Se afișează postările cu eticheta oameni pentru oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni pentru oameni. Afișați toate postările

31 iulie 2013

Oamenii mei frumoşi - "E numai despre incredere. In tine si in ceilalti. Si despre iubire"

(Sursa foto: Micuta Cersetoare)

"Undeva pe o sosea a lumii o femeie isi sprijina capul pe umerii sotului sau care conduce in noapte catre nicaieri. Inchide ochii si adoarme linistita. Un copil de cateva luni face primii pasi din viata. Isi agata degetele minuscule in mana sigura si atenta a mamei lui. In transeele unui razboi civil cativa soldati acopera iesirea celui mai curajos dintre ei. Un batran moare. Inainte de a pleca isi vede pentru ultima data fiul care il strange dureros de tare in brate. E mai putin singur asa. Intr-un restaurant deasupra marii doi gentlemeni isi strang mainile. Nu e nevoie de vreun contract. Doar mainile lor sigure. O gimnasta se arunca intr-un salt infinit si aproape mortal. Paraseste barna sub privirile incremenite ale tribunei. La aterizare antrenorul pandeste cu incordare de leu. Un copil intra pentru prima data in mare impreuna cu tatal lui. Pe Wembley se executa un penalty. Jucatorul inotarce capul speriat catre coechipierii lui. Sunt acolo, langa el. Cu pumnii stransi. O batrana descumpanita ezita sa-si abandoneze casa in flacari. In fata ferestrei sale o mana intinsa o asteapta sa se salveze. Un pilot de formula 1 se urca fara ezitare in bolidul care-l va purta cu peste 300 de kilometri la ora. Undeva pe o sarma intinsa deasupra unei multimi doi acrobati executa un numar mortal. Un caine conduce un orb. Un vultur isi vegheaza puii la primele lor rotocoale. Un chirurg opereaza pe creier intr-o liniste apasatoare. Un pusti de cinspe' ani se arunca pe spate si priveste cerul in cadere. Bungee jumping. Un rockstar pluteste pe multime. Doi alpinisti se sprijina unul pe altul impotriva gravitatiei. Un betiv salveaza un copil de la inec. Un jucator de snooker loveste simplu, sigur, fara sa ezite. O soprana se lanseaza in cea mai grea acuta a vietii sale. Mii de oameni se cununa in bisericile lumii. Un om lovit de soarta se roaga lui Dumnezeu. Un parasutist deschide in ultimul moment.


E numai despre incredere. In tine si in ceilalti. Si despre iubire. - Tudor Chirila"

11 aprilie 2013

În mijlocul unor suflete, mereu vom găsi o băncuţă...

(Sursa foto: internet)

Aşa este dragostea noastră. Şi sufletul tău. O floare roşie iubind cerul, pământul, vântul şi zborul. Plină de pasiune, de căldură, de soare, de noi. În mijlocul ei adună iubirea. Tandreţea. Sentimentele. Emoţiile. Pistile de trăiri iubindu-se între petale de mătase. Vântul adie uşor ducând iubirea mai departe, împrăştiind graţia frumuseţii, a dăruirii, a completării...polenizând suflete în suflete. Iubirea nu este numai a noastră. Este asemeni unei grădini în mijlocul căreia mereu se nasc alte flori frumoase, iar oamenii se pot bucura de ele şi de liniştea unui loc cald, senin şi liniştit. Astfel că, în mijlocul unor suflete, mereu vom găsi o băncuţă care ne va aştepta să ne luăm de acolo puterea de a merge mai departe, de a lăsa un zâmbet sau doar de ...a trece.

15 martie 2013

Dor de zânul Adrian Pintea...

(Sursa foto: internet)

De la o vreme, pământul ne-a rămas tot mai gol de ei, de Zânii şi Zânele care ne împlineau şi ne împlinesc imaginaţia, dorurile, tristeţile, iubirile, revoltele...artiştii noştri care mănâncă lacrimi şi suflet pe pâine în fiecare clipă, oră, zi a existenţei lor! Artiştii care se nasc în ei cu două suflete...numai ca să poată dărui. Ei mereu, mereu vor dărui până la epuizarea de ei...ca să ne hrănească pe noi, până ce lor nu le mai rămâne nimic. Nici măcar dreptul la intimitate! Adrian Pintea a fost cu siguranţă prima şi marea dragoste a mea în cinematografie! Nu mă întrebaţi de ce! Iubirea nu se întreabă... Mi-e dor de el mereu. Şi acum aud cântecul Jianului...

Cu Oana Pellea, prin viaţă...

„Am senzaţia că se râde de inteligenţa mea, că cineva îşi bate joc, mă crede mult mai proastă decât sunt“, spune Oana Pellea, referindu-se la televiziune. Actriţa face şi alte declaraţii dure, în emisiunea „Conversaţii esenţiale“.

Oana Pellea vorbeşte despre viaţă, teatru, marile frici ale unui artist dar şi despre cum arată acum societatea românească. Interviul a fost acordat în emisiunea Iulianei Ciugulea şi va fi transmis sâmbătă, 16 martie, de la ora 20.10, la Digi 24.

Iată câteva declaraţii ale actriţei:

Despre actorie
„Este o meserie de umilinţă, dar acea umilinţă frumoasă. În sensul în care trebuie să fii pregătit să-ţi fie şi greu, să fii şi jos, să fie şi lupta grea. Iar lupta grea nu este cu lumea din jur, lupta grea este cu limitele mele, cu fricile mele, câte mai sunt, cu orgoliul meu, cu lenea mea câteodată. Acolo e lupta frumoasă a unui artist. (…) În laboratorul unui artist nu încape nimic şi nimeni decât el, cu neputinţele lui, cu întrebările lui şi cu frământarea asta de cocă. Şi de aceea nici nu prea se poate judeca un artist. Poţi să te bucuri de el, să te uimeşti de el, poţi să spui îmi place sau nu-mi place, aia da, dar de judecat nu prea poţi pentru că e un alt univers.“
Despre Amza Pellea
„Ştiu că a scris o poezie în noaptea în care m-am născut. Am avut nenumărate cereri, de-a lungul timpului, să o recit. Dar probabil că asta nu se va întâmpla niciodată. Am fost tentată la un moment dat şi apoi am inventat un motiv şi am renunţat. Nu pot să o recit eu.“
Despre televiziune
„Decât să mă uit la televizor mai bine mă duc în baie şi mă înjur singură în oglindă, măcar ştiu că o fac eu. Am senzaţia că se râde de inteligenţa mea, că cineva îşi bate joc, mă crede mult mai proastă decât sunt. Dar, depinde ce vrea fiecare de la viaţa lui. Dacă îmi îngădui să-mi petrec timpul aşa, e o anumită investiţie. Dacă îmi îngădui sau vreau de la mine să-mi petrec timpul altfel, să vorbesc cu un om frumos, să văd un film care să mă încarce şi nu să mă descarce… te descarcă lucrurile urâte, răutatea, mârlănia.“
Despre viaţă
„Eu nu pot să trăiesc fără întrebarea primordială şi tâmpită în acelaşi timp: de ce mă aflu aici, de ce trăiesc? Şi excepţional este că nu ştiu încă, până la vârsta asta, dar mă interesează în continuare să aflu… Este vorba de a fi deschis la tot ce ţi se întâmplă, clipă de clipă, ca să primeşti şi apoi să poţi dărui. Eu sunt foarte revoltată de faptul că oamenii din jurul meu, şi mai ales cei tineri au un fel de oboseală. Aşa zicea tata: s-a născut obosit. Când dau de oameni tineri, pe care-i îndrăgesc îmi vine să-i scutur şi să le spun: bucuraţi-vă, bucuraţi-vă de tot, acum!“
Oana Pellea

Oana Pellea şi Iuliana Ciugulea, la „Conversaţii esenţiale“

Despre succes
„Probabil că tot ce am jucat a venit la timpul potrivit. Eu n-am impus niciodată şi n-am cerut niciodată nimănui să joc un anumit rol. Pentru că, ceea ce mă interesează nu este să-mi satisfac eu bucuria ci în ce mă văd ceilalţi, în ce mă vede cel care îmi propune. Mă interesează mult mai mult să mă ducă el pe un drum, decât să conduc eu drumul.“

(Sursa: ZiarulMetropolis)

9 martie 2013

La mulţi ani, Aurora Martin! La mulţi ani, draga mea dragă!

(Sursa foto: Aurora Martin)
 
Urarile si mesajele pe care mi le-ati trimis m-au facut sa inteleg ce bogatie minunata e sa ai prieteni care iti vorbesc din suflet. Va multumesc! Pe unii va cunosc personal si e o mare binecuvantare, pe altii doar virtual si iar ma consider o norocoasa. Pe Ramona Sandrina nu am intalnit-o niciodata si, totusi, m-a facut sa plang de emotie si sa inteleg mai bine cat de intensa este fortza condeiului de a aduce oamenii mai aproape:

Ramona Sandrina:"Pe Aurora Martin am descoperit-o într-o zi aproape întâmplător şi de atunci, nu este zi să nu repet această întâmplare. Căutam un subiect plăcut de citit. Căutam spirit, atitudine şi suflet. Mai rar însă aceste calităţi la jurnaliştii din ziua de astăzi. Şi totuşi, am dat de Aurora. Citind-o, îmi doream mereu să nu se mai termine ceea ce citeam. Aurora, de fapt, nu scrie. Ea îşi încarcă peniţa în cerneala sufletului ei şi lasă cuvintele să curgă, să deseneze tablouri parcă din alte lumi, dar de cele mai multe ori lumi despre care noi nu vorbim, le lăsăm închise în trecut. Le uităm. Aurora însă nu uită. Îmi amintesc astfel despre acel cordon, despre articolul care pe mine m-a marcat şi m-a transformat. M-a ajutat să descopăr şi să mă descopăr în multe privinţe. Aurora este de departe omul meu special, femeia de excepţie şi exemplul meu de frumuseţe, inteligenţă, feminitate şi sclipire. Dacă m-ar întreba acum cineva: "Ce vrei să te faci când creşti mare?", i-aş răspunde fără să respir: "Aurora!" :).
Şi, deoarece astăzi este o zi specială, pentru care mă bucur din adâncul sufletului, deoarece mi-a dat-o pe ea, pe Aurora...aş vrea să spun în cuvinte prea sărace să poată exprima gratitudinea, sentimentele şi emoţiile mele: "La mulţi ani, omul meu frumos!"
Fie ca viaţa să îţi dăruiască multe clipe pline de frumuseţe, de seninătate, de cunoaştere...să îţi fie o bibliotecă mare în aer liber unde să poţi zbura liberă printre cărţi, oameni şi cuvinte, să iubeşti şi să fii iubită.
Sunt mulţi oameni care nu au făcut nimic special pentru a ne aminti de ei, dar tu, draga mea, doar prin faptul că te-ai născut ai comis un mare act de frumuseţe şi îmbogăţire a vieţii! - 9 martie, 2013"

Eu cred că această forţă nu ar exista dacă sufletele nu s-ar atinge prin ceea ce suntem şi oferim, iar tu minunată femeie mereu ştii să oferi frumuseţe şi bunătate oamenilor! Oarecum citindu-te, îmi iau gura mea curată de viaţă, lecţia şi mă bucur de fiecare dată că există oameni ca tine! Mulţumesc :-*!

(Refresh: 10 martie, 2013)