Se afișează postările cu eticheta România mea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta România mea. Afișați toate postările

21 iulie 2022

Acasă...


Mamă, mi-este dor
Dorul, știi că nu-i ușor

Și te voi suna după piesa asta
Du-mă vântule, unde-mi sunt gândurile
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Du-mă val de dor, unde nopțile nu dorm
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Du-mă ploaie tu, acolo unde griji nu-s
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă
Uită-mă puțin, să nu mă mai simt străin
Du-mă acasă, du-mă, du-m-acasă

Spuneam odată și oarecum mă repet…nu îmi lipsește nimic aici unde sunt. Am familia mea frumoasă, casa mea, siguranță financiară și nu doar, Mediterana care vălurește la doi pași, locuri minunate de vizitat și oameni frumoși, prieteni. Dar mi-e dor! Un dor care nu poate trece cu nimeni și nimic. Cu nici un loc nou și minunat sub soare! Cu nici un alt grai, cu nici o altă umbră de copac! Dorul de casa părintească, de mama, de tata, de frați, de locurile unde am copilărit, de România mea. Orice fac, oriunde merg, dorul acesta sfâșie și singura mea dorință este aceea de a mă întoarce într-o zi, acasă. Să am o căsuță mică, cu grădinuță de flori, de legume, curte și umbrar. E un vis poate prea mare, dar poate nu imposibil!

Ce plâns am tras…și cât de mult m-a impresionat faptul că a simțit să filmeze în casa părintească…

17 noiembrie 2014

Scrisoare deschisă


(Sursa foto: internet)


Astăzi, românii par a se fi trezit într-o țară unde curge lapte și miere. Prefer să aștept. Să am reținerile mele. Să fiu unul din românii aceia suspicioși, neutri care nu aruncă cu busuioc pe câștigător și ouă clocite pe pierzant. Pentru că, neamț sau nu, până acum, tot pe vorbe se bazează totul, iar eu sunt sătulă de ele. Nu mai cred demult în promisiuni electorale. În super oameni. A avut grijă clasa politică să mi le spulbere pe toate în acești ani de după Revoluție. greșesc. Nu revoluție ci lovitură de stat. Nici aia nu a fost revoluție cum nici ce s-a întâmplat în țară în această perioadă nu a fost ce a părut a fi.

Dar e bine. Presa externă scrie despre noi. Străinii par să fie mult mai interesați de noi. Au motivele lor. Le vom vedea mai târziu care sunt. Probabil umblă și ei ca Biserica cu sutana vopsită. Și noi, credem. Și ne închinăm. Sperând ca de obicei în mai bine. Dacă tot e să ne închinăm străinilor, am speranța că pupăm sutana cui trebuie. Că dacă cineva își închipuie că nu e așa, doar își închipuie.

Eu azi, m-am trezit la fel. Cu același griji. Și constat așa ca ieri înainte de votări că nu Johannis a câștigat ci Ponta a pierdut. Voturile nu au fost pro Johannis ci împotriva unui sistem, a unui partid. Dacă ar fi după mine, nu le-aș separa. Aș fi votat împotriva a toate, deoarece toate sunt la fel. Doar că au alte culori și alte interese. Asta e important să nu uitați niciodată, Domnule Președinte! Să nu uitați că românii prin faptul că v-au ales au ales defapt schimbarea! Au ales să se lepede de tot ce au strâns în ei în toți acești ani. Și-au pus sufletul și încrederea la îndemâna Domniei Voastre! Sper să aveți grijă de ele, să le prețuiți și să înțelegeți că schimbarea unei mentalități, a unei structuri și sistem nu a fost ușor nimănui!

Până unii se bucură, eu voi trăi și voi vedea. Și sper să nu supăr pe nimeni dacă eu voi rămâne multă vreme la fel de cirscumspectă. Totuși, m-a bucurat ceva. Că în această nebunie, revoltă, naivitate, românii au fost foarte uniți, fericiți și...VII! Demult nu am mai văzut țara asta atât de vie și de plină de atitudine. Asta, a fost dovada că românii, masa de oameni niciodată, dar niciodată nu trebuie neglijată de sistemul politic. Oamenii au nevoie de un singur imbold. Nici nu mai contează dacă e un instigator sau doar o revoltă de moment. E scânteia! Și dacă nu sunteți atenți stimabili politicieni și inclusiv dumneavoastră domnule Președinte...scânteia poate lua foc. Nu subestimați oamenii! Ei sunt de fapt adevărata putere în stat și a unui stat! Sunt brațele, picioarele, inima și sângele care pompează într-o țară! Mintea! Lumina și întunericul!

Oamenii sunt țara, domnilor politicieni. Să nu mai uitați asta când veți jura cu mâna pe Biblie și veți intra în Parlament și Guvern. Chiar dacă mințiți în fața lui Dumnezeu, iar El vă iartă când ajungeți la El...până acolo vă mănâncă oamenii! Poporul poate că pare prost și ușor de manevrat, dar el nu uită și din când în când își amintește de rădăcinile lui umane și strămoșești! Înainte de Traian, noi am fost de-a lui Burebista! E în genetica noastră să fim daci din când în când!

Domnule Președinte, să nu considerați că am ceva cu dumneavostră. Sau cu originea dumneavostră strămoșească. Nu am nimic. Sunt născută în Oradea, cu rădăcini în Alba și Maramureș. Trăită prin Moldova și Constanța. Vă închipuiți că am prieteni de toate etniile și culorile politice. Nu mă interesează la oameni nici etnia, nici religia, nici culoarea politică. Nu fac parte din oamenii care trăiesc cu fobii despre masoni, arieni, partide sau conspirații ale lumii. Nu că ele nu există. Există, dar nu mă interesează pe mine. Eu consider că acțiunile sunt cele care ne diferențiază și ne aruncă într-o categorie sau alta. Ele ne clasifică și ne evidențiază. Ele ne iau umanitatea sau ne fac oameni.

Cu alte cuvinte, puteți fi orice din cele de mai sus, eu însă, am o singură cerință: să fiți OM! Să faceți diferența! Să spulberați concepții, ideologii și neîncrederi ca ale mele. Chiar vă rog să mă faceți să regret lipsa mea de entuziasm! Să regret că am o urmă de mare îndoială! Și să dați aripi speranței care a mai rămas în mine ca român și mamă!

Vă rog să vă uzați de toate instrumentele și drepturile dumneavostră ca președinte pentru ca să faceți din această țară un loc mai bun, o țară respectată și cu adevărat democratică și de drept!!! Să le redați aomenilor demnitatea și copiilor viitorul! Să nu o împărțiți străinilor și să nu îi mai vindeți pe nimica economia, agricultura și industria! Aici, în țara asta s-a făcut export real. De aici, veneau alții și cumpărau. Țara asta are potențial uriaș și așa mulsă, roasă și depersonalizată de clasa politică de toate culorile!

Îmi iubesc poporul și țara. De aceea, oricâte șanse am primit să plec în străinătate, am preferat să trăiesc la nivelul subzistenței în țara mea. Să fiu un bun cetățean și un om care învață să lase ceva frumos în urma sa. Un român care să nu își facă de rușine țara și neamul!

Domnule Președinte, urmărindu-vă activitatea, nu de acum din campanie, ci de dinaninte, de când ați fost propus Prim Ministru, am realizat că aveți toate ingredientele și calitățile necesare unui om politic puternic și de calitate. Sunteți inteligent, ambițios, diplomat, retras în afirmații, aveți carismă și peste toate, aveți ceva în plus: sunteți român cu origini nemțești. Asta, vă face un ROMÂN care poate simți românește și gândi NEMȚEȘTE! O alăturare ce poate deveni una extrem de fericită românilor și dumneavoastră!

Dacă veți înțelege toate acestea, ați putea fi cu adevărat nu doar cel care a trezit o țară întreagă ci cel care o va ține vie cu mult după ce nu veți mai fi!

Istoria au scris-o români ieri, dar dumneavostră o puteți face una de mare excepție!

Să vă fie și să ne fie într-un ceas bun Domnule Președinte! Dumnezeu să ajute România și românii săi!

(Scrisoare deschisă, Ramona-Sandrina Ilie)

1 decembrie 2013

La mulți ani, România!!!

(Sursa foto: internet)

Mulți români se plâng de țara lor, deși țara lor nu se plânge de ei. Le-a favorizat nașterea aici. Le-a dat mândria de a fi român. Pentru că DA...este o mare mândrie în a fi român. I-a educat, i-a crescut. Le-a dăruit familie, prieteni și amintiri. Unora primele iubiri și iubiri de o viață.

Și deși toți se plâng de ea, România nu se plânge că a fost pângărită cultural, educațional, furată de la suflet către orice bogăție, "violată" național, jignită, părăsită, transformată, plagiată, torturată! Nu se plânge pentru că nu doar străinii au încercat să îi manipuleze istoria și recunoașterea faptelor istorice fără de care nici Europa nici măcar America nu ar fi adus atât de multe victorii în războaie. Micuță, Cenușăreasă, uneori de neștiut pe harta lumii, ROMÂNIA a avut ÎNTOTDEAUNA în clipe cruciale ale istoriei ceva de spus!

Oriunde voi fi, am să iubesc această țară pentru minunile sale culturale, pentru eroii săi, pentru artiștii și sportivii săi de excepție, pentru pădurile și minunile sale naturale, pentru ciripitul păsărilor care nicăieri nu ciripesc ca acasă, pentru liniștea care o găsesc mereu aici, pentru părinții, frații, copiii mei și iubirea care aici le am și nu în altă parte! Nu voi uita niciodată cât m-am bucurat că sunt român când am văzut drapelul național arborat, când am văzut un artist cântând sau dansând pentru România, când am auzit de un copil olimpic reprezentant al acestei țări!!! Oriunde voi fi am să duc numele și mândria de a fi român mai departe și voi lupta, voi milita MEREU pentru ROMÂNIA MEA!!!

Iubesc România pentru tot ce este ea! La mulți ani, țara mea dragă! La mulți ani, români...oriunde ați fi voi! Iubiți-vă țara, deoarece nici o alta nu este sânge din sângele vostru așa ca ea! - Ramona Sandrina

1 decembrie 2012

La mulţi ani, România! România, te iubesc...

(Sursa: internet)

Nu e perfectă. E departe de a fi perfectă. Dar mie nu îmi place perfecţiunea. Nu mi-ar da şansa de a mă auto-depăşi. Aş lâncezi în mine fără un scop anume. Nu aş putea trăi aşa. De aia îmi place aici. Aici trebuie să te zbaţi. Să găseşti o linie de plutire. Nimeni nu îţi dă de-a gata. Trebuie să fi aproape ireal. Sau prost bâtă cu mult noroc. Dar astfel de situaţii le găsim şi în alte ţări, nu trebuie să aruncăm cu pietre în a noastră. Nici să ne plângem de milă. Trebuie să ştim că suntem buni şi să ne dorim mereu să fim şi mai buni.

O iubesc pentru că e o luptătoare. Nu se dă bătută. Are în piept oameni frumoşi care îi dă un puls unic. Când îl are prea mare, când aproape deloc. Este ţara extremelor. Constantele noastre sunt bătrânii şi oala de lut în care ne modelează. Portul popular şi doina. Munţii şi pădurile. Pietrele. Izvoarele. Padişul. Ardealul. Babele şi Sfinxul. Zimbrii. Bănia. Maramureşul veşnic al dacilor. Râurile. Brâncuşi. Voievozii ei frumoşi şi înţelepţi. Iorga. Eminescu. Stănescu. Porumbescu. Vlaicu. Nadia Comăneci. Vrancea. Ţara asta ne iubeşte atât de mult, încât uneori şi inima îi plânge. Şi i se cutremură. Carpaţii noştri cei de toate zilele. Şi un soare mare şi frumos care peste peisajele acestea răsare cel mai frumos. Am fost în multe locuri în ţară. Am bătut-o cu piciorul şi am învăţat să o preţuiesc. Eu pe ea, ea pe mine. Este o dragoste reciprocă. Mi-a oferit mereu sprijin şi frumuseţe. Oameni frumoşi care au mereu o vorbă bună.

România este pâinea mea caldă de unde răzbate mireasma celor mai profunde emoţii. De multe ori m-am gândit că vreau să plec, dar niciodată nu m-am regăsit făcându-mi bagajele. Nu aş putea. M-ar sufoca cerul altor locuri. Eu pur şi simplu sunt român. Aşa mă simt. Nu mi-e ruşine şi mă simt bine în pielea naţiei mele. Ne place să facem totul altfel. Ne certăm ca la uşa cortului. Ne iubim în public. Ne respectăm. Ne ridicualrizăm. Ne demonstrăm mereu că suntem mai buni. Ne arătăm cu degetul, dar dacă o fac alţii, îi ia naiba aşa pe româneşte spus!

Ştim că putem mai mult, dar ştim că e timp pentru toate. Ştim că avem multe de făcut, dar le lăsăm pe ultima sută de metri. Ne furăm şapca, dar o patentăm de zeci de ori mai bine. Nu suntem foarte bogaţi, dar găsim mereu altenative. Alţii au inventat lucrurile, dar noi le adaptăm. Ei le stăpânesc, noi le redefinim. Ei au internetul, noi avem cei mai buni hackeri. Şi uite aşa.

Suntem ca în bancul acela...: "un tip are ceva de făcut urgent şi opreşte trei persoane pe stradă. prima îi răsounde că poate sp îi termine ce are de fpcut într-o lună. A doua într-o săptămână. Iar un student îl întreabă: cât mai e până la sesiune?". Da, noi suntem studentul! Pentru români nu există imposibil sau irealizabil. Dovadă că avem oameni de excelenţă în toate domeniile şi colţurile lumii. Oameni fără de care medicina, astronomia, sportul, matematica, informatica, muzica, cultura, cinematografia, fotografia, literatura, arta...nu ar fi fost la fel de valoroase.

Îmi iubesc ţara pentru că o iubesc. Nu am nevoie de motive să iubesc ceva ce deja există în inima mea. O iubesc pentru că e veselă. Spontană. Frumoasă. O iubesc pentru că nu ştiu altfel. E frumoasă pe cerul sufletului meu! Este prinţesa mea îmbrăcată în haine de Cenuşăreasă! Poate acum e cenuşi, dar nu e nimic! Va străluci ea din nou! Toate au un timp! Acum, e timpul să stăm în cenuşă poate şi să învăţăm să preţuim ceea ce suntem şi din ceea ce ne tragem!

Îmi iubesc ţara pentru că aici am văzut prima oară ochii mamei. Aici i-am auzit prima oară glasul. Aici m-a ţinut bunicul în braţe şi tot aici mi-a făcut bunica codiţe. Aici am învăţat să mă caţăr în copaci şi să mă julesc în genunchi. Aici am defilat şi am mâncat slănină prăjită cu colegii în practicile agricole. Aici am învăţat să scriu şi să folosesc scrisul ca şi mesaj al iubirii nu al destrămării. Aici am avut prieteni şi întâmplări de viaţă. Bune, rele...aici au fost.

Aici am devenit mamă. Aici mi-am auzit fetiţa plângând prima oară. Aici, pe acest pământ a păşit pentru prima dată. Aici am învăţat să fiu părinte. Atunci am înţeles România cel mai bine. Atunci am redescoperit-o. Atunci am ştiut că România va fi mereu căminul meu, inima mea, ţara mea! Augusta m-a învăţat cel mai frumos să simt vorba românească.

România a fost mama atâtor copii. Ne-a ajutat pe atât de mulţi să facem primii paşi. Să creştem. Să iubim. Ne-a pus aripi. Ne-a lăsat să zburăm. Indiferent dacă am părăsit-o...ea ne-a rămas.

Oriunde suntem, ne şopteşte pe toţi, iar noi...o auzim. O ducem cu noi peste tot şi ea vine cu noi oriunde. E o dragoste firească. Între o mamă şi copilul ei!


La mulţi ani, România! La mulţi ani, mamă ţară!
Sunt mândră că sunt român!


30 iulie 2012

FELICITĂRI Alin Moldoveanu şi îţi mulţumim pentru bucata de senin pe care ne-ai dăruit-o!

Deci nu este Focşaniul ceea ce pare; un oraş micuţ, politizat şi plin de betoane! Este un oraş al oamenilor frumoşi şi de valoare care mereu, dar MEREU ne fac mândrii că suntem vrânceni!

FELICITĂRI Alin Moldoveanu şi îţi mulţumim pentru bucata de senin pe care ne-ai dăruit-o!


(Sursa foto: Raed Krishan, gsp.ro)

"Prima declaraţie a noului campion olimpic Alin Moldoveanu (pt gsp.ro): "Mulţumesc, România, pentru susţinere!".

Frumos, nu? O declaraţie simplă, echilibrată, aproape banală, dar totodată de o şocantă normalitate. Nici un cuvînt despre condiţiile precare de pregătire, nimic despre statul român care nu sprijină sportivii, nimic plîngăcios, nimic sforăitor.

Stă cu mîinile la spate, ca un elev cuminte, şi nimic nu îl deosebeşte de oamenii de dincolo de cadrul fotografiei, cu excepţia acelei medalii strălucitoare de la gît. Are 29 de ani şi a muncit patru ani pentru o singură zi. Aceasta.

Alin Moldoveanu e un om serios. Nestrălucitor ca orice om serios. Nu apare la televizor, nu sparge miile de euro în cluburi, nu se agaţă de braţul vreunei blonde focoase. Nu a făcut-o pînă acum, cu siguranţă nu o să o facă nici de acum înainte.

Are licenţă în psihologie şi ştie ce este în capul oamenilor, aşa că ştie probabil că mulţi din cei care trec pe lîngă el pe stradă cred, privindu-i ochelarii, că e un tocilar. Va avea cîteva zile în care îl vom amuza sau poate agasa cu mîndria noastră de oameni satisfăcuţi de o medalie la un sport pe care îl înţelegem prea puţin. Apoi se va întoarce în anonimatul poligonului de tir, în care va munci cîţiva ani să îşi antreneze instinctele. Cu speranţa că va exista un alt moment binecuvîntat, ca cel de astăzi. Căci e aproape neomenesc să nimereşti în centrul unei ţinte pe care cei mai mulţi dintre noi îl desluşesc cu greu de la 10 metri.

Încercaţi să jucaţi darts, stînd la 10 metri de ţintă şi veţi vedea cam ce înseamnă. Iar săgeata de la darts nu are peste 3 kilograme, aşa cum are puşca, şi nici nu trebuie să intre de 70 de ori în centru, aşa cum trebuie să se întîmple cu alicele puştii, ca să ajungi campion...."

12 iunie 2012

În 1989, românii nu au avut revoluţie. Nu s-a schimbat nimic. Decât colivia.



Au trecut aproape două zile de la rezultatele alegerilor locale din 2012 şi, după ce am răsfoit câteva cotidiane, am ascultat câteva ştiri, m-am gândit că nu ar fi rău să trag nişte concluzii finale referitoare la alegeri şi la noi ca naţiune.

Ca o primă şi poate cea mai importantă concluzie, am să subliniez faptul că noi ca popor suntem mult mai uşor de adunat, de mobilizat împotriva a ceva, decât pentru ceva anume! Ne place foarte mult ideea de a face un gest din ciudă, ranchiună, decât pentru ideea de a schimba ceva în altceva mai bun, mai solid, mai puternic.

Revăzând câteva aspecte îmi dau seama că era previzibil ca PDL să piardă majoritatea primăriilor şi consiliilor judeţene ca şi răspuns la guvernarea lor proastă şi foarte proastă, dar ceea ce nu mi se pare absolut deloc normal este prezenţa nesemnificativă la vot a populaţiei! Să ai o astfel de guvernare, să treci prin atât de multe frământări, lipsă de decizie în ultimii ani, nemulţumiri legate de politică şi politicieni şi să te prezinţi doar într-o proporţie de nici 50% la vot mi se pare grav şi revoltător!!!

Dintr-un simplu sondaj personal pe un număr de 100 de persoane am tras următoarea concluzie: din cei 50%, 30% au fost persoane implicate într-un partid sau altul şi care au reprezentat interesele de grup, 15% au fost "căpuşele" electorale, adică aceia care au primit sau s-au folosit sub o formă sau alta de mita electorală, iar restul de 5%...asta în cel mai fericit caz, au fost cei care au mers la vot pentru a pune parafa pe o opţiune persoanală în vederea unei reale schimbări! Asta din punctul meu de vedere este extrem, extrem d egrav şi alarmant la nivel de naţiune!

România, din punctul meu de vedere a ajuns într-un stadiu critic de degradare naţională, apropiindu-se cu paşi repezi către falimet! Falimentul demnităţii, intelectualităţii, moralei, culturii, educaţiei şi a individului de sine stătător!!!

Privind rezultatele finale ale alegerilor am tras o altă concluzie interesantă: românii nu au fost pregătiţi de schimbare în 1989. Nu sunt pregătiţi de schimbare nici acum şi nu ştiu dacă vor putea vreodată să se pregătească real pentru aşa ceva!

Revoluţia din 1989 în România, nu a adus libertatea. Nu a adus schimbarea. Nu a adus demnitatea. A adus doar nori negri. A lăsat în urmă familii fără copii, fără părinţi. Familii dezbinate, o ţară din care alte ţări au venit şi au luat tot ce se putea lua fără ca să îi pese cuiva decât celor strict implicaţi în afacerile lichidărilor naţionale! Graniţele nu au fost deschise în scopul libertăţii ci în acela de a se scăpa de noi în număr cât mai mare.

Românii au devenit o mulţime asimilată de o mulţime mai mare unde nu contează altceva decât interesele în grup şi pentru un grup anume!!! Nu mai suntem o mulţime care gândeşte pentru ea ci suntem o mulţime în care creierul este un grup puternic, decizional, iar noi nu suntem decât partea vegetativă, care acţionează doar sub un impuls sau altul!!!

În România, singura Revoluţie adevărată a fost cea din 1848, când într-adevăr schimbarea a fost făcută de persoane vizionare, exemplificative şi demne de urmat. De oameni care au dorit schimbarea pe termen lung în favoarea şi folosul naţional nu propriu. Care şi-au dedicat întreaga activitate şi viaţă unor scopuri reale, unor crezuri persoaânale, dar şi naţionale. Ei erau un grup, dar erau şi parte individuală alături de români. Ne-au reprezentat de la cel mai înalt nivel până la cel mai jos nivel. Nu ne-au trădat interesele. Pentru că ei înşişi se simţeau români, nu le era ruşine să fie români şi să îi reprezinte pe români! Au clădit în urma lor lucruri durabile, puternice, piloni pentru societate - unele fiind şi astăzi exemple în politică şi administraţie, justiţie şi fiscalitate!

În 1989 , românii nu au avut revoluţie. Nu s-a schimbat nimic. Decât colivia. Nu EROII au murit atunci în '89...ci noi toţi. Ne-am sinucis ca naţiune de sine stătătoare! Am renunţat la demnitatea noastră, la nevoia de cultură, educaţie, sănătate, la drepturi! Atunci, o întrebare care apare din raţiuni logice este: pentru ce am luptat atunci?!

După 1989, datoria morală şi civică a fiecărui român care a avut măcar un copil a fost nu de a-i spune cât de rău a fost în comunism sau cât de diabolic a fost Ceauşescu ci, să le explice diferenţele între ceea ce au avut ei şi ceea ce pot avea ei!

Trebuia să le spună că datoria fiecăruia în parte este de a participa activ la orice schimbare, deoarece nu există schimbare mai mică sau schimbare mai mare, mai importantă sau mai puţin importantă.

Trebuia să le spună că schimbarea în sine este un proces important deoarece înseamnă încheierea unei acţiuni pe care noi am considerat-o greşită şi începerea unei acţiuni în care NOI CREDEM!!!

Trebuia să le spună şi să îi înveţe să respecte principiul schimbării. Faptul că nici o schimbare nu se poate împlini fără participaţiune, fără implicare.

Trebuia să le spună cum ei aveau drept de vot, dar nu aveau voie să îşi exprime propria opţiune şi trebuia să clădească în ei "instituţia" respectului de sine şi a celorlalţi.

Absenteismul nu înseamnă altceva decât o lipsă de respect faţă de ceilalţi oameni de lângă tine!
Astfel că nu Ceauşescu i-a împuşcat pe cei din '89! Nu Iliescu a lăsat minerii să ne bată studenţii!!! Nu politicienii sunt vinovaţi de ceea ce trăim noi ci... NOI! Am uitat ceea ce este mai important pentru o societate: respectul, demnitatea, valoarea personală şi naţională!

Noi suntem cei care ucidem visele celor tineri pentru că nu ştim şi nu ne interesează să îi învăţăm să aprecieze ceea ce este corect şi normal în orice societate de drept!

Am uitat să îi învăţăm pe tineri adevărat putere în stat! Care? PUTEREA SCHIMBĂRII!!!
Politicieni şi guverne au fost de când lumea. Şi în 1848. Şi după aceea în comunism. Dar au dispărut. Cum credeţi? Prin schimbare! Prin participare! Prin implicare! Nici o formă de guvernământ nu ar putea exista şi nici un partid nu s-ar putea manifesta dacă noi nu am fi parte a schimbării prin VOT!!!

După revoluţie, tot ceea ce am făcut a fost să permitem aceloraşi oameni să se succeadă la putere. Nu am dat naştere unui adevărat exerciţiu de schimbare. SCHIMBAREA nu a existat niciodată. A existat doar o rotaţie a unor politicieni la cârma guvernării şi atât. Noi nu am fost niciodată la bordul navei. Nici măcar în apropierea bărcilor de salvare. Noi am fost valurile. Şi nici măcar ca şi valuri nu am avut puterea de a schimba direcţia ci am mers noi în direcţia vântului. Am trăit cu falsa impresie că ne va merge mai bine dacă vom pupa ca de obicei tălpile ţărmului, chiar dacă noi nu vom ajunge vreodată să ştim cum este acolo...pe un pământ stabil, solid, puternic care să ne permită să devenim o naţiune exemplificativă şi de sine stătătoare.

Am permis oricui să îşi facă partid şi pentru un ban ne-am vândut opţiunea şi sufletul! I-am lăsat pe Becali, Băsescu şi Diaconescu să devină exemple pentru naţiunea română şi tinerii ei. Aceasta este adevărata noastră degradare! Lipsa de exemple şi de valori. Nu mai avem oameni care să lupte pentru noi. Nici măcar noi nu o mai facem. Ne complacem într-o societate brutală intelectual, tribală la nivel de cetăţeni şi am ales drumul oaselor.

În acest context, singura mea speranţă pentru ţara mea şi a mea ca român este credinţa că Dumnezeu nu şi-a luat mâna de pe noi definitiv şi poate în marea Sa bunătate şi dragoste va înfăptui o minune în fiecare suflet de român, trezindu-i în noi pe toţi cei care au clădit din neamul acesta cândva un popor respectat de ţări mult mai mari şi mai puternice!

Să ne ajute Dumnezeu să ne amintim mereu că nu ne-am născut români fără un scop anume!!!