30 iunie 2013

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

- Iubitule, oare cum aș putea sa descriu eu iubirea?
- Ca pe o nemărginire!
- Dar eu vreau să o mărginesc! Să o adun într-un loc! Ca pe un glob de cristal!
- Știi ce văd eu în el acum iubita mea?
- Nu, ce vezi iubitule?
- Pe tine!
- Unde mă vezi? Aș vrea și eu un astfel de glob!

Ochii lui sclipiră a ea. Mâna îi căzu încet peste creștetul ei. O trase lângă pieptul lui și își lăsă chipul să se piardă în părul ei lung și mătăsos. O înveli încet în brațele lui și șopti:

- Globul meu este inima mea! Iar în ea, oricum și oricum m-aș uita, te văd doar pe tine! Ești peste tot! În fiecare bătaie a ei îmi dansezi în sânge! Cu fiecare bătaie a ei mă faci mai viu! te iubesc, draga mea!
- Iubitule?
- Da, iubita mea!
- Inima mea nu va mai muri niciodată, iar sângele meu se va transforma în stele peste cerul iubirii noastre! Și am să mă rog mereu!
- Pentru ce iubita mea?
- Să mă nasc mereu în inima ta și tu în inima mea! Te iubesc!

Undeva, cerul a respirat câteva stele. Lumea stătea în loc. Între ei doi nu era loc de nimic decât de ei. O îmbrățișare a sufletelor, iar între ele...nemărginirea! - Paul&Ramona-Sandrina, Monolog în doi

29 iunie 2013

La mulţi ani, Paul!



Astazi este ziua de Sf. Petru si Pavel, de aceea, m-am gandit sa ii uram impreuna lui Paul tot ce este mai frumos si mai fericit! Eu...am inceput prima, iar acum, va astept pe voi cei dragi :). Paul ne-a daruit...Paul ne daruieste... E randul nostru, nu e asa?

La multi ani tuturor celor care azi isi serbeaza ziua de nume!
Cuvintele m-au ajutat de cand ma stiu. Am alergat printre ele ca printr-un lan de flori mereu proaspete. Am zburat alaturi de ele si am adormit alaturi de ele ca intr-un cuib de linisti. Mi-au fost de toate in clipe de restriste. Nord si sud. Acum insa...tac. Desi intre noi cuvintele mereu se tes, se tin de mana si se rostesc frumos...acum, nu stiu ce sa iti doresc dragul meu Paul... Este ca si cum m-as fi aruncat intr-un ocean de cuvinte si in valtoarea acelor emotii nu gasesc calea de a le lega. Un roi de fluturi peste tot cerul. Si...cred ca am gasit calea. Cerul. Este o zi sfanta, iar eu am sa amintesc doar o "scrisoare cu lacrimi"...o epistola paulina. Una care este asemeni tie. Plina de daruire, de caldura, bunatate si frumusete umana.

"Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "

Asta esti tu, Paul! Dragoste. Dragostea in cele mai minunate, blande si neasteptate feluri in care ea te poate atinge. Si pentru ea ai suferit, te-ai ridicat si ai mers mai departe. Ai crezut. Ai crezut si mai mult de atat...nu ai incetat niciodata sa o daruiesti. Sa o daruiesti celor bolnavi de ea. Celor saraci de ea. Celor care o asteptau ca pe o paine calda la colt de viata. Vindeci si incalzesti. Iar dragostea te iubeste. Oamenii se lasa atinsi de tine. Nu se tem sa ii privesti pana adanc in suflet. Pentru ca oamenii raniti pot recunoaste asemeni pruncilor caldura unei priviri sincere.

Iti doresc sa nu uiti niciodata cat de frumoasa si darnica este inima ta dragul meu! Sa nu pleci sufletul in fata furtunilor din viata si sa nu uiti ca intotdeauna Dumnezeu ne deschide ferestre nebanuite catre noi, catre fericire si impliniri! Sa nu uiti ca oamenii se straduiesc mereu sa ne arate ca sunt rai, egoisti si lasi, dar defapt ei sunt plini de teama si de iubire neimpartasita. Sa nu uiti sa zambesti, deoarece zambetul este cheia catre sufletele oamenilor si calea ingerilor catre Dumnezeu. Sa stii ca esti un om deosebit chiar daca altii se vor chinui sa iti arate ca nu este asa! Sa nu uiti! Sa nu uiti ca oamenii ca tine au la baza lor o mare dragoste. Dragostea unei mame deosebite. Si...sa nu te schimbi. Imi doresc ca mereu sa pot gasi calea catre sufletul tau bun de unde sa imi iau gura de aer curat si lectia de cuviinta sufleteasca.

Sa zbori! Sa fii fericit! Sa fii iubit si sa iubesti... Sa ai o viata plina de bucurii. O poveste frumoasa scrisa intre copertile sufletului tau pe care mereu, mereu, sa o recitesti cu emotie alaturi de cei dragi...dragul meu!

La multi ani, de SF. Petru si Pavel! La multi ani, Paul!

28 iunie 2013

Dialoguri cu un înger


O să ne continuăm drumul în ziua aceasta...aşa. Obosiţi, miraţi, întrebători, plini de visare. Rutina nu mai e aceeiaşi, deşi ne cufundăm în alergătură, oameni, scene, hârtii, litere, până în dinţi pentru a vedea dacă totuşi s-a schimbat ceva cu adevărat. Poate doar un gând. Sau un gest. Un zâmbet. Un colţ de mare sau un muşchi de copac. Sau poate e doar visare cu sufletul larg deschis în care pescăruşii fac picaje ţipând a singurătate. Cine ştie? Dar azi, merge înainte. Canicula e aceeiaşi. Sau poate frigul. Nu şi inima. Ea învaţă din nou alfabetul. Sau poate doar reia unul demult, demult ştiut. Doar de noi. Doar de şoaptele noastre. De intimitatea noastră. Aştept însă seara. Atunci nu mai sunt singură. Două inimi care se iubesc şi se caută nu vor fi niciodată prea departe una de alta dacă se află sub acelaşi cer, sub aceeiaşi lună, sub aceeiaşi iubire. Eu azi, mai mult ca oricând, aştept o şoaptă în care să aud un om în sufletul gol... Omul meu. Sufletul meu! Aerul pe care am învăţat să îl respir cuminte, cu şi fără teamă.

Luna este astăzi o scoică :)...nu e aşa? Şi nu e aşa că după ce ne vorbim sub ea, după ce o redefinim şi o colorăm în verde o să dansezi cu mine?

TU...nu el, nu gândul...

Şi ai să îmi aşezi o margaretă de zâmbet în păr? Şi ai să dansezi aşa o viaţă, fără ca inima noastră să uite paşii chiar dacă noi poate uneori îi vom uita rătăcindu-ne printre alte suflete? - Ramona-Sandrina, Dialoguri cu un înger

27 iunie 2013

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)


Iubitul meu, am sa iti povestesc acum despre mine. Am sa te iau de mana si am sa te plimb prin viata mea. Sa ii cunosti toate strazile, toate cotloanele ei de frica si disperare, toate tradarile si bucuriile si mai ales, altarul acela la care ma opream mereu cand eram prea singura in mine. Un altar unde ma asezam la o cafea cu Dumnezeu si ii plangeam in brate intrebandu-l mereu de ce lasa oamenii schiopi de suflete in lume? EL mereu zambea si mereu ma apasa pe suflet amintindu-mi ca uneori in el se aude alt suflet...plangand, razand, cazand, ridicandu-se. In mine mai traia cineva a carui prezenta imi era atat de familiara, dar pe care nu il cunosteam. Ii stiam umbra umerilor, conturul chipului, a mainilor, a bratelor in jurul meu, dar nimic mai mult. Ca visul acela care se repeta la infinit, iar tu stii ca intr-o zi vei invata sa traiesti numai in el si pentru el, deoarece indiferent cata viata este afara...viata ta, toata este acolo! Te voi duce azi pe o strada unde cam pe la sfertul vietii am invatat sa ma prabusesc. Am invatat caderea ca nimeni altcineva. Si singuratatea. Atunci, iubitul meu, in abisul acela adanc si rece, Dumnezeu a suflat de trei ori cate trei cu tine peste mine. M-a resuscitat cu speranta si lumina. Lumina iubirii tale! Deodata nu mi-a mai fost atat de intuneric. Inima mea invata sa bata din nou. Corpul meu a invatat din nou pasii pana la zbor. Emotiile s-au intors precum pasarile calatoare in roiuri de fluturii stravezii. Se aruncau in mine, mureau si se trezeau nimfe de vise si dragoste pentru totdeauna. Si, in ziua aceea, am invatat sa ridic privirea. Era atat de frumos! Atat de multa lumina si culoare. Departe, pe cerul vietii mele se nastea un soare si crestea un cer senin, iar eu ma dezgoleam de toate lui. Nu am putut privi de prima data. Si teama doare. Si nelinistile. Si tacerile dor, iubitul meu! DOR! Dar m-am ridicat sprijinindu-ma de iubirea ta ca de un toiag, un talisman de vreme grea si buna, m-am invesmantat in privirea ta, mi-am pansat toate ranile vietii cu zambetul tau si mi-am asezat credinta si iubirea in suflet cu tine! Nu am alte puncte cardinale in viata si nici alta credinta. Nu vreau alt cer si nici alt soare. Nu vreau sa ma invete nimeni cum danseaza emotiile in suflet si pe sira spinarii cand seara adorame, iar iubitii raman treji. Nu vreau sa invat alte buze a ma rosti si nici ale mele nu vor rosti alt nume decat al tau! Si te-as canta! Si te-as rosti tuturor! Si te-as invata iubirea si pasii. M-as apleca sa ti-i asez la loc daca i-ai schiopata iubite, dar cum sa o fac? Cascada mea de adevar esti tu! IUBIREA mea esti TU! Acum, inchide ochii iubite si lasa-ma sa te invat un prim pas catre mine. Ma vezi cat de a ta sunt? Uneori imi vorbesti de iubire si te ascunzi in tine. Cum sa te gasesc iubite? In spatele carei usi stai? Am sa invat a le deschide pe toate doar da-mi un semn. Un semn ca ti-ai deschis pieptul sa pot intra in inima ta. In a mea...esti de cand s-au creat lumea, ingerii si oamenii. Si, si de nu ai fi, eu am sa ma opresc acum, aici, pe la mijlocul vietii si am sa te astept sa ma urci la cer. La cerul tau! Al nostru...

in inima mea
nu exista alta masura
in inima mea
nu exista alt acord,
iar de Dumnezeu m-ar aruca in lume fara tine
sa mor as vrea
sau sa nu ma amintesc
piatra sa ma fac
turla ce tipa la cer
zi si seara
numele tau
pana cand nu am sa mai fiu nimic
decat primul si ultimul gand
despre tine

26 iunie 2013

Nu vreau sa fiu nimic, daca iubire nu sunt.




Nu vreau să fiu nimic, dacă iubire nu sunt. Și nu vreau langă mine oameni dacă nu sunt în stare a-i iubi. Și nici bogății, dacă nu voi fi iubită și nu voi iubi. Cea mai importantă este iubirea. Restul? Inconsistență fără culoare, fără gust, fără trăire. Până acolo însă, voi trece punți și prăpăstii. Voi cunoaște trădări. Căderi. Disperări. Dar voi spera mereu. Voi spera că undeva la capătul tuturor vei fi tu, această iubire... pentru care a meritat să trăiesc, să mor, să înviu și să merg mereu mai departe! - Ramona-Sandrina, 26 iunie 2013, Răvașe unui negăsit

sărutul sufletelor



norii se asezasera sal peste umerii mei
soptindu-mi de tine,
soarele a luat de pe pleoapele mele
visarea mea toata tie
in timp ce marea mi s-a culcat pe inima
linistind-o cu dorul de noi
cei nevisati,
cei neintalniti
sufletul meu a simtit sa se aseze langa sufletul tau
undeva in seara, undeva departe, undeva cuib,
undeva atat de aproape de tine
incat si-a dorit sa-l sarute

asa cum numai sufletele se stiu saruta si iubi!

Pentru moarte nu sunt cuvinte...

(Sursa foto: internet)

De cateva zile, peste tot in jur, parca toate ii aminteste si ii plange. Oricat de fericita si linistita m-as simti eu acum...inima mea este mica. Trista. Undeva, au murit atat de multi oameni. Tati. Mame. Copiii cuiva. Iubite si iubiti. Iar inima mea devine si mai mica la acest gand. Eu nu sunt un om curajos in fata mortii. Nu am puterea de a ma gandi ca as putea pierde un om drag. Mi-am pierdut bunicii, dar nici acum nu ma pot impaca cu ideea. Pentru moarte nu sunt cuvinte. Ea sapa in noi goluri, abisuri, pe care nimic si nimeni niciodata nu le va mai putea umple asemenea. In noi, mereu intr-un loc, inima si carnea vor sangera. Nu vreau sa ma gandesc ce este in sufletul acelor familii, dar ma rog pentru ei sa le dea Dumnezeu putere si sa ii intareasca. Nu pot intelege...nu am inteles niciodata de ce pleaca uneori oamenii dragi atat de brusc dintre noi, dar in inima mea stiu ca Dumnezeu are un raspuns pentru toate. Chiar daca uneori noua ni se pare nedrept. A saracit pamantul de oameni, dar a imbogatit Cerul. I-a asezat intre stele sa fie noaptea mai luminoasa si sa nu ne pierdem. Ma rog sa le ajute sa gaseasca linistea in aceasta mare catastrofa, iar cand totul va deveni liniste...ma rog ca florile amintirii lor sa nu se vestejeasca niciodata. 

Dumnezeu sa va odihneasca si sa va aseze la dreapta Sa! Drum linistit catre stele!

25 iunie 2013

Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

Si am mers mai departe, cu inima cat un purice cu gandul si inima numai la tine... Cale de doua nopti am tot mers... cand de-odata, toata noaptea s-a stins, si mi-a aparut in fata o scara infinita care ducea catre un cer incredibil de stralucitor... Sa fie asta ceea ce caut? Sa fie o iluzie, sa fie un miraj, nu stiu, am pasit tiptil pe prima treapta si de-odata, ca un fior am simtit tamplele cum mi se incalzesc, iar picioarele au inceput sa nu ma mai asculte, si au inceput sa-mi ceara sa urc mai departe... Am continuat... De acum, sus este singura directie...

Zilele-mi toate-au fost doar intrebari,
Perindari, orbecairi, rataciri, dezamagiri,
False carari catre false dorinte, sperante,
Insa adevarul, in zare, departe, prea departe,

Dumnezeu mi-a sadit in suflet o sete enorma,
O foame infinita, o flacara nestapanita,
O minte poate prea ascutita, smintita, sucita,
Si o dorinta, sa-mi caut pacea, sub orice forma...

Si-am cautat-o crede-ma iubita mea, pretudindeni
Noapte si zi, la est la vest, la nord la sud,
Ma saturasem sa alerg, sa ascult fara s'aud,
Fara sa vad, sa strig far' sa'mi raspunda nimeni...

Atunci ai aparut tu, prima mea treapta spre rai,
Si-atunci inima mea a inceput sa svacneasca,
Naravasa precum un pur sange arabesc, si erai,
Prima gura de aer curat, prima picatura de sange adevarat,

Atunci am inceput sa urc, precum ingerii,
Desavarsirea mea a inceput cu tine, implinirea,
Trezirea, invierea, revigorarea, improspatarea,
Salvarea, fericirea, implinirea si mai ales, IUBIREA...

Asa ca lasa-ma sa te urc minunata scara spre rai,
Lasa-mi inima sa se scalde in cascada ta de adevar,
Invata-mi sufletul sa zboare, viata sa cante,
Invata-mi buzele sa fredoneze numele tau,
Sa te sarute... lasa-ma sa te urc iubita mea...

Sa te urc la cer! R&P Monolog in Doi

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu


Atatea lumi paralele, atatea universuri paralele, atatea destine care traiesc contemporan. Cineva spunea candva... intregul univers si toate bogatiile din lume nu valoreaza cat un suflet... Iar cand salvezi o viata salvezi un intreg univers... Asta ai facut tu sufletul meu, m-ai salvat, si odata cu mine ai salvat un intreg univers, plin de stele care stralucesc pentru tine, plin de mari care te invaluiesc de mister, plin de cascade care revarsa peste tine elixirul iubirii ce ti-o port, plin de flori care-ascund sub fiecare petala sarutari, dezmierdari si alinturi, plin de nepatruns, plin de mistere, plin de tine, plin de mine... Ce frumos imi scrii tu acolo, si toate visele si dorintele tale le-am sadit frumos in inima mea si ti le voi implini, pentru ca fericirea ta este rostul meu de a trai...

Aseaza-te langa mine frumoaso,
Citeste-mi povesti de iubire,
Uita durerea, ingrijorarea las-o,
Lasa-ti dragostea sa respire...

Vreau sa-mi asez capul in bratele tale,
Sa ma alinti, sa ma mangai sa-mi soptesti,
Cuvinte sfinte ce numai tu le cunosti,
Ascunse bine sub mandrele tale petale...

Vreau sa ne unim intr-un prelung sarut,
Precum doua izvoare de munte,
Stiu ca suntem doua statuete de lut,
Dar comorile noastre sunt multe...


Vreau sa zburam pe cerul dragostei noastre,
Ca doi porumbei albi, imaculati,
Sa atingem su sufletul toate zarile-albastre,
Sorii sa ni-i facem veri, iar ingerii frati...

Sa curga iubirea, sa rasara sarutari,
Sa-nfloreasca fericirea, linistea,
Sa ne soptim in frumoase culori,
Cuvinte nemuritoare... in doi... - Monolog in doi, Paul Sorlopciu



Si cum sa nu iti scriu? Cum sa nu scriu cu suflet pe suflet dragostea mea cand tu-mi asezi atat de frumos lumea in mijlocul inimii si o lasi sa bata, sa danseze, sa traiasca, sa rada, sa spere, sa zboare atat de firesc? Sunt multe intre lumile noastre iubite... Multe...Uneori, simt ca unul e soarele, iar altul luna...ca toate sunt luntre si punte intre noi, dar eu oriunde sunt, te port cu mine si stii si stiu...stiu ca intre noi defapt nu este nimic...decat o mare iubire. O iubire mai libera decat pasarile cerului, pe care nimic nu ar putea-o lega vreodata. Nimic nu ar putea-o inchide. Ne suntem colivii cu usile deschise si zburam mereu unul spre altul. Imi spui ca eu te-am salvat. Eu doar te-am iubit nefiresc de cand ma stiu. Am intins catre tine punti de ganduri senine si drag. Am ridicat poduri si L-am iubit pe Dumnezeu pentru ca te-a plamadit si te-a daruit lumii acesteia. Te-am chemat de atatea ori in gandul meu si te-am stiut ca esti undeva...inima mea mereu scruta toate zarile ei...simtindu-te. In sufletul meu eu m-am nascut cu tine...singura cheie care te potrivesti tuturor usilor mele. Iti sunt carte deschisa, dar nu am nici o teama ca ma vei rupe corbilor. Stiu, stiu ca vei scrie mereu in mine cu tine, cu noi si ma vei iubi...cum numai tu poti si stii sa o faci...tulburandu-mi si linistindu-mi toate apele vietii! Imi esti mare si mal, cer si pamant, ploaie si soare...aer si suflet! Nu stiu cum a fost viata mea fara tine, dar nu vreau sa stiu cum ar putea fi daca tu ai disparea!!! Daca eu sunt salvarea ta...iar tu a mea...inseamna ca ingerii au stiut de ce ne-a invatat sa zburam doar impreuna. Aripile noastre nu se potrivesc pe alti umeri de suflet si nici in alte zboruri si ne-a binecuvantat...unul cu altul. De va fi vreodata sa raman schioapa de aripa ta nu vreau sa mai zbor. Vreau doar sa umblu apasat prin mine si sa privesc mereu spre raiul pe care mi l-ai daruit! In mine, TU...esti oaza mea de tot in care eu voi intra mereu sa-mi iau gura mea de viata, de liniste, de mine!


Ma asez langa tine iubite
sa pot sa-ti sarut fruntea,
sa-ti citesc, sa te-alint
mana ta draga in mana-mi
s-o culc

Si am sa-ti spun despre toate
ce-n suflet am strans,
iubirea-mi cuminte apoi
pe sufletul tau am s-o asez
cu-n suras

Cand inima ta tremurat iti va bate,
iar inima mea fara aer va sta
si intre noi cuvintele toate
sa se rosteasca nu vor putea
te voi iubi

Te voi iubi cum niciodata nu am iubit
si trupul tau cu trupul meu am sa-l alint
sarutul nostru va fi un zbor
tu-mi esti aripi si tu-mi esti apa
in care mor

si reinviu mult mai frumos si mai firesc
iubita sa-ti fiu, femeie sa-ti fiu,
iar tu in toate-mi
un dar ceresc! - Monolog in doi, Ramona-Sandrina


Monolog în doi - fragment




de la o vreme, diminetile sunt mai senine
viata mai asezata
nu mai valureste in mine ducandu-ma intr-un larg
unde nu ma gasesc
de la o vreme, inima mea bate cu inima ta
nici nu conteaza
daca intr-o zi se va opri si va muri in mine
de atata tine
de la o vreme, aerul meu nu se mai respira
esti tu, iar tu,
imi intri in suflet ca o raza de soare fara de sfarsit
diminetilor si noptilor
nu mai apui si nu te ascunzi dupa nori trecatori
incalzindu-ma de oriunde ai fi, de oriunde ti-as fi
intelegi?
poti sa dispari oricand. eu nu voi mai muri niciodata
si nici nu voi uita sa zambesc
inima mea s-a trezit si vrea sa traiasca a femeie,
eroic, imposibil, nestiut
pentru a te darui timpului si eternitatii...ei
elixir de nemurire
ce ma duce mereu, mereu catre nordul din mine,
tie!

Monolog in doi, P&R

Te voi scrie in nisip adanc, precum intr-un cuib de suflet...

Te voi scrie in nisip adanc, precum intr-un cuib de suflet si te voi da marii sa te cante asa cum eu nu indraznesc sa o fac desi tu-mi esti intreaga marginire!!! - Monolog in doi, P&R

Mainile sus fani Stan Stefan si fredonati! :)

Stefan a inceput deja turneul prin tara. Multi dintre noi am asteptat acest album ca pe o gura de aer curat, ca pe painea calda. Dintre toti, el cel mai mult...pentru ca s-a scris in note muzicale pentru noi, iar sufletul lui suna atat de cald in aceste acorduri!

Imi doresc sa vad pietele pline si oamenii cantand alaturi de el fiecare melodie! Ce spuneti? Nu e asa ca Little Star merita asta? Haideti sa invatam melodiile impreuna...Incepem cu asta?!

1,2,3 siii..."my baby doesn't love me...no more...how can I go home without my soul...my baby doesn't love me..."

O melodie trista, dar atat de frumoasa...Cine oare nu a parasit vreodata astfel??? Uneori, plecarile nu sunt decat ramaneri eterne!

Sa repetam traseul:

Bucuresti 23-iunie; Slatina 29 iunie; Craiova 6-iulie; Drobeta 13-iulie; Arad 20-iulie; Deva 28-iulie; Turda 3-august; Bistrita 10-august; Piatra Neamt 17-august; Bacau 24-august; Focsani 31-august; Galati 7-septembrie; Tulcea 15-septembrie; Slobozia 21-septembrie; Buzau28-septembrie.

Mainile sus fani Stan Stefan si fredonati! :)

Salutări de la mare!



Va imbratisez si va salut pe toti cu drag si dor si va trimit un zambet plin de caldura si prietenie de aici de la mare!

23 iunie 2013

Monolog în doi - fragment


Atatea lumi paralele, atatea universuri paralele, atatea destine care traiesc contemporan. Cineva spunea candva... intregul univers si toate bogatiile din lume nu valoreaza cat un suflet... Iar cand salvezi o viata salvezi un intreg univers... Asta ai facut tu sufletul meu, m-ai salvat, si odata cu mine ai salvat un intreg univers, plin de stele care stralucesc pentru tine, plin de mari care te invaluiesc de mister, plin de cascade care revarsa peste tine elixirul iubirii ce ti-o port, plin de flori care-ascund sub fiecare petala sarutari, dezmierdari si alinturi, plin de nepatruns, plin de mistere, plin de tine, plin de mine... Ce frumos imi scrii tu acolo, si toate visele si dorintele tale le-am sadit frumos in inima mea si ti le voi implini, pentru ca fericirea ta este rostul meu de a trai...

Aseaza-te langa mine frumoaso,
Citeste-mi povesti de iubire,
Uita durerea, ingrijorarea las-o,
Lasa-ti dragostea sa respire...

Vreau sa-mi asez capul in bratele tale,
Sa ma alinti, sa ma mangai sa-mi soptesti,
Cuvinte sfinte ce numai tu le cunosti,
Ascunse bine sub mandrele tale petale...

Vreau sa ne unim intr-un prelung sarut,
Precum doua izvoare de munte,
Stiu ca suntem doua statuete de lut,
Dar comorile noastre sunt multe...


Vreau sa zburam pe cerul dragostei noastre,
Ca doi porumbei albi, imaculati,
Sa atingem su sufletul toate zarile-albastre,
Sorii sa ni-i facem veri, iar ingerii frati...

Sa curga iubirea, sa rasara sarutari,
Sa-nfloreasca fericirea, linistea,
Sa ne soptim in frumoase culori,
Cuvinte nemuritoare... in doi...

21 iunie 2013

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu


Atunci voi zbura catre tine ca un gargarit, rosu cu picatele negre, vreau sa-ti aduc zambetul pe bunze si caldura in inima. Vreau sa ma plimb cu tine prin parc, vreau sa admir rasaritul, vreau sa merg la furat de cirese prin gradini pe la vecini, vreau sa alerg pe plaja impreuna cu tine. Vreau sa cresc alaturi de tine, vreau sa infloresc alaturi de tine, vreau sa simt, sa iubesc, sa citesc, sa invat de la tine... Vreau sa imbatranesc cu tine... Sa ma trezesc cu tine-n gand si sa trag plapuma noptii cu gandul la tine... Vreau atat de multe pentru noi sufletul meu, atat de multe vise am adunat in mine incat nu-mi ajung cuvintele sa-ti exprim... Dar nu vreau sa traiesc in viitor, nici sa-mi fac prea multe planuri, pentru ca de cand ma stii, spontaneitatea mi-a fost atu... si de ce nu... viata neplanificata este intotdeauna mai curata, mai frumoasa, mai surprinzatoare... Asa ca imi sorb elixirul de spontaneitate impreuna cu tine, caldura zilelor mele... Si zilele-mi sunt insorite, si noptile linistite, si toate sunt la locul lor, ca in a 6-a zi de creatie, asa cum le-a lasat Dumnezeu, curate, sfinte si nevinovate... Te sarut floarea mea!!! - Paul Sorlopciu, Monolog în doi




Iar eu te voi aştepta Gărgăriţul meu, indiferent cât va dura această aşteptare. Te voi aştepta eternităţi de va fi nevoie! Cu iubirea ta în suflet, nimic nu va fi greu. Nici o cădere, nici un zbor. Te voi aştepta să îmi aşezi zâmbetul pe buze şi să tragi peste noi plapuma nopţii sărutându-mă pe frunte. Şi, mai presus de toate te aştept să îmi aşezi în viaţă, viaţa mea... Viaţa mea, dragul meu eşti TU! Între atâtea urcuşuri şi coborâşuri, viaţa noastră niciodată nu a fost acasă. Niciodată nu a putut să înceapă. Ea doar...a existat. Fiecare aruncaţi pe alte mări, pe alte valuri. Izgoniţi dintr-un paradis liniştit pentru a se regăsi. Atâtea furtuni şi naufragii până când ne-am găsit. Atâtea insule pustii şi greşite. Mereu am scrutat zarea căutând, aşteptând ceva ce inima mea ştia. Ea...ea dintre toate a ştiut mereu că undeva, cineva mă cheamă şi ea chema. Ştia că rostul ei era acea unică barcă în care odată ajunsă va pluti până la capăt şi mai departe. Iar ziua aceea...ne-a ajuns, iubitul meu. Barca inimii tale a ajuns acasă la malul inimii mele...şi e bine! Atât, atât de bine! Şi este bine că nu avem planuri, că nu ne pecetluim viaţa cu promisiuni, că o vrem mereu alta, surprinzătoare şi curată. Că vrem să o curăţăm de ce a fost rău şi grea în ea...cu noi şi iubirea noastră. Că o construim şi reconstruim în noi pentru ca să putem să ridicăm din inimile noastre o cetate unde noi să ne fim mereu indiferent ce ar fi. Acolo...nimeni nu va bate, nimeni nu va intra şi de acolo nimeni nu ne va izgoni! Iubirea noastră e singura cetate care nu va mai cădea, pentru că are zid însuşi lacrimile şi zâmbetul lui Dumnezeu. În ele ne-am îmbrăcat când El ne-a îngrijit în palmele Sale şi ne-a trimis în lume..doi goi unul de altul, unul pentru altul, unul în căutarea celuilalt! Şi ai ridicat primul zid din cetate, iar eu acum pe al doilea. De azi, aşa cum ţi-am mai spus...voi fi Ana ta. Am să mă zidesc în tine şi în iubirea ta şi de alta nu mai vreau să ştiu, dragostea mea! Îmi toate-mi eşti şi îmi vei fi, mai presus de mine.Te aştept să îmi fi alături, să îţi citesc în timp ce capul tău va fi în braţele mele, iar mâna mea peste creştetul tău...Te aştept să învăţăm împreună, să zburăm împreună, să creştem împreună şi să nu mai ştiu cum sunt zilele în care zâmbetul tău e umbrit! Cred că menirea mea de când m-am născut a fost să fiu îngerul păzitor al zâmbetului tău...pentru că de acolo mi-am luat eu ora exactă a vieţii mele...din fericirea ta! Acum...doar vino acasă... Vino acasă să mă înveţi dansul şi iubirea sub glasul tău, sub privirea ta, sub iubirea ta şi...nu îmi mai da drumul, chiar dacă poate uneori ritmul îşi va uita notele! Tu eşti toată muzica de care am nevoie să îmi amintesc că trăiesc şi să iubesc! Te iubesc, Paul! - Ramona-Sandrina, Monolog în doi

Atunci defapt mor iubiţii. Când în inimile lor, unul nu mai bate!

Sursa foto: internet

Plec. Plec şi tu ştii. Ştii de când am venit că voi pleca. Ştii că mă vei lăsa. Şi nu mă vrei rămasă. Am să dau cu mine de toate gândurile şi valurile, de toate tristeţile până nu o să le mai ştiu gustul. Învăţasem să sper. Degeaba. Îngerii, în mine mor din faşă. Omul nimănui. Femeia şi mai nimănui. Dar, mi-e bine. Măcar nu mai plec singură. Voi avea în mine o iubire. O mare iubire. Cu ea voi trece munţii. Cu ea voi trece viaţa.Uneori, probabil am să mai tresar în sufletul tău. Uneori probabil, inima ta va mai bate cu mine. Din ce în ce mai rar. Din ce în ce mai încet. Până când,îmi va uita ritmul. Atunci defapt mor iubiţii. Când în inimile lor, unul nu mai bate! Aş vrea doar...să fii fericit chiar dacă asta înseamnă ca eu să nu mai mă întorc!

20 iunie 2013

Citate - Monolog în doi...


Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

 

"- Am să plec! Am să plec departe!
- Cât de departe, iubito?
- Acolo unde există sfârşit! Acolo unde iubitele pot muri!
- Nu există un astfel de loc, iubita mea!
- Pentru orice există!
- Nu şi pentru tine! Iubirile se nasc şi mor în sufletul celui care le simte!
- Atunci, am să mor în sufletul tău!
- Sufletul meu nu te va ucide niciodată!
- Iubite, pot să merg la capătul pământului şi să te aştept? Poate acolo aşteptările îngheaţă!
- Dar vor fi tot aşteptări!
- Nu vor mai durea aşa! Eu am să fiu piatra, iar ele apele...
- Dar de ce mă aştepţi iubito?
- Pentru că mi-e dor de tine mereu...Aş vrea să ştiu cum sunt braţele tale în jurul meu! Nu ştiu unde să te mai caut! Răscolesc în mine cu fiecare şoaptă de-a ta şi mă agaţ de vise!
- Agaţă-te iubito! În ele suntem liberi! Dar nu uita! Eu sunt acolo iubito! Dincolo de ele! Nouă viaţa nu ne poate pune zăbrele...
- Eu mă simt în mine ca într-o închisoare! Zăbrelită peste tot cu dor şi lacrimi! Eşti departe! Departe..
- Deshide ochii iubito! Eu sunt acele zăbrele şi te iubesc! Eşti doar o colivie cu aripile deschise spre mine!
- Dar mi-e atât de dor că doare...Doare sângele şi inima!
- Eu sunt carnea ta şi sângele tău! Eu sunt inima ta! Apasă-ţi inima iubito şi ai să vezi cum te iubesc!
- Atunci, oriunde voi pleca, voi fi cu tine şi nici să mor nu am să pot! Am să-mi iubesc inima iubite mai mult decât pe mine!
- Atunci, sunt nemuritor! - Monolog în doi"

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu



"Sfadis-au ursitoarele la al meu crestet,
Pana s-au inteles ce sa-mi urseasca,
Va fi un rege, va fi un destept,
Va fi un miliardar, va fi un poet,

Va fi un haiduc, va fi un cantaret,
Va fi un simbol, va fi un profet,
Va fi un lider, va fi un filosof,
Va fi un intelept, Va fi un scriitor...

Nu va fi nimic din toate astea una a spus,
El va fi unui suflet jumatate, e de-ajuns...
Ce folos trage omul din cele de mai sus,
De nu va fi gustat din fructul cel ascuns...

Din fructul zeilor, din elixirul ingerilor,
Din mandria universului, din esenta sorilor,
Din sangele lui Dumnezeu, visul profetilor,
Samanta tuturor minunilor, cununa sfintilor...

Va fi iubit, va fi visat, va fi privit,
Va fi sorbit, vrajit, momit, indragostit,
Va invata sa pretuiasca, darul prea sfant,
Far' de care n-ar exista fiinta omeneasca,

Va tocmi stelele cu inima sa,
Va imblanzi uragane, va dansa cu norii,
Ramona-i va fi lumina ochilor,
Penelul ii va fi sabie,

Si va ucide plictiseala, monotonia,
Grosolania, minciuna, prostia,
Desfranarea, gelozia, melancolia,
Invidia, lacomia si indiferenta...

Toate acestea va fi si va face,
Va fi un om... cu vino-ncoace,
Iar rostul sau pe-acest pamant,
Sa iubeasca, e tot ce va avea mai sfant... - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"



""Gărgăriţă-riţă,
zboară-n poieniţă,
zboară ca şi gândul,
ocolind pământul,
ca un paraleu
Pân' la iubitul meu"

şi pieptul meu s-a deschis larg
inima s-a făcut mică, mică
de teamă iubite!
teamă că nu am să te găsesc
oricâte lumi aş străbate,
că am să te pierd
chiar şi de mână
când ne vom ţine,
dar a zburat nebuna
a zburat un acrobat nebun de iubire
prin toată lumea şi s-a oprit
doar la tine
aghiasmă şi anaforă sfântă vieţii mele
atât de banală fără tine...

cum ştii tu dragostea mea
din depărtările tale
să-mi iei sufletul pe palme şi să-l
îngrijeşti tuturor zilelor mele
pe care le sfinţeşti
îmbrăcându-mă în cuvinte,
în visare,
în zâmbet şi atât de multă bunătate
mi le aşezi frumos
pe viaţă,
pe inimă,
în gânduri
mă săruţi cu tot dorul tău de om şi bărbat
şi mă trimiţi în lume
să se bucure şi alţii de mine,

dar ştii tu?
ştii tu că ei se bucură prin mine de darurile tale???
căci toată-ţi sunt îngemănată
şi de-ar fi să se termine lumea
şi viaţa
eu de tine nu am să mă pot dezlipi
şi-am să mă rog iubite, cum am să mă mai rog
lui Dumnezeu:
"Doamne! Doamne să nu mă mai laşi să mă nasc fără el!
Ucide-mi lumile toate şi aruncă-le în toate zările firii
şi nefirii, dar fără el...nu mă mai trimite în lume
că îmi voi goală precum bătaia unui clopot
în ţipătul pământului către Tine Tată!"

ştii tu, Paul...iubitul meu...iubite!?!
cum aştept seara?
seara când mă dezbraci de toate
gândurile-rândurile
şi-mi torni pe frunte,
pe buze,
în priviri

dragostea,
iar eu te gust de trei ori câte trei
cum mă învăţa bunica să iau anafora
şi îmi fac cruce cu iubirea-mi toată
pentru toate zilele în care nu îmi eşti
şi pentru cea în care îmi vei fi
la o aruncătură de mâna mea
altar,
ţie!

ştii cât de viaţă-mi eşti în toate
şi cum te iubesc, soare peste tot cerul sufletului meu???
 ŞTII?!?

(acum zboară gărgăriţa mea şi sărută-i ochii de dor şi drag,
fruntea de apăsări şi amărăciuni,
buzele de aşteptare,
inima plină de întrebări şi nerostite
şi vindecă-l de toate să nu mai ştie de tristeţe,
iar de altfel nu poţi...aruncă-te în el şi mori
căci...fericirea lui mi-e grijă-n toate!!!) - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"


Monolog în doi - fragment

(Sursa foto: internet)

Vino acasă Iubite!!!
- Dar sunt acasă! Singura casă pe care o cunosc e inima ta!
- Şi atunci de ce mă doare inima atât de tare? Parcă ar fi o piatră!
- Deoarece şi pietrele uită uneori că sunt desprinse din cer. Şi plâng! Plâng în doruri adânci!
- Aşa plâng pietrele iubite?
- Aşa plâng eu!

19 iunie 2013

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu



(Sursa foto: internet)

" Iti trimit un sarut frumoasa mea, dintre stele... Mi-a venit in minte o poezie minunata, scrisa de Lucian Blaga:

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

La fel si eu floarea mea, te admir, te iubesc, te traiesc, te sorb din priviri, te visez, dar nu vreau sa te descifrez, vreau sa te pastrez asa cum esti, misterioasa, frumoasa, minunata, dulce, aromata, perfecta si nevinovata... Pentru ca tu esti corola de minuni a lumii pentru mine, esti vraja mea si te iubesc...

Cat de pustii si lungi erau zilele fara tine,
Cat de intunecate si sterpe erau diminetile,
Aveam o boala in suflet, dar nu trecea cu pastile,
Tu esti ce-mi lipsea, soarele zilelor mele senine...

De cate ori imi ascultam inima, sarea o bataie,
Ma vedeam mereu scindat in oglinda,
Zambetul durerea nu putea sa-mi ascunda,
Chiar si-n zilele senine, percepeam numai ploaie,

De unde era sa stiu ca Dumnezeu imi sadise in suflet,
Dorul de tine, imi scindase inima in doua,
Imi legase fericirea de tine, orice vis, orice zambet,
Nu stiam ca-mi esti suflet, minune si roua...

Insa acum traiesc, fericirea e-n floare,
Sunt implinit si cant ca o privighetoare...
Te iubesc, te sarut din vis minune ce-mi esti,
De cand te cunosc, ma simt ca un personaj din povesti - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"



(Sursa foto: internet)

"Pentru o clipă, seara mea a tremurat. Stelele licăreau ciudat, ca printr-o ceaţă. Le priveam de pe cealaltă parte a lacrimilor, iar cerul nu mă mai putea alina. Nu mai găseam cuvintele dincolo de şoaptele lui. Nu mai auzeam şoaptele. Şi mi-am amintit iubitul meu! Mi-am amintit abisul în care m-am trezit când m-am născut. Un abis adânc şi greu în care uneori legam pietre de moară de mine şi mă aruncam vieţii ca pe un câine, dar nici viaţa nici corbii nu mă vroiau. În mine licărea mereu ceva! Ca un talisman. Ca un sărut de-al lui Dumnezeu peste inima mea bolnavă. Binecuvântarea cu tine! Ai fost mereu talismanul meu la drum greu în viaţă şi m-ai apărat, m-ai protejat la căldura sufletului tău şi m-ai iubit. Mi-ai oblojit aşteptările şi mi-ai dat sens zborurilor. Când cădeam şi genunchii sufletului îmi erau juliţi şi sângerau a răni deschise, mâna ta mereu îi spăla, îi vindeca şi îi săruta. le arăta din nou drumul...către lumina aceea de unde se întrezărea silueta unui bărbat ca nici un altul. În tot hăul acelesi disperării, mereu am ştiut că eşti undeva. Undeva şi mă strigi! Undeva şi mă rosteşti! Undeva şi mă aştepţi! Undeva şi mă aştepţi până în cele mai nesperate gânduri ale tale..., dar nici n-aş fi visat a fi tu! În viaţa noastră ne-am trecut de câteva ori prin preajmă. E drept că inimile au tremurat şi atunci, dar am crezut că e doar un vânt răzleţ ce trece. Acum ştiu că nu va trece niciodată iubitul meu. Nimic din viaţa mea nu va trece decât cu tine!

Aripile mele nu s-ar fi desprins niciodată de corp
nu aş fi ştiut ce să fac cu ele
nici la ce-mi folosesc
inima mea nu ar fi învăţat să bată în toate limbile ei
nici nu ştiam că vorbeşte
sau că poate să simtă aşa
ciudat însă, cum de la o vreme, aripile s-au deschis,
viaţa a început să cânte,
iar inima mea îi vorbeşte direct inimii tale
pe înţelesul nostru,

iar asta, asta pentru că TU mă iubeşti...,

iar eu, te voi iubi înmiit şi voi avea grijă de zâmbetul tău, de sufletul tău şi de toate florile ce le-ai sădit frumos şi cuminte în viaţa mea. Voia avea grijă să nu ucid fluturii ci să-i transform în coconi de unde să se nască clipe fără de sfârşit pentru noi! Te iubesc...cu toată viaţa mea! - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"

Azi, după mult timp mi-am dorit să gătesc...



Azi, după mult timp mi-am dorit să gătesc aşa cum o făceam în momentele mele dragi. Mi-a fost un dorrrrrr...să stau în bucătărie, să aleg salata, să o spăl, să fredonez melodiile de la radio, să fac piruete, să zâmbesc aşa...fără motiv . Am gătit cu tot dragul şi dorul şi am aşezat masa întrebându-mă cum ar fi...

În timp ce păpaţi, eu merg la sărmăluţe. La radio cântă încă nişte melodii frumoase, iar frunzele de viţă s-au opărit . Pe jumătate cred că şi eu...că sunt peste 38 de grade în casă !

Poftă bună... :-* !

P.S. - licuricii şi pinguinii mănâncă sarmale?



Pe mai încolo...Merg să gătesc o ciorbiţă de salată verde şi sărmăluţe în foi de vise...Ouffff, viţă :)))! Mă întreb ce o ieşi ^_^ !

P.S. - licuricii şi pinguinii mănâncă sarmale?

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu


Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu



"- De ce crezi în mine, de ce nu te îndoieşti?
- Pentru că vreau să cred în mine şi pentru că iubirea iubeşte. Nu ştie altă limbă decât a ei!
- Te temi?
- DA! Dar mă tem mai tare să nu te iubesc decât să te pierd! Dacă nu te-aş iubi nu aş cunoaşte desăvârşirea. Dacă te pierd, îmi vei rămâne în suflet!
- Unde merg iubiţii când se pierd de ei?
- În ei înşişi, deoarece acolo este casa iubirii lor veşnice! În suflet!
- Vezi?
- Ce"
- Am aici în suflet un semn de carte cu tine!
- De ce?
- Să te găsesc de-a lungul eternităţilor şi să te iau acasă...în inima mea! mereu! - Monolog în doi"

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu


în iubirea goală


Monolog în doi - noapte bună!


18 iunie 2013

De ce îl iubeşti? - cutiuţa cu citate



Dialoguri cu un înger - Cum fac dragoste cuvintele, iubitul meu?



- Cum fac dragoste cuvintele, iubitul meu?
- Se ascund în suflet şi se iau în braţe!
- De aceea simt cum se unesc pereţii inimii până la lipsa de aer?
- Da! În mijlocul lor încape o nemărginire de iubire!
- Cât de nemărginită?
- Cam aşa, ca tine!
- Dar eu sunt mărginită! Tu eşti începuturile şi sfârşiturile mele! Între toate acestea eşti numai tu!
- Şi în tot ce sunt, sunt cel ce te iubeşte!
- Eu sunt cuvântul tău?
- Până la moarte! Apoi, am să devin din nou nemărginirea ta!

(Dialoguri cu un înger, Ramona-Sandrina)

Am o urmă pierdută între umbra ta şi a mea...



Am o urmă pierdută între umbra ta şi a mea...

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu


Mi-e dor să te aud vorbindu-mi despre orice!!!



(Sursa foto: internet)

Spuneam că mi-e dor de tine. Altfel. Mi-e dor să te aud vorbindu-mi despre orice!!! Despre cât e de înalt cerul la tine, despre cât de des zâmbeşti sau te întristezi, despre vremea de afară, despre nori şi senin, despre cum îţi plac ochiurile dimineaţa sau pur şi simplu să taci, iar eu să ştiu că îmi spui atât de multe..............

câteodată şi câinii din noi vor stăpân...


(Sursa foto: internet)

zic, să înceapă să plouă
am nevoie Doamne de multă ploaie în suflet
să mă înec în mine până la ultima gură de aer
apoi, poate s-o găsi cineva care să mă ia sub sufletul său
să mă înveţe să respir din nou corect
şi să nu mai mor în mine

câteodată şi câinii din noi vor stăpân

Atinge-mi sufletul. Mai bine nu. Ia-l cu totul.



Atinge-mi sufletul. Mai bine nu. Ia-l cu totul. E al tău. Ce aş putea face eu cu el fără tine? Sau îndepărtată de tot ce mă tresare ca pe-o petală în adierea unui vânt? Ce aş putea să fac eu cu un suflet în care tu nu ai fi? Ar fi atâta singurătate încât aş împietri în mine, iar timpul m-ar sfârşi sub clipe, ape adânci. Şi ar trece apele, ar seca timpul, iar eu tot acolo aş aştepta să apari. Aş aştepta, să ştii! Cum ţipă sufletele iubite? Cum? În tăcere!

Fiecare om are un loc al lui unde pleacă...




Fiecare om are un loc al lui unde pleacă în clipe grele sau fericite. Un loc unde simte că niciodată nu poate fi trădat. Un loc unde niciodată nu este în plus. De unde niciodată nu va trebui să plece. Un loc unde mereu găseşte zâmbet, senin, energie, dăruire şi multă, multă iubire. Un loc unde nimic rău nu se poate întâmpla. Pentru mine, acest loc este în braţele prietenei mele, Andreea. Singura fiinţă de care sunt mai sigură decât sunt de mine. Ea mă cunoaşte când eu mă uit. Ea mă găseşte când eu mă pierd. Ea mă aduce mereu acasă. Habar nu am cum. Bănuiesc doar că iubirea, prietenia şi preţuirea noastră funcţionează ca un GPS sufletesc. Nu ne putem pierde oriunde ne-am fi. Ea este căminul meu adevărat! Am să plec un timp la ea, pentru că am nevoie de mine înapoi. Nu ştiu cât va dura şi nici dacă am să mă mai întorc. Acum ştiu doar că vreau la prietena mea în braţe să mă vindece de mine, pentru că numai ea poate...numai ea mă iubeşte ca nimeni altcineva!!!


uită-mă

(Sursa foto: internet)

nu te teme iubite,
nu am să te pun pe tine să mă rupi de tine
am să plec,
am să plec singură
în locul acela unde oamenii se transformă
în tăceri adânci, adânci şi-şi mor o ultima dată
cu iubirea înfiptă în suflet

nu te teme iubite,
nu am nevoie să îmi scrii vreun prolog,
nici să-mi păstrezi tăcerea în vreun parastas
sentimental,
ştiu să dispar în aşa fel încât nimeni nu mă va aminti
decât cuvintele alea
care nu ştiu să tacă

aşa cum ţi-am spus,
am să plec,
am să plec singură
am doar o singură dorinţă înainte de a deveni tăcere
lasă-mă, lasă-mă
să mă îngrop lângă sufletul tău
apoi, uită-mă!!!!

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu


Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu



Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

(Sursa foto: internet)

"Iubite...Raiul te-a păcălit! Nu ţi-au dăruit nimic din ce nu aveai până acum! Nu ţi-au dăruit nimic din ce nu erai! Tu...tu ai fost mereu un înger cu o inimă de înger. Aveai nevoie doar de cealaltă aripă ca inima să-ţi bată din nou în ritmul nostru. Să mă iubeşti mai mult dragostea mea? Nuuu...Şi mai puţin de m-ai iubi ar fi de ajuns să îmi faci inima să zâmbească, sufletul să tresare, iar viaţă să fie completă! Singurul paradis în care îmi doresc să zbor cu tine...eşti TU! "Acum stiu cu desavarsire raspunsul..." că te iubesc chiar de ar fi să-mi pleci. Şi doar atingerea ta de o clipă mi-e de ajuns să trăiesc eternităţile fericită... - Ramona-Sandrina, Monolog în doi

Gândul de dimineaţă...

 (Sursa foto: internet)

Vă doresc o zi plină de magia gândurilor bune, de oameni frumoşi alături de voi, căci oricâtă bogăţie am strânge, doar oamenii sunt cei care ne poartă în suflet şi ne dăruiesc poveşti timpului...Vă doresc să zâmbiţi mult, să culegeţi în voi speranţe şi să zburaţi în gândul vostru cât mai sus! Să aveţi o zi liniştită!

naşte-te femeie ca să mă iubeşti!...



Când aerul nu îţi mai ajunge şi simţi un dor nebun care te sufocă nu îţi rămâne decât...să iubeşti! Să iubeşti până la ultima emoţie din tine omul care te-a recreat prin inima lui şi te-a născut ţie şi lui:
"naşte-te femeie ca să mă iubeşti!", iar eu...m-am născut direct de sub coasta lui stângă!!!

Noapte bună...

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

 
(Sursa foto: internet)

"Printre soapte si mangaieri,
O sa-mi las inima sa se topeasca,
Precum o lumanare o sa-ti picur prin suflet,
Scantei de nemurire...

Te iubesc in nestire,
Respir pentru tine, pasesc pentru tine,
Scriu pentru tine, gresesc pentru tine,
Alerg pentru tine, traiesc pentru tine...

Iubirea mea este indelung rabdatoare,
Dar are o singura nerabdare,
Sa te revada, sa te resimta,
Sa te cuprinda, sa te sarute, sa te asculte...

Iubirea mea nu cauta in ale sale,
Dar freamata de grija pentru tine,
Iubirea mea nu se lauda,
Dar poarta-n frunte numele tau...

Iubirea mea iarta tot, uita tot,
Dar nu-si iarta timpul petrecut fara tine,
Nu uita nicicand clipa cand te-am cunoscut...
Si se bucura de adevarul tau... un vis real...

Iubirea mea nu-i inteleapta, iubirea mea e simpla,
Atat de simpla... incat nimeni n-o poate cuprinde,
Atat de curata, atat de dulce si adevarata,
Atat de mare, atat de sincera, atat de eterna...

Tu esti motivul pasilor mei,
Tu esti motivul pentru care vreau sa fiu,
Tot ce-i mai bun...
Pentru tine e tot si prin tine...

Pentru ca te iubesc!!! - Paul Sorlopciu, Monolog în doi"

(Sursa foto: internet)

" atâta nord dragul meu, atâta cer necuprins
şi-atâtea stele fără lumină
sub paşii mei ce mereu te-au căutat
atât, atât de departe
că nu vedeai cu ochii
apoi,
apoi,
inima mi-a spus odată ţipându-mi din piept:
"nu mă simţi cât de aproape-ţi sunt?"
şi am ştiut că Dumnezeu mă născuse
în suflet cu tine
aceeiaşi mărime,
acelaşi acord,
aceleaşi bătăi din mine în tine,
din tine în mine
din noi în noi
de atunci, nu am mai rătăcit,
nu m-am mai plâns,
nu am mai crutat zările
ţi-am vorbit şi te-am iubit
cu toate nopţile şi zilele mele,
cu toate clipele
aşteptând,
aşteptând cuminte vocea ta
să mă rostească aşa
cum numai tu ştii
privirea ta,
să mă culeagă ca pe o apă
într-o cupă,
braţele tale să mă cuprindă
atât de simplu,
atât de curat,
atât de etern
încât, am să-mi imprim viaţa cu tine
şi viaţa de după viaţă,
iar alte mâini...nu mai vreau
să-mi ţină în palme inima
nu înţelegi? ea are forma ta firească!
nu înţelegi?
n-am altă lege şi nici altă credinţă,
tu-mi curgi prin toate clipele
în sânge şi în suflet
atât de sincer,
atât de dulce,
atât de...TINE!

Pentru că nu ştiu...
nu ştiu cum este să nu te iubesc
şi nici c-aş vrea o viaţă fără tine,
căci TE IUBESC atât de mult, iubite! - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu


17 iunie 2013

A fi, a obloji, a iubi...



A fi, a obloji, a iubi...nu abandonaţi niciodată...mâine nu există! Conjugaţi verbul "a iubi" prin iubirea voastră în fiecare clipă. Încep eu: eu iubesc! vă iubesc!

Te...iubesc!

Mi-e teamă...



Mi-e teamă, dar am să îi spun mereu în gândul meu despre minunile pe care le naşte în inima mea şi despre cât de frumos tremură ea... Am să îi spun despre minunea care îmi este... am să îi povestesc despre noi şi lumi negândite...şi am să tremur în mine precum un copil!

Iubirea nu înseamnă a face ceva extraordinar...

:) noi modelăm flori din hârtie igienică...printre altele fireşti... 


"Iubirea nu înseamnă a face ceva extraordinar, eroic, ci a face lucruri obişnuite, cu sensibilitate. - via Claudia Moldovan"
 

Când un sărut se întâmplă, nimic trupesc nu are loc. ..



Când un sărut se întâmplă, nimic trupesc nu are loc. În mijlocul sufletului nostru coboară îngerii şi ne ajută să zburăm în doi...unul cu sufletul celuilalt! Aşa...văd eu sărutul! Şi când va fi, vreau să plutesc...

Mereu ne va durea locul acela din care cândva ne-au zburat oamenii şi câteva vise!

(Sursa foto: internet)

La un moment dat, în viaţa mea au intrat oameni. Le mulţumesc pentru călătoria prin existenţa mea simplă, pentru cadoul prezenţei lor lăsat în sufletul meu. Mă simt mai bogată, mai frumoasă şi mai împlinită. Când au plecat pe rând din viaţa mea, nu am înţeles de ce. Acum le mulţumesc din nou. Am înţeles în sfârşit că nu mai aveam ce să le dăruiesc pentru a-i completa şi nici ce să primesc pentru a mă completa. Am fi distrus în noi şi acea fărâmă mică de prietenie care ne mai leagă. Sunt multe alte suflete de îmbogăţit! Viaţa a triat! Ne-a adus împreună şi ne-a dus apoi pe alte drumuri. Am suferit o vreme. O vreme îndeajuns de multă încât să îmi dau seama că aşa se întâmplă toate lucrurile fericite în viaţă. Viaţa este o călătorie cu oameni, unde ne umplem sufletul cu oameni şi sentimente. Unii doar ne ating, unii se opresc o vreme şi unii ne rămân până la capătul capătului. Aceştia sunt cei care împlinesc, rotunjesc şi desăvârşesc viaţa unui om! Acum, în viaţa mea şi-au început călătoria oameni noi. Frumoşi! De care sunt nespus, nespus de bucuroasă. Vreau ca oamenii din viaţa mea de acum să fie cei care o vor desăvârşi. Poate totuşi nu cer prea mult când aştept o rămânere. Sper să nu mai cunosc şi să nu mai înţeleg un alt rost al despărţirilor. Într-un final, chiar dacă ştim că despărţirile pot fi benefice, ele tot ne dor. E ca şi cum am smulge bucăţi de suflet din noi, din carne şi am spune: zbori! Oricâtă carne ne-ar creşte înapoi...mereu ne va durea locul acela din care cândva ne-au zburat oamenii şi câteva vise!

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

(Sursa foto: internet)

"Paul:

Am pornit din nou la drum iubita mea... Luna mi-e martor, ghid si confident. Stelele devenisera parca un fluviu infinit de lumina care revarsa neancetat asupra mea o ploaie de magie si puritate... Am mers mai departe, cu inima cat un purice, nestiind la ce sa ma mai astept... Cand, dintr-o data, ca un miraj, in fata mi-a aparut un pod de cristal... Am dat sa urc pe pod, dar in fata mi-a iesit un batran cu parul si barba de un alb minunat, atat de alb ca nu il pot descrie... Si m-a intrebat: unde mergi om bun? Iar eu i-am raspuns: Caut drumul spre fantana tineretii, caut drumul spre pomul cunostintei si al purificarii...

-Pentru asta, va trebui sa te arati demn de asemenea destinatie... Trebuie sa ma intrebi 3 intrebari, daca sunt intrebarile potrivite, te voi lasa sa treci:

Am stat si m-am gandit, tremurand... Si l-am intrebat:

- Ce este iubirea?
- Iubirea, fiul meu, este dezinteres, iubirea este dor, iubirea este compasiune, iubirea este flacara, iubirea e minune, iubirea este sacrificiu, iubirea este desfatare, iubirea este durere, iubirea este alinare... Iubirea este sangele lui Dumnezeu, iar prin iubire s-au facut toate, si toate pentru iubire. Iubirea este ramura pe care au crescut toate frunzele universului... Ai intrebat intelept fiul meu, pentru ca nu exista intelept mai mare decat acela care a descoperit sensul iubirii... Si nu exista sfant mai mare decat acela care a lasat sangele Domnului sa curga prin inima sa... continua...

- Care este rostul nostru, al muritorilor pe pamant?
- Sa demonstrati ca sunteti demni de dragostea lui Dumnezeu... Sa iubiti si sa fiti iubiti, sa va fiti scarita catre cer unii altora, pentru ca viata voastra muritoare este doar prima clipa de viata a sufletului vostru...
continua...

- De ce ne-am desprins noi de sfintenia celor de sus, de ce nu suntem in stare sa iubim asa cum Domnul o face, de ce devenim ca niste animale, de ce este atata suferinta pe pamant?

- Pentru ca ati vrut prea mult, v-ati lacomit sa va puneti pe aceeasi treapta cu Dumnezeu, desi El din dragostea mare pentru voi, v-ar fi ridicat treptat din conditia voastra, v-ati grabit... Si ati decazut. De aceea sangele Domnului nu a mai curs prin voi, de aceea ati devenit ca niste animale... Apocalipsa nu va fi atunci cand va ploua cu foc, sau cand ingeri intunecati vor rapi fiecare suflet de pe pamant, ci atunci cand Domnul isi va retrage iubirea Sa din lume... Totul se va prabusi, va imploda... pentru ca toate Se fac prin El si Dragostea Sa...

Ai intrebat bine, tinere, esti liber sa treci... mergi si desavarseste-te, pentru ca meriti...

Iubita mea, iti scriu cu inima revigorata,
Curajos si luminos precum un Luceafar...
Dragostea mea creste clipa de clipa,
Si parca deja intrevad primele clipe de soare...
Cand voi fi treaz si te voi strange in brate...

Si-ti voi sopti cat de mult de iubesc,
Pentru ca... tu esti sangele meu...
Iar eu sunt inima ta...
Si totul e perfect, pentru tine traiesc...


Ramona Sandrina:


"Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată (...) De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; ... Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."

Şi de aceea, dintre toate cele lumeşti şi nelumeşti eu am ales dragostea ta. Singura care poate face din mine un om mai bun, mai frumos, mai plin de lumina sentimentelor frumoase. Departe de ce se poate înţelege. De aceea, eu am ales inima ta cămin inimii mele şi m-am dăruit cum puţini au curajul să o facă. Pentru că ştiu! Ştiu că oriunde vei fi iubitul meu, eu am să fiu bine. De aceea, dragostea ta va fi mereu căminul iubirii mele şi tu omul în a cărui viaţă m-am abandonat pentru totdeauna. Şi nu am teamă. Nu am întrebări. Am doar iubire. Iubire pentru ce nici nu am văzut încă. Ştii tu cum este să îţi fie dor de crapă pietrele de privirea cuiva neprivit de ochii tăi încă? De braţele sale...nu mângâierea în sine ci sentimentul acela profund care te învăluie iubindu-te până în cel mai adânc colţ al sufletului tău, invadându-te ca o briză care ştie toate lăcaşurile sfinte din tine.

Te voi aştepta până la capătul aşteptării,
iar apoi,
voi trage pământul peste umeri
şi am să te aştept şi aşa
până am să devin piatră!
Piatra care plânge la auzul inimii tale
şi...curge...

Am să-ţi fiu orice...
altarul frunţii tale
peste care îmi las sărutul
ca pe o rugăciune
sau rugăciunea însăşi

Te voi aştepta până la capătul aşteptării,
iar apoi,
nu va mai rămâne din mine decât...iubire!

Iubire şi sânge să-ţi încălzesc inima care dacă vreodată va înceta a mai bate...eu am să mor precum corbii aruncându-mă de pietre şi am să-mi înlemnesc pentru totdeauna!!! Te...iubesc! Ştii? Deloc trufaş, deloc eroic. Doar te iubesc...şi-atât! -
Monolog în doi, Paul Sorlopciu"

Gândul zilei


16 iunie 2013

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

(Sursa foto: internet)

" Iubite...de ai şti doar! De ai şti! De ai şti cât mă sperie gândul că într-o zi, când voi deschide ochii tu nu vei mai fi aici. La un suflet şi la un cuvânt distanţă. De ai şti cum tresar la gândul că îţi vei lua cuvintele, sufletul şi vei pleca departe, departe unde să nu te mai găsesc nici măcar cu puterea inimii. Eşti toată casa mea, Paul! Casa unde îmi primenesc fiecare gând să îl pun în glastra inimii tale când te trezeşti. Casa unde trag luna mai aproape de tine când pleoapele ţi-au adormit, iar eu mă apropii pe un fir de vis să ţi le sărut de noapte bună. Încet. Să nu te trezesc. Să nu te tulbur. Să nu te cutremur mai mult decât o poate face un om. Dar tu, tu iubitul meu...mereu tresari. De parcă sufletul tău ar şti mereu apropierea sufletului meu...Îţi duci mâna la frunte în somn ca şi cum ai vrea mereu să prinzi acel vis şi...după ce l-ai atins îl pui pe inimă. Îl ţii atât de strâns în pumnul palmei tale şi atât de adânc pe piept încât aş spune că vrei să îl ascunzi acolo...acolo în tine. La locul lui firesc! De ai şti cum mă înfăşor eu în tine şi în cuvintele tale şi cât de sus pot să zbor. Cât de invincibilă mă simt cu tine de mână şi cât de...femeie! Atât de femeie încât sufletul meu se cutremură doar când te rostesc încet,încet pe buze seara ca pe o ultimă şi întâie rugăciune! Iubite...Raiul te-a păcălit! Nu ţi-au dăruit nimic din ce nu aveai până acum! Nu ţi-au dăruit nimic din ce nu erai! Tu...tu ai fost mereu un înger cu o inimă de înger. Aveai nevoie doar de cealaltă aripă ca inima să-ţi bată din nou în ritmul nostru. Să mă iubeşti mai mult dragostea mea? Nuuu...Şi mai puţin de m-ai iubi ar fi de ajuns să îmi faci inima să zâmbească, sufletul să tresare, iar viaţă să fie completă! Singurul paradis în care îmi doresc să zbor cu tine...eşti TU! "Acum stiu cu desavarsire raspunsul..." că te iubesc chiar de ar fi să-mi pleci. Şi doar atingerea ta de o clipă mi-e de ajuns să trăiesc eternităţile fericită... - Ramona-Sandrina, Monolog în doi"

Nu ţi-am spus, nu e aşa?



Nu ţi-am spus, nu e aşa? Nu ţi-am spus cum culegi tu din mine emoţiile într-atât înât eu nici nu-ţi pot rosti. Uneori mă comport în preajma ta ca un copil. Mi-e teamă şi să respir...Nu ţi-am spus cum dai tu rost zilelor care trec mai frumos de acum. Şi serilor care adorm mai puţin îmbufnate. Nu ţi-am spus pentru că tu eşti îmblânzitorul inimii mele şi o ştii ce rosteşte când mie mi-e teamă s-o fac. Dar am să-ţi spun totuşi că te iubesc pentru că-mi iubeşti cuvintele şi ochii, copilăria şi entuziasmul şi nu te plângi niciodată când te alerg peste tot cerul sufletului meu din prea mult de tine!

Nu-mi pasă dacă mor încă o dată din iubire dacă în inima mea mă vei ucide cu a ta!

(Sursa foto: internet)

Probabil te întrebi atât de multe. Probabil fac la fel. Probabil ne gândim în aceeiaşi măsură la trădare şi neînsemnătate precum la iubire. Cu cât ne ataşăm mai mult, cu atât ne este mai teamă. Căutăm în noi o uşă. Unii, fugim. Alţii rămânem. Tot fugă se numeşte şi rămânerea uneori. Fuga de tine însuţi. De ceea ce simţi. De ceea ce te simte.

Ştii însă de ce nu va trebui niciodată să te temi să cazi în sufletul meu? Pentru că pe noi nu ne-au legat niciodată cele lumeşti. Pentru că eşti omul căruia mi-am încredinţat cele mai intime gânduri. Din ele îmi croiam uneori în nopţi grele stele şi poduri. Cu ele dărâmam ziduri şi construiam ziduri. Lângă ele mă aşezam noaptea şi le transformam într-un bărbat în ochii căruia să privesc fără teamă. Fără teama de mine. Fără teama că mă va şterge într-o zi cu o altă privire.Fără teama că mă va încăpea toată în ochii săi, apoi mă va lăsa goală de mine. Cuvintele mi-au fost şi cer şi pământ. Am făcut dragoste de multe ori cu ele, dar am şi murit în adâncul lor.

Acum însă, te am pe tine. Tu eşti toate cuvintele mele. Cuvintele mele s-au îmbrăcat într-un bărbat frumos. Şi doar al meu. În cel mai intim şi pentru totdeauna sens. De câte ori voi rosti ceva, ai să-mi atingi buzele cu tine. Şi sufletul. Acum ştii de ce noi nu ne vom juca sau trăda vreodată? Nici o tornadă nu va putea vreodată să arunce în cele patru zări două suflete născute din intimitatea unui gând! Nimic nu leagă mai pe vecie un bărbat de o femeie aşa cum o face nerostirea. Şoapta tăcerii uneori e mai presus de orice vorbă! Noi nu ne-am privit vreodată în ochi şi ne-am văzut până în suflet. Noi nu ne-am atins, dar ne-am îmbrăţişat în cel mai minunat fel. Noi când am plâns am ştiut unde ni se duc lacrimile şi nu ne-am temut că vor face albii în noi. Noi nu ne vom fi, dar ne vom rămâne cum puţini înţeleg rămânerea. Şi te iubesc! Da. Şi ştiu că voi rupe tot ce e firesc în mine. Dar nu-mi pasă dacă mor încă o dată din iubire dacă în inima mea mă vei ucide cu a ta!

Gânduri în gânduri...



Simt că mi se sufocă sufletul şi nu găsesc nici cea mai mică fereastră pe care să îl smulg din mine afară...să îl las să ţipe până nu mai rămâne nimic decât...tăcere!

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu

 

"Paul:

O sa raman... si-am sa iubesc, si-am sa te respir inca putin, si-am sa te degust zi de zi, si-o sa impletim clipe de miere, o sa dansam dansul inimii. Va fi frumos, va fi de neuitat, va fi sublim, dar ce folos? Ce folos cand zi de zi... ne vom stinge, precum doua stele care-si vor da-ntr-un final ultimele scantei de lumina... Nu intelegi ca vreau sa culeg nemurire? Nu stii ca exista un univers paralel unde perfectiunea domneste, unde nimeni nu greseste, unde totul straluceste? Nu intelegi... ca te iubesc atat de mult incat vreau sa prelungesc la infinit felia mea de existenta? Nu intelegi ca lucrurile de valoare se obtin doar cu mari sacrificii? Asa ca da... sufletul meu... am sa risc moartea pentru a deveni nemuritor... Ce folos e albul meu daca risca a deveni spalacit, scorojit, incaruntit, vreau sa-l clatesc, sa-l revigorez, sa-l transform permanent intr-un alb imaculat... O sa-mi picur lava in sange, o sa-mi strecor ambrozie in inima si-am sa iubesc cum zeii o fac... Asa ca rabda iubita mea, fii puternica pentru mine... Te sarut!!! - Monolog în doi, Paul Sorlopciu"

Fragment - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul Sorlopciu


"Paul:

Of... cat de frumos poti sa-mi scrii, cat de minunat esti plamadita, esti ca o harpa sfanta care emana numai sunete dumnezeiesti. Aceste cuvinte mi se catara pe suflet precum o iedera, dar nu una malefica, una revigoranta, una minunata, una renascatoare, ca un izvor vesnic de fericire... Asa ca da iubita mea, esti fara indoiala sita mea de fericire, mangaierea si alinarea mea, frumusetea si fericirea mea, de ce-ul si pentru-ca-ul oricarei intrebari pe care mi-o voi adresa odata... Sper doar sa fiu demn de iubirea ta, sper doar sa o merit, sper doar sa nu cad in superficial, sper doar sa nu te desconsider, sa nu cad in banal... asa cum fac toti oamenii bogati cand se vad cu desaga plina... De aceea trebuie sa merg mai departe in drumul meu nocturn, ca se devin ceea ce trebuie sa fiu, sa devin ceea ce meriti sa fiu... Penrtu ca tu meriti doar desavarsirea iubita mea, tu insati fiind desavarsita... Am lasat o parte din mine la fiecare rascruce de stele, astfel ca nu vei fi singura de vei incerca sa ma intalnesti... Le-am presarat cu elixir de zambet si praf de sarut... Cu calde alinturi si picaturi de dragoste... Te iubesc tabloul meu minunat!!!

Ramona-Sandrina:

sunt tot ce vrei sa fiu iubitul meu
sunt harpă, sunt femeie
sunt iederă de vise
ce am să mă-nconjor în jurul tău
mereu să-ţi fiu,
iubitul meu...
voi fi orice, orice
voi fi erou, voi fi soldat,
şi voi muri ca să revin cu tine-n sufletul meu!

prea mult am stat la drum cu mine
şi la răscruce de noi doi,
câte au fost iubite-ţi aminteşti???
acele săptămâni şi luni şi zile
până când sufletul mi-a spus
pe unde eşti
şi ţi-am ieşit în prag
să te aştept
spre tine cu tot dorul meu s-alerg
să... te iubesc?!

atâtea nopţi m-am întrebat murind
prin care lumi se află domnul meu din gând
pe el să îl aleg, de el ca să mă leg
ca de pământ şi cer,
de ape şi de ploi,
credinţa mea în care sper
amestecându-mă în noi
sufletul tău, altarul meu,
iubitul meu

între noi doi iubite, cuvintele tac
ce rost ar avea să cânte?
inimile noastre au cântecul lor,
a ta cu mine,
a mea cu tine
un limbaj din care se desprind
doar bătăile lor,
între ele, tu mi te prelingi în suflet,
pe suflet
rostindu-mi tot Universul!

iubitule, iubitul meu

Ştii ce-mi eşti tu?
Cea mai înaltă turlă unde inima mea
te strigă înalt, înalt
până la Dumnezeu
o astfel de iubire-ţi port,
iubitul meu!!! - Monolog în doi, Ramona-Sandrina&Paul"

Compoziţia chimică a oxigenului s-a schimbat pentru mine.



Mi-este atât de dor de tine încât în mine nu mai găsesc spaţiu pentru aer. Aerul nu mai îmi este suficient ca sufletul meu să dezvolte viaţă! Compoziţia chimică a oxigenului s-a schimbat pentru mine. Nu mai este O2! Este Tu&Eu! Altfel, viaţa mea nu dispune de condiţii prielnice pentru a trăi! Numai pentru a exista...

Asta este el...un dresor de fluturi, emoţii şi cuvinte !

(Sursa foto: internet)

Poate vă întrebaţi...de ce Paul? De ce l-am ales pe Paul pentru a scrie o carte. Nu eu l-am ales. Întâmplarea ne-a ales pe amândoi pentru asta. Însă, trebuie să ştiţi că şi cei care scriu au preferaţii lor. Au apele lor de linişte şi cuvinte în care le place să se arunce, să stea şi de unde ştiu că vor ieşi senini. Şi cei care scriu simt nevoia unui loc intim în care să intre cu înfiorarea cu care intri într-o Biserică şi unde să îşi lase ei însuşi toate, uitând până să şi respire. Şi cei care scriu au nevoie de cuvintele şi sufletul altora să poată să se golească de ei înşişi până la pielea sufletului pentru ca apoi să poată scrie. Noi, ne dăm hrană unii altora şi puterea de a găsi rădăcinile frumoase ale gândurilor. Aşa cum i-am spus şi lui, noi doi suntem două izvoare pornite din acelaşi loc,care la un moment şi-au despărţit apele pentru a se întâlni mai târziu. În această fericită afluenţă ne-am amestecat şi am revărsat din noi ploi de emoţii în care vă regăsiţi voi. Probabil, într-o zi, apele noastre se vor separa din nou. Dar până atunci, vom curge ca nici o apă, aşa cum ştim noi mai frumos. De ce Paul? Deoarece, pentru mine, Paul nu scrie...El îşi coboară toate gândurile în suflet, le îmbăiază în cerneala lui şi apoi le lasă să zboare.

Asta este el...un dresor de fluturi, emoţii şi cuvinte ! Lumea ar trebui să îl citească mai des. Vindecă.