Ne revedem peste o săptămână...

(Sursa foto: internet)

În viaţă, sufletele noastre se ciocnesc iremediabil unele de altele. Uneori, ele devin inseparabile. Se caută. Alteori ele se regăsesc. Alte vieţi. Alte regăsiri. Mici particule prin Univers căutându-ne. Câteodată, din această atingere se nasc cercuri care se vor naşte în noi de fiecare dată când ne vom atinge sau ne vom aminti. O carte e un cerc mare în noi. Un vers. Un om. Alteori, din aceste atingeri se nasc prietenii nesperate, amiciţii sau călătorii de o viaţă. Sau de mai multe. Călătorii între stele.

Vă mulţumesc pentru fiecare atingere de-a voastră în sufletul meu. Pentru cercurile de emoţii pe care le treziţi de fiecare dată când îmi sunteţi...fiecare aşa cum simte să fie. Unii zâmbind, alţii tăcând, alţii lăsând flori de gânduri frumoase.

Vă mulţumesc pentru că simţiţi mereu să treceţi pragul Hanului pentru a gustai din cafeaua de dimineaţă, din gânduri şi suflet şi pentru că reveniţi mereu!

Voi lipsi din nou câteva zile. Poate o săptămână. Îmi veţi lipsi cu toţii cu siguranţă, dar am să vă duc cu mine peste tot, iar când voi reveni am să vă arat pe unde aţi fost cu mine. Seara veţi culege apusul în privire, iar dimineaţa răsăritul. Pentru că le iubesc şi pentru că ele îmi arată că viaţa este rotundă. Foarte rotundă.

O săptămână minunată vă doresc dragele şi dragii mei! Să nu uitaţi cât de minunaţi sunteţi! Nici o clipă! Şi...să zâmbiţi! Vă îmbrăţişez cu mare drag! 

 

Hanul meu este ... un loc în care poveştile sunt oameni

Hanul meu, este un loc în care mereu aştept oamenii mei frumoşi şi mereu mă bucur de cei care sunt. Este un loc în care poveştile sunt oameni, pentru că viaţa noastră este alcătuită din oameni. Inima noastră este o citadelă construită din oameni, întâmplări şi sentimente, iar noi ne rugăm în ea prin bătăile ei :)! Mereu am să scriu despre ceea ce mă bucură, mă întristează, mă revoltă, mă entuziasmează! Nu mă miră nimic, nu mă sperie. Eu sunt alcătuită să trăiesc viaţa aşa cum e ea: perfect neregizată! :)

Degeaba taci...şi un semn de mulţumire...

Un clip în care sper să vă pierdeţi la fel de frumos cum m-am pierdut eu când mi-am aşternut gândurile în el. Şi aşteptările. Firescul şi nefirescul care există în fiecare din noi...



Vă mulţumesc din nou tuturor celor care simţiţi să intraţi în acest han şi să vă trageţi sufletul fie şi pentru o singură rămânere. E un semn de mare încredere şi bucurie pentru mine! Cuvintele scrise fără cineva care să le citească şi să le simtă...nu ar însemna nimic! Aşadar, popasul vostru asupra cuvintelor mele nu este altceva decât un ecou şi un buchet de flori culese din sufletul vostru dăruit mie!

De dor...

(Sursa fotografiilor montate: Internet, Montaj şi Design: Lady Allia)

doar pământul s-a pus cruciş între noi
de-a lungul şi de-a latul
să nu te mai găsesc

spune-mi cum, iubite,
cum, să te găsesc?
CUM, Doamne, să ajung la dragostea mea?!

am să beau toate apele să-mi astâmpăr dorul
am să sap cu unghiile munţii
am să fac tunele în viaţă

să mă izbească toate nopţile întunecate Doamne
şi toate zilele fără de el
până la aia una

de ce nu pot fi şi eu femeie să-mi pieptăn părul
să fiu iubită pe umeri, pe suflet
până la capătul capătului

încremenesc Doamne în viaţă ca într-un peron
trec trenuri prin mine fără să se oprească
parcă nici nu aş fi acolo

altele se opresc doar cât să-şi împartă inima
sau gândurile preţ de un timp impar,
iar apoi rămâne doar şuieratul

L-ai auzit vreodată Doamne? şuieratul
parcă ar fi un lup în gura altor lupi,
iar luna tace tot mai roşie

de ce bat pasul pe loc în mijlocul inimii mele
şi fac cercuri în mine fără de sfârşit
până la el, acelaşi el???

de ce, el e cel care a deschis şi închide mereu
toate lumile în urma privirii sale
lăsându-mă însă atât de a nimănui?

de ce nu îl aduci înapoi, aşa cum aduce vântul
frunzele, primăvara florile, vara soarele
ca să îi spun cât îl iubesc???

fără el Doamne, creşte în mine o casă cât un munte,
dar e atâta frig şi singurătate în mine
încât voi deveni o peşteră

numai liliecii iubirii mă vor mai locui Doamne
în timp ce vor muşca din mine
toată viaţa, iar eu...tot voi aştepta!

.............

Să ne cunoaştem - gânduri şi sentimente din mine...Noapte bună

Înainte să vă spun noapte bună, mă întreb...oare cum putem pluti printre stele fără să ne amestecăm în praful lor magic ci doar în acela unul...care ne poate scrie cu litere mari pe cerul vieţii noastre, uneori neînsemnate decât prin acele cuvinte?!

Noapte bună...:)!



Pe mâine, iubire... :-*!

Dragostea de carte...

 (Sursa foto: internet)

Zilele trecute, vorbeam despre cum am descoperit eu cartea. Aveam câţiva anişori, iar bunicul îmi citea în fiecare seară. Îmi amintesc cum mă visam de fiecare dată alt personaj şi îmi plăcea. La cinci ani, l-am rugat să mă ajute şi pe mine să buchisesc. M-a învăţat. Atât mi-a trebuit!
La şase ani, găsisem un loc ascuns în grădină...la rădăcina unui păr unde citeam ore în şir poveşti nemuritoare, basme ale românilor.
Pe la opt ani...deveneam deja muşchetar şi visam să învăţ să mânuiesc sabia la fel de bine ca dragul meu D'Artagnan! Vai, cât de dragi mi-au mai fost! Dumas, a fost cel care mi-a deschis lumea cărţilor. Apoi Zevaco cu Fausta şi Puntea suspinelor. Apoi tot ce a însemnat Shakespeare, Eminescu, Nichita, Sorescu, Alecsandri, Coşbuc, Blaga, Eliade, Drumeş, Emily Jane Brontë, Barbara Taylor, Jane Austin, Constantin Chiriță cu Cireşarii lui, Rodica Ojog-Braşoveanu, Haralamb Zincă, Leonida Neamțu, Isaac Asimov, Arthur Conan Doyle, Agatha Christie, Frank Herbert, Lev Tolstoi, Mihail Bulgakov, Dostoievski, Madame de Sevigne, Gabriel Garcia Marquez, George Sand, ...şi mulţi, mulţi alţii!
Când nu citeam sub părul din grădina bunicilor, citeam sub plapumă, în dulap sau sub pat acasă la mam :)! Locuri unde eu căutam intimitatea mea cu mirosul cărţii, cu filele ei şi personajele sale care îmi făceau inima să tresară, să se bucure, să plângă, să viseze, să atingă atât, atât de multe lumi... Cele mai fericite şi liniştite momente din viaţa mea după cele alături de Augusta.
Acum, citesc tot noaptea, când lumea adoarme, iar eu pot să ascult sub liniştea stelelor cuvintele şi să mă ascund în sufletul lor adânc...să le simt! Iubesc să ţin cartea în mână...îmi dă o stare de bine şi linişte!
Nu ştiu cum se simt cei care nu au citit o carte, care nu s-au îndrăgostit de o carte cu adevărat, dar cred că sunt singuri, săraci şi oarecum înjumătăţiţi de multe bucurii!

Vouă

Bine v-am regăsit după o perioadă de windows crash! Mulţumesc, colegului meu Ionut :D!

Şi, deoarece eu am început cu o seară senină, plină de zâmbet şi bucurie în suflet...vă dăruiesc şi vouă o melodie deosebită, care să ne amintească de faptul că marile poduri peste greutăţi în viaţă şi cele mai minunate curcubee se nasc din micile bucurii ale lumii ♥!