21 martie 2013

să nasc iluzii...

te joci cu mine mereu,
iar eu ştiu

mă las deşirată ca un ghem de vise,
dincolo de tine,
de noi,
de gândurile tale
şi îmi place când mă dezbraci de mine
ca şi cum nu aş fi decât o iluzie
a mea, mie
apoi, mă săruţi prin cuvinte
şi gesturi mărunte,
iar eu
mă trezesc dintr-o dată râzând
şi plină de tine
preludiul nostru este iubirea,
noi facem dragoste printre cuvinte,
iar acum, simt un fior cu tine
pe şira spinării

sufletul se arcuieşte,
cortina cade,
eu îmi iau visele şi plec
în timp ce tu adormi în balansoarul acela
vechi ca viaţa mea

nu plânge,
nu plânge,
mâine, am să revin să fac din nou dragoste cu tine
şi să nasc iluzii!

Niciun comentariu: