De cele mai multe ori însă...

Uneori în viaţă este vorba despre luptă. Alteori despre renunţare. Uneori este despre tristeţe. De cele mai multe ori însă este despre răsărituri. Despre valuri care îţi sărută gleznele. Despre nisipul timpului alunecând pe şira spinării. Despre nopţi pline de stele. Despre lună. Despre...iubire!
În viaţa mea este mereu vorba despre tine...pentru că tu mă faci să mă simt cea mai frumoasă femeie din lume! Cea mai iubită! Cea mai preţuită!

Deoarece...

 Prin sufletul ei, eu mereu voi fi mult mai frumoasă... Mulţumesc, Lil! ♥

Viaţa ne-a ascuns sub un colţ de suflet...

(Sursa foto: internet)

Uneori, simţim nevoia să tragem aer adânc în piept şi să ne aşezăm în mijlocul vieţii noastre ca într-un lan mare şi verde, ca într-un loc ascuns între flori frumoase, copaci şi cer. Să lăsăm capul pe spate, să închidem ochii şi să aşteptăm. Să aşteptăm ceva. Nu ceva anume ci doar atingerea unui gând, poate atingerea unei întâmplări sau a unui suflet. Vântul să ne adie peste suflet şi să ne mângâie. Soarele să ne încălzească, iar păsările să ne amintească. Uneori, ca să mergem mai departe avem nevoie de noi. Nu de noi înjumătăţiţi. De noi întregi. Avem nevoie să ştim că oamenilor le pasă. Că poate cuiva anume îi pasă. Că stă undeva lângă noi pentru toată viaţa şi îşi deschide larg inima sa să ne noteze viaţa noastră, gândurile, zâmbetele ca pe cele mai importante însemnări ale vieţii sale. Şi, viceversa... Uneori, avem nevoie să respirăm adevăr. Oamenii de cele mai multe ori se mint. Se mint că sunt puternici! Se mint că nu îi doare! Se mint că nu le pasă! Se mint că pot şi singuri. Adevărul este că suntem slabi. Slabi, temători şi de cele mai multe ori singuri, dar frumuseţea constă în faptul că deşi ştim asta, reuşim să facem salturi, să zâmbim, să ne bucurăm şi să trecem peste propriile noastre gesturi egoiste, peste durere. Ne refacem, ne recreăm la fiecare eşec, cădere, durere. Viaţa ar trebui să fie un drum ca oricare altul. Nici uşor, nici foarte greu, iar noi, deşi uneori simţim nevoia să stăm pe margine pentru a ne odihni, ar trebui să ştim că viaţa este pentru a înainta în ea, pentru a o trăi! Când plouă de regulă deschidem umbrela. În viaţă, trebuie doar să trăim. Dacă ne ascundem, riscăm să pierdem clipe importante, şanse. Uneori, aş cum am spus, simţim nevoia doar să respirăm undeva într-un loc ca nici un altul. Uneori în viaţă trebuie să ştim că renunţările sunt necesare şi nu înseamnă final ci un nou început. Şi trebuie să învăţăm să renunţăm. Când nu o facem, sunt situaţii în care putem distruge vieţi, destine. Uneori, într-o zi ca oricare alta, dar care dintr-un anume moment va deveni memorabilă...ne îndrăgostim. Şi, de aici, începem să trăim cu adevărat deoarece iubirea este aceea care adaugă suflul de viaţă în inimile noastre şi le învaţă să bată...articulat, nearticulat...aşa cum numai ele pot şi ştiu. În unele cazuri, inima ni se opreşte, iar cea care reuşeşte să o repornească miraculos este...iubirea! Când ne îndrăgostim, viaţa noastră primeşte un sens. Ştim că de atunci, nu ne vom mai fi singuri, iar în mijlocul vieţii, când simţim să ne oprim, cineva va veni să se aşeze lângă noi. Ne va lua mâna şi o va pune peste sufletul său. Va zâmbi şi va tăcea. Tăcerea aceea însă, este singura care poate vorbi direct inimii noastre, iar noi ştim. Ştim că eternitatea există! Pentru că în inima noastră ducem un om, iar în inima lui suntem noi. Poate inima va înceta într-o zi, dar noi vom zbura într-o bătaie mai departe. Eu astăzi am să îmi beau cafeaua aici cu tine iubite. Nu e nici măcar nevoie să te aşezi alături să ştiu că îmi eşti mereu. Nu e nevoie nici măcar să spui ceva să ştiu că defapt tu spui tot ceea ce mă face fericită. Este nevoie doar să fii... Fără tine, viaţa mea nu poate exista! Şi în jurul nostru miroase atât de frumos a liliac, lavandă şi iasomie, iar viaţa ne-a ascuns sub un colţ de suflet...să ne putem respira în voie unul pe altul!

În lipsa ta, am agăţat luna lângă fereastră...

 (Sursa foto: internet)

Şi, te-am tot aşteptat. În lipsa ta, am agăţat luna lângă fereastră...la colţ de privire. Am lăsat fereastra deschisă să intre şoapta unei inimi pe care o aştept ca pe o gură de aer curat. Iubesc să aud vântul în frunzele copacilor. Parcă foşnesc mereu emoţii şi vise. Cântece cărunte şi frumoase. Chemări. Ascultându-le, nu mai simt că sunt singură. În lumea mea se deschid alte lumi ce vor să se povestească. Nu ştiu unde eşti, dar ştiu că te gândeşti la mine. Închid ochii, trag luna mai aproape şi pe tine lângă inima mea. Simt. Inima mea a învăţat se pare limba inimii tale şi îşi vorbesc adesea. Când ele îşi vorbesc, simt o tresărire. Ca şi cum, toată marea ar fi închisă acolo, iar valurile ar vrea să se întoarcă la ţărmul tău. Zâmbeşti. Nu ai mai făcut-o demult. Se vede după ridurile de sub sufletul tău, dar ştii ceva? Fericirea şi exuberanţa sunt ca mersul pe bicicletă. Ni le amintim la prima atingere. Mâna ta, cuprinde mâna mea. În ochii mei, coboară ochii tăi. Nu ştiam că ochii pot străluci astfel. Luna tremură încet, iar eu îmi aşez fruntea pe pieptul tău, lângă umăr şi respir. Ciudat cum regăsesc tot aerul meu acolo. Şi bucuria. Emoţiile se aşează cuminţi peste inima mea şi tac. Buzele tale se aşează peste fruntea mea şi se potriveşte perfect acolo, peste gândurile mele ţie. În surdină, puţin răguşit, se aude un gramofon. Şi el se joacă prin timp şi cu timpul. Şi noi. Paşii noştri încep singuri dansul. Răsuflarea cred că a început înaintea lor. Nu ştiu încotro se îndreaptă, dar inimile ştiu să păstreze tactul. Mâna ta trece uşor peste obrazul meu, peste păr, se aşează sub spate, iar eu mă las uşor. Fără teamă. Nu am nici o teamă să mă las sufletului tău. Deschid ochii. Nu mai eşti acolo...Eşti mult mai aproape. În fiecare gând, bătaie de inimă şi clipă... Şi te aştept ascultând vântul, şoaptele, pe Natalie...şi luna. Uneori, îmi spune despre tine şi largul mării tale. Poate, pentru o clipă, cândva, vei veni. Şi ne vom fi. Aşa cum uneori îmi închipui în visele mele că s-ar putea. În lipsa ta, voi agăţa mereu luna lângă fereastra inimii mele şi voi privi în larg...

(Publicată la 06.07.2012, 01:11)

Ştefan Stan va lansa albumul "Un simplu om" pe data de 23 Mai

 (Sursa foto: internet)

Aşa cum aţi aflat, pe data de 23 Mai, Ştefan îşi va lansa în sfârşit mult aşteptatul său album care se va numi..."Un simplu om"! Îi doresc din tot sufletul să fie într-un ceas bun, binecuvântat şi fericit! Să se bucure de fiecare notă muzicală pe care a pus-o acolo din tot sufletul său, iar cei care vor avea parte de acest album să primească în sufletele lor cu mult drag şi emoţie...muzica aceea în care au crezut şi pe care au iubit-o de la prima atingere!

Aşa cum am spus-o de multe ori...Ştefan este doar...un om. Un simplu om. Cu bune, cu rele, cu căderi, cu zboruri frumoase. Ceea ce îl face special însă este talentul său, iar noi, cei care îl iubim şi apreciem...ASTA va trebui să susţinem până la capăt. Astfel, vom susţine şi omul şi artistul care întotdeauna îşi va trage energia, puterea şi frumosul din dragostea cu care este înconjurat, care îi este oferită şi pe care o oferă la rândul său!

Alături, de Ştefan...toţi învăţăm că oamenii nu sunt decât...iremediabil oameni!
Felicitări, Ştefan! La cât mai multe albume, zboruri minunate şi liniştite, om frumos şi prieten drag ce îmi eşti!

Melodia "Un simplu om" - AICI!!!