Se afișează postările cu eticheta maeştri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta maeştri. Afișați toate postările

15 martie 2013

Cu Oana Pellea, prin viaţă...

„Am senzaţia că se râde de inteligenţa mea, că cineva îşi bate joc, mă crede mult mai proastă decât sunt“, spune Oana Pellea, referindu-se la televiziune. Actriţa face şi alte declaraţii dure, în emisiunea „Conversaţii esenţiale“.

Oana Pellea vorbeşte despre viaţă, teatru, marile frici ale unui artist dar şi despre cum arată acum societatea românească. Interviul a fost acordat în emisiunea Iulianei Ciugulea şi va fi transmis sâmbătă, 16 martie, de la ora 20.10, la Digi 24.

Iată câteva declaraţii ale actriţei:

Despre actorie
„Este o meserie de umilinţă, dar acea umilinţă frumoasă. În sensul în care trebuie să fii pregătit să-ţi fie şi greu, să fii şi jos, să fie şi lupta grea. Iar lupta grea nu este cu lumea din jur, lupta grea este cu limitele mele, cu fricile mele, câte mai sunt, cu orgoliul meu, cu lenea mea câteodată. Acolo e lupta frumoasă a unui artist. (…) În laboratorul unui artist nu încape nimic şi nimeni decât el, cu neputinţele lui, cu întrebările lui şi cu frământarea asta de cocă. Şi de aceea nici nu prea se poate judeca un artist. Poţi să te bucuri de el, să te uimeşti de el, poţi să spui îmi place sau nu-mi place, aia da, dar de judecat nu prea poţi pentru că e un alt univers.“
Despre Amza Pellea
„Ştiu că a scris o poezie în noaptea în care m-am născut. Am avut nenumărate cereri, de-a lungul timpului, să o recit. Dar probabil că asta nu se va întâmpla niciodată. Am fost tentată la un moment dat şi apoi am inventat un motiv şi am renunţat. Nu pot să o recit eu.“
Despre televiziune
„Decât să mă uit la televizor mai bine mă duc în baie şi mă înjur singură în oglindă, măcar ştiu că o fac eu. Am senzaţia că se râde de inteligenţa mea, că cineva îşi bate joc, mă crede mult mai proastă decât sunt. Dar, depinde ce vrea fiecare de la viaţa lui. Dacă îmi îngădui să-mi petrec timpul aşa, e o anumită investiţie. Dacă îmi îngădui sau vreau de la mine să-mi petrec timpul altfel, să vorbesc cu un om frumos, să văd un film care să mă încarce şi nu să mă descarce… te descarcă lucrurile urâte, răutatea, mârlănia.“
Despre viaţă
„Eu nu pot să trăiesc fără întrebarea primordială şi tâmpită în acelaşi timp: de ce mă aflu aici, de ce trăiesc? Şi excepţional este că nu ştiu încă, până la vârsta asta, dar mă interesează în continuare să aflu… Este vorba de a fi deschis la tot ce ţi se întâmplă, clipă de clipă, ca să primeşti şi apoi să poţi dărui. Eu sunt foarte revoltată de faptul că oamenii din jurul meu, şi mai ales cei tineri au un fel de oboseală. Aşa zicea tata: s-a născut obosit. Când dau de oameni tineri, pe care-i îndrăgesc îmi vine să-i scutur şi să le spun: bucuraţi-vă, bucuraţi-vă de tot, acum!“
Oana Pellea

Oana Pellea şi Iuliana Ciugulea, la „Conversaţii esenţiale“

Despre succes
„Probabil că tot ce am jucat a venit la timpul potrivit. Eu n-am impus niciodată şi n-am cerut niciodată nimănui să joc un anumit rol. Pentru că, ceea ce mă interesează nu este să-mi satisfac eu bucuria ci în ce mă văd ceilalţi, în ce mă vede cel care îmi propune. Mă interesează mult mai mult să mă ducă el pe un drum, decât să conduc eu drumul.“

(Sursa: ZiarulMetropolis)

9 martie 2013

La mulţi ani, Aurora Martin! La mulţi ani, draga mea dragă!

(Sursa foto: Aurora Martin)
 
Urarile si mesajele pe care mi le-ati trimis m-au facut sa inteleg ce bogatie minunata e sa ai prieteni care iti vorbesc din suflet. Va multumesc! Pe unii va cunosc personal si e o mare binecuvantare, pe altii doar virtual si iar ma consider o norocoasa. Pe Ramona Sandrina nu am intalnit-o niciodata si, totusi, m-a facut sa plang de emotie si sa inteleg mai bine cat de intensa este fortza condeiului de a aduce oamenii mai aproape:

Ramona Sandrina:"Pe Aurora Martin am descoperit-o într-o zi aproape întâmplător şi de atunci, nu este zi să nu repet această întâmplare. Căutam un subiect plăcut de citit. Căutam spirit, atitudine şi suflet. Mai rar însă aceste calităţi la jurnaliştii din ziua de astăzi. Şi totuşi, am dat de Aurora. Citind-o, îmi doream mereu să nu se mai termine ceea ce citeam. Aurora, de fapt, nu scrie. Ea îşi încarcă peniţa în cerneala sufletului ei şi lasă cuvintele să curgă, să deseneze tablouri parcă din alte lumi, dar de cele mai multe ori lumi despre care noi nu vorbim, le lăsăm închise în trecut. Le uităm. Aurora însă nu uită. Îmi amintesc astfel despre acel cordon, despre articolul care pe mine m-a marcat şi m-a transformat. M-a ajutat să descopăr şi să mă descopăr în multe privinţe. Aurora este de departe omul meu special, femeia de excepţie şi exemplul meu de frumuseţe, inteligenţă, feminitate şi sclipire. Dacă m-ar întreba acum cineva: "Ce vrei să te faci când creşti mare?", i-aş răspunde fără să respir: "Aurora!" :).
Şi, deoarece astăzi este o zi specială, pentru care mă bucur din adâncul sufletului, deoarece mi-a dat-o pe ea, pe Aurora...aş vrea să spun în cuvinte prea sărace să poată exprima gratitudinea, sentimentele şi emoţiile mele: "La mulţi ani, omul meu frumos!"
Fie ca viaţa să îţi dăruiască multe clipe pline de frumuseţe, de seninătate, de cunoaştere...să îţi fie o bibliotecă mare în aer liber unde să poţi zbura liberă printre cărţi, oameni şi cuvinte, să iubeşti şi să fii iubită.
Sunt mulţi oameni care nu au făcut nimic special pentru a ne aminti de ei, dar tu, draga mea, doar prin faptul că te-ai născut ai comis un mare act de frumuseţe şi îmbogăţire a vieţii! - 9 martie, 2013"

Eu cred că această forţă nu ar exista dacă sufletele nu s-ar atinge prin ceea ce suntem şi oferim, iar tu minunată femeie mereu ştii să oferi frumuseţe şi bunătate oamenilor! Oarecum citindu-te, îmi iau gura mea curată de viaţă, lecţia şi mă bucur de fiecare dată că există oameni ca tine! Mulţumesc :-*!

(Refresh: 10 martie, 2013) 

28 ianuarie 2013

Omul zilei - Nichita Stănescu

(Sursa foto: internet)

Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie, Bucureşti, 1983) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, a fost ţăran prahovean care mai târziu a devenit meşteşugar şi comerciant ploieştean. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin era parte a unei familii nobile din Rusia.

În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul “Sf. Petru şi Pavel”, devenit “Mihai Viteazul” din Ploieşti, pentru ca ulterior, între 1952 - 1957 să urmeze cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.

În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescenţă, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărţi după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului "O viziune a sentimentelor". Ulterior, fiind împreună cu poeta şi autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie şi a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţă .

Nichita şi-a adunat poeziile sale “băşcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte, “fără mamă, fără tată”, într-un volum numit "Argotice"— cântece la drumul mare şi publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea.

Este pentru scurt timp corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare. În 1963 are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia. Trei ani mai târziu publică la Editura Tineretului un volum cu 11 elegii. Tipăreşte Necuvintele, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare şi volumul de poezii "Un pământ numit România". Este numit redactor-şef adjunct al revistei "Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu. În 1970 devine redactor-şef adjunct la "România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban. Publică două noi volume de poezii: "Belgradul în cinci prieteni" şi "Măreţia frigului". Pentru volumul de eseuri "Cartea de recitire" obţine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.

Un an mai târziu obţine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder. Devine publicist comentator la "România literară”. Se mută în ultima sa locuinţă, din Str. Piaţa Amzei nr. 9. În faţa geamului apartamentului său creşte celebrul salcâm Gică.

La 4 martie 1977 poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, şi este lovit de un zid care s-a prăbuşit după cutremur. În urma şocului suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului care va lăsa ceva sechele şi după vindecare.

În 1978 publică volumul de poezii Epica Magna, care primeşte în acelaşi an premiul "Mihai Eminescu” al Academiei Române.

În august 1981 are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă şi poetul se internează la spitalul Fundeni. După ce este externat ascunde faţă de toţi semnele maladiei sale, afişându-se optimist, iar medicii se declară uimiţi de rezistenţa şi vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i se organizează o sărbătorire naţională.

În timpul unei călătorii în Iugoslavia are o criză foarte gravă, ce necesită intervenţia medicilor.

Pe 12 decembrie, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare şi este adus la Spitalul de urgenţă unde crizele sunt extrem de violente şi poetul se stinge din viaţă fix la orele două şi zece minute. Ultimele sale cuvinte au fost: "Respir, doctore, respir”.

A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980).

Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.

"Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut ..." - Eugen Simion

28 iunie 2012

Dor de altădată...

Cât de dor îmi este de Adrian Pintea...Dintre toţi, el mi-a fost cel mai drag. Mereu visător şi ireal... Mulţumesc, Vatra Satului...pentru toate amintirile frumoase cărora le dai din nou aripi să zboare senine...






"SUFLETUL TREBUIE MUNCIT ...ASA CUM LUCREZI PAMANTUL,DACA VREI SA CULEGI ROADELE,BADIE!"

Nichita Stănescu

Iubesc poeţii, dar dintre toţi, el "mi-a cunoscut" sufletul pe de rost...Nichita a fost şi va rămâne mereu cel care a reinventat cuvintele şi emoţiile...

Artiştii sunt defapt aurul şi oamenii la fel...

Un artist valorează pentru noi, mai mult decât aurul. Fără aur putem trăi, dar fără artişti, sufletul nostru s-ar da singur cu fruntea de pământ, până ar muri. Un suflet gol e deja un suflet mort! Maia Morgenstern cu siguranţă este artistul care îmbogăţeşte şi oamenii şi ţara... Mă bucur că nu iubesc bijuteriile!!!

24 mai 2012

Şi, s-a mai deschis o fereastră în cer...Thomas Kinkade a murit!

 

Azi, am aflat o ştire, de mare, mare greutate sufletească pentru mine. Tot citesc, mă uit la chipul lui şi...nu pot să cred!
Nu pot să realizez că o altă Lumină a sufletului meu s-a dus...
Cum am spus, anii 2010-2012 au fost cutremurători pentru artă şi cultură.
Am aflat că pe 6 aprilie, s-a stins Thomas Kinkade, pictorul sufletului meu... Şi îmi doream atât de mult să fac o Galerie de artă în România unde să îi prezint lucrările şi să am fericirea de a-l vedea acolo...
Era un vis de al meu. Încă unul care nu se va mai putea împlini decât pe jumătate. Fără el. A mai murit o lumină frumoasă a lumii. O mână şi un penel talentat ca nimeni altul. Un om care aducea căldura pe o simplă pânză şi îi dădea culoare şi viaţă...

Thomas Kinkade a fost unul dintre cei mai prolifici pictori din lume estimându-se că în America o lucrare de a sa apare în una din 20 de case.
Kinkade a crescut în Placerville un oraş mic din California, a absolvit liceul în 1976, şi a urmat cursurile Universităţii din California, Berkeley şi Colegiul de Artă şi Design din Pasadena.
O caracteristică esenţială a lucrărilor lui Thomas Kinkade este abordarea strălucitoare şi culorile pastelate saturate.
Picturile sale înfăţişează adesea abordări pastorale şi idilice, cum ar fi grădini, cursuri de apă, case de piatră, şi străzi principale sau rurale.
El a abordat în lucrările sale şi teme creştine (bisericile fiind o abordare frecventă).
Lucrările lui Kinkade apar în foarte multe colecţii din America iar vânzările lucrărilor sale şi a produselor conexe (printuri şi alte articole) se apropie de 100 milioane dolari anual.

Thomas Kinkade (19 Ianuarie 1958 – 6 aprilie 2012), unul dintre cele mai populari artişti din America, a murit, vineri (6 aprilie 2012), la casa sa din Los Gatos, California, la vârsta de 54 de ani.
Conform declaraţiilor date de familia sa se pare că artistul a murit din cauze naturale.

S-a mai închis o fereastră aici pe pământ şi s-a mai deschis una în Cer! Parcă totuşi prea curând..., prea, prea curând!

18 mai 2012

I'll stand by you forever, My King...

Şi... lăsăm astfel de stele să cadă înlocuindu-le pe cerul muzical cu lanterne de discotecă. Ne amăgim prin culori ce par frumoase, dar nu au nici o esenţă muzicală.
Într-o zi, să nu ne mai mirăm de ce noaptea va fi doar noapte fără pic de strălucire...

I'll stand by you forever, My King...

Muzica...

"Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare. - Nichita Stănescu"

27 octombrie 2011

Sonet CXVI - W. Shakespeare

(Sursa: internet)


Nu-i între inimi vreun zăgaz înalt
Spre-a le opri. Iubirea nu-i iubire
De-şi schimbă focul după celălalt,
Fugară ca fugarul în neştire;
O,nu ! iubirea-i far nezguduit
Ce străjuieşte-n pîclă şi-n furtună,
O stea ce-ndrumă năvi necontenit
Şi care nu se-ntîmplă să apună.
Iubirea nu-i paiaţa Vremii . Ci
O floare dată coasei ei ce-o curmă.
Dar nu păleşte-abia ce-mboboci,
Ea neschimbată şade pîn’ la urmă.
Şi dacă versu-mi minte şi-i greşit
Nimic n-am scris , şi nimeni n-a iubit

27 aprilie 2011

«iubiţi ce vreţi, dar iubiţi!»

"Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Le spun adesea celor ce vor să mă asculte: «iubiţi ce vreţi, dar iubiţi!». Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie. Nimic nu este mai dezastruos decât infirmitatea inimii. Am călătorit frumos împreună. Dacă viaţa este o călătorie scurtă, trebuie să încercăm s-o facem la clasa I”.  - Radu Beligan"

31 martie 2010

La Mulţi Ani Nichita Stănescu!

Anul trecut mă întrebase cineva de ce îl iubesc eu pe Nichita...

I-am răspuns:

"Nichita?...pe "egoistul" de Nichita?! nu il iubesc. il am sub piele, in coltul ochilor, in suflet...

Nichita este Magicianul de cuvinte
a luat cuvantul in suflet
i-a soptit,
iar cuvantul s-a supus

astfel, cuvantul a nascut
o alta lume,
o altfel de iubire - leoaica,
un alt timp,
un alt cuvant
cuvantul s-a reinventat

si

l-a nascut pe Nichita!
dar el nascuse deja cuvantul...
cuvantul este Nichita!!!

cand a murit,
egoist a lasat doar
intuneric in cuvinte,
iar pe noi atat de goi lor!"

Anul acesta vreau să-l iubesc din nou, pentru că e Marte crud şi frumos, verde, ploios şi înflorit. E luna în care cerul e doar al lui, iar el al nostru...

 

ai inventat cuvintele
sau nu...greşit!
ele s-au născut odată cu tine
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine
câteodată se ridicau sus, sus şi făceau rotocoale pe ceruri
demult dispărute şi renăscute
odată cu tine Nichita
da...ai dat toate sensurile posibile cuvintelor,
iar nouă poeţilor
ne-ai lăsat sărăcia cuvintelor
celor născuţi după tine
ce cuvânt să îmbrac eu în iubire, iar tu să nu-l fi îmbrăcat şi dezbrăcat deja de toate sensurile?
ce cuvânt să îngenunchez eu în deznădejde, iar tu să nu-l fi îngenuncheat deja până în măduva oricărei trăiri???

cum spuneam, cuvintele s-au rescris odată cu tine
au murit, au reânviat şi s-au reinventat
te-ai născut sub o stea norocoasă sau mai bine spus stelele s-au născut sub universul tău
ghemuite în cuvântul, cuvântului tău
stăteau în genunchi pe hârtie şi plângeau Nichita,
plângeau cu tine într-o zi de martie frumoasă

La Mulţi Ani Nichita...ce bine că eşti şi plouă în luna lui marte...!!!



16 februarie 2010

C'aşa e în tenis... vă spune ceva filmuleţul???

 
Mi-am promis de atâtea şi atâtea ori că voi sta cuminte pe tuşă şi voi privi din lumea gândurilor proprii şi a frustrărilor această "scenă politică - că"  din România, dar pur şi simplu mi-a ajuns amarul în gât, iar când mie mi se întâmplă asta simt nevoia să mă răcoresc..."pentru că aşa e în tenis"...vorba Marelui Maestru Toma Caragiu, care se pare rămâne veşnic printre noi şi altfel decât şi-ar dori Domnia Sa!

Toată frustrarea mea a pornit de aici: "Nu vreau să legitimez o competiţie în care nu cred. Mă retrag şi nu mai candidez la nici o funcţie. - Adrian Năstase, 15 februarie 2010"

De ce?

C'aşa e în politică...ca şi în tenis!!!

Întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au dat dovadă de diplomaţie, caracter şi inteligenţă, iar pentru mine, Adrian Năstase a fost întotdeauna un astfel de om şi politician!

Bineînţeles că sunt realistă şi ştiu că m-am aruncat în gura lupilor care vor sări şi vor spune că este un corupt, un om care s-a jucat cu promisiunile şi cuvintele, care îşi numără ouăle şi care s-a dat la fund din cauză că se lasă manipulat!

Prostii... Aş vrea să-l văd eu pe ăla care poate şi susţine aceste aberaţii în faţa altor aberaţii din lumea de dincolo de cortina politică...o lume gri în care oamenii nu vor avea niciodată acces decât supozând... c'aşa e în tenis!

Am eu aşa o întrebare care nu îmi dă pace şi mă suceşte şi mă răsuceşte...

"De ce cazul Tamara a fost întotdeauna mai de actualitate decât cazul Flota...de exemplu?"
"De ce am auzit mai mult de ouăle lui Năstase decât de vapoarele lui Băsescu? - Oare numărătoarea nu se face la fel? Poate că da, dar oricum e mult mai greu să cântăreşti un vapor decât un ou...şi totuşi... ouăle şi Tamara s-au vândut mai bine în presă şi la televiziune!"

Mda...C'aşa e în tenis, nu?

Când avem un opozant de valoare nu ne pasă ce putem aduna pentru noi prin capacitatea sa intelectuală, prin valoarea sa diplomatică, prin valoarea sa umană... - ne pasă doar să-l pasăm, să-l scoatem în out...că deh, aşa e în tenis...!!!

Când e vorba de denigrare politică comunismul lui Iliescu, a lui Năstase e mai greu la cântar decât comunismul lui Băsescu sau a altor politicieni, că deh...aşa e când nu avem arbitru de mijloc..., iar mingea face duble în port... pentru că aşa e în tenis!

Nu e aşa că politicianul român nu face politică? Bineînţeles că nu! El întinde aţa promisiunilor, el îşi bate joc de poporul ăsta încercat şi le ia şi ce le-a dat Ceauşescu! El nu lasă partidele să se joace corect nici măcar în terenul propriu, dar într-un teren de politică?
El bagă oamenii în mizerie, în sărăcie, îi scoate în şomaj pentru că aşa se face economie şi se bagă bani la buget...
El impozitează visele, năzuinţele şi speranţele noastre până în suflet!

Dar...ce să faci...C'aşa e în tenis...!!!

Este mare păcat că stânga romănească nu mai este o stângă şi nu mai are coloană vertebrală, că în loc să susţină calitatea şi exeprienţa oamenilor se bazează pe datul în bobi şi în culori politice - înspre pierderea şi mai mare a electoratului şi a încrederii în ceea ce cândva a reprezentat o putere de mare valoare !

Nu ştiu încotro se îndreaptă PSD, dar tare mi-ar plăcea să îl revăd pe Domnul Năstase acolo unde îi este locul de foarte multă vreme!
Dacă din PSD dispare coloana vertebrală…unde se îndreaptă partidul?

Retragerea candidaturii Domnului Năstase este un gest admirabil, dar în acelaşi timp regretabil pentru noi cei care am sperat în revenirea cu adevărat a PSD într-o stânga de bun simţ!!!
Întreb şi eu aşa...de când a ajuns PSD să îşi pună nădejdea şi valorile de atâţia ani de zile într-un Geoană care a eşuat şi a dus toate aşteptările electoratului la sapă de lemn, Vanghelie, Diaconescu, Mazăre...

Oare ei sunt ieşirea din criză a acestui partid? 
Atunci aşa să ne ajute Dumnezeu!!!

.....

Eu, recunosc ca nu mi-am revenit inca din starea de ... uluiala si frustrare de cand am auzit declaratia Domnului Nastase, urmata apoi de cea a Domnului Iliescu.

Aceste doua gesturi de mare diplomatie si responsabilitate politica sunt deosebit de admirabile, dar in acelasi timp regretabile.

Am postat pe blog ceea ce gandesc si simt eu despre ce se intampla in ultimii ani pe scena politica, dar ceea ce se intampla la ora actuala in PSD este de-a dreptul frustrant pentru electoratul sau..., pentru cei care au crezut in ideologia acestui partid si oamenii sai de valoare si de marca!

Este frustrant sa vezi un om care a esuat lamentabil cum se lupta pentru ceva in care nu a crezut cu adevarat!
Cine crede cu adevarat in electoratul sau, in ideologiile pe acre le reprezinta si in puterea partidului sau...REUSESTE!
  
Geoana nu crede in nimic...dovada patetismul de care da dovada in aceasta lupta din care ar fi trebuit sa aiba demnitatea de a se retrage demult pentru a nu trage si mai mult partidul in jos!
Rusine sa le fie tuturor celor din PSD care au facut din acest partid un partid de paiate politice, un joc de culise, de interese si au uitat pentru ce se afla ei cu adevarat acolo!

Cat despre Domnul Ponta...ii doresc succes!
Decat un Vanghelie, Mazare sau Diaconescu, prefer aceasta candidatura, dat fiind ca are viziunile mult mai apropiate de adevarati lideri ai acestui partid, la acestea plusand pe departe  varsta, exuberanta si atuurile varstei sale.

Se pare ca framantarile sunt mult mai mari si mai adanci decat au lasat a se vedea, dar tare m-as bucura ca Domniile Lor Adrian Nastase si Ion Iliescu sa nu se retraga definitiv si sa dea o lectie de politica si de putere celor care INCA merg cu dansii si CRED in dansii!

Partidul a mai cunoscut o scindare... valorile si coloana vertebrala nu pot sa dispara din partid! Daca dispar...incotro se indreapta opozitia actuala din aceasta tara???
Chiar asa o lasam la mana si indemana unui Guvern incapabil si iresponsabil?
Chiar asa renuntam la ideologiile noastre de o viata in schimbul unor nonvalori devenind un Iuda al acestor vremuri in care Oamenii raman ai nimanui???