(Sursa foto: internet)
tu, taci...
uneori, între tăcerile tale
aud marea
cum se opreşte într-un căuş
de suflet,
aud toamna
cum îşi scutură uşor aripile
albastre,
aud zâmbetul şi râsetul
unui copil uitat de tine prin
cămăruţele anilor
aşteptându-te
în graba ta sau a vieţii
nu te opreşti
niciodată la tine,
niciodată la tristeţile tale,
niciodată la tăceri
(la tăcerile tale...)
tragi aer adânc în zâmbet
şi râzi larg
ca şi cum ai păcăli lacrima
închizând ochii!
tu, taci...
eu aud între tăcerile tale
toamna
cum îşi scutură uşor aripile
albastre
închizând ochii
ca şi cum ar păcăli lacrima
căruntă
de atâtea tăceri şi tristeţi!
tu, taci...
iar eu, între tăcerile tale
mă simt acasă
aşteptându-te
prin
cămăruţele anilor
(retrasă undeva pe un colţ de lună
desenând carusele, sărind şotron
şi gustând nori mari din vată de zahăr )
