culoar...

(Sursa foto: internet)

a trecut atat de multa vreme. eram doar doi copii, doi tineri. lasa-ne asa. ramai acolo. asta iti spun mereu, dar nu vrei.

iesi din mine incet in fiecare seara si imi zambesti larg si stralucitor. ma dai la o parte ca pe o perdea aproape invizibila de matase si imi spui intotdeauna aceleasi cuvinte dragi si frumoase ce au mireasma unor cirese de vara, iar eu le culeg cu acelasi sat de tine. mereu.

nu stiu de ce iubirea ta murmura la nesfarsit aceleasi cuvinte. nu stiu de ce de fiecare data cand te intorci in mine tragand perdeaua sufletului dupa tine te incrunti, ochii nu iti mai sclipesc, iar in urma ta lasi o lacrima tarzie pe o frunte carunta. ciudat. lacrima nu mai e la fel de tanara precum noi in amintirile noastre. iti poarta anii frumosi si zambetul, regretele si toate cuvintele nespuse.

eu te adorm jucandu-ma in parul tau negru si carliontat ca de obicei. tu nu stii. sau stii. altfel de ce m-ai vizita mereu...!?
ma joc, te privesc ca pe o mare fara margini in care se oglindeste iubirea inocenta si iti spun sa nu-ti regreti tacerea, departarea si cuvintele nerostite. eu nu le-am auzit niciodata, dar inima se pare ca aude si tacerea...

acum adormi dragule drag. lasa-ne asa. ramai acolo. a trecut atat de multa vreme. eu insa am sa ma aplec cu tot sufletul peste buzele tale sa-ti culeg incruntarea obosita de timp.

maine trebuie sa zambesti stralucitor din nou. cu alti ani, cu alte ganduri, cu alti pasi si fara amintiri cu miresme de cirese de vara. cu mine tie, cu tine mie. se pare ca ne vom fi pentru totdeauna. culoar de ganduri printre ganduri.

fără chipuri cioplite

(Sursa foto: internet)

în tine...
mă întorc

de fiecare dată
când mi-e prea frig în viaţă
sau mi-e prea greu cu mine

nu iau cu mine nimic
decât sufletul,
iar în palme,
o flacără ce nu se mai stinge

mă descalţ încet de tristeţi şi dureri,
de amăgiri şi abisuri deşarte,
îmi las lacrimile aninate pe gene
şi intru tiptil ca şi o adiere
sau ca o părere
în fiecare gând de al tău,
în fiecare răsuflare,
în fiecare murmur interzis

nu ştiu cum însă,
de fiecare dată tresari,
de fiecare dată fruntea ta se apasă
de atâta eu...
şi fără să ştii îmi iei mâinile
în mâinile tale
şi ţi le treci prin păr,
peste ochii încă atât de frumoşi,
peste buze
şi le afunzi în piept până în inimă,
iar apoi zâmbeşti amintiri...
amintiri nepârguite
şoptindu-mă atât, atât de aproape
de inima mea,
iar eu stau ghemuită în tine
şi te privesc

eşti primul şi ultimul meu templu
fără chipuri cioplite
unde
mă întorc

de fiecare dată
când mi-e prea frig în viaţă
sau mi-e prea greu cu mine
de-atâta tu
şi plâng o lacrimă căpruie

de fiecare dată ultima

rugăciune

 (Sursa foto: internet)

mă rog pe rozarul lacrimilor mele şi-mi cad mătănii din priviri obosite.
ceara mi se scurge pe degete până în oase.
încă un pic şi din sânge îmi vor creşte dureri cu mireasmă de busuioc.
nici o rugăciune pare că nu ajunge la Cer. toate rămân aici închise în mine.
îmi rescriu visele în clopotnite împăienjenite.
fumul de tămâie se înnegreste în mine. sunt asemeni unor pereti de lămpi vechi.
mă mai aprinde doar câte o mângâiere.
mă clădesc de sus în jos. vreau să am rădăcini. simt cum în cap îmi pulsează inima.
mă întreb oare mă aude cineva cum tac?
D-zeu şi sufletul meu îndesat în D-zeu ca şi în ultima salvare.
a cântat cocoşul a treia oară. gândurile negre se risipesc.
îmi iau rugăciunea cu mine. acuma e ziuă.

foşnete de timp

sub pleoape cocorii ţipă ultima dată

zvâcnind

mi-a înflorit o noptiţă la colţ de ochi

şi-un zâmbet pârguit la celălalt

mi-am suflat în palme

în timp ce tu îmi curgeai rece pe şira spinării

de la o vreme te simt din ce în ce mai greu

în partea mea stângă

ca pe o apăsare

sau poate ca pe un vânt ce nu mai adie


uneori te obişnuieşti cu junghiurile

ca şi cu o ceaşcă de cafea aburindă

sub un soare nerăsărit


după multă vreme mi-am permis să te scot

afară

e zi frumoasă de toamnă

tu eşti la fel de tânăr şi frumos

cum te-am cunoscut

ce-ar fi să mă laşi să te respir

în timp

ce şi uitarea va fi la fel de firească


încercând aerul cu tot sufletul

toamna pleca

avea dalii prinse-n păr,

iar tu aruncai sclipiri negre de ochi iubiţi

sub foşnete de timp

În ochii tăi

în ochii tăi
ai mei au învăţat
să râdă cu mirare

în ochii tăi
ai mei se pierd,
dar se-ntorc minune

în ochii tăi
privirea mea e floare
deschisă către cer
lumină şi culoare

în ochii mei
ai tăi
vor învăţa să creadă
că-n viaţă mai nimic
nu poate-nvinge-o mamă
în suflet de copil!