiut ce înseamnă iubirea! Dacă nu te-aş fi cunoscut nu aş fi cunoscut împlinirea! Dacă nu te-aş fi cunoscut nu aş fi ştiut ce înseamnă să îmi bată inima aşa! Dacă nu te-aş fi cunoscut nu aş fi cunoscut acest sentiment unic! Dacă nu te-aş fi cunoscut nu aş fi ştiut cât de preţioasă devine viaţa în inima noastră printr-un om, printr-o iubire!!! - Ramona-Sandrina

Ieşi şi zâmbeşte, dragul meu... ^_^ ! "În aer pluteşte a viaţă!!!"

Încă o zi departe de tine...

Încă o zi departe de tine. Mi-am petrecut toți ani aşteptându-te. Sperând. Privind în depărtare. Nici un orizont nu mi se părea prea mare, prea larg. Îl adunam mereu în mine, lângă inima mea, în inima mea. Adânc! Te respiram cu fiecare rugăciune. Ne respiram încet în şoapte, pe nume într-o lume ce odată ne-a fost interzisă. Te-am adunat clipă cu clipă în viaţa mea. Te-am adunat de peste tot şi am rescris destinul cu noi. Nu te-am lăsat niciodată să pleci, chiar dacă eu am plecat de câteva ori. Te-am luat în sângele şi visele mele cu mine. Te-am scos noaptea alături de mine ca să nu mor. Te-am aşezat alături şi am vorbit ca odinioară cu tine. Te-am privit şi m-am rugat să nu dispari niciodată. Ai fost gura mea de aer şi viaţă pe care o trăgeam în inima mea pentru a putea să merg înainte...fără tine. Şi mai sunt câteva zile departe de tine, dar nici una fără tine. Depărtarea noastră a fost mereu fizică. În suflet...noi doi ne-am fost mereu cuib unul altuia. Ne-am ţinut mereu de mână, ne-am privit, ne-am ridicat unul pe altul, ne-am zâmbit şi ne-am trimis răvaşe de iubire de la o inimă la alta. Dragul meu...te aştept ca inimile noastre să se amestece într-o bătaie şi să-şi amintească gustul acela rotund dintre doi oameni. Deplinătatea mea eşti tu și simt că mai avem puţin. Atât de puţin. Eşti departe...într-un loc ce nici nu pare pe acelaşi pământ din cauza neîntâlnirii noastre, dar totuşi, niciodată plecat din mine. Aici! Atât, atât de aici. Mi-am petrecut toți anii vieții mele așteptându-te, dar niciodată renunțând. Niciodată fără tine. Niciodată prea departe. Sufletul meu mereu a şoptit cu tine!Știu că într-o zi ai să-mi apari! Ai să-mi atingi sufletul! Am să te recunosc și ai să ne rămâi! Oriunde ești însă, eu te vreau bine și fericit! Nu mă cunoști încă dragostea mea, dar toate îți vorbesc despre mine. Într-o zi, mă vei găsi și vei ști că pe mine m-ai așteptat toată viața ta!

Gânduri frânturi...

Nu şiu cum să articulez cuvintele corect. Mereu mă opresc cu ele în faţa ta. Sunt timide. Speriate. Încurcate. Neputincioase. Copilăreşti.Nu ştiu cum să te privesc corect. Privirea mea te ocoleşte. Te îmbrăţişează. Te alungă. Te cheamă. Se poticneşte. Se împiedică în privirea ta. Se scufundă. Te-am luat în privirea mea însă pentru totdeauna. Îmi vei ajunge pentru eternitate, dar mi-e teamă să nu dureze eternitatea o eternitate fără tine!!!! Nu ştiu cum să respir corect! Nu ştiu cum să mai respir corect. Tot aerul meu eşti tu. Nu mai am aer. Nu mai am aer!!! Nu mai am... Aş vrea...să mă evapor, dar inima mea nu mă lasă. În ea locuieşti tu, iar ea vrea să bată până la infinit cu tine. Cine sunt eu să o opresc? Bate, inima mea...bate! Doamne???! Doamneee!!!

Tot ce putem spera este ca în cele din urmă să amorţim de durere...

(Sursa foto: internet)

Uneori, când viaţa pare frumos aranjată şi stabilită pe traseul său normal, apare un tren. Din direcţie opusă. Sau nu. Nici nu ştii defapt din ce direcţie apare. Apare însă atât de neaşteptat încât ai impresia că te-a împrăştiat în milioane de bucăţi. Nu mori. Eşti departe de acest sentiment. Te refaci. Te rescrii. Te regăseşti frumos. Aşa cum nu ai crezut că vei putea să o faci vreodată. Afli despre tine lucruri extraordinare care îţi sunt date numai atunci...o dată în viaţă a le afla despre omul care eşti şi vei fi de atunci înainte. Stai aşa, ca un copil mic să îţi şoptească viaţa despre tine prin acea întâmplare minunată ca şi cum ţi-ar citi dintr-o carte cu poveşti. Duci mâna la inimă şi nu te mai recunoşti. Dintr-o dată nu mai baţi a tine. Nu mai baţi cu tine. Nu mai baţi a nimic cunoscut şi totuşi în inima ta recunoşti pe cineva atât de familiar. Dar nu te sperie! Nu te sperie decât în măsura în care te gândeşti că acele bătăi vor înceta. Te vezi dintr-o dată asemeni unei încăperi cu multe, multe uşi şi stai pierdut. Nu sunt chei. Sunt doar uşi. Dincolo de uşa aceasta iubite eşti tu. Uşa mea nu are chei. Are doar un mâner. Atât ai nevoie să faci pentru a ajunge la mine. Să apeşi pe el. Dar nu. Nu vei apăsa. Ştiu. Stai acolo aşa...de deja destul de multă vreme să îţi cunosc răsuflarea peste umărul sufletului. Nu spui nimic. Doar stai. Te-aş întreba...cât mai ai de gând să stai aşa în prag, dar nu te întreb. Mi-e teamă. Teamă că ai să laşi şi pragul uşii gol de tine. Aşa că...hai să stăm o clipă aşa. Tu de o parte a uşii, eu de cealaltă. Nu va trebui să renunţi la crezurile tale. La lumea ta. La dorinţele tale. Nu mă vei atinge. Vei sta doar cu fruntea şi palmele apăsate pe uşă. Deoparte. Eu voi sta la fel de cealaltă. Apoi, după ce vom fi stat destul ca să ştim că ne poate trăsni de tot cu depărtarea şi dezrădăcinarea, poţi să pleci.Deja ai stat destul. Lasă-mă! Mi-am rupt de multe ori în viaţă visele, mâna, umărul, piciorul. O inimă, nu mai contează! Se va auzi doar o trosnitură. Ca de os frânt. Nu te speria însă. Aşa trosnesc sufletele se spune. Viaţa îmi spune că se va reface. Treptat. Totuşi, nu va mai putea aştepta trenuri. Gările vor fi închise şi sigilate. Altfel inima nu se mai reface. O vreme, preţ de o viaţă cică, va trebui să stea în carantină de tine. De mine. De noi. Va putea însă cunoaşte alţi oameni. Care nu o vor zdruncina. Alături de care nu va mai visa, nu va mai alerga după fluturi şi poveşti cu spiriduşi care intră în inimă şi o îmbolnăvesc. Viaţa o va ajuta astfel sigilând-o de toate să evite eforturile cu emoţii. Nu fac bine dacă vrem să nu sângerăm de moarte! Totuşi, pe vreme ca asta, nu ştiu cum să o numesc pentru că nu e comună...pe vreme de aşezat cuvintele şi speranţele alea fulgerătoare pe suflet, vom simţi din nou un junghi. Un junghi în locul acela de unde inima mereu va sângera a aşteptare. Şi ce putem face? Ieşim din nou afară din noi, în gara aceea pustie unde lupii mai urlă la lună a iubire, ne aşezăm pe o bancă şi stăm aşa, iar trenul...nu ne mai izbeşte. În afara aceluia, toate sunt doar nişte personale atât de încete încât nimic magic nu se mai poate întâmpla! Tot ce putem spera este ca în cele din urmă să amorţim de durere până în măduva sufletului... - Ramona-Sandrina

 

Inimească...

Nu ştiu voi, dar eu am aşa dimineţi şi seri când mă întreb ce se mai aude cu inima. Cum mai bate. Ce mai bate nou. Ce se mai aud cu bătăile de altă dată. Inima îmi pare aşa uneori ca o muzică de fundal. Ca şi cum cineva ar dansa şi cânta în noi atâta timp cât suntem. Undeva departe bate o altă inimă. O auziţi? Nu? Înseamnă că sunteţi prea ocupat să nu o auziţi nici pe a voastră. Eu mă întreb de ce bate? De ce bate uneori regulat, alteori sacadat. De ce uneori parcă stă să plângă, iar alteori aleargă prin pieptul nostru ca o zănatecă. De ce se ghemuieşte în mine acum ca un copil cu dor de tine. Aş întreba-o:

- Hei! Cum mai e cu bătaia?
- Cu aia de dimineaţă? Cu celelalte toate? Cu cea de seară? Sau cea de noapte?
- Nu ştiu! Cu asta de acum!
- Nu e a mea!
- Cum nu e a ta? Ce inimă eşti tu? Trăieşti ilegal în mine!
- Sunt inima altcuiva!
- Dacă tu baţi cu altcineva...cu mine cine bate?
- Nu ştiu...

Da, cam aşa e cu inima câteodată. Treaba asta cu inima e ciudată. Eu beau cafea, ea o savurează. Deci, hai mai ia o gură şi spune-mi şi mie cum e.

- Ca o dimineaţă cu ochi adânci şi departe!
- Deci amară?!
- Nu...adâncă şi atât!
- Înţeleg! Ce inimă...
- Tăcută. Azi sunt tăcută. Voi bate destul de neregulat şi cu intermitenţe.
- E prima zi de toamnă...de aia!
- La mine toamna a venit demult! Când o plecare anume a tras uitarea peste mine şi m-am îngropat în frunze de dor. Ştii cât sunt de colorate?
- În inimeşte? Nu cunosc nuanţele inimeşti!
- Dar asta o simţi?

În piept, iar îmi bate cu tine. Iar îmi bate a emoţii şi culoare. A zâmbet. A aer curat. A două mâini care se ţin. A inimă crescută şi pe dreapta.

- O simt!
- Ce culoare are?
- A linişte!
- Vezi că nu sunt grele culorile inimeşti?
- Nu...Sunt grele doar când le simţi!

Inimile trăiesc în noi ca într-o casă. Şi bat. Bat mereu la fereastră. Prin ele vedem noi uneori atât de departe. Şi clar. Ele ne ajută să vedem viaţa aşa cum este ea. Nealterată. Frumoasă. Liberă. Ele tot bat mereu în geamul de la fereastra noastră în speranţa că se va deschide. Inimile bat a speranţă. Probabil că vor să zboare. Probabil că asta şi fac când nu mai bat. Nu ştiu. A mea acum e toamnă. Şi m-a învăţat inimească. Şi iarăşi pluteşte în aer miros sărat. - Ramona-Sandrina

Gânduri frânturi...

Sunt un copac dezrădăcinat până la Dumnezeu! Nu pot decât să-mi las frunzele să mă dezbrace până la suflet. Un copac în sufletul gol care ţipă fără ţipăt şi peste care nici vântul nu mai adie! Sunt un copac în care nici iubiţii nu îşi mai scrijelesc numele până la sângerare. Nici oamenii nu i se mai aşează sub ramuri să povestească. M-a uitat până şi viaţa. E departe. În locul unde eu nu am să mai ajung nici măcar dacă mă voi mai naşte o dată! Rădăcinile mele sunt la tine. Nu ştiu ce trebuie să faci. Nu ştiu ce trebuie să fac. Îmi vreau doar pădurea braţelor tale şi cuibul privirii din care nu m-aş mai întoarce! - Ramona-Sandrina