4 mai 2014

Cutiuța cu citate

(Sirsa foto: internet)

Speranţa este lucrul cu pene aşezat în suflet şi care cântă melodia fără de cuvinte şi nu se opreşte niciodată. - Emily Dickinson

Necuvinte...

(Sursa foto: Pinterest)

Dar ţine-mă în braţe - Marius Tucă

(Sursa foto: Pinterest)

Dar ţine-mă în braţe

Şi până la urmă, fără teamă, fără urmă
Lasă-mă plecată, nu mă mai chema
Această dragoste a noastră e de ducă
Lasă-mă strigată de nimeni şi de nimic
Ca să nu mă mai întorc, să nu abdic
De la frumuseţea de a nu te avea,
Dar ţine-mă în braţe.

Atât şi nimic altceva,
Lasă cocorii toţi să zboare prin privirile noastre calde
Nu învolbura ape, nu mă căuta prin ceruri
Sunt mai uşoară ca un gând din mintea ta
Şi mai grea ca un vis ce te-ar putea visa
Ia-mă ca pe o plăsmuire, ca pe un vals
Lasă-mă, dar ţine-mă în braţe.

Atât şi nimic altceva,
Scrie-mă, îmbracă-mă într-un vers alb
Ca pe o mireasă a poeziei dintr-o fereastră a hârtiei
Ia-ţi ziua bună de la zaţ, de la culori
Şterge-mă din calendare şi de prin hărţi
Să nu-mi mai dea de urmă nici marea,
Dar ţine-mă în braţe.

Atât şi nimic altceva,
Aş vrea şi n-aş vrea în panoplia ta,
Mai degrabă să fiu o iubire frugală
Într-un ceas, într-o gară,
Când se dă timpul cu o oră înainte
Să rămân ca amprenta unei secunde pe gustul tău fierbinte
Hai, strânge-mă în braţe.

Atât şi nimic altceva!

Marius Tucă

vroiam să îți spun

(Sursa foto: Pinterest)

vroiam să îți spun ceva în seara aia,
dar ceva din mine a murit
când rostitele tale au tăiat în suflet
până la Dumnezeu

vroiam să îți spun ceva în seara aia,
dar ceva din mine a murit
cu mine

© Copyright Ramona-Sandrina Ilie

31 martie 2014

La mulți ani, zeu al tuturor cuvintelor mele!!!

Anul trecut mă întrebase cineva de ce îl iubesc eu pe Nichita...

I-am răspuns:

"Nichita?...pe "egoistul" de Nichita?! nu il iubesc. il am sub piele, in coltul ochilor, in suflet...

Nichita este Magicianul de cuvinte
a luat cuvantul in suflet
i-a soptit,
iar cuvantul s-a supus

astfel, cuvantul a nascut
o alta lume,
o altfel de iubire - leoaica,
un alt timp,
un alt cuvant
cuvantul s-a reinventat

si

l-a nascut pe Nichita!
dar el nascuse deja cuvantul...
cuvantul este Nichita!!!

cand a murit,
egoist a lasat doar
intuneric in cuvinte,
iar pe noi atat de goi lor!"

Anul acesta vreau să-l iubesc din nou, pentru că e Marte crud şi frumos, verde, ploios şi înflorit. E luna în care cerul e doar al lui, iar el al nostru...

ai inventat cuvintele
sau nu...greşit!
ele s-au născut odată cu tine
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine
câteodată se ridicau sus, sus şi făceau rotocoale pe ceruri
demult dispărute şi renăscute
odată cu tine Nichita
da...ai dat toate sensurile posibile cuvintelor,
iar nouă poeţilor
ne-ai lăsat sărăcia cuvintelor
celor născuţi după tine
ce cuvânt să îmbrac eu în iubire, iar tu să nu-l fi îmbrăcat şi dezbrăcat deja de toate sensurile?
ce cuvânt să îngenunchez eu în deznădejde, iar tu să nu-l fi îngenuncheat deja până în măduva oricărei trăiri???

cum spuneam, cuvintele s-au rescris odată cu tine
au murit, au reânviat şi s-au reinventat
te-ai născut sub o stea norocoasă sau mai bine spus stelele s-au născut sub universul tău
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine într-o zi de martie frumoasă

(Ramona-Sandrina Ilie - ai inventat cuvintele )

La Mulţi Ani Nichita...ce bine că eşti şi plouă în luna lui marte...!!!



La mulți ani...Dumnezeul tuturor cuvintelor mele!!! MULȚUMESC!