Gânduri frânturi III...

Ieri a plouat. A plouat şi astăzi, doar că azi, la un moment dat în fereastră a bătut o rază stingheră, dar senină de soare. M-am bucurat de ea ca şi un copil. Am deschis larg fereastra sufletului meu şi i-am dat voie să intre înăuntru cu tot ceea ce este şi înseamnă el. Fără pic de teamă. Apoi, m-am închis în visele mele şi am zâmbit toată ziua singură. Mereu. Zâmbesc mereu de la o vreme. Soarele meu ştie de ce. Şi e de ajuns. De aceea, uneori apare şi străluceşte aşa cum doar el ştie. Atât de simplu. Atât de natural. Atât de firesc. Atât de...frumos. Cum îmi mai bate inima când îl văd acolo...pe cerul viselor mele. Uneori îi iau razele în căuşul palmelor mele şi îmi pun obrazul alături. Sunt clipe de alint. Clipe de fericire. Apoi, am luat-o pe Augu şi am mers până la casă. Să culegem zambile. Am luat câteva şi în zâmbetul meu. Să i le dăruiesc lui. Pentru că îmi este un câmp de flori peste suflet, iar eu am să îi mulţumesc în fiecare zi pentru asta, până la capătul capătului...Acum, iar plouă. Doar în mine a rămas senin. Şi miresme de flori. De vise. De tine. Însă...mi-e dor. Mi-e dor de firescul meu atât de nefiresc...:)!