La mulți ani, zeu al tuturor cuvintelor mele!!!

Anul trecut mă întrebase cineva de ce îl iubesc eu pe Nichita...

I-am răspuns:

"Nichita?...pe "egoistul" de Nichita?! nu il iubesc. il am sub piele, in coltul ochilor, in suflet...

Nichita este Magicianul de cuvinte
a luat cuvantul in suflet
i-a soptit,
iar cuvantul s-a supus

astfel, cuvantul a nascut
o alta lume,
o altfel de iubire - leoaica,
un alt timp,
un alt cuvant
cuvantul s-a reinventat

si

l-a nascut pe Nichita!
dar el nascuse deja cuvantul...
cuvantul este Nichita!!!

cand a murit,
egoist a lasat doar
intuneric in cuvinte,
iar pe noi atat de goi lor!"

Anul acesta vreau să-l iubesc din nou, pentru că e Marte crud şi frumos, verde, ploios şi înflorit. E luna în care cerul e doar al lui, iar el al nostru...

ai inventat cuvintele
sau nu...greşit!
ele s-au născut odată cu tine
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine
câteodată se ridicau sus, sus şi făceau rotocoale pe ceruri
demult dispărute şi renăscute
odată cu tine Nichita
da...ai dat toate sensurile posibile cuvintelor,
iar nouă poeţilor
ne-ai lăsat sărăcia cuvintelor
celor născuţi după tine
ce cuvânt să îmbrac eu în iubire, iar tu să nu-l fi îmbrăcat şi dezbrăcat deja de toate sensurile?
ce cuvânt să îngenunchez eu în deznădejde, iar tu să nu-l fi îngenuncheat deja până în măduva oricărei trăiri???

cum spuneam, cuvintele s-au rescris odată cu tine
au murit, au reânviat şi s-au reinventat
te-ai născut sub o stea norocoasă sau mai bine spus stelele s-au născut sub universul tău
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine într-o zi de martie frumoasă

(Ramona-Sandrina Ilie - ai inventat cuvintele )

La Mulţi Ani Nichita...ce bine că eşti şi plouă în luna lui marte...!!!



La mulți ani...Dumnezeul tuturor cuvintelor mele!!! MULȚUMESC!

Cu bine prieteni...

(Sursa foto: internet)

Pentru că ne apropiem de sfârșitul anului, de o sărbătoare minunată, aceea în care s-a născut Mântuitorul nostru Isus Hristos, dar și aceea în care fiecăruia dintre noi, Moșul îi va pune ceva sub rămurica de brad sau suflet, aș vrea să vă împart câteva gânduri din adâncul sufletului meu.

În acest an...eu am cunoscut-o așa cum nu am crezut că ea poate exista. Am învățat că eu care scriu despre ea, care am scris atâta amar de timp...nu am cunoscut-o cu adevărat până acum. M-a uimit, m-a surprins, m-a umplut de strălucire, de liniște, de minune, de fericire. Mi-a dat rost și m-a ajutat să învăț multe despre mine, despre iertare, respect, oameni și viață și dragostea necondiționată. Mi-a arătat cât de minunată e viața și cât de frumoasă pot fi eu! Mi-a fost iubit, profesor, tată, prieten și m-a iubit cum nimeni vreodată nu o va face! Și mă va iubi! A fost îngerul și iubitul meu! Ireal și frumos!

Îi mulțumesc pentru tot ceea ce este și îmi va fi pentru tot restul eternității! ~

De acum însă, va trebui să mă remodelez, să mă reinventez, să învăț să rămân și să devin omul și femeia aceea care trebuie să fiu ca să pot ține sufletul și privirea sus, iar el să zâmbească mândru de acolo de unde este și să știe...că "fata lui tati" este cea mai bună!

Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați suportat așa cum sunt...cu bune și rele, cu toane, cu lacrimi și surâsuri. Vreau să vă mulțumesc pentru constanța voastră, pentru gândurile bune pe care mi le-ați lăsat mereu atât pe pagină cât și prin telefon și mail. M-au ajutat de nenumărate ori să văd partea minunată a vieții și să înțeleg mult mai mult însemnătatea prieteniei și a iubirii. Vreau să vă mulțumesc pentru un an plin în care am împărțit multe, multe emoții și fericire! Vreau să vă mulțumesc pentru că îmi sunteți și...îmi cer iertare dacă poate uneori am sărit calul, dacă poate uneori am fost și eu mai om decât mi-aș fi dorit și am rănit prin cuvinte sau textele mele! Vreau să vă cer iertare celor față de care nu am avut răbdarea de a vă cunoaște mai bine sau nu v-am înțeles cum mi-aș fi dorit! Le cer iertare și celor care dintr-un motiv sau altul au simțit că nu sunt omul care sunt și au făcut orice le-a stat în putință să mă rănească. Le cer iertare că nu am găsit în mine echilibrul de a nu răspunde răutății cu vorbe grele sau gesturi care nu mă caracterizează. Le doresc mai mult decât oricui să își găsească liniștea, pentru că ei probabil au nevoie de ea cel mai mult. Și iubirea.

De aceea, voi pleca o vreme! Inițial am dorit să închid pagina, dar nu am să o fac din respect pentru cei care mă citesc, care îmi sunt în lista de prieteni și pentru cei care citesc Hanul. Totuși, nu voi mai intra și nu voi mai fi o vreme nici aici, nici pe blog. Vă rog, să nu mai îmi scrieți...pentru că nu voi citi. De data aceasta, trebuie să merg până las capăt cu alegerea și decizia mea. Am nevoie de liniște, de puterea de a găsi acel ceva care să mă ajute să revin, de mine! Vă mulțumesc însă anticipat pentru gândurile, prietenia și dragostea voastră!

Vă doresc Sărbători Fericite, un An Nou plin de bucurii, de fericire, de liniște sufletească și de dragoste. Indiferent de câte lucruri minunate vă va aduce viața să nu uitați niciodată că singurul care contează cu adevărat, singurul care le poate împlini pe toate este…iubirea! Fără ea nu vom fi niciodată întregi sau fericiți. Cu ea însă…suntem invincibili! Să vă aducă Moșul numai zâmbete, oameni dragi care să vă prețuiască așa cum meritați și care să vă rămână până la capătul capătului, deoarece nimic pe lume nu doare mai tare decât să se rupă de tine un om, un prieten…sau o persoană iubită! Să vă aducă sănătate, senin și împlinire!

Sărbători Fericite dragele și dragii mei și să fiți fericiți!

 

 

Cu bine, prieteni!

 

La mulți ani, România!!!

(Sursa foto: internet)

Mulți români se plâng de țara lor, deși țara lor nu se plânge de ei. Le-a favorizat nașterea aici. Le-a dat mândria de a fi român. Pentru că DA...este o mare mândrie în a fi român. I-a educat, i-a crescut. Le-a dăruit familie, prieteni și amintiri. Unora primele iubiri și iubiri de o viață.

Și deși toți se plâng de ea, România nu se plânge că a fost pângărită cultural, educațional, furată de la suflet către orice bogăție, "violată" național, jignită, părăsită, transformată, plagiată, torturată! Nu se plânge pentru că nu doar străinii au încercat să îi manipuleze istoria și recunoașterea faptelor istorice fără de care nici Europa nici măcar America nu ar fi adus atât de multe victorii în războaie. Micuță, Cenușăreasă, uneori de neștiut pe harta lumii, ROMÂNIA a avut ÎNTOTDEAUNA în clipe cruciale ale istoriei ceva de spus!

Oriunde voi fi, am să iubesc această țară pentru minunile sale culturale, pentru eroii săi, pentru artiștii și sportivii săi de excepție, pentru pădurile și minunile sale naturale, pentru ciripitul păsărilor care nicăieri nu ciripesc ca acasă, pentru liniștea care o găsesc mereu aici, pentru părinții, frații, copiii mei și iubirea care aici le am și nu în altă parte! Nu voi uita niciodată cât m-am bucurat că sunt român când am văzut drapelul național arborat, când am văzut un artist cântând sau dansând pentru România, când am auzit de un copil olimpic reprezentant al acestei țări!!! Oriunde voi fi am să duc numele și mândria de a fi român mai departe și voi lupta, voi milita MEREU pentru ROMÂNIA MEA!!!

Iubesc România pentru tot ce este ea! La mulți ani, țara mea dragă! La mulți ani, români...oriunde ați fi voi! Iubiți-vă țara, deoarece nici o alta nu este sânge din sângele vostru așa ca ea! - Ramona Sandrina

La mulţi ani, îngerul mamei!

În ziua în care tu mi-ai apărut în viaţă, Dumnezeu m-a binecuvântat a doua oară cu sentimentul de maternitate, de mamă. Mi-a dăruit un înger. Unul neaşteptat. Şi am să fiu mereu recunoscătoare vieţii şi Lui pentru tine. Atunci am învăţat că un copil poate veni pe lume în două modalităţi...prin naştere şi prin credinţă! Tu ai venit prin credinţă. Prin rugăciuni. Pe rozarul sufletului meu, până acum, am două boabe rupte direct din sufletul, iubirea şi credinţa mea: tu şi Augusta! Dacă ar fi să mi se ceară vreodată să scriu despre voi, să descriu această iubire...nu aş putea. Iubirea unei mame locuieşte în străfunduri de suflet, acolo în locul unde nimeni şi nimic nu o poate ydruncina sau atinge. E o iubire sfântă! Nu are nimic de-a face cu lumea rea de afară. Iubirea unei mame se desfăşoară doar între sufletul ei şi sufletului copiilor ei. Îţi mulţumesc, dragul mamei şi ţie şi surioarei tale că îmi existaţi, că Dumnezeu şi-a aplecat dragostea Sa asupra mea şi mi-a dăruit asemenea minuni! Îţi mulţumesc pentru bărbatul care înveţi să fii, pentru drumul frumos pe care l-ai ales, pentru că prin tot ce faci doreşti mereu să rămâi un om bun, cald, primitor, deschis şi frumos! Că te străduieşti să nu faci rău atât cât uman este posibil. Îţi mulţumesc că ai avut grijă de sămânţă minunată pe care Dumnezeu a sădit-o în tine şi deşi e greu...o creşti frumos! Îţi mulţumesc că deşi ai primit şi primeşti multe de la oameni, nu uiţi niciodată de familia ta. Nu uiţi să ne iubeşti, să ne fi şi să ne zâmbeşti! TE IUBESC, dragul mamei! Nespus de mult!!!

La mulţi ani, dragul meu copil!!! Să ţi le împlinească Dumnezeu pe toate! Să îmi fi mereu sănătos, zâmbitor, plin de viaţă, fericit şi iubit! Să fii apreciat şi preţuit, iar cei dragi să îţi rămână aproape până la infinit şi mai departe! Să nu cunoşti niciodată gustul trădării şi al despărţirilor! Să ai mereu alături oameni de calitate umană, morală, sufletească! Să ai numai împliniri frumoase, copilul meu... Tu şi Augusta sunteţi tot sufletul meu! Ce am mai bun şi nepreţuit în lume! Să ai o viaţă de poveste, iar eu să mă bucur de fericirea ta! Te iubim! La mulţi ani!!! :-* ♥ Augusta si mami...

La Mulţi Ani, Majestate! - re-edit

(Sursa: internet)

Azi, am simţit mai mult decât niciodată că românilor şi României li s-a dat ceea ce, de destul de multă vreme nu le-a mai dăruit nimeni: iubire, respect, încredere, demnitate, frumuseţe, recunoaştere, solidaritate!!!

Azi, m-am simţit de zeci de ori Român şi m-am bucurat de acest fapt, mai mult decât oricând. 

M-am bucurat de ţara mea,de istoria ei, de entuziasmul oamenilor!

Îmi amintesc emoţiile care m-au cuprins în urmă cu doi ani, în momentul în care l-am văzut pe Majestatea Sa Regele Mihai păşind pe treptele Parlamentului pentru a se adresa în mod direct, României şi poporului român după mai bine de 60 de ani!

Majestatea Sa, a dat atunci o mare şi frumoasă lecţie nu doar clasei politice româneşti, ci tuturor claselor politice din Europa. Celor care cred că România înseamnă doar insolenţă şi indolenţă, doar cerşetori şi umilinţă. Nu pentru că aşa am fi. Ci pentru că aşa am fost învăţaţi să acceptăm că suntem. De către cine? De către reprezentanţii noştri care nu ştiu să demonstreze şi să evidenţieze valoarea acestui popor. Care nu ştiu să ne spună că suntem frumoşi. Că suntem deosebiţi. Că au încredere în noi şi în viziunea noastră. Că suntem un popor cu o istorie plină de valoare şi de moralitate. Că noi suntem un popor plin de valoare şi moralitate.

Dar azi, nu vreau să vorbesc despre umilinţă. Deşi, oarecum azi, am simţit cel mai tare umilinţa ce ne-a fost dat să o trăim şi să o învăţăm. Ca pe o felie de pâine cu tărâţe. O raţie zilnică, pentru a ne uita spiritul şi puterea din sufletul nostru! Credinţele, speranţele şi visele de români, de oameni!

Atunci, am învăţat că respiraţia poate avea şi alt ritm. Mult mai încet, iar apoi, mult mai alert. Poate zbura.

Am învăţat asta în timpul discursului Majestăţii Sale. Un discurs de mare, mare înţelepciune, profunzime şi decenţă. Un discurs constructiv şi plin de emoţie. Un discurs, pe care iată, istoria ne-o dovedeşte din nou, doar un Rege poate să îl redea în acest fel poporului său. Nici un politician, nici un Preşedinte, nu a reuşit de-a lungul mandatului său să ofere românilor şi politicienilor ceea ce Regele a oferit în acest discurs. Nu a destrămat. A închegat. Nu a aruncat piatra. A ridicat-o şi a transformat-o în temelie. În bun simţ şi bună cuviinţă.

Astfel că, aşa cum am mai spus-o de foarte, foarte multe ori, România are nevoie de exact o astfel de reprezentare în fruntea sa. România are tot dreptul din lume să îşi recapete ceea ce a pierdut: valoarea sa ca ţară, valoarea sa ca popor, integritatea, încrederea, decenţa, respectul!

România are nevoie în fruntea ei de decenţă, de bun simţ, de înţelepciune, de exemple frumoase, de diplomaţie înnăscută, întreţinută, exersată, pentru a putea răzbi frumos într-o lume tot mai confuză şi mai lipsită de repere. 

Are nevoie de civilizaţie, de cultură, educaţie. Doar aşa ne putem recăpăta demnitatea. Şi nu doar aceea a noastră pentru noi înşine. Ci a noastră în lume. Doar Regalitatea este cea care poate să ne schimbe sensul acesta în zig-zag sau altfel spus, non-sensul pe care îl trăim de zeci de ani.

Regalitatea în sine insuflă respect doar prin simplul fapt că există! Şi noi ne-am aminti respectul mult mai des şi mai frumos, dar şi cei din afara ţării.

Cât despre Majestatea Sa şi rolul Domniei Sale în ceea ce priveşte România, istoria spune tot ce are de spus. Eu nu aş aduce nimic nou şi nici nu aş evidenţia ceva ce nu s-a scos la iveală. A avut un rol important. Îl are încă. 

Casa Regală din România nu este istorie! Este PREZENT! Şi va fi! Atâta vreme cât vor exista moştenitori care o vor duce mai departe spre ceea ce va fi să fie.

Ce vreau să spun însă despre Majestatea Sa este că Domnia Sa este un om deosebit de simplu, dar totodată deosebit de distins. Este o prestanţă deosebită. O marcă a acestei ţări în toate timpurile ei. 

O persoană plină de omenie şi bunătate, de înţelepciune şi dăruire, de dragoste pentru oameni individual, dar şi ca popor!

Îi doresc să aibă toată aprecierea şi dragostea noastră ca popor pentru Regele care ne-a fost şi Încă ne este!

Îi doresc multă putere, sănătate, fericire şi ani mulţi şi de aici înainte!

Îi doresc să găsească puterea de a ne arăta ori de câte ori va fi nevoie ceea ce ne-a arătat astăzi...că România este o ţară care merită apreciată şi iubită! O ţară în care merită să rămâi şi pentru care merită să lupţi!

Că România este o ţară a românilor şi a celor care o iubesc şi îi iubesc pe români! Că românii sunt un popor cu un loc de cinste în Europa care a fost, dar şi cea care este şi, deşi mulţi vor să uite, istoria trebuie mereu să iasă în faţă, deoarece: "Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul. Nu văd România de astăzi ca pe o moşternire de la părinţi, ci ca pe o ţară luată cu împrumut de la copiii noştri."

LA MULŢI ANI, MAJESTATE!  

TRĂIASCĂ REGELE MIHAI AL ROMÂNIEI!

.............

Discursul integral al Majestăţii Sale:

"Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.

Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crize.

Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.

Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R"  

............

Publicat la data de 25.10.2011, 23:40

La mulţi ani, Paul!

Astazi este ziua de Sf. Petru si Pavel, de aceea, m-am gandit sa ii uram impreuna lui Paul tot ce este mai frumos si mai fericit! Eu...am inceput prima, iar acum, va astept pe voi cei dragi :). Paul ne-a daruit...Paul ne daruieste... E randul nostru, nu e asa?

La multi ani tuturor celor care azi isi serbeaza ziua de nume!
Cuvintele m-au ajutat de cand ma stiu. Am alergat printre ele ca printr-un lan de flori mereu proaspete. Am zburat alaturi de ele si am adormit alaturi de ele ca intr-un cuib de linisti. Mi-au fost de toate in clipe de restriste. Nord si sud. Acum insa...tac. Desi intre noi cuvintele mereu se tes, se tin de mana si se rostesc frumos...acum, nu stiu ce sa iti doresc dragul meu Paul... Este ca si cum m-as fi aruncat intr-un ocean de cuvinte si in valtoarea acelor emotii nu gasesc calea de a le lega. Un roi de fluturi peste tot cerul. Si...cred ca am gasit calea. Cerul. Este o zi sfanta, iar eu am sa amintesc doar o "scrisoare cu lacrimi"...o epistola paulina. Una care este asemeni tie. Plina de daruire, de caldura, bunatate si frumusete umana.

"Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "

Asta esti tu, Paul! Dragoste. Dragostea in cele mai minunate, blande si neasteptate feluri in care ea te poate atinge. Si pentru ea ai suferit, te-ai ridicat si ai mers mai departe. Ai crezut. Ai crezut si mai mult de atat...nu ai incetat niciodata sa o daruiesti. Sa o daruiesti celor bolnavi de ea. Celor saraci de ea. Celor care o asteptau ca pe o paine calda la colt de viata. Vindeci si incalzesti. Iar dragostea te iubeste. Oamenii se lasa atinsi de tine. Nu se tem sa ii privesti pana adanc in suflet. Pentru ca oamenii raniti pot recunoaste asemeni pruncilor caldura unei priviri sincere.

Iti doresc sa nu uiti niciodata cat de frumoasa si darnica este inima ta dragul meu! Sa nu pleci sufletul in fata furtunilor din viata si sa nu uiti ca intotdeauna Dumnezeu ne deschide ferestre nebanuite catre noi, catre fericire si impliniri! Sa nu uiti ca oamenii se straduiesc mereu sa ne arate ca sunt rai, egoisti si lasi, dar defapt ei sunt plini de teama si de iubire neimpartasita. Sa nu uiti sa zambesti, deoarece zambetul este cheia catre sufletele oamenilor si calea ingerilor catre Dumnezeu. Sa stii ca esti un om deosebit chiar daca altii se vor chinui sa iti arate ca nu este asa! Sa nu uiti! Sa nu uiti ca oamenii ca tine au la baza lor o mare dragoste. Dragostea unei mame deosebite. Si...sa nu te schimbi. Imi doresc ca mereu sa pot gasi calea catre sufletul tau bun de unde sa imi iau gura de aer curat si lectia de cuviinta sufleteasca.

Sa zbori! Sa fii fericit! Sa fii iubit si sa iubesti... Sa ai o viata plina de bucurii. O poveste frumoasa scrisa intre copertile sufletului tau pe care mereu, mereu, sa o recitesti cu emotie alaturi de cei dragi...dragul meu!

La multi ani, de SF. Petru si Pavel! La multi ani, Paul!

La mulţi ani, Vasile!!!

 Mereu am scris despre oameni. Despre unii, mai puţin decât despre alţii, iar asta, deoarece atunci când iubim un om ne simţim prea săraci în cuvinte. Cuvintele ne stau în suflet. Adânc. Nu vor scoase la iveală, pentru că nu...ce iubire ar fi aceea care ar outea fi descrisă? Iubirea, aşa cum de multe ori am spus, poate fi faţă de cineva anume, de soţul şi iubitul nostru, faţă copil, de familie, de prieteni, faţă de oameni şi oameni speciali!

Dacă aş spune...pe Vasi l-am cunoscut de mai multă vreme, de un an, doi...ar fi cel mai neadevărat lucru, deşi teoretic aşa este :). Adevărul este că pe Vasi îl cunosc de o viaţă şi multe alte vieţi. Este unul din sufletele care mi-au fost probabil aproape mereu. Mi-e învăţător, mi-e prieten, mi-e părinte, mi-e frate, mi-e orice poate fi sfânt în sufletul unui om. Aseară am spus despre el că dintre toţi, el şi numai el îmi este un altar sufletesc, uman şi moral, deoarece rar mi-a fost dat să cunosc om atât de bun, de cald şi de primitor în inima sa. Pâinea mea caldă de om! :)

El spune despre mine că l-am reînvăţat limba română. Eu spun însă că el m-a învăţat să o rostesc în multe feluri în care nu am ştiu că voi putea vreodată. A fost un învăţător al sufletului meu şi m-a învăţat să buchisesc în ale omeniei, credinţei şi frumuseţii...de toate felurile. Cine ajunge să îl cunoască pe Vasile, cu siguranţă nu va mai rămâne acelaşi om. Se va schimba. Se va reevalua. Va fi cu siguranţă un om mai bun, mai frumos. El este un grădinar de oameni, iar noi asemeni unor flori. Are grijă de noi, chair şi în clipe în care de el nu are grijă nimeni. Trist, obosit, bolnav, Vasile iubeşte omul şi niciodată nu este îndeajuns de trist, obosit sau bolnav ca să ajute.

Gândindu-mă la el, mă simt privilegiată din multe puncte de vedere, dar cel mai mult mă bucură şi mă fericeşte prietenia sa. O prietenie până la capătul capătului. O călătorie minunată în care am să mă bucur să scriu în sufletul meu toate noatele muzicale, emoţiile şi cuvintele sufletului său. Un drum care cu siguranţă alături de un asemnea om şi prieten va deveni unul mai drept şi mai bogat în flori alese, aer curat, izvoare de înţelepciune şi cuiburi de drag.

Îţi doresc o viaţă minunată, împlinită, plină de dragoste, sănătate şi fericire alături de draga ta şi de familie! Îţi doresc să îţi umpli sufletul numai de frumos, senin şi bunătate! Să cunoaşti oameni vrednici de tine şi să îţi dăruiască bucurii şi recunoştinţa pe care o meriţi! Îţi doresc ce nici nu pot a spune! Şi mai mult...îţi mulţumesc tare, tare că exişti, dragul meu prieten! Dumnezeu să aibă mereu grijă de tine şi să te binecuvânteze cu taote cele bune lumeşti şi împărăteşti!

La mulţi ani, Vasile!!! :-* ♥ :-*

La mulţi ani, Diana mea dragă!!!

În viaţă trecem pe lângă mulţi oameni. Unii ne captează atenţia prin frumuseţe. Alţii prin bunătatea care li se citeşte în privire. Unii prin gesturi. dar unii, ne captează atenţia prin toate acestea şi prin ceva al lor. Un ceva special. Ştii de la prima privire că omul acela, sufletul acela este unul de excepţie...ca o strălucire care se remarcă din atât de multe altele. Ca o stea polară!

Aşa a fost Diana pentru mine când am văzut-o prima oară! Am ştiut că ea este născută sub o stea deosebită, pentru că avea...licărirea aceea!

Diana a fost pentru mine un exemplu de viaţă! Este un exemplu de viaţă şi va fi mereu! Este un exemplu deoarece pentru ea baletul şi viaţa în sine sunt o artă! Arta de a trăit frumos prin tot! Diana când atinge...rămâne! Devine o stare! Ştii că din clipa aceea nu vei mai fi la fel. Diana este înţeleaptă, frumoasă, muncitoare, plină de dăruire în tot ce face! Pentru ea baletul înseamnă a sta pe vârfurile sufletului cu inima la scenă deschisă! Este ea şi baletul! Este ea şi scena! Este ea şi...noi! Diana este orice în viaţa şi pentru oricine, mai puţin pentru ea! Ea nu se plânge! Ea nu foloseşte cuvântul "sacrificiu"! Pentru ea totul este iubire! Iubire faţă de artă, viaţă, oameni!

Diana...s-a născut într-o constelaţie unică sub o stea fără seamăn şi străluceşte mereu pentru noi! Este desăvârşită, excepţională! Este un...MIRACOL! Mă bucur să fac parte din acest miracol...mă bucur!

Te iubesc, copilă dragă! Îţi doresc să zbori peste toate zările şi cerurile vieţii şi să cucereşti scnele aşa cum ne cucereşti pe noi oamenii! Să dăinuieşti, să îţi împlineşti visele, viaţa şi sufletul! Să iubeşti şi să fii iubită! Viaţa să îţi fie o poveste unde mereu, mereu să fii tu lebăda care pluteşte peste ea frumos şi senin!

La mulţi ani, Diana mea dragă!!! Mulţumesc Andreea şi Lucian, pentru fericita şi minunata clipă în care ne-am cunoscut şi mi-aţi rămas, dăruindu-mi şi mie bucuria şi fericirea de a fi o parte din viaţa voastră alături de acest copil minunat!

La mulţi ani...Poezie!

De ce scriu?

Pentru că nu ştiu altfel!
Pentru că iubesc să întind cuvinte pe pâinea sufletului şi să le învăţ să zboare drept şi frumos!
Pentru că e o stare, de a curge, de a dansa, de a striga, de a plânge, de a râde, de a iubi, de a ...fi!
Pentru că în lumea mea pot desena printre cuvinte iubire, oameni buni şi multe curcubee!
Pentru că acolo unde nu este apă, sap fântâni!
Pentru că acolo unde nu este cer...scriu unul...mare, albastru şi frumos!
Pentru că acolo unde nu este pământ, desenz o insulă!
Pentru că adun în mine atât de multe, încât, dacă nu aş scrie...aş muri ucigând oameni, emoţii şi sentimente în sufletul meu!
Pentru că dacă nu aş scrie m-aş înjumătăţi şi aş renunţa la culorile din inima mea! Aş desena cu gri peste gri...
Pentru că îmi place să semăn şi să alerg apoi prin ce a crescut...să culeg, să miros, să iubesc şi să mă bucur!

La mulţi ani...Poezie! Mulţumesc că exişti ca să împarţi cu noi dorurile, emoţiile, viaţa şi zborul! Să ne creşti mare şi să te laşi iubită...Să ne dai mai mulţi Nichita, Eminescu, Sorescu, Blaga...şi când îi vei iubi...să naşti cât mai multe versuri cu aripi!!!

~~~~~~~~~~~~~~

Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele...

te ridici puţin pe vârfuri şi, desenezi pe cer
o noapte frumoasă,
plină de stele
alături de o lună mare şi îmbujorată, aproape de inima ta

te ridici puţin pe vârfuri, sau nu...mai bine,
apleci cerul spre tine
asemeni unei crengi
şi-i culegi seninul pe care-l pui după ureche să-l auzi

te ridici puţin pe vârfuri, apoi, te apleci puţin în faţă
doar atât cât să poţi admira de pe marginea norilor
timpul...


(jos, sub tâmple, se întinde peste şapte clipe
şi şapte amintiri,
ca şi-ntr-o poveste despre tine,
un bâlci mare şi roz,
cu râsete şi sclipiri,
oameni şi paşi de dans,
arene de circ şi estrade,
surprize câştigate la ruleta de vise...

timpul este

un curcubeu învârtit pe degetul sufletului,
vezi doar fâşii de lumini
ca şi cum, te-ai afla într-un carusel spectaculos

cu siguranţă...aşa se vede viaţa
când îţi atingi umărul cu obrazul şi-ţi zâmbeşti
indiferent de cum a fost călătoria,
contează artificiile

pentru ca viaţa să fie şi mai intensă, recomand drumul
fără bilet printre nori
senzaţia aceea ameţitoare din stomac care te ţine mereu
treaz,
în caz că uiţi să trăieşti)

te ridici puţin pe vârfuri şi desenezi roiuri albastre
de fluturi,
iar cuvintele, capătă înţelesuri chiar şi în mijlocul tăcerilor
ce valsează între două priviri


cum am spus mai sus,

"Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele..."

sunt doar tablouri
pe care le înrămăm adânc în suflet,
iar apoi le pictăm pe o pânză sensibilă de emoţie

(Adevăratele poezii... - Ramona-Sandrina~Lady Allia)

La mulţi ani, draga mea prietenă, Liliana!!!

Fie ca viaţa să îţi dăruiască tot ce este mai frumos, mai senin, mai plin de bucurii, împliniri şi iubire, draga mea! Îţi doresc o viaţă de poveste, între coperţile căreia să aduni numia buchete de clipe fericite!







La mulţi ani, draga mea prietenă, Liliana!!!

De ziua mea am primit cel mai frumos cadou...

Mai sunt câteva minute până voi trece în data de 22 februarie. O zi aproape obişnuită până acum. Ea doar îmi arăta că mai încep un nou an, noi paşi. Am mulţumit vieţii mereu pentru această şansă. Şansa de a avea această viaţă. Aşa cum a fost ea. Cum este ea. Urcuşuri. Coborâşuri. Corzi împinse aproape la maxim. Oameni. Uneori am simţit că e prea uşor. Alteori am simţit că e prea greu. Dar am trecut aşa cum am ştiut peste toate. Mi-am dorit însă mereu să o fi făcut frumos. Să nu las prea multe răni în urma paşilor mei. Nu am reuşit mereu, dar măcar m-am străduit. Făcând un bilanţ al celor 35 de ani ai mei aş spune că au fost cu adevărat ai mei :). Unici şi foarte personali. Mă bucur de ei. 

Am primit cadou de-a lungul lor oameni frumoşi şi prieteni ca nimeni altul. Prietenii pe viaţă pe care nu le-aş compara vreodată cu nimic, pentru că sunt extraordinare. Sunt luminile mele, aripile mele, seninătatea, sunt una dintre cele mai frumoase părţi din mine. Nu contează dacă este zi sau noapte, ele, ei, prietenii mei îmi sunt alături. Mă iubesc, mă înţeleg şi mă aud şi când tac! Şi Mă sprijină chiar dacă nu sunt de acord cu mine şi îmi dăruiesc zilnic minunea sufletelor lor.

Într-o zi specială de 18 septembrie, viaţa mi-a dăruit o zânuţă cu ochii mari, cu zâmbet larg, cu un suflet cât tot Cerul. Prin ea mă leg mereu de tot ce am eu mai uman, mai cald, mai bun în mine. Prin ea găsesc puterea, energia, zâmbetul. Dragostea aceea nemăsurată şi necondiţionată.

Tot în această viaţă am primit mai multe şanse. Şanse prin care să îmi demonstrez că pot. Pot mereu să depăşesc, să mă autodepăşesc, să găsesc în mine resurse pentru a iubi şi dărui. Pot să sper, să iubesc și să aștept un suflet unic...pe Suflețel, care știu că există undeva și mă așteaptă și el.

Vă mulţumesc tuturor pe care vă cunosc şi care într-un fel sau altul mi-aţi atins existenţa şi aţi schimbat-o! Fiecare om este o floare! Eu am ales să fiu un buchet de oameni frumoşi...Vă mulţumesc!

Vă mulţumesc dragele mele şi dragii mei dragi pentru prietenia voastră deosebită şi vreau să primiţi toate gândurile mele bune şi dragostea mea, vouă: Andreea Marina Ionescu, Jinga Adi, Liliana Maria, Ramona Nistor, Aloma Princess Blue, Dana Stancu-Diaconu, Vasile Danci Moroşanu, Dumi, Suflețel...

Îţi mulţumesc Puiuţa mamei pentru că exişti şi dai atâta sens vieţii mele...!!! Pentru noi două, nu vor exista niciodată cuvinte...Nu s-au inventat!

De acum, toate vor fi împlinite, frumoase, pline de zâmbet şi liniştite! Nu mai îmi doresc nimic...decât să le trăiesc pe toate câte vor fi bucurându-mă de tine, de noi, de familia pe care noi o vom avea!

Bine ai venit, 36 :)!

Cântec ţie - La mulţi ani, Mihai Eminescu!

La mulţi ani ţie, cel care ai fost mereu pâmântul şi cerul poeziei în gândurile mele! Tu ai fost cel care ai pus sămânţa în câmpul meu de maci, unde cuvintele au ales să crească...atât de mici pe lângă florile tale, dar cu atâta drag ţie...! Tu ai fost cel, care ai ajutat umerii mei să prindă aripi de litere şi să se înalţe în lumea aceea unde dragostea poate orice...chiar învinge! Pentru tine...am învăţat să o aduc pe Veronica mereu acasă...dăruind iubire, plângând iubire, plutind iubire şi născând fluturi de iubire semne de cale către o inimă atât de frumoasă ca şi cea a omului!

La mulţi ani, munte şi mare a cuvântului...mie! La mulţi ani, Mihai Eminescu!

........................

Tu mi-ai fost în toate cele, semn de carte între stele
Demiurg al limbii noastre, suflet poezii mele
Te-am iubit de prima dată când în vers am vrut a scrie
Nimeni să te-nlocuiască nu se poate pentru mine

Tu eşti cel ce porţi cuvântul şi întâiul l-ai născut
Nimeni, nimeni, niciodată să-l mai nască n-a putut
Însă sunt poeţi de cinste care l-au crescut frumos
La teiul inimii tale ei l-au aşezat duios

Tu eşti poezia însăşi, moartă, scrisă, reînviată
Tu eşti Alfa şi Omega poeziei noastră toată
Tu, Mihai vei fi acela ce mereu ne vei uimi
Oricât timp va trece-n lume tu mereu vei dăinui

Tu vei fi în tot şi toate şi-n emoţii nesfârşite
Ne vei umple existenţa de iubiri neţărmuite
Toţi poeţii drag maestru n-or ajunge niciodată
Nici la degetul tău mic din peniţa fermecată

Tu eşti căpătâi când mâna de poet atinge versul
Toţi am vrea măcar odată să îi înţelegem sensul
Cum doar tu l-ai înţeles şi te-ai scurs între cuvinte,
Te-ai prelins, ai plâns, ai râs şi te-ai revoltat cuminte

Tu ai îmblânzit cuvântul, limba toată şi iubirea,
Iar apoi o limbă moartă ne-ai lăsat tu moştenirea
Să-nvăţăm să o înviem din fiinţa noastră toată
Să-o-nmuiem în călimara inimii cea fără poartă

Şi să scriem în cuvinte viaţă şi suflet pe pâine
Să rămână căpătâi pentru cei ce vor fi mâine
Alţi flămânzi de pâine caldă, de cuvinte ce în sânge
Au crescut floare de colţ care piatra o învinge

Tu mi-ai fost în toate cele, semn de carte între stele
Demiurg al limbii noastre, suflet poezii mele
Te-am iubit de prima dată când în vers am vrut a scrie
Nimeni să te-nlocuiască nu se poate pentru mine

Dor de tine, dor de tine, ai crescut în carnea mea
Numai drag de poezie, limbii noastre preţuire
Într-o zi am să mă-nchin cu un cântec de iubire,
Poate teiul tău frumos va zâmbi şi pentru mine

Unde eşti tu Eminescu, pâine caldă, carte vie???
Ne-ai lăsat săraci de tine ca să frământăm cuvântul
Şi-ai ştiut de prima dată cât de gol ne e pământul
Fără o sămânţă bună care creşte pe hârtie

Tu-ai lăsat doar flori pe câmpul limbii noastre româneşti
Eu mă pierd doar în ele ca-ntre cărţile cereşti
Tu eşti singura mea casă unde-aş sta fără fereşti
Ce folos să am de ele unde tu te reciteşti?

[Cântec, ţie - Ramona-Sandrina (Lady Allia)]

La mulţi ani, România! România, te iubesc...

(Sursa: internet)

Nu e perfectă. E departe de a fi perfectă. Dar mie nu îmi place perfecţiunea. Nu mi-ar da şansa de a mă auto-depăşi. Aş lâncezi în mine fără un scop anume. Nu aş putea trăi aşa. De aia îmi place aici. Aici trebuie să te zbaţi. Să găseşti o linie de plutire. Nimeni nu îţi dă de-a gata. Trebuie să fi aproape ireal. Sau prost bâtă cu mult noroc. Dar astfel de situaţii le găsim şi în alte ţări, nu trebuie să aruncăm cu pietre în a noastră. Nici să ne plângem de milă. Trebuie să ştim că suntem buni şi să ne dorim mereu să fim şi mai buni.

O iubesc pentru că e o luptătoare. Nu se dă bătută. Are în piept oameni frumoşi care îi dă un puls unic. Când îl are prea mare, când aproape deloc. Este ţara extremelor. Constantele noastre sunt bătrânii şi oala de lut în care ne modelează. Portul popular şi doina. Munţii şi pădurile. Pietrele. Izvoarele. Padişul. Ardealul. Babele şi Sfinxul. Zimbrii. Bănia. Maramureşul veşnic al dacilor. Râurile. Brâncuşi. Voievozii ei frumoşi şi înţelepţi. Iorga. Eminescu. Stănescu. Porumbescu. Vlaicu. Nadia Comăneci. Vrancea. Ţara asta ne iubeşte atât de mult, încât uneori şi inima îi plânge. Şi i se cutremură. Carpaţii noştri cei de toate zilele. Şi un soare mare şi frumos care peste peisajele acestea răsare cel mai frumos. Am fost în multe locuri în ţară. Am bătut-o cu piciorul şi am învăţat să o preţuiesc. Eu pe ea, ea pe mine. Este o dragoste reciprocă. Mi-a oferit mereu sprijin şi frumuseţe. Oameni frumoşi care au mereu o vorbă bună.

România este pâinea mea caldă de unde răzbate mireasma celor mai profunde emoţii. De multe ori m-am gândit că vreau să plec, dar niciodată nu m-am regăsit făcându-mi bagajele. Nu aş putea. M-ar sufoca cerul altor locuri. Eu pur şi simplu sunt român. Aşa mă simt. Nu mi-e ruşine şi mă simt bine în pielea naţiei mele. Ne place să facem totul altfel. Ne certăm ca la uşa cortului. Ne iubim în public. Ne respectăm. Ne ridicualrizăm. Ne demonstrăm mereu că suntem mai buni. Ne arătăm cu degetul, dar dacă o fac alţii, îi ia naiba aşa pe româneşte spus!

Ştim că putem mai mult, dar ştim că e timp pentru toate. Ştim că avem multe de făcut, dar le lăsăm pe ultima sută de metri. Ne furăm şapca, dar o patentăm de zeci de ori mai bine. Nu suntem foarte bogaţi, dar găsim mereu altenative. Alţii au inventat lucrurile, dar noi le adaptăm. Ei le stăpânesc, noi le redefinim. Ei au internetul, noi avem cei mai buni hackeri. Şi uite aşa.

Suntem ca în bancul acela...: "un tip are ceva de făcut urgent şi opreşte trei persoane pe stradă. prima îi răsounde că poate sp îi termine ce are de fpcut într-o lună. A doua într-o săptămână. Iar un student îl întreabă: cât mai e până la sesiune?". Da, noi suntem studentul! Pentru români nu există imposibil sau irealizabil. Dovadă că avem oameni de excelenţă în toate domeniile şi colţurile lumii. Oameni fără de care medicina, astronomia, sportul, matematica, informatica, muzica, cultura, cinematografia, fotografia, literatura, arta...nu ar fi fost la fel de valoroase.

Îmi iubesc ţara pentru că o iubesc. Nu am nevoie de motive să iubesc ceva ce deja există în inima mea. O iubesc pentru că e veselă. Spontană. Frumoasă. O iubesc pentru că nu ştiu altfel. E frumoasă pe cerul sufletului meu! Este prinţesa mea îmbrăcată în haine de Cenuşăreasă! Poate acum e cenuşi, dar nu e nimic! Va străluci ea din nou! Toate au un timp! Acum, e timpul să stăm în cenuşă poate şi să învăţăm să preţuim ceea ce suntem şi din ceea ce ne tragem!

Îmi iubesc ţara pentru că aici am văzut prima oară ochii mamei. Aici i-am auzit prima oară glasul. Aici m-a ţinut bunicul în braţe şi tot aici mi-a făcut bunica codiţe. Aici am învăţat să mă caţăr în copaci şi să mă julesc în genunchi. Aici am defilat şi am mâncat slănină prăjită cu colegii în practicile agricole. Aici am învăţat să scriu şi să folosesc scrisul ca şi mesaj al iubirii nu al destrămării. Aici am avut prieteni şi întâmplări de viaţă. Bune, rele...aici au fost.

Aici am devenit mamă. Aici mi-am auzit fetiţa plângând prima oară. Aici, pe acest pământ a păşit pentru prima dată. Aici am învăţat să fiu părinte. Atunci am înţeles România cel mai bine. Atunci am redescoperit-o. Atunci am ştiut că România va fi mereu căminul meu, inima mea, ţara mea! Augusta m-a învăţat cel mai frumos să simt vorba românească.

România a fost mama atâtor copii. Ne-a ajutat pe atât de mulţi să facem primii paşi. Să creştem. Să iubim. Ne-a pus aripi. Ne-a lăsat să zburăm. Indiferent dacă am părăsit-o...ea ne-a rămas.

Oriunde suntem, ne şopteşte pe toţi, iar noi...o auzim. O ducem cu noi peste tot şi ea vine cu noi oriunde. E o dragoste firească. Între o mamă şi copilul ei!

La mulţi ani, România! La mulţi ani, mamă ţară!

Sunt mândră că sunt român!

Prima zi de grădi şi...ziua Augustei!

 

Totul pare la fel de când lumea. Fiecare părinte a trecut prin asta. Deşi structura anului şcolar se tot schimbă, legile educaţiei sunt mereu altele, iar ministerul experimentează de zor fără să ţină cont defapt de copiii, îmceperea anului şcolar este aceeiaşi dintotdeauna. Părinţi şi copiii emoţionaţi. Buchete de flori. Doamnele educatoare, învăţătoare şi profesoare aşteptând cu acel zâmbete de neuitat pe buze. Un curcubeu de emoţii în suflet pentru totdeauna. Nişte paşi stingheri şi o privire în spate către mama de care ne-am desprins prima oară. ochii sunt mari, plini de o anume sclipire. Independenţa, dar şi dorul. Este prima dată când nu mama îmi va răspunde dacă întreb ceva. După ce orele vor trece, cei mici află că nu e atât de rău să nu le răspundă mama. Doamna este un altfel de mama. Mamele, taţii, au aceeaişi privire. De azi, în casă vor fi câteva ore de linişte şi gol. Poate prea linişte după nişte ani atât de plini de clopoţei prin casă. Şi alergat. Şi întrebări peste întrebări. Dar toţi au treceut prin asta. Nu e vorba de regret ci de emoţii deosebite. Când programul trece reântâlnirea e magică. Braţele mamei sunt iarăşi acolo, iar vocea ei răspunde din nou: "Te iubesc mami! Mi-a fost dor de tine"...Mama are ochii umezi, zâmbetul pe buze şi răspunde: "Şi eu te iubesc Puiuţa mamei! Şi mie mi-a fost dor...până sussss, susss la cer!". Şi pupă copilul tot, tot. Şi îl gâdilă niţel, pentru că ştie că aşa îi place. Pentru că ştie că asta înseamnă să fii mamă şi să dăruieşti dragoste şi siguranţa obiceiurilor în comun. Ziua se sfârşeşte la fel ca întotdeauna. Două suflete se ţin în braţe. Noaptea trage cortina. Visele vin. Acum sunt noi şi altfel. Sunt mai multe întâmplări între pleoape. ... Aşa a fost ziua mea de ieri. A noastră. Azi, aş vrea să scriu mai multe. În urmă cu cinci ani, se pregătea să vină pe lume Augu. Nu am să pot uita vreodată acele clipe. Deşi multe grele şi în ceas rău, nimic nu va umbri momentul în care a strigat prima dată...ca şi când atunci ar fi spus..."Sunt aici, mama!". O emoţie continuă. O bucurie fără margini. O dragoste peste măsură, ireală, completă. Asta este Augusta pentru mine şi eu pentru ea. Augusta este ca un soare care răsare în fiecare clipă în suflet şi în casă. Nu poate fi nimic cenuşiu cu ea alături. E doar sclipire. Râset. Veselie. Şi dăruire constantă. Este bucata mea de Rai şi de Dumnezeu aici şi mă bucur de ea aşa cum nu cred că voi putea să mă bucur vreodată de altceva. Atunci, auzind-o cum ţipă a viaţă, am ştiut că orice ar fi în lumea asta eu voi avea pe suflet mereu îngerul meu. Nu am să mai fiu singură niciodată. Ne vom avea la drum bun şi rău una pe alta, una alteia. Şi, mereu mă pune să îi citesc ce i-am scris. Se bucură. Radiază. Îmi spune: "Îmi place ce mi-ai scris mami! Te iubesc atât de mult!". Şi picură apă vie peste o mamă care oricum de atâta drag nici nu poate îmbătrâni. Şi acum, pentru că îţi citesc, iar tu ai ochii mari draga mamei, vreau să ştii...că te iubesc, te vreau fericită mereu, să creşti mare şi să îţi împlineşti toate visele! Mama va fi mereu în preajma ta, lângă tine şi am să mă ţin de cuvânt...mamele nu mor niciodată! Eu nici atât, draga mea! La mulţi ani, Îngera mamei!Totul pare la fel de când lumea. Fiecare părinte a trecut prin asta. Deşi structura anului şcolar se tot schimbă, legile educaţiei sunt mereu altele, iar ministerul experimentează de zor fără să ţină cont defapt de copiii, îmceperea anului

La Mulţi Ani, Gărgăriţa mamei...!!!

ca tine nimeni, nu va locui carne în carnea mea atât de adânc şi nimeni nu mă va iubi atât de frumos, liniştit şi necondiţionat cum o faci tu, Puiuţa mea... Cu tine răsare şi apune soarele meu şi pentru tine am învăţat cât de invincibile sunt mamele. De neatins! Am luat din inima mea vise şi le-am croşetat frumos aripi ţie să zbori cât mai sus cu ele. Cât mai lin. Cât mai sigur. Oriunde îmi vei fi acolo am să fiu şi eu. Între noi două nu există depărtări, chiar dacă oamenii uneori le trasează. Noi ne vom fi mereu la un suflet distanţă şi vom bate la fel. Poate doar ritmul va diferi. Dar promit...că îl voi ţine cât de mult poate o mamă să îl ţină...:)! Te iubesc nespus...Augusta-Maria mea!!!
 

 

La mulţi ani, Alexandru...!

La mulţi ani, Ana mea...!

(Sursa foto: Ana)

Nu ştiu exact ziua. Ştiu că eram tunsă scurt, aproape băieţeşte şi mă bucuram împreună cu Anca de sala noastră mare de clasă, de dirigă şi de noii colegi care ni se păreau super. Intrasem în clasa a IX-a, iar eu şi Anca, mereu am fost împre
ună, aşa că, ne-am gândit noi să mergem şi la liceu împreună. Zis şi făcut. Logic că am şi intrat. În aceeiaşi clasă! :)
La un moment dat, printre noii colegi, care precizez că erau vreo 38 de fete şi 3 băieţi :DDD regăseam mereu un zâmbet mare, larg, plin de căldură de exuberanţă. Nu am remarcat de prima dată însă chipul. Doar zâmbetul. Nu am mai văzut până atunci un asemenea zâmbet. Liber. Zbura peste tot. Parcă nu cunoştea noţiunea de complex. Doar...era. Şi era bine să îl ştiu pe acolo. În fiecare dimineaţă îmi luam de acolo energia şi zâmbetul meu. Într-o zi însă, m-am trezit cufundată şi în chipulde unde răsărea zâmbetul. Am zâmbit. În viaţa mea nu cred că am văzut ceva mai frumos decât fata aia. Şi era colega mea. Şi ar fi trebuit să fiu invidioasă, nu? Eram la vârtsa aia când ne dorim lumea la picioare, băieţii împărţindu-ne zâmbete fugare, bujori, flori. Dar nu eram invidioasă deloc. Mă bucuram!!! Era colega mea! Anamaria mea...Ana, mea... Ana plutea mereu peste toateşi toţi. Era o ireală. Parcă avea o lume a ei în care deşi ne primea pe toţi, ea era mereu deasupra. Nimeni nu ştia însă câte ascundea Ana mea. Câte dureri. Câte tristeţi. Cum să ştie când ea râdea mereu? Noi ştiam doar că iubea. Iubea frumos. Un băiat. Şi el pe ea. Şi erau frumoşi. Şi erau ai noştri. Un cuplu perfect aş spune. Chiar şi acum, când mi-i amintesc mi se par perfecţi. Se mulau unul pe sufletul celuilalt. Nu mi-am dorit să îi ştiu vreodată altfel, dar m-am aşteptat la asta. De aia, mereu mi-am dorit pe cineva pentru ea care să i se potrivească pe suflet la fel de frumos. Mai frumos chiar. pentru că ea este frumos. Ea este sensibilitate, gingăşie şi extraordinar de mare putere!!! Dar, indiferent cât de puternică este...orice suflet are nevoie să se sprijine, să pună fruntea pe un alt suflet frumos şi să ştie că ÎN SFÂRŞIT E BINE!!!
Viaţa ei a fost mereu o tornadă într-o tornadă, dar nu s-a pierdut pe ea. A căutat oaza de linişte unde să poată să rămână şi să înveţe să fie un om frumos. Categoric şi de departe Ana mea este exemplul meu de om! Şi o iubesc! O iubesc de mor! Şi ea ştie. Şi şi eu ştiu că ea mă iubeşte. Şi aş spune eu, nimic pe lumea asta nu este mai frumos decât să ai lângă tine o bucată din adolescenţa ta, din tinereţea ta, din tine în tot acest timp...un vechi prieten care este mereu alături...un coleg d eliceu care ţi-a rămas mai mult de atât şi, să te bucuri de drumul prin viaţă alături de o prietenie minunată!

Îţi doresc o viaţă de vis şi de poveste Ana mea, unde să îţi găseşti liniştea, calea, sufletul pe care să îţi aşezi tu sufletul tău frumos şi să ştii că eşti mereu..."acasă"!
Îţi doresc să zâmbeşti mereu aşa...ca atunci, în timpul celor 14 ani, când mereu aduceai soarele cu tine draga mea şi îl dăruiai tuturor! Îţi doresc să ţi se zâmbească aşa şi îmi doresc să mi te am mereu, mereu aproape aşa cum numai noi ştim să ne fim una alteia!

Te iubesc din suflet, prietena mea dragă! Te iubesc, Ana mea...

La mulţi ani, Maria mamei!!!

în ochii tăi

ai mei au învăţat

să râdă cu mirare

în ochii tăi

ai mei se pierd,

dar se-ntorc minune

în ochii tăi

privirea mea e floare

deschisă către cer

lumină şi culoare

în ochii mei

ai tăi

vor învăţa să creadă

că-n viaţă mai nimic

nu poate-nvinge-o mamă

în suflet de copil!

Maria...

Maria mea, e şatenă, cu păr cârlionţat, cu obraji albi şi zâmbet larg şi senin. Maria mea, are cei mai miraţi şi mai frumoşi ochi din univers.

Mereu strălucesc, mereu râd, mereu născocesc minuni între minuni!

În urmă cu cinci ani,mă rugam Maicii Domnului să îmi dea şi mie un pui de om. Vesel, sănătos...de care să mă bucur şi pe care să îl fericesc cu dragostea mea. Să nu mă lase aşa a nimanui şi să ne avem amândouţăle una pe alta, una alteia. Ştiam de atunci că va fi fetiţă. Eu de mică ştiam că o să am fetiţă :). Şi, nu am sperat şa aşa un copil minunat şi bun. Şi nu am crezut că atâta fericire se poate. Că o bucată mică de humă cum spunea Creangă, poate schimba într-atâta viaţa şi sufletul unui om.

De când ştim că acolo în noi creşte un fir de viaţă ne gândim cum să îi modelăm mai frumos, cum să le dăruim, cum să..., dar cât ne mai amăgim :). Adevărul este că ei ne modelează, ei ne educă, ei ne dăruiesc. Noi creştem odată cu ei. Creştem adevăraţi, frumoşi, indestructibili şi chiar imposibil...uneori. Pentru ei. Pentru noi. Pentru ca lumea lor să fie una sănătoasă şi frumoasă unde să poată să înveţe să crească drepţi şi înţelepţi, iar noi să învăţăm să le susţinem aripile mereu...chiar şi atunci când nu suntem lângă ei.

Noi şi puii noştri de om suntem legaţi mereu unii de alţii. Cordonul acela ombilical nu se rupe niciodată, Se transformă în zbor frumos. În dragoste. Ne ducem în inimă unii pe alţii, iar când ne e greu...ŞTIM că ne suntem acolo. O singură atingere, o singură chemare şi...totul trece. Când nu mai suntem, firul rămâne. În fiecare din noi trăieşte un părinte şi în fiecare pui de om, trăim noi.

Augusta e un copil înţelept. Ştie asta de acum. O ştia de mică. Când am fost despărţite prima dată am întrebat-o cum a fost, dacă a fost tristă. A spus căda, dar când a fost tristă a fugit sub masă şi i-a spus "inimioalei" să îi spună mamei că ei îi e dor de ea şi inimioala i-a răspuns pentru că ea nu s-a mai simţit tristă :). Apoi, când face vreo boacănă şi nu vrea să ştiu mă întreabă: mami, a vorbit sufletul cu tine? :))). Eu îi spun: da! mi-a spus că te-ai lovit!, iar eaface ochii mari şi dă din cap. Ştie că orice ar fi sufletul meu vede tot şi ea e bine. Şi are încredere. Nu întreabă de ce, cum...CREDE! Pentru că simte! E simplu...Totul funcţionează în baza regulei celei mai simple...IUBIREA! Când era mică, mică şi mă ridicam de lângă ea tresărea mereu. Simţea. Apoi, după o vreme se trezea şi îmi spunea: "mami, nu pot să dolm...nu mai miloase a mami bună!"...

Îmi amintesc cum ascultam Besame Mucho şi dansam cu ea. Era în burtică, dar ştia că mami se joacă cu ea şi o iubeşte. M-a iubit şi mi-a dăruit necondiţionat încă de acolo.... Am ştiut de atunci că va fi un energizant viu cu personalitate. Atâta mişcare şi energie...mai rar. Burtica mea nu stătea niciodată la locul ei. Dar eu mă bucuram. Când puneam mâna, toată se ghemuia acolo...în palma mea. Nu am să uit niciodată ecografia...Ca şi când dormea. Scotea funduleţul afară, iar eu puneam palma. Atunci...adormea. Şi numai atunci.

Şi când am născut făcea la fel. Se agita, dar eu mereu am ţinut mâna pe burtică...să ştie. Şi m-am rugat şi atunci Maicii Domnului şi Lui! Să o aibă în pază căci este cel mai dorit şi iubit prunc. Şi au avut. Iar eu, ca mulţumire pentru darul Lor ceresc mult aşteptat i-am pus numele Augusta Maria! Întâmplător sau nu, Maria înseamnă "copil mult dorit" :).

La mulţi ani, Maria mamei!!!

La mulţi ani, Rareş!!! La mulţi ani, fratele meu drag!

Era o zi foarte caldă de luni. Încă simţeam mirosul mamei pe pielea mea. Eram la bunica în vacanţă, iar mama şi tata fuseseră în vizită la sfârşit de săptămână. Nu voi uita niciodată rochiţa aceea de in alb cu însemn roşu la piept a mamei Nici mâinile şi picioarele ei umflate. Nici faţa roşie. Însă peste toate...ochii. Străluceau! Ei nu simţeau nici căldura, nici greutatea cu care o femeie duce sarcina în vară, nici durerile care apar ba într-un loc, ba într-altul...inevitabil. Ei ştiau că acolo, la adăpostul pântecelor era un ghemotoc de om, care trebuia îngrijit şi iubit, pentru a se naşte sănătos şi bine.
Duminică fuseserăm la Mădăras la băi. Lângă satul bunicilor mei...Homorog. A fost frumos. Însă, în orice bazin am fost, nu îmi luam ochii de pe mama care stătea la umbra groasă a copacilor.
Înainte să plece şi să îmi lase mirosul ei de mamă pentru încă o săptămână de dor, i-am spus că eu cred că fratele meu se va naşte mult mai repede. M-a întrebat de unde ştiu? Cum puteam să îi spun că nici eu nu ştiu, că totul părea să fi venit în mintea mea asemeni unei şoapte de undeva? I-am spus însă pe scurt: aşa simt eu, mami...
Şi aşa a fost! Luni, eram în corcoduş la vară-mea Alina. Ea stătea în capătul satului, iar din corcoduş aveam o panoramă excelentă a văii din spatele grădinii bunicii şi a imaşului unde ne jucam noi cât era ziulica de lungă. Nu mai vorbesc de corcoduşele mari şi roşii, zemoase şi delicioase. Săraca tuşa striga cât o ţineau plămânii - şi pe tuşa o ţin să ştiţi :)...nu cred să vreţi să o auziţi nervoasă... - "O să cădeţi de acolo şi praful se alege de oasele voastre să ştiţi! Băieţoancelor! Nu am văzut aşa fete ca voi două!". O auzeam de auzit, dar cine să o asculte cu aşa bucurii în preajmă???
Dintr-o dată, o aud pe vară-mea care mă trezeşte din visare: "Vine mătuşa Jenica!". M-am uitat şi eu pe uliţă. Şi venea. Aşa cum numai ea putea veni! repede, repede, de şi fusta şi baticul i se clătinau dintr-o parte în alta ca apucate. Am râs. "off, Doamne buni meu!". Apoi, realizez că venea după mine. Îi spun Alinei: "Ascunde-te între frunze şi taci mâlc!". Ea râde, apoi spune încet: "eu tac, dar ea ştie unde eşti şi după cum respiri". Am râs amândouă.
Dar bunica nici gând să vină după mine. Dădu uşa într-o parte mai să o scoată din balamale şi începu şi ea să strige cât o ţineau plămânii. Nu ştiam până atunci că şi pe ea o ţin atât de tare.
"Livieeeeeeeeeee! Măi, Livieeeeeeeeeeee!"
Mătuşa ţâşni din casă frecându-şi mâinile într-un prosop de bucătărie:
"Ce e nană? Aci e fata!"
"Livieee, a născut Nelica un băiat de 2 kg 250!".
Atât mi-a trebuit mie. Nu să cobor. Am sărit din vârful corcoduşului şi am aterizat între coasă şi gard. De atunci ştiu cu siguranţă că există cu certitudine un Dumnezeu al copiilor şi al beţivilor :))). Altfel nu îmi explic precizia aterizării de la o asemenea înălţime. Bunica şi mătuşa păliră şi nu mai scoaseră o vorbuliţă. Eu alerg la buna care putu să îngâime doar atât: "bată-te norocul fată..." şi trăgând-o de şorţ, de rochie îi spun: "haide, haide să mergem acasă!".
Şi am mers. Tata era acasă cu nişte prieteni de familie. Tanti, întâmplător au ba era moaşa mamei. Îmi povestise că mama e bine şi că am un frăţior alb la faţă ca spuma laptelui şi cu doi bujori în obraji. Tata săracul vroia să le arate grădina şi împrejurimile...de basm ce e drept, dar nu era timpul lor. Nu a reuşit de mine că eu repetam ca un ceas stricat: "Hai să mergem! Hai să mergem! Hai să mergem!". Şi am mers. Nu aveau încotro. Nu ştiu cum am ajuns. În faţa sufletului meu se derulau atâtea imagini încât...nu ştiu decât imaginea mamei când am ajuns la maternitate şi imaginea fratelui meu...Rareş! Era în incubator. Treaz. Dădea din mânuţele acelea ireal de micuţe şi frumoase. Eu şi bunica am ţâşnit lângă incubator. Nu am să uit niciodată imaginea aceea. Era atât, atât de frumos. Micuţ, firav, toate erau parcă o miniatură. Numai dragostea aceea care o simţeam că iese din mine de peste tot, părea atât de mare încât nu mai aveam loc pentru ea. Părea că până şi Pământul devenea mic, pentru ea. Nici nu puteam respira normal. Îmi dorisem atât de tare un frăţior sau o surioară! Atât de tare încât înnebunisem toate berzele din satul bunicii până când într-o zi şi ele hotărâră să se răzbune pe strigătele şi ţopăiturile mele sub cuiburile lor. Şi...au comis-o în capul meu! :)))) Atunci nu am să uit am avut în suflet amărăciune, pentru că i-am spus bunicii: "Eu cred că nu or să îmi aducă nici un frate. S-au supărat pe mine!". Bunica râdea şi mângâindu-mă pe creştet mi-a spus: "Off, bată-te norocul şi fericirea! Lasă că nu de ele ţine aşa de mult cât de Dumnezeu, iar El e mare şi bun!". Şi mă ştergea şi mă spăla iubindu-mă. Iar eu, parcă mai îmi revenisem şi inima mea la fel, căci am zâmbit. De atunci, nu mai ceream frate berzelor ci lui Doamne, Doamne. Mă bucur că m-a ascultat.
Îmi amintesc fiecare zi alături de el. Cum am învăţat să îl înfăşez, să îl leagăn, să îi dau lapte cu biberonul, să îi dau să pape milupa de banane :) din care să pap şi eu spre bucuria mamei care învăţă lecţia şi cumpăra dublu :D. Am învăţat responsabilitatea frumoasă de a nu fi singur. De a ştii că acolo, în patuţul tău, în camera ta mai este cineva cu care trebuie să împarţi tot. Nu din obligaţie ci din dragoste. Aşa a rămas. Clar că nu toate sunt numai frumoase între fraţi. Mai ales când sunt doi căpoşi :))). Ies scântei. Are un dar de a scoate "dracii" din mine ca nimeni altcineva, dar mi-e drag de el de mor. Şi sunt mândră. Mândră de el ca frate şi ca om. Poate mai sunt multe de împlinit. La urma urmei, viaţa e doar la început, dar fundaţia sufletească şi morală e cea mai importantă. Iar fraţii mei, fratele meu, o are. Regret doar depărtarea şi faptul că nu îl văd la fel de des precum mi-o doresc, dar sunt fericită că ea nu poate lărgi graniţa sufletului. Acolo, suntem mereu împreună, mai apropiaţi decât îşi poate închipui cineva!
Să dea Dumnezeu ca toate să ţi se împlinească frumos, senin şi aşa cum ţi le doreşti tu în adâncul sufletului tău. Să îţi închipui viaţa ca pe un râu. Nu mereu prietenos, dar care curge mereu în direcţia bună. Accept-o, iar dacă nu îţi place ceva la ea...schimb-o! Schimbarea stă în puterea noastră! Din loc în loc, creează un dig artificial din speranţele şi dorinţele tale şi va curge în direcţia cea mai potrivită! Peste această apă sunt poduri. unele foarte greu, extrem de greu d etrecut. Mai ales cele sufleteşti, dar cu timpul...învăţăm să le trecm mai uşor. Unele, învăţăm chiar să le sărim. Toate se învaţă în viaţă şi cu cât le înveţi mai repede, cu atât vei ajunge să te doară totul mai puţin şi să culegi împliniri.
Să fii fericit şi iubit...nu cum poate fără să vrem ne dorim ci aşa cum trebuie să fie iubit un om: sincer, devotat, din adâncul inimii! Şi să iubeşti! La fel!

La mulţi ani, Rareş!!!

La mulţi ani Adriana mea!!!!!!!!!!

Dintre toţi oamenii...doar tu îmi eşti aceea pe care inima mea o poate recunoaşte oriunde şi oricând, iar asta, deoarece deşi nu suntem surori de sânge, viaţa mi te-a dăruit ca şi un altfel de soră...
Surioara aceea pe care eu nu am avut-o niciodată, dar cu care îmi împărţeam toate...Aşa cum fac şi acum. Cum facem dimineţile şi serile. Şi toată ziua. În gând, aici, la telefon...
Eşti cel mai cald şi frumos om pe care l-am cunoscut. Un om bun ca şi pâinea cea mai rotundă a lui Dumnezeu. O mamă minunată. O prietenă de nădejde care este mereu aproape când simţi să o chemi. Uneori şi când nu o chemi.
Tu ştii să auzi şi şoaptele şi nerostitele oamenilor. Nu ştiu stea pe cer care să lumineze cum luminezi tu prin bunătatea şi candoarea ta! Nu cred că este şi nici nu va fi vreuna vreodată! Eşti asemeni unui far! Oamenii te văd de departe şi găsesc calea către lumina aceea firească din ei. Când nu te văd ei...te văd inimile lor!
Poate cuvintele îmi sunt sărace acum...pentru că dacă aş putea m-aş transforma într-un cântec, sau o poezie..., dar pentru că eşti tu...rămân doar eu,...fireasca şi senina ta... cu sufletul deschis către tine şi ştiu...că şi tăcându-te, tu mă auzi cel mai frumos!

Îţi doresc ca viaţa să ţi le împlinească pe toate şi să te fericească...! Să îţi dăruiască sănătate şi linişte! Bucurii cu carul şi zâmbete!
Iar într-o zi...îţi doresc să îţi găseşti acel loc din Bali în tine, în inima ta unde să ştii că orice ar fi, tu eşti mereu acasă!

La mulţi ani, Adi...a mea...!!! Te iubesc din toată inima surioara mea dragă! Nu am să pot vreodată a exprima cât...

într-o zi, aproape oarecare din braţele cerului
te-ai strecurat TU
copila cu zâmbet de soare,
cu suflet de floare,
cu braţe surioare
şi păr de stele plin
într-o zi, aproape oarecare pe vârfuri de suflet
ai intrat TU
rază de lumină
de iubire plină,
iar eu am ştiut
că toate în viaţă au un început
vise culori din patru zări s-au adunat în curcubeu
de-atunci TU şi EU
două nuanţe, două surori, gând împlinit
aşa cum te-am dorit
mereu,
mereu,
pereche de om frumos în sufletul meu
codiţe să îmi împletească,
codiţe să i împletesc,
iubiri să-mi povestească
la bine şi la rău
câmpuri de maci să alergăm o viaţă-ntreagă
şuviţă albă să îţi iubesc
în părul tău

eu azi mai mult decât oricând
îi mulţumesc Tatălui meu!