(Sursa: internet)
Cantul acesta al Iubirii,
Cine sa-l mai auda ?
Auzul a pierit,
Pieri si vazul.
Inimile nu se mai impletesc
Cu sufletele,
Si sufletele fara auz
Si fara vaz,
Nu sunt decat ratacitoare oarbe
Pe sub ierburile stelare.
Cantul acesta la Iubirii,
Cine sa-l mai auda?
Este cantecul de-atunci,
Din totdeauna-al vietii noastre
Faurit din duiosii si voluptate.
Din indragiri cu fericiri
Si cu cea mai ferice truda.
E cantecul de-atunci,
Din multumirea de intotdeauna.
E vinul, dulcea mea Iubita,
E vinul fericirii noastre,
Din tineretea implinirii vietii
Neintamplatoare.
Cantecul acesta al iubirii
Cine sa-l mai auda?
...iata, sunt sfaramate sufletele
Si sunt sfaramate si vinurile.
De ce sa mai fi ramas
In aceasta scoica de timp,
Care este pamantul?
Cine mai are
Aripa si libertatea incantarii
Sa-si straluceasca
Splendoarea constelata,
Cat este infinitul
Si cugetul
Si toata intelegerea ?
Frumusetea e pe-aici
In tot locul.
Dar frumusetea
Nu mai este in lumini
Cu nimenea.
Si pentru ceea ce e demn
Si nestirbire in noblete
Si-atat de fara aparare
In inertia mortilor
Universale,
Nimanui nu-i mai straluceste
Lacrima.
Iubito, multumiri sa-aducem
Indragirii noastre
Din vremea cand
Nu se stia
De faramarea sufletelor
Si de uitarea cantecelor.
...si vinurile erau
Limpezi,
Cu firmamente fascinanate
In culoarea lor,
Asemeni asfintiturilor
Inalte
In toiul verii
Sau multicolore-in violet
Si-aveam oaspeti mereu bine-veniti
Si dansul si Iubirea
Si noptile tarzii
Si pentru noi eram
Intreaga lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu