noi.”
Mulţi, vor observa probabil asfaltul plombat. Alţii casele frumoase. Eu însă m-am lăsat “strigată” de copaci. E o stradă atât de verde şi are atât de mulţi copaci. Variaţi. Curţile sunt străjuite de brazi frumoşi prin ramurile cărora se joacă soarele cu vântul şi îşi au case păsările. Şi ei sunt ca mine. Nişte venetici “adoptaţi” de o comunitate frumoasă care a vrut să aducă un altfel de peisaj în cel cotidian. În timp, am devenit focşaneni, deoarece dimineţile şi serile acestui oraş, oamenii, străzile, sentimentul de apartenenţă începe să curgă şi să locuiască în noi.
Este atât de frumos să treci pe lângă ei. Idiferent de sezon. Toamna însă, când soarele nu mai este atât de puternic, iar vântul adie împrăştiind miros ruginiu în aer în timp ce piţigoii dau concerte în re major pe cord dechis… este cel mai frumos să te plimbi pe străzi şi să observi copacii. Fiecare are altă haină, altă rochie de bal. Foşnesc fâstâcit şi se leagănă de parcă ar aştepta ca cineva să le aducă şi celălalt condur. Eu cred sincer că şi ei visează. Copacii. Îmi par uneori atât, atât de visători.
Brazii însă sunt mereu cavalerii verzi care trag munţii lângă noi şi oxigenul, mirosul de răşină şi conurile. Dacă te uiţi atent la un con, poţi observa că nu este altceva decât un brad în miniatură. Fiica mea le adună cu atâta dragoste şi bucurie. Mereu. Ghinde, conuri, frunze, iar eu le primesc zâmbind şi le aşez pe dulap printre amintiri. E frumos să păstrez şi să duci o parte din sufletul oraşului mereu cu tine. E ca şi cum ai avea mereu trifoiul norocos la rever de inimă!
Este atât de frumos să treci pe lângă ei. Idiferent de sezon. Toamna însă, când soarele nu mai este atât de puternic, iar vântul adie împrăştiind miros ruginiu în aer în timp ce piţigoii dau concerte în re major pe cord dechis… este cel mai frumos să te plimbi pe străzi şi să observi copacii. Fiecare are altă haină, altă rochie de bal. Foşnesc fâstâcit şi se leagănă de parcă ar aştepta ca cineva să le aducă şi celălalt condur. Eu cred sincer că şi ei visează. Copacii. Îmi par uneori atât, atât de visători.
Brazii însă sunt mereu cavalerii verzi care trag munţii lângă noi şi oxigenul, mirosul de răşină şi conurile. Dacă te uiţi atent la un con, poţi observa că nu este altceva decât un brad în miniatură. Fiica mea le adună cu atâta dragoste şi bucurie. Mereu. Ghinde, conuri, frunze, iar eu le primesc zâmbind şi le aşez pe dulap printre amintiri. E frumos să păstrez şi să duci o parte din sufletul oraşului mereu cu tine. E ca şi cum ai avea mereu trifoiul norocos la rever de inimă!
Descoperiţi şi voi un astfel de Focşani. E acolo. Locuieşte alături de voi, printre voi. E învăluit în ceaţa unei rutine care nu ne mai permite să îl vedem prin ochii simplităţii, dar ne aşteaptă. Şi are atât de multe de oferit.
(Sursa: Vrancea Media)
Intraţi pe Vrancea Media şi luaţi doza zilnică de ştiri şi articole!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu