La mulţi ani...Poezie!

De ce scriu?

Pentru că nu ştiu altfel!
Pentru că iubesc să întind cuvinte pe pâinea sufletului şi să le învăţ să zboare drept şi frumos!
Pentru că e o stare, de a curge, de a dansa, de a striga, de a plânge, de a râde, de a iubi, de a ...fi!
Pentru că în lumea mea pot desena printre cuvinte iubire, oameni buni şi multe curcubee!
Pentru că acolo unde nu este apă, sap fântâni!
Pentru că acolo unde nu este cer...scriu unul...mare, albastru şi frumos!
Pentru că acolo unde nu este pământ, desenz o insulă!
Pentru că adun în mine atât de multe, încât, dacă nu aş scrie...aş muri ucigând oameni, emoţii şi sentimente în sufletul meu!
Pentru că dacă nu aş scrie m-aş înjumătăţi şi aş renunţa la culorile din inima mea! Aş desena cu gri peste gri...
Pentru că îmi place să semăn şi să alerg apoi prin ce a crescut...să culeg, să miros, să iubesc şi să mă bucur!

La mulţi ani...Poezie! Mulţumesc că exişti ca să împarţi cu noi dorurile, emoţiile, viaţa şi zborul! Să ne creşti mare şi să te laşi iubită...Să ne dai mai mulţi Nichita, Eminescu, Sorescu, Blaga...şi când îi vei iubi...să naşti cât mai multe versuri cu aripi!!!

~~~~~~~~~~~~~~

Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele...

te ridici puţin pe vârfuri şi, desenezi pe cer
o noapte frumoasă,
plină de stele
alături de o lună mare şi îmbujorată, aproape de inima ta

te ridici puţin pe vârfuri, sau nu...mai bine,
apleci cerul spre tine
asemeni unei crengi
şi-i culegi seninul pe care-l pui după ureche să-l auzi

te ridici puţin pe vârfuri, apoi, te apleci puţin în faţă
doar atât cât să poţi admira de pe marginea norilor
timpul...


(jos, sub tâmple, se întinde peste şapte clipe
şi şapte amintiri,
ca şi-ntr-o poveste despre tine,
un bâlci mare şi roz,
cu râsete şi sclipiri,
oameni şi paşi de dans,
arene de circ şi estrade,
surprize câştigate la ruleta de vise...

timpul este

un curcubeu învârtit pe degetul sufletului,
vezi doar fâşii de lumini
ca şi cum, te-ai afla într-un carusel spectaculos

cu siguranţă...aşa se vede viaţa
când îţi atingi umărul cu obrazul şi-ţi zâmbeşti
indiferent de cum a fost călătoria,
contează artificiile

pentru ca viaţa să fie şi mai intensă, recomand drumul
fără bilet printre nori
senzaţia aceea ameţitoare din stomac care te ţine mereu
treaz,
în caz că uiţi să trăieşti)

te ridici puţin pe vârfuri şi desenezi roiuri albastre
de fluturi,
iar cuvintele, capătă înţelesuri chiar şi în mijlocul tăcerilor
ce valsează între două priviri


cum am spus mai sus,

"Adevăratele poezii, nu se scriu...
nu au cum să se scrie
ele..."

sunt doar tablouri
pe care le înrămăm adânc în suflet,
iar apoi le pictăm pe o pânză sensibilă de emoţie

(Adevăratele poezii... - Ramona-Sandrina~Lady Allia)