19 martie 2013

Într-o oarecare zi...

 
 (Sursa foto: internet)

Într-o oarecare zi, când viaţa ne anină de suflet două cireşe frumoase, coapte şi tinere...ne îndrăgostim. Uneori, doar pe moment. Alteori, pe viaţă. Apoi, viaţa ne risipeşte. Mereu suntem aproape, dar mereu unul cu un pas în spatele sau faţa celuilalt. E ca şi cum ne-am pierde într-un labirint. Ştim că suntem acolo. Ne simţim. Ne auzim în fiecare bătaie de inimă, dar...nu ne găsim. Câte unul, se pierde pe drum. Câte altul nu renunţă. Lecţii de viaţa în lecţii de viaţă. Lecţii de viaţă peste lecţii de viaţă. Câte unul se căsătoreşte sperând că viaţa poate începe. Viaţa se sfârşeşte defapt atunci. Câte altul intră şi iese din relaţii. Sperând acelaşi lucru. Murind de fiecare dată. Apoi, dintr-o dată simţi cum labirintul se îngustează. te sufocă. Te strânge de gât, durerea din piept e insuportabilă. Din suflet. Şi, te trezeşti cam pe la mijlocul vieţii ţipând! Ţipând din tot sufletul tău: "unde eşti? unde? unde eşti să pot şi eu începe să trăiesc!?". Şi, ca prin minune, peretele labirintului cade. Defapt, nu trebuia decât să recunoşti că viaţa ta nu înseamnă nimic fără viaţa lui acolo! Trebuia să recunoşti că eşti mereu o jumătate până nu te completează el! Trebuia să crezi în iubirea aia din tot sufletul ca ea să se poată împlini! Altfel, viaţa nu se putea transforma din vin în apă curată din nou! Astfel că, într-o zi, la fel de oarecare, realizezi că te-ai îndrăgostit şi mai tare de acelaşi om. Că oricine va apărea, oricât de frumoase culori ar avea sufletul său, nici una nu este la fel. Şi ştii! Ştii că el este! El este omul fără de care nu mai vrei să te bucuri, să plângi, să râzi, să faci nebunii, să respiri, să stai, să mergi. Ştii că el este constanta. Nordul. Sudul. Estul. Vestul. Busola fără de care inima ta nu mai vrea să găsească direcţia! Ştii că vor fi certuri, greutăţi, depărtări. Că simţi uneori să îi înghionteşti una, să strigi la el, să îl scuturi, să îi strigi: "pleacă!", dar ştii că defapt nu i-ai da drumul niciodată, nu l-ai lăsa nici o clipă să creadă asta sau să plece. Dacă ar face-o, ai muri. E ca şi cum ar lua aerul şi lumea şi ar duce-o cu el. El ştie. Ştie pentru că şi el simte şi face uneori la fel. Sunt zile şi nopţi în care se trezeşte apoi speriat. Speriat că poţi dispărea din nou. Că rămâne din nou în lumea aia goală şi rece plină de suflete, dar nici unul al lui. Se pregăteşte sufleteşte pentru ziua în care ai pleca din nou...Îi e teamă de moare. Apoi, constată că nu mai poate fi pregătit deloc să te piardă. Ar muri.
Apoi, într-o altă oarecare zi înţelegeţi amândoi că ziua aia nu vine. Nu mai vine. Că viaţa s-a completat şi nu se va mai destrăma niciodată. va fi mereu ca atunci când viaţa a început cu o oarecare zi de vară când ne-a aninat de suflet două cireşe frumoase, coapte şi tinere...şi ne îndrăgostim. Uneori, doar pe moment. Alteori, pe viaţă. La mine, a fost pe viaţă :)! Înţelegi tu asta, dragostea mea? Eu, nu mai plec nicăieri, pentru că oriunde aş fi, îmi doresc să fiu lângă tine!

4 comentarii:

Aimée spunea...

Te asteapta un premiu si o leapsa pe blogul meu! Intr-o oarecare zi... :)

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Te iubesc, Domniţa mea...Şi mi-e dor!

Unknown spunea...

Salutare, drag blogger!

Inițial vreau să-ți mulțumesc pentru activitatea ta internautică!
Cu plăcere lecturez articolele semnate de tine și recomand și altora același lucru.
Să știi că această postare a întrat în vizorul meu pentru revista blogurilor în cadrul emisiunii „Blogosfera Radio: Seara pe on-line cu Rodion” din 7 mai 2013.
În această ediție, împreună cu Eugenia Turculeț am fost inspirați de rîndurile semnate de tine.
Te invit pe tine și vizitatorii tăi să asculții discuțiile pornite de la lectura acestui articol acesînd link-ul : http://www.trm.md/ro/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion-si-eugenia-turculet/

Notă: Acest talk-show despre și împreună cu cei din lumea virtuală îl puteți asculta în fiece marți de la 20.15 la 21.00 on-line la Radio Moldova Muzical (http://trm.md/ro/radio-on-line-muzical/ )
Orice ediție înregistrată a emisiunii o veți găsi pe http://www.trm.md/ro/blogosfera-radio-seara-pe-on-line-cu-rodion/

Cu gratitudine,
Realizatorul şi producătorul
Rodion Guștiuc

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Ascult cu mare drag şi plăcere emisiunea ta Rodion şi ca tine, recomand cu mare drag radioul pe care îl reprezinţi şi emisiunile voastre! Sunt emisiuni frumoase şi interesante, mai ales că într-o lume a deculturalizării, voi aduceţi cuvintele acasă, în sufletul şi mintea oamenilor! Felicitări şi vă mulţumesc pentru dovada de mare încredere şi apreciere pe care mi-o dăruiţi atât, atât de frumos!