Gânduri în gânduri...

Simt că mi se sufocă sufletul şi nu găsesc nici cea mai mică fereastră pe care să îl smulg din mine afară...să îl las să ţipe până nu mai rămâne nimic decât...tăcere!

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

 

"Paul:

O sa raman... si-am sa iubesc, si-am sa te respir inca putin, si-am sa te degust zi de zi, si-o sa impletim clipe de miere, o sa dansam dansul inimii. Va fi frumos, va fi de neuitat, va fi sublim, dar ce folos? Ce folos cand zi de zi... ne vom stinge, precum doua stele care-si vor da-ntr-un final ultimele scantei de lumina... Nu intelegi ca vreau sa culeg nemurire? Nu stii ca exista un univers paralel unde perfectiunea domneste, unde nimeni nu greseste, unde totul straluceste? Nu intelegi... ca te iubesc atat de mult incat vreau sa prelungesc la infinit felia mea de existenta? Nu intelegi ca lucrurile de valoare se obtin doar cu mari sacrificii? Asa ca da... sufletul meu... am sa risc moartea pentru a deveni nemuritor... Ce folos e albul meu daca risca a deveni spalacit, scorojit, incaruntit, vreau sa-l clatesc, sa-l revigorez, sa-l transform permanent intr-un alb imaculat... O sa-mi picur lava in sange, o sa-mi strecor ambrozie in inima si-am sa iubesc cum zeii o fac... Asa ca rabda iubita mea, fii puternica pentru mine... Te sarut!!! - Monolog în doi, Paul Sorlopciu"

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

"Paul:

Of... cat de frumos poti sa-mi scrii, cat de minunat esti plamadita, esti ca o harpa sfanta care emana numai sunete dumnezeiesti. Aceste cuvinte mi se catara pe suflet precum o iedera, dar nu una malefica, una revigoranta, una minunata, una renascatoare, ca un izvor vesnic de fericire... Asa ca da iubita mea, esti fara indoiala sita mea de fericire, mangaierea si alinarea mea, frumusetea si fericirea mea, de ce-ul si pentru-ca-ul oricarei intrebari pe care mi-o voi adresa odata... Sper doar sa fiu demn de iubirea ta, sper doar sa o merit, sper doar sa nu cad in superficial, sper doar sa nu te desconsider, sa nu cad in banal... asa cum fac toti oamenii bogati cand se vad cu desaga plina... De aceea trebuie sa merg mai departe in drumul meu nocturn, ca se devin ceea ce trebuie sa fiu, sa devin ceea ce meriti sa fiu... Penrtu ca tu meriti doar desavarsirea iubita mea, tu insati fiind desavarsita... Am lasat o parte din mine la fiecare rascruce de stele, astfel ca nu vei fi singura de vei incerca sa ma intalnesti... Le-am presarat cu elixir de zambet si praf de sarut... Cu calde alinturi si picaturi de dragoste... Te iubesc tabloul meu minunat!!!

Ramona-Sandrina:

sunt tot ce vrei sa fiu iubitul meu
sunt harpă, sunt femeie
sunt iederă de vise
ce am să mă-nconjor în jurul tău
mereu să-ţi fiu,
iubitul meu...
voi fi orice, orice
voi fi erou, voi fi soldat,
şi voi muri ca să revin cu tine-n sufletul meu!

prea mult am stat la drum cu mine
şi la răscruce de noi doi,
câte au fost iubite-ţi aminteşti???
acele săptămâni şi luni şi zile
până când sufletul mi-a spus
pe unde eşti
şi ţi-am ieşit în prag
să te aştept
spre tine cu tot dorul meu s-alerg
să... te iubesc?!

atâtea nopţi m-am întrebat murind
prin care lumi se află domnul meu din gând
pe el să îl aleg, de el ca să mă leg
ca de pământ şi cer,
de ape şi de ploi,
credinţa mea în care sper
amestecându-mă în noi
sufletul tău, altarul meu,
iubitul meu

între noi doi iubite, cuvintele tac
ce rost ar avea să cânte?
inimile noastre au cântecul lor,
a ta cu mine,
a mea cu tine
un limbaj din care se desprind
doar bătăile lor,
între ele, tu mi te prelingi în suflet,
pe suflet
rostindu-mi tot Universul!

iubitule, iubitul meu

Ştii ce-mi eşti tu?
Cea mai înaltă turlă unde inima mea
te strigă înalt, înalt
până la Dumnezeu
o astfel de iubire-ţi port,
iubitul meu!!! - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul"

Compoziţia chimică a oxigenului s-a schimbat pentru mine.

Mi-este atât de dor de tine încât în mine nu mai găsesc spaţiu pentru aer. Aerul nu mai îmi este suficient ca sufletul meu să dezvolte viaţă! Compoziţia chimică a oxigenului s-a schimbat pentru mine. Nu mai este O2! Este Tu&Eu! Altfel, viaţa mea nu dispune de condiţii prielnice pentru a trăi! Numai pentru a exista...

Asta este el...un dresor de fluturi, emoţii şi cuvinte !

(Sursa foto: internet)

Poate vă întrebaţi...de ce Paul? De ce l-am ales pe Paul pentru a scrie o carte. Nu eu l-am ales. Întâmplarea ne-a ales pe amândoi pentru asta. Însă, trebuie să ştiţi că şi cei care scriu au preferaţii lor. Au apele lor de linişte şi cuvinte în care le place să se arunce, să stea şi de unde ştiu că vor ieşi senini. Şi cei care scriu simt nevoia unui loc intim în care să intre cu înfiorarea cu care intri într-o Biserică şi unde să îşi lase ei însuşi toate, uitând până să şi respire. Şi cei care scriu au nevoie de cuvintele şi sufletul altora să poată să se golească de ei înşişi până la pielea sufletului pentru ca apoi să poată scrie. Noi, ne dăm hrană unii altora şi puterea de a găsi rădăcinile frumoase ale gândurilor. Aşa cum i-am spus şi lui, noi doi suntem două izvoare pornite din acelaşi loc,care la un moment şi-au despărţit apele pentru a se întâlni mai târziu. În această fericită afluenţă ne-am amestecat şi am revărsat din noi ploi de emoţii în care vă regăsiţi voi. Probabil, într-o zi, apele noastre se vor separa din nou. Dar până atunci, vom curge ca nici o apă, aşa cum ştim noi mai frumos. De ce Paul? Deoarece, pentru mine, Paul nu scrie...El îşi coboară toate gândurile în suflet, le îmbăiază în cerneala lui şi apoi le lasă să zboare.

Asta este el...un dresor de fluturi, emoţii şi cuvinte ! Lumea ar trebui să îl citească mai des. Vindecă.