La Mulți Ani, Nichitule!!! Te iubesc și iubesc urma cuvintelor tale...

(Sursa foto: Din dragoste pentru Nichita)

azi, s-a născut EL!!!
EL, Dumnezeul literaturii mele pe cord deschis
care îmi sângerează în cuvinte, în gând, în fiecare literă
EL, pe care îl urmez precum cânii de pradă după dârele de cerneală până în cer,
pe fundul oceanelor, de unde a pescuit toate sirenele cu litere mari
și le-a dat viață!!! le-a pus aripi de hârtie, apoi le-a vrăjit cu penița, iar ele
s-au dat peste cap lui și s-au transformat în poeme de sărbătoare tutror zilelor mele
EL a scris de suflet rănit, de suflet îndrăgostit, de suflet mort și viu, de suflet de om și sfânt
EL, cel mai sfânt dintre toți sfinții cuvintelor! Doamne! Doamne cum ne-ai îmbogățit Tu cu așa minunăție de om și ce goi am rămas, dar ce frumos a pictat lumea
în cuvinte ca să avem noi hrană din hrană zeilor!!!

(Dumnezeul literaturii mele pe cord deschis, Ramona-Sandrina)

"Azi, sunt ce iubesc! Iar eu, TE IUBESC PE TINE!!!"

La Mulți Ani, Nichitule!!! Te iubesc și iubesc urma cuvintelor tale...

Ana Blandiana, Încă un pas

(Sursa foto: internet)

"Nu ma laud,
Stiu sa mor cum putini oameni stiu -
Ma învelesc întâi în tacere,
Apoi în pustiu
Si pornesc astfel încet, un pas,
Înca un pas, si înca un pas,
Pâna nu se mai vede din mine
Decât un glas
Asezat somptuos
În al cartii sicriu.

Nu ma laud,
Credeti-ma, stiu sa mor
Si stiu, mai ales, sa înviu,
Dar asta e, bineînteles,
Mult mai usor. - Ana Blandiana, Inca un pas"

La mulţi ani, Mihai Eminescu!

La mulţi ani ţie, cel care ai fost mereu pâmântul şi cerul poeziei în gândurile mele! Tu ai fost cel care ai pus sămânţa în câmpul meu de maci, unde cuvintele au ales să crească...atât de mici pe lângă florile tale, dar cu atâta drag ţie...! Tu ai fost cel, care ai ajutat umerii mei să prindă aripi de litere şi să se înalţe în lumea aceea unde dragostea poate orice...chiar învinge! Pentru tine...am învăţat să o aduc pe Veronica mereu acasă...dăruind iubire, plângând iubire, plutind iubire şi născând fluturi de iubire semne de cale către o inimă atât de frumoasă ca şi cea a omului!

La mulţi ani, munte şi mare a cuvântului...mie! La mulţi ani, Mihai Eminescu!

........................

Tu mi-ai fost în toate cele, semn de carte între stele
Demiurg al limbii noastre, suflet poezii mele
Te-am iubit de prima dată când în vers am vrut a scrie
Nimeni să te-nlocuiască nu se poate pentru mine

Tu eşti cel ce porţi cuvântul şi întâiul l-ai născut
Nimeni, nimeni, niciodată să-l mai nască n-a putut
Însă sunt poeţi de cinste care l-au crescut frumos
La teiul inimii tale ei l-au aşezat duios

Tu eşti poezia însăşi, moartă, scrisă, reînviată
Tu eşti Alfa şi Omega poeziei noastră toată
Tu, Mihai vei fi acela ce mereu ne vei uimi
Oricât timp va trece-n lume tu mereu vei dăinui

Tu vei fi în tot şi toate şi-n emoţii nesfârşite
Ne vei umple existenţa de iubiri neţărmuite
Toţi poeţii drag maestru n-or ajunge niciodată
Nici la degetul tău mic din peniţa fermecată

Tu eşti căpătâi când mâna de poet atinge versul
Toţi am vrea măcar odată să îi înţelegem sensul
Cum doar tu l-ai înţeles şi te-ai scurs între cuvinte,
Te-ai prelins, ai plâns, ai râs şi te-ai revoltat cuminte

Tu ai îmblânzit cuvântul, limba toată şi iubirea,
Iar apoi o limbă moartă ne-ai lăsat tu moştenirea
Să-nvăţăm să o înviem din fiinţa noastră toată
Să-o-nmuiem în călimara inimii cea fără poartă

Şi să scriem în cuvinte viaţă şi suflet pe pâine
Să rămână căpătâi pentru cei ce vor fi mâine
Alţi flămânzi de pâine caldă, de cuvinte ce în sânge
Au crescut floare de colţ care piatra o învinge

Tu mi-ai fost în toate cele, semn de carte între stele
Demiurg al limbii noastre, suflet poezii mele
Te-am iubit de prima dată când în vers am vrut a scrie
Nimeni să te-nlocuiască nu se poate pentru mine

Dor de tine, dor de tine, ai crescut în carnea mea
Numai drag de poezie, limbii noastre preţuire
Într-o zi am să mă-nchin cu un cântec de iubire,
Poate teiul tău frumos va zâmbi şi pentru mine

Unde eşti tu Eminescu, pâine caldă, carte vie???
Ne-ai lăsat săraci de tine ca să frământăm cuvântul
Şi-ai ştiut de prima dată cât de gol ne e pământul
Fără o sămânţă bună care creşte pe hârtie

Tu-ai lăsat doar flori pe câmpul limbii noastre româneşti
Eu mă pierd doar în ele ca-ntre cărţile cereşti
Tu eşti singura mea casă unde-aş sta fără fereşti
Ce folos să am de ele unde tu te reciteşti?

[Cântec, ţie - Ramona-Sandrina (Lady Allia)]

La mulți ani, zeu al tuturor cuvintelor mele!!!

Anul trecut mă întrebase cineva de ce îl iubesc eu pe Nichita...

I-am răspuns:

"Nichita?...pe "egoistul" de Nichita?! nu il iubesc. il am sub piele, in coltul ochilor, in suflet...

Nichita este Magicianul de cuvinte
a luat cuvantul in suflet
i-a soptit,
iar cuvantul s-a supus

astfel, cuvantul a nascut
o alta lume,
o altfel de iubire - leoaica,
un alt timp,
un alt cuvant
cuvantul s-a reinventat

si

l-a nascut pe Nichita!
dar el nascuse deja cuvantul...
cuvantul este Nichita!!!

cand a murit,
egoist a lasat doar
intuneric in cuvinte,
iar pe noi atat de goi lor!"

Anul acesta vreau să-l iubesc din nou, pentru că e Marte crud şi frumos, verde, ploios şi înflorit. E luna în care cerul e doar al lui, iar el al nostru...

ai inventat cuvintele
sau nu...greşit!
ele s-au născut odată cu tine
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine
câteodată se ridicau sus, sus şi făceau rotocoale pe ceruri
demult dispărute şi renăscute
odată cu tine Nichita
da...ai dat toate sensurile posibile cuvintelor,
iar nouă poeţilor
ne-ai lăsat sărăcia cuvintelor
celor născuţi după tine
ce cuvânt să îmbrac eu în iubire, iar tu să nu-l fi îmbrăcat şi dezbrăcat deja de toate sensurile?
ce cuvânt să îngenunchez eu în deznădejde, iar tu să nu-l fi îngenuncheat deja până în măduva oricărei trăiri???

cum spuneam, cuvintele s-au rescris odată cu tine
au murit, au reânviat şi s-au reinventat
te-ai născut sub o stea norocoasă sau mai bine spus stelele s-au născut sub universul tău
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine într-o zi de martie frumoasă

(Ramona-Sandrina Ilie - ai inventat cuvintele )

La Mulţi Ani Nichita...ce bine că eşti şi plouă în luna lui marte...!!!



La mulți ani...Dumnezeul tuturor cuvintelor mele!!! MULȚUMESC!

Reflex 89 - George Țărnea

(Sursa foto/text: Parfum de poveste)

Pe toţi la fel, nu poţi să-i mulţumeşti,
Rămâne doar să rabzi şi să-l iubeşti
Numai pe unul singur întru toţi,
Aşa cum încă nici nu şti că poţi,
Aşa cum încă nici nu poţi să şti,
Împodobindu-ţi nopţile pustii
Cu numai dorul tău de carnea sa,
Fără prea mult, pe-atunci, a-ţi mai păsa
Dacă de-atâtea gânduri, pâna-n zori,
Se va-ntâmpla, iubindu-l, să şi mori.

Adrian Păunescu, un spirit viu al frumuseţii umane, iubirii şi al poeziei... Mai cântă-ne Maestre...

(Sursa foto: internet)

Într-o zi ca asta, plină de căldură, de vară, de oameni şi păsări, într-o zi de Sf. Ilie, când toţi ne uităm parcă mai mult înspre cer, într-o zi ca asta s-a născut el, poetul Adrian Păunescu un Măiastru ale peniţei încondeiate în suflet pentru suflete, pe suflete. Nu contează cât de mult a scris. Contează că a atins, iar atingerea sa a schimbat. A fost un strop de culoare care pe alocuri a ridicat curcubee. A fost un strop de apă vie care pe alocuri a dat viaţă. A fost un strop de aer care pe alocuri ne-a resuscitat inimile. A fost o boabă de lacrimă care a căzut într-un ocean imens de suflete şi a născut cercuri, cercuri de emoţii şi frumuseţe.

Adrian Păunescu a fost poetul iubirii. Incontestabil. Inconfundabil. Iremediabil. Şi eroic ne-a dus pe toţi în inima sa mare care a devenit în timp o Flacără. Să nu uităm! Să nu uităm să fim mai buni, mai calzi, mai plini de dragoste în noi pentru noi şi pentru oameni!

Şi totuşi sunt oameni care îşi asumă dreptul de a judeca. Oameni care deşi poate sunt onorabili ca oameni nu au dat nimic, niciodată mai departe. Nici măcar floarea unui gând frumos. Cu ce drept ne judeăm unii pe alţii? Habar nu am. Probabil pentru că e mult mai uşor să se scoată la suprafaţă mizeria decât frumuseţea, răul decât binele şi să te prefaci a uita că şi tu eşti om.

Este ciudat cum mai nou oamenii ascultă muzică privind videoclipuri. Cum devin judecători de firi citind cancanuri. Cum citesc poezie urmărind ştiri despre viaţa unui poet atunci când acesta nu mai este. Oamenii nu mai au ureche pentru versuri şi voce! Oamenii nu mai au suflet pentru mierea versului, pentru mesajele din el, de dincolo de el. Oamenii tratează poezia după aparenţe, după culoare, după sex, orientarea politică, sexuală, bisericească.

Oamenii nu se mai iubesc. Nu mai au consideraţie faţă de valoarea altor oameni. Oamenii doar se etichetează unii pe alţii şi se judecă. Şi uită! Uită că într-o lume fără valori, plină de monştrii distrugerii de frumos şi ai umanităţii, singura schimbare adevărată începe în noi şi cu noi. Oamenii ar trebui să înţeleagă că umanitatea, solidaritatea şi liniştea începe prin înţelegere şi iubire!

Ar trebui să ne iubim oamenii talentaţi mai mult. Ar trebui să ne iubim noi mai mult unii pe alţii. Doar aşa am înţelege esenţa culturii, a sufletului şi rostul nostru firesc ca fiinţe Umane.

Pentru mine niciodată nu au contat gesturile omului uneori nefireşti în firescul său ci a contat ceea ce omul respectiv a avut de dăruit. Căldura atingerii şi eternitatea rămânerii.

Pentru mine, Adrian Păunescu a fost un talent deosebit şi un suflet minunat! Şi este. Atât! Omul Păunescu o fi făcut greşeli. Oamenii sunt iremediabil oameni. Poetul Păunescu le-a îndreptat însă pe toate prin scriitura sa remarcabil de profundă!

Nu voi fi niciodată Dumnezeul oamenilor să îi judec! Voi fi însă omul care se va bucura de polenul sufletesc, intelectual, moral, cultural al celor care socotesc să îl împartă cu noi pentru înminunarea vieţii, pentru a putea deveni şi eu o floare într-un buchet cu oameni. O floare de care alţii să se poată bucura la momentul atingerii!

Maestre...mai cântă-ne măcar o dată de acolo şi fă stelele şi seninurile cerului să tresară. Să ştim! Să ştim că până şi cerul devine azi o torţă a flăcrii tale frumoase. Şi ne recită blând...să nu uităm să ne cutremurăm sufletele cu tine!

~~~~~~

azi nu am timp de vise
timpul meu pare deja să fi trecut demult
undeva între un zâmbet fugar şi o iubire nebună
ascunsă între ierburile cerului
azi, am timp doar să mă gândesc la cum se topesc oamenii
în munţi de nepăsare,
la cum înghesuim copilăriile
într-o istorie întoarsă pe dos,
la cum transformăm poeţii în oameni monstru
pentru că nu au gândit ca şi noi cei care nu am gândit ca şi el,
la...viaţă
şi gândindu-mă aşa, îmi dau seama că în viaţă nu e loc şi timp de visare
decât dacă eşti un nebun incurabil de iubire

(în viaţă nu e loc şi timp de visare - Ramona-Sandrina Ilie)


"La Mulţi Ani Adrian Păunescu..."aşa ar fi sunat mult mai frumos decât "Ne e Dor de Tine Adrian Păunescu!"

Cum poţi să curgi în loc de sânge oameni???

(Sursa foto:internet)

Eu nu am văzut lume mai frumoasă ca a lui... Oare cum pot să îţi curgă oamenii prin sânge? Sau cum poţi să curgi în loc de sânge oameni???

Alejandro, marea mea iubire în lumea muzicii...

Alejandro, marea mea iubire în lumea muzicii...Cum ştie el să plângă în note muzicale, să dea de pământ, să mângâie, să danseze şi să îţi culcuşească în suflet emoţii nedescrise şi pe care ştiai că le-ai uitat demult...când ai decis să îngropi de tine, în tine...atât de multe... Oamenii când cresc mari se mint...de asta trăiesc mereu trişti!

Maestrului ...

(Sursa foto: internet)

Să reînviem poetul sau mai bine dintre stele
să-l aducem preţ de-o clipă
să recite printre ele

praf de lună şi de gânduri
frânturi, gânduri, gânduri-frânturi
ahh, ce dor îmi e Maestre
de a tale calde rânduri!!!

Dor de zânul Adrian Pintea...

(Sursa foto: internet)

De la o vreme, pământul ne-a rămas tot mai gol de ei, de Zânii şi Zânele care ne împlineau şi ne împlinesc imaginaţia, dorurile, tristeţile, iubirile, revoltele...artiştii noştri care mănâncă lacrimi şi suflet pe pâine în fiecare clipă, oră, zi a existenţei lor! Artiştii care se nasc în ei cu două suflete...numai ca să poată dărui. Ei mereu, mereu vor dărui până la epuizarea de ei...ca să ne hrănească pe noi, până ce lor nu le mai rămâne nimic. Nici măcar dreptul la intimitate! Adrian Pintea a fost cu siguranţă prima şi marea dragoste a mea în cinematografie! Nu mă întrebaţi de ce! Iubirea nu se întreabă... Mi-e dor de el mereu. Şi acum aud cântecul Jianului...

Paradoxul zilelor noastre - Octavian Paler

"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca

avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta,
dar nu cum sa ne facem o viata.
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri,
dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc
orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.