Departe de acest sentiment este ca şi cum ne-am trezi îngheţaţi în mijlocul unui deşert...

De când ne naştem, totul în noi şi în jur este o alergătură. Mereu căutăm ceva şi întotdeauna avem impresia că este altceva...nu iubire. Şi atunci spunem că noi căutăm înţelepciune, credinţă, învăţătură, carieră. Orice, numai iubirea nu. Negăm de multe ori în noi sentimentul primordial din care ne-am născut şi pentru care ne-am născut şi, continuăm să alergăm. Unii, înţeleg la timp şi aşteaptă petala pereche...o viaţă sau vieţi lumină. Alţii, îşi părăsesc visul şi se trezesc goi în mijlocul vieţii. Departe de acest sentiment este ca şi cum ne-am trezi îngheţaţi în mijlocul unui deşert. Nimic nu ne mai poate încălzi. Sufletul nostru este departe pentru totdeauna şi niciodată întregit. Mă tot întreb însă...de ce le este teamă oamenilor să iubească şi să se lase abandonaţi acestui sentiment care nu face altceva decât să îi provoace la un vlas pentru totdeauna?