Gânduri frânturi...

Sunt un copac dezrădăcinat până la Dumnezeu! Nu pot decât să-mi las frunzele să mă dezbrace până la suflet. Un copac în sufletul gol care ţipă fără ţipăt şi peste care nici vântul nu mai adie! Sunt un copac în care nici iubiţii nu îşi mai scrijelesc numele până la sângerare. Nici oamenii nu i se mai aşează sub ramuri să povestească. M-a uitat până şi viaţa. E departe. În locul unde eu nu am să mai ajung nici măcar dacă mă voi mai naşte o dată! Rădăcinile mele sunt la tine. Nu ştiu ce trebuie să faci. Nu ştiu ce trebuie să fac. Îmi vreau doar pădurea braţelor tale şi cuibul privirii din care nu m-aş mai întoarce! - Ramona-Sandrina