Ramona-Sandrina Ilie: “Un altfel de Focşani. Copacii de lângă noi.”

noi.”

Mulţi, vor observa probabil asfaltul plombat. Alţii casele frumoase. Eu însă m-am lăsat “strigată” de copaci. E o stradă atât de verde şi  are atât de mulţi copaci. Variaţi. Curţile sunt străjuite de brazi frumoşi prin ramurile cărora se joacă soarele cu vântul şi îşi au case păsările. Şi ei sunt ca mine. Nişte venetici “adoptaţi” de o comunitate frumoasă care a vrut să aducă un altfel de peisaj în cel cotidian. În timp, am devenit focşaneni, deoarece dimineţile şi serile acestui oraş, oamenii, străzile, sentimentul de apartenenţă începe să curgă şi să locuiască în noi.
Este atât de frumos să treci pe lângă ei. Idiferent de sezon.  Toamna însă, când soarele nu mai este atât de puternic, iar vântul adie împrăştiind miros ruginiu în aer în timp ce piţigoii dau concerte în re major pe cord dechis… este cel mai frumos să te plimbi pe străzi şi să observi copacii. Fiecare are altă haină, altă rochie de bal. Foşnesc fâstâcit şi se leagănă de parcă ar aştepta ca cineva să le aducă şi celălalt condur. Eu cred sincer că şi ei visează. Copacii. Îmi par uneori atât, atât de visători.
Brazii însă sunt mereu cavalerii verzi care trag munţii lângă noi şi oxigenul, mirosul de răşină şi conurile. Dacă te uiţi atent la un con, poţi observa că nu este altceva decât un brad în miniatură. Fiica mea le adună  cu atâta dragoste şi bucurie. Mereu. Ghinde, conuri, frunze, iar eu le primesc zâmbind şi le aşez pe dulap printre amintiri. E frumos să păstrez şi să duci o parte din sufletul oraşului mereu cu tine. E ca şi cum ai avea mereu trifoiul norocos la rever de inimă!

Descoperiţi şi voi un astfel de Focşani. E acolo. Locuieşte alături de voi, printre voi. E învăluit în ceaţa unei rutine care nu ne mai permite să îl vedem prin ochii simplităţii, dar ne aşteaptă. Şi are atât de multe de oferit.

(Sursa: Vrancea Media)

Intraţi pe Vrancea Media şi luaţi doza zilnică de ştiri şi articole!

Ramona-Sandrina Ilie: “Un altfel de Focşani. Bătrânul stejar.”

Aşa cum am promis ieri, am să încep să vă prezint Focşaniul prin ochii şi sufletul meu. O orădeancă iubitoare de Focşani şi focşăneni. O femeie care a decis că “acasă” pentru ea înseamnă Focşani şi oamenii săi! Eu am învăţat să iubesc acest oraş prin prisma lucurilor simple. Lucuri simple pe lângă care trecem de multe ori fără să le băgăm în seamă, fără să le valorificăm, fără să le dăm importanţa cuvenită.

Din acest unghi, este normal ca Focşaniul să devină doar un oraş cenuşiu, îngropat sub betoanele comunismului, uitat de cei tineri şi neluat în seamă de majoritatea celor care îl locuiesc.

Se pare că toţi uităm că un oraş nu înseamnă doar betoane, politică şi clădiri! Oraşele trăiesc prin noi. Noi suntem cei care le dăm şi le luăm pulsul prin deciziile noastre. Noi le dăm valoarea adevărată prin felul în care le gospodărim, le iubim şi le preţuim! Noi le putem transforma în adevărate cămine pentru noi şi generaţiile următoare şi noi le putem şi degrada prin neimplicare şi nepăsare!

De câte ori aţi trecut pe lângă el oare fără să îl remarcaţi? Acest minunat copac trăieşte printre noi de foarte mulţi ani. Locuieşte paşnic şi magic pe strada Timiş. Este deja istorie şi parte din acest oraş. Are dreptul să trăiască aici la fel de mult ca noi. Poate chiar mai mult decât noi. El nu a distrus nimic. El a dăruit frumuseţe, umbră, oxigen, cuiburi păsărilor care ne încântă dimineţile şi serile cu trilurile lor. Şi ne-a mai dăruit ceva. Soare…printre ramurile lui mari asemeni unor mâini deschise larg şi protectoare deasupra noastră!

(Sursa: Vrancea Media)

Luaţi atitudine şi învăţaţi să bateţi în acelaşi ritm cu oraşul vostru!

Stau de ore în şir şi mă uit la reportajul făcut de colegii mei în Sud, dar nu reuşesc să leg două fraze. Pur şi simplu nu ştiu de unde să încep acest articol. Sunt atât, atât de revoltată! Sudul este casa mea. Oamenii şi copacii de acolo sunt familia mea!

Am promovat multe de-a lungul timpului, dar constat că acest articol este cel mai greu. Toţi despre care am scris pot riposta într-un fel sau altul împotriva răutăţii sau iresponsabilităţii oamenilor.

Copacii, însă, nu!

Ei doar dăruiesc. Dăruiesc frumuseţe, umbră, oxigen! Sunt mici frânturi de natură, care ne aduc prospeţime în oraşele noastre pline de betoane, zgomote şi poluare. Ei transformă acest carusel de nebunie în oaze de linişte, de triluri şi relaxare. Trag oarecum natura mai aproape de noi. Sunt nişte umbrele naturale care ne încântă cu foşnetul lor, cu verdele lor. Unii dintre ei au zeci de ani. Au crescut greu, dar au crescut şi au adus numai bucurie oamenilor. Oamenii sunt oricum încărcaţi cu rutina lor zilnică, stres, oboseală, gânduri, neputinţe. Au nevoie de aceşti prieteni foşnitori sub ferestrele lor. Pentru că s-au obişnuit cu ei acolo. Pentru că deja sunt parte din familie. Din acel loc. Pentru că aşa cum am spus ei doar ne dăruiesc. Nu pot să se revolte. Nu pot să ţipe: “Nu mă tăia, sunt prieten!”.

Ţipăm noi, în locul lor, dar uneori, când ne lovim de o administraţie obosită şi lipsită de viziune care nu ţine cont de legislaţia în vigoare, de ceea ce îşi doresc cetăţenii…nu putem face nimic. Am fi putut. La alegerile locale. Dar nu am făcut-o. Acum, mă uit la această situaţie gravă şi îmi spun cu mare tristeţe în suflet: “Unde poate duce oboseala unui primar, lipsa de viziune şi iresponsabilitatea alegătorilor… La un măcel verde!”. Iar acesta poate fi doar începutul!

M-am mutat din Oradea în Focşani deoarece am găsit aici casa sufletului meu. Mi-a plăcut faptul că Focşaniul are oameni buni şi multă verdeaţă. Poate nu câtă e nevoie, dar mai multă decât în alte oraşe. Mă plimbam în fiecare zi şi pe orice stradă aş fi mers, aceasta era străjuită de copaci umbroşi, care foşneau a istorie şi minune. Nu ştiu câţi aţi observat, dar majoritatea caselor au în curte cel puţin un brad.

Am fotografiat mulţi dintre ei, deoarece îi iubesc şi am vrut să îi duc cu mine peste ani. Aş vrea să văd însă mai multă lume făcând asta. Şi nu doar când se trezesc că li se însemnează copacii din faţa blocurilor ci, mereu! Oazele noastre de linişte trebuiesc protejate şi iubite. Poate nu este Focşaniul cel mai frumos oraş, dar avem în el nişte lucruri de care ne putem mândri şi pentru care ar trebui să ştim să luăm atitudine: arhitectura, istoria, spaţiile verzi şi parcurile!!! Ar trebui să le protejăm şi să le păstrăm curate.

De azi, îmi promit că am să vă arat un altfel de Focşani. ACESTA! Acesta pe care domnul primar se pare că nu îl respectă defel şi nu îl iubeşte. Acesta pe care vrea să îl înlocuiască mereu cu copii ieftine, betoane şi arbuşti. Fără să ne consulte, fără să ne întrebe, doar de la el putere! Nu se poate aşa. Focşaniul este în primul rând al focşănenilor şi al lui, iar el nu este doar un oraş de betoane. Este un oraş în care sufletul sunt oamenii! Luaţi atitudine şi învăţaţi să bateţi în acelaşi ritm cu oraşul vostru!

Articolul puteţi să îl citiţi şi pe Vrancea Media

Ramona-Sandrina Ilie: “Cred că ar trebui să învăţăm să plantăm peri”

Îmi amintesc de timpul în care stăteam în grădina bunicii întinsă pe o pătură, cu picioarele sprijinite de trunchiul unui păr bătrân, în al cărui scoarţă anii lăsaseră brazde adânci, dar frumoase. Atunci mi-am spus prima oară că şi oamenii ar trebui să fie la fel. Ar trebui să lase să treacă timpul prin ei, frumos şi senin. Să devină coperţi între care viaţa să se scrie ca o poveste fără de sfârşit. Citeam mereu ceva. Nu am să uit niciodată mirosul cărţilor. Eu cred că oamenii care nu cunosc acest miros sunt oameni cu adevărat săraci. Cărţile ne învaţă să visăm, să spargem bariere, să ne întrebăm şi să ne răspundem. Ne identifică şi ne scot în evidenţă aşa cum nimeni nu reuşeşte. De ce? Pentru că ne lasă pe noi să o facem. Nu ne forţează şi nu gândesc în locul nostru. Apoi, după carte, a urmat scrisul. În ceea ce-l priveşte, nu ştiu cum era când nu scriam. Între noi a fost dragoste la prima atingere. Aproape că vine de la sine. Prietenii îmi spun mereu că îl am în sânge. Eu spun că îl am în suflet. Scrisul nu moare aşa cum o face sângele. Scrisul rămâne în oameni. Azi o literă, mâine o alta şi uite aşa din noi cresc copaci de cuvinte din care cei flămânzi de cunoaştere sau poate doar de linişte culeg câte ceva. Este prima mea iubire şi, deşi nu cred că încă am învăţat-o pe deplin, mă rog doar să nu mă părăsească.

Prima mea zi de şcoală a fost ciudată. Nu am înţeles niciodată de ce nu am scris şi nu am citit încă de atunci. Apoi, în timp, am înţeles că scrisul şi cartea pot fi arme în mâinile unora. Nu toţi le folosesc în scopul lor natural. Unii folosesc scrisul asemeni unui indigo. Să manipuleze şi să creeze conştiinţe comune care să acţioneze în acelaşi scop asemeni unor roboţi. Alţii, folosesc scrisul pentru ca acesta să nu fie citit niciodată. Asemeni unui pic. Să şteargă memorii. Să creeze monştrii inculturii, ai ignoranţei, ai pasivităţii. Cei mai periculoşi după mine. În mintea acestora, scrisul, cititul, educaţia, cultura, devin nişte avortoni fără vreo şansă reală de a deveni vreodată „idee”.

Acum, apeste tot unde mergem vedem vitrine. Pline. De tot şi toate. Avem atât de multe, dar suntem tot mai săraci de spirit, de suflet, de iubire. Uităm să fim apropiaţi unii de alţii şi uităm valoarea lucrurilor simple. Uităm să ne bucurăm unii de alţii. Uităm să ne bucurăm de o mână întinsă a prietenie. Uităm să zâmbim mai des. Uităm să ne jucăm cu cei mici. Uităm să ne facem cruce în faţa unei Biserci şi să ne bucurăm de Dumnezeu. Uităm să ascultăm un tril de pasăre şi să privim zborul unui fluture chiar pe dinaintea ochilor noştri. Ne uităm părinţii şi îi transformăm în morminte cu mult înainte ca ei să nu ne mai fie. Uităm să iubim şi să ne lăsăm iubiţi! Grăbim totul ca şi cum însuşi timpul ar alerga după noi!

Într-o zi, am deschis televizorul care pe atunci era alb-negru şi după ceea ce auzeam mi se părea că totul prinde culoare. Peste tot era doar sânge, arme, lacrimi, flori şi tancuri. Drapelul părea o fereastră către libertate prin care puteai respira un vis ţinut atâţia ani captiv într-o colivie care aparent avea uşa deschisă. Aşa am crezut. Colivia însă a rămas. Uşa este deschisă. Oamenii însă sunt captivi în ei şi în neputinţele lor. În reforme banale şi fără nici o noimă în care intrăm cu toţii ca nişte deţinuţi legaţi la ochi şi murim deoarece deşi avem unde fugi, deşi avem ce mânca, murim de foame. De foamea de schimbare, de mai bine, de noi! De foamea de cultură, de cunoaştere, de civilizaţie! Trăim în vremea în care drapelele nu mai sunt ferestre. Ele nu mai flutură a libertate ci a tristeţe, disperare şi dezamăgire. Se pare că nu mai scăpăm de ai noştri, de ideea aceea…pleacă ai noştri, vin ai noştri, iar noi tot ai nimănui.

Cred că ar trebui să învăţăm să plantăm peri. Peri ca şi aceia din grădina bunicii. Care au învăţat să îmbătrânească frumos şi cu folos. Iar oamenii, ar trebui să stea mai mult la umbra lor. Uneori perii spun poveşti despre cuvinte, cărţi şi oameni, iar oamenii învaţă să redevină ei fără a mai trece prin gândirea altora. Nu mai sunt haine cu numere mari sau mici. Devin dintr-o dată mulaţi pe ei înşişi!

am să te strâng în braţe până îmi vei intra sub piele
să-mi dăruieşti din nou rostul
rostul cuvântului
şi cuvântul în sine
locul tău nu e acolo
este în mine
împreună putem naşte lumi de poveste şi visare,
iar apoi, ne putem odihni
sub inima oamenilor
la umbra rostirilor,
carte

(Sursa: Vrancea Media.ro)

Ramona-Sandrina: “Moartea a coborât în biserică!”

Drama părintelui Tudor Marin din Focşani ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru întreaga societate românească. Un clopot al trezirii dacă vreţi, care să fie auzit atât de către cei care se ocupă de destinul acestei ţări, cât şi de către biserici şi oameni.

În ultimii ani, am fost bombardaţi şi invadaţi treptat cu tot felul de emisiuni, reclame, divertisment, desene animate şi filme pline de violenţă, de superficialitate, de comportamente bizare şi nelalocul lor, care nu au de transmis nici un mesaj benefic societăţii, în special copiilor sau tinerilor al căror comportament şi caracter este în formare. Din contră aş spune! Instigă la limbaj vulgar, la bătaie, la ceartă, la violenţă, sub toate aspectele ei. Până şi emisiunile de ştiri devin încet, încet, ceva la care ar trebui să se lucreze cu mai multă înţelepciune pentru a nu deveni o sursă de inspiraţie.

Tocmai pentru că vorbim despre un preot deosebit, care toată viaţa lui a făcut diferenţa între cei asemeni lui şi oameni, nu aş vrea să diminuez deloc rostul firesc şi natural al Bisericii în viaţa enoriaşilor. Atât oamenii cât şi bisericile se îndepărtează treptat de cele  fireşti şi de credinţă. Între ei intervine o răceală, o depărtare, un concurs. Mai mult interesaţi de politică, de pământuri, de strâns bani de la enoriaşi de a se certa între ei (sau între biserici după caz), unii preoţi încep să se îndepărteze şi ei, de oameni. Nu ne mai bat la uşi să ne întrebe despre problemele noastre, să ne spună o vorbă de duh sau să ne înveţe de bine, cum făceau altădată. Societatea uneori ne respinge şi ea. Greutăţile ne copleşesc, unele familii nu mai sunt cele ce erau, iar oamenii se pierd de ei şi de Dumnezeu. Uită calea şi nu o mai găsesc. Ajung să nu mai găsească în ei puterea de a lupta pentru bine. Se simt trădaţi, umiliţi, neînţelesi şi aleg calea cea mai uşoară: nepăsarea, egoismul, ura, violenţa. Răzbunarea, cu alte cuvinte. Pe tot, toţi şi toate! Spun aceste lucruri nu pentru a condamna Biserica su preoţii ci pentru a evidenţia necesitatea  şi importanţa lor în rolul şi formarea unei societăţi sănătoase în primul rând spiritual! Este nevoie de preoţi şi Biserică! Chiar este!

Cât despre criminali, adevaraţii ucigaşi ai părintelui Tudor Marin şi autorii morali ai acestui gest incalificabil sunt defapt toţi aceia care instigă la ură şi intoleranţă în toate mediile societăţii. Sunt aceia care aleg să nu se implice în viaţa celor de lângă ei, când aceştia au probleme. Sunt familiile care uită de adevăratul rost al acestei instituţii, un pilon în formarea oricărui individ, îndepărtându-se de proprii copii pentru bunăstarea materială, părăsindu-i fără să le pese dacă aceştia au sau nu nevoie de ei, de îndrumarea şi dragostea lor. Este statul român care în ultimii ani uită cu desăvârşire de faptul că el ne este şi un părinte care în afară de a ne taxa, impozita şi a ne cere tot felul de “biruri” are şi datoria morală de a se ocupa de noi. De a întoarce obligaţiile noastre prin grija lui faţă de cetăţean! Prin implicare în toate mediile şi nivelele sociale.
De a nu ne lăsa mereu fără insitituţii de educaţie calificate, sănătate, case, servici şi a se spăla pe mâini cu deja binecunoscuta expresie: “nu avem de unde”. În ultima vreme, tinerii nu mai au nici un sprijin din partea nimănui când pun primul pas către viaţa ce ar trebui să fie dacă nu foarte frumoasă, măcar normală.

Aceştia ar trebui judecaţi şi condamnaţi alături de Florin Puşcoiu, om pe care trebuie să recunosc, îl cunoşteam din vedere. L-am văzut des, iar acum nu ştiu dacă reacţia de teamă este una firească. Poate ar trebui să fie una de compătimire. Compătimirea unui om care a ajuns să se piardă de Dumnezeu, de oameni, de cele omeneşti şi de el însuşi. Florin Puşcoiu a fost un om deja îmbibat de violenţă şi ură, dacă el a crezut că prin crimă “luptă” pentru libertate. Din nefericire, acesta este doar un exemplu dureros a ceea ce a devenit sau devine încet societatea românească. O societate pe care unii vor să ne-o întemeieze şi să ne-o lase moştenire ca să ne descurcăm în ea cum ştim – ca într-o junglă cu oameni. De data aceasta, moartea a coborât în biserică! Însoţită de ură şi deumanizare. Mâine, unde o vom întâlni?

Când Dumnezeu este luat în râs să nu ne aşteptăm la crearea de valori ci la distrugerea lor. Păcat! Dacă aceasta este societatea în care trăim aş spune doar: opriţi omenirea, vreau să respir ca să pot să cred în una mai bună pentru copilul meu!

Sursa: Vrancea media.ro

Ramona Sandrina Ilie, editor şi ziarist la Vrancea Media, a fost cooptată în echipa scriitorului Stelian Tănase

 

Cotidianul nostru anunţă faptul că, începând de astăzi, scriitorul, jurnalistul şi realizatorul TV Stelian Tănase a decis să o coopteze în echipa sa şi pe Ramona Sandrina Ilie, ziarist şi editor la Vrancea Media. Ramona a impresionat prin talentul său, confirmat şi reconfirmat în ultimii ani, pe diverse bloguri şi site-uri de specialitate.

“Nu cred că poate cineva să îşi imagineze cât de privilegiată mă simt fiind acolo printre atâta persoane de marcă ale peniţei şi intelectualităţii româneşti, emoţiile, bucuria şi responsabilitatea. Îi mulţumesc domnului Stelian Tănase pentru încrederea acordată şi nu în ultimul rând celei care a văzut pentru prima dată în mine un om în care a meritat să îşi investească toată puterea de suport moral şi sufletesc!”

Primul articol postat de Ramona Sandrina Ilie pe blogul lui Stelian Tănase se numeşte “Altă garnitură, aceeaşi Plăcintă” şi poate fi citit AICI !

Ultimele ştiri din Vrancea - Cod galben pe râurile Putna şi Râmnicu Sărat

Codul galben pentru râurile Putna şi Râmnicu Sărat a fost prelungit

 

"INSTITUTUL NATIONAL DE HIDROLOGIE SI GOSPODARIRE A APELOR a prelungit avertizarea hidrologică COD GALBEN pentru râul Putna şi Rm. Sărat, pentru perioada 27.05.2012, ora 15.00 – 28.05.2012, ora 10.00. Această avertizare este valabilă şi pentru unii afluenti si pe cursurile de apă necadastrate. Situatia hidrometeorologică va fi urmărită în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situatiilor de urgentă generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluări accidentale.

Comunicat primit de la Prefectura Vrancea" - Vrancea Media

Continuă ploile în Vrancea. Cod Portocaliu până mâine ora 12.00

"Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare meteorologica Cod Portocaliu pentru intervalul 28 mai ora 17.00 (județ Vrancea) – 29 mai ora 12.00. În județele Brăila, Buzău, Prahova, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău și Neamț, pe arii extinse se vor cumula cantități de apă de peste 50 l/mp.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor prognozate, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezenta informare.
Atenţionarea Meteorologică a fost transmisă pe flux către toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă si s-a dispus instituirea serviciului de permanenta la toate unitatile administrativ teritoriale din judet.

Comunicat primit de la Prefectura Vrancea" - Vrancea Media

Cristi Irimia: “Am câştigat prima bătălie. Mulţumesc susţinătorilor şi prietenilor care au “alergat” alături de mine după semnături”

(Alături de fiica sa, Ana. Foto: Ştefan Borcea - Adevărul)

Şase săptămâni la foc automat. Şase săptămâni în care am contabilizat aproape 3.000 de semnături, jumătate din ele obţinându-le personal de la peste o mie de focşăneni nemulţumiţi de cum stau lucrurile în urbea de pe Milcov. 1080 de semnături pentru Consiliul Local Focşani şi 1800 de semnături pentru Primăria Focşani am adunat alături de prietenii mei.

Erau necesare 814, respectiv 1628. Au fost mult mai multe pentru că oamenii s-au dovedit incredibil de apropiaţi. Personal, am vorbit cu peste 2.000 de focşăneni, din care 1.467 mi-au semnat pe lista susţinătorilor (1059 pentru Primărie, 408 pentru Consiliul Local). Le mulţumesc şi lor le dedic, în primul rând, această primă victorie. 1413 semnături, adică diferenţa până la totalul de 2.880, au fost aduse de alţi 51 de prieteni, direct sau indirect, prin ajutorul acordat în aceste săptămâni.

Pentru că vreau să respect confidenţialitatea celor care m-au ajutat la strâns de semnături, o să public acum doar prenumele prietenilor care m-au susţinut:

Maria Z., Ion I., Ramona I., Mădălin A., Viorel C., Gheorghe V., Daniela B., Ciprian M., Carmen L., Florin T., Vali C., Iuliana C., Nadia L., Otilia D., Andreea A., Cristian F., Doina B., Raluca S., Mioara M., Vali M., Laurenţiu N., Cătălin A., Ştefan B., Petrică M., Bogdan A., Alex P., Simion A., Nicu D., Doiniţa I., Cornelia T., Dănuţ G., Adrian D., Decebal N., Dana N., Manuela C., Florentina D., Dan D., Valeria S., Simona S., Claudiu E., Nicoleta C., Dumitru N., Sabina S., Mariana R., Maria L., Marilena G., Didina C., Victor P., Robert D., Mirel P., Marinel J..

Toţi aceştia mă vor susţine şi în campanie, pentru că au convingerea că alături de mine pot schimba multe în acest municipiu reşedinţă de judeţ. DOAMNE AJUTĂ! 

(luni, aprilie 30th, 2012, Postat de Cristi IRIMIA, Vrancea Media)

Cristi Irimia şi-a depus candidatura la funcţia de primar al Focşaniului, ca independent

 (Sursa foto: Vrancea Media)

Cristi Irimia, alături de fiica lui, Ana Gabriela. Aproape 3.000 de semnături au dat focşănenii pentru a-l susţine pe jurnalist

Astăzi, la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Locală Focşani, jurnalistul Cristi Irimia şi-a depus dosarele pentru participarea ca INDEPENDENT la alegerile din 10 iunie, pentru funcţia de primar, respectiv consilier local.

Lista susţinătorilor a cuprins 1080 de semnături pentru Consiliul Local (numărul minim era 814) şi 1800 pentru Primăria Focşani (numărul minim era 1628). Candidatura a fost acceptată de către BECL, urmând ca în zilele următoare să se deruleze celelalte proceduri pentru rămânerea definitivă a candidaturii.

Iată principalele declaraţii făcute de Cristi Irimia după depunerea candidaturii:

“Cred că e vremea independenţilor cu iniţiativă şi cu credinţă în Dumnezeu. Îndepărtatea de lucrurile sfinte, mai ales în micile comunităţi, a dus la distrugerea spiritului civic, şi, implicit, la un abuz de putere din partea partidelor politice. Acum câteva zile, la Focşani, maestrul Dan Puric mi-a spus că independenţii creştini, de bună credinţă, sunt potriviţi pentru a încerca să schimbe ceva în comunităţile locale.

Înainte să mă decid dacă să intru în această cursă am făcut două sondaje de opinie. Unul pe stradă şi altul online. Aproape 20 la sută dintre cei intervievaţi au spus că şi-ar dori un candidat independent, care să nu fi făcut politică până acum. Nici nu e de mirare având în vedere că focşănenii au fost dezamăgiţi de activitatea primarilor de după 1989. Cum primarul se va decide din primul tur, nu este exclus să se poată câştiga alegerile şi cu 15 la sută din voturi.

Un primar independent ar oferi o garanţie a menţinerii echilibrului şi responsabilităţii între partidele politice care vor avea consilieri în CL. Din punctul meu de vedere, ar trebui să avem în România nu doar primari independenţi, ci şi consilieri independenţi. Ar fi ca un uninominal pur la nivelul comunităţilor locale.

Nu e de mirare că, acum, oamenii nici nu ştiu pe cine să tragă la răspundere dacă vor să ceară socoteală pentru un proiect de hotărâre adoptat şi considerat inoportun de cei mai mulţi dintre cei care află de el. Actualii consilieri s-au ascuns şi se vor ascunde mereu în spatele partidelor. Pe de altă parte, consilierii politici vor fi mereu la mâna şi la ordinele partidelor care i-au promovat pe liste, nu la mâna oamenilor.

Câştigarea funcţiei de primar sau de consilier local ar fi ca o victorie a presei locale, care şi-ar infiltra astfel un om în instituţia care a devenit, după 22 de ani de la mişcarea din decembrie 1989, o adevărată “la famiglia”, cu interese mafiote în jurul unor proiecte pe bani publici.

Dacă voi ajunge primar, va exista transparenţă maximă în cheltuirea banilor publici, nu se vor mai arunca sume uriaşe pe proiecte care nu vor fi dezbătute public la modul real, eventual prin referendum, şi, cel mai important, voi fi ca un ghimpe în coasta tuturor politicienilor cu interese de partid şi de afaceri în Primăria Focşani şi în CL Focşani.

Voi fi un primar activ, cu foarte mulţi tineri în jurul meu care mă vor ajuta să pun la punct multe din problemele din cartierele Focşaniului.

Voi avea o campanie electorală civilizată, fără atacuri nefondate la adresa adversarilor, fără publicarea unor informaţii de natură calomnioasă. Cotidianul Vrancea Media va pune la dispoziţia tuturor partidelor interesate spaţiu nelimitat pentru a-şi face cunoscute acţiunile şi ideile în faţa focşănenilor. În nici un caz Vrancea Media nu va fi un instrument media folosit de mine pentru discreditarea adversarilor în lupta pentru Primăria Focşani. Dimpotrivă, concurenţii mei vor avea la dispoziţie spaţiu nelimitat pe Vrancea Media, pentru a mă critica în orice moment al campaniei electorale.

Îmi place spiritul de fair-play şi îl voi pune în aplicare în campania electorală, indiferent de momentele mai mult sau mai puţin tensionate din ultimii ani, când, ca jurnalist, am ajuns, inevitabil, să am anumite dispute cu persoane publice sau politicieni vrânceni.

Pentru o redare cât mai fidelă a declaraţiilor pe care, eventual, mass-media locală va dori să le obţină de la mine, în legătură cu probleme de interes public, am rugămintea ca solicitările în acest sens să-mi fie adresate prin email sau telefonic. Voi răspunde în cel mai scurt timp posibil, în principiu prin email."

Informaţii de background:

Cristi Irimia are 35 de ani şi este un jurnalist cu o experienţă de 15 ani în mass-media.

Născut la Focşani, a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 5 (Anghel Saligny), apoi a absolvit Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Licenţiat în drept din anul 2007, la Facultatea „Petre Andrei” din Iaşi, Cristi Irimia are absolvite şi studii de finanţe-contabilitate, precum şi o serie de cursuri în diverse proiecte de educaţie non-formală, proiecte derulate de mai multe ONG-uri din România.

Activ în proiecte de voluntariat, Cristi Irimia intenţionează să se implice în educaţia non-formală a elevilor printr-o serie de parteneriate cu mai multe instituţii socio-culturale şi sportive din Vrancea.

(luni, aprilie 30th, 2012, Postat de Ramona Ilie, Vrancea Media)

Să-l asculţi aproape trei ore pe Dan Puric este ca şi cum ai "gusta" un an dintr-un pahar al credinţei în Dumnezeu.

"Să-l asculţi aproape trei ore pe Dan Puric este ca şi cum ai "gusta" un an dintr-un pahar al credinţei în Dumnezeu." - Cristi Irimia...

"Prietenia derivă din credinţa în valorile creştine, din adevărul care trebuie spus şi din curajul fără de care orice punte nu te duce vreodată pe malul celălalt. O poză în care mă simt cât o furnică lângă un leu, ca să nu spun că mă simt ca un... PURICe pe lângă un elefant. Alături de Dan Puric, un OM deosebit... - Cristi Irimia..."

Purtând în suflet şi în minte imaginea mamei sale, scriitorul Dan Puric a susţinut o conferinţă în această seară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Focşani, vorbind oamenilor despre demnitate, fără a-i da definiţia, după cum a ţinut să precizeze. Nu este inutil de amintit faptul că audienţa a fost impresionantă, cel puţin 200 de focşăneni stând în picioare aproape trei ore pentru a-l asculta, plus alte 800 pe scaune, într-o perioadă în care în sălile din România rareori vezi sute de spectatori care să prefere să nu urmărească din fotolii comode un spectacol, indiferent de natura lui. Se întâmplă des, însă, la conferinţele maestrului Dan Puric, cel care ştie mereu nu doar să “măture cărarea spre biserică”, ci şi să deschidă uşa bisericii.

Cele câteva sute de exemplare ale cărţii “Fii demn”, scrisă de Dan Puric, s-au epuizat în mai puţin de 30 de minute, iar la finalul întâlnirii cu vrâncenii scriitorul a dat peste 300 de autografe. Epuizat, dar fericit, astfel şi-a încheiat marele Dan Puric seara de la Focşani.

Prima pagină a cărţii “Fii demn”:

(Sursa: Vrancea Media)

“Prietenul adevărat este acela care atunci când cântă îţi atinge inima!” - Stefan Stan

 (Sursa: Stefan)

În ceea ce îl priveşte pe Ştefan, citatul ar putea fi reinventat: “Prietenul adevărat este acela care atunci când cântă îţi atinge inima!” şi te învaţă despre tine lucuri pe care nici măcar nu le ştiai.

Muzica, înainte de a fi artă este o formă de terapie. Atinge. Mângâie. Te ajută să depăşeşti anumite stări. Te face să zâmbeşti. Să uiţi. Uneori te ridici fără să vrei şi începi să dansezi. Când faci asta, nici măcar nu te mai simţi singur. Lumea se învârte şi ea acolo cu tine.

Ştefan a înţeles cel mai bine asta. De aceea dăruieşte tot ce are el mai bun prin muzica sa. Vrea oarecum să fie peste tot în acelaşi timp. Lângă oameni. Vrea să le zâmbească prin muzica sa. Să le întindă o mână prietenească. Să le dăruiască o bucăţică de cer. De senin. Se apropie de fiecare şi ne apropie unii de alţii prin frumuseţea sentimentului, a iubirii, a prieteniei.

La Vocea României, a fost singurul concurent care a fost acolo nu doar pentru el. Ci şi pentru cei care l-au ascultat, iar oamenii au înţeles asta. L-au simţit. A fost lângă ei. Acolo în casă. Nu dincolo de ecran…ci acolo, cu ei. A plâns. A râs. A trăit emoţii. A visat. A … dăruit o muzică minunată…ca nimeni altul. Asta nu au înţeles cei care îl combat. Că el nu a făcut nimic altceva să câştige decât să se dăruiască şi să dăruiască. Să cânte din suflet pentru miii de suflete.

Ştefan este un om frumos. Care ştie în toată nebunia să meargă pe linia sa. Să îşi păstreze echilibrul. Constanta. Bunul simţ. Umanitatea şi naturaleţea. Bineînţeles că nu va merge cum se aşteaptă alţii, pentru că numai el îşi cunoaşte paşii. Doar el ştie ce se întâmplă în lumea lui. Ce trebuie să facă. Dar, va merge frumos. De asta nu mă îndoiesc nici o clipă.

Deşi uneori mă întreb cum poate rezista să fie el însuşi în lumea aceea frumoasă şi ispititoare? De unde îşi trage puterea?! Gura de aer curat?! Constanta. Nu ştiu, dar categoric este o persoană specială care ştie că înaintea succesului contează el ca şi om. Că succesul poate avea două feţe, dar el doar una singură. Asta îmi demonstrează încă odată cât de echilibrat, matur şi responsabil este. Ca om. Şi faţă de oameni.

Nu trăieşte himera succesului, nu grăbeşte timpul, nu îi e teamă de insucces. El este doar artistul mereu pregătit să cânte. Să dăruiască. Să facă un lucru frumos şi bun prin meseria pe care şi-a ales-o din iubire faţă de muzică. Şi, probabil că acest lucru, va fi şi adevărata sa punte de lansare către succesul acela pe care i-l dorim cu toţii. Faptul că tot ce face, face din pasiune şi dragoste!

Indiferent câte controverse vor fi la adresa lui sau a clipului său, el va avea puterea nu doar să le depăşească, nu doar să înveţe din ele ci, să apară mereu cu ceva nou, ceva la care nimeni nu s-ar fi gândit, ceva care să-l propulseze din nou în lumea aceea unde toţi se întreabă, se miră şi ajung să îşi răspundă prin a-l respecta, preţui şi admira.

Este un artist complex, complet şi de mare efect! Controversat şi frumos, tocmai pentru că are curajul de a fi natural şi el însuşi.

Ştefan niciodată nu va putea rămâne în umbră, pentru că oriunde merge şi orice face aduce o rază de zâmbet şi lumină, iar lumea îl iubeşte.

Cum spuneam…Ştefan este asemeni “unui râu care dă pe dinafară de frumuseţe, emoţie, căldură şi bunătate…un râu frumos pe care emoţiile mele, ale noastre celor care îl ascultă navighează liniştit…”!”

(Sursa: Vrancea Media, articol, Ramona-Sandrina Ilie)